Legislație națională
HOTĂRÂRE · 778 · 2021
HOTĂRÂRE nr. 778 din 21 iulie 2021 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 244869
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 778 din 21 iulie 2021 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 22 iulie 2021 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 30 alin. (4) și (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă alocarea sumei de 148.776 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2021. + Articolul 2 Pentru asigurarea fondurilor necesare finanțării lucrărilor prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 148.776 mii lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021. + Articolul 3 Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1 . + Articolul 4 Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2021. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila Zoltán Ministrul finanțelor, interimar, Florin-Vasile Cîțu București, 21 iulie 2021. Nr. 778. + ANEXĂ Repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale Nr. crt. Obiectiv Unitatea administrativ-teritorială Suma alocată - mii lei - 0 1 2 3 TOTAL 148.776 1) Județul Alba Total, din care: 2.398 1 Refacerea/Reabilitarea drumului județean DJ 107 F, pe raza comunei Lunca Mureșului Județul Alba 271 2 Refacere strada Deal, precum și a rețelelor de apă și canalizare din localitatea Vinerea Orașul Cugir 153 3 Refacerea/Reabilitarea drumurilor comunale DC 255, DC 275, a 4 poduri și a 3 podețe Comuna Arieșeni 516 4 Refacerea/Reabilitarea drumurilor vicinale Dumăcești și Cârăști-Gojeiești, precum și a lucrărilor de apărare de mal de pe râul Arieșul Mic Comuna Avram Iancu 307 5 Refacerea/Reabilitarea drumului sătesc DS 54 Comuna Bistra 52 6 Refacerea/Reabilitarea drumului forestier Biharia și a lucrărilor de apărare de mal de pe râul Arieș Comuna Gârda de Sus 82 7 Refacerea/Reabilitarea străzilor afectate Comuna Hopârta 51 8 Refacerea/Reabilitarea străzii „Pe Vale“ Comuna Livezile 30 9 Refacerea/Reabilitarea străzii „Măcui“ Comuna Pianu 19 10 Refacerea/Reabilitarea drumurilor comunale DC 229, DC 232 și a 3 punți pietonale Comuna Râmeț 129 11 Refacerea/Reabilitarea lucrărilor de apărare de mal de pe râul Freman Comuna Săliștea 15 12 Decolmatarea Văii Vitelor Comuna Șona 80 13 Refacerea/Reabilitarea drumului comunal DC 169 și a 4 punți pietonale Comuna Vidra 32 14 Refacere drum comunal DC 33 și strada „Pe Vale“ Comuna Valea Lungă 661 Refacere drum comunal DC 31 2) Județul Arad Total, din care: 1.613 1 Refacere 1 pod Comuna Hălmagiu 1.000 2 Reabilitare teren rezervor de apă 200 mc la uzina de apă Comuna Chisindia 613 3) Județul Argeș Total, din care: 2.394 1 Refacere drum comunal DC 202 în satul Tomulești, la km 4+400, pe l = 0,05 km Comuna Poienarii de Argeș 2.263 Refacere stradă din satul Tomulești, punctul „La Dima“, pe l = 0,04 km 2 Refacere punte pietonală în satul Șerboieni, pct. Vătafu Comuna Buzoești 9 Refacere podeț metalic în satul Ionești, pct. Ionești 3 Refacere drum de interes local (pe o lungime de 100 m), pilon de susținere, eroziune de maluri Comuna Mușătești 2 4 Refacere străzi - platformă rutieră - pe o lungime de 80 m Comuna Albeștii de Muscel 120 Refacere străzi - platformă rutieră - pe o lungime de 300 m și zid de apărare pe o lungime de 50 m 4) Județul Bacău Total, din care: 20.461 1 Refacere DJ 117 A - comuna Solonț Județul Bacău 2.352 Refacere 6,5 km DJ 118 B - comuna Strugari Refacere 1 km DJ 119 - comuna Răcăciuni Refacere 0,85 km DJ 117A - comuna Măgirești Refacere 2 km DJ 117 - comuna Poduri Refacere DJ 116 - comuna Pârgărești Refacere 0,06 km pod metalic DJ 112 - comuna Târgu Trotuș Refacere 0,06 km șanț pereat - comuna Parava Refacere 4 km DJ 206B - comuna Parava Refacere 2 podețe tubulare - comuna Pâncești Refacere 4,2 km DJ 252B - comuna Pâncești Refacere 2 km DJ 115 - comuna Cașin Refacere 0,1 km DJ 119 - comuna Gura Văii Refacere 0,045 km drum județean - comuna Berzunți Refacere 0,015 km drum județean - comuna Berzunți Refacere sistem rutier pod Ungureanu DJ 119, comuna Valea Seacă Decolmatare șanț DJ 119, 0,3 km - comuna Valea Seacă Refacere rampă pod DJ 119, pod Ungureanu, comuna Valea Seacă Refacere zid de sprijin pod DJ119, pod Ungureanu, comuna Valea Seacă Refacere 0,3 km drum județean - comuna Valea Seacă Refacere 1 ml podeț DJ 119 - comuna Măgura Refacere 30 ml apărări mal podeț DJ 119B - comuna Măgura Refacere pod DJ 119, sat Pădureni, comuna Mărgineni Decolmatare șanț DJ 206b, 0,6 km - comuna Răcăciuni Decolmatare șanț DJ 119p, 1,8 km - comuna Răcăciuni, sat Ciucani Refacere 1 podeț DJ 206B - comuna Răcăciuni 2 Refacere pod str. Lucăcioaia Municipiul Moinești 1.103 Refacere pod str. Lucăcești (Boeru) Refacere pod str. George Coșbuc Refacere pod Str. Atelierelor Refacere pod str. Lucăcești (Asandoaie) Refacere pod str. Lucăcești (Budaca) Refacere 24,85 km drum local Decolmatare pârâu Urminiș Decolmatare râu Tazlăul Sărat Refacere maluri surpate râu Tazlăul Sărat Refacere maluri surpate pârâu Urminiș Refacere apărări de maluri pârâu Urminiș 3 Refacere 0,3 km străzi cartier Șipoteni Orașul Comănești 174 Refacere 1,05 km străzi cartier Leorda Refacere saltea gabioane 1 km, râul Trotuș, cartier Leorda Decolmatare 1 podeț cartier Leorda Refacere 0,3 km străzi cartier Podei Refacere eroziune mal 270 mc cartier Podei Decolmatare 1 podeț cartier Podei Refacere 750 ml rigole betonate cartier Șupan Refacere 1.270 ml rigole betonate cartier Vermești 4 Refacere 43,35 km străzi orașul Dărmănești Orașul Dărmănești 3.197 Refacere 0,35 km gabioane orașul Dărmănești Refacere maluri râu Trotuș, orașul Dărmănești 5 Refacere 1 pod, str. Drobu Orașul Slănic Moldova 3.606 Refacere 3,85 km străzi Refacere surse de alimentare cu apă în sistem centralizat Refacere 0,06 km ziduri de sprijin maluri Decolmatare 0,835 km albie pâraie Refacere 50 m cale acces Pârtie Schi Nemira Refacere 1,1 km străzi (Păcii și Bradului) Decolmatare 0,5 km pârâul Sărat Decolmatare 0,2 km pârâul Fântâna Bisericii Decolmatare 1 podeț, Str. Bradului 6 Refacere 1,5 km străzi Orașul Târgu Ocna 42 Refacere 1 podeț 7 Refacere maluri erodate, pârâul Hotar, sat Cotumba Comuna Agăș 463 Colmatare/Decolmatare albii pârâul Hotar, sat Cotumba Refacere 0,8 km DC 136 sat Cotumba Refacere 1,1 km drum sătesc sat Agăș Refacere maluri erodate pârâul Sărat, sat Coșnea Refacere maluri erodate pârâul Sulța, 7 tronsoane sat Coșnea Eroziune mal râul Trotuș, sat Preluci 8 Refacere 7 podețe/traversări pietonale sat Ardeoani Comuna Ardeoani 78 Refacere 3,25 km drum comunal sat Ardeoani Refacere 3,05 km drum vicinal sat Ardeoani Refacere 0,7 km drum agricol sat Ardeoani Refacere 2,5 km șanțuri sat Ardeoani Refacere 1,65 km șanțuri/rigole sat Ardeoani Refacere 2,65 km drum comunal sat Leontinești Refacere 2,05 km șanțuri sat Leontinești 9 Refacere 0,5 km drum comunal sat Păltiniș Comuna Asău 118 Refacere 0,7 km drum sătesc sat Păltiniș Decolmatare 0,35 km albie pârâu Asău, sat Păltiniș Decolmatare 0,05 km albie pârâu Pietrosu, sat Păltiniș Refacere 0,6 km drum sătesc, sat Apa Asău Decolmatare 0,4 km albie pârâu Asău, sat Apa Asău Refacere 0,2 km drum sătesc, sat Asău Refacere 0,2 km drum sătesc, sat Lunca Asău Decolmatare 0,2 km râu Trotuș, sat Straja Refacere 1,65 km drum sătesc, sat Straja Refacere 1,2 km drum sătesc, sat Ciobănuș Decolmatare 0,3 km pârâu Ciobănuș, sat Ciobănuș 10 Refacere 0,096 km mal erodat pârâu Comana, sat Schitu Frumoasa Comuna Balcani 191 Refacere 0,01 km gabioane, sat Schitu Frumoasa Refacere 1 podeț, sat Schitu Frumoasa Refacere 0,3 km drum sătesc, sat Balcani Decolmatare 0,1 km pârâul Paltinului, sat Ludași Refacere 1 podeț, sat Ludași Refacere 0,54 km drum comunal, sat Ludași Refacere 0,09 km mal erodat, sat Frumoasa 11 Refacere 0,7 km drum comunal, sat Albele Comuna Bârsănești 65 Refacere 1 km drum sătesc, sat Albele Refacere 2,9 km drum sătesc, sat Brătești Refacere 1,7 km drum sătesc, sat Caraclău 12 Refacere 0,9 km drum comunal, sat Tescani Comuna Berești-Tazlău 32 Refacere 0,4 km drum sătesc, sat Tescani Refacere 1,1 km drum sătesc, sat Berești-Tazlău Refacere 0,8 km drum sătesc, sat Turluianu Refacere 0,25 km drum sătesc, sat Românești 13 Refacere drum sătesc, 0,5 km, sat Berzunți Comuna Berzunți 34 Refacere 0,3 km drum sătesc, sat Dragomir Refacere 0,055 km drum sătesc, sat Buda 14 Refacere apărări de maluri 0,85 km râul Trotuș, sat Brusturoasa Comuna Brusturoasa 1.543 Refacere 0,3 km drum sătesc, sat Brusturoasa Refacere 5 podețe, sat Brusturoasa Refacere 2,5 km drum sătesc, sat Brusturoasa Refacere 0,3 km apărare mal pârâu Toneni, sat Brusturoasa Decolmatare 0,5 km, pârâul Toneni, sat Brusturoasa Decolmatare 0,8 km, pârâul Cobuz, sat Brusturoasa Decolmatare 0,9 km, pârâul Ursului, sat Brusturoasa Decolmatare 0,5 km, pârâul Corbului, sat Brusturoasa Refacere 1 km drum sătesc, sat Cuchiniș Decolmatare 0,8 km pârâu Cuchiniș, sat Cuchiniș Refacere 4 buc. praguri de fund sat Hângănești Decolmatare 0,8 km pârâul Toderițeni, sat Hângănești Refacere 0,4 km apărare de maluri sat Hângănești Decolmatare 1 pod sat Hângănești Refacere 0,8 km drum sătesc sat Hângănești Refacere 1,4 km drum comunal sat Buruienișul de Sus 15 Eroziune mal 0,5 km râul Oituz, sat Bogdănești Comuna Bogdănești 68 Refacere 0,72 km drum comunal sat Bogdănești Consolidare mal pod Cozănești 153 m sat Filipești Refacere 0,3 km drum sătesc sat Filipești 16 Refacere 8,39 km drum sătesc sat Buciumi Comuna Buciumi 69 Refacere 3,05 km drum sătesc sat Răcăuți 17 Refacere 0,2 km drum comunal sat Cașin Comuna Cașin 162 Refacere 0,2 km mal erodat râu Cașin, sat Cașin Refacere 7,85 km drum sătesc sat Cașin Refacere 0,4 km drum sătesc sat Curița 18 Refacere 0,05 km drum comunal sat Căiuți Comuna Căiuți 168 Refacere 0,1 km drum sătesc sat Căiuți Refacere 0,18 km apărare mal sat Căiuți Refacere 2 km drum comunal sat Vrânceni Refacere 2,8 km drum comunal sat Florești Refacere 1,5 km drum comunal sat Mărcești Refacere 0,12 km drum sătesc sat Pralea 19 Refacere 0,85 km drum sătesc sat Spria Comuna Colonești 33 Refacere 1,15 km drum comunal sat Călini Refacere 0,60 km drum comunal sat Valea Mare Refacere 1,90 km drum agricol sat Valea Mare 20 Refacere 1 podeț sat Ștefan Vodă Comuna Dofteana 232 Refacere 2,701 km drum sătesc sat Ștefan Vodă Refacere 3,15 km drum sătesc sat Seaca Refacere 1 podeț sat Seaca Refacere 5,343 km drum sătesc sat Hăghiac Refacere 1,396 km drum sătesc sat Cucuieți Refacere 1,48 km drum comunal sat Cucuieți Refacere mal prăbușit pârâul Oușorul, 204 mc sat Cucuieți Refacere 0,18 km drum exploatare agricolă sat Cucuieți Refacere 1,766 km drum sătesc sat Dofteana Refacere 2,786 km drum comunal sat Dofteana Refacere 0,3 km mal erodat pârâu sat Dofteana Refacere 1,07 km drum comunal sat Larga Refacere 0,44 km drum comunal sat Bogata Refacere 0,24 km drum sătesc 21 Refacere 0,2 km drum sătesc sat Bolovăniș Comuna Ghimeș-Făget 47 22 Refacere 2,1 km drum comunal sat Gura Văii Comuna Gura Văii 29 Eroziune mal 0,5 km drum sătesc, râul Trotuș, sat Gura Văii Refacere 5,8 km drum comunal sat Păltinata Refacere 1,2 km drum sătesc sat Păltinata 23 Refacere 1,4 km drum sătesc sat Recea Comuna Horgești 150 Refacere 1,65 km drum sătesc sat Sohodor Refacere 1,35 km drum comunal sat Horgești Refacere 0,9 km drum sătesc sat Galeri Refacere 1,7 km drum sătesc sat Bazga Refacere 1,4 km drum sătesc sat Răcătău-Răzeși 24 Refacere 1 km drum comunal sat Itești Comuna Itești 175 25 Refacere 0,62 km drum sătesc sat Valea Arinilor Comuna Măgirești 135 Refacere 0,57 km drum sătesc sat Prăjești Refacere 1 pod sat Prăjești Refacere 2,22 km drum sătesc sat Măgirești Refacere 0,02 km gabioane sat Măgirești Refacere 1,5 km drum sătesc sat Stănești 26 Refacere 5,16 km drum sătesc sat Măgura Comuna Măgura 191 Refacere 2,9 km drum sătesc sat Crihan Refacere prag de fund pârâu Cârligați sat Crihan Refacere 3,7 km drum sătesc sat Sohodol Refacere 1,13 km drum sătesc sat Dealu Mare 27 Refacere 0,4 km mal erodat râul Cașin, sat Mănăstirea Cașin Comuna Mănăstirea Cașin 2.324 Refacere 0,13 km gabioane râul Cașin, sat Mănăstirea Cașin Refacere 1 pod lemn Moara, sat Mănăstirea Cașin Refacere 7 punți pietonale râul Cașin, sat Mănăstirea Cașin Refacere 2,5 km șanțuri sat Mănăstirea Cașin Decolmatare 0,05 km rigole sat Mănăstirea Cașin Refacere 0,3 km drum comunal sat Mănăstirea Cașin Refacere 4 km drum exploatație sat Mănăstirea Cașin Eroziune mal 6,48 km drum sătesc sat Mănăstirea Cașin Refacere 1,2 km drum agricol sat Mănăstirea Cașin Refacere 0,2 km mal erodat râul Cașin, sat Lupești Refacere 0,11 km gabioane râul Cașin, sat Lupești Refacere 0,2 km drum comunal sat Lupești Refacere 0,16 km drum sătesc sat Lupești Decolmatare rigole 2,1 km sat Lupești Refacere drum sătesc, 1,5 km sat Lupești Refacere 1 km drum exploatație sat Lupești Refacere 0,15 km mal erodat, râul Cașin, sat Pârvulești Refacere 0,15 km șanțuri și rigole sat Pârvulești Refacere culee 1 pod sat Pârvulești Refacere 0,15 km drum comunal sat Pârvulești Eroziune mal 1,99 km drum sătesc, râul Cașin, sat Pârvulești Refacere 1 km drum exploatație sat Pârvulești Decolmatare 0,25 km rigole carosabile sat Scutaru 28 Refacere 0,75 km drum sătesc sat Mărgineni Comuna Mărgineni 20 Refacere 0,4 km drum sătesc sat Trebeș Refacere 0,1 km drum sătesc sat Barați Refacere 0,3 km drum sătesc sat Valea Budului Refacere 0,5 km drum sătesc sat Luncani Decolmatare 3 podețe sat Poiana Refacere 0,7 km drum sătesc sat Poiana Decolmatare 1 podeț sat Podiș Refacere 0,4 km drum sătesc sat Podiș 29 Refacere 0,3 km drum sătesc sat Poiana Sărată Comuna Oituz 172 Decolmatare pârâu Brezaia, sat Poiana Sărată Refacere 0,4 km drum sătesc sat Ferăstrău Eroziune mal 2 locații râul Oituz, sat Ferăstrău Refacere pod Domocoș, sat Călcâi Refacere 5,42 m drum sătesc sat Oituz Eroziune mal 3 locații râul Oituz, sat Oituz Refacere lucrare gabioane 15 ml sat Hârja 30 Refacere 7,15 km drum sătesc sat Orbeni Comuna Orbeni 60 Refacere 1,07 km drum sătesc sat Scurta 31 Refacere 1 km drumuri comunale Comuna Palanca 1.239 Refacere 0,3 km rețea branșamente apă Consolidare maluri pârâul Ciugheș Decolmatare albii pâraie Refacere terasamente râu Trotuș 32 Refacere 1,2 km drum comunal sat Parava Comuna Parava 42 Refacere 2 km drum sătesc sat Parava Refacere 1 podeț tubular sat Parava Refacere 1 km drum comunal sat Drăgușani Refacere 2 km drum sătesc sat Rădoaia 33 Refacere 1 km drum comunal sat Vladnic Comuna Parincea 270 Refacere 1 km drum comunal sat Văleni Refacere 1 km drum comunal sat Mileștii de Sus Refacere 1 km drum comunal sat Mileștii de Jos Refacere 1 km drum comunal sat Poieni Refacere 4 km drum comunal sat Năstăseni/Barna/Satu Nou 34 Refacere 1,6 km drum comunal sat Pârjol Comuna Pârjol 200 Refacere 4,3 km drum sătesc sat Bărnești Refacere 2,8 km drum sătesc sat Băsești Refacere 0,5 km drum sătesc sat Hemieni Refacere 6,3 km drum sătesc sat Tărâța Refacere 4 km drum sătesc sat Hăineala Refacere 3,8 km drum sătesc sat Câmpeni Refacere 8,8 km drum sătesc sat Băhnășeni Refacere 6,5 km drum sătesc sat Pustiana 35 Refacere 1,9 km drum sătesc Comuna Pâncești 9 36 Refacere 1 podeț sat Poduri Comuna Poduri 88 Refacere 4,35 km drum sătesc sat Poduri Refacere 1,95 km drum sătesc sat Valea Șoșii Refacere 0,6 km drum sătesc sat Prohozești Refacere 0,8 km drum sătesc sat Bucșești Refacere 0,9 km drum sătesc sat Cornet Refacere 1 podeț sat Cernu Refacere 0,1 km drum sătesc sat Cernu 37 Refacere 1,9 km șanțuri drum comunal sat Răcăciuni Comuna Răcăciuni 179 Refacere 3,6 km drum comunal sat Răcăciuni Decolmatare șanț drum agricol, 2,6 km sat Răcăciuni Refacere 3 km drum agricol sat Răcăciuni 38 Refacere 3 km drum comunal sat Răchitoasa Comuna Răchitoasa 60 Refacere 1,5 km drum comunal sat Tochilea Refacere 1 km drum comunal sat Burdusaci Refacere 2 km drum comunal sat Dănăila Refacere 0,8 km drum comunal sat Barcana Refacere 1,5 km drum comunal sat Putini Refacere 1,2 km drum comunal sat Farcașa Refacere 1 km drum comunal sat Buda Refacere 1,2 km drum comunal sat Bucșa 39 Refacere 2,9 km drum comunal sat Conțești Comuna Sascut 30 Refacere 3,5 km drum comunal sat Păncești Refacere 1,25 km drum sătesc sat Schineni-Sascut Refacere 1,6 km drum comunal sat Sascut-Sat 40 Refacere 0,15 km drum comunal sat Stufu Comuna Sănduleni 10 41 Refacere 6,5 km drum comunal sat Bogdănești Comuna Scorțeni 99 Refacere 4,5 km drum comunal sat Grigoreni Refacere 0,5 km drum sătesc sat Grigoreni Refacere 6,5 km drum comunal sat Scorțeni Refacere 1,5 km drum sătesc sat Florești 42 Refacere 0,215 mal erodat sat Cucuieți Comuna Solonț 469 Refacere 2 podețe tubulare sat Cucuieți Refacere 3,78 km drum sătesc sat Cucuieți Refacere 0,11 mal erodat sat Sărata Refacere 3 podețe tubulare sat Sărata Refacere 0,5 km drum sătesc sat Sărata Refacere 0,16 mal erodat sat Solonț Refacere 1,45 km drum sătesc sat Solonț 43 Refacere 5,82 km drum comunal sat Strugari Comuna Strugari 139 Refacere 2,52 km drum sătesc sat Strugari Refacere 1 km drum agricol sat Strugari Refacere 3,4 km drum sătesc sat Nadișa Refacere 1 km drum agricol sat Nadișa Refacere 3,9 km drum comunal sat Cetățuia Refacere 1 km drum agricol sat Cetățuia Refacere 9,7 km drum sătesc sat Petricica Refacere 1 km drum agricol sat Petricica Refacere 1 podeț sat Petricica Refacere 1 pod acces zonă locuințe sat Petricica Refacere 4,2 km drum sătesc sat Răchitișu Refacere 4 km drum agricol sat Răchitișu Refacere 1,4 km drum sătesc sat Iaz Refacere 1 km drum agricol sat Iaz 44 Refacere 2,7 km drum sătesc sat Viișoara Comuna Ștefan cel Mare 70 Refacere 0,7 km drum sătesc sat Gutinaș Refacere 2,4 km drum sătesc sat Bogdana Refacere 0,2 km drum sătesc sat Ștefan cel Mare Refacere 0,2 km drum sătesc sat Negoiești 45 Refacere 2 km drum comunal sat Gherdana Comuna Tătărăști 23 Refacere 2 km drum sătesc sat Drăgești Refacere 1 km drum sătesc sat Giurgeni Refacere 2 km drum sătesc sat Tătărăști Refacere 2 km drum comunal sat Ungureni Refacere 2 km drum sătesc sat Cornii de Jos Refacere 2 km drum sătesc sat Cornii de Sus 46 Refacere 7,267 km drum comunal sat Târgu Trotuș Comuna Târgu Trotuș 468 Refacere 3 km drum agricol sat Târgu Trotuș Refacere 1 km drum agricol sat Târgu Trotuș Refacere 9,928 km drum comunal sat Tuta Refacere 2,5 km drum agricol sat Tuta Refacere 1 km drum agricol sat Tuta Refacere 6,311 km drum comunal sat Viișoara Refacere 2 km drum agricol sat Viișoara Refacere 1 podeț sat Viișoara Refacere 1 km drum agricol sat Viișoara 47 Refacere 1 km drum comunal sat Cucova Comuna Valea Seacă 11 48 Refacere 0,15 km drum comunal sat Zemeș Comuna Zemeș 22 Refacere 0,06 km drum sătesc sat Zemeș Decolmatare 0,25 km torent sat Zemeș Refacere 0,65 km drum sătesc sat Zemeș Decolmatare albie pârâu Canuș, 0,2 km sat Zemeș Decolmatare pârâul Iepei, 0,01 km sat Zemeș Decolmatare torent Casa Pădurii, 0,05 km sat Zemeș Decolmatare torent garaj 0,05 km sat Zemeș Refacere 0,02 km mal surpat sat Zemeș Refacere 0,1 km drum sătesc sat Bolătău 5) Județul Bihor Total, din care: 3.532 1 Refacere drumuri județene pe o lungime de 940 ml Județul Bihor 320 Refacere 1 podeț 2 Refacere străzi pe o lungime de 2.400 ml Municipiul Beiuș 156 Refacere 12 podețe 3 Refacere șanțuri colmatate și avariate pe o lungime de 550 ml Orașul Ștei 30 4 Refacere drumuri comunale pe o lungime de 40 ml Orașul Vașcău 25 5 Refacere drumuri comunale pe o lungime de 120 ml Comuna Roșia 307 Refacere străzi pe o lungime de 300 ml Alunecare teren pe o lungime de 75 ml 6 Refacere rețea de alimentare cu apă, canalizare pe o lungime de 200 ml Comuna Drăgănești 25 Colmatare albie pe o lungime de 300 ml 7 Refacere 3 poduri Comuna Pietroasa 183 Refacere rețea de canalizare pe o lungime de 350 ml 8 Refacere drum comunal pe o lungime de 600 ml Comuna Câmpani 360 Alunecare versant pe o lungime de 70 ml Refacere 2 poduri 9 Refacere stație de epurare Comuna Rieni 25 10 Refacere străzi pe o lungime de 1 km Comuna Drăgești 25 11 Colmatare albie pe o lungime de 800 ml Comuna Buntești 156 Refacere 2 poduri Refacere 1 podeț 12 Eroziune mal pe o lungime de 250 ml Comuna Tărcaia 8 Refacere străzi pe o lungime de 500 ml 13 Refacere 1 podeț Comuna Pomezeu 120 Refacere drum comunal pe o lungime de 1 km 14 Refacere 1 pod Comuna Căpâlna 200 15 Refacere 2 poduri Comuna Budureasa 260 Refacere drumuri comunale pe o lungime de 100 ml Refacere șanțuri pe o lungime de 200 ml Refacere străzi pe o lungime de 300 ml 16 Refacere străzi pe o lungime de 40 ml Comuna Criștioru de Jos 100 Refacere drum comunal pe o lungime de 50 ml Refacere 3 podețe 17 Refacere 1 pod Comuna Tinca 110 18 Refacere 1 pod Comuna Curățele 280 Refacere 3 podețe Refacere 3 podețe pietonale 19 Refacere 2 podețe Comuna Lungașu de Jos 11 20 Refacere străzi pe o lungime de 500 ml Comuna Cociuba Mare 50 Refacere canal colector pe o lungime de 500 ml 21 Alunecare de teren pe o lungime de 75 ml Comuna Dobrești 225 Refacere 5 podețe Refacere 1 pod 22 Refacere 2 poduri Comuna Căbești 20 23 Refacere rețea de alimentare cu apă pe o lungime de 15 ml Comuna Remetea 536 Refacere străzi pe o lungime de 2.053 ml Refacere 3 podețe Refacere 2 poduri Eroziune mal pe o lungime de 30 ml 6) Județul Bistrița-Năsăud Total, din care: 365 1 Refacere drum județean 172K, în localitatea Braniștea - 0,2 km Județul Bistrița-Năsăud 100 2 Refacere drum comunal 15 Măgurele-Jeica, în localitatea Mărișelu - 0,8 km Comuna Mărișelu 60 3 Refacere drum agricol (Crancău) în localitatea Nușeni - 0,5 km Comuna Nușeni 45 Refacere podețe în localitatea Nușeni - 5 buc. Refacere șanțuri în localitatea Nușeni - 1 km - proprietate Primăria Nușeni 4 Consolidare versant în vecinătatea DN 17D, în localitatea Șanț, 0,025 km - proprietatea Primăriei Comunei Șanț Comuna Șanț 50 5 Refacere drum vicinal Târlișua - 0,03 km - proprietate Primăria Târlișua Comuna Târlișua 50 6 Refacere drum forestier pârâul lui Stan - 0,06 km - proprietate primăria Telciu Comuna Telciu 10 Refacere drum forestier Valea Seacă - 0,08 km - proprietate primăria Telciu 7 Refacere drum comunal DC 19E (Urmeniș-Șopteriu) în localitatea Șopteriu - 1,5 km Comuna Urmeniș 50 Refacere drum agricol (Fânațe-Valea Mare) în localitatea Fânațe - 0,5 km Refacere strada principală în localitatea Fânațe - 0,5 km 7) Județul Botoșani Total, din care: 8.003 1 Refacere străzi: str. Barbu Lăzăreanu, Str. Izvoarelor, str. Moara de Foc, str. Vâlcele, Str. Zimbrului - 3,116 km Municipiul Botoșani 737 Refacere structură rutieră asfaltată în intersecția Str. Săvenilor cu str. Împărat Traian - 157 mp Refacere pasarelă pietonală Str. Plopilor peste pârâul Luizoaia Refacere 3 sisteme de scurgere ape pluviale: 1 sistem în intersecția Calea Națională cu str. Ion Pillat, 1 sistem în intersecția str. Octav Onicescu cu str. Împărat Traian, 1 sistem în intersecția str. George Enescu cu str. Mihail Kogălniceanu 2 Refacere drumuri sătești: DS 689 (str. Mihai Eminescu), DS 214 (str. Râpa Galbenă), DS 525 (str. Liviu Rebreanu), DS 321(str. Sf. Gheorghe), DS 448 (str. Emil Racoviță), DS 703 (str. Ghe. Lazăr), DS 279 (str. Mihai Viteazul) - oraș Ștefănești; DS 642 (str. Sf. Ioan), DS 642 (str. George Topârceanu), DS 72 (str. Matei Corvin), DS 86-670-69 (str. Dimitrie Cantemir) - sat Stânca; DS 911 (str. Burebista) - sat Bobulești; DS 139 (str. Gheorghe Punga) - sat Bădeuți - 4,600 km Orașul Ștefănești 138 3 Refacere drumuri sătești: DS 72 - sat Timuș; DS 70 - sat Panaitoaia - 0,670 km Comuna Avrămeni 34 Refacere 1 podeț pe DE 392-DE 384 (între satele Ichimenii Noi și Ichimenii Vechi) 4 Refacere drumuri comunale: DC 35E între sat Pleșani - sat Libertatea; DC 35G - sat Libertatea; DC 35A, DC 35B, DC 35D - sat Călărași - 6,100 km Comuna Călărași 553 Refacere drumuri sătești: DS 156, DS 157-161, DS 126, DS 182, DS 77, DS 250-257, DS 1, DS 167 - sat Pleșani; DS 202, DS 123, DS 11, DS 95+76+67, DS 155, DS 176, DS 185/1, DS 54, DS 45, DS 32, DS 217, DS 4 - sat Libertatea; DS 499, DS 469/1, DS 416, DS 369, DS 312, DS 260, DS 200, DS 500+DS 103, DS 60, DS 17, DS 180, DS 732, DS 874, DS 920, DS 980, DS 757, DS 1029, DS 1057, DS 756/1, DS 789/1, DS 1094, DS 1226 - sat Călărași - 11,800 km Refacere 2 podețe pe DC 35E - sat Pleșani 5 Refacere drumuri sătești: DS 21, DS 35, DS 38, DS 37, DS 3, DS 19, DS 26, DS 59, DS 58, DS 67, DS 56, DS 69 - sat Concești - 5,250 km Comuna Concești 138 6 Refacere drumuri de exploatare: DE 55+DE 553+DE 42 - sat Corni - 0,500 km Comuna Corni 20 Refacere 1 podeț DE 55+DE 553+DE 42 - sat Corni 7 Refacere drumuri sătești: DS 129, DS 157, DS 334, DS 253, DS 290, DS 353, DS 375, DS 430, DS 694, DS 705, DS 604, DS 605, DS 760, DS 799, DS 934, DS 1039, DS 1084, DS 1062, DS 1070, DS 890/1, DS 884, DS 878, DS 856 - sat Cordăreni; DS 500, DS 482, DS 162, DS 133, DS 45, DS 46, DS 303, DS 302, DS 24, DS 25 - sat Slobozia; DS 1409, DS 1207, DS 1276, DS 1114, DS 1220, DS 1265 - sat Grivița - 11,500 km Comuna Cordăreni 236 Refacere drum vicinal: DV 100 - sat Cordăreni - 0,500 km Refacere 1 km șanț dalat pe DC 71A - sat Cordăreni 8 Refacere drumuri sătești: DS 61, DS 67, DS 92, DS 127, DS 390, DS 442 - sat Crasnaleuca; DS 119, DS 143 - sat Cotu Miculinți - 1,620 km Comuna Coțușca 26 9 Refacere drumuri sătești: DS 391 - sat Dămileni - 1,800 km Comuna Cristinești 123 Refacere drumuri de exploatare: DE 532, DE 543 - sat Dămileni - 3,000 km 10 Refacere drumuri comunale: DC 21 - sat Drăgușeni; DC 7 - sat Sarata - 1,050 km Comuna Drăgușeni 596 Refacere drumuri sătești: DS 889, DS 957, DS 848, DS 586, DS 764, DS 392, DS 512, DS 730 - sat Drăgușeni - 2,050 km Refacere drumuri de exploatare: DE 111, DE 107 - sat Podriga - 3,600 km Refacere 9 podețe: 1 podeț pe DS 889, 1 podeț pe DS 957, 1 podeț pe DS 848, 1 podeț pe DS 586, 1 podeț pe DS 764; 1 podeț pe DE 111 - sat Drăgușeni; 2 podețe pe DC 7 - sat Sarata; 1 podeț pe DE 107 - sat Podriga 11 Refacere drum comunal: DC 26 - între sat Băbiceni și sat Broșteni - 3,000 km Comuna Durnești 90 12 Refacere drumuri sătești: DS 572, DS 340, DS 396, DS 248 - sat Stroiești; DS 248, DS 195, DS 263+DS 368+DS 283, DS 283 - sat Șendreni; DS 106, DS 301, DS 144 - sat Vlădeni Deal; DS 85, DS 40 - sat Vlădeni Vale; DS 223 - sat Rădeni Vechi; DS 119+DS168 - sat Rădeni Noi; DS 230, DS 28, DS 231, DS 121 - sat Boscoteni - 18,950 km Comuna Frumușica 598 Refacere drumuri de exploatare: DE 191 - sat Rădeni Vechi - 1,000 km 13 Refacere drumuri comunale: DC 138 - sat Stânca - 0,380 km Comuna George Enescu 101 Refacere drumuri sătești: DS 1231, DS 1190, DS 145 - sat Dumeni; DS 1560, DS 1579 - sat Șipoteni; DS 147-DS 173 - sat Popeni - 2,220 km Refacere drumuri de exploatare: DE 535 - sat Șipoteni, DE 70, DE 71/0 - sat Stânca - 0,820 km 14 Refacere drumuri sătești: DS 1419, DS 1121, DS 1420, DS 1452+DS1154, DS 1497, DS 1588, DS 934, DS 698, DS 642, DS 800 - sat Havârna; DS 446, DS 494, DS 270, DS 77 - cătun Bașeu (sat Havârna); DS 223, DS 204, DS 132 - sat Gârbeni; DS 88, DS 146, DS 276, DS 146, DS 285 - sat Tătărășeni; DS 262, DS 18, DS 192, DS 180 - sat Balinți - 6,770 km Comuna Havârna 131 15 Refacere drumuri sătești: DS 1223, DS 121, DS 1068, DS 1477, DS 1500 - sat Hudești; DS 520, DS 444, DS 1416, DS 936 - sat Mlenăuți; DS 202, DS 433-DE 1351 - sat Bașeu; DS 732, DS 760, DS 673, DS 12, DS 1101 - sat Alba; DS 130 - sat Baranca - 9,290 km Comuna Hudești 236 Refacere drumuri de exploatare: DE 100 - sat Alba; DE 866 - sat Hudești - 0,800 km 16 Refacere drumuri comunale: DC 81 - sat Ibănești - 1,500 km Comuna Ibănești 284 Refacere drumuri sătești: DS 113, DS 24, DS 127-38, DS 80, DS 321, DS 686, DS 349, DS 700, DS 699, DS 427 - sat Dumbrăvița; DS 1550, DS 1365, DS 723, DS 8, DS 1366, DS 1551, DS 220, DS 456, DS 421, DS 972, DS 50 - sat Ibănești - 10,450 km Refacere drumuri de exploatare: DE 609 - sat Dumbrăvița; DE 128, DE 174/4, DE 303 - sat Ibănești - 2,200 km 17 Refacere drumuri sătești: DS 535 - sat Loturi; DS 51 - sat Iorga; DS 70/1 - sat Manoleasa Prut; DS 57, DS 80, DS 180, DS 132, DS 242, DS 198, DS 177, DS 154, DS 113, DS 312, DS 319, DS 105 - sat Manoleasa - 4,230 km Comuna Manoleasa 134 Refacere 1 podeț pe DE 551 - sat Manoleasa 18 Refacere drumuri comunale: DC 61B, DC 61C, DC 61 - sat Cătămărăști; DC 62 - sat Cervicești; DC 62 - sat Cucorăni; DC 61A - sat Stâncești - 3,900 km Comuna Mihai Eminescu 1.753 Refacere străzi: Str. Lalelelor, Str. Măcinilor - sat Cătămărăști Deal; Str. Porumbeilor, Str. Amurgului, Str. Lacului, Str. Grădinilor, str. Codrii de Aramă - sat Cătămărăști; Str. Dorohoiului, str. Buduhacea, Str. Pădurii, Str. Școlii - sat Cervicești; str. Petre Irimiescu, Str. Izvorașului - sat Cucorăni; Str. Dumbravei - sat Ipotești; Aleea Poveștilor; str. Fundoaia; str. Theodor Calimachi, Str. Salcâmilor, str. I.D. Marin, Str. Izvorului - sat Stâncești; Str. Școlii - sat Manolești - 9,000 km Refacere 7 podețe: 2 podețe în sat Cătămărăști Vale , 2 podețe în sat Ipotești (Ale. Gavanului, str. Nuferilor), 3 podețe în sat Stâncești (Str. Cetăților, Str. Izvorului, str. Fundoaia) 19 Refacere drumuri comunale: DC 21B - sat Codreni; DC 21A - sat Seliștea - 4,200 km Comuna Mileanca 346 Refacere drumuri sătești: DS 1022, DS 958, DS 44, DS 28, DS 106, DS 145, DS 174, DS 955, DS 865, DS 249, DS 749, DS 706, DS 564, DS 2, DS 533, DS 464, DS 432, DS 393, DS 314, DS 279 - sat Mileanca; DS 280, DS 323, DS 253, DS 162, DS 152, DS 176, DS 193, DS 84, DS 71, DS 55 - sat Codreni; DS 57, DS 139, DS 66, DS 49, DS 133, DS 73, DS 40, DS 158, DS 1526, DS 82, DS 30, DS 164, DS 116, DS 91, DS 10 - sat Scutari; DS 81, DS 53 - sat Seliștea - 10,480 km Refacere drum de exploatare: DE 220 - sat Mileanca - 1,000 km 20 Refacere drum comunal: DC 9A sat Mitoc - sat Horia - 1,800 km Comuna Mitoc 81 Refacere drumuri sătești: DS 973, DS 761, DS 925 - sat Mitoc - 0,900 km 21 Refacere drumuri comunale: DC 65 între sat Nicșeni - sat Dacia - 2,000 km Comuna Nicșeni 191 Refacere drumuri sătești: DS 6, DS 50 - sat Dacia; DS 259 DS 215, DS 352, DS 351, DS 389, DS 692, DS 574, DS 595 DS 555, DS 533, DS 629, DS 657, DS 400, DS 735 - sat Nicșeni; DS 159, DS 361+DS 389, DS 453, DS 479, DS 901 - sat Dorobanți - 4,380 km 22 Refacere drumuri comunale: DC 330 (între sat Românești și sat Sarata), DC 370 (între sat Românești și sat Albești) - 3,300 km Comuna Românești 99 23 Refacere drumuri sătești: DS 124, DS 209, Str. 18, DS 295, DS 390, DS 337, DS 441, DS 426, DS 464 - sat Victoria; DS 926, DS 1016, DS 1131, DS 223, DS 293, DS 1160/1 - sat Tocileni; DS 51, DS 267, DS 245, DS 232, DS 233, DS 106, DS 246 - sat Siliștea; DS 351, DS 352, DS 263, DS 243/1, DS 285, DS 92, DS 510, DS 534, DS 326 - sat Stăuceni - 8,840 km Comuna Stăuceni 340 Refacere 4 podețe: 2 podețe în satul Victoria, 1 podeț la intersecția DS 223 cu DS 107 - sat Tocileni, 1 podeț sat Stăuceni 24 Refacere străzi: Str. 295 (Alunului), Str. 41 (Stejarului) + Str. 9 (Lastari) - sat Sulița; Str. 769 (Zorilor), Str. 145 (Dorului), Str. 559 (Aliezului) - sat Dracșani - 1,450 km Comuna Sulița 92 Refacere drumuri de exploatare: DE 1113-1114 - sat Sulița; DE 1755 - sat Dracșani - 1,200 km Refacere 100 ml șanț betonat distrus pe Str. 260 (Sloboziei) 25 Refacere drumuri sătești: DS 1410, DS 1457, DS 1689, DS 1626, DS 1508, DS 1516, DS 1269, DS 1322/1, DS 949, DS 1231, DS 1155, DS 1019, DS 725, DS 751, DS 231, DS 201, DS 27, DS 137, DS 289, DS 386, DS 60, DS 401 - sat Suharău; DS 237, DS 128, DS 129, DS 14, DS 19 - sat Plevna; DS 24, DS 72, DS 449, DS 439, DS 459, DS 468, DS 101 - sat Smârdan; DS 245, Comuna Suharău 90 DS 234, DS 529, DS 333, DS 338, DS 339, DS 187, DS 162 - sat Lișna; DS 863, DS 864, DS 837, DS 876 - sat Oroftiana - 9,500 km Refacere drumuri de exploatare: DE 934, DE 606 - sat Suharău - 0,650 km Refacere 1 podeț pe DS 1457 - sat Suharău Refacere șanț dalat pe DC 82 - sat Suharău - 0,940 km 26 Refacere drum comunal: DC 32 - sat Trușești - 1,000 km Comuna Trușești 134 Refacere străzi: Str. 22, Str. 24, Str. 25, Str. 26, Str. 29, Str. 49, Str. 51, Str. 52 + 53 - sat Trușești; Str. 14 + Str. 15 + Str. 34 + Str. 35 - sat Buhăceni - 3,150 km Refacere 1 podeț pe str. 26 - sat Trușești 27 Refacere drumuri sătești: DS 2003, DS 1909, DS 1860, DS 1207, DS 1176, DS 393, DS 375, DS 41, DS 268, DS 221, DS 441, DS 844, DS 943, DS 872, DS 904; DS Dealul Crucii, DS 290, DS 268, DS 440, DS 619, DS 656, DS 373 - sat Tudora - 8,900 km Comuna Tudora 267 28 Refacere drumuri comunale: DC 71 - sat Văculești; DC 74 - sat Gorovei - 7,500 km Comuna Văculești 205 Refacere drumuri sătești: DS 338, DS 414, DS 573, DS 526 - sat Sucenița; DS 11, DS 12 - sat Gorovei; DS 850, DS 786, DS 51, DS 215, DS 967, DS 136, DS 393 - sat Văculești - 5,880 km 29 Refacere drum comunal: DC 67 - sat Ionășeni - 3,500 km Comuna Vârfu Câmpului 230 Refacere drum sătesc: DS 275 - sat Ionășeni - 1,000 km Refacere 0,2 km șanț dalat pe DC 181 - sat Ionășeni 8) Județul Caraș-Severin Total, din care: 6.042 1 Refacere corp drum județean DJ 587, la intrare în satul Delinești pe o lungime de 0,06 km (comuna Păltiniș) Județul Caraș-Severin 4.660 Refacere podeț pe DJ 587, la intrare în satul Delinești, în dreptul imobilului cu nr. 207 (comuna Păltiniș) Refacere podeț pe DJ 587, sat Ohabița, pe Ogașul Valea Ohăbii (comuna Păltiniș) Refacere podeț pe DJ 571 C, la ieșire din satul Pârneaura, intersecție cu drumul spre mănăstire (comuna Socol) Refacere pod rutier pe DJ 572, la ieșire din comuna Berzovia spre comuna Vermeș (comuna Berzovia) Refacere pod pe drumul județean DJ 586 A, în intravilan peste cursul de apă Dognecea (comuna Dognecea) Refacere corp drum județean DJ 585 pe o lungime de 7,5 km între satele Valeapai-Ramna și între satul Ramna și orașul Bocșa (comuna Ramna) Refacere corp drum județean DJ 608 pe o lungime de 0,08 km, ieșire sat Teregova spre UAT Luncavița, km 45+225 (comuna Teregova) 2 Refacere zid de sprijin protecție strada Damaschin Bojincă în zona Bisericii Catolice, pe o lungime de 0,03 km Orașul Oravița 6 Refacere parapet din beton la str. Vasile Alecsandri pe o lungime de 0,02 km 3 Refacere drumul agricol 1.1, sat Armeniș, Pagina Fagilor, pe o lungime de 0,05 km Comuna Armeniș 1.300 4 Refacere corp drum comunal Slăveni, pe o lungime de 0,04 km, sat Zorile Comuna Copăcele 46 Refacere podeț pe drumul comunal Slăveni, sat Zorile, în dreptul imobilului cu nr. 297 5 Refacere drumul agricol din satul Rusca, zona Mocoviste, pe o lungime de 0,005 km Comuna Teregova 30 9) Județul Cluj Total, din care: 25.469 1 Refacere corpul drumului DJ 161C L = 0,03 km Județul Cluj 3.661 Refacere drum județean DJ 107R L = 11,3 km 2 Refacere consolidare fundație drum și refacere parte carosabilă DC 134, L = 3 km Orașul Huedin 326 Refacere străzi localitatea Bicălatu, L = 2 km Refacere 5 podețe localitatea Bicălatu 3 Refacere sediu Primărie Comuna Tureni Comuna Tureni 810 4 Refacere 5 podețe, localitatea Iacobeni Comuna Ceanu Mare 3.554 Refacere străzi, localitatea Iacobeni L = 1,2 km Refacere drum comunal DC 55, localitatea Iacobeni, L = 2,4 km Refacere 5 podețe, localitatea Fânațe Refacere străzi (ulițe), localitatea Fânațe, L = 0,9 km Refacere 3 podețe, localitatea Strucut Refacere străzi (ulițe), localitatea Strucut, L = 1,2 km Refacere 6 podețe, localitatea Hodăi-Boian Refacere drum comunal DC 56, localitatea Hodăi-Boian, L = 3 km Refacere 2 podețe, localitatea Ceanu Mare Refacere străzi (ulițe), localitatea Ceanu Mare, L = 1,5 km 5 Refacere alei, sistem de colectare ape pluviale din incinta Căminului de îngrijire bătrâni Comuna Buza 518 Refacere străzi localitatea Buza L = 2,2 km Refacere drum comunal DC 20 Rotunda, L = 1 km Refacere drumuri agricole L = 1,7 km 6 Refacere străzi pietruite în satele Dângău Mare, Dângău Mic, Agârbiciu, Bălcești, Păniceni, Dumbrava, Straja, Căpușu Mare, Căpușu Mic, L = 23 km Comuna Căpușu Mare 3.059 Refacere 2 podețe, localitatea Agârbiciu 7 Refacere drum comunal DC 21 și străzi sat Cătina L = 5,1 km Comuna Cătina 761 Refacere străzi sat Feldioara L = 2,6 km Refacere drum comunal DC 21 (L = 2,9 km) și străzi sat Copru (L = 2,8 km), L = 5,7 km Refacere drum comunal DC 18 (L = 1,5 km) și străzi Valea Caldă (L = 1,2 km), L = 2,7 km Refacere drum comunal DC 22 (L = 3 km) și străzi sat Hagău (L = 3,2 km), L = 6,2 km 8 Refacerea străzi localitatea Lujerdiu L = 0,4 km Comuna Cornești 952 Refacere consolidare mal Pârâul Ciurzii, L = 0,4 km Refacere podeț localitatea Tioltur Refacere stradă localitatea Tioltur, L = 0,3 km Refacere podeț localitatea Bârlea 9 Refacere drum vicinal Rulești, L = 2 km Comuna Ciucea 1.856 Refacere drum forestier (zona Surduca) L = 4 km Refacere drum vicinal Plopiș L = 1,4 km Refacere drum vicinal Blidăreasa, L = 1,6 km 10 Refacere ulițe, sat Sărata L = 2,5 km Comuna Panticeu 4.168 Refacere podeț localitatea Sărata Refacere 4 podețe, localitatea Panticeu Refacere ulițe localitatea Panticeu L = 3,2 km Refacere ulițe, localitatea Cătălina, L = 1,8 km Refacere drum comunal DC 156, L = 2,2 km Refacere ulițe localitatea Dârja, L = 2,25 km Refacere ulițe, localitatea Cubleșu Someșan, L = 6,02 km Refacere drum de exploatație agricolă, L = 0,2 km Refacere podeț, localitatea Cubleșu Someșan 11 Refacere drumuri de exploatație agricolă, L = 2 km Comuna Florești 237 Refacere strada Mică, refacere Strada Urușagului, sat Luna de Sus L = 0,6 km 12 Refacere drum DC 151A Borșa-Crestaia, L = 2,7 km Comuna Borșa 1.436 Refacere drum DC 152 Ciumăfaia, L = 0,5 km Refacerea străzi localitatea Ciumăfaia, L = 0,5 km 13 Refacere drum comunal DC 148A, DC 152, DC 150 (L = 7 km) străzi din localitățile Vultureni, Șoimeni, Bădești, Băbuțiu (L = 12,6 km) L = 19,6 km Comuna Vultureni 2.835 14 Refacere strada L = 0,3 km și un podeț, localitatea Căprioara Comuna Recea Cristur 1.296 Refacere drum comunal DC162 L = 1,35 km și 2 podețe, localitatea Osoi Refacere drum comunal DC158 L = 0,5 km și un podeț, localitatea Elciu Refacere străzi , localitatea Recea Cristur, L = 0,75 km 10) Județul Covasna Total, din care: 4.676 1 Refacere drum județean și podeț DJ 122B Județul Covasna 3.200 Refacere drum județean DJ 122 - zid de sprijin, 2 podețe și 2 praguri de fund 2 Refacere Centru Balneoturistic - Malnaș Băi Comuna Malnaș 1.476 Refacere parc în centrul localității Malnaș Băi Refacere canal pârâu Bormezö 11) Județul Gorj Total, din care: 10.641 1 Refacere DJ 665 - 0,005 km (localitate Baia de Fier) Județul Gorj 2.335 Refacere DJ 672 B - 0,050 km (localitate Frătești) Refacere DJ 665 - 0,030 km (localitate Racovița) Refacere DJ 661 - 0,1 km (localitate Săcelu) Refacere 1 podeț pe DJ 661 (localitate Săcelu) 2 Refacere DS 83 - 0,25 km Municipiul Motru 30 Refacere 1 podeț cu terasament 3 Refacere strada Dumbrava - 0,06 km Orașul Novaci 130 Refacere strada Livezilor - 0,015 km 4 Refacere strada Calea Pocruii - 0,05 km (localitate Tismana) Orașul Tismana 335 Refacere strada Deal Dăjii - 0,60 km (localitate Sohodol) Refacere strada Modoranilor - 0,65 km (localitate Racoți) Refacere strada Crac - 0,25 km (localitate Racoți) Refacere strada Ulița Orica - 0,05 km (localitate Racoți) Refacere Strada Principală - 0,18 km (localitate Racoți) Refacere strada Grind - 0,30 km (localitate Celei) Refacere 1 podeț beton, situat în Valea Mică Refacere 1 podeț beton, situat pe DC 125 Refacere 1 podeț beton, situat pe DC 122 5 Refacere DS 24 - 0,1 km - (localitatea Baia de Fier) Comuna Baia de Fier 30 Refacere DS 44 - 0,05 km - (localitatea Cernădia) 6 Refacere DV 11 - 0,10 km (localitate Cărpiniș) Comuna Crasna 40 Refacere DS 26 - 0,40 km (localitate Rădoși) 7 Refacere 1 captare apă Sădișor Comuna Mușetești 190 8 Refacere DS 37 - 0,45 km (localitate Padeș) Comuna Padeș 825 Refacere DS 27 - 0,75 km (localitate Văieni) Refacere DC 39 - 2,1 km (localitate Călungăreni) Refacere DC 118 - 0,065 km (localitate Motru Sec) Refacere 1 podeț pe DS 37 (localitate Padeș) Refacere 2 podețe pe DC 117 și DS 27 (localitate Văieni) Refacere 7 podețe pe DC 39 (localitate Călungăreni) Refacere 2 podețe pe DS 30 și DC 119 (localitate Orzești) Refacere 2 traversări pietonale pe DC 118 (localitate Motru Sec) 9 Refacere DS 29 - 0,4 km (localitate Peștișani) Comuna Peștișani 675 Refacere DS 31 - 0,5 km (localitate Peștișani) Refacere Strada Câmpului - 0,4 km (localitate Peștișani) Refacere DC 96 - 0,1 km (localitate Seuca) Refacere DC 132 - 0,03 km (localitate Gureni) Refacere DS 2 - 0,2 km (localitate Gureni) Refacere 2 poduri pe DS 29 și DS 31 (localitate Peștișani) Refacere 1 podeț pe DS 31 (localitate Peștișani) Refacere 1 podeț pe DS 16 (localitate Brădiceni) 10 Refacere 1 podeț (localitate Polovragi) Comuna Polovragi 75 11 Refacere DV 22 - 0,25 km (localitate Roșia de Amaradia) Comuna Roșia de Amaradia 117 Refacere DS 12 – 0,30 km (localitate Roșia de Amaradia) Refacere DS 33 - 0,20 km (localitate Ruget) Refacere DS 35 - 0,15 km (localitate Ruget) Refacere DS 41 - 0,40 km (localitate Seciurile) 12 Refacere drum forestier - 1,5 km (localitate Suseni) Comuna Runcu 4.635 Refacere 2 poduri din beton (localitate Suseni) Refacere 30 podețe din beton (localitate Suseni) Refacere 1 sursă de alimentare cu apă (localitate Runcu) 13 Refacere DS 2 - 0,1 km (localitate Samarinești) Comuna Samarinești 40 Refacere DC 84 - 0,5 km (localitate Larga) 14 Refacere DS 681 - 0,3 km (localitate Blahnița de Sus) Comuna Săcelu 50 Refacere drum forestier 1581 - 0,3 km (localitate Săcelu) 15 Refacere DS 9 - 0,1 km (localitate Vălari) Comuna Stănești 12 16 Refacere SR 14 - 0,5 km (localitate Telești) Comuna Telești 1.122 Refacere 1 pod pe DV 7 (localitate Telești) Refacere 1 pod pe DC 95 (localitate Telești) 12) Județul Harghita Total, din care: 9.347 1 Refacere DJ 134 C km 15+800-15+900 (com. Dealu) pe o lungime de 0,1 km Județul Harghita 2.852 Refacere DJ 134 C km 19+500-20+500 (mun. Odorheiu Secuiesc) pe o lungime de 1 km Refacere DJ 137 C km 2+200-2+400, 1+300-1+900 (com. Feliceni) pe o lungime de 0,8 km Refacere DJ 137 C km 2+170-2+200, 3+880-3+900 (com. Feliceni) pe o lungime de 250 m^2 Refacere DJ 127A 52+250-52+300 (com. Lunca de Jos) pe o lungime de 0,05 Refacere podețe de piatră pe DJ 132 km 46+675 și km 47+120 (com. Ocland) - 2 buc. Refacere podeț de beton armat pe DJ 132 km 47+440 (com. Ocland) Refacere DJ 174 C km 7+097-8+197 (com. Bilbor) pe o lungime de 1,1 km Refacere poduri pe DJ 174A km 23+790 și km 27+210 (com. Bilbor) - 2 buc. Refacere acostamente pe DJ 174A km 27+120, 29+400, 29+680, 29+950, 29+980, 30+180, 30+480, 30+900 (com. Bilbor) pe o lungime de 0,4 km Refacere acostament pe DJ 174A km 29+650 (com. Bilbor) pe o lungime de 0,01 km Refacere DJ 174A acostament și parte carosabilă afectate (com. Bilbor) pe o lungime de 0,08 km Refacere DJ 174B acostament surpat și parte carosabilă afectată, parapet dislocat (com. Bilbor) pe o lungime de 0,2 km Refacere DJ 132 surpare zid sprijin km 45+600-45+750 și 46+950-46+960 (oraș Vlăhița) pe o lungime de 0,16 km Refacere DJ 174A - zid de sprijin din gabioane km 39+430-39+450, 39+635-39+645 (mun. Toplița) pe o lungime de 0,03 km Refacere DJ 113B km 4+600-4+700 și podeț km 4+300 (com. Cozmeni) pe o lungime de 0,1 km Refacere podeț pe DJ 121G km 9+150 - acostament și porțiuni din asfalt rupte/dislocate, fundație subspălată, structură de rezistență compromisă - pericol de prăbușire (com. Plăieșii de Jos) Refacere DJ 121G km 8+860-9+150, acostament și porțiuni din asfalt rupte (com. Plăieșii de Jos) pe o lungime de 0,5 km Refacere DJ 121G km 0+400-0+500, acostament rupt și dislocat, cale de rulare din asfalt dislocată/ruptă (com. Plăieșii de Jos) pe o lungime de 0,1 km Refacere DJ 123B km 3+100-5+100, șanț colmatat, acostament distrus (com. Ciucsângeorgiu) pe o lungime de 2 km Refacere DJ 123C km 14+800-18+800, șanț colmatat, acostament distrus, cale de rulare acoperită de aluviuni (com. Ciucsângeorgiu) pe o lungime de 4 km 2 Refacere subspălare și rupere zid de sprijin pe str. Șumuleu pe o lungime de 5 m Municipiul Miercurea-Ciuc 15 Refacere spălare mal acostament drum avariat pe str. Șumuleu (mal drept pârâu Șumuleu) pe o lungime de 55 m Refacere spălare mal str. Kajoni Janos (mal stâng pârâul Șumuleu) pe o lungime de 23 m 3 Refacere DC 33 pe o lungime de 0,5 km Municipiul Odorheiu Secuiesc 35 Refacere străzile: Livezilor, Gyerkes Mihaly, Cireșului, Ugron, Bisericii pe o lungime de 1,4 km 4 Refacere străzi: 1 Mai, Bradului, Ady Endre, Aurora, Dozsa Gyorgy, Primăverii, Ștrandului, Uzinei, Bethlen Gabor, Berenyi, Rakos, Minele Lueta pe o lungime de 2,3 km Orașul Vlăhița 20 5 Refacere drum comunal neclasificat pe o lungime de 0,01 km Comuna Bilbor 20 6 Refacere podețe și traversări pietonale - 4 buc. Comuna Ciucsângeorgiu 3.423 Refacere DC 1 - cale de rulare spălată pe o lungime de 2 km Refacere strada Cinodpotoka, cale de rulare spălată pe o lungime de 2 km Refacere drum forestier Kristine, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 6 km Refacere drum forestier Lovaszo, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 5 km Refacere drum forestier Heveder, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 12 km Refacere drum forestier Hosszusarok, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 7 km Refacere străzi: Farkazo, Martonos, Laczok, Zata, Antalok, Kaszak, Vitosok, Kultur, Ligat, Danelok, Școala, Matefi, Tajak, Mesz, Godros, Vizmelyek, suprafață pietruită spălată pe o lungime de 26 km Refacere drum forestier/agricol Havasutja, suprafață spălată pe o lungime de 20 km Refacere pod peste pârâul Fișag, culeea dreaptă și pilonul central rupte și dislocate Refacere drum forestier Lok, cale de rulare spălată și porțiuni rupte, podețe tubulare dislocate pe o lungime de 16 km Refacere drum forestier zona Benesd, Hosszuag, Hagofeje, Endre, Nagy Volgy, Kapolnabukk, cale de rulare spălată și porțiuni rupte, podețe tubulare dislocate pe o lungime de 30 km Refacere eroziune prăbușire mal, surpare mal al pârâului Fișag adiacent imobilului cu nr. 300 (mal drept în amonte de podul erodat) pe o lungime de 120 m Refacere eroziune prăbușire mal, surpare mal al pârâului Fișag adiacent imobilului cu nr. 136 (mal stâng în amonte de podul erodat) pe o lungime de 40 m Refacere DC Armășeni, șanț colmatat, cale de rulare acoperită de aluviuni pe o lungime de 1 km Refacere drum forestier Taploca, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 15 km Refacere drum forestier/agricol Nyiralja, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 5 km Refacere drum forestier/agricol Szopospatak, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 2 km Refacere drum forestier/agricol Lok, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 1,5 km Refacere podeț peste pârâul Fenyo, culee dreaptă din beton subspălată Refacere drum forestier/agricol Astut, cale de rulare spălată și porțiuni rupte pe o lungime de 5 km 7 Refacere podețe - 2 buc. Comuna Corbu 347 Refacere DC 81 pe o lungime de 0,8 km Refacere DC 87 pe o lungime de 1,7 km Refacere străzi: Dâmbul lui Bălan, Branea, Dealului pe o lungime de 0,4 km Refacere drum agricol pe o lungime de 1,1 km Refacere drum de interes local (comunal) pe o lungime de 1 km 8 Refacere drum agricol pe o lungime de 1,585 km Comuna Corund 460 Refacere DC 36 pe o lungime de 1,795 km Refacere strada Telek pe o lungime de 0,378 km 9 Refacere străzi pe o lungime de 0,5 km Comuna Cozmeni 39 Refacere DC Kismezo 2 pe o lungime de 0,5 km Refacere DC Alsomalom pe o lungime de 0,5 km Refacere DC Vagas pe o lungime de 0,27 km Refacere străzi: Retgodre, Viragok, Fekete pe o lungime de 0,23 km Refacere drum forestier Hipatak pe o lungime de 1 km 10 Refacere DC 34 pe o lungime de 0,42 km Comuna Dealu 600 11 Refacere pod pietonal din lemn Comuna Feliceni 84 Refacere podeț tub beton pe o lungime de 0,012 km Refacere podeț lemn + metal Refacere DC 33 km 1+150-1+170 pe o lungime de 100 m^2 Refacere DC 33 km 1+300-1+800 pe o lungime de 0,5 km Refacere podeț pietonal 12 Refacere DC 148 pe o lungime de 1,5 km Comuna Lunca de Sus 500 13 Refacere DC 231 pe o lungime de 0,01 km Comuna Lunca de Jos 50 14 Refacere podeț din beton Comuna Mugeni 74 Refacere podeț din lemn Refacere strada Felszeg pe o lungime de 0,5 km 15 Refacere strada Szolga pe o lungime de 0,3 km Comuna Ocland 20 16 Refacere podețe pe DC 8 - 2 buc. Comuna Plăieșii de Jos 129 Refacere DC 8 - porțiuni rupte din acostament și asfalt pe o lungime de 0,15 km Refacere drumuri de exploatare agricolă și de acces la terenuri agricole pe o lungime de 0,2 km Refacere acostament rupt și dislocat pe DC 120 Csaburde pe o lungime de 0,2 km Refacere podețe din tub PVC, cale de rulare spălată - 2 buc. 17 Refacere DC Banea-Hodoșa pe o lungime de 1 km Comuna Sărmaș 138 Refacere DC Teasc pe o lungime de 3 km Refacere drum Preluci pe o lungime de 1,3 km Refacere DC Pârâul Bocanilor pe o lungime de 2 km Refacere DC Pârâul Gorenilor pe o lungime de 1,7 km Refacere drum forestier Pârâul Sărmașului pe o lungime de 3 km Refacere DC Clopotnița pe o lungime de 0,15 km Refacere DC Părăuț pe o lungime de 0,5 km 18 Refacere podețe pe drum forestier Pârâul Alunului - 3 buc. Comuna Tulgheș 341 Refacere drum forestier Pârâul Alunului pe o lungime de 1,9 km 19 Refacere DC 136, surpare acostament, subspălare și parte carosabilă pe o lungime de 0,15 km Comuna Tușnad 200 13) Județul Hunedoara Total, din care: 5.730 1 Refacere strada Luncoiu de Sus din DN 76 pe porțiunea de stradă cuprinsă între casa cu nr. 75 și casa cu nr. 11 Comuna Luncoiu de Jos 200 2 Refacerea DC 111 în localitatea Alun Comuna Bunila 1.980 Refacere 4 podețe în localitatea Alun Refacerea drumului forestier DF 022 în localitatea Vadu Dobrii Refacere 5 podețe în localitățile Vadu Dobrii și Runcu Mare Refacerea unui drum vicinal în localitatea Cernișoara Florese Refacerea unui drum vicinal în localitatea Bunila 3 Refacerea unei străzi în localitatea Ghelari Comuna Ghelari 975 Refacerea unui drum vicinal în localitatea Ghelari Refacerea drumului de acces spre satul Plop 4 Refacerea drumului comunal DC 116 în localitatea Runcu Mare Comuna Lelese 2.575 Refacerea drumului forestier DF 022 în localitatea Runcu Mare Refacerea unui podeț în localitatea Runcu Mare Refacerea unui drum de exploatare (vicinal) DE 007 în localitatea Cerișor 14) Județul Maramureș Total, din care: 8.789 1 Refacere drum județean, DJ 186 B, km 12+500, L = 0,05 km, comuna Budești Județul Maramureș 2.559 Refacere pod - podeț DJ 171E, sat Costeni, Cupșeni Refacere drum județean DJ 188, km 7+600 m, platforma drum L = 0,05 km, Bocicoel, comuna Bogdan Vodă Refacere drum județean DJ 171, km 39+652 platformă drum L = 0,1 km, Suciu de Sus Refacere drum județean DJ 184, km 6+200, alunecare taluz rambleu, acostament, structură rutieră L = 0,1 km, sat Dănești, com. Sișești 2 Refacere podeț, Strada Ecoului nr. 5 Municipiul Baia Mare 132 Refacere eroziune apărare mal stâng, str. Ecoului, nr. 5 Refacere eroziune mal drept, str. Arinului nr. 9 3 Refacere pod râu Săsar, str. Coșbuc Orașul Baia Sprie 220 Refacere pod Valea Borcut, str. Crișan Refacere pod Valea Chiuzbăii, Str. Ignișului Refacere strada Montană nr. 9; L = 0,06 km Refacere Strada Arțarului, L = 0,5 km 4 Refacere strada Lăzuci, L = 0,2 km; de la nr. 50 la nr. 53 Orașul Borșa 790 Refacere strada Văilor, L = 0,15 km; la nr. 6, 8, 10 Refacere strada Birț, L = 0,3 km, de la nr. 45 la nr. 81 5 Refacere stradă cartier Vâlcei, sat Chelința; alunecare platformă L = 0,03 km Orașul Ulmeni 250 6 Refacere strada Pe Vale, Taluz rambleu cu afectarea structurii rutiere L = 0,03 km, lângă nr. 179 Comuna Boiu Mare 250 7 Refacere drum comunal, L = 0,11 km (pod Baciu - Biserica ortodoxă Budești L = 0,08 km, pod Baciu - Vasilcău, L = 0,03 km) Comuna Budești 31 Drum forestier 0,05 km, Mănăstirea 8 Refacere pod râu Cavnic, sat Laschia, zona Vad, nr. 87 Comuna Copalnic-Mănăștur 525 Refacere pod râu Cavnic, sat Lăschia, zona Vad, nr. 39 Refacere platformă drum comunal, DC33, km 2+500; S = 25 mp, sat Făurești 9 Refacere străzi, Ulița lui Hereș, Drumul Șesului, l = 4 km, sat Cupșeni Comuna Cupșeni 298 Refacere 1 pod, Valea Costeni, sat Costeni Refacere eroziune apărare mal stâng, Valea Costeni, L = 0,5 km, sat Costeni Refacere străzi, Ulița Poderei, str. Principală, L = 1,5 km, sat Costeni Refacere 2 podețe, Valea Rotunda, sat Libotin Refacere străzi, Valea Rusului, L = 0,7 km, sat Libotin Refacere 1 podeț, Valea Ungureni, Ungureni Refacere eroziune apărare mal drept, Valea Ungureni, L = 0,03 km, sat Ungureni 10 Refacere drum comunal DC92, km 4+500, L = 0,05 km Comuna Fărcașa 475 Refacere drum comunal parapet, rigolă, zid de sprijin, acostament, DC92, km 1, L = 0,1 km 11 Refacere podeț, str. Principală nr. 1074 A Comuna Lăpuș 180 Refacere sursa de alimentare cu apă în sistem centralizat, Valea Râoaia, 2 unități 12 Refacere 1 podeț, Sub Obreja Comuna Oncești 204 Refacere drum comunal, L = 3 km de la nr. 1-413 prin zona Moara de Jos, La Știboreasca, Sub Obreja, La Corn, Săliște, Cioroieș 13 Refacere podețe pe Valea Drăguleasca; 4 buc. la nr. 1750, la nr. 1702, la nr. 1705, la nr. 1693 Comuna Vișeu de Jos 225 Refacere drum comunal, L = 2 km, Școala Valea Porcului la nr. 1913 Refacere drum comunal, L = 3 km, de la nr. 1693 la nr. 1750 Refacere apărare mal din beton Gura Văii Secăturii, L = 0,05 km, lângă nr. 133 Refacere apărare mal Valea Morii, L = 0,02 km, în dreptul stației de captare 14 Refacere drum comunal DC 63, Km 7+450, L = 0,2 km; taluz rambleu stâng cu afectarea acostamentului și structurii rutiere Comuna Valea Chioarului 2.500 15 Refacere drum comunal DC 11, Km 3, alunecare de taluz cu afectarea acostamentului L = 0,07 km Comuna Vadu Izei 150 15) Județul Satu Mare Total, din care: 8.623 1 Refacere drum comunal 0,150 km Comuna Beltiug 543 Refacere pod 2 Refacere drum sătesc 0,400 km Comuna Bogdand 2.019 Refacere drum comunal 0,140 km 3 Refacere drum sătesc 24 străzi - 7,597 km Comuna Socond 6.056 Refacere stație de epurare Refacere rețea de alimentare cu apă 4 Reabilitare stație de pompare Comuna Supur 5 16) Județul Tulcea Total, din care: 113 1 Refacere dig local de apărare Ilganii de Jos pe o lungime de 30 ml Comuna Nufăru 48 2 Refacere dig local de apărare Pătlăgeanca, mal drept afectat, completare cu terasamente în zonele sub cota proiectată, pe o lungime de 1.500 ml + 15 ml pericol surpare Comuna Ceatalchioi 65 Refacere dig local de apărare Ceatalchioi pe o lungime de 100 ml 17) Județul Vrancea Total, din care: 30.580 1 Refacere DJ 241F, sat Prisecani, - spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,43 km Județul Vrancea 11.318 Refacere Drum județean DJ 204 L, sat Cătăuți - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere culee pod (aferent DJ 204 L), sat Cătăuți - Fisura culee Refacere DJ 204l, sat Poduri - spălarea părții fine a balastului, colmatare șanțuri Refacere DJ 204L, sat Cătăuți - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe Refacere DJ 204L, sat Podurile - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe Refacere DJ 204P, sat Cocoșari, punctele Mitrea, B.T. - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere DJ 204P, sat Dealu Lung, punct Iordăchescu - drum avariat și dislocare tuburi de diametru 1500 Refacere DJ 204P, sat Dealu Lung, punct D.M. și M.S. - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere DJ 204P, sat Șotârcari, punct Izlaz - alunecare de teren care a distrus platforma drumului, circulația auto efectuându-se cu dificultate Refacere DJ 204P, sat Șotârcari, punct Izlaz - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere DJ 205M, sat Podu Nărujei, punct Școala Barbu Ștefănescu Delavrancea - În urma precipitațiilor abundente s-a produs cedarea terasamentului drumului pe o lungime cumulată de 150 m, cu adâncime variabilă maxim 30 cm; alunecarea de teren este activă. (piloți + zid sprijin) Refacere pod pe DJ 205M, sat Rebegari, punct C.I. - În urma viiturii pe pârâul Humei au fost afectate fundațiile culeelor podului - în suprastructură au apărut fisuri. Refacere DJ 205D, sat Nereju Mic, punct școala Brădăcești - În urma viiturii de pe râul Zabala din cauza afectării apărării de mal drept, a fost fisurat drumul pe o lungime cumulată de 50 m pe acostament și o lățime de 0,5 m parte carosabilă. Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apă, sat Nereju Mic, punct școala Brădăcești - În urma viiturii de pe râul Zabala apărarea de mal drept aferent DJ 205D a fost distrusă pe 150 ml și avariată pe încă 250 ml Refacere pod 1, sat Brădet, punct Mișina, DJ 205M - Protecție culee avariate. Balustrade rupte. Refacere DJ 205M, Zona pod 1 - pârâu Mișina - alunecare de teren pe o lungime de 50 m Refacere podeț, DJ 205M - Rampa Mișina - podețul din prefabricate avariat, colmatat, timpane distruse, gabioane de protecție avariate Refacere DJ 205M, DJ 205M - Rampa Mișina - Platformă drum surpată și decopertare asfalt pe o lungime cumulată de 120 m Refacere consolidare de mal din gabioane, DJ 205M - Sub Brădet - saltea din gabioane + suprabetonare avariată pe o lungime de 60 m Refacere pod DJ 205M, sat Podu Șchiopului, punct Pârâu Valea Neagră - În urma precipitațiilor abundente, au fost avariate protecțiile culeelor, pragul de fund și gabioanele din aval. Refacere DJ 205M, sat Românești, pct. M.V. - Zidul de sprijin al DJ 205M din piatră este avariat - parțial distrus, pune în pericol gospodăria dlui M.V. (piloți + zid beton) Refacere DJ 205M, sat Romanești, punct Corni - În urma precipitațiilor abundente s-au activat 2 alunecări de teren pe o lungime cumulată de 50 m, ce afectează platforma drumului. De asemenea este afectată și rigola betonată stânga (gabioane + decolmatare rigole). Refacere DJ 205M, sat Făget, punct M.V., punct D.I., punct Dispensar - cedare platformă drum în 3 puncte pe o lungime cumulată de 150 m (piloți + zid beton) Refacere consolidare de mal din gabioane, DJ 205M - punct Stochici Simion, sat Făget - Apărarea de mal din gabioana cu plasă și bolovani de rău a fost distrusă în urma viiturii pe o lungime de 100 m. Refacere DJ 205M, sat Bitcari, punct Școala - cedare platformă drum pe o lungime de 100 m Refacere consolidare de mal din gabioane, DJ 205M - punct Obstea Aga Neagu, sat Nistorești - Apărarea de mal din gabioane cu plasă și bolovani de rău a fost distrusă în urma viiturii pe o lungime de 100 m. Refacere pod, sat Prahuda, pe DJ 205D - A fost afectat racordul podului cu terasamentul pe un sens de circulație și a fost distrus sfertul de con aferent (amonte mal drept). Refacere apărare de mal, sat Prahuda, pe str. Principală nr. 93 - apărare de mal drept din gabioane de bolovani ecranate distrusă pe o lungime de 25 m, adiacentă DJ 205D Refacere DJ 205D (reprofilare albie + zid sprijin pe 50 m), sat Spulber, punct Pricopie - În urma viiturii de pe râul Zăbala, din cauza dirijării curentului spre malul stâng și a colmatării albiei, au fost depuse aluviuni pe DJ pe o lungime de aprox. 150 m pe acostament, pe o lățime de 2 m a părții carosabile și a fost colmatat șanțul. Refacere DJ 205L, sat Vrâncioaia, punct „intrare sat Vrâncioaia“ - Urmare a precipitațiilor abundente, s-a activat o alunecare de teren ce a afectat platforma drumului pe o distanță de 0,040 km. 2 Refacere străzi, sat Siscani, punct „Paraschiv Toader“ - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,450 km. Municipiul Adjud 12 Refacere străzi, sat Boscani, punct „Pasarela“ - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,250 km. 3 Consolidare eroziuni de maluri, sat Andreiașu de Jos, râul Milcov, mal drept, punct post de poliție - Unda de viitură a accentuat o eroziune activă pe malul drept al râului Milcov, în dreptul postului de poliție, eroziune menționată și în alt proces-verbal anterior privind constatarea și evaluarea pagubelor. Comuna Andreiașu de Jos 819 Consolidare eroziuni de maluri, sat Andreiașu de Jos, râul Milcov, mal stâng, punct Sipotele-Frangu - Unda de viitură a accentuat o eroziune activă pe malul stâng al râului Milcov, în punctul Sipotele-Frangu, eroziune menționată și în alt proces-verbal anterior privind constatarea și evaluarea pagubelor. Refacere drum comunal DC 114, sat Andreiașu de Jos, punct Focu Viu - În scurgere de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,3 km. Refacere ulițe - drumuri de interes local, sat Andreiașu de Jos - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 7 km. Refacere ulițe - drumuri de interes local, sat Butucoasa - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 3,5 km. Refacere ulițe - drumuri de interes local, sat Răchitosu - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 5,2 km. Refacere drum comunal DC 115, sat Fetig, km. 1+300-3 + 000 - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,6 km. Refacere drum comunal DC 115, sat Fetig, punct Haul Mare - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la accentuarea cedării terasamentului drumului care face calea de acces către 28 de gospodării. Refacere podeț, sat Fetig, pe DC 115, km 2+500 - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la cedarea terasamentului drumului în zona unui podeț tubular. Refacere ulițe - drumuri de interes local, sat Hotaru - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 0,35 km. Refacere drum comunal DC 114, sat Hotaru, punct Brusturis - În urma precipitațiilor abundente s-a produs o alunecare de teren, afectând drumul pe 15 m lungime și 1 m lățime. Refacere drum comunal DC 114, sat Hotaru, punct Brusturis - În urma precipitațiilor abundente s-a produs o dislocare de stânci și cedare a terasamentelor pe o lungime de 200 m, colmatând șanțurile și acoperind drumul pe 1 m lățime. Refacere ulițe - drumuri de interes local, sat Titila - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 1,0 km. Refacere pereu de piatră zidit, sat Andreiașu de Jos - Pereul de piatră a fost distrus pe o porțiune de circa 100 m pe ambele maluri ale torentului Arșița Mică. 4 Refacere străzi/ulițe, sat Bârsești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,10 km. Comuna Bârsești 19 5 Refacere drumuri comunale, sat Biliești, prelungire strada Colacului, extravilan - Configurația terenului, lipsa șanțurilor și a rigolelor au determinat stagnarea apelor pe platforma drumului și au condus la formarea de făgașe. Comuna Biliești 14 Refacere drumuri comunale, sat Biliești, prelungire Aleea Piersicului, extravilan - Configurația terenului, lipsa șanțurilor și a rigolelor au determinat stagnarea apelor pe platforma drumului și au condus la formarea de făgașe. 6 Refacere DC 2B, sat Prisecani - drum avariat în zona șanțului de scurgere și spălarea zestrei de balast pe o porțiune de 0,05 km Comuna Boghești 8 Refacere DC249, sat Iugani - spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,20 km Refacere DC 297, sat Chițcani - spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,20 km, formare de făgașe 7 Refacere strada Abisinia, sat Vitănești de sub Măgura - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri cu făgașe longitudinale Comuna Bolotești 828 Refacere străzi, sat Vitănești de sub Măgura, Str. Muchiei - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri cu făgașe longitudinale Refacere Strada Răsăritului, sat Vitănești de sub Măgura - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri cu făgașe longitudinale Refacere strada Poiana, sat Vitănești de sub Măgura - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri cu făgașe longitudinale Refacere apărare de mal, sat Vitănești de sub Măgura, punct Scânteiau - Apărare de mal drept din gabioane ecranate cu beton distrusă pe 60 ml. În spatele apărării s-a format o eroziune de mal activă. Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apă, sat Vitănești de sub Măgura, punct Lunca - eroziune mal drept râu Putna în lungime de 300 m ce pune în pericol mai multe terenuri riverane Refacere Strada Soarelui, sat Pietroasa - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri cu făgașe longitudinale Refacere strada Măgura, sat Pietroasa - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri cu făgașe longitudinale 8 Consolidare eroziune de mal drept al râului Milcov, situată în aval de podul rutier, pe o lungime de 150 ml Comuna Câmpineanca 270 9 Refacere amenajare gura de evacuare stație de epurare (reprofilare albie și gabioane), sat Câmpuri, stația de epurare - Amenajarea gurii de evacuare a stației de epurare a fost distrusă. Comuna Câmpuri 840 Consolidare eroziune de mal stâng (reprofilare + zid gabioane), sat Câmpuri, punct Sachelaru - A fost erodat malul stâng și pune în pericol strada Prundului. Consolidare eroziune de mal drept (reprofilare + zid gabioane), sat Rotileștii-Mici, punct punte pietonală - A fost erodat malul drept și pune în pericol DC 172. Refacere pod pe drum auto forestier, sat Gura Văii - pod din beton armat distrus - podul a fost deplasat și prăbușit 10 Refacere drumuri de interes local, sat Seciu - spălarea părții fine a balastului Comuna Chiojdeni 487 Refacere drumuri de interes local, sat Cătăuți (în cinci puncte: La Jugănaru Paraschiv - 0,4 km, La M.T.T. - 0,3 km, La D.Ș. - 0,4 km, La D.I. - 0,7 km, La Ș.N. - 0,02 km) - spălarea părții fine a balastului Refacere drumuri de interes local, sat Poduri (în două puncte: La T.C. - 0,2 km, La O.N. - 0,4 km) - spălarea părții fine a balastului, colmatare șanțuri Refacere drumuri de interes local, sat Chiojdeni (în două puncte: La C.I. - 0,4 km, La C.A.G. - 0,2 km) - spălarea părții fine a balastului Refacere zid sprijin mal stâng, sat Chiojdeni punct la Serafim - gabioane Refacere zid sprijin mal stâng, sat Chiojdeni punct la școală - piatră zidită cu mortar de ciment locuință Refacere drumuri de interes local, sat Tulburea, punct la D.A. - spălarea părții fine a balastului Refacere drumuri de interes local, sat Lojnita (în două puncte: spre Rotăria - 1 km, La T.G. - 1 km) - spălarea părții fine a balastului Consolidare alunecare de teren (zid de sprijin), sat Luncile, lângă casa O.V. - alunecare teren Refacere drumuri de interes local, sat Luncile (în șapte puncte: La N.V. - 0,015 km, La B.Ghe. - 0,3 km, La N.N.- 0,3 km , La Codin - 0,2 km, La V.C. - 0,05 km, La Centrul social - 0,3 km, La Săritoarea - 0,3 km) - spălarea părții fine a balastului Refacere apărare de mal din coșuri de gabioane, sat Luncile punct gater - gabioane Refacere drumuri de interes local, sat Cătăuți, puncte: Drambu - 1 km, B.N. - 0,5 km, D.L. - 0,4 km, G.D. - 0,3 km, La Gubernu - 0,6 km - Spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe Refacere drumuri de interes local, sat Mărăcini, puncte: L.M. - 0,6 km, ToporIonasc - 0,7 km, P.S. - 0,3 km - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe Refacere drumuri de interes local, sat Podurile, puncte: T.I. - 0,4 km, P.I. - 0,4 km, Leontina - 0,3 km, P.S. - 0,4 km, Podul Jenda - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe Refacere drumuri de interes local, sat Chiojdeni, puncte: M.C. - 0,2 km, C.V. - 0,2 km - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe 11 Refacere drum comunal DC 162, sat Cotești, Punct „Toreanu“ - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,300 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Comuna Cotești 97 Refacere podeț, sat Cotești, punct „Vadului“ - A fost afectat parapetul metalic, lungime parapet = 8,00 m. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat pe umplutură din balast. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m Refacere apărare de mal + rigolă colectoare (zid de gabioane), sat Cotești, punct „Muteș 2“ - Apărare de mal stâng din gabioane de bolovani avariate răsturnată pe o lungime de 5,00 m. Descărcare rigolă colectoare din beton distrusă pe cca 10 m lungime Refacere podeț, sat Cotești, punct „Muteș 2“ - A fost afectat racordul podului cu terasamentul. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m Refacere podeț, sat Cotești, punct „Muteș 3“ - A fost afectat racordul podului cu terasamentul. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat. Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m Refacere stradă, sat Cotești, între punct „Muteș 2“ și punct „Muteș 3“ - Drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,200 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere Podeț, sat Cotești, punct „Muteș 1“ - podeț afectat de depuneri de aluviuni. Podeț realizat din două traverse din beton cu parapet metalic. Deschidere podeț, aprox. 4,00 m și lățimea de 4,00 m Refacere podeț, sat Valea Cotești, punct „Mungiu“ - A fost afectat racordul podului cu terasamentul, inclusiv umplutura din balast dintre tuburi și placa din beton armat. Podeț din tuburi prefabricate 2 x Ø800 + 1 x Ø1500, cu placă suprabetonată din beton armat Deschidere podeț, aprox. 8,00 m și lățimea de 4,00 m Refacere podeț, sat Goleștii de Sus, punct „Vincon“ - A fost afectat racordul podului cu terasamentul, inclusiv umplutura din balast care asigura trecerea. Podeț din tuburi prefabricate din beton armat: 1 x Ø800 mm 12 Refacere DC 158, sat Dragosloveni, intersecție cu drum de exploatare - alunecare de teren pe malul drept al râului Râmna, care a distrus corpul drumului pe o lungime de aprox. 50 m, circulația făcându-se pe un singur fir Comuna Dumbrăveni 275 Refacere perimetrul de protecție a forajelor de alimentare cu apă a localității Gura Caliței, sat Dragosloveni - eroziune mal drept în zona de protecție a forajelor de alimentare cu apă a localității Gura Caliței Refacere strada Garoafei, sat Dumbrăveni - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere drum de exploatare agricolă, sat Dumbrăveni, în amonte de podul CFR - Eroziune mal stâng al râului Râmna, care a distrus parțial corpul drumului pe o lungime de aprox. 50 m și pune în pericol rețeaua de canalizare, investiție a SC CUP Vrancea; lucrarea nu a fost recepționată. 13 Refacere DC 172, sat Trestia, punctele T.A. - 0,0015, T.A. - 0,0010, B.G. 0,0030 - erodarea malului stâng al pârâului Motnau Comuna Dumitrești 45 Refacere drum interes local, sat Siminoc - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Motnau - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Lăstuni - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Valea Mică - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Poienița - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Blidari - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri gropi Refacere DC 170, sat Dumitreștii-Față - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere DC 168, sat Dumitreștii-Față - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere DC 171, sat Biceștii de Sus - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Roșcani - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri făgașe Refacere drum interes local, sat Lupoaia - spălarea părții fine a balastului, pe alocuri gropi Refacere DC 183, sat Biceștii de Jos, punct Islaz - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe Refacere drumuri de interes local, sat Lupoaia, puncte: C.A. - 0,1 km, S.T.- 0,3 km, S.L. - 0,1 km - spălarea zestrei de balast și formarea de făgașe 14 Refacere apărare de mal (zid beton + grindă) și drum de interes local, sat Făurei, mal stâng R. Putna - apărare mal stâng (pereu dale din beton cu grindă beton la bază) râu Putna, distrusă pe o lungime de 600 m între pod DN2/E 85 și pod CF magistrala 500. În spatele apărării a fost formată o eroziune de mal accentuată ce a dus și la distrugerea drumului vicinal 310 pe o lungime de 800 ml. Comuna Garoafa 4.038 Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apă (reprofilare albie + zid de gabioane), sat Făurei, mal drept r. Putna, aval pod DN 2/E 85 - eroziune mal drept L = 500 m în evoluție. Au fost afectate terenurile pe o lungime de 500 m. Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apă, sat Răchitosu, Imas - C.S. - eroziune mal stâng râul Putna în evoluție ce pune în pericol terenurile din domeniul privat al UAT Garoafa. În urma viiturii din 18-19.VI.2021 terenurile riverane mal stâng în dreptul eroziunii au fost inundate. 15 Refacere Strada Poștașului, sat Cocoșari - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Comuna Gura Caliței 131 Refacere gabioane, sat Rașca - gabioane distruse pe o lungime de 3 m în aval și 3 m în amonte de podul care face legătura între satul Cocoșari și cătun Groapa Catrinei din satul Rașca Refacere ulița comunală, sat Rașca, Serari - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Bisericii, sat Dealu Lung - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Hărniciei, sat Groapa Tufei - erodare mal stâng, lângă culeea podului, distrugând aprox. 1 m lățime din drumul de balast pe o lungime de aprox. 3 m Refacere Strada Hărniciei, sat Groapa Tufei - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere strada Dutari, sat Gura Caliței - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere strada Coastă, sat Gura Caliței - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere strada Gurau, sat Gura Caliței - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere DC 154, sat Plopu, pct. Dobrescu și Lotru - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Prunului, sat Plopu, pct. Onea și Cojocaru - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Lemnarilor, sat Bălănești - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere DC 155, sat Poenile - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Școlii, sat Poenile - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Trandafirilor, sat Poenile - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Fântânii, sat Poenile - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere DC 170, sat Lacul lui Baban, pct. pompe de apă - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Mărului, sat Lacul lui Baban - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere strada Islaz, sat Lacul lui Baban - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe Refacere Strada Pinului, sat Lacul lui Baban - spălarea părții fine a balastului și, pe alocuri, formare de făgașe 16 Refacere străzi, sat Lespezi, Strada Bisericii, pct. M.V. - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,300 km. Comuna Homocea 9 Refacere străzi, sat Costișa, Strada Bisericii, pct. P.C. - Depășirea capacității de transport a șanțurilor a condus la revărsarea apelor pe platforma drumului, rezultând făgașe longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,250 km. 17 Refacere poduri, sat Milcovul, punct Udrea - Creșterile de niveluri și debite pe pârâul Milcovul, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus-menționată, au fost distruse cele două poduri: pod de tuburi lățime = 4 m, deschidere 6 m; pod de tuburi lățime = 5 m, deschidere 6 m Comuna Mera 1.167 Refacere străzi, sat Milcovel - Str. Căprăriei, str. Bodin, Str. Poenilor - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 2,00 km Refacere străzi, sat Livada - str. Livezi, Str. Păcii, Str. Cicoarei - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 1,20 km Refacere alunecare de teren, sat Livada, str. Livezi, pct. „T.C.“ - Alunecarea de teren pune în pericol circulația pe strada Livezi. Refacere străzi, sat Vulcăneasa, Str. Rogoazei, str. Principală, Str. Bisericii, Str. Primăverii - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 2,00 km Refacere trecere provizorie, sat Vulcăneasa, punct „M.M.“ - Creșterile de niveluri și debite pe pârâul Grozea, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus-menționată, a fost avariat. Trecerea provizorie prin albie (2 tuburi 150 cm) Refacere străzi, sat Roșioara - Str. Scolii, Str. Aviatorului, Str. Munteni - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 1,50 km Refacere podețe, sat Mera, pct. „Ș.S.“, pct. „D.M.“ - Creșterile de niveluri și debite pe pârâul Tiganiei, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus-menționată, au fost distruse cele două podețe: podeț de lemn lățime = 3 m, deschidere 7 m și podeț de lemn lățime = 3 m, deschidere 7 m. Refacere străzi, sat Mera - Str. Roșioarei, str. Petre Mironeascu, str. Pârâul Mânăstirii, str. Alexandru Ioan Cuza - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 3,50 km 18 Refacere drum de interes local, satul Podu Stoica, cătun Lunca, punct G.M. - În urma erodării malului drept al râului Zăbala a fost distrusă calea de acces către gospodăria doamnei G.M. Comuna Năruja 380 Refacere drum de interes local, satul Podu Stoica, cătun Lunca, punct N.C. și cătun Petrești, punct L.I. - platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 150 m Refacere DC 94, sat Podu Stoica, punct Partene - punct Țigănuș - platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 500 m Refacere drumuri de interes local, satul Năruja, punct P.N., punct Mesca, punct Dealul Prahuzei, punct B.I., punct Releu, pod Cristian - platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălare balast pe o lungime cumulată de 3 km Refacere drum de interes local, sat Năruja, punct Macovei - În urma erodării malului stâng al râului Năruja a fost distrusă calea de acces către gospodăria domnului M. (gabioane + refacere drum). 19 Refacere Strada Veteranilor, sat Negrilești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lățime drum l = 3,00) Comuna Negrilești 72 Refacere strada Pârâu, sat Negrilești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lățime drum l = 3,00) Refacere strada Dealul Pietrei, sat Negrilești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,450 km (lățime drum l = 3,00) Refacere drum în sat Negrilești - Poiana - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,850 km (lățime drum l = 3,50) Refacere drum în sat Negrilești - pod Tivitău - Linie - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului și crearea de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 1,950 km (lățime drum l = 3,50) Refacere apărare de mal, pârâu Roșchila, intersecție cu drum Linie - pod Vrânceanu - apărare de mal din gabioane de bolovani afectată prin subminarea acesteia în aval, pârâul Roșchila 20 Refacere ulițe, sat Nereju - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 4 km. Comuna Nereju 1.899 Refacere podeț, sat Nereju, punct G.I. - În urma viiturii de pe pârâul Pinului din perioada 22-23.06.2021 a fost distrus un podeț tubular cu lungimea de 4 m, 6 locuințe rămânând izolate. Consolidare eroziune de mal, sat Nereju, punct T.S. - În urma viiturii de pe pârâul Pinului din perioada 22-23.06.2021 a fost erodat malul stâng pe o lungime de 30 m, punând în pericol 2 gospodării. Refacere ulițe, sat Nereju Mic - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 10 km. Refacere traversare pietonală, sat Nereju Mic, punct confluență pârâul Vulturului - În urma viiturii de pe râul Zăbala 2 pile (elevație metalică și fundație din beton) și culeea (fundație din beton) au fost înclinate. Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apă (refacere ziduri și reprofilare albie), sat Nereju Mic, punct D.R. - În urma viiturii de pe pârâul Monteoru a fost avariată regularizarea pârâului pe o lungime de 200 m. Refacere ulițe și consolidare (zid de sprijin + piloți), sat Nereju Mic, punct B.T. - accentuare alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime totală de 60 ml și o lățime de 1,0 m Refacere ulițe, sat Sahastru - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 2,0 km. Refacere ulițe, sat Sahastru, punct S.M. - alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 20 ml și o lățime de 1,0 m Refacere DC 106, sat Sahastru, punct C.N.- alunecare de teren care a distrus structura drumului pe o lungime de 15 m și o lățime de 3,0 m și pune în pericol drumul pe o lungime de 30 m și o locuință. Refacere DC 106, sat Sahastru, punct S.C. - alunecare de teren care a fisurat structura drumului pe o lungime de 20 m și o lățime de 1,0 m Consolidare alunecare de teren, sat Sahastru, punct S. T. I. - alunecare de teren care pune în pericol gospodăria Refacere ulițe, sat Chiricari - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 4,0 km. Refacere ulițe, sat Chiricari, punct D.S. - alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 15 ml și o lățime de 1,0 m Refacere ulițe, sat Chiricari, punct B. Ghe. - alunecare de teren care a afectat structura drumului pe o lungime de 15 ml și o lățime de 2,0 m Refacere ulițe, sat Brădăcești - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale pe o porțiune de aproximativ 2,50 km. Refacere traversare pietonală, sat Brădăcești, punct S.C. - În urma viiturii de pe râul Zăbala 2 pile (elevație metalică și fundație din beton) au fost deplasate. Refacere pagube/afectări produse pe cursurile de apă, sat Nereju Mic, punct Pomponel - În urma viiturii de pe râul Zăbala apărarea de mal stâng a fost distrusă pe 70 ml și avariată pe încă 70 ml. Consolidare eroziune de mal, sat Nereju Mic, mal stâng râu Zăbala, punct amonte confluență pârâu Vulturului - În urma viiturii de pe râul Zăbala din perioada 22-23.06.2021 a fost erodat malul stâng pe o lungime de 50 m care pune în pericol 2 locuințe. 21 Refacere drum de interes local, sat Brădet, punct Bazin Apă - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 150 m. Comuna Nistorești 1.796 Refacere pod 2, sat Brădet, punct Misina, drum de interes local punct Misina - culee mal drept și rampă acces pod distruse în totalitate Refacere drum de interes local, pct. Brădet - Pe drumul de interes local ce face legătura cu sat Brădet, în urma ploilor abundente s-au activat mai multe alunecări de teren cu o lungime cumulată de 300 m. Drum în execuție Refacere drum comunal DC 82, sat Valea Neagră, punct Mănăstire - cedare platformă drum pe o lungime de 20 m. Rigola stângă distrusă Refacere drum comunal DC 82 - valea Neagră, sat Valea Neagră, punct Pârâul lui Avram - Cedare platformă drum pe o adâncime de aproximativ 2,00 m și zid de sprijin dreapta din prefabricate din beton. Alunecarea pune în pericol circulația. Refacere drum de interes local, sat Valea Neagră, cătun Valea Neagră - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 500 m. Refacere drum de interes local, sat Podu Șchiopului, pct. Podu Șchiopului - În urma precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 10 m, ce afectează platforma drumului (zid gabioane). Refacere drum de interes local, sat Podu Șchiopului - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 200 m. Refacere pod rutier din lemn, sat Vetrești-Herăstrău, punct Podu Tirdei - În urma viiturii pe pârâul Năruja, podul din lemn a fost distrus în totalitate. Refacere drum de interes local, sat Vetrești-Herăstrău - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 100 m. Refacere drum de interes local, sat Ungureni, punct T. I. - În urma viiturii pe pârâul Năruja, în punct Tirdea Ionel drumul de interes local a fost distrus pe o lungime de 100 m. Refacere drum de interes local, sat Ungureni - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 200 m. Refacere pod metalic, sat Ungureni, punct trecere cătun Olaresti - În urma viiturii pe pârâul Năruja, au fost avariate fundațiile picioarelor podului metalic. Refacere drum de interes local, sat Românești, punct Ciuta - În urma precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 30 m, ce afectează platforma drumului (gabioane + refacere). Refacere drum de interes local, sat Românești - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 400 m. Refacere drum de interes local, sat Românești, punct pârâul Primejdiei - În urma precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 40 m, ce afectează platforma drumului. Refacere drum de interes local, sat Făget - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 500 m. Refacere drum de interes local, sat Bâtcari, punct Lunca - Podu Rois - În urma viiturii pe pârâul Năruja, în punct Lunca drumul de interes local a fost distrus pe o lungime de 200 m. Refacere drum de interes local, sat Bâtcari, punct pod Bâtcari - În urma precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o lungime de 50 m, ce afectează platforma drumului. Refacere drum de interes local, sat Bâtcari - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 250 m. Refacere drum de interes local, sat Nistorești - Platforma drumului a fost afectată prin formarea de făgașe longitudinale și spălarea balastului pe o lungime cumulată de 200 m. 22 Refacere drum comunal DC 98, sat Prahuda, în aval de podul de pe DJ 205D - eroziune de mal drept care a afectat acostamentul drumului pe o lungime L = 150 m (lățime drum l = 3,00) Comuna Paltin 1.123 Refacere drum comunal DC 98, sat Ghebari, drum din Prahuda spre Ghebari prin punctul „pârâul Tojanului“ - spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,650 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere stradă (reprofilare albie, refacere stradă și zid de gabioane), sat Paltin, Str. Barajului - drum distrus de eroziunea de mal stâng pe o lungime de 0,300 km (drum balastat, lățime drum l = 4,00) Refacere stradă, sat Paltin, str. Cociobari - spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,500 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere stradă, sat Paltin, str. Brătulești - spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,300 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere stradă, sat Paltin, uliță spre sat Brătulești - spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,500 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere podeț, sat Paltin, punct „Brătulești“ - podeț distrus cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Apărare de mal din gabioane de bolovani aferentă podețului avariată Refacere podeț, sat Paltin, punct „Arșița“ - podeț cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din două tuburi prefabricate din beton, Ø1000. Subminare tuburi pe o lățime de aprox. 2,0 m. Calea de rulare și racordurile cu drumul distruse Refacere podeț, sat Tepa, punct „Masabâra“ - podeț avariat cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Depuneri de aluviuni și apărare de mal din gabioane de bolovani aferentă podețului avariată Refacere stradă, sat Tepa, Strada Masabâra - spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,500 km (Drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere podeț, sat Tepa, sat Tepa - podeț avariat cu deschiderea de aprox. 6,0 m, format din trei tuburi prefabricate din beton, Ø1500. Avariere la nivelul umpluturii căii de rulare și racord terasament Refacere stradă, sat Tepa, Strada Tepa - spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,500 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere stradă, sat Țipău, strada Țipău - spălarea părții levigabile a balastului și creare de făgașe longitudinale pe o lungime cumulată de 0,500 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere stradă, sat Țipău, strada Țipău - drum avariat prin distrugerea platformei drumului pe o lățime de 1,0 m și pe o lungime cumulată de 0,030 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) 23 Refacere strada Mihalcea, sat Păulești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (lățime drum l = 3,00) Comuna Păulești 11 Refacere Strada Alunului, sat Păulești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l = 4,00) Refacere Strada Bazinului, sat Păulești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (lățime drum l = 3,00) Refacere Strada Troițelor, sat Păulești - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,050 km (lățime drum l = 3,00) Refacere Strada Plopului, sat Hăulișca - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l = 3,00) Refacere Strada Trandafirului, sat Hăulișca - drum balastat afectat prin spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (lățime drum l = 3,00) 24 Refacere DC 3181, sat Păunești, punct Novăcești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km. Comuna Păunești 18 Refacere DC 4339, sat Păunești, punct Valea Grajdului - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,200 km. Refacere DC 3459, sat Păunești, punct Gherghelau - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km. Refacere DC 824, sat Păunești, punct Corcoz - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,150 km. Refacere DC 679, sat Păunești, punct Surlea - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km. Refacere DC 4358, sat Păunești, punct Chenica - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km. Refacere DC 369, sat Viișoara, punct Biserica - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km. Refacere DC 129, sat Viișoara, punct R. V. - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,150 km. 25 Refacere drum comunal DC 149A (refacere asfalt + zid sprijin), sat Poiana Cristei, punct „la Cruce“ km 1+400 - Drum asfaltat afectat prin tasarea platformei acestuia pe un sens de circulație și pe o lungime L = 10 m. Cauza tasării - alunecare de teren cu lungimea de aprox. 40 m. (lățime drum l = 3,00) Comuna Poiana Cristei 401 Refacere stradă, sat Poiana Cristei, Strada Poieniței punct „Bobărești“ - drum asfaltat afectat prin distrugerea sistemului rutier pe o lungime L = 150 m. (lățime drum l = 5,00) Refacere stradă, sat Poiana Cristei, Strada Poieniței punct „Agronomi“ - drum asfaltat afectat prin tasarea platformei acestuia pe o lungime L = 150 m. (lățime drum l = 3,00) Refacere alunecare de teren (zid de sprijin), sat Mahriu, Str. Nucilor nr. 8 - Alunecarea de teren produsă pune în pericol locuința aflată în proprietatea familiei Nișcoveanu Sorinel, Sc = 60 m^2. Refacere stradă, sat Mahriu, Strada Pădurii între Cămin Mahriu și „Crângari“ - Spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,700 km (Drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere drum comunal DC 149A, sat Mahriu, punct „C. T.“, „Școală“ - spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,100 km (Drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere drum comunal DC 149A, sat Petreanu, între sat Mahriu și sat Petreanu - spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,150 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere drum comunal DC 149A, sat Petreanu, spre sat Târâtu de la intersecția cu sat Petreanu - spălarea părții levigabile a balastului pe o lungime cumulată de 0,450 km (drum balastat, lățime drum l = 3,00) Refacere pod, sat Petreanu, intersecția DC 149A cu râul Valea Neagră - A fost afectat racordul podului cu terasamentul pe un sens de circulație, în aval. Pod metalic cu deschidere de aprox. 18,00 m și lățimea de 4,00 m Refacere apărare de mal, sat Petreanu, intersecția DC 149A cu râul Valea Neagră - apărare de mal din gabioane de bolovani avariată. L = 3,00 Refacere podeț, sat Petreanu, punct „Crăciunești“ - podeț cu deschiderea de aprox. 4,0 m, format dintr-un tub prefabricat din beton, Ø 1000. Subminare și distrugere tub pe o lungime de aproximativ 3,0 m. Calea de rulare și racordurile cu drumul distruse pe cca 1,0 m lățime 26 Refacere trecere provizorie prin albie, sat Reghiu, punct „Damian“ - creșterile de niveluri și debite pe pârâul Reghiu, urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus-menționată, pod de tuburi lățime = 4 m, deschidere 10 m Comuna Reghiu 247 Refacere DC 94, sat Reghiu - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 3 km Refacere DC 112, sat Ursoaia - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 2,5 km Refacere străzi/ulițe, sat Răiuți - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 1,5 km Refacere străzi/ulițe, sat Farcaș - Spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 1,0 km Refacere trecere provizorie prin albie, sat Șindrilari, punct „M. P.“ - creșterile de niveluri și debite pe pârâul Milcov, ca urmare a precipitațiilor abundente din perioada sus-menționată, au fost distruse cele două poduri Pod de tuburi lățime = 4 m, deschidere 10 m Refacere străzi/ulițe, sat Șindrilari - spălare balast și creare făgașe longitudinale, șanțuri colmatate pe o distanță cumulată de 2,5 km 27 Refacere DC 622 (zid de sprijin), sat Dragosloveni, punct Grosu Fane - Eroziunea de mal stâng afectează platforma drumului. Comuna Soveja 705 Refacere DC 1642, sat Dragosloveni, punct Enache și Ilie - Eroziunea de mal drept a distrus platforma drumului pe o lățime de 1 m. Consolidare eroziune de mal drept, sat Dragosloveni, punct T. M.- Eroziunea de mal drept pune în pericol locuința și anexa familiei Tilică. Consolidare eroziune mal drept, sat Dragosloveni, punct M. Ghe. - Eroziunea de mal drept pune în pericol platforma drumului DC 802. Refacere zid de sprijin din beton armat (mal drept), sat Dragosloveni, punct Enache și Ilie - În urma viiturii zidul a fost subminat și s-a prăbușit în albia pârâului Dragomira. 28 Refacere drumuri comunale, sat Spulber - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale. Comuna Spulber 873 Consolidare eroziune de mal (reprofilare albie și 30 m zid beton), sat Spulber, punct Moara - În urma viiturii de pe râul Zăbala a fost erodat malul stâng pe o lungime de 30 m, fapt care pune în pericol culeea unei punți pietonale și a unui stâlp de alimentare cu curent electric. Refacere punte pietonală, sat Spulber, punct Moara - În urma viiturii de pe râul Zăbala o pilă (elevație metaliză și fundație de beton) a fost înclinată. Refacere drumuri comunale, sat Țipău - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale. Refacere pod, sat Țipău, punct pârâul Țipău - Alunecarea activă de teren a afectat rampele podului pe o lungime de 25 m liniari, acoperind șanțul și partea carosabilă pe o lățime de 1 m. Consolidare alunecare de teren, sat Țipău, punct pârâul Țipău - Alunecarea activă de teren pune în pericol drumul care asigură accesul la 15 gospodării (cătun Dosul Țipău). Refacere drum de interes local, sat Păvălari - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale. Refacere drumuri comunale, sat Carsochești-Corabița - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale. Refacere apărare de mal, sat Morărești, punctul Morărești - În urma viiturii de pe râul Zăbala, la apărarea de mal stâng au fost afectate saltelele de apărare, punând în pericol stabilitatea lucrării și apărarea DJ 205D pe 50 m liniari. Refacere drum de interes local, sat Tojanii de Jos - Scurgerea de pe versanți a apei pe platforma drumului a condus la spălarea zestrei de balast și formarea făgașelor longitudinale. 29 Refacere drum agricol, sat Suraia, de la intersecția cu DJ 204G - calea ferată - Lipsa șanțurilor și revărsarea râului Putna au condus la formarea făgașelor longitudinale și de gropi pe o lungime cumulată de 1,50 km. Comuna Suraia 27 Refacere strada Livezi, sat Suraia - Revărsarea râului Putna a condus la formarea de gropi pe o lungime cumulată de 0,05 km. 30 Refacere pod, sat Coza, pe DC 68 km 1+500 - podul din lemn deschidere 21 m, lățime 4 m, sprijinit pe 2 pile din beton. Pila mal drept răsturnată datorită afluirii . Comuna Tulnici 1.561 Refacere pod, sat Coza, pe DC 68 km 2+500 - podul din lemn deschidere 20 m, lățime 4 m. Culee mal stâng avariată prin afectarea racordului podului cu terasamentul Refacere punte pietonală, sat Coza, punct „Tilica“ - punte pietonală metalică pe cabluri cu traverse din lemn, lungime 50 m și lățime 1 m, avariată prin inclinarea unu stâlp (pila centrală) Refacere apărare de mal, sat Tulnici, punct M. R. - protecția de mal din gabioane din bolovani formată din 5 trepte la baza zidului pereat, avariată prin distrugerea saltelei (la prima treaptă) pe o lungime de 150 m (toată lungimea lucrării) Refacere pod, sat Lepșa, str. Strei km 0+830 - pod de beton prăbușit în albie, lungime 5 m, lățime 4 m Refacere pod, sat Lepșa, punct „rezervația Cheile Tișiței“ - afectat racordul podului cu terasamentul. Pod din beton, deschidere 30 m, lățime 5 m Refacere pod, sat Greșu, punct „lespezi“ - afectat racordul podului cu terasamentul și sfertul de con din zona rampei mal stâng. Pod din beton, deschidere 25 m, lățime 6 m Refacere stradă, sat Greșu, str. Hidrocentrale - Eroziunea de mal drept al pârâului Greșu de cca 30 m, a afectat acostamentul drumului pe cca 50 m. 31 Refacere punte pietonală, sat Prisaca, punct „punte Prisaca“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor propagate pe râul Putna a dus la decastrarea piciorului punții pietonale și deplasarea acesteia către malul stâng. Comuna Valea Sării 349 Consolidare alunecare de teren, sat Prisaca, Fdt. Trandafirului - Alunecarea de teren produsă în această zonă a afectat terasamentul drumului pe o porțiune de 100 m.l. Refacere Strada Corcodușului, Strada Crizantemelor, sat Valea Sării, punct Str. Corcodușului, Strada Crizantemelor - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,900 km. Refacere punte pietonală, sat Valea Sării, zona Cătun punct „Sipotel“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor pe râul Putna a dus la decastrarea, ruperea și răsturnarea în albie a piciorului punții. Refacere DC 95, sat Poduri, punct „sub capul Malului“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor pe râul Putna a dus la distrugerea drumului pe o lungime de 0,400 m. Refacere fântână, sat Poduri, punct „Lunca“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor pe râul Putna a dus la distrugerea fântânii. Refacere punte pietonală, sat Matacina, punct „capul Malului“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor propagate pe r. Putna a dus la decastrarea picioarelor punții pietonale și deplasarea acestora. Refacere străzi/ulițe, sat Colacu, punct „Pintea“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor propagate pe pârâul Sărat a dus la revărsarea apelor pe platforma drumului și distrugerea stratului de asfalt pe 0,050 km. Refacere punte pietonală, sat Colacu, punct „Colacu-Poduri“ - Creșterea nivelurilor și a debitelor propagate pe r. Putna a dus la decastrarea piciorului punții pietonale și deplasarea acestuia. 32 Refacere strada Seaca, sat Faraoane - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,50 km. Comuna Vârteșcoiu 33 Refacere Strada Orhideelor, sat Faraoane - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,30 km. Refacere podeț tubular (3 tuburi de beton Ø 1100, sat Faraoane, punct intersecție Strada Orhideelor cu Seaca - Podețul din tuburi a fost dislocat și tuburile au fost avariate. 33 Refacere ulițe sătești, sat Irești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,5 km. Comuna Vidra 240 Refacere ulițe sătești, sat Șerbești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,0 km. Refacere ulițe sătești, sat Ruget - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,500 km. Refacere ulițe sătești, sat Tichiriș - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,0 km. Refacere ulițe sătești, sat Viișoara - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,0 km. Consolidare alunecare de teren (reprofilare albie + zid gabioane), sat Vidra, punct „Z. Ghe.“ - Datorită infiltrațiilor în sol din precipitațiile abundente căzute în perioada sus-menționată s-a produs fenomenul de alunecare a malului stâng al râului Putna pe o lungime de 20 m. Consolidare alunecare de teren (reprofilare albie + zid gabioane), sat Vidra, punct „L. C.“ - Datorită infiltrațiilor în sol din precipitațiile abundente căzute în perioada sus-menționată s-a produs fenomenul de alunecare a malului stâng al râului Putna pe o lungime de 30 m - o distanță aproximativă de 5 metri până la gospodării. Refacere punte pietonală, Gura Tichirișului - Piciorul metalic aflat în albia râului Putna a fost rupt, podul fiind distrus parțial spre malul drept. Refacere rețele alimentare cu apă, sat Vidra, amonte pod DN 2D - Datorită creșterii rapide de niveluri și debite s-a produs ruperea conductei de aducțiune captare „fântâna rece“ pe o lungime de 0,400 km. 34 Refacere ulițe sătești, sat Bordești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,100 km. Comuna Vrâncioaia 468 Refacere drum de interes local, sat Bordești, punct „Ghetroiu“ - Ca urmare a precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren ce a afectat platforma drumului pe o distanță de 0,050 km. Refacere ulițe sătești, sat Poiana - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,500 km. Refacere DC 72, sat Poiana, punct „Poarta Tarnei“ - Ca urmare a precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren pe o distanță de 0,050 km. Pe o lungime de 0,010 km s-a intervenit prin crearea unui gabion din bolovani pentru stabilizarea drumului. Refacere ulițe sătești, sat Vrâncioaia, punct „Mereuta, Potorac, Halicim“ - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,500 km. Refacere drum de interes local, sat Vrâncioaia, punct „Forie“ - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,00 km. Refacere drum de interes local, sat Spinești, punct „Stan“ - Ca urmare a precipitațiilor abundente s-a activat o alunecare de teren ce a distrus platforma drumului pe o distanță de 0,030 km și a distrus apărarea de mal din gabioane. Pune în pericol circulația și accesul către cătunul Motocești. Blochează parțial albia pârâului Motocești. Refacere ulițe sătești, sat Spinești, punct „Ene, Harnea, Necula“ - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,300 km. Refacere DC 74 Spinești-Bârsești, sat Spinești - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,600 km. Refacere drum de interes local, drum de legătură între sat Ploștina și cătun Dosul Măgurei - Lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1,00 km. ----
Preluat: 2026-09-24T20:16:53.526276+00:00 · SHA256: 3ce4bf6e654773110f32e3219c21cd681e7bd72082149b61841753be71a16277