Legislație națională
ORDIN · 3766 · 2021
ORDIN nr. 3.766 din 4 mai 2021 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Educa?iei · ID sursă 243852
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 3.766 din 4 mai 2021 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 29 iunie 2021 Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar, ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile art. II alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 , instituirea unor derogări și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 230/2019 , având în vedere dispozițiile art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 103/2020 , luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 18 din 4.11.2020 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, ministrul educației emite prezentul ordin. + Articolul 1 Se acordă acreditarea pentru nivelurile de învățământ, specializările și calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020, prevăzute în anexele nr. 1-14 care fac parte integrantă din prezentul ordin, începând cu anul școlar 2021-2022. + Articolul 2 Unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute în anexele nr. 1-14 sunt monitorizate și controlate periodic de către Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu inspectoratele școlare județene/al municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. + Articolul 3 Unitățile de învățământ preuniversitar de stat menționate la art. 1 au obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2025-2026. + Articolul 4 Direcția generală învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute în anexele nr. 1-14 , inspectoratele școlare județene/al municipiului București și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 5 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 4 mai 2021. Nr. 3.766. + Anexa nr. 1 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Brăila Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu“ 16/6.10.2020 Orașul Însurăței, str. Lacu Rezi nr. 38, tel.: 0239/660414 Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Servicii Comerț Tehnician în activități de comerț Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 32 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 2 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Municipiul București Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif“ 16/6.10.2020 Șos. Olteniței nr. 3-7, sectorul 4, tel.: 021/3326602, secretariat@crcsi.ro Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Teologic (filiera vocațională) Ghid turism religios Română Cu frecvență Real (filiera teoretică) Științe ale naturii Capacitate maximă de școlarizare*) - 41 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 13 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 3 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Municipiul București Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Tehnologic „Dacia“ 17/14.10.2020 Str. Cp. Grigore Marin nr. 42-44, sectorul 4, tel.: 021/3344434, liceultehnologicdacia @yahoo.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Resurse naturale și protecția mediului Protecția mediului Tehnician ecolog și protecția calității mediului Română Cu frecvență Sportiv (filiera vocațională) Instructor sportiv (discipline sportive - atletism, fotbal, baschet, handbal, volei) Capacitate maximă de școlarizare*) - 34 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 4 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Municipiul București Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja“ 17/13.10.2020 Str. Dorneasca nr. 7A, sectorul 5, tel.: 0722610401, liceulstefanodobleja @gmail.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Real (filiera teoretică) Științe ale naturii Română Cu frecvență Umanist (filiera teoretică) Științe sociale Capacitate maximă de școlarizare*) - 60 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 30 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 30 de formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 5 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Buzău Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Special pentru Deficienți de Vedere 18/20.10.2020 Municipiul Buzău, Str. Horticolei nr. 54, tel./fax: 0238/725546 Postliceal/ Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Informatică Analist programator (învățământ special) Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 28 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 17 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 11 formațiuni de studiu /schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 6 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Cluj Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși“ 16/6.10.2020 Municipiul Dej, str. Nicolae Iorga nr. 5, tel./fax: 0264/206291, gsbrancusidej @yahoo.com Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 , cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Mecanică Operator la mașini cu comandă numerică Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 56 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 28 de formațiuni de studiu/ schimbul 1 și maximum 28 de formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 7 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Giurgiu Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Colegiul Tehnic „Viceamiral Ioan Bălănescu“ 16/6.10.2020 Municipiul Giurgiu, Str. Uzinei nr. 30B, tel./fax: 0246/212383 Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Energetic Tehnician electroenergetician Română Cu frecvență (zi) Mecanică Maistru mecanic Protecția mediului Tehnician laborant pentru protecția calității mediului Capacitate maximă de școlarizare*) - 32 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 16 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 8 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Iași Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Școala Profesională „Mogoșești“ 16/6.10.2020 Comuna Mogoșești, tel./fax: 0232/294281, scoalamogosesti @yahoo.com Profesional/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Agricultură Tehnician în agricultură ecologică Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 30 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 10 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 9 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Iași Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Tehnologic „Petru Rareș“ 16/6.10.2020 Orașul Târgu Frumos, str. Cuza Vodă nr. 65A, tel./fax: 0232/731012, grupscolartargufrumos @yahoo.com Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Mecanică Sudor Română Cu frecvență Confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice Română Cu frecvență Resurse naturale și protecția mediului Agricultură Tehnician în agricultură ecologică Română Cu frecvență Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Comerț Tehnician în activități de comerț Română Cu frecvență Industrie textilă și pielărie Tehnician designer vestimentar Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 35 de formațiuni de studiu/2 schimburi (19 formațiuni de studiu/schimbul 1 și 16 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 10 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Iași Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc“ 16/6.10.2020 Municipiul Pașcani, aleea 22 Decembrie nr. 80, tel./fax: 0232/766909, lylly_1979@yahoo.ca Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Mecanică Mecanic auto Română Cu frecvență Estetica și igiena corpului omenesc Frizer - coafor - manichiurist - pedichiurist Română Cu frecvență Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Tehnic Electrome-canică Tehnician electromecanic Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 35 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 23 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 12 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 11 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Maramureș Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Colegiul Tehnic „Anghel Saligny“ 16/6.10.2020 Municipiul Baia Mare, Str. Progresului nr. 43, tel.: 0262/225803, colegiulasbm @yahoo.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Tehnic Mecanică Tehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică Română Cu frecvență Profesional/Nivel 2 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Construcții, instalații și lucrări publice Instalator instalații tehnico-sanitare Capacitate maximă de școlarizare*) - 50 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 25 de formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 12 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Neamț Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ 16/6.10.2020 Municipiul Roman, str. Alexandru cel Bun nr. 2, tel./fax: 0233/740906, ltoem@isjneamt.ro Postliceal/Nivel 3 avansat (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 5 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Sănătate și asistență pedagogică Asistent medical generalist Română Cu frecvență (zi) Capacitate maximă de școlarizare*) - 14 formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 8 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 6 formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 13 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Satu Mare Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Liceul Tehnologic „George Barițiu“ 16/6.10.2020 Orașul Livada, Str. Oașului nr. 2, tel.: 0261/840379, liceultehnologiclivada @yahoo.com Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Servicii Turism și alimentație Tehnician în hotelărie Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 40 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 20 de formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. + Anexa nr. 14 Acordarea acreditării pentru nivelurile de învățământ/specializările/calificările profesionale ale unităților de învățământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6-23 octombrie 2020 + Județul Vrancea Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea“ 17.14.10.2020 Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 46, tel./fax: 0237/225859 Liceal/Nivel 3 (conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările și completările ulterioare) Nivel 4 (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările și completările ulterioare) Servicii Turism și alimentație Tehnician în gastronomie Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare*) - 42 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 21 de formațiuni de studiu/schimbul 2) *) Capacitatea de școlarizare reprezintă numărul maxim de formațiuni de studiu care pot fi școlarizate în 2 schimburi în sălile de clasă și cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unității de învățământ. ----
Preluat: 2026-09-25T18:57:25.416269+00:00 · SHA256: 4e1ad998c79a7ce1784b803aad125d5b8248cc52928971fc7dd426e5ffa55f79