legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 659 · 2021

HOTĂRÂRE nr. 659 din 16 iunie 2021 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 243828

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 659 din 16 iunie 2021  pentru completarea  Hotărârii Guvernului nr. 392/2014  privind aprobarea elementelor tehnice  și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice  care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 28 iunie 2021      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată ,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul I      Articolul 1 din  Hotărârea Guvernului nr. 392/2014  privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 16 mai 2014, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:  1.     După alineatul (2^2)  se introduce un nou alineat, alineatul (2^3), cu următorul cuprins:   (2^3)    Valoarea totală a despăgubirii prevăzută la art. 2 din ordonanță, astfel cum a fost majorată potrivit alin. (2), (2^1) și (2^2), se majorează cu suma de 20.088,46 lei, reprezentând despăgubirea acordată pentru un deponent în urma hotărârii judecătorești executorii.      ...     2.     După alineatul (4^2)  se introduce un nou alineat, alineatul (4^3), cu următorul cuprins:   (4^3)    Suma reprezentând despăgubirea prevăzută la alin. (2^3) este asigurată de Ministerul Finanțelor prin emisiunea unui titlu de stat efectuată pe numele C.E.C. BANK - S.A. de valoare nominală egală cu valoarea despăgubirii. Titlul de stat este nenegociabil și nepurtător de dobândă. Pentru emisiunea titlului de stat, datele de emisiune și scadență vor fi menționate în prospectul de emisiune a titlului de stat, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor.      ...     3.     După alineatul (6^2)  se introduce un nou alineat, alineatul (6^3), cu următorul cuprins:   (6^3)    La data scadenței titlului de stat, menționată în prospectul de emisiune a titlului de stat prevăzut la alin. (4^3), Ministerul Finanțelor procedează la răscumpărarea acestuia, prin plata pe numele C.E.C. BANK - S.A. a sumei de 20.088,46 lei, reprezentând valoarea nominală a titlului de stat emis.      ...         
				 + 
			  Articolul II      Ordinul prevăzut la art. 1 alin. (4^3) din  Hotărârea Guvernului nr. 392/2014 , cu modificările și completările ulterioare, se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.      
				 + 
			  Articolul III       Hotărârea Guvernului nr. 392/2014  privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 16 mai 2014, cu completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.       PRIM-MINISTRU    FLORIN-VASILE CÎȚU    Contrasemnează:    p. Ministrul finanțelor,    Lucian Ovidiu Heiuș,    secretar de stat    București, 16 iunie 2021.   Nr. 659.   -----  

Preluat: 2026-09-24T17:57:23.958157+00:00 · SHA256: 94190c3630b42be83a511d4e95f97d3b61437b15f13af2df2088ebc37c10e46c