legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 1254 · 2021

ORDIN nr. 1.254 din 9 august 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului şi instrucţiunilor de completare ale formularului (085) "Opţiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor art. 275 alin. (2) şi art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal "

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 245359

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 1.254 din 9 august 2021  pentru aprobarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (085) "Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal "     EMITENT     AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 17 august 2021      Având în vedere dispozițiile  art. 278^1 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare,  art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 740.879 din 22.07.2021,   în temeiul  art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013  privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,    președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul 1      Se aprobă modelul și conținutul formularului (085) „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “, prevăzut în  anexa nr. 1 .      
				 + 
			  Articolul 2      Formularul prevăzut la  art. 1  se completează și se depune conform instrucțiunilor de completare prevăzute în  anexa nr. 2 .      
				 + 
			  Articolul 3      Se aprobă Procedura de gestionare a formularului (085) „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “, prevăzută în  anexa nr. 3 .      
				 + 
			  Articolul 4      Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de arhivare a formularului prevăzut la  art. 1  sunt prevăzute în  anexa nr. 4 .      
				 + 
			  Articolul 5       Anexele nr. 1-4  fac parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul 6      Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile fiscale subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul 7      La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă  Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.783/2019  pentru aprobarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (085) „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 iulie 2019.      
				 + 
			  Articolul 8      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,    Mirela Călugăreanu    București, 9 august 2021.    Nr. 1.254.    
				 + 
			  Anexa nr. 1*)       *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.          
				 + 
			  Anexa nr. 2         INSTRUCȚIUNI DE COMPLETARE     a formularului (085) „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării    prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “     Formularul (085) „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “ se completează și se depune de persoanele impozabile stabilite sau care își au domiciliul stabil sau reședința obișnuită în România care efectuează vânzări intracomunitare de bunuri la distanță, cu locul de începere a expedierii sau transportului în România, care sunt expediate sau transportate către un alt stat membru și/sau care prestează servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și servicii furnizate pe cale electronică către persoane neimpozabile dintr-un alt stat membru, a căror valoare totală nu depășește în anul calendaristic curent și nu a depășit nici în cursul anului calendaristic precedent 10.000 euro (46.337 lei).   Formularul se completează înscriindu-se cu majuscule, citeț, corect și complet, toate datele prevăzute de acesta. Formularul se întocmește în două exemplare, din care:  –   un exemplar, semnat conform legii, se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poștă, cu confirmare de primire;   ...     –   un exemplar se păstrează de către persoana impozabilă.   ...      Formularul se poate depune și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, potrivit legii.    Completarea formularului se face astfel:   Secțiunea I „Date de identificare a persoanei impozabile“   Caseta „Denumire/Nume, prenume“ se completează cu denumirea persoanei impozabile care îndeplinește condițiile prevăzute la  art. 278^1 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare ( Codul fiscal ), dar care optează pentru aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal .   Caseta „Cod de înregistrare în scopuri de TVA“ se completează cu codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit potrivit  art. 316 din Codul fiscal , înscris în certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.   Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta.   Caseta „Domiciliul fiscal“ se completează cu datele privind adresa domiciliului fiscal al persoanei impozabile.   Secțiunea II „Reprezentare prin împuternicit“ se completează de către împuternicitul desemnat potrivit  art. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, înscriindu-se numărul și data cu care împuternicitul a înregistrat actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată, la organul fiscal.   Rândul „Nume, prenume/Denumire“ se completează cu datele privind numele și prenumele sau denumirea împuternicitului.   Rândul „Cod de identificare fiscală“ se completează cu codul de identificare fiscală atribuit împuternicitului.   Secțiunea III „Opțiune privind aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal “ se bifează de către persoanele impozabile care optează, în conformitate cu prevederile  art. 278^1 alin. (3) din Codul fiscal , ca locul livrării în cazul vânzărilor la distanță și/sau locul prestării serviciilor de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și a serviciilor furnizate pe cale electronică să fie stabilit în conformitate cu prevederile  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal , respectiv la beneficiar.   Se bifează căsuța corespunzătoare situației în care se află persoana impozabilă, respectiv efectuează vânzări intracomunitare de bunuri la distanță sau prestează servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune sau servicii furnizate pe cale electronică.   Secțiunea IV „Încetarea opțiunii privind aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal “ se bifează de către persoanele impozabile care au aplicat cel puțin 2 ani calendaristici prevederile  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal  și care urmează să aplice prevederile  art. 278^1 alin. (1) din Codul fiscal .   Se bifează căsuța corespunzătoare situației în care se află persoana impozabilă, respectiv optează pentru încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  (vânzări intracomunitare de bunuri la distanță) sau optează pentru încetarea aplicării prevederilor  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal  (prestări servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune sau servicii furnizate pe cale electronică).        
				 + 
			  Anexa nr. 3         PROCEDURA DE GESTIONARE     a formularului (085) „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării    prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “      1.    Formularul (085) se depune la organul fiscal central competent de persoanele impozabile stabilite sau care își au domiciliul stabil sau reședința în România care efectuează livrări intracomunitare de bunuri la distanță și prestează servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și servicii furnizate pe cale electronică către persoane neimpozabile dintr-un alt stat membru, a căror valoare totală nu depășește în anul calendaristic curent și nu a depășit nici în cursul anului calendaristic precedent 10.000 euro (46.337 lei) și care optează pentru aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare ( Codul fiscal ), sau care, după cel puțin 2 ani calendaristici, optează pentru încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal .   ...     2.    Formularul se înregistrează la registratura organului fiscal central competent și se transmite compartimentului cu atribuții în domeniul prelucrării declarațiilor fiscale, denumit în continuare compartiment de specialitate.   ...     3.    Compartimentul de specialitate verifică pentru fiecare formular (085) corectitudinea codului de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile prin corelarea datelor de identificare înscrise în formular cu cele existente în registrul contribuabililor.   ...     4.    În cadrul registrului contribuabililor se organizează, cu ajutorul sistemului informatic, „Evidența persoanelor impozabile care au optat pentru aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal “.   ...     5.    „Evidența persoanelor impozabile care au optat pentru aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal “ cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele elemente:  a)    denumire persoană impozabilă;   ...     b)    cod de înregistrare în scopuri de TVA;   ...     c)    data înregistrării la organul fiscal competent a formularului prin care persoana impozabilă optează pentru aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal ;   ...     d)    situația în care se află persoana impozabilă, respectiv optează pentru aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2) din Codul fiscal  (vânzări intracomunitare de bunuri la distanță) sau pentru aplicarea  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal  (prestări de servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și servicii furnizate pe cale electronică);   ...     e)    data depunerii la organul fiscal competent a formularului prin care persoana impozabilă optează pentru încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal ;   ...     f)    situația în care se află persoana impozabilă, respectiv optează pentru încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2) din Codul fiscal  (vânzări intracomunitare de bunuri la distanță) sau pentru încetarea aplicării  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal  (prestări de servicii de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune, precum și servicii furnizate pe cale electronică).   ...      ...     6.    Compartimentul de specialitate prelucrează formularele (085) corect completate și înscrie informațiile din acestea în evidența organizată conform  pct. 4 .   ...     7.    După prelucrare, formularul se arhivează la dosarul fiscal al persoanei impozabile înregistrate în scopuri de TVA.   ...     8.    După primirea formularului (085), având bifată secțiunea a IV-a, prin care persoanele impozabile optează pentru încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal , compartimentul de specialitate verifică în evidență dacă perioada cuprinsă între data depunerii acestui formular și data depunerii opțiunii de aplicare a acelorași prevederi legale este mai mare de 2 ani calendaristici.   ...     9.    Persoanele impozabile care depun formularul (085) având bifată secțiunea a IV-a într-o perioadă mai scurtă de 2 ani calendaristici de la data înregistrării opțiunii de aplicare a acestor prevederi sunt notificate de compartimentul de specialitate, în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea formularului, cu privire la faptul că nu au dreptul, potrivit dispozițiilor  art. 278^1 alin. (3) din Codul fiscal , să renunțe la aplicarea prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Codul fiscal .   ...         
				 + 
			  Anexa nr. 4         Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare și de arhivare a formularului (085)     „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor     art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “      1.    Denumire: „Opțiune privind aplicarea/încetarea aplicării prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal “   ...     2.    Format: A4/t1   ...     3.    Caracteristici de tipărire:  –   pe o singură față;   ...     –   se poate utiliza echipament informatic pentru editare.   ...      ...     4.    U.M.: set (o filă)   ...     5.    Se difuzează gratuit.   ...     6.    Se utilizează pentru notificarea organului fiscal cu privire la opțiunea de aplicare a prevederilor  art. 275 alin. (2)  și  art. 278 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare ( Codul fiscal ), în conformitate cu prevederile  art. 278^1 alin. (3) din Codul fiscal  sau cu privire la încetarea, după cel puțin 2 ani calendaristici, a acestei opțiuni.   ...     7.    Se întocmește în două exemplare de persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, potrivit  art. 316 din Codul fiscal  sau de împuternicitul acesteia.   ...     8.    Circulă:  –   originalul la organul fiscal;   ...     –   copia la persoana impozabilă.   ...      ...     9.    Se arhivează la dosarul fiscal al persoanei impozabile.   ...        ----  

Preluat: 2026-09-24T20:40:02.792288+00:00 · SHA256: 83d1acdc5263456d41de02d894ce515308b5cec98808db2a937dfa8d84d3ca95