Legislație națională
ANEXĂ · 0 · 2021
ANEXĂ din 17 septembrie 2021 la Hotărârea Guvernului nr. 992/2021 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 246547
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ANEXĂ din 17 septembrie 2021
la Hotărârea Guvernului nr. 992/2021 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale
EMITENT GUVERNUL
Publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 900 bis din 20 septembrie 2021
Notă ...
Conţinută de HOTĂRÂREA nr. 992 din 17 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 20 septembrie 2021.
ANEXA
Repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale
Nr. crt. Obiectiv Unitatea administrativ- teritorială Suma alocată - mii lei – 0 1 2 3 TOTAL 377.213 1 Județul Alba Total, din care: 10.164 1 Refacere/reabilitare drum județean DJ 750 C, pe raza comunei Stremț Județul Alba 2202 Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 750 C, 1,7 km, pe raza comunei Sălciua Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 750 A, 2,0 km, pe raza comunei Sohodol Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 750 G, 1,885 km, pe raza comunei Ocoliş Refacere/reabilitare 9 podeţe situate pe drumul judeţean DJ 750 G, pe raza comunei Ocoliş Refacere/reabilitare 3 poduri situate pe drumul judeţean DJ 750 G, pe raza comunei Ocoliş Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 742 şi decolmatare rigole aferente drumului judeţean DJ 742, 0,5 km, pe raza comunei Roşia Montană Refacere/reabilitare 1 podeț situat pe drumul judeţean DJ 742, pe raza comunei Roşia Montană 2 Refacere/reabilitare drum comunal DC 161 Soharu şi decolmatare rigole aferente DC 161, 6,0 km Oraşul Abrud 591 Refacere/reabilitare strada Serbina şi decolmatare rigole aferente străzii Serbina, 2,8 km Refacere/reabilitare 2 poduri pe strada Serbina Refacere/reabilitare strada Crişan şi decolmatare rigole aferente străzii Crişan, 3,2 km Refacere/reabilitare strada Cristea şi decolmatare rigole aferente străzii Cristea, 4,1 km Refacere/reabilitare 1 pod pe strada Cristea Refacere/reabilitare strada Selişte şi decolmatare rigole aferente străzii Selişte, 3,5 km, pe raza oraşului Abrud, judeţul Alba. Refacere/reabilitare strada Gării şi decolmatare rigole aferente străzii Gării, 0,36 km Refacere/reabilitare strada Dealului şi decolmatare rigole aferente străzii Dealului, 0,4 km Refacere/reabilitare strada Mecea şi decolmatare rigole aferente străzii Mecea, 1,78 km 3 Refacere/reabilitare drum comunal DC 142, 2,0 km Oraşul Câmpeni 122 Refacere/reabilitare drum vicinal Valea lui Ilie - DV 16, 2,0 km
Refacere/reabilitare drum vicinal Furduieşti - DV 15, 0,06 km Refacere/reabilitare drum vicinal Dănduţ - DV 12, 1,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Faţa Abrudului - DV 8, 1,8 km Refacere/reabilitare drum vicinal Dealu Bistrii - DV 13, 0,2 km Refacere/reabilitare strada Gării, 0,2 km Refacere/reabilitare drum vicinal Lespezi, 0,2 km 4 Refacere/reabilitare drum comunal DC 66, 1,5 km Oraşul Zlatna 9 Refacere/reabilitare drum comunal DC 113,1,0 km 5 Refacere/reabilitare drum comunal DC 100, 3 km Comuna Întregalde 272 Refacere/reabilitare drum vicinal Tecșești – Coasta Bradului, 0,5km Refacere/reabilitare drum vicinal Pârâul Teopului, 2,5km Refacere/reabilitare drum vicinal Modolești - Iliești, 3 km Refacere/reabilitare drum vicinal Dealu Geoagiului – Ivășcani, 2,5km Refacere/reabilitare drum forestier Întregalde – Necrilești, 2 km Refacere/reabilitare 1 drum de acces, 0,2 km 6 Refacere/reabilitare drum comunal DC 153 Comuna Mogoș 10 Refacere/reabilitare 1 pod, supratraversare râul Geoagiu, sat Mămăligani 7 Refacere/reabilitare drum comunal Ponor, 0,95 km Comuna Ponor 21 Refacere/reabilitare drum comunal DC 62, 0,6 km 8 Refacere/reabilitare drum comunal DC 128 Comuna Râmeț 24 Refacere/reabilitare drum comunal DC 229, 1,4 km Refacere/reabilitare drum forestier Valea Mănăstirii, 1,5 km Refacere/reabilitare 1 pod sat Valea Mănăstirii 9 Reabilitare 1 pod Geoagiu de Sus Comuna Stremț 2 Reabilitare 1 podeț Geoagiu de Sus 10 Refacere/reabilitare drum comunal DC 138, 4,6 km Comuna Vadu Moților 408 Refacere/reabilitare drum comunal DC 139, 5 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 286, 4,5 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 293, 4,5 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 294, 2,8 km 11 Refacere/reabilitare drum sătesc DS 51, 0,4 km Comuna Bistra 664 Refacere/reabilitare drum sătesc DS 52, 0,05 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 53, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 54, 0,9 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 57, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 58, 3 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 59, 0,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 62, 1,2 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 63, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 64, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 65, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 66, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 68, 0,8 km
Refacere/reabilitare drum sătesc DS 69, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 73, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 74, 1 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 75, 0,9 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 77, 1 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 78, 0,6 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 83, 0,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 85, 0,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 86, 0,2 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 88, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 90, 0,3 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 97, 0,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 98, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 99, 3,5 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 95, 1,2 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 96, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 100, 1,5 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 102, 0,3 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 104, 0,3 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 105, 0,2 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 106, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 109, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 110, 1,3 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 111, 2,1 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 112, 0,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 113, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 115, 0,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 120, 1,4 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 126, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 128, 1,2 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 129, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 130, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 132, 1,5 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 133, 0,8 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 134, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc DS 135, 0,6 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 145, 3 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 143, 2,5 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 212, 2,5 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 144, 3 km 12 Refacere/reabilitare drum vicinal Valea Bozului, 0,5 km Comuna Bucium 1 13 Refacere/reabilitare drum comunal DC 156, 0,848 km Comuna Ciuruleasa 20 Refacere/reabilitare drum comunal DC 157, 0,1 km Refacere/reabilitare 1 podeţ pe drumul comunal DC 157 14 Refacere/reabilitare 1 podeţ Comuna Livezile 3
15 Refacere/reabilitare drum vicinal Lupşa - Muntele Mare şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Lupşa - Muntele Mare, 5,0 km Comuna Lupşa 250 Refacere/reabilitare 5 podeţe pe drumul vicinal Lupşa - Muntele Mare Refacere/reabilitare strada Valea Mare şi decolmatare şanţuri aferente străzii Valea Mare, 0,4 km Refacere/reabilitare drum comunal DC 118 şi decolmatare şanţuri aferente drumului comunal DC 118, 1,7 km Refacere/reabilitare drum vicinal Valea Lupşii - Muntele Mare şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Valea Lupşii - Muntele Mare, 2,0 km Refacere/reabilitare strada Văi, 0,7 km Refacere/reabilitare strada Micudea, 0,5 km Refacere/reabilitare ziduri de sprijin pe drumul comunal DC 98, 0,3 km Refacere/reabilitare strada Piţiga, 0,4 km Refacere/reabilitare strada Saivan, 0,06 km Refacere/reabilitare strada Mănească, 0,2 km 16 Refacere/reabilitare drum forestier Craca, 4,4 km Comuna Ocoliş 3281 Refacere/reabilitare 3 podeţe situate pe drumul forestier Craca Refacere/reabilitare 5 poduri situate pe drumul forestier Craca Refacere/reabilitare drum forestier Pociovalişte, 1,6 km Refacere/reabilitare 1 pod situat pe drumul forestier Pociovalişte Refacere/reabilitare 2 podeţe situate pe drumul forestier Pociovalişte Refacere/reabilitare strada Bisericii Ocoliş, 0,12 km Refacere/reabilitare strada Bisericii Runc, 0,2 km Refacere/reabilitare strada Bujurina, 0,15 km Refacere/reabilitare strada Capu Satului, 0,2 km Refacere/reabilitare strada Lupuleşti, 0,1 km Refacere/reabilitare 1 pod situat pe strada Cristăneasa Refacere/reabilitare drum comunal DC 189, 0,3 km Refacere/reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă, 7 km Refacere/reabilitare drum vicinal Agre, 3,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Poduri, 0,5 km Refacere/reabilitare drum vicinal Cristăneasa, 1,6 km Refacere/reabilitare drum vicinal Valea lui Martin, 2,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Primăveri, 2,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Gobarlici, 2,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Corn, 0,8 km Refacere/reabilitare drum vicinal Faras, 2,1 km Refacere/reabilitare drum vicinal Bradatel, 3,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Dealul Plopului, 1,5 km Refacere/reabilitare drum vicinal Măgură, 2,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Pârâu Popii, 3,0 km
Refacere/reabilitare drum vicinal Păru Ciondrii, 2,4 km Refacere/reabilitare drum vicinal Dealul Cireşului, 1,2 km Refacere/reabilitare drum vicinal Râpa Mare, 1,5 km Refacere/reabilitare drum vicinal Sub Arini, 3,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Pomi, 2,0 km Refacere/reabilitare drum vicinal Jgheab, 0,7 km Refacere/reabilitare clădire Cămin Cultural Ocoliş şi centrală termică 17 Refacere/reabilitare drum vicinal Costeşti şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Costeşti, 1,0 km Comuna Poiana Vadului 34 Refacere/reabilitare drum vicinal Păşteşti şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Păşteşti, 0,2 km Refacere/reabilitare drum vicinal Duduieni şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Duduieni, 0,5 km 18 Refacere/reabilitare drum comunal DC 43 şi decolmatare şanţuri aferente drumului comunal DC 43, 0,9 km Comuna Poşaga 15 Refacere/reabilitare drum comunal DC 42 şi decolmatare şanţuri aferente drumului comunal DC 42, 0,6 km 19 Refacere/reabilitare drum local Ignăteşti - Iacobeşti, 1,0 km Comuna Roşia Montană 447 Refacere/reabilitare drum local Iacobeşti - Vârtop - Piatra Albă şi decolmatare rigole aferente drumului local Iacobeşti - Vârtop - Piatra Albă, 2,0 km Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drumul local Iacobeşti - Vârtop - Piatra Albă Refacere/reabilitare drum local Izvor, 2,0 km Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drumul local Izvor Refacere/reabilitare drum comunal Cărpiniş - Vârtop - Gârda - Barbulesi şi decolmatare rigole aferente drumului comunal Cărpiniş - Vârtop - Gârda - Barbulesi, 0,2 km Refacere/reabilitare drum local Soal 1 Pe Din Jos, 2,0 km Refacere/reabilitare drum local Soal de Sus - Citera, 3,0 km Refacere/reabilitare drum local Curaturi şi decolmatare rigole aferente drumului local Curaturi, 3,0 km Refacere/reabilitare 2 podeţe situate pe drumul local Curaturi Refacere/reabilitare drum local Henta, 0,5 km Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drumul local Henta, 0,5 km Refacere/reabilitare drum local Tarsoi, 0,7 km Refacere/reabilitare drum local Coasta Henţii - Pădurea Srobului, 0,5 km Refacere/reabilitare drum local Dăroaia, 0,5 km 20 Refacere/reabilitare drum forestier Sălciua de Jos - Sălciuţa, 3 km Comuna Sălciua 6 Refacere/reabilitare drum comunal DC 55, 1,5 km 21 Refacere/reabilitare drum comunal Loman - Valea Tonii, 0,9 km Comuna Săsciori 147 Refacere/reabilitare drum forestier Valea Tonii şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Valea Tonii, 4,2 km Refacere/reabilitare 2 podeţe situate pe drumul forestier Valea Tonii
Refacere/reabilitare drum forestier Pârâul Tonii şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Pârâul Tonii, 2,1 km 22 Refacere/reabilitare drum comunal DC 90, 0,15 km Comuna Sohodol 765 Refacere/reabilitare drum vicinal 24, 0,5 km Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe DC 90 Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drum vicinal 24 Refacere/reabilitare strada 2, 0,1 km Refacere/reabilitare strada 4, 0,2 km Refacere/reabilitare 2 punţi pietonale Refacere/reabilitare 2 poduri Refacere/reabilitare drum sătesc Vlădoşeşti, 0,7 km Refacere/reabilitare drum sătesc Sohodol - Nicoreşti, 0,5 km 23 Refacere/reabilitare strada Groseştilor şi decolmatare rigole aferente străzii Groseştilor, 0,64 km Comuna Şugag 870 Refacere/reabilitare 15 podeţe situate pe strada Groseştilor Refacere/reabilitare strada Valea Mărtiniei, 0,47 km Refacere/reabilitare drum forestier Valea Mărtiniei şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Valea Mărtiniei, 11,0 km Refacere/reabilitare 10 podeţe situate pe drumul forestier Valea Mărtiniei Refacere/reabilitare drum forestier Valea Teascului şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Valea Teascului, 3,5 km 2 Județul Arad Total, din care: 3.539 1 Refacere DJ 708 Slatina de Mureş - Mădrigeşti Județul Arad 1137 Refacere podeţ pe DJ 793A localitatea Archiş Refacere DJ 792C localitatea Şilindia Refacere 3 clădiri afectate aparţinând Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad 1642 Refacere sediu CJ Arad 2 Refacere Cămin Cultural localitatea Caporal Alexa Oraşul Sântana 75 Refacere teren fotbal localitatea Caporal Alexa 3 Refacere podeţ str. Buceviţa localitatea Brazii Comuna Brazii 3 4 Refacere podeţ localitatea Păiuşeni Comuna Chisindia 250 5 Refacere podeţ localitatea Dieci Comuna Dieci 80 6 Refacere drum servitute agricolă localitatea Pescari Comuna Gurahonţ 57 7 Refacere podeţ localitatea Băneşti Comuna Hălmagiu 10 8 Refacere Şcoala Gimnazială Virgil Iovănaş din localitatea Şofronea Comuna Şofronea 285 Refacere Şcoala Generală cls I-IV localitatea Sânpaul Refacere Capelă cimitir Şofronea 3 Județul Bacău Total, din care: 2.098 1 Refacere 0,405km DJ 118 B - comuna Strugari Județul Bacău 178 2 Refacere 0,5 km drum comunal 55 A Sat Călini Comuna Colonești 61,00 Refacere 0,18 km drum vicinal Sat Călini Refacere 1,96 km drum expolatare 648 Sat Valea Mare
Refacere 0,55 km drum comunal 31 Sat Valea Mare 3 Refacere 5 km drum comunal Sat Dămienești Comuna Dămienești 386,00 Refacere 3 km străzi Sat Dămienești Refacere 5 km străzi Sat Călugăreni 4 Refacere 6,35 km drum comunal Sat Bălăneasa Comuna Livezi 175,00 Refacere 2 km drum comunal Sat Orașa Refacere 0,03 km apărare mal Sat Orașa 5 Refacere 4,6 km străzi Sat Pârjol Comuna Pârjol 1073,00 Refacere 3,42 km străzi Sat Bărnești Refacere 0,2 km maluri Sat Bărnești Refacere 2,55 km străzi Sat Băsăști Refacere 0,35 km maluri Sat Tărâța Refacere 2,34 km străzi Sat Tărâța Refacere 4 km străzi Sat Hăineala Refacere 2,45 km drum comunal 187 Sat Câmpeni Refacere 3,6 străzi Sat Câmpeni Refacere 13,55 km străzi Sat Băhnășeni Refacere 2,8 km maluri Sat Băhnășeni Refacrere 0,002 km zid de sprijin Sat Băhnășeni Refacere 5,79 km străzi Sat Pustiana 6 Refacere 1,5 km drum comunal Sat Bogdănești Comuna Scorțeni 113,00 Refacere 0,6 km drum local Sat Grigoreni Refacere 3,4 km drum comunal Sat Scorțeni Refacere 1,2 km drum local Sat Florești Refacere 0,25 km drum comunal Sat Stejaru 7 Refacere 4 km drum comunal 197 Sat Strugari Comuna Strugari 112,00 Refacere 8 km străzi Sat Strugari Refacere 4 km drum comunal 201 Sat Cetățuia Refacere 4 km străzi Sat Cetățuia 4 Județul Bihor Total, din care: 639 1 Refacere drumuri comunale pe o lungime de 10 ml Comuna Lunca 284 Refacere străzi (drum vicinal) pe o lungime de 550 ml Refacere podeț Refacere șanțuri pe o lungime de 400 ml Refacere praguri DC - 2 buc. Îndepărtare 1200 mc de aluviuni de pe DC 243 2 Refacere străzi pe o lungime de 1750 ml Comuna Șinteu 17 3 Refacere podețe - 5 buc Comuna Aușeu 338 Refacere zid de sprijin pe o lungime de 50 ml Refacere străzi pe o lungime de 2000 ml 5 Județul Bistrița-Năsăud Total, din care: 8272 1 Refacere drum județean DJ 172 I - 0,2 km, în localitatea Sânnicoară, proprietate CJ BN Județul Bistrița- Năsăud 773 refacere pod drum Cucureasa în localitatea Lunca Ilvei, 1 buc, proprietate CJ BN refacere drum județean DJ 151, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie, 0,1 km, proprietate CJ BN drum județean DJ 151, în localitatea Zoreni, 0,2 km, proprietate CJ BN
2 consolidare versant (vecinătate DN 17D - km. 0 + 000), în localitatea Beclean, 0,08 km , proprietatea primăriei Beclean Orașul Beclean 75 3 refacere strada Valea Mintiului, în localitatea Lușca - 2 km Orașul Năsăud 255 refacere strada Valea Mintiului, în localitatea Lușca - 0,042 km refacere strada Griviței, în localitatea Năsăud - 2 km 4 refacere drum forestier Valea Pietrelor, în localitatea Cormaia - 0,03 km Orașul Sângeorz- Băi 291 refacere drum forestier Valea Măgurii, în localitatea Cormaia - 0,1 km refacere rigolă drum forestier, în localitatea Cormaia - 0,245 km refacere strada Alunelor, 0,25 km, în localitatea Sângeorz Băi refacere strada Muncelului, 0,25 km, în localitatea Sângeorz Băi Refacere structură drum/strada Cocorilor în localitatea Săngeorz Băi - 0,2 km Refacere structură drum/strada Brândușei în localitatea Săngeorz Băi - 0,4 km refacere podețe în localitatea Cormaia, 16 buc refacere drum forestier Valea Măgurii, 0,7 km, în localitatea Cormaia refacere drum forestier Valea Vinului, 0,8 km, în localitatea Cormaia refacere drum forestier Porcăreț, 0,1 km, în localitatea Cormaia refacere drum forestier Valea Pietrelor, 0,3 km, în localitatea Cormaia refacere drum forestier Valea Pleșii, 0,2 km, în localitatea Cormaia refacere rigole șanț 3,3 km, în localitatea Cormaia 5 refacere podețe, 2 buc., în localitatea Monariu Comuna Budacu de Jos 114 refacere drum de exploatație agricolă Valea Monariu, în localitatea Monariu, 0,15 km refacere podețe, 3 buc., în localitatea Jelna refacere drum de exploatație agricolă Valea Zapozi, în localitatea Jelna, 0,06 km refacere stradă în localitatea Jelna - 0,2 km 6 Refacere bloc afectat - 1 buc în localitatea Budești, proprietatea primăriei Budești Comuna Budești 26 Refacere gard teren de sport afectat până la 10% în localitatea Budești, proprietatea primăriei Budești 7 refacere drum comunal La Râpa, 1,5 km, în localitatea Coșbuc Comuna Coșbuc 855 refacere drum comunal Bruhoaia, 1,5 km, în localitatea Coșbuc refacere drum comunal Tăbârzaci, 1,5 km, în localitatea Coșbuc refacere drum comunal DC 4, în localitatea Coșbuc, 4 km refacere 2 podete situate pe DC 4 , comuna Coșbuc refacere apărare de mal, Valea Fântânii, în localitatea Coșbuc, 0,05 km refacere drum comunal Bruhoaia, în localitatea Coșbuc, 3 km refacere strada Podirei, în localitatea Coșbuc, 0,03 km 8 consolidare albie pârâu Blăjeni , în localitatea Tărpiu - 1,2 km Comuna Dumitra 85
Refacere Turnul Slăninilor - monument istoric de cat.A, în localitatea Dumitra, afectat în proporție de 40% Refacere anexă Școala generală Târpiu - 40 mp, proprietate primăria Dumitra Refacere copertină Căminul cultural, în localitatea Dumitra - 25 mp, proprietatea primăriei Dumitra 9 îndepărtare efecte alunecare de teren în localitatea Feldru - 0,14 KM - proprietatea primăriei Feldru Comuna Feldru 100 10 refacere drum comunal Pârâul lui Sucilă, 0,04 km, în localitatea Ivăneasa Comuna Ilva Mare 250 refacere drum comunal 4B, 0,02 km, în localitatea Ivăneasa refacere drum forestier, 0,03 km, în localitatea Ivăneasa refacere drum forestier, 0,03 km, în localitatea Ivăneasa refacere drum comunal Podul Braniști, 0,7 km, în localitatea Ilva Mare 11 refacere podețe, 6 buc., în localitatea Ilva Mică Comuna Ilva Mică 665 refacere străzi în localitatea Ilva Mică - 6 km refacere drum agricol în localitatea Ilva Mică - 6 km refacere străzi (Buncărului, Remetea, Valea Lupului, Fața Dealului, La Fântânele) în localitatea Ilva Mică, 6 km refacere drum agricol în localitatea Ilva Mică, 9 km refacere podețe în localitatea Ilva Mică, 4 buc 12 refacere pod DC 6B km. 1 + 100, în localitatea Rusu Bârgăului - 1 buc. Comuna Josenii Bârgăului 1135 refacere punți pietonale , în localitatea Josenii Bârgăului - 2 buc. 13 refacere drum vicinal în localitatea Lunca Leșului - 1,5 km Comuna Leșu 927 refacere drum comunal în localitatea Lunca Leșului - 5 km refacere platformă DC Ierboșaua în localitatea Lunca Leșului - 0,1 KM îndepărtare efecte alunecare de teren - în localitatea Lunca Leșului - 0,05 km - proprietatea primăriei Leșu refacere drum comunal În localitatea Leșu - 1,5 km refacere drum vicinal în localitatea Leșu - 1 km refacere drum comunal DC Fața Satului - în localitatea Leșu - 0,08 km 14 refacere poduri drum forestier Zinu Bancu în localitatea Măgura Ilvei, 2 buc Comuna Măgura Ilvei 387 refacere podețe în localitatea Măgura Ilvei, 15 buc refacere drum forestier Neagra 2 km, în localitatea Măgura Ilvei refacere drum forestier Măria Mică 6 km, în localitatea Măgura Ilvei refacere drum forestier Zinu Bancu 8 km, în localitatea Măgura Ilvei 15 refacere strada Hrubea Mică-, în localitatea Florești - 0,2 km Comuna Nimigea 5 16 refacere zid sprijin gabion, proprietatea primăriei Rebra Comuna Rebra 139 refacere podețe în localitatea Rebra, 4 buc refacere drum comunal în localitatea Rebra, 2,3 km 17 refacere drum forestier Gersa 2 în localitatea Gersa 2 - 0,07 km 695
refacere zid sprijin mal stâng și anrocament mal drept pe pârâul Scrazii, în localitatea Rebrișoara, 0,25 km, proprietatea comunei Rebrișoara Comuna Rebrișoara refacere drum comunal Rebrișoara-Gersa, 4 km 18 drum comunal Poiana Zgurii, 0,03 km, în localitatea Rodna Comuna Rodna 50 19 refacere clădire, 1 buc, în localitatea Silivașu de Câmpie, proprietatea primăriei Comuna Silivașu de Câmpie 20 refacere grajd, 1 buc, în localitatea Silivașu de Câmpie, proprietatea primăriei 20 refacere poduri și podețe pe străzi în localitatea Sânmihaiu de Câmpie, 10 buc Comuna Sânmihaiu de Câmpie 149 refacere străzi în localitatea Sânmihaiu de Câmpie, 4 km refacere poduri și podețe pe străzi în localitatea Brăteni, 4 buc refacere străzi în localitatea Brăteni, 2,5 km refacere poduri și podețe pe străzi în localitatea Stupini, 8 buc refacere străzi în localitatea Stupini, 7 km refacere poduri și podețe pe străzi în localitatea Sălcuța, 7 buc refacere străzi în localitatea Sălcuța, 2,9 km refacere poduri și podețe pe străzi în localitatea Zoreni, 6 buc refacere străzi în localitatea Zoreni, 3,2 km 21 refacere drum vicinal Peștera, în localitatea Spermezeu - 1,5 km Comuna Spermezeu 479 refacere drum vicinal Blidăroaia, în localitatea Spermezeu - 0,2 km refacere drum vicinal Ulița Dumbravă, în localitatea Spermezeu - 0,4 km refacere drum vicinal Ulița Ceița, în localitatea Spermezeu - 0,5 km refacere drum vicinal Ulța Calea Lată, în localitatea Spermezeu - 0,7 km refacere drum vicinal Vârtoape, în localitatea Spermezeu - 0,5 km refacere drum vicinal Rângoița, în localitatea Dobricel - 0,5 km refacere drum vicinal Stracata, în localitatea Dumbrăvița - 1,5 km refacere drum vicinal Coasta, în localitatea Spermezeu - 0,3 km refacere drum vicinal Poienița, în localitatea Dumbrăvița - 0,5 km refacere drum comunal DC 38E Dumbrăvița - Chiuza, în localitatea Dumbrăvița - 1,5 km refacere drum vicinal Irideasa, în localitatea Dumbrăvița - 2 km refacere drum vicinal Runc, în localitatea Sita - 1,5 km refacere drum vicinal Pe Coastă, în localitatea Sita - 0,5 km refacere drum vicinal Gardinescu, în localitatea Sita - 0,5 km refacere drum vicinal După Vale, în localitatea Sita - 0,2 km 22 Refacere drum forestier Laz în localitatea Valea Mare - 0,3 km Comuna Șanț 584 refacere podețe în localitatea Valea Mare, 9 buc refacere drum forestier Valea Hoiturilor, 0,17 km, în localitatea Valea Mare
refacere drum forestier Valea Blaznei, 0,6 km, în localitatea Valea Mare refacere drum forestier Valea Măriilor - Măriia Mică, 0,33 km, în localitatea Valea Mare refacere drum forestier Valea Măriilor - Măriia Mare, 0,44 km, în localitatea Valea Mare refacere drum comunal Ulița la Filipoi Aurel, 0,05 km, localitatea Valea Mare refacere drum comunal Cobășel, 0,05 km, localitatea Șanț refacere drum comunal Podul lui Rusu, 0,04 km, localitatea Șanț refacere drum comunal Pârâul Pașchii, 0,04 km, localitatea Șanț 23 refacere mal pârâu Iazul Morii, în localitatea Sebiș - 0,05 km - proprietate primăria Șieuț Comuna Șieuț 213 refacere mal amonte de podul de la Corbu, în localitatea Sebiș - 0,05 km - proprietate primăria Șieuț refacere mal partea dreaptă amonte de podul de la Sandu, în localitatea Sebiș - 0,1 km - proprietate primăria Șieuț refacere drum agricol în localitatea Sebiș, 0,6 km refacere străzi în localitatea Sebiș, 0,05 km refacere drum comunal în localitatea Șieuț, 0,4 km refacere drum agricol în localitatea Lunca, 0,8 km 6 Județul Botoșani Total, din care: 7.480 1 Refacere 0,100 mp structură rutieră asfaltică - Calea Naţională nr. 24F Municipiul Botoşani 1648 Refacere 1 sistem de scurgere ape pluviale - Calea Naţională nr. 24F Stabilizare versant, str. Pacea nr. 108 2 Refacere drumuri săteşti: DS 43 (str. Nucilor), DS 41 (str. Scarlat Miclescu), DS 321 (str. Înv. Stoleru), DS 211 (str. Înv. Stoleru, DS 212 (str. Fraţii Poroh) - sat Călineşti - 3,000 km Oraşul Bucecea 96 Refacere 1 podeţ pe DC 177 - sat Călineşti 3 Refacere străzi: str. Dealu Balan, str. Iasomiei, str. Velniţei, str. prof. Moroşanu Constantin, str. Crinilor - cartier Teioasa; str. Mărăşeşti, str. A.I. Cuza, str. Ştefan cel Mare, str. Costişa, str. 1907 - cartier Corneşti; str. Vânătorilor - cartier Mărgineni; str. Traian, str. Ion Vodă - cartier Bombeni; str. Văii, str. Loziei - sat Bajura - 3,650 km Oraşul Darabani 219 4 Refacere străzi: str. A.D. Xenopol, str. C. Daicoviciu - sat Stânca; str. Otilia Cazimir, str. Mareşal Averescu, str. Costache Negruzzi, str. George Călinescu - sat Bobuleşti; str. Nicolae Grigorescu, str. Elena Cuza - sat Bădiuţi - 4,296 km Orașul Ștefănești 506 Refacere drumuri comunale: DC 23 - sat Stânca; DC 25A, DC 25C - oraş Ştefăneşti - 7,238 km Refacere 3 podeţe: 1 podeţ pe DS 104 - sat Bobuleşti; 1 podeţ în sat Bădiuţi (fam. Epure), 1 podeţ în sat Bădiuţi (intersecţie str. E. Hancu cu str. D. Bolintineanu) 5 Refacere drumuri sătești: DS 255, DS 362 - sat Timuş;DS 223 - sat Dimitrie Cantemir - 0,400 km Comuna Avrămeni 9 Refacere 1 podeţ pe DE 323 - sat Dimitrie Cantemir
6 Refacere străzi: str. Dimineţei, str. Teiului, str. Izlaz, str. Morarului, str. Frunzelor, str. Căminului, str. Şcoala Veche, Comuna Albeşti 886 str. Speranţei - sat Jijia; str. Viilor, str. Toloaca, str. Rozelor, str. Ferarului - sat Buimăceni; str. Pădurii, str. Pârâului, str. Rotunda, str. Răsăritului, str. Principală - sat Coştiugeni str. Rampei, str. Zorilor, str. Salcâmilor, str. Horei - sat Măşcăteni; str. Tineretului, str. Ponoarei, str. Nucului, str. Lutăriei, str. Mortun - sat Albeşti; str. Cimitirului; str. Hârtopului, str. Şcolii, str. Hataşului, str. Răchiţilor, str. Margaretei, str. Bradului, str. Bujorului, str. Izvorului - sat Tudor Vladimirescu - 11,540 km Refacere drum comunal: DC 40 - sat Coştiugeni - 1,000 km 7 Refacere drumuri săteşti: DS 144, DS 1208, DS 1016 - sat Broscăuţi; DS 31 - sat Slobozia - 1,950 km Comuna Broscăuţi 117 8 Refacere drum comunal: DC 46B - sat Cerbu - 2,000 km Comuna Copălău 150 9 Refacere drumuri săteşti: DS 120 - sat Băbiceni; DS 158 - sat Broşteni; DS 323, DS 365, DS 258 - sat Guranda; DS 276 - sat Durneşti - 0,550 km Comuna Durneşti 16 10 Refacere drumuri săteşti: DS 345, DS 99, DS 185, DS 217, DS 236 - sat Vânători; DS 54, DS 116 - sat Silişcani - 3,200 km Comuna Gorbăneşti 96 11 Refacere drumuri săteşti: DS 537, DS 266, DS 330, DS 470, DS 493, DS 501, DS 516, DS 553, DS 234, DS 188, DS 426, DS 554 - sat Hăneşti; DS 66/1 - sat Borolea; DS 218/1, DS 150, DS 99, DS 138, DS 189 - sat Sarata Basarab - 3,500 km Comuna Hăneşti 105 12 Refacere străzi: str. L 19, str. L 33 - sat Leorda; str. D 16, str. D 4 - sat Dolina; str. M 10, str. M 15, str. M 7 - sat Mitoc; str. C 5, str. C 8, str. C 1 - sat Costinești - 2,800 km Comuna Leorda 168 13 Refacere străzi: str. Mihai Eminescu, str. Izvorului, str. Florilor - sat Stânceşti; str. Înserării, str. Porumbeilor - sat Cătămăreşti; str. Petre Irimescu, str. Sotir Măzăreanu, str. Săvel Manu, str. Valea Bulhacului - sat Cucorăni - 2,150 km Comuna Mihai Eminescu 1352 Refacere drumuri comunale: DC 61A, DC 61B - sat Stânceşti - 0,600 km Refacere 6 podeţe: 2 podeţe pe str. Mihai Eminescu - sat Stânceşti, 2 podeţe pe str. Mihai Eminescu - sat Cerviceşti, 1 podeţ pe str. Săvel Manu, 1 podeţ pe str. Valea Bulhacului - sat Cucorăni Consolidare 400 ml şanţ pe str. Mihai Eminescu - sat Cerviceşti 14 Refacere drumuri săteşti: DS 338, DS 755, DS 422, DS 380, DS 436, DS 465, DS 331, DS 223 - sat Nicşeni; DS 309, DS 286, DS 158, DS 13, DS 420, DS 452, DS 414, DS 654, DS 604, DS 861, DS 583 - sat Dorobanţi - 3,010 km Comuna Nicşeni 102 Refacere 2 podeţe pe DS 50 - sat Dacia 15 Refacere drumuri comunale: DC 2, DC1005 - sat Horodiştea; DC 2 - sat Slobozia; DC 2A - sat Păltiniş - 1,950 km Comuna Păltiniş 701 Refacere drumuri săteşti: DS 68, DS 81, DS 121, DS 318, DS 198, DS 341, DS 1508, DS 245, DS 1148, DS 873, DS 1297, DS 1240, DS 1271, DS 1340, DS 601, DS 1418, DS 643, DS 579, DS 830, DS 799, DS 875, DS 16, DS 33, DS 340, DS 1709, DS 1343, DS 1614, DS 1407, DS 551, DS 676, DS 875 – sat Păltiniş; DS 58, DS 223, DS 338, DS 526, DS 96, DS 549, DS 571, DS 655, DS 16, DS 275,
DS 375 – sat Horodiştea; DS 24, DS 30 – sat Slobozia; DS 70, DS 126, DS 138, DS 151 – sat Cuzlău - 13,420 km Refacere drum de exploatare: DE 668 - sat Horodiştea - 0,800 km 16 Refacere drumuri comunale: DC 370 - sat Româneşti, DC 330 - sat Sărata - 3,500 km Comuna Româneşti 72 Refacere drumuri săteşti: DS 485, DS 442, DS 654 - sat Româneşti; DS 286, DS 180 - sat Dămideni; DS 52 - sat Sărata - 1,450 km 17 Refacere drumuri comunale: DC 35B - sat Santa Mare; DC 35 - sat Berza; DC 52A - sat Ringhileşti - 4,400 km Comuna Santa Mare 977 Refacere drumuri săteşti: DS 510, DS 494, DS 689, DS 375, DS 644, DS 110, DS 96, DS 621, DS 409, DS 475, DS 863, DS 788 - sat Santa Mare; DS 92, DS 70, DS 83, DS 24, DS 146, DS 135, DS 47, DS 63, DS 101, DS 119 - sat Berza; DS 19, DS 66, DS 118, DS 98, DS 67, DS 84 - sat Ilişeni; DS 12, DS 69, DS 55 - sat Ringhileşti Deal; DS 63, DS 164 - sat Bogdăneşti; DS 83, DS 91, DS 101, DS 125, DS 169 - sat Ringhileşti - 9,720 km Refacere 2 podeţe: 1 podeţ pe DS 863 - sat Bădărăi; 1 podeţ pe DS 128 - sat Ringhileşti Deal 18 Refacere drumuri săteşti: DS 107, DS 223, DS 267, DS 765, DS 926, DS 989, DS 691, DS 764, DS 690, DS 648 - sat Tocileni; DS 106, DS 232, DS 245, DS 246, DS 51 - sat Siliştea; DS 389, DS 379, DS 5, DS 45, DS 124, DS 209, DS 295, DS 440, DS 441, DS 390, DS 337, DS 284, DS 426 - sat Victoria - 4,040 km Comuna Stăuceni 149 Refacere 4 podeţe: 1 podeţ la intersecţia DS 764-DS 885; 1 podeţ la intersecţia DS 690-DS 648 - sat Tocileni; 1 podeţ pe DS 284; 1 podeţ la intersecţia DS 5-DS 45 - sat Victoria 19 Refacere drumuri săteşti: DS 83 - sat Ionăşeni; DS 504, DS 579, DS 42 - sat Lunca; DS 113, DS 301 - sat Dobrinăuţi Hapăi - 2,500 km Comuna Vârfu Câmpului 75 20 Refacere drumuri săteşti: DS 482, DS 440, DS 191, DS 334, DS 297 - sat Mândreşti; DS 156, DS 122 - sat Vlădeni; DS 643, DS 598, DS 620 - sat Brehuieşti - 1,230 km Comuna Vlădeni 36 7 Județul Buzău Total, din care: 14.183 1 Refacerea DJ 103 P km 6+200 – km 7+050 prin lucrari de consolidare și apărare a corpului drumului pe o lungime de 150 m, cu elevații de 3,0-5,0 m, refacere terasamente drum, 4 praguri de fund, parapet, calibrări ale albiei, anrocamente protecție, șanțuri, 2 podețe cu cadre P2, ziduri de captușire sau torcret armat sau plase. Județul Buzău 5478 Refacerea DJ 203 K km 125 + 500 sat Bîsca Roziliei, pe o lungime de 70 m, prin realizarea unui zid de sprijin fundat indirect pe piloți forați, refacerea corpului drumului precum și preluarea și dirijarea apelor Refacere DJ 203 K km 122+800 sat Gura Teghii, prin efectuarea de lucrări de consolidare a corpului drumului cu ziduri cu elevații de 3,0 m, refacerea corpului drumului
Refacere DJ 220A, km 0+300-0+575 prin realizarea unui zid de sprijin cu elevație de 4,0 m, fundat prin intermediul a 146 coloane tip Benotto. 2 Refacerea străzilor Jieni, Pădurii, Eternității, Livezii și Iazului, din satul Gura Dimienii pe o lungime cumulate de 2,35 km Comuna Beceni 976 Refacerea străzilor Bucegi, Piscului, Cscadei,Biruinței, Republicii, Bicaz, Artelor, Libertății, Frunziș, Fermei, Ardealului și Limpeziș, din satul Izvorul Dulce pe o lungime cumulate de 4,85 km Refacerea stăzilor Independenței, Furtuna și Gutuiului din satul Valea Părului pe o lungime cumulată de 0,7 km Refacerea străzilor Bisericii și Fundătura Crenguței din satul Florești pe o lungime de 1,3 km Refacerea străzilor Trandafirilor, Zambilei, Lalelelor și Florilor din satul Dogari pe o lungime de 0,8 km Refacerea străzilor Ocea și Eclipsei din satul Mărgăriți pe o lungime de 0,9 km Executare pod trafic usor care face legătura cu satul Lunca Morii 3 Refacere podeț din beton armat peste râul Sărățel în punctul Murătoarea Comuna Berca 391 Refacere podeț tubular peste râul Sărățel în punctul Dimulesti precum și a drumului pe o lungime de 200 m și refacere rigole Refacere podeț tubular (8 tuburi) peste râul Sărățel în satul Joseni zona ,,Școală,, precum și a drumului sătesc de legătură Stabilizare alunecare cu zid de sprijin în satul Rătești, str. Bărbulești Refacere DC 194 Berca – Rătești – Baceni pe o lungime de 1,2 km, execuție rigole și decolmatare traversări/podețe Refacere DC 195 Berca – Pâclele pe o lungime de 2,3 km, execuție rigole și decolmatare traversări/podețe 4 Refacere DC 161 în satul Bisoca pe o lungime de aproximativ de 2 km și curățarea șanțurilor Comuna Bisoca 559 Refacere drumuri sătești în satul Bisoca pe o lungime de aproximativ de 6 km și curățarea șanțurilor Refacere DC 161 în satul Băltăgari pe o lungime de aproximativ de 1,5 km și curățarea șanțurilor Refacere drumuri sătești în satul Băltăgari pe o lungime de aproximativ de 4 km și curățarea șanțurilor Refacere DC 198 în satul Lacurile pe o lungime de aproximativ de 1 km și curățarea șanțurilor Refacere drumuri sătești în satul Lacurile pe o lungime de aproximativ de 2 km și curățarea șanțurilor Refacere drumuri sătești în satul Lopătăreasa pe o lungime de aproximativ de 2 km și curățarea șanțurilor Refacere DC 170 în satul Pleși pe o lungime de aproximativ de 2 km și curățarea șanțurilor Refacere traversare din tuburi peste albia râului Rm. Sărat în satul Pleși Refacere DC 199 în satul Recea pe o lungime de aproximativ de 3 km și curățarea șanțurilor
Refacere drumuri sătești în satul Recea pe o lungime de aproximativ de 2 km și curățarea șanțurilor Refacere DC 161 în satul Sările pe o lungime de aproximativ de 3 km și curățarea șanțurilor Refacere drumuri sătești în satul Sările pe o lungime de aproximativ de 6 km și curățarea șanțurilor Refacere traversare din tuburi peste albia râului Rm. Sărat în satul Sările Refacere DC 170 în satul Sindrila pe o lungime de aproximativ de 1 km și curățarea șanțurilor 5 Refacere drumuri sătești în satele Blăjani și Sorești pe o lungime de aproximativ de 10,57 km Comuna Blăjani 24 6 Refacere DC 85 pe o lungime de aproximativ de 6,5 km și refacere 2 traversări pietonale Comuna Bozioru 386 Refacere DC 89 pe o lungime de aproximativ de 2,5 km și executat rigole Refacere DC 78 pe o lungime de aproximativ de 0,7 km și executat rigole 7 Refacere DC 202 Alex. Odobescu pe o lungime cumulată de 0,35 km Comuna Buda 53 Refacere drumuri sătești pe o lungime cumulată de 1,1 km în satele Al. Odobescu, Dănulești și Scărișoara 8 Refacere drum sătesc Bâscenii de Sus, Negotei, Valea Seacă pe o lungime de 0,6 km Comuna Calvini 158 Refacere drum sătesc Calvini, Ciudu și Izvorul Perilor pe o lungime de 0,5 km Refacere drum sătesc Bâscenii de Jos – Huma pe o lungime de 0,5 km Refacere drum sătesc Olari – Tulburea – Mocani pe o lungime de 0,6 km și refacere D.C. 150 pe o lungime de 40m Refacere drum sătesc Frăsinet – Vereș pe o lungime de 0,5 km Refacere rigole în satele Bâscenii de Sus, Calvini, Bâscenii de Jos, Huma, Olari pe o lungime de 1,6 km 9 Refacere podeț tubular cu elemente prefabricate peste râul Sărățel pe DC 92, în punctul ,,Peste Gârlă”sat Valea Verzii Comuna Cănești 134 Refacere podeț tubular cu elemente prefabricate peste râul Sărățel pe DS sat Negoșina Refacere DC 204 și stabilizare alunecare de teren Bondrea Gonțești pe o lungime cumulată de 100 m 10 Refacere DC 56 pe o lungime de aproximativ de 0,3 km Comuna Cătina 286 Refacere DS 11 Refacere DS 28 Refacere DE 1 11 Refacere DC 57 pe o lungime de aproximativ de 0,4 km, în punctele ,,În Pruni,, și ,,La Ion Tache,, Comuna Chiojdu 217 Refacere DC 63 intravilan Cătiașu pe o lungime de aproximativ de 0,4 km, în punctul ,,Izvoru cu arini,, Refacere DS 67, DS 65, DS 66, DS 64, sat Cătiașu pe o lungime de aproximativ de 1,4 km
12 Refacere drum comunal DC 135 – Cernătești-Blăjani pe o lungime de 2 km Comuna Cernătești 471 Refacere drum comunal DC 108 – Sat Aldeni pe o lungime de 1,5 km Refacere DS 147– sat Aldeni pe o lungime de 0,7 km Refacere drum comunal DC 133 – Sat Fulga pe o lungime de 2 km Refacere drumuri sătești pe o lungime de 0,5 km, în satul Băești Refacere drumuri sătești pe o lungime de 0,5 km, în satul Manasia 13 Refacerea celor trei praguri de fund din albia pârâului Aluniș, colmatate și avariate în punctele Aluniș și Valea Boului Comuna Colți 208 14 Refacere drum comunal DC 75, pe o lungime de aproximativ 1,9 km în satul Păltiniș, cătunul Valea Pălinișului Comuna Gura Teghii 277 Refacere podeț, cale de rulare, de colmatare pe o lungime de 0,1 Km pe DC 75, sat Păltiniș-Punct Coticiu Constantin Refacere drum comunal DC 66, pe o lungime de aproximativ 0,2 km în satul Varlaam Refacere DC 66 , strada Afinului, strada Boltei, Strada Mioriței pe o lungime de aproximativ 0,8 km, în satul Gura Teghii. Refacere conductă de aducțiune apa-sursă apă Valea Tainiței, Decolmatări și refacere drumuri sătești și străzi pe o lungime de 1,3 Km și refacere de podeț tubular pe strada Merilor – Sat Furtunești Refacere drumuri sătești în satul Podari, pe o lungime de 0,3 Km 15 Refacere drumuri comunale și sătești pe o lungime cumulată de 10,8 km Comuna Lopătari 1133 Refacere podeț tubular peste râul Slănic spre satul Chirani Refacere podeț tubular peste râul Slănic spre satul Săreni Stabilizare alunecare de teren pe str. Șolarilor Decolmatări șanțuri și rigole în satele Ploștina și Fața Malului pe o lungime cumulată de 2,5 km 16 Refacere și comnsolidare podeț dalat și amenajare albie râu pe DS 738, sat Măgura. Comuna Măgura 150 Refacere podeț tubular , tip ochelari, de colmatare albie râu, sprijinirea albiei cu zid de gabioane pe DS 738 . 17 Refacere drum comunal DC 182 sat Posobești și sat Capul Satului pe o lungime de 3 km Comuna Odăile 58 Refacere DC 84, pe o lungime de 1,5 km Refacere drum satesc Valea Ștefanului pe o lungime de 1,5 km Refacere drum satesc sat Gorâni pe o lungime de 0,7 km Refacere drum satesc Tudosari pe o lungime de 0,25 km Refacere drum satesc sat Corneanu pe o lungime de 1,3 km. 18 Refacere DS 1 în satul Pardoși pe o lungime de aproximativ de 0,4 km Comuna Pardoși 318 Refacere DS 4 în satul Pardoși pe o lungime de aproximativ de 0,1 km Refacere DS 28 în satul Costomiru pe o lungime de aproximativ de 0,4 km
Refacere DS 35 în satul Costomiru pe o lungime de aproximativ de 0,31 km Refacere DC 121 în satul Costomiru pe o lungime de aproximativ de 0,5 km Refacere DS 18 în satul Valea lui Lalu pe o lungime de aproximativ de 0,15 km Refacere DS 15 în satul Valea lui Lalu pe o lungime de aproximativ de 0,2 km Refacere DS 40 în satul Chiperu pe o lungime de aproximativ de 0,10 km Refacere DS 41 în satul Chiperu pe o lungime de aproximativ de 0,10 km Refacere DC 175 în satul Chiperu Refacere DC 117 în satul Valea Șchiopului Refacere podeț colmatat refacere 2 drumuri vicinale pe o lungime de 2,4 km, Sat Costomiru refacere șanțuri de scurgere, Sat Costomiru refacere 2 drumuri vicinale pe o lungime de 4 km, Sat Valea lui Lalu refacere podeț tubular, Sat Valea lui Lalu refacere șanțuri de scurgere, Sat Valea lui Lalu refacere drum vicinal pe o lungime de 0,6 km, Sat Chiperu refacere șanțuri de scurgere, Sat Chiperu refacere 2 drumuri vicinale pe o lungime de 4,5 km, Sat Valea Șchiopului refacere șanțuri de scurgere, Sat Valea Șchiopului refacere D.C. 229 pe o lungime de 4 km, Sat Pardoși refacere 4 podețe tubulare, Sat Pardoși refacere drum vicinal pe o lungime de 1,5 km, Sat Pardoși 19 Refacere și consolidare drum comunal DC 60 – sat Plăișor – Pănătău Cozieni pe o lungime de 6 km Comuna Pănătău 211 20 Refacere și consolidare podeț tubular de pe DC 161 Comuna Sărulești 435 Refacere și consolidare platformă drum DC 161 pe o lungimer de 60 m 21 Refacere drumurilor sătești pe o lungime cumulată de 0,9 km și curățarea șanțurilor și rigolelor pe o lungime de 0,1 km în satul Policiori Comuna Scorțoasa 231 Refacere drum comunal DC 235 și DC 95 pe o lungime de aproximativ 6,6 km și refacere drumuri sătești pe o lungime de 0,8 km în satele Plopeasa de Jos și Plopeasa de Sus Refacere drum comunal DC 237, pe o lungime de aproximativ 1,3 km și și curățarea șanțurilor și rigolelor pe o lungime de 0,1 km în satul Dâlma Refacere drumurilor sătești pe o lungime cumulată de 1,2 km și curățarea șanțurilor și rigolelor pe o lungime de 0,1 km în satul Scorțoasa Refacere drum comunal DC 100 și DC 97 pe o lungime de aproximativ 1,9 km și refacere drumuri sătești pe o lungime de 0,5 km în satul Golul Grabicinei
Refacere drumurilor sătești pe o lungime cumulată de 1 km și curățarea șanțurilor și rigolelor pe o lungime de 0,1 km în satul Gura Văii Refacere drum comunal DC 100 și DC 97 pe o lungime de aproximativ 1,6 km în satul Grabicina de Jos Refacere drum comunal DC 236, pe o lungime de aproximativ 0,7 km, refacere drumuri sătești pe o lungime de 2 km și curățarea șanțurilor și rigolelor pe o lungime de 0,1 km în satul Deleni -Refacere drum comunal DC 236, pe o lungime de aproximativ 1 km, refacere drumuri sătești pe o lungime de 1,8 km și curățarea șanțurilor și rigolelor pe o lungime de 0,1 km în satul Balta Tocilei Refacere drum comunal DC 97, pe o lungime de aproximativ 0,5 km 22 Refacere și consolidare DC 239 în satul Colțu Pietrii afectat de o alunecare de teren Comuna Siriu 352 23 Refacere drum sătesc DS 11-strada Pe Coastă, în satul Tisău Comuna Tisău 463 Refacere drum sătesc DS 10-strada Fundătura la Vârf, în satul Tisău Refacere drum sătesc DS 46-strada La Ciuciur, în satul Valea Sălciilor Refacere drum sătesc DS 27-strada Fundătura Mare, în satul Pădureni Refacere rigole acostament și marcaje rutiere pe raza UAT Tisău 24 Decolmatare și refacere șanț pe str. Minerului pe o lungime de 0,43 km Comuna Unguriu 332 Refacere tronson pietruit și asfaltat, decolmatare rigole/șanțuri pe o lungime de 0,58 km și realizare rigolă carosabilă pe str. Ciuciurelor Refacere tronson afectat pe o lungime de 0,24 km și realizare rigolă carosabilă pe str. Ciairului Realizare acostament de beton pe o lungime de 0,35 km și decolmatare rigole/șanțuri pe o lungime de 0,70 km pe str. Lunca Tarna Realizare acostament de beton pe o lungime de 0,3 km și decolmatare rigole/șanțuri pe o lungime de 0,41 km pe str. Cantonului Refacere tronson afectat pe o lungime de 2 km și decolmatare rigole/șanțuri pe o lungime de 2 km pe D.C. 271 25 Refacere drumuri comunale (DC 98 și DC 99) și drumurile sătești ( DS 41, Ds 21, DS 22, DS 23, DS 24, DS 96, DS 97, DS 103, DS 105 – Localitatea Vintilă Vodă, DS 79 și DS 80,Localitatea Bodinești, DS 67, DS 73 și DS 74-Localitatea Petrăchești, DS 88, DS 60, DS 59 DS 63Localitatea Podu Muncii) pe o lungime de 20 km Comuna Vintilă Vodă 610 26 Refacere DC 123 pe o lungime de aproximativ de 0,01 km Comuna Valea Salciei 272 Refacere și consolidare DC 121 Reparație podeț pietonal de pe DC 121 Refacere drumuri de pământ pe o lungime de aproximativ 5 km
8 Județul Caraș-Severin Total, din care: 3.470 1 Refacere corp drum judeţean DJ 583 Bocşa - Ezeriş pe o lungime de 2,1 km (Oraşul Bocşa) Județul Caraș- Severin 2847 Refacere corp drum judeţean DJ 583 Ezeriş - Bocşa pe o lungime cumulată de 1,8 km (Comuna Ezeriş) Refacere 5 podeţe pe drumul judeţean DJ 583 limită intravilan UAT Ezeriş până la limita UAT Bocşa (Comuna Ezeriş) Refacere corp drum judeţean DJ 587 Fârliug - Dezeşti pe o lungime de 1,92 km (Comuna Fârliug) Refacere corp drum judeţean DJ 587 Dezeşti - Zorlenţu Mare pe o lungime cumulată de 0,66 km (Comuna Fârliug) Refacere pod pe drumul judeţean DJ 586, în extravilanul localităţii Ocna de Fier, la intersecţia cu drumul spre Lacul Vârtoape (Comuna Ocna de Fier) Refacere corp drum judeţean DJ 586, în extravilanul localităţii Ocna de Fier spre UAT Bocşa pe o lungime de 0,01 km (Comuna Ocna de Fier) Refacere podeţ pe drumul judeţean DJ 586, în intravilanul localităţii Ocna de Fier, între imobilele cu nr.182 şi nr.201 (Comuna Ocna de Fier) Refacere corp drum judeţean DJ 586, în intravilanul localităţii Ocna de Fier din centru spre UAT Dognecea pe o lungime cumulată de 0,22 km (Comuna Ocna de Fier) Refacere corp drum judeţean DJ 571 între UAT Sicheviţa şi UAT Gârnic pe o lungime de 2,2 km (Comuna Sicheviţa) Refacere podeţ pe DJ 571 C la ieşire din satul Zlatiţa (Comuna Socol) Refacere subtraversare DJ 571 C la ieşire din satul Zlatiţa (Comuna Socol) Refacere zid sprijin protecţie drum judeţean DJ 582 A, în locul "Podul lui Avram" pe o lungime de 0,02 km (Comuna Târnova) Refacerea corpului drumului judeţean DJ 582 A în locul "La Ghiciu" pe o lungime de 0,02 km (Comuna Târnova) Refacere corp drum judeţean DJ 587 Zorlenţu Mare (UAT Zorlenţu Mare) - Dezeşti (UAT Fârliug) şi Zorlenţu Mare (UAT Zorlenţu Mare) - Brebu (UAT Brebu)pe o lungime cumulată de 4 km (Comuna Zorlenţu Mare) Refacere 4 podeţe pe drumul judeţean DJ 587, UAT Zorlenţu Mare - UAT Fârliug şi UAT Zorlenţu Mare - UAT Brebu (Comuna Zorlenţu Mare) 2 Refacere drumul de legătură între Liubcova (UAT Berzasca) şi Ravensca (UAT Şopotu Nou) pe o lungime cumulată de 5 km Comuna Berzasca 89 3 Refacere corp drum comunal DC 44 pe o lungime de 0,1 km în satul Dalboşeţ Comuna Dalboşeţ 80 Refacere 4 podeţe pe drumul forestier zona Valea Şopot - Şopotu Lung - Şopotu Scurt - Nasovăţ Refacere corp drumuri forestiere zonele Valea Oraviţa - Izvorul Lung şi zona Valea Şopot - Şopotu Lung - Şopotu Scurt - Nasovăţ pe o lungime cumulată de 7,3 km 4 Refacere Pod Măhală, din lemn, peste râul Tău pe stradă comunală, sat Fârliug Comuna Fârliug 90
Refacere stradă acces cimitir Goroniţa, pe o lungime de 0,46 km, sat Scăiuş 5 Refacere pod pe str. Moraviţa la intersecţia străzii cu drumul spre stadion Comuna Ocna de Fier 28 Refacere drumuri (spre Lacul Dănilă, spre bazinele de apă şi spre stadion) din localitatea Ocna de Fier pe o lungime cumulată de 1,15 km Refacere zid de sprijin în zona Izvor, str. Vale 6 Refacere corpuri drumuri agricole Sicheviţa - Brestelnic, Sicheviţa-Zăsloane, Liborajdea-Martinovăţ pe o lungime cumulată de 4,5 km Comuna Sicheviţa 48 Refacere corp drumul comunal Cruşoviţa pe o lungime de 2,2 km în satul Cruşoviţa 7 Refacere drumul de legătură între Ravensca (UAT Şopotu Nou) şi Liubcova (UAT Berzasca) pe o lungime cumulată de 0,45 km Comuna Şopotu Nou 3 Refacere 2 podeţe distruse pe drumul de legătură între Ravensca (UAT Şopotu Nou) şi Liubcova (UAT Berzasca) 8 Refacerea drumului comunal DC 91 pe o lungime de 0,4 km Comuna Târnova 210 Refacere drumuri agricole Surupină şi Sudom pe o lungime cumulată de 1,2 km Refacere drumul vicinal Seleştiuţa pe o lungime de 2,4 km Refacere străzi neclasificate în satul Târnova pe o lungime cumulată de 3,125 km 9 Refacere drum Crivaia Mică, aval de zona imobilului cu nr.758, pe o lungime de 0,3 km şi drum de legătura Crivaia Mică de la intersecţie spre casele din Staţiunea Crivaia pe o lungime de 0,005 km Comuna Văliug 68 Refacere maluri erodate la 7 podeţe peste pârâul Goznuţa, acces la locuinţe, în satul Văliug de la intersecţia DJ 582 cu DJ 582 E spre centrul comunei, pe partea dreaptă. Refacere corp drum comunal DC6 pe o lungime cumulată de 0,23 km 10 Refacere drum agricol din zona Plopu pe o lungime de 0,1 km Comuna Zorlenţu Mare 7 9 Județul Cluj Total, din care: 69.871 1 Refacere drum Județean DJ107P, DJ 103V, DJ107J ,L=1,2 km Județul Cluj 1624 Refacere drum Județean DJ107 L, DJ107J, DJ 107N ,L=7,5 km Refacere 8 podețe pe DJ 107J și DJ 107L 2 Refacere acoperiș Sala de Sport a Liceului Tehnologic Someș Municipiul Dej 223 Refacere acoperiș Teren de sport din Ansamblu Parc Balnear TOROC 3 Refacere acoperis Scoala Prmara Leghia Comuna Aghireșu 5690 Refacere Pod, localitatea Macău Refacere 15 podețe din localitatile Aghireșu, Inucu, Refacere constructie hdrotehnice, v. Puszta Decolmatare albie,p. Căpranța, v. Puszta, p. Haszlos, p. Lukert, p. Macău, p.Szegelet, p Tulsoutca, p. Kisutca, L=15,6 4 Refacere străzi localitatea Aiton și Rediu, L=1,8km Comuna Aiton 160 5 Refacere 2 Poduri, în localitățile Mera și Popești Comuna Baciu 903
Refacere strada Viilor din localitatea Baciu L=0,3km 6 Refacere străzi din localitățile, Beliș, Bălcești, Giurcuta de Sus, L=8km Comuna Beliș 2400 Refacere drum forestier în localitățile Giurcuta de Sus, Bălcești și Dealu Botii L=19,7 km 7 Refacere străzi, localitățile Săliște, Pruniș, Pădureni, Sutu, Filea de Jos, Filea de Sus, Ciurila, Sălicea, L=6,21km Comuna Ciurila 4419 Refacere 2 podețe în localitățile Săliște și Filea de Jos 8 Refacere străzi, localitatile Căianu, Căianu Vamă, văleni, Vaida Cămăraș, Caianu Mic și Bărăi, L=30,24km Comuna Căianu 7249 Refacere drum comunal DC43 și DC 46 L=2,5km Refacere drum de exploatatie agricolă din localitatile Căianu, Căianu Vamă, Văleni, Vaida Cămăraș, Caianu Mic și Bărăi, L=37,32km Refacere podeț în localitatea Vaida-Cămăraș 9 Refacere străzi, localitățile Cămărașu, Sâmboleni și Năoiu L=10,2km Comuna Cămărașu 1292 Refacere 12 podețe localitatea Cămărașu , Sâmboleni, Năoiu 10 Refacere drum comunal DC 64 și DC 65, L=10,01 km, Comuna Ceanu Mare 4840 Refacere străzi sat Dosul Napului L=7,4 km Refacere 47 podețe din localitățile Dosu Napului, Ciurgău, Iacobeni. Hodăi Boian și Bolduț Refacere drumuri forestiere, L=3km 11 Refacere 2 poduri, localitatea Deușu și Vechea Comuna Chinteni 13433 Refacere străzi, localitățile Chinteni. Feiurdeni, Vechea, Săliștea Veche, Măcicașu, Deușu, Pădureni, L=17,7km și un podet în localitatea Chinteni 12 13 Refacere străzi localitățile Cojocna, Huci,Straja, Cara, Boju, L=12,7km Comuna Cojocna Comuna Feleacu 1519 Refacere 10 podețe, localitățile Cara, Straja, Huci și Cojocna Refacere versant L=0,008 km Refacere străzi, localitățile Feleacu, Vâlcele și Sărădiș, L=8 km 2161 Refacerea 4 podețe, localitățile Feleacu, Vâlcele Decolmatare albie, v. Feleacu, v Șpani L=2km Refacere drum comunal DC 75si DC 77 L=2,3km 14 Refacere străzi, Localitatea Luna de Sus și Tăuți, L=0,6km Comuna Florești 355 Refacere traversare pietonală, localitatea Luna de Sus Decolmatare Pârâul Feneș L=0,1km 15 Refacere 2 podețe, localitatea Cornești Comuna Gârbău 152 Decolmatare albie Pârâu Șomtelec 16 Refacere străzi, localitatile Geaca, Legii, Chiriș, Puini, Sucutard, Lacu, L=4,8km Comuna Geaca 1632 Refacere 2 podețe, localitatea Geaca și Lacu Refacere drumuri forestiere L=4,6km Refacere drum comunal DC 24 L=1,5km Decolmatare albie P. Lacu, v. Mociu, L=1km 17 Refacere drum comunal DC 104 si DC 105 L=3,01 Comuna Iara 2322
Refacere pod localitatea Ocolișel Refacere 23 podețe localitatea Ocolișel Refacere străzi localitatea Ocolișel Refacere construcți hidrotehnice, p. Ocolișel 18 Refacere strada Ulita ,,Pe Rapa,, L=0,6km Comuna Mărișel 864 Refacere Drum vicinal Manastirea Dobrusu-Crucea Iancului, L=0,5km Refacere drum forestier L=2km Refacere podeț 19 Refacere drum comunal DC 17, L=1,6 km Comuna Mica 1980 Refacere 17 podețe pe DC 17 Refacere Străzi în localitățile Dambu Mare, Sânmărghita, Mica, Nireș, Mănăstirea, L=8,4 km Refacere 16 podețe în localitățile Dambu Mare, Sanmarghita, Mica, Nireș, Manastirea Refacere Drumuri Agricole din localitățile Sanmarghita, Mica, Nireș, Manastirea, L=21 km 20 Refacere străzi în localitățile Ghirișu Român, Chesău, Roșieni, Boteni, Crișeni, Zoreni de Vale, L=16,2 km Comuna Mociu 1238 21 Refacere drum comunal DC 82, L=6km Comuna Moldovenești 373 Refacere 8 podețe localitatile Podeni, Bădeni, și Plăiești Refacere străzi, localitatea Podeni, L=1km Refacere drum de exploatație agricolăL=4km Decolmatare albie, p. Văleni, p. Bădeni, p.Plăiești, L=16km 22 Refacere drum comunal DC 110, DC111 și drumul comunal sat Muntele Rece(Curba Mina-Paltinei) L=7,5 km Comuna Măguri Răcătău 560 Refacere drum forestier,L=4 km Refacere 2 podețe 23 Refacere străzi, localitatile Negreni, Prelucele, Bucea, pe o lungime totală de L=31,4 km Comuna Negreni 7524 Refacere 1 podet localitatea Negreni Refacere drum forestier, L=0,3km 11 Construcți hidrotehnice ( praguri de fund și gabioane) localitatea Negreni și Bucea Decolmatare albie (V Caselor, v. Șemeni, v. Șoimului, v. Făgădăului) L=3,4 Refacere mal pe o lungime L=01 km 24 Refacere străzi, localitățiile Valea Draganului, Tranișu, Lunca Vișagului, Poieni, L=13,26 Comuna Poieni 3478 Refacere 5 praguri de fund, localitatea Valea Draganului, Refacere Drumuri forestiere și agricole, (localitățiile Lunca Vișagului și Poieni), L=4,3km 25 Refacere străzi, localitatea Rișca și Dealu Mare, L=13,5km Comuna Rișca 2201 Refacere podeț, localitatea Rișca 26 Refacere străzi, localitatea Finișel, L=0372 km Comuna Săvădisla 130 27 Refacerea străzi localitatea Valea Ierii L=2,4 km Comuna Valea Ierii 1149 Refacere Podeț localitatea Valea Ierii
10 Județul Covasna Total, din care: 3.200 1 Refacere drum judeţean DJ 103B Județul Covasna 45 2 Refacere pod peste Râul Negru sat Lunga Municipiul Tărgu Secuiesc 1126 3 Refacere drum comunal DC 46 şi DC 45 Comuna Băţani 60 Refacere podeţe sat Herculian 4 Refacere pod peste Pârâul Covasna sat Pachia Comuna Brateş 709 5 Refacere străzi sat Băcel Comuna Chichiş 560 6 Refacere drum comunal DC 16 şi DC 27 Comuna Ozun 550 7 Refacere străzi comuna Reci Comuna Reci 110 8 Reparaţii străzi sat Păpăuţi Comuna Zagon 40 11 Județul Dâmbovița Total, din care: 7.200 1 Punere în siguranță a drumului județean DJ 714 pentru redarea traficului rutier în zonele Cheile Tătarului și Zănoaga Județul Dâmbovița 5600 Refacere și punere în siguranță pod peste râul Ialomița pe drumul local spre Cabana Horoabele, Comuna Moroeni 2 Punere în siguranță a drumului județean DJ 714 pentru redarea traficului rutier în zonele afectate de eroziuni ale malurilor Comuna Moroeni 1600 Refacere și punere în siguranță DJ 714 pod Vârtaleș și un podeț 12 Județul Harghita Total, din care: 5.411 1 Refacere Podeţe pe DJ 174B km 1+600 şi km 2+200 (com. Bilbor) 2 buc. Județul Harghita 114 Decolmatare şanţuri pe DJ 132 (sat Lueta, com. Lueta) 0,5 km Reparaţii parte carosabilă DJ 132 km 33+400 – 33+500 (com. Mereşti) 0,1 km Refacere Pod pe DJ 125 km 7+810 (com. Sândominic) 1 buc. 2 Refacere Podeţe pe DC 76 km 0+800 şi km 2+800 2 buc. Comuna Bilbor 161 Refacere DC 76 km: refacere acostament, asfalt, decolmatare şanţuri 1,5 km 3 Refacere Drum forestier şi agricol Borviz 0,4 km Comuna Corund 340 Refacere apărare mal pârâu Corund (în proximitatea imobilului de la nr. 18 din str. Băile Arcso) 0,12 km 4 Decolmatare străzi și rigole din beton Comuna Cozmeni 117 Refacere acostament DC Felfalu DC Csereszeg: decolmatare și reparații rigole deschise din beton DC Felsomalom: refacere acostament, decolmatare şanţuri Refacere cale de rulare străzi Mogyoroskoze 5 Refacere acostament DC 29 0,01 km Comuna Lueta 1210 Refacere Străzi: Drumul Szerepreze, Szocs 0,46 km Refacerea zidului de sprijin al străzii Szocs (în amonte de intersecţia cu DJ 120) 0,1 km Refacere talveg pârâul Koves (pericol de prăbuşire a imobilului cu nr. 192) 0,1 km Decolmatare albie pârâul Koves 0,07 km 6 Refacere Străzi: Zsigmondok, Falumezeie, Janepataka şi Boerok 3 km Comuna Mereşti 1050
Refacere Pod pe DJ 132A la km 12+980 (proprietar CJ Harghita, dat în administrarea UAT Mereşti) 1 buc. Refacere parte carosabilă şi decolmatare şanţuri pe DJ 132A (proprietar CJ Harghita, dat în administrarea UAT Mereşti), km 10+000 – 13+000 3 km 7 Refacere Podeţ pe DC 83 1 buc Comuna Ocland 32 Refacere DC 83 (în zona imobilelor cu nr. 146 – 156) 0,4 km 8 Refacere cale de rulare la un drum de exploatare agricolă (în amonte de intersecţia cu DJ 125) 2,5 km Comuna Sândominic 105 9 Refacere suprafață pietruită la drumurile forestiere înscrise în CF sub nr. 51568 și sub nr. 51566 Comuna Sânsimion 650 Refacere suprafață pietruită drumuri de exploatare 10 Refacere DC 133 (de la imobilul cu nr. 164 până la imobilul cu nr. 171) 0,15 km Comuna Sântimbru 6 Refacere suprafață pietruită drum forestier în sat Sântimbru, de la km 2+000 până la km 6+500 986 Refacere suprafață pietruită pentru străzile nr. 1, 2, 3, și 4 din sat Sântimbru Băi 11 Refacere străzi: Darado, Bogat şi Egerkert 1,394 Km Comuna Siculeni 121 Refacere Drum forestier pe mai multe sectoare, de la km 0 până la km 6 1,5 km 12 Refacere Drum agricol ,,La Izvor” (zona imobilelor 100 – 101), sat Filpea 0,03 km Comuna Subcetate 34 Refacere Drum agricol ,,Pe Ieruguţă”, sat Călnaci 0,8 km 13 Reparaţii la Şcoala primară ,,Valea Frumoasă” 1 buc. Comuna Tulgheş 235 Refacere Podeţe pe: DF Rezu Mare şi DF Bârsanu 5 buc. Refacere DF Bârsanu de la km 0 până la km 0+500 0,5 km Decolmatare şanţuri şi reparaţii DF Rezu Mare în sat Rezu Mare 0,5 km Refacere Podeţe din beton în satele Tulgheş şi Pintic 4 buc. Refacere Drum forestier şi agricol de la km 1,6 până la km 1,9, în sat Tulgheş 0,3 km Refacere DC 262, km 0+000 – 0+400 0,4 km Refacere Drum forestier şi agricol de la km 2+300 până la km 2+800, în sat Tulgheş 0,5 km 14 DF Mitacs: decolmatare șanțuri și refacere suprafață pietruită Comuna Tușnad 110 15 Refacere Străzi: Vărşag şi Tisztas 0,5 km Comuna Vărşag 140 Refacere DC 137, km 0+600 – 1+000 şi 1+400 – 2+000 1 km 13 Județul Hunedoara Total, din care: 6.769 1 Refacerea drumului județean DJ 742A în localitățile Tarnița și Grohoțele. Județul Hunedoara 3239 Refacerea drumului județean DJ 687G în localitatea Densuș. Decolmatare 3 podețe pe DJ687G în localitatea Densuș. Refacerea drumului județean DJ687G în localitatea Ștei. Refacere 3 podețe pe DJ687G în localitatea Ștei Refacerea drumului județean DJ741 în localitatea Poiana. Refacerea drumului județean DJ 741 în localitatea Oprișești. Refacerea drumului județean DJ 687E în comuna Bunila.
2 Refacere 2 podețe în municipiul Brad. Municipiul Brad 1727 Refacere străzi în municipiul Brad. Refacerea unui drum vicinal în localitatea Mesteacăn, municipiul Brad. Refacere drumuri vicinale în localitatea Valea Bradului, municipiul Brad. Refacere 2 podețe în localitatea Ruda Brad, municipiul Brad. Refacere drumuri vicinale în localitatea Ruda Brad, municipiul Brad. Refacere străzi în localitatea Tărățel, municipiul Brad. 3 Refacerea a 2 podețe în municipiul Vulcan Municipiul Vulcan Orașul Hațeg 354 240 Refacerea a 3 străzi în municipiul Vulcan Refacere 3 podețe în localitatea Silvașu de Sus, orașul Hațeg 4 Refacere străzi în localitatea Silvașu de Sus, orașul Hațeg Refacere străzi în localitatea Silvașu de Jos, orașul Hațeg 5 Refacerea unei strazi în localitatea Baia de Criș, comuna Baia de Criș. Comuna Baia De Criș 7 6 Refacerea drumului comunal DC3 în localitatea Tuștea, comuna General Berthelot. Comuna General Berthelot 252 Refacere străzi în localitatea Tuștea, comuna General Berthelor. Refacerea drumului comunal DC 97 în localitatea Livezi, comuna General Berthelot. Refacerea drumului comunal DC 2 în localitatea Fărcădin, comuna General Berthelot. 7 Refacere străzi în localitatea Fornădie, comuna Șoimuș. Comuna Șoimuș 202 Refacere străzi în localitatea Sulighete, comuna Șoimuș 8 Refacerea drumului comunal DC25 în localitatea Poienița, comuna Balșa. Comuna Balșa 255 Refacerea drumului comunal DC25C în localitatea Poiana, comuna Balșa. Refacerea drumului comunal DC24 în localitatea Vălișoara, comuna Balșa. 9 Refacerea drumului comunal DC111 în localitatea Alun, comuna Bunila. Comuna Bunila 125 10 Refacerea drumului comunal DC103A în localitateaVălari, comuna Toplița. Comuna Toplița 52 Refacerea drumului vicinal în localitatea Vălari, comuna Toplița. Decolmatare 3 podețe în localitatea Vălari, comuna Toplița. Refacerea drumului vicinal în localitatea Hășdău, comuna Toplița. Refacerea drumului vicinal în localitatea Toplița, comuna Toplița. Refacerea unei traversări pietonale în localitatea Toplița, comuna Toplița. 11 Refacerea drumului comunal DC98 în localitatea Boița, comuna Răchitova. Comuna Răchitova 181 Refacere stradă în localitatea Boița, comuna Răchitova. Refacere podeț în localitatea Ciula Mare, comuna Răchitova.
Refacerea drumului comunal DC98 în localitatea Ciula Mare, comuna Răchitova. 12 Refacerea drumului forestier în localitatea Ștei, comuna Densuș. Comuna Densuș 135 14 Județul Iași Total, din care: 15.572 1 Refacere DJ, comuna Dolheşti, localitatea Pietriș 2,500 km Județul Iași 803 Refacere DJ, comuna Ipatele, localitatea Bâcu 4,700 km Refacere DJ, comuna Mogoșești, localitatea Hadâmbu 3,000 km Refacere DJ, comuna Tansa, localitatea Suhuleţ 0,300 km Refacere DJ, comuna Ţibana, localitatea Poiana de Sus 0,200 km Refacere DJ, localitatea Hălăucești 1,4 km Refacere Podeț, localitatea Mogoșești 1 buc DJ, comuna Dumești, loc. Banu 0,05 km DJ, comuna Mădârjac, loc. Mădârjac/Bojila 5,500 km DJ, comuna Dolhești, loc. Dolhești 0,800 km 2 Refacere Străzi, localitatea Gâștești 0,200 km Municipiul Pașcani 32 Refacere Străzi, localitatea Boșteni 1,200 km Refacere Podeț, localitatea Boșteni 1 buc. Refacere Străzi, localitatea Sodomeni 1,100 km 3 Refacere DC, localitatea Pîrcovaci 0,890 km Orașul Hîrlău 28 4 DC, loc. Pârcovaci 2,500 km 5 Refacere DC, localitatea Balș 0,844 km Comuna Balș 16 Refacere DS, localitatea Coasta Măgurii 0,450 km Refacere DC, localitatea Boureni 1,540 km 6 Refacere DC, localitatea Munteni 0,25 km Comuna Belcești 44 Refacere DC, localitatea Tansa 0,63 km Refacere DC, localitatea Ulmi 0,50 km Refacere DC, localitatea Liteni 1,96 km Refacere DC, localitatea Satu Nou 0,40 km 7 DC, loc. Brăești 4,570 km Comuna Brăești 104 Drum forestier și agricol, loc. Brăești – 5,500 km DC, loc Cristești 4,050 km DC, loc. Albești 1,380 km 8 Refacere DC, localitatea Butea 2,500 km Comuna Butea 60 Refacere drumuri forestiere și agricole, localitatea Butea 2,000 km Refacere drumuri forestiere și agricole localitateaMiclăușeni 0,400 km 9 Refacere DC, localitatea Ciohorăni 1,100 km Comuna Ciohorăni 16 Refacere Traversări pietonale, localitatea Ciohorăni 1 buc. 10 Refacere DC, localitatea Ciortești 5,741 km Comuna Ciortești 217 Refacere DC, localitatea Coropceni 5,843 km Refacere Pod, localitatea Coropceni 1 buc Refacere DC, localitatea Rotăria 2,795 km 11 DC, loc. Coarnele Caprei 1,780 km Comuna Coarnele Caprei 44 DC, loc. Arama 1,000 km
DC, loc. Petroșica 0,600 km 12 Pod ”Bungeaga-Cotea”, localitatea Comarna – 1 buc Comuna Comarna 6997 Pod ”Sotroi”, localitatea Comarna - 1 buc Pod ”Grădinaru”, localitatea Comarna - 1 buc Pod ”Sargu”, localitatea Comarna - 1 buc Pod ”Bortari”, localitatea Comarna - 1 buc Pod ”La Cimitirul Vechi” - 1 buc 13 Refacere DC, localitatea Costești 4,350 km Comuna Costești 48 Refacere DC, localitatea Giurgești 3,300 km DC, loc. Costești – 1,850 km 14 Refacere DC, localitatea Zbereni 0,25 km Comuna Cotnari 23 Refacere DC, localitatea Cireșeni 0,40 km Refacere DC, localitatea Făgăt 0,15 km Refacere DC, localitatea Valea Racului 0,40 km Refacere DC, loc Cârjoaia 0,2 km Refacere DC, localitatea Cotnari 0,15 km Refacere DC, localitatea Bahluiu 0,2 km Refacere drumuri forestiere și agricole localitatea Cotnari 0,2 km 15 Refacere DC, localitatea Cozmeşti 1,700 km Comuna Cozmeşti 28 Refacere DC, localitatea Podolenii de Sus 1,250 km Refacere DC, localitatea Podolenii de Jos 0,230 km 16 Refacere DC, localitatea Cristești 1,65 km Comuna Cristești 25 Refacere Traversări pietonale, localitatea Cristești 1 buc. 17 DC, loc. Cucuteni - 1,250 km Comuna Cucuteni 19 DC, loc. Săcărești - 0,400 km 18 Refacere DC, localitatea Dagâța 0,730 km Comuna Dagâța 43 Refacere DC, localitatea Bălăucești 0,100 km Refacere DC, localitatea Piscu Rusului 2,180 km Refacere DC, localitatea Mănăstirea 1,260 km Refacere DC, localitatea Boatca 0,150 km Refacere DC, localitatea Tarnița 0,500 km 19 Refacere DC, localitatea Dobrovăț 7,68 km Comuna Dobrovăț 57 20 Refacere DC, localitatea Dolheşti 1,000 km Comuna Dolhești 260 Refacere Podeţe, localitatea Dolheşti 4 buc Refacere DC, localitatea Brădiceşti 1,720 km Refacere Podeţe localitatea Brădiceşti 5 buc Refacere DC, localitatea Pietriş 2,370 km DC, loc. Dolhești 0,200 km DC, loc Brădicești 3,640 km 21 Refacere DC, localitatea Drăgușeni 2,090 km Comuna Drăgușeni 100 Refacere drumuri forestiere și agricole loc Drăgușeni 2,300 km 22 DC, loc. Dumești - 3,100 km Comuna Dumești 110 Drum forestier și agricol - 1,200 km DC, loc. Chilișoaia - 1,550 km
DC, loc. Banu - 0,350 km DC, loc. Păușești – 4,650 km DC, loc. Hoisești – 1,900 km 23 Refacere DC, localitatea Golăiești 2,05 km Comuna Golăiești 30 Refacere DC, loc Cotu lui Ivan 0,2 km 24 DC, loc. Sângeri 0,650 km Comuna Gropnița 78 DC, loc. Gropnița 1,030 km DC. Loc. Forăști 2,430 km DC. Loc. Mălăești 0,730 km DC, loc. Săveni 1,950 km DC, loc. Bulbucani 2,050 km 25 Refacere DC, localitatea Hălăucești 0,10 km Comuna Hălăucești 36 Refacere drumuri forestiere și agricole Loc Hălăucești 2,6 km 26 DC, loc. Boldești - 0,300 km Comuna Hărmănești 14 DC, loc. Hărmăneștii Vechi – 1,005 km Refacere DC, localitatea Boldești 0,15 km Refacere DC, localitatea Hărmăneștii Vechi 0,20 km 27 DC, loc. Hărmăneasa – 0,480 km Comuna Heleșteni 12 Pod, loc Hărmăneasa – 1 buc DC, loc. Heleșteni - 0,400 km DC, loc. Oboroceni 0,075 km 28 Refacere DC, localitatea Ipatele 1,569 km Comuna Ipatele 84 Refacere DC, localitatea Bîcu 2,936 km Refacere Podeţ, localitatea Bîcu 2 buc Refacere DC, localitatea Cuza Vodă 1,135 km 29 DC, loc. Cogeasca 3,030 km Comuna Lețcani 42 30 Refacere DC, localitatea Dumbrava 1,50 km Comuna Lespezi 32 Refacere DC, localitatea Bursuc Deal 0,10 km Refacere DC, localitatea Heci 0,60 km Refacere DC, localitatea Buda 0,20 km 31 DC, loc. Lungani 2,500 km Comuna Lungani 79 DC, loc. Goești 1,500 km DC, loc. Zmeu 2,800 km DC, loc. Crucea 2,000 km 32 Refacere DC, localitatea Mironeasa 1,350 km Comuna Mironeasa 18 Refacere drumuri forestiere şi agricole localitatea Mironeasa 0,150 km 33 Refacere DC, localitatea Miroslovești 0,645 km Comuna Miroslovești 141 Refacere drumuri forestiere și agricole loc Miroslovești 5,800km Refacere podeț, loc Miroslovești 1 buc. Refacere DC, localitatea Soci 2,500 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Soci 2,000 km Refacere Podeț, localitatea Soci 1 buc. 34 Refacere DC, localitatea Hadâmbu 2,200 km Comuna Mogoșești 37 Refacere Podeț, localitatea Hadâmbu 1 buc.
35 Refacere DC, localitatea Mogoșești-Siret 1,810 km Comuna Mogoșești-Siret 75 Refacere DC, localitatea T. Vladimirescu 2,100 km Refacere DC, localitatea Muncelul de Sus 1,800 km 36 DC, loc. Muncelu de Sus - 0,300 km Podeț, loc. Muncelu de Sus - 1 buc. 37 Refacere Străzi, localitatea Moțca 1,200 km Comuna Moțca 7 38 Străzi, loc. Oțeleni – 0,600 km Comuna Oțeleni 64 Străzi, loc. Hândrești – 0,200 km Refacere DC, localitatea Oțeleni 1,300 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Oțeleni 1,400 km Refacere Străzi, localitatea Oțeleni 0,200 km Refacere Străzi, localitatea Hîndrești 1,650 km 39 DC, loc. Popești 0,770 km Comuna Popești 18 DC, loc. Doroșcani 0,300 km DC, loc Obrijeni 0,433 km DC, loc. Hărpășești 0,100 km 40 DC, loc. Sinești 0,860 km Comuna Sinești 16 DC, loc. Stornești 0,520 km DC, loc. Bocnița 0,950 km 41 DC, loc. Șipote 0,400 km Comuna Șipote 23 DC, loc. Iazu Nou 0,550 km DC, loc. Chișcăreni 1,700 km 42 DC, loc. Tansa 1,300 km Comuna Tansa 61 DC, loc. Suhuleț 0,780 km 43 Refacere Străzi localitatea Popești 0,70 km Comuna Popești 20 Refacere Străzi localitatea Vama 1,00 km 44 Refacere Străzi localitatea Popricani 0,200 km Comuna Popricani 152 Refacere DC localitatea Popricani 1,65 km Refacere Străzi localitatea Țipilești 0,450 km Refacere DC localitatea Țipilești 0,500 km Refacere Străzi localitatea Moimești 0,550 km Refacere DC localitatea Moimești 1,300 km Refacere străzi localitatea Cotu Morii 0,210 km Refacere DC localitatea Cotu Morii 0,500 km Refacere străzi localitatea Vînători 0,850 km Refacere DC localitatea Vînători 1,600 km Refacere străzi localitatea Vulturi 0,300 km Refacere DC localitatea Vulturi 0,200 km Refacere străzi localitatea Cîrlig 0,350 km Refacere DC localitatea Cîrlig 0,600 km Refacere DC localitatea Cuza Vodă 2,850 km 45 Refacere DC, localitatea Prisăcani 1,217 km Comuna Prisăcani 16 46 Refacere DC, localitatea Răchiteni 0,40 km Comuna Răchiteni 15 Refacere Străzi localitatea Răchiteni 0,75 km 47 Refacere Străzi, localitatea Ruginoasa 0,30 km Comuna Ruginoasa 21
Refacere Străzi, localitatea Dumbrăvița 0,30 km Refacere Străzi, localitatea Rediu 0,75 km Refacere Străzi, localitatea Vascani 0,25 km 48 Refacere DC, localitatea Satu Nou 0,229 km Comuna Schitu Duca 59 Refacere DC, localitatea Poiana 1,579 km Refacere DC, localitatea Pocreaca 0,70 km Refacere DC, localitatea Slobozia 0,80 km Refacere DC, localitatea Dumitreștii Gălății 1,14 km 49 Refacere DC, localitatea Sinești 0,660 km Comuna Sinești 9 Refacere DC, localitatea Osoi 0,340 km 50 Refacere Străzi, localitatea Bratulești 0,380 km Comuna Strunga 4 51 Refacere DC, localitatea Sirețel 0,92 km Comuna Sirețel 27 Refacere drumuri forestiere și agricole localitatea Sirețel 0,40 km Refacere DC, localitatea Slobozia 0,60 km Refacere D. Forest și agricole loc Satu Nou 0,15 km 52 Refacere Dc, localitatea Stolniceni Prăjescu 1,000 km Comuna Stolniceni Prăjescu 398 Refacere drumuri forestiere și agricole loc St. Prăjescu 4,500km Refacere Podeț, localitatea St. Prăjescu 1 buc. Refacere DC, localitatea Cozmești 1,000 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Cozmești 0,700 km Refacere DC, localitatea Brătești 1,700 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Brătești 4,400 km 53 Refacere DC, localitatea Căuești 1,300 km Comuna Șcheia 129 Refacere DC, localitatea Șcheia 3,250 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Șcheia 0,500 km Refacere DC, localitatea Cioca Boca 0,450 km Refacere DC, localitatea Poiana Șcheii 1,650 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Poiana Șcheii 0,400km Refacere DC, localitatea Satu Nou 2,050 km 54 Refacere DC, localitatea Tansa 2,000 km Comuna Tansa 32 Refacere Podeţ, localitatea Tansa 1 buc Refacere DC, localitatea Suhuleţ 0,330 km 55 Refacere Străzi, localitatea Tomești 1,65 km Comuna Tomești 78 Refacere Străzi, localitatea Goruni 1,40 km Refacere Străzi localitatea Chicerea 0,85 km Refacere Străzi localitatea Vlădiceni 1,10 km Refacere drumuri forestiere și agricole localitatea Tomești 0,80 km 56 Refacere DC, localitatea Băiceni 0,85 km Comuna Todirești 11 57 Refacere DC, localitatea Tătăruși 0,95 km Comuna Tătăruși 16 Refacere DC, localitatea Pietrosu 0,25 km Refacere DC, localitatea Uda 0,15 km 58 Refacere Străzi, localitatea Ţibana 0,500 km Comuna Ţibana 55 Refacere Străzi, localitatea Poiana Mânăstirii 0,700 km
Refacere Străzi, localitatea Moara Ciornei 0,400 km Refacere Străzi, localitatea Gârbeşti 0,500 km Refacere DC, localitatea Gârbeşti 2,500 km 59 Refacere DC, localitatea Glodenii Gândului 6,909 km Comuna Țibănești 1867 Refacere Pod, localitatea Glodenii Gândului 1 buc Refacere DC, localitatea Jigoreni 3,320 km Refacere DC, localitatea Țibănești 5,380 km Refacere DC, localitatea Vălenii 2,000 km Refacere DC, localitatea Griești 2,435 km Refacere DC, localitatea Răsboieni 1,680 km Refacere Pod, localitatea Rasboieni 1 buc Refacere DC, localitatea Tungujei 5,646 km Refacere Pod, localitatea Tungujei 1 buc Refacere DC, localitatea Recea 1,800 km 60 Refacere DC, localitatea Țigănași 1,010 km Comuna Țigănași 73 Refacere DC, localitatea Mihail Kogălniceanu 2,167 km Refacere DC, localitatea Cârniceni 4,000 km Refacere DC, localitatea Stejarii 1,06 km 61 Refacere DC, localitatea Valea Lupului 5,955 km Comuna Valea Lupului 324 62 Refacere DC, localitatea Topile 0,80 km Comuna Valea Seacă 39 Refacere DC, loc Valea Seaca 0,60 km Refacere DC, loc Conțești 1,50 km 63 Refacere DC, loc Vănâtori 1,60 km Comuna Vânători 44 Refacere DC, loc Crivești 0,70 km Refacere DC, loc Hârtoape 0,70 km Refacere drumuri forestiere și agricole loc Vlădnicuț 0,30 km 64 Refacere DC 16, alunecare de teren, degradarea zidului de sprijin din gabioane 0,400 km Comuna Victoria 2036 65 Refacere DC, localitatea Schitu Stavnic 1,700 km Comuna Voineşti 206 Refacere DC, localitatea Slobozia 3,960 km Refacere DC, localitatea Lungani 4,550 km Refacere DC, localitatea Voineşti 6,960 km Refacere DC, localitatea Vocoveşti 0,050 km 15 Județul Maramureș Total, din care: 9.178 1 Refacere drum județean, DJ 186 B, Buteasa Râu, l= 0,03 km Județul Maramureș 645 Refacere tronsoane de drum în lungime de 25m și 50m identificate pe o lungime de 2km DJ 184B, alunecări de teren 2 Refacere Pod Râu Vişeu Oraşul Borșa 1690 Refacere stradă, 1=0,5 km Gruiu lui Dan 3 Refacere mal stâng /drept Valea Rea; Refacere consolidare L=0,2km mal drept, L=0,8km mal stâng, str. Borcutului Refacere podeț avariat str. Borcutului nr. 3 - 74, 2 buc. Valea Rea Refacere podeț distrus str. Luceafărului nr. 38, 1 buc. torent Refacere podeț avariat str. Frăsinel nr. 22, 1 buc. Valea Frăsinel
Refacere podeț distrus str. Fruntea lui Bilț, 1 buc. Refacere str. Borcutului nr. 3-74 și străzi adiacente, L=3 km Refacere str. Luceafărului nr. 1-24, L=01,2km Refacere str. Arșiței nr. 1-30, L=1km Refacere str. Novăț, L=2,5Km Refacere str. Florilor, L=2Km Refacere adiacente drumurilor Poieniței, Filonului, Ursoaiei, L=2km Refacere str. Rândunelelor, str. Macului, str. Podurilor, L=10km Refacere str. Bradului, str. Muntelui, str. Valea Poienii, L=6km Refacere str. Brădet, str. Haiducilor, str. Zimbrilor, L=6Km Refacere str. Suhorca, L=4km 4 Refacere Str Stalpul Tatarilor nr 1-14 -L=0,251km Orașul Cavnic 489 Refacere Str Unirii nr 1-26, L=0,775 km Refacere Str Victoriei nr 1-28, L=1,26 km Refacere Str Diamanatului ,nr 1-9, L=0,76 km Refacere Str Minei , nr.1-20, L=0,36 km Refacere Str Eliberării, nr. 1-80, L=1,32 km Refacere Str Nucului, nr.1-6,L=0,38 km Refacere Str Violetelor, nr.1-19, L=0,515 km Refacere Str Frunzei, nr 1-7, L=0,34 km Refacere Str Toth, nr.1-16, L=0,35 km Refacere Str Haiducului , nr.1-50,L= 0,98 km Refacere Str.Izvorul Doboş, nr.1-19, L=0,36 km Refacere Str. Trandafirilor,L=0,05 km Refacere Str Trandafirilor, nr 1-44 , L=0,46km Refacere Str. Libertăţii, nr.1-30, L=0,56 km Refacere Str Mănaş, nr 1-29,L= 0,85 km Refacere Str. Valea Hofului , nr 1-46, L=0,885 km Refacere Str Izvor, nr.1-27, L=0,758 km Refacere Str Maramureşului, nr. 1-16, L=0,55 km Refacere Str Roata, nr.1-10 , L=0,475 km Refacere Str Minerilor, nr 1-57, L=0,585 km Refacere Str Mihail Eminescu, nr. 1-29, L=0,525 km Refacere Str Pomilor, nr.1-14, L=0,975 km Refacere Str Icoana, nr.1-15, L=0,676 km 5 Refacere Stradă - suprastructura rutieră, L=0,4 km Orașul Săliștea de Sus 74 Consolidare mal stâng, Râu Iza-la Valea Tătarului 0,1 km Decolmatări râu Iza, conf. Valea Tătarului 6 Refacere străzi Şomcuta Mare, sat Văleni, Vălenii Şomcutei, 1=1,5 km, Strada Pe Coastă Oraşul Şomcuța Mare 82 Refacere stradă, 1=0,2 km, sat Bucium, pe Deal Refacere stradă sat Finteuşu Mare, zona Chirileşi, 1=0,3 km Refacere stradă sat Ciolt, zona Călbază, Gardul Ţarinii, 1=1 km Refacere străzi Şomcuta Mare, Str. Calului, Str.Cornului
Refacere stradă sat Hovrila, 1=0,4 km Refacere stradă Afiniş, Sehelbe şi Custura, 1=1 km 7 Refacere stradă Hajnal Nutzi, 1=0,4 km, localitatea Mânău Oraşul Ulmeni 8 Refacere stradă Pe Vale, 1=0,4 km Refacere stradă locală, localitatea Mânău Refacere stradă Bisericii, 1=1000 m, Someşu Uileac Refacere stradă locală, localitatea Arduzel, 1=0,8 km Refacere stradă localitatea Vicea 1=0,8 km 8 Refacere pod avariat Cartier Țipțerai, Râu Vaser, 1 buc. Orașul Vișeu de Sus 1856 Refacere pod distrus str. Borcutului, Valea Scradei, 1 buc. Refacere podețe descărcare torenți avariate, str. Râului, 5 buc. Refacere podeț avariat, str. Borcutului, Valea Scradei, 1 buc. Refacere podețe avariate, str. Rândunelelor, 2 buc. Refacere podețe avariate, str. Vinului, Valea Vinului, 2 buc. Refacere str. Rândunelelor, Valea Rădeasa,L= 0,4km Refacere str. Rândunelelor, L=2km Refacere str. Ulmului , L=1km Refacere stradă distrusă, str. Borcutului,L=2km Refacere str. Ghiocel, L=0,2km Refacere str. Peștilor, L=0,6km Refacere Valea Vinului, L=3,5km Refacere mal stâng Valea Scradei, consolidare L=0,3 km, str. Borcutului Refacere mal drept Râu Vaser, consolidare 0,1km+0,75km+0,125km, str. Râului Refacere mal stâng Râu Vaser, consolidare L=0,06km str. Florilor 9 Refacere consolidare mal din Gălboaie amonte pod mal stâng, râu Vişeu Comuna Bistra 60 10 Refacere Drum Comunal - zona Hrihoret Crazna Vișeului -L= 1 km Refacere Apărare de mal râu Frumuseua- amonte la 2,5 km față de confluența cu râu Vișeu 11 Refacere Str. Băilor 1=0,5 km, localitatea Coaş Comuna Coaş 246 Refacere Str. Cornit, 1=1 km 12 Refacere Drum comunal DC 46-Str. V. Slava La Tira Mircea- Sat Între râuri-L=3 km- Refacere Str Urmasa- de la Puscas la DJ 182 C-L=0,5 km Refacere Str Scolii-de la nr. 2 la nr 32- Între Răuri-L=1km Refacere Drum Forestier-L=3km 13 Refacere DC Sat Trestia -L=2 km Comuna Cerneşti 174 Refacere DC Sat Măgureni-1 km Refacere Str. Pe Damb-L=1 km, Pe Lab -L=1km, Calea Masti - L=1km Refacere Str. Pe Deal-1 km 14 Refacere Pod Loc Făureşti-1 buc -La Biserica, 1 buc La Costica(2buc) Comuna Copalnic Mănăştur 743
Refacere Pod Lăschia-1buc-La Marius Refacere străzi în Loc Făureşti-L=0,8 km-Str Calea Băii (0,3km)- str Intre Coaste(0,5 Km) Refacere străzi în localitatea Berinţa - L=1,3 km-str Calea Laschia,Valea Roşie, La Deal, Merizo. Refacere străzi în Copalnic-L=1,2 km - str Laz, str. Borcut Refacere stradă În Copalnic Deal-L=1,8 km Refacere stradă în Loc Cărpinis L=0,6 km Refacere stradă în Loc Curtuiuşu Mic-L=0,3 km - str La Buda Refacere stradă în loc Lăschia-L=1 km-Str Valea lui Puţ între Valcele Refacere străzi în Preluca Nouă-L=2,7 km-str Umăsei, La Fântânele, Valea Neamțului Refacere străzi în localitatea Preluca Veche-L=2,5 km-str. Rantasel, Peste Vale, Secătura Refacere stradă în localitatea Rusor-L=0,8 km-Sub Deal 15 Refacere Str. Şcolii până la intersecţia cu Str. Păşunii, 1=1 km, Satu Nou de Jos Comuna Groşi 11 Refacere străzi Sebeşului, Văii nr.1-27, 1=1 km, sat Ocoliş Refacere Str. Teiului, Florilor, 1=1 km 16 Refacere Podeţ-DC 60-2 buc Comuna Groşii Ţibleşului 27 Refacere Podeţ-Groşi-Strâmba-2buc Refacere Podeţ-La Cocodiţa-2buc 17 Refacere str. Plaunei din DN 18, L=15km Comuna Leordina 156 Refacere decolmatare albie, eroziuni maluri, Valea Plaunei amonte conflueță cu Râu Vișeu, L=2km Refacere podețe beton avariate/distruse, Valea Plaunei: Tiran Gh., Andreica Șt., 2 buc Refacere podețe tub beton avariate/distruse, Valea Plaunei: Roșca Gh., Mudas Maria, Andreica Șt., Andreica Emil, Brumar Ioan, Rosca Marișca, Pop Maria, Oancea Mihai, Andreica Șt., tub amonte, 10 buc. 18 Refacere străzi Cornocaii, Dealului, sat Remeţi pe Someş, 1=2 km Comuna Mireşu Mare 36 Refacere străzi sat ladăra, Str. Branişte, Str. Dealului, 1=1,3 km Refacere stradă Pe Coastă, nr.26-18, Mireşu Mare, 1=0,3 km Refacere Strada Muzicii, nr.7 până la str. Drumul Tare nr.43, 1=0,3 km 19 Refacere drum acces pe o lungime de 40 m, casă nr 1409, alunecări de teren cu afectare drum acces pe o lungime de 10 m Comuna Moisei 1025 Refacere teren cu afectare drum acces Dealul Jurchii pe o lungime de 10 m Refacere drum acces Dealul Rogozului L200 m Refacere zidul de sprijin pe o lungime de 150 m, Zona Izvorul Negru 20 Refacere suprastructură drum comunal avariată, din DN 18, L=3km Refacere zid sprijin avariat, Izvoru Negru nr. 210-280, L=0,2km Refacere str. Arșița, din DN18-limită zonă locuită, L=3km
Refacere str. Măgurice, L=2km Refacere str. Dealu Săpău, L=4km Refacere str. Dealu Mare, L=3km Refacere str. Rogozului, L=2km Refacere str. Gloduri, L=3km Refacere str. Motni, L=2km Refacere str. Fața Gării, L=2Km Refacere str. Dealu Păroșii, L=3km Refacere str. Leurdă, L=2km Refacere str. Plesă, L=2km Refacere str. Jurchii, L=3km Refacere str. Dealu de Mijloc, L=2km Refacere str. Purcăreți, L=3km Refacere podeț beton distrus, Valea Rădesei Refacere podeț tubular Φ1500 distrus, Valea Rădesei Refacere podeț tubular Φ1200 distrus, Valea Rădesei Refacere podeț tubular Φ1200 distrus, Valea Rădesei 21 Refacere drum forestier, Arșița Popderei, V. Lupului, M. Anii, Brâu Cu Arini, Valea Tiselor L=3,5 km Comuna Poienile Izei 81 Refacere drum, Deal Poiană, Prislop, Obreje, Rujasca, Grâul Secerii, Rini, L=2,5 km 22 Refacere Podeț - zona Pentaia (2 buc) Comuna Poienile de sub Munte 24 Refacere Drum Comunal - zona Pentaia - Putuc Pulschei - Cornata - Misica - L=2 km Refacere Alimentare cu apă - Valea Socolău -colmatare -L=1 km ( UAT poienile de Sub Munte) Refacere de mal pârâu Paulic -L= 0,03 km Refacere consolidare de mal - râu Ruscova zona Zarica (Jofa) - L=0,07 km Refacere de mal - Râu Ruscova zona Front -L= 0,15 km Refacere de mal - râu Ruscova zona Zarica (amonte de Podul Bradului) - L=0,03 km 23 Refacere Podeț - zona Tomnatic (2buc) Comuna Repedea 97 Refacere Drum Comunal - Plaic- Lespedea de Sus - Scorodnei - Plai - L=12,5 km Refacere Sursa de alimentare cu apă -pârâu Tomnatic 24 Refacere podeț - distrugere /avariere tub Valea Spinului Comuna Rozavlea 144 Refacere podeț - distrugere/ avariere tub Iricul Refacere și drum comunal Valea Spinului - L=4 km Refacere drum DC 17 Sâlta L=2 km 25 Refacere Podeț - pârâu Dragmirov (1 buc) Comuna Ruscova 37 Refacere Drum Comunal Dragmirov - L=1 km Refacere Drum Comunal Camenestei - L=2,45 km Refacere Drum Comunal Polunei -L= 0,65 km Refacere Drum Comunal Dumbrava - L=0,25 km Refacere Drum Comunal Laz - L=0,4 km
Refacere Drum Comunal Mihai Bilici - L=0,1 km 26 Drum forestier de la Baltă intrare Fersig, l=0,6 km Comuna Satulung 4 Drum forestier 0,2 km spre pustă, sat Hideaga 27 Refacere Podeț, Valea Teiului Comuna Săcel 480 Refacere Podeț, Valea Teiului Refacere podeț (subtraversare drum) Refacere podeț (subtraversare drum) Refacere podeț (la carieră) Refacere stradă (Linia Mică Repedea-Valea Teiului) -L= 1 km Refacere stradă (Valea Teiului) L=0,5 km Refacere strada (Izcioara) L=0,5 km Refacere consolidare mal stâng (Florin Caia nr. 850)L= 0,1 km Refacere mal stâng și drept- 5 tronsoane L=0,5 km Refacere rețea alimentare cu apă - Izcioara L=0,04 km Refacere rețea alimentare cu apă - Subiza - L=0.06 km Refacere drum forestier din DN 17C până IUTE REPEZI - L=4 km 28 Refacere drum - Valea Luncii - L=2,3 km Comuna Strâmtura 177 Refacere drum - Valea Greblei - L=1,8 km Refacere drum forestier sat Glod - L=3,4 km 29 Refacere obiectiv socio administrativ nr.767 Comuna Şieu 32 Refacere 10 podeţe, Str. Bocancea, Str. Selischi Refacere stradă Bocancea, l=0,5 km Refacere stradă Norocu, l=1 km Refacere stradă Selischi, l=1 km Refacere stradă Huglişte, l=1,5 km Refacere stradă Poprica, l=0,5 km Refacere stradă Giugiu, l=0,3 km Refacere stradă Nignea, l=0,5 km Refacere stradă Dolina, l=1,7 km 30 Refacere Pod-Surdeşti Comuna Șișești 459 Refacere Pod -Plopiş Refacere Drum comunal DC 28-Şurdeşti Calea Morii-L=0,3 km Refacere Strada-Uliţa către Poduţ Alexa-L=0,4 km (Avariata) Sat Negrea,nr.151 Refacere Strada -Uliţa Tiprac-L=0,4 km(Avariata) Sat Negrea,nr.83-93 Refacere Strada-Uliţa Negrea Dăneşti, L=-0,4km(Avariata) sat Negrea Refacere Uliţa Bud Gh.- Între nr.302 şi nr. 66 -L=3 km- Sat Şurdeşti Refacere Uliţa Pogor -L=0,4km -Sat Şurdeşti Refacere Uliţa Sorecar-L=0,3km Refacere Uliţa de la Transt.la Ardelean G.-L=0,2km Refacere Uliţa din DJ 184 la Uliţa Negrea -L=0,2km Refacere Uliţa din DJ 182 la A Angela -L=0,1km
Refacere structura rutieră afectată pe o suprafață de aproximativ 10,00 mp și acostament afectat L= 20,00 ml și l= 0,75 – 1,00 ml; refacere Taluz dislocat / cedare L= 50,00 ml;localitatea Plopiș, Drum Izvor, 31 Refacere stradă comunală Valea Porcului de la Şcoala Valea Porcului la nr.1907,l=2,5 km Comuna Vișeu De Jos 321 Refacere stradă zona Odinoace nr.1506-1461, l=1 km Refacere stradă zona Lontrasa, l=2 km Refacere stradă comunală în deal, l=1,5 km Refacere stradă comunală Valea Secăturii, l=1 km (gospodărie M.V., Pensiunea Valea cu Salcâmi) Refacere drum acces localitatea Vişeu de Jos, zona Valea Porcului, casa P.G. nr. 1913, alunecare de teren 4000 mp Refacerea drumului de acces din zona Văii Morii, Pod Mărăşeasca 32 Refacere podețe tub beton avariate/distruse, Valea Drăguiesei: Soltes Palaghie, Năsui Cătălin, Pop Gh., Coman Ioan, Dunca Ioan, 5 buc. Refacere podeț tub beton distrus, Sub Deal, pârâu Bocicoel, 1 buc. Refacere str. Valea Porcului, L=2km Refacere str. Valea Iliță, L=3km Refacere str. Valea Drăguiesei, L=2km Refacere str. Valea Iepii, L=1Km 16 Județul Mehedinți Total, din care: 3.205 1 refacere DJ 607C degradat pe 3 km, comuna Balta, sat Balta; Județul Mehedinţi 550 refacere DJ 607C degradat pe 4,5 km, comuna Podeni, sat Podeni. 1.025 2 DC 49 degradat pe 3,5 km, drum vicinal (Podul Armasului - Hotar Malarişca) degradat pe 0,7 km - sat Costeşti; DC 30 degradat pe 2 km - sat Prejna; Drum vicinal (Nicu Roată-Valea Draii) degradat pe 0,5 km, două străzi degradate pe 1 km - sat Gornoviţa; Drum vicinal (Ursu Janeta-DJ 607C) degradat pe 0,7 km - sat Sfodea; Drum vicinal (satul lui Matei Bold-DJ 607) deqradat pe 1 km - sat Balta. Comuna Balta 940 3 Drum exploatare degradat pe 5,7 km - sat Podeni Comuna Podeni 690 17 Județul Mureș Total, din care: 11.911 1 Refacere Drum judeţean DJ 151 D – 0,6 km (sat Găleşti, comuna Găleşti) Județul Mureș 150 2 Refacere acoperiș sediul Primăriei Municipiului Reghin Municipiul Reghin 32 Refacere acoperiș grădiniţa cu program normal nr. 3 Reghin Refacere acoperiș gimnaziul Augustin Maior Reghin, corp 1 3 Refacere Podeţe - 22 buc Comuna Bahnea 183 Refacere Drum comunal – 9 km Decolmatare santuri – 10 km 4 Refacere Poduri – 4 Comuna Bălăuşeri 700 Refacere Podeţe - 41 buc Refacere Străzi – 3,3 km Refacere Drum agricol – 1,8 km Refacere Apărare de mal – 0,25 km Decolmatare şanturi – 2,7 km
Refacere Şanţuri – 0,9 km 5 Refacere Drum comunal – 8,9 km Comuna Bereni 2389 Refacere Drum exploatare -8,8 km 6 Refacere Străzi – 5,4 km Comuna Breaza 2280 Refacere Drum agricol – 11,5 km 7 Refacere Străzi – 1,7 km Comuna Găleşti 229 8 Refacere drum acces Comuna Gurghiu 353 Refacere drum forestier DF - 15,5 km 9 Refacere Podeţe– 18 buc Comuna Ibăneşti 1398 Refacere Străzi – 14,71 km 10 Refacere Străzi – 3,2 km Comuna Măgherani 48 Refacere Drum exploatare agricolă – 3,9 km Refacere Podeţe – 2 buc Refacere Obiectiv socio-economic - Centrul de zi pentru copii 11 Refacere Poduri - 2 buc Comuna Ogra 136 Refacere Podeţe -4 buc Refacere Drum comunal – 0,8 km Refacere Străzi – 2,2 km 12 Refacere Poduri - 1 buc Comuna Saschiz 251 Refacere Drum sătesc – 3 km Refacere Şanţ – 6,4 km 13 Refacere drum comunal - 41 km Comuna Sânpetru De Câmpie 2586 Refacere 1 podeţ 14 Refacere Străzi – 5,8 km Comuna Valea Largă 690 15 Refacere Străzi – 10 km Comuna Zau De Câmpie 486 18 Județul Neamț Total, din care: 9.979 1 Refacere platformă drum și rigolă, DJ 155I, de la intersecție DC Certieni până la Primărie, L=1 km, sat Bârgăuani, comuna Bârgăuani (pv. 94 din 07.07.2021) Judeţul Neamţ 1281 Refacere podeț (timpane și cameră liniștire) DJ 155I, fam. Enășel Marcel, sat Bârgăuani, comuna Bârgăuani (pv. 94 din 07.07.2021) Refacere podeț (timpane și platformă drum) DJ 155I, fam. Minuț, sat Breaza, comuna Bârgăuani (pv. 94 din 07.07.2021) Refacere podeț, intersecție DJ 155I cu DC Certieni, sat Certieni, comuna Bârgăuani (pv. 94 din 07.07.2021) Refacere platformă drum DJ 207 A, pe L=3,4 km, km 26 – 29+600, sat Boghicea, comuna Boghicea (pv. 79 din 29.06.2021) Refacere albie pr. Dorina, aval și amonte de podeț, pod pe DJ 127 A punct Dorina, sat Dămuc, comuna Dămuc (P.V. nr. 102 din 08.07.2021) Decolmatare şanţ dr + cameră de cădere podeţ, carosabil DJ 156A, L=0,03 km, pct. Adochiţei, sat Poiana, com Cracăoani (pv. 99 din 08.07.2021) Refacere sistem rutier DJ 156A, L= 0,012 km, pct. Adochiţei, sat Poiana, com Cracăoani
Refacere sistem rutier DJ 156A, L= 0,02 km, pct. Poiana Crăcăoani, sat Poiana, com Cracăoani Refacere şanţ betonat, DJ 155 L, L=0,025 km, km 0+600, sat Poiana, com Cracăoani Decolmatare DJ 157 G, L=0,5 km, de la km 8+900 până la 9+400, sat Răucești, comuna Răucești (p.v. nr. 55 din 16.06.2021) Refacere infrastructură drum DJ 157E, L=3 km, de la fam Herlea până la pr. Marineasa, sat Almaş, com. Gârcina(p.v. nr. 73 din 28.06.2021) Refacere pod DJ 157 D, pr. Boroda, km 0+196, sat Gârcina, com. Gârcina (expertiză), com. Gârcina (P.V. nr. 96 din 07.07.2021) Refacere pod DJ 157 D, pr. Garcinuta, km 1+440, sat Gârcina, com. Gârcina (expertiză), com. Gârcina (P.V. nr. 96 din 07.07.2021) Refacere apărare mal – zid de sprijin, DJ 157 E, L= 0,02 km, km 2+600, pr. Almas, sat Almaş, com. Gârcina (P.V. nr. 96 din 07.07.2021) Decolmatare albie amonte şi aval (50 m) şi refacere fundaţie mal drept amonte, pr. Boroda, km 0+196, sat Gârcina, com. Gârcina (P.V. nr. 165 din 06.08.2021) Decolmatare albie amonte şi aval (50 m) şi refacere aripă mal stâng aval, pr. Gârcinuța, km 1+440, sat Gârcina, com. Gârcina, com. Gârcina (P.V. nr. 165 din 06.08.2021) Decolmatare podeţ şi albie amonte + aval, L=20m, DJ 155 L, km 4+850, sat Ghindăoani, comuna Ghindăoani (P.V. nr. 98 din 08.07.2021) Decolmatare rigole DJ 156 A, L=0,5 km, sat Căciuleşti, comuna Girov (P.V. nr. 103 din 08.07.2021) Refacere acostament DJ 157 H, L= 1 km, str. Prof, Ghe. Dumitreasa, sat Căciuleşti, comuna Girov (P.V. nr. 103 din 08.07.2021) Refacere timpan pod DJ 156 A, Moară Amâţoaie, sat Negreşti, comuna Negreşti Refacere mal stâng DJ 157 F, L=0,015km, DJ 157F km 5+602, pr Secu, sat Vânători Neamț, com. Vânători Neamț (p.v. 134 din 19.07.2021) Decolmatare albie DJ 157F, L=0,05km, DJ 157F km 5+602, pr Secu, sat Vânători Neamț, com. Vânători Neamț (p.v. 134 din 19.07.2021) Decolmatere albie DJ 155B, L=0,27 km, pr. Topolița, DJ 155 B km 22+395, sat Urecheni, com. Urecheni (p.v. 123 din 14.07.2021) Decolmatare albie DJ 155 I L=0,01 km, pr. Umbrari, DJ 155 I km 23+781, sat Davideni, com. Țibucani (p.v. 139 din 20.07.2021) Refacere pod DJ 155 I, DJ 155 I km 23+781, pr. Umbrari, sat Davideni, com. Țibucani (p.v. 139 din 20.07.2021) Decolmatare șanț DJ 155 G, L=0,2 km, DJ 155 G km 8+500-8+700, sat Bordea, com. Ștefan cel Mare (p.v. 82 din 30.06.2021) Refacere platformă drum, zid de sprijin şi podeţe tubulare distruse, pr. DJ 155 B, L = 0,08 km – km 12+260, sat Ţolici, comuna Petricani (P.V. nr. 166 din 09.08.2021)
Refacere infrastructură drum surpată şi platformă drum la DJ 241 C, L = 0,06 km, pct. fam. Cocea Vasile, sat Poiana Humei, comuna Oniceni Refacere infrastructură drum surpată şi platformă drum la DJ 241 C, L = 0,01 km, pct. fam. Suciu Georgiana, sat Poiana Humei, comuna Oniceni Refacere platformă drum la DJ 241 C, L = 0,5 km, de la fam. Mocanu până la fam. Cocea, sat Poiana Humei, comuna Oniceni Refacere protecție mal și acostament drum, DJ 155 F, L = 0,1 km, Acces Hotel Brandusa, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Decolmatare DJ 155 F si șanț, DJ 155 F, L = 0,09 km, Zona Hotel Brandusa, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Decolmatare canal scurgere stânga - dreapta și refacere dale circulatie, DJ 155 F, L = 0,5 km, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Refacere gabioane, albie R. Schit, L = 0,2 km, amonte pod DJ 155 F la fam. Ciucanu Toader, Sat Ceahlău – stațiunea Durău comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Decolmatare DJ 155 F, axial km12+140-20+460, Pr. Nicanu, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere șanțuri, DJ 155 F, axial km12+140-20+460, Pr. Nicanu, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere acostament, DJ 155 F, axial km12+140-20+460, Pr. Nicanu, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere parapet metelic, DJ 155 F, axial km12+140-20+460, Pr. Nicanu, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere indicator rutier, DJ 155 F, axial km12+140-20+460, Pr. Nicanu, sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare șanțuri, DJ 155 F, L = 10 km, Iesire statiune Durău pana la iesire sat Ceahlău, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Decolmatare Pod DJ 155 F, Zona pr. Lacatusu, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Refacere afuiere fundatii culee, zid sprijin, pod DJ 155 F, zona str. Aviatorului, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Refacere protectie drum, acostament și covor asfaltic, DJ 155 F, L=0,25 km, Zona km 5, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Refacere afuiere fundatii culee, zid sprijin, Pod DJ 155 F, Km 4+900, Sat Ceahlău – stațiunea Durău, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Refacere podet DJ 155 F, la fam. Zait Ilie si la fam. Bulai Daniel, Torent Irinei, Torent Tanasa, sat Bistricioara, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Refacere acostament DJ 155 F, L=8 km, sat Bistricioara, comuna Ceahlău (P.V. nr. 145 din 23.07.2021) Decolmatare podeţ tubular 1000 mm DJ 155I, Staţia autobuz, sat Făurei, comuna Făurei (pv. 146 din 26.07.2021)
Refacere platformă drum DJ 157, sat Climeşti, comuna Făurei (pv. 146 din 26.07.2021) 2 Decolmatare baraj retenţie râu Cuejdiu, str. Gârcina, L=0,1 km, municipiul Piatra Neamţ Municipiul Piatra Neamţ 50 3 Refacere platformă drum DC 208, L=1 km, pct. Fam. Andonescu până la PT A1 Potoci, nr. stâlp 309, LEA 20 kv, sat Potoci. Oraşul Bicaz 12 4 Refacere platformă din balast DS, L=0,2 km, de la intersecția cu DC 168 A până la fam. Andronic Mircea, sat Agapia Comuna Agapia 105 Refacere platformă din balast Str. Agapia Veche, L=2 km, de la capătul asfaltat pînă la mănăstire, sat Agapia Refacere zid de sprijin distrus aval mal drept, pod peste pr. Agapia la DC168 A, pct. Botezatu, sat Agapia Refacere podeț tubular afectat (3 tuburi, rampe + repoziționare tuburi) D=600 mm, pct. Pensiunea Maria, sat Agapia Refacere podeț tubular afectat (3 tuburi, rampe + repoziționare tuburi) D=600 mm, pct. Hanganu Vasile, sat Agapia Refacere podeț tubular afectat (5 tuburi, rampe + repoziționare tuburi) D=600 mm, pct. Baicanescu, sat Agapia Refacere podeț tubular afectat (5 tuburi, rampe + repoziționare tuburi) D=600 mm, pct. Olteanu, sat Agapia Refacere platformă din balast, Str. Stejari, L=0,4 km, de la Avasilicai C-tin până la fam. Cotarca Nelu, sat Agapia Refacere platformă din balast, Str. Paraul Rece, L=0,6 km, de la Baicanescu până în str. Stejari, sat Agapia Refacere platformă din balast, Str. Tarincuta, L=0,2 km, pct. Pensiunea Andrea, sat Agapia Refacere platformă din balast, Str. Fdt. Morii, L=0,3 km, pct. Moara Dorneanu, sat Agapia Refacere apărare mal drept din gabioane amonte punte pietonală, saltea + 1 etaj, peste pr. Agapia, L=0,006 km, pct. Baicanescu, sat Agapia Refacere podeț tubular afectat (5 tuburi, rampe + repoziționare tuburi) D=800 mm, pct. Burlacu, sat Săcălușești Refacere podeț tubular afectat (5 tuburi, rampe + repoziționare tuburi) D=800 mm, pct. Adiaconitei, sat Săcălușești Refacere apărare mal drept din gabioane amonte punte pietonală, saltea + 1 etaj, peste pr. Topolița, L=0,006 km, pct. Burlacu, sat Săcălușești Refacere platformă din balast, Str. Gropi, L=0,5 km, de la intersectia cu str. Magazia până la fam. Neculai, sat Văratec Refacere platformă din balast, Str. Magazia, L=0,5 km, de la bariera din pădure până la islaz, sat Văratec Refacere platformă din balast, Str. Poieni, L=0,4 km, de la str. Lahovari până la fam. Pâslaru, sat Văratec Refacere platformă din balast, Str. Pădurea de argint, L=1 km, de la intersectiacu fam. Nichitoaia până la fam. Iacob, sat Văratec Refacere platformă din balast, Str. Filioru, L=0,3 km, de la fam. Chirilă până la fam. Nica, sat Văratec
Refacere platformă din balast, Str. Humăriei, L=0,9 km, de la pod Agapia până la fam. Visarion, sat Filioara Refacere platformă din balast, Str. Profur, L=0,3 km, de la Troita Andriescu până la fam. Visarion, sat Filioara Refacere platformă din balast, Str. Secatura, L=0,25 km, sat Filioara Refacere platformă din balast, Str. Lazarescu, L=0,4 km, de la fam. Abalanestii Vasile până la fam. Iliescu Gheorghiță, sat Filioara Refacere platformă din balast, Fdt. Filioru, L=0,25 km, de la fam. Anton până la fam. Rudu Gh., sat Filioara Refacere platformă din balast, Aleea Carpen, L=0,15 km, de la intersecția cu str. Lazarescu până la biserica, sat Filioara 5 Refacere fundație culee pod și timpane, Pod Căpriana – str. Valea Mare, zona Pășuna Căprinana, sat Bistrița Comuna Alexandru Cel Bun 186 Refacere mal stâng, îngustare platformă drum, pe L=0,08 km, str. Valea Mare zona Pășuna Căpriana, sat Bistrița Refacere aripa aval mal stâng, pod, str. Valea Mare, zona fam. Apopei Mihai, sat Bistrița Refacere platformă din balast, DS str. Valea Mare, L=0,15 km, str, Valea Mare zona Pășuna Căpriana, sat Bistrița Decolmatare șanț stânga, DS str. Valea Mare, L=0,25 km, str, Valea Mare zona Pășuna Căpriana, sat Bistrița Refacere căsoaie lemn avariată, L=0,025 km, str. Valea Mare, zona fam. Teodorescu, sat Bistrița Refacere mal stâng și platformă drum, str. Valea Mare, zona Halicu pod, sat Bistrița Refacere mal drept erodat, L=0,03 km, pr. Valea Mare, zona fam Vinca Manuela, sat Bistrița Refacere mal drept erodat, L=0,04 km, pr. Valea Mare, zona fam Tofan, sat Bistrița Refacere mal drept erodat, L=0,03 km, pr. Valea Mare, zona fam Spiridonică, sat Bistrița Refacere pod din tuburi (rampe acces + platformă drum) D=1000 mm, Str. Răsăritului zona fam Sârbu, sat Bistrița Decolmatare albie, amonte și aval pod, L=0,05 km, str. Răsăritului, zona fam Sârbu, sat Bistrița Decolmatare albie, L=0,1 km, str. Pădurii zona fam Adamache, sat Bistrița Decolmatare albie, amonte și aval pod peste pr. Plopușor, L=0,5 km, str. Conductei din DN 15 spre r. Bistrița, sat Bistrița Refacere platformă din balast, DS str. Chiliilor, L=0,5 km, de la fam Mihailă la fam Dumitrescu Elena, sat Scăricica Refacere platformă din balast, DS str. Sătencei, L=0,5 km, de la fam Crușitu la fam Luca, sat Scăricica Refacere zonă de siguranță la DJ 157 C, podeț descărcare, zona fam Crisu, L=1km, sat Viișoara Decolmatare rigolă, L=0,03 km, str. Albinelor zona fam Rusu Mircea, sat Viișoara
Decolmatare podeț, str. Albinelor, zona fam Rusu Mircea, pe L=0,004 km, sat Viișoara Decolmatare podeț, str. Smărăndiței, zona fam Mironescu, pe L=0,005 km, sat Viișoara Refacere zid de sprijin de beton, pr. Agârcia, L=0,045 km, zona fam Olaru, sat Agârcia Refacere gabion cu saltea și 2 etaje, L=0,006 km, pr. Agârcia, zona fam Olaru, sat Agârcia Refacere erodare mal drept, pr. Agârcia, L=0,045 km, zona imobil nr. 25, sat Agârcia Decolmatare podeț, str. Secu zona fam Neacșu, sat Vădurele Refacere platformă din balast, DS str. Secu, L=0,1 km, Str. Secu zona fam Neacșu, sat Vădurele Refacere căsoaie lemn, L=0,03 km, str. Secu zona fam Ursache, sat Vădurele Refacere mal drept, pr. Secu, L=0,1 km, str. Secu zona fam Nemtanu Dumitru, sat Vădurele Refacere platformă din balast, DS str. Secu, L=0,06 km, Str. Secu zona fam Nemtanu Dumitru, sat Vădurele Refacere mal drept, pr. Secu, L=0,03 km, str. Secu zona fam Nemtu, sat Vădurele Refacere mal drept, pr. Secu, L=0,03 km, str. Secu zona fam Popovici Niculita, sat Vădurele Refacere aripi pod amonte și aval mal drept, pr. Secu, Str. Secu zona fam Negură, sat Vădurele Decolmatare șanț, DS str. Secu, L=0,2 km, Str. Secu zona fam Atudorei N, sat Vădurele Refacere platformă din balast, DS str. Secu, L=0,15 km, Str. Secu zona fam Atudorei N, sat Vădurele Refacere căsoaie lemn avariată, L=0,04 ml, str. Secu zona fam Atudorei Vasile, sat Vădurele Refacere mal drept, pr. Secu, L=0,03 km, str. Secu zona Gura Cânchilor, sat Vădurele Refacere căsoaie lemn avariată, L=0,03 ml, str. Secu zona fam Coteanu Sorin, sat Vădurele Refacere terasament drum, DS str. Secu, L=0,02 km, Str. Secu zona fam Coteanu Sorin, sat Vădurele Decolmatare podeț, pr. Secu, str. Secu zona Sonda, sat Vădurele Refacere gabion cu 1 saltea + 2 etaje, L=0,01 km, str. Secu fam Cojocaru Catalin, sat Vădurele Refacere aripă pod avariată, str. Secu zona intersectie str. DF Latu, sat Vădurele Decolmatare podeț din tuburi, D=500 mm + D=800 mm, str. Secu zona fam Popovici și fam Latu, sat Vădurele Decolmatare podeț din tuburi, str. Secu zona fam Ursache Mihai, sat Vădurele Refacere căsoaie din lemn, L=0,03 km, str. Secu zona Piciorul Negustorului, sat Vădurele Refacere mal drept, pr. Secu, L=0,03 km, str. Secu zona fam Roman – Popovici Constantin, sat Vădurele
Refacere căsoaie din lemn, L=0,01 km, Pr. Malici, str. Arinilor zona fam Lupoaia, sat Vădurele Refacere căsoaie din lemn, L=0,01 km, Pr. Malici, str. Arinilor zona fam Verdes, sat Vădurele 6 Refacere acostament drum, taluz și corp drum pe str. Vadului, pe L=1,2 km, De la fam Gheorghiu până la fam. Belciu, sat Valea Seacă Comuna Bălţăteşti 283 Decolmatare șanț str. Vadului partea dreaptă, pe L=1 km, de la fam. Belciu până la Gheorghiu Maria, sat Valea Seacă Refacere apărare mal din gabioane pe L=0,04 km, pr. Valea Seacă, de la Abăgeru la Martin, sat Valea Seacă Refacere apărare mal din gabioane pe L=0,04 km, pr. Valea Seacă, de la Cosma la Chirilă Refacere acostament drum și corp drum, str. Lămâiței, pr L=0,1 km, de la Iosub la Ursu, sat Valea Seacă Refacere podeț cu două culei din beton și suprastructură din lemn, acces fam Iosub Ana, sat Valea Seacă Refacere podeț cu două culei din beton și suprastructură din lemn, acces fam Păvăloaia Mihai, sat Valea Seacă Refacere podeț cu două culei din beton și suprastructură din lemn, acces fam Boacă Georgel, sat Valea Seacă Refacere podeț cu două culei din beton și suprastructură din lemn, acces fam Nechita Georgel, sat Valea Seacă Refacere mal drept și terasament pod, zona Timofte, pr. Prihodiște, sat Bălţăteşti Refacere acostament drum, taluz și corp drum, str. Sg. maj. Vasile Enăchescu, pe L=0,065 km, de la fam Tilică la fam. Axinte, sat Bălţăteşti Decolmatare albie pr. Prihodiște, L=0,065 km, de la fam Tilică la fam. Axinte, sat Bălţăteşti Decolmatare albie pr. Prihodiște, L=0,4 km, de la fam Mitoc până la fam. Timofte Ghe., sat Bălţăteşti Refacere 2 podețe din tuburi PREMO, D=800 mm și D= 600 mm, pr. Prihodiște, zona Costel Manolache, sat Bălţăteşti Refacere mal drept aval și terasament drum, pr. Prihodiște, str. Gutuiului, L=0,2 km, sat Bălţăteşti Refacere acostament drum, taluz și corp drum, str. Sg. maj. Vasile Enăchescu, pe L=0,2 km, de la Biserică la fam Timofte, sat Bălţăteşti Refacere acostament drum și platformă drum, str. Câmpului, pe L=0,035 km, Str. Câmpului tronson I, sat Bălţăteşti Refacere platformă drum, str. Slt. Iorgu Popescu, L=0,4 km, fam Bălțătescu la pod Mihăilă, sat Bălţăteşti Refacere culei + radier, podeț dalat, fam Săvoiu, sat Bălţăteşti Refacere platformă drum, str. Principală, L=0,035 km, Intersecție Vițelaru, sat Valea Arini Refacere acostament și platformă drum, str. Slaciei, L=0,035 km, de la fam Timofte până la Ciudin, sat Valea Arini
Refacere podeț din 2 tuburi PREMO, D=800 mm, zona La Slatină, sat Valea Arini Decolmatare albie pr. Valea Arini, L=0,1 km, zona La Slatină, sat Valea Arini 7 Refacere platformă drum comunal, L= 2,5 km, intersecție DN 15 până la școala Hârtop, sat Hârtop Comuna Bârgăuani 39 Refacere platformă drum comunal, L= 2,0 km, intersecție DN 15 până la fam Pașparugă, sat Bălănești Refacere platformă drum comunal, L= 1,0 km, intersecție DN 15 până la pod Gârlă, sat Ghelăești Refacere platformă drum comunal, L= 1,0 km, intersecție intersecție fam, Ungureanu până la fam. Drăgan, sat Dârloaia Refacere platformă drum comunal, L= 1,5 km, fam. Cojocaru până la școală, sat Vlădiceni Refacere platformă drum comunal, L= 0,5 km, DJ 115 până la Biserică, sat Certieni Refacere platformă drum comunal, L= 1,0 km, ieșire sat Talpa până la fam. Gagerov, sat Homiceni 8 Refacere platformă DS Obcina, L = 3 km, Torent Lipchiș, sat Bicaz- Chei Comuna Bicaz Chei 64 Decolmatare Torent Cofaru, L=0,2 km, pct. Cofaru, sat Bicaz-Chei Refacere platformă DS, L = 2 km, drum acces Bârnadu, sat Bârnadu Decolmatare șanț partea dreaptă, drum forestier 137 C cu destinație comunală, L=0,3 km, pct. Molioacă, sat Ivaneș Refacere platformă drum, drum forestier 137 C cu destinație comunală, L=1,0 km, drum legătură Ivaneș – Ata, sat Ivaneș Refacere podeț tubular, tub PREMO, D=1000 mm și L=6 m la drum forestier 137 C cu destinație comunală, pct. Molioacă, sat Ivaneș Refacere platformă drum, drum forestier Bicăjel cu destinație comunală, L=2,0 km, de la biserică până la limita cu comuna Dămuc, sat Bicăjel 9 Refacere mal drept r. Cracău, L = 0,2 km, Punct Obor, sat Bodeşti Comuna Bodeşti 68 Reprofilare și regularizare albie și relocare curs (albie) pe vechiul amplasament, L = 0,15 km, locuința Costan Vasile, sat Oşlobeni Refacere platformă drum DC 9, L=0,5 km, km 0+000 – 0+500, sat Oşlobeni Refacere platformă drum, str. Alunișului, L=0,1 km, km 0+000 – fam. Iliescu, sat Oşlobeni Refacere platformă drum str. Dumbrăvele, L=0,8 km, km 0+700 – 1+500, sat Oşlobeni Refacere platformă drum str. Vecinală – Racului, Izvorului, Mlada, L=0,5 km, Intersecție str. Dumbrăvele – fam Mancaș și Cozma, sat Oşlobeni Refacere platformă drum str. Ogoare, L=0,2 km, Intersecție str. Gaterului – str. Florilor, sat Oşlobeni Refacere platformă drum str. Gaterului, L=0,3 km, din capăt până la fam. Costan, sat Oşlobeni
Refacere platformă drum str. Handria, L=0,5 km, fam. Bîrsan – str. Ceuca, sat Bodești Refacere platformă drum str. Ceuca, L=0,8 km, DN 15 – islaz comunal, sat Bodești Refacere platformă drum str. Morii, L=0,4 km, DJ 155 G – fam. Cristian, sat Bodeștii de Jos Decolmatare canal desecare, punct Mehedincu, L=0,1 km, sat Bodeşti Decolmatare canal desecare, punct Păvăloaia, L=0,15 km, sat Bodeşti 10 Refacere platformă din balast DS, L = 0,45 km, de la fam. Băcăoanu Şt. până la fam. Benchea P, sat Boghicea Comuna Boghicea 214 Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. Mantale V. până la fam. Mantale D., sat Boghicea Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. Ilinca C. până la fam. Botezatu M., sat Boghicea Refacere platformă din balast DS, L = 2 km, de la Biserica Catolică până la limită cu Comuna Oţeleni, sat Boghicea Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, de la fam. Băiceanu Ana până la fam. Vatamanu Nelu, sat Boghicea Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, de la Biserica Catolică până la fam. Vatamanu Nelu, sat Boghicea Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, de la Cimitirul Catolic până la fam. Popescu, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 2 km, de la fam. Imbrea Mihai până la Trei Parale, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 1,5 km, de la fam. Mantale Constantin până la pct. Podul lui Mălău, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 1,5 km, de la fam. Plamandă Constantin până la pct. Valea Mare, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 1,2 km, de la fam. Apăvăloaiei Costache până la Gârla Vântului, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 2 km, de la fam. Ungureanu Aurica până la Deal de sat Căuşeni, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 2,5 km, de la Podul lui Mălău până la pct. Pădure Trei Parale, sat Boghicea Refacere platformă din balast Drum de exploatare, L = 2 km, Dealul Părului – Catarg – Bazin Apă, sat Boghicea Refacere platformă din balast DS, L = 1,2 km, de la fam. Diaconu I. până la fam. Bodron N., sat Căuşeni Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. Ungureanu N. până la fam. Hoamea C., sat Căuşeni Refacere platformă din balast DS, L =1,5 km, Hoamea I – Bircă Costică – Școală Troiță, sat Căuşeni Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. Mărtin R. până la fam. Tiba I., sat Slobozia
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. Moraru V. până la fam. Mărtin I., sat Slobozia Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. Bodoşcă R. până la fam. Burcă P., sat Slobozia Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. Herciu I. până la fam. Bodoşcă G., sat Slobozia Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. Bodoşcă I. până la fam. Leahu I., sat Slobozia Refacere platformă din balast DS, L = 0,35 km, de la fam. Leahu I. până la magazin Mârţ, sat Slobozia Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. Bondor la fam. Petrache, sat Nistria Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. Iacob la Bîrcău, sat Nistria Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. Miţăl la fam. Ursulin, sat Nistria Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la biserică până în DJ 207 A, sat Nistria Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la Biserică la fam. Ursulin , sat Nistria 11 Decolmatare podeț DC 156, pr. Băltița, pct. Fam. Simionescu Ion, sat Borca Comuna Borca 293 Refacere gabioane protecție mal drept pârâu Sabasa, L=0,2 km, de la fam. Florescu Silvia la fam. Cimpoeșu Adrian, sat Sabasa Refacere platformă drum sătesc Humăriei, L=1,2 km, de la Biserică Sabasa la depozit SC Aby & Ina, sat Sabasa Refacere platformă drumuri sătești Mădei (str. Puciosu, str. Liliacului, str. Școlii), L=2,3 km, de la fam. Buda Simion până la gura de vărsare a pr. Mădei, drum acces Biserică, fam. Ghiurcă Dumitru, Fam. Rusu Pavel, muzeu, sat Mădei Refacere platformă drumuri sătești Pr. Cârjei, L=3,3 km, de la fam. Balan Vasile la pod Pr. Cârjei, PR. Satului – Podirei Releu; de la fam. Mujdei la fam. Niculiță, Pr. Iancului, sat Pr. Cârjei Refacere platformă drum sătesc Pr. Pântei, L=0,4 km, de la fam. Lupuleasa Eleonora până la fam. Pândaru Laurențiu, sat Pr. Pântei Refacere platformă drum sătesc, L=0,5 km, de la fam. Radu Dumitru până la fam. Adrian Dumitru, sat Soci 12 Refacere platformă din balast Str. Vulturului , L = 0,2 km, fam Cobzaru până la fam Purice, sat Ruseni Comuna Borleşti 7 Decolmatare pod parau Trif, str Zorilor fam Chelaru, sat Borleşti Refacere platformă din balast Str. Crinului, L = 0,3 km, Fam Timofte până la dam. Chelaru, sat Mastacan Refacere platformă din balast Str. Mastacanoasa, L = 0,8 km, de la fam Baghiu până la fam Muraru, sat Mastacan Refacere platformă din balast Str. Pictorului, L = 0,3 km, de la fam Rusu până la fam Timofte, sat Sovoaia Refacere platformă din balast Str. Portaresti , L = 0,3 km, de la Boboc până la Rosu, sat Sovoaia
Refacere platformă din balast Str. Obeni , L = 0,3 km, de la fam Dumitrica până la Maftei, sat Sovoaia 13 Refacere DS , L = 0,05 km, str. Vişinilor, sat Bozieni Comuna Bozieni 2 Refacere drum comunal, L = 0,08 km, str. Socului, sat Bozieni 14 Decolmatare albie și baraje retentie, Pr. Bucur, L=0,1 km, Aval Manastirea Durău pana la Pensiunea Georgiana, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Comuna Ceahlău 3900 Decolmatare albie Pr. Nicanu, L=0,2 km, Zona manastirii Durău, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie și refacere gabioane (150 ml), Pr. Durău, L=1,05 km, Zona Hotel Brandusa, zona Strada Odaii, zona Pensiunea Antia, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere culee afectata din beton armat si imbracaminte asfaltica, Pod access spre Hotel Brandusa, Pr. Durău, Acces din DJ 155F spre Hotel Brandusa, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum pietruit, Strada Odaii, L=0,2 km, acces din DJ 155 F pana la fam. Hulpasu Eugenia, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere podet tubular D 1200 mm și timpane beton, Podet tubular aferent strada Odăii, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare strada, Str. Manastirii, L=0,2 km, De la intersectia cu DJ 155F pana la intersectia cu Strada Principala, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie Pr. Durău, L=0,4 km, zona camping Ursulet, amonte confluenta pr. Schit, pod str. Poieni, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere gabioane, albie r. Schit, L=0,33 km, Fam. Bicajanu Maria, intersectie Str. Schitului, fam. Nicusor Matasa, fam. Platon Iogica, fam. Biza, confluenta pr. Dumitru Matasa, str. Prunului, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie și bazin retentie, albie pr. Durăuas, L=0,15 km, Fam. Craciun Mihai, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere zid sprijin beton, albie r. Schit, L=0,05 km, Zona magazin Luca, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie Torent str. Pinului, L=0,2 km, Zona str. Pinului, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie, Paraul Mare, L=1 km, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere mal stang, albie Paraul Mare, L=0,1 km, De la fam. Platon Gavrilut la fam. Cretu, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie Torent str. Dirtului, L=0,05 km, Zona str. Dirtului, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare albie Pr. Rapciunita, L=0,65 km, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere gabioane, Pr. Rapciunita, L=0,205 km, Aval pod dr. Bursuc, fam. Cretu, fam. Ion George, Sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare Str. Poieni și refacere platformă drum, L=2,8 km, de la intersectia cu DJ 155F pana la Buiceag Iulian Radu, Sat Ceahlău – stațiunea Durău
Refacere Pod Str. Poieni, La 50 m de la intersectia cu DJ 155 F, Pr. Durău, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere culee, banchete și protectie mal, pod Str. Poieni, Pct. Fam. Beclea, Pr. Schit , sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere culee și protectie mal, pod Str. Poieni, Pct. la confluenta pr. Slatina cu pr. Martin, Pr. Slatina, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere protectie mal, Pod Str. Poieni, Pct. Fam. Sava Stefan, Pr. Slatina, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum Str. Schitului, L=0,3/0,6 km, Sat Ceahlău – fam. Costica Schiopu, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere pod Str. Schitului, R. Schit, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum Str. Durăuas, L=0,2 km, Pr. Durăuas, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum Str. Gasteni, L=0,2 km, Pr. Gasteni, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum Str. Alunului, L=0,15 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere punte trecere pe str. Afinului, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum Str. Arsitei, L=0,15 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere acostament drum si protective mal, Str. Aviatoruluii, L=0,02 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum Str. Salciei, L=0,1 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere platformă drum, covor asfaltic, decolmatare șanț, Str. Paraul Mare, L=0,2 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare podet str. Paraul Mare, Pct. fam. Apetroaie, sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare șanț și refacere platformă drum, Str. Dirtului, L=0,1 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere fundatie drum Str. Rapciunita, L=0,05 km, Fam. Ion, Grumazescu George, sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare șanț, Str. Rapciunita, L=0,15 km, sat Ceahlău – stațiunea Durău Decolmatare șanț și refacere fundație drum Str. Liliacului, L=0,15 km, Fam. Saia, sat Ceahlău – stațiunea Durău Refacere rețea alimentare cu apă, L=0,05 km, str. Poieni, zona captare, sat Ceahlău Decolmatare albie, Pârâu Popii, L=0,3 km, sat Bistricioara Refacere mal drept R. Bistricioara, L=0,05 km, fam. Rustioru Mihai, sat Bistricioara Refacere gabioane, R. Bistricioara, L=0,025 km, Fam. Gabriel Ungureanu, sat Bistricioara Decolmatare albie, Pr. Balan, L=0,2 km, Fam. Avarvarei Viorel, sat Bistricioara Decolmatare albie Torent Irinei, L=0,35 km, sat Bistricioara
Decolmatare albie Torent Tanasa, L=0,3 km, sat Bistricioara Decolmatare albie Pr. Balan L=0,1 km, sat Bistricioara Refacere platformă drum, Str. Paraul Popii, L=0,3 km, sat Bistricioara Refacere platformă drum Str. Primaverii, L=0,2 km, sat Bistricioara Refacere platformă drum Str. Sipotelor, L=0,3 km, sat Bistricioara Refacere platformă drum Str. Pârâul Balan, L=0,3 km, sat Bistricioara Refacere platformă drum și decolmatare șanț, Str. La Ciusmea, L=0,2 km, sat Bistricioara 15 Refacere platformă din balast Str. 30, L=0,4 km, de la Biserică la Pădureanu, sat Cracaoani Comuna Crăcăoani 196 Refacere platformă din balast Str. 33, L=0,4 km, pct. Purcăroaia, sat Cracaoani Decolmatare albie Pr. Purcăroaia, L=0,6 km, pct. Purcăroaia, sat Cracaoani Refacere platformă din balast Str. 27, L=0,5 km, pct. Tociloasa, sat Cracaoani Refacere platformă din balast Str. 21, L=0,4 km, pct. Grigoraş + Secară, sat Cracaoani Refacere rampă acces mal stg podeţ, reamplasare tuburi, podeţ tubular din 2 tuburi D=1500, pct. Amonte punte pietonală, sat Cracaoani Refacere rampă acces mal dr podeţ, podeţ metalic peste r. Cracău, pct. Podeţ Bălţătescu, sat Cracaoani Refacere platformă din balast Str. 50, L=0,2 km, Fam. Andrişoaia Petru – Fam. Baciu Floarea, sat Magazia Refacere rampe acces podeţ, reamplasare tuburi, podeţ din 3 tuburi, D=1600 mm peste r. Cracău, pct. Stroia Ştefan, sat Magazia Refacere platformă din balast Str. 44, L=0,15 km, Fam. Andrişoaia Petru – Fam. Baciu Floarea, sat Magazia Decolmatare podeţ tubular D=1500 mm peste pr. Şarpelui, pct. Milucă, sat Magazia Refacere terasament drum DC 164, L=0,2 km, pct. Amonte bazin compensator, sat Magazia Refacere terasament drum DC 165, L=0,01 km, pct. Gabor, sat Cracăul Negru Refacere terasament drum DC 165, L=0,1 km, Arsenoaia Ilie, sat Cracăul Negru Refacere terasament drum DC 165, L=0,08 km, confluenţa cu pr. Slătinii, sat Cracăul Negru Refacere fundaţie zid de sprijin din piatră la DC 165, L=0,05 km, confluenţa cu pr. Slătinii, sat Cracăul Negru Refacere fundaţie zid de sprijin din piatră la DC 165, L=0,03 km, Pct. Gabor, sat Cracăul Negru Refacere mal stg podeţ peste pr. Cracăul Negru la DC 165, pct. Balomş, sat Cracăul Negru Refacere terasament DC 165, L=0,1 km, pct. Avram M., sat Cracăul Negru
Refacere terasament DC 165, L=0,05 km, pct. Avram M., sat Cracăul Negru Refacere terasament str. 65, L=0,025 km, pct. La Mihuţ, sat Cracăul Negru Refacere podeţ din 2 tuburi PREMO D= 1000 mm, pr. Tisa, pct. La Mihuţ, sat Cracăul Negru Decolmatare albie pr. Tisa, L=0,2 km, pct. Pod peste pr. Tisa, sat Cracăul Negru Refacere plaformă DC, L=1,2 km, Fam. Raclaru Vasile – Fam. Nutu Ioan, sat Cracăul Negru Refacere plaformă DC (str. 59), L=0,3 km, Fam. David Dumitru, sat Cracăul Negru Refacere mal DC (str. 59), L=0,1 km, Fam. Raclariu Ştefan, sat Cracăul Negru Refacere plaformă drum str. 61, L=0,2 km, Fam. Micu Constantin – Fam. Nuţu Neculai, sat Cracăul Negru Refacere plaformă drum str. 60, L=0,3 km, Fam. Baciu Cristina – Fam. Zarodnea Viorel, sat Cracăul Negru Decolmatare albie pr. Căprioara, L=0,4 km, pct. Fam. Gavril, sat Mitocu Bălan Refacere apărare din gabioane saltea + 1 etaj mal drept, pr. Căprioara la DC 164, L= 0,02 km, pct. Fam. Gavril, sat Mitocu Bălan Refacere plaformă drum DC 164, L=0,1 km, pct. Grigoroşoaia Ilie, sat Mitocu Bălan Decolmatare şanţuri stg+dr, DC 164, L=0,2 km, pct. Bolătău, sat Mitocu Bălan Decolmatare pod şi şanţ stg, pod peste pr. Platoneşti, pct. Platoneşti, sat Mitocu Bălan Refacere aripă aval mal stg, podeţ la pr. Budălauca la DC 156, Pct. Budălauca, sat Poiana 16 Refacere platformă drum DC 201, pe L = 7,5 km, de la intersecție cu DJ 127 A până la Trei Fântâni, sat Dămuc Comuna Dămuc 214 Refacere platformă drum comunal Trei Fântâni, pe L = 15 km, de la pensiunea Teo Lacu Roșu până la conton silvic Trei Fântâni, sat Trei Fântâni Refacere platformă drum comunal Trei Fântâni, pe L = 0,05 km, punct Saloc, sat Trei Fântâni Refacere platformă drum comunal Mâțu, pe L = 7 km, de la Canton Silvic Trei Fântâni până la Șugău, sat Huisurez Refacere platformă drum comunal Mâțu, pe L = 0,045 km, la Canton Silvic Trei Fântâni până la Șugău, sat Huisurez Refacere platformă DC 206, pe L = 1 km, de la Gater Pântea până la fam. Tolpiceanu, sat Huisurez 17 Refacere platformă drum str. nr. 18, pe L = 0,45 km, de la intersectia cu strada Nr. 2 până la Fam Bujor, sat Dochia Comuna Dochia 82 Refacere platformă drum str. nr. 17, pe L = 0,55 km, de la fam Nutu până la fam Anchidin, sat Dochia Refacere platformă drum str. nr. 16, pe L = 0,45 km, de la fam Proca Dumitru până la fam Soloaga, sat Dochia
Refacere platformă drum str. nr. 15, pe L = 0,60 km, de la fam Gabor Ion până la fam Alexa Vasile, sat Dochia Refacere platformă drum str. nr. 7, pe L = 0,30 km, de la fam Lazăr Viorica până la fam. Berescu Marcel, sat Dochia Refacere platformă drum str. nr. 13, pe L = 0,15 km, de la fam Oprica până la fam. Scurtu, sat Dochia Refacere platformă drum str. nr. 14, pe L = 0,15 km, de la fam Cristea până la fam. Alexa, sat Dochia Refacere platformă drum str. nr. 9, pe L = 0,30 km, de la fam Cojocaru până la fam. Matei Ionuț, sat Dochia Refacere platformă drum str. Comuna 109, pe L = 1,50 km, de la fam Ghiurea Alexandrina până la ferma Valeni, sat Dochia Refacere platformă drum str. Nr. 1, pe L = 0,20 km, de la fam Puiu până la fam Gavril, sat Bălușești Refacere platformă drum str. Nr. 2, pe L = 0,6 km, de la fam Spiridonescu până la fam Berea, sat Bălușești Refacere platformă drum str. Nr. 5, pe L = 0,15 km, de la fam Artenie până la fam Berea, sat Bălușești Refacere platformă drum str. Nr. 4, pe L = 0,15 km, de la fam Cojocaru până la fam Drumea, sat Bălușești 18 Refacere punte lemn ecarisat, fam. Vasiliu Vasile, sat Dobreni Comuna Dobreni 5 Refacere punte lemn ecarisat, fam. Ailenei Mircea, sat Dobreni Refacere punte lemn ecarisat, fam. Ghe. Atomei, sat Dobreni 19 Refacere platformă balast drum sătesc Drăgăneşti - Poiana, L= 1,0 km, sat Drăgăneşti Comuna Drăgăneşti 46 Refacere platformă balast drum sătesc Drăgăneşti - Islaz, L= 1,0 km, sat Drăgăneşti Refacere platformă balast drum sătesc Deal - Drăgăneşti, L= 1,5 km, sat Drăgăneşti Refacere platformă balast drum sătesc Şes - Drăgăneşti, L= 0,5 km, sat Drăgăneşti Refacere platformă balast drum sătesc de la Orţăşti la Boroaia, L= 0,5 km, sat Orţăşti Refacere platformă balast drum sătesc Islaz Comunal Moldova, L= 2,1 km, sat Orţăşti Refacere platformă balast drum sătesc spre Moldova, L= 1,5 km, sat Orţăşti Refacere platformă balast drum sătesc Rîşca Islaz Moldova, L= 2,3 km, sat Râşca Refacere platformă balast drum sătesc La Moldova, L= 1,5 km, sat Râşca Refacere platformă balast drum sătesc Şoimăreşti – Izlaz Râşca, L= 1,3 km, sat Şoimăreşti Refacere platformă balast drum sătesc Ţarna Şoimăreşti, L= 0,7 km, sat Şoimăreşti 20 Refacere platformă balast Str. Sălciilor, L= 0,7 km, de la DJ 208 P până la Oltean G., sat Dragomirești Comuna Dragomireşti 100 Refacere aripi podeț tubular D= 1000 mm, acces fam Dragomir Stefan, sat Dragomirești
Refacere platformă balast Str. Florilor, L= 1,0 km, de la Adrica Vasile până la Florea Ticuta, sat Dragomirești Decolmatare șanț str. Florilor, L=1 km, de la Andrica până la Școala Mastacăn, sat Mastacăn Refacere platformă balast Str. Poștei, L= 1,0 km, de la DC 34 la Florea Mihai și DC 34 la Manea Ion, sat Mastacăn Decolmatare șanț str. Poștei, L=0,7 km, de la DC 34 la Florea Mihai și DC 34 la Manea Ion, sat Mastacăn Decolmatare podeț D= 800 mm, intersecíe DC 34 cu str. Poștei, sat Mastacăn Refacere platformă balast Str. Izvor, L= 1,5 km, de la Florea Petru la Buhusi Vasile, sat Mastacăn Refacere mal pr. Puturoasa, podeț tubular, punct Floreea Petru, sat Mastacăn Refacere culei podeț dalat, str. Izvor nr. 21, sat Mastacăn Decolmatare albie pr. Puturoasa, L=1,3 km, de la Florea Petru până la Onu C-tin, sat Mastacăn Refacere platformă balast str. Apelor, L= 0,8 km, de la Cioflânc C- tin la DC 34, sat Mastacăn Refacere platformă balast Strada Cernegura, L= 0,7 km, de la Barcan Bogdan la DC 34, sat Mastacăn Refacere platformă balast Str. Păcii, L= 1,0 km, de la Stan Pavel la Dascalescu Ioan, sat Hlăpești Refacere platformă balast Str. Ciolpani, L= 0,8 km, de la Deaconu Mihai până la Str. Pacii, sat Hlăpești Refacere platformă balast Str. Eroilor, L= 0,5 km, de la Deaconu Mihai până la Ionită Dumitru, sat Hlăpești Refacere platformă balast Str. La Rosca, L= 0,5 km, de la Caia Mihai până la strada Pacii, sat Hlăpești Refacere platformă balast Str. Cătinei, L= 0,6 km, de la Biserica pana la Parascanu Domnica, sat Unghi Decolmatare șanț strada Catinei, L=0,6 km, de la Biserica pana la Parascanu Domnica, sat Unghi Refacere platformă balast Str. Platinului, L= 0,6 km, de la Paduraru Cristofor la Ungureanu Gh., sat Unghi 21 Reprofilare drum DS, L=0,85 km, str. Viilor, str. Pârâului, str. Gârlei, Str. Sf. Dimitrie şi str. Prunilor, sat Doljeşti. Comuna Doljeşti 19 Decolmatare rigole drum DS, L=0,5 km, str. Ştefancel Mare, sat Doljeşti. Refacere platformă drum DS, L=0,15 km, Str. Rozelor, str. Ciocârliei, str. Izvoarelor, sat Buhonca. 22 Refacere șanțuri săpate, drum comunal DC 93, L= 0,2 km, zona Bulgărie spre Miron Costin, sat Dulcești Comuna Dulcești 13 Refacere platformă din asfalt drum comunal DC 55, L = 0,006 km, sat Roșiori Refacere șanțuri săpate, drum comunal DC 58, L= 0,35 km, str. Cantonului, sat Cârlig 23 Refacere platformă din balast Str. Potocina , L = 0,5 km, sat Dumbrava Roşie Comuna Dumbrava Roşie 31
Refacere platformă din balast Str. Dudului, L = 0,5 km, sat Dumbrava Roşie Refacere platformă din balast Str. Bisericii, L = 0,5 km, sat Cut Refacere platformă din balast Str. Ulmilor, L = 1,5 km, sat Cut Refacere platformă din balast Str. Liliacului, L = 0,5 km, sat Cut Refacere platformă din balast Str. Morii, L = 0,2 km, sat Cut Refacere platformă din balast Str. Aleea Nucilor, L = 0,5 km, sat Brășăuți Refacere platformă din balast drum comunal DC 115, str. Teiului, L = 0,7 km, sat Brășăuți Refacere platformă din balast str. Viitorului, L = 0,5 km, sat Izvoare Refacere platformă din balast str. Muncii, L = 0,2 km, sat Izvoare Decolmatare șanțuri (stânga – dreapta), str. Școlii, L=2 km, sat Izvoare 24 Decolmatare priză reţea apă comunală, L=0,2 km, sat Stejaru, Comuna Farcaşa 92 Refacere platformă din balast DC 154 Stejaru, L = 0,7 km, de la pod fam. Teodorescu până la fam. Bâia Viorel şi de la fam. Goleanu Dragomir la intersecţia cu str. Bâtcii, satStejaru Decolmatare albie pr. Stejaru, L=1 km, de la confluent cu r. Bistriţapână la Ciortan Ciprian, sat Stejaru Refacere platformă din balast DS pr. Bâtcii, L = 0,2 km, de la intersecţia cu DC 154 Stejaru până la fam. Manoliu Petru, sat Stejaru Decolmatare podeţ, punct podeţ DC 154 Stejaru, torent Pârâul Bâtcii, sat Stejaru Decolmatare podeţ, punct podeţ DC 154 Stejaru, torent Pârâul Rău, sat Stejaru Decolmatare podeţ, punct podeţ DC 154 Stejaru, torent Pârâul Strungii, sat Stejaru Decolmatare albie, torent pr. Buşmei, L=0,7 km, intersecţia str. Mihail Sadoveanu, cu str. Vânătorului până la Bucur Marcel, sat Buşmei Refacere platformă din balast DC 191 Buşmei, L = 0,5 km, de la intersecţia DN 17 B până la intersecţia cu str. Vânătorului, sat Buşmei Decolmatare podeţ, zona Fam Ţuţuianu Ion, torent Pârâul Buşmei, sat Buşmei Decolmatare baraj, torent pr. Buşmei, zona fam. Ţifui Dumitru, sat Buşmei Decolmatare baraj, torent pr. Crucii, zona Islaz Podireiul Popii, sat Farcaşa Decolmatare baraj, torent pr. Soci, zona fam. Pădure Gheorghe, sat Farcaşa Decolmatare baraj, torent pr. Bursuni, zona fam. Jbanca Dragomir, sat Popeşti 25 Decolmatare șanț drum sătesc Climești, L = 0,8 km, de la limita fond forestier până la fam. Asaftei Neculai; de la fam. Asaftei la fam. Averoaiei Ioan, sat Climești Comuna Făurei 12 Refacere platformă din balast și decolmatare șanț drum sătesc Budești, L = 1,5 km, de la cimitir la casa parohiala, sat Climești
26 Refacere platformă drum vicinal “Valea Plopului I”, L=0,4 km, Strada “Valea Plopului I” de la fam. Simionică Constantin (nr. 49) până la fam. Cepreagă Ion (nr. 56), sat Gâdinți Comuna Gâdinți 8 Refacere platformă din balast drum vicinal “Salciei”, L = 0,3 km, strada „Salciei” de la fam. Bubuianu Ioan (nr. 1) până la fam. Bordea Neculai (nr. 7), sat Gâdinți Refacere platformă din balast drum vicinal “Dealul Viei”, L = 0,25 km, strada „Dealul Viei” de la fam. Irimia Gheorghe (nr. 1) până la fam. Enea Rodica (nr. 7), sat Gâdinți 27 Refacere platformă din balast str. Prunului, L = 0,5 km, de la pod la “Geo” până la intersecția cu str. Oprișeni, sat Gârcina Comuna Gârcina 229 Refacere platformă din balast str. Magnoliei, L = 0,5 km, de la Str. Prunului până la fam. Ciobanu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Visinului, L = 0,3 km, de la Str. Pestera până la intersecția cu str. Prunului, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Brazilor, L = 0,15 km, de la str. M. Stefanescu până la Laiu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Salciei, L = 0,3 km, din intersecția cu cu str. Brazilor până la fam. Crudu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Morii, L = 0,2 km, de la str. M Stefanescu până la fam. Gotcu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Pinului, L = 0,3 km, din M Stefanescu până la „Falcosu”, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Garcinuta II, L = 0,2 km, de la fam Ababei până la fam. Stefan, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Trandafirului, L = 0,1 km, de la str. M Stefanescu până la fam. Atomei, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Ghiocelului, L = 0,1 km, de la str. M Stefanescu până „Pisu”, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Orhideei, L = 0,2 km, de la str. M Stefanescu până la capăt, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Oprişeni, L = 1,15 km, de la intersectia cu str. Prunului până la “Par”, sat Gârcina Refacere podeț fam. Gotcu, pr. Cuejdi, sat Gârcina Refacere podeț str. Salciei, pr. Cuejdi, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Imasu, L = 0,45 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Baroi, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Slatina, L = 0,3 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Afloarei, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Poieni, L = 0,08 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Luca Ion, sat Cuejdiu Refacere podeț punct Luca, pr. Cuejdi, sat Cuejdiu Refacere podeț punct Pascu, pr. Cuejdi, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Islazului, L = 0,5 km, de la DJ 157 E fam Sarbu, sat Almas Refacere platformă din balast str. Lalelelor, L = 0,3 km, de la DJ 157 E până la primul pod, sat Almas
Refacere platformă din balast str. Nucilor, L = 0,3 km, de la DJ 157 E până la fam Teodor, sat Almas Refacere platformă din balast str. Harcului, L = 0,3 km, de la DJ 157 E până la Caminul de Batrani, sat Almas Refacere platformă din balast str. Vornicului, L = 0,2 km, de la DJ 157 E până la fam Vornicu, sat Almas Refacere platformă din balast str. Almasului, L = 0,5 km, de la DJ 157 E până la Manastire, sat Almas Refacere pod metalic – culee din beton, pr. Almas, Fam Potolinca, sat Almas Refacere pod beton armat – culee mal drept, str. Sasca, pr. Almas, sat Almas Refacere platformă din balast str. Prunului, L = 0,6 km, de la pod la “Geo” până la intersecția cu str. Oprișeni, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Magnoliei, L = 0,5 km, de la Str. Prunului până la fam. Ciobanu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Pestera, L = 0,7 km, de la DC 145 până la m.rea Pestera, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Visinului, L = 0,6 km, de la fam. Oțet până fam. Ungureanu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Salciei, L = 0,5 km, din intersecția cu cu str. Brazilor până la fam. Buga, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Morii, L = 0,4 km, de la str. M Stefanescu până la fam. Gotcu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Pinului, L = 0,7 km, din M Stefanescu până la „Falcosu”, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Garcinuta II, L = 0,4 km, de la fam Ababei până la fam. Stefan, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Trandafirului, L = 0,2 km, de la str. M Stefanescu până la fam. Atomei, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Ghiocelului, L = 0,2 km, de la str. M Stefanescu până „Pâşu”, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Orhideei, L = 0,3 km, de la str. M Stefanescu până la fam Spanache, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Lalelelor, L = 0,3 km, de la fam. Baba până la fam Amaliei, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Sfatului, L = 0,4 km, de la DJ 157 D, până la fam Scutariu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Brazilor, L = 0,3 km, de la fam, Corfa până la fam Filip, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Tineretului, L = 0,8 km, de la DN 15 C până la fam Sandu, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Gărcinuţa, L = 0,2 km, de la fam Ababei până la capăt, sat Gârcina Refacere culee beton şi apărare mal pod str. Crizantemei, fam Corfu, pr. Cuejdiu, sat Gârcina Refacere punte pietonală din lemn ecarisat, pr. Cuejdi, Fam. Andrei, sat Gârcina
Decolmatare baraj, construcţie hidrotehnică. Str. Peştera, sat Gârcina Refacere platformă din balast str. Imasului, L = 0,5 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Baroi, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Salcamului, L = 0,2 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Ignat, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Nucilor, L = 0,2 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Dascalu, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Pastravului, L = 0,3 km, de la fam Vamanu până la fam. Tapuc, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Izvorului, L = 0,1 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Rotariu, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Molidului, L = 0,2 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Pascu, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Sălătrucului, L = 0,3 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Toma, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Bobeci, L = 0,3 km, de la drumul axial Cuejdiu până la fam. Vodă, sat Cuejdiu Refaceree punte pietonală din lemn ecarisat fam Ifrim, pr.Salatuc, sat Cuejdiu Refacere culee beton, pod Podis, fam Baroi, sat Cuejdiu Refacere platformă din balast str. Islazului, L = 0,6 km, de la DJ 157 E fam Sarbu, sat Almas Refacere platformă din balast str. Lalelelor, L = 0,4 km, de la DJ 157 E până la fam Zaharia, sat Almas Refacere platformă din balast str. Nucilor, L = 0,5 km, de la DJ 157 E până la fam Teodor, sat Almas Refacere platformă din balast str. Sasca, L = 0,6 km, de la DJ 157 E până la fam Gavrilei, sat Almas Refacere platformă din balast str. Marului, L = 0,3 km, de la DJ 157 E până la fam Vamanu, sat Almas Refacere culee beton pod Potolinca, fam. Potolinca, pr. Almas, sat Almas 28 Refacere platformă drum din balast, str. Năstăseşti, L=0,6 Km, sat Ghindăoani Comuna Ghindăoani 53 Refacere platformă drum din balast, str. Bran, L=0,4 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Poieni, L=1 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Dr. Antochi, L=0,35 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Aignei, L=0,12 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Saliste, L=0,3 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Boboc, L=0,35 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Haga, L=0,7 Km, sat Ghindăoani
Refacere platformă drum din balast, str. Maritesti, L=0,45 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Irina, L=0,3 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Ungureanu, L=0,25 Km, sat Ghindăoani Refacere platformă drum din balast, str. Frunzoaia, L=0,05 Km, sat Ghindăoani Decolmatare 3 podeţe, str. Valea Mare, sat Ghindăoani Decolmatare albie, L= 1 km, pr. Comoara, str. Valea Mare, sat Ghindăoani Decolmatare albie, L= 0,5 km, pr. Temnic, str. Saivanei, sat Ghindăoani 9 Refacere platformă drum din balast, DC Huci, L=0,5 Km, sat Gura Văii Comuna Girov 79 Refacere platformă drum din balast, str. Preot V. Negrea, L=1,0 Km, sat Gura Văii Refacere platformă drum din balast, str. La Căiescu, L=0,1 Km, sat Gura Văii Refacere platformă drum din balast, str. Prof. D. Trifan, L=0,5 Km, sat Gura Văii Refacere platformă drum din balast, str. Păşcălău, L=0,4 Km, sat Gura Văii Refacere platformă drum din balast, str. Hăţas, L=0,2 Km, sat Turtureşti Refacere platformă drum din balast, str. Cetatii, L=1 Km, sat Turtureşti Refacere platformă drum din balast, str. Podului de Piatră, L=0,5 Km, sat Turtureşti Refacere aripi pod, str. Cetăţii nr. 64, torent nenominalizat, sat Turtureşti Refacere platformă drum din balast, str. V. Sumanaru, pe L=0,4 Km, sat Boţeşti Decolmatare rigole, L=1 km, DC 34, Sat Popeşti Refacere platformă drum din balast, str. Răzeşilor, pe L=0,1 Km, sat Popeşti Decolmatare pr. Ciocoiţa, L=1 km, DC 34, sat Popeşti Refacere punte pietonală din beton, pr. Cracău, sat Dăneşti Refacere platformă drum din balast, str. Albinelor, pe L=0,4 Km, sat Doina Refacere platformă drum din balast, str. Nimaşului, pe L=0,2 Km, sat Girov 30 Decolmatare torent Horjila, L=0,3 km, din DN 15 până în marginea pădurii, sat Grinţieş, comuna Grinţieş Comuna Grinţieş 113 Refacere platformă din balast str. Pinului, L = 0,3 km, din DN 15 până în marginea pădurii, sat Grinţieş. Refacere apărare mal amonte pod Sublea, pct. Sublea, L=0,022 km, sat Grinţieş. Decolmatare torent la Str. Ulita Spiridon, L=0,2 km, sat Grinţieş Refacere platformă din balast str. Ulita Spiridon, L = 0,2 km, pct. Spiridon, sat Grinţieş.
Decolmatare şi refacere platformă din balast str. Ciresului, L = 0,3 km, pct. Spiridon, sat Grinţieş. Decolmatare albie pr. Teasc, L=0,03 km, pct. Spiridon, sat Grinţieş. Refacere apărare mal drept amonte pod Erhan la pr. Grinţieşul Mare, L=0,022 km, sat Grinţieş Decolmatare albie pr. Magura, L=0,05 km, pct. Marca, sat Grinţieş Decolmatare torent Vasilica, pct. Vasilica, L=0,012 km, sat Grinţieş Decolmatare torent Muraru, pct. Muraru, L=0,4 km, sat Poiana Refacere platformă din balast str. Muraru, L = 0,4 km, pct. Muraru, sat Poiana. Decolmatare torent Ungureni, pct. Ungureni, L=0,2 km, sat Poiana Decolmatare torent Bogza, pct. Pantaru, L=0,1 km, sat Poiana Decolmatare albie şi refacere mal drept Pr. Bradu, L=0,5 km, pct. Tepes – Ceapa – Bicajanu – Boacas, sat Bradu Refacere platformă din balast str. Bradu, L = 0,5 km, pct. Tepes – Ceapa – Bicajanu – Boacas, sat Bradu. Refacere mal stâng, amonte pod, r. Bistricioara, pct. Pod Pintec, L=0,02 km, sat Bradu. Decolmatare torent Luncii, pct. Pod Luncii, L=0,04 km, sat Bradu Decolmatare torent Tiharaia, pct. Tiharaia, L=0,04 km, sat Bradu 31 Refacere platformă din balast str. Roşeni, L = 0,5 km, de la Roşu Mihai la Mişca Petru, sat Topoliţa Comuna Grumăzeşti 150 Refacere platformă din balast str. Valea Seacă, L = 0,4 km, pct. Tiu Ioan, sat Topoliţa Refacere platformă din balast str. Morii, L = 0,2 km, pct. Dumitreasa Ion, sat Topoliţa Refacere mal drept pr. Netezi, L=0,2 km, str. Mătase – fam. Scurtu, sat Netezi Refacere platformă din balast str. Mătase, L = 0,3 km, Fam. Anechitoaiei, sat Netezi Refacere platformă din balast str. Bucătarului, L = 0,01 km, Pct. Boancă, sat Netezi Refacere apărare mal stg. din beton aval pod beton peste pr. Netezi, L=0,024 km, pct. Mihai Arsene, sat Netezi Refacere platformă din balast str. Cârcei, L = 0,2 km, Fam. Cârcei, sat Grumăzeşti Refacere platformă sistem rutier + îmbrăcăminte asfaltică, refacere rigole şi acostamente din beton, str. Caina, L = 0,1 km, Fam. Ilada, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast str. Arsenescu, L = 0,05 km, Fam. Nechifor, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast str. Hiza, L = 0,2 km, pct. Costel Hizan, sat Grumăzeşti Refacere apărare mal drept cu afectare terasament, str. Hiza, L = 0,2 km, pct. Aurel Diaconiţa, sat Grumăzeşti
Refacere platformă din balast str. Manoleşti, L = 0,3 km, fam. Manole, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Fdt. Marian, L = 0,1 km, fam. Năstase, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Ursache, L = 0,1 km, fam. Ursache, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Şes, L = 0,3 km, fam. Micu Ioan, sat Grumăzeşti Refacere căsoaie din lemn, grinzi din lemn şi podină din lemn, torent neclasificat, fam. Micu Ioan, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Principală, L = 0,1 km, fam. Stoica Elena – fam. Dudan Ioan, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Fdt. Marian, L = 0,1 km, fam. Năstase, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Danielescu, L = 0,2 km, pct. Creţu Gheorghe, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Văleni, L = 0,6 km, pct. Irimia Vasile – Arsene Dănuţ – Arsene Grigore – Milieş Ioan, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Ionescu, L = 0,2 km, Fam. Mosor Ghorghe – fam. Diaconescu Gheorghe, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Humăriei, L = 0,8 km, Fam. Uncheşu Costică – fam. Hunter, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Deleni, L = 0,2 km, pct. Hizanu Dorel, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Alexa, L = 0,2 km, pct. Biserica rit vechi, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Gheorghiţă, L = 1 km, Fam. Ciudin Gheorghiţă – fam. filip, sat Grumăzeşti Refacere platformă din balast Str. Podului, L = 0,4 km, pct. Stoica, sat Curechiştea Refacere platformă din balast Str. Pintilie, L = 0,6 km, fam. Pintilie – fam. Cuibar, sat Curechiştea 32 Refacere platformă drum sătesc Sasu, pe L=0,2 km, Drum sătesc Sasu, sat Hangu Comuna Hangu 266 Refacere platformă DC 146 - Boboteni, pe L=0,7 km, de la ieşirea din sat – până la Bocşa, sat Hangu Refacere saltele şi gabioane cu un etaj, pr. Sasu L=0,04 km, Gura Sasului în aval partea stg., sat Hangu Refacere platformă drum acces Schitul Sf. Pahomie cel Mare, pe L=0,2 km, de la intersecţie cu drumul forestier Măceş la Schit, sat Hangu Refacere pod DC 146 – Gura Bolătăului şi protecţie mal drept pod, capăt sat – Gura Bolătăului, sat Hangu Refacere drum satesc din balast Buhalniţa 10 (Ariniş), pe L=0,5 km, de la drumul Funful Buhalniţa până la fam. Năstase Ion, sat Buhalniţa Refacere drum satesc din balast Buhalniţa 11 (Sneamăt), pe L=1,7 km, de la DC 148 până la rezervorul de apă, sat Buhalniţa
Refacere drum satesc din balast Buhalniţa 16 (Pârâul Iului), pe L=0,18 km, de la DN 15 până la fam. Baciu Gheorghe, sat Buhalniţa Refacere drum satesc din balast Buhalniţa 22 (Andrieş C.), pe L=1,4 km, de la DN 15 până la păşune, sat Buhalniţa Refacere drum satesc din balast Buhalniţa 27 (Cabana Buhalniţa), pe L=0,8 km, de la DN 15 până la fam. Chele Argentina, sat Buhalniţa Refacere drum satesc din balast Buhalniţa 6 (Gavrilaş), pe L=0,18 km, de la DC 148 până la fam. Aanei Vasile, sat Buhalniţa Refacere drum satesc Chiriţeni 13 (Dunăroaia), pe L=0,8 km, de la DN 15 până la fam. Irimia Ioan, sat Chiriţeni Refacere drum satesc Chiriţeni 6 (la Şcoală), pe L=0,6 km, de la DN 15 până la fam. Boacăş, sat Chiriţeni Refacere drum satesc Chiriţeni 7 (la Biserică), pe L=0,35 km, de la fam. Boacăş până la Biserică, sat Chiriţeni Refacere drum satesc Chiriţeni 8 (la Neamţ), pe L=0,6 km, de la DN 15 până la fam Leţ, sat Chiriţeni Refacere drum satesc Chiriţeni 9 (la magazin), pe L=0,6 km, de la DN 15 până la fam Cădere Sanda, sat Chiriţeni Refacere drum satesc Grozăveşti 2 (la V. Balan), pe L=0,14 km, de la DN 15 până la fam Hagiu, sat Grozăveşti Refacere drum satesc Grozăveşti 7 (la Bezim Gr.), pe L=0,5 km, de la DN 15 până la fam Ungureanu Ghe., sat Grozăveşti Refacere drum satesc Grozăveşti 12 (la Bota Gr.), pe L=0,3 km, de la DN 15 până la fam Papuc, sat Grozăveşti Refacere drum satesc Rugineşti 5 (la Bota Gr.), pe L=1 km, de la DN 15 până la fam Smaranda, sat Rugineşti Refacere drum satesc Rugineşti 11, pe L=0,18 km, de la DN 15 până la fam Tărâţă N, sat Rugineşti Refacere drum satesc Rugineşti 4, pe L=0,6 km, de la DN 15 până la conacul Sturdza, sat Rugineşti 33 Refacere platformă din balast Str. Prundului, L = 2,5 km, km 0+000 – 2+500, sat Negreşti Comuna Negreşti 42 Refacere platformă din balast drum agricol Călugăriţa, L = 2,0 km, intersecţia str. Coşeri – pod traversare ferma Dîdă, sat Negreşti Refacere punte lemn ecarisat, pr. Horaiţa, Fam. Apetrei, sat Negreşti Refacere punte lemn ecarisat, Fam. Lungu, sat Negreşti Refacere ancore parapet pod Călugătiţa, fam. Loghin, sat Negreşti 34 Refacere platformă drum din balast str. Dealul Poienii, L = 0,5 km, de la fam. Bistriceanu până la fam. Todiroiu, sat Poiana Humei Comuna Oniceni 60 Refacere platformă drum din balast str. La Catarg, L = 0,4 km, de la fam. Ţuţu până la fam. Olăraşu, sat Poiana Humei Refacere platformă drum din balast str. Avionului, L = 0,4 km, de la fostul CAP până la DJ 159, sat Valea Enei Refacere platformă drum din balast str. Fierăriei, L = 0,6 km, de la fam. Rusu Cătălin până la imobilul nr. 2, sat Valea Enei
Refacere platformă drum din balast str. Fdt. Tamba, L = 0,2 km, de la DJ 159 până la capăt, sat Valea Enei Refacere platformă drum din balast str. Stejarului, L = 0,8 km, de la Cantonul Silvic până la intrarea în satul Gorun, sat Gorun Refacere platformă drum din balast str. Gutuiului, L = 0,3 km, de la transformatorul electric până la fam. Cucuroiu Ionel, sat Mărmureni Refacere platformă drum din balast str. Cireşului, L = 0,2 km, de la imobilul nr. 3 până la intersecţia cu str. Salcâmului, sat Mărmureni Refacere platformă drum din balast str. Salcâmului, L = 0,5 km, de la biserică până la fam. Ipate Costică, sat Mărmureni Refacere platformă drum din balast str. Tineretului, L = 0,5 km, de la imobilul nr. 3 până la intersecţia cu DJ 159, sat Mărmureni Refacere platformă drum din balast str. Trestiana, L = 0,5 km, de la fam. Stoica Costică până la intersecţia cu str. Libertăţii, sat Oniceni Refacere platformă drum din balast str. Şes Bălanu, L = 1 km, de la fam. Volina până la intersecţia cu str. Burlacilor, sat Pietrosu Refacere platformă drum din balast str. Burlacilor, L = 0,3 km, de la fam. Burlacu Viorel până la intersecţia cu str. Şes Bălanu, sat Pietrosu Refacere platformă drum din balast str. Aleea Consilierilor, L = 0,4 km, de la fam. Cepraga până la fam. Solomon, sat Solca 35 Refacere platformă din balast str. Speranței, pe L = 0,8 km, de la fam. Bărbieru la fam. Marcu Constantin, sat Rădeni Comuna Păstrăveni 22 Refacere platformă din balast str. Fanati, pe L = 0,2 km, de la fam. Luca Manole la fam. Perța, sat Rădeni Refacere platformă din balast str. Salcâmilor, pe L = 0,2 km, de la fam. Asiminii Ion la fam. Mon Cristinel, sat Rădeni Refacere platformă din balast str. Livezii, pe L = 0,7 km, de la Onisei Constantin la Surugiu Constantin, sat Rădeni Refacere platformă din balast str. Câmpului, pe L = 0,3 km, de la Haralambie la Nistor Nicolai, sat Rădeni Refacere platformă din balast str. Pădurii, pe L = 0,2 km, de la Pelin Ioan la Pelin Dan, sat Rădeni Refacere platformă din balast str. Canton, pe L = 0,4 km, de la fam. Haralambie până la canton, sat Rădeni Refacere platformă din balast str. Lăutarilor, pe L = 0,2 km, de la fam. Bârgău până la fam. Cucu Mihai, sat Rădeni Decolmatare podețe str. Câmpului – 7 buc., sat Rădeni 36 Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,25 km, de la fam. Roşu Ion până la fam. Halunga, sat Pânceşti Comuna Pânceşti 37 Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,1 km, de la Uliţa Dispensarului până la fam. Vasiliu, sat Pânceşti
Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,2 km şi refacere erodare mal pe L = 15 m, pct. str. Cotuna lui Borş până la fam. Hudescu Constantin, sat Pânceşti Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,1 km, de la partea asfaltată până la fam. Vasiliu, sat Pânceşti Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material Uliţa Hudeşti, L = 0,3 km, sat Holm Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,3 km, de la fam. Iovu Vasile până la fam. Secrieru Ştefan, sat Holm Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,2 km, de la Uliţa Monument până la iaz, sat Tălpălăi Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material str. Principală, L = 0,25 km, sat Patricheni Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,25 km, de la Uliţa Biserică până la fam. Pătraşcu Benone, sat Ciurea Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,2 km, de la fam. Sârcu Ioan până la fam. Sârghie Ioan, sat Ciurea Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,25 km, de la fam. Gâdinceanu Doru până la fam. Jugaru Octav, sat Ciurea Reprofilare şanţuri săpate în urma scurgerilor de torenţi cu adaos de material la drum sătesc, L = 0,2 km, de la fam. Butuc Ioan până la fam. Hoidreag Ioan, sat Ciurea 37 Refacere (podeţ tubular avariat - refacere rampe acces), Pct. fam. Popa, sat. Pângărăcior Comuna Pângăraţi 72 Refacere zid sprijin din beton pentru apărare corp drum DS 143, L = 0,08 km, pct. fam. Anastasia, sat Pângărâcior Refacere zid sprijin din beton pentru apărare corp drum DS 143, L= 0,02 km, pct. fam. Iftimie, sat Pângărâcior Refacere aripă apărare și culeie pod din beton, L = 0,02 km, Pct. fam. Jitaru V., sat Pângărăcior Refacere apărare mal pârâu Oanțu, L = 0,02 km, pct. fam. Cojoc, sat Oanțu Decolmatare podeț, L = 0,015 km, pct. fam. Box, sat Oanțu Refacere pod – culeie mal drept și rampă de acces, Fam. Ungureanu G., sat Oanțu Refacere platformă drum din balast str. Pârâul Podului, L = 0,2 km, pct. fam. Papară, sat Oanțu Refacere drum sătesc, L = 0,15 km, de la fam. Croitoru la fam. Popa, sat Oanțu Refacere mal stâng pârâul Secu, L = 0,3 km, pct. fam. Ghiureș, sat Preluca Refacere platformă din balast DS Bejenii, L = 0,1 km, de la fam. Popa spre microhidrocentrală, sat Pângărâcior
Refacere platformă din balast și decolmatare șanț DS, L=0,15 km, Punct fam. Muraru, sat Pângărăcior Refacere platformă din balast DS, L=0,2 km, Pct. Șarpe, sat Pângărăcior Decolmatare albie torent necodificat, L = 0,03 km, pct. fam. Manolache, sat Pângărâcior Decolmatare albie torent necodificat, L = 0,06 km, pct. fam. Surdu, sat Pângărați Decolmatare albie torent necodificat, L = 0,03 km, pct. fam. Apopei, sat Pângărați Refacere zid sprijin beton, L = 0,01 km, pct. Grădinița AFIR, sat Pângărâcior, com. Pângărați 38 Refacere platformă din balast str. Bisericii Răbâia, L = 1 km, de la DJ 155 I până la Pod Târpeşti, sat Petricani Comuna Petricani 274 Refacere platformă drum din balast str. CAP Petricani, L = 0,7 km, de la CAP Petricani până la Pod Isache, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Pădurii, L = 1 km, de la DJ 155 I până la fam. Holca, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. La Fântâniţă, L = 0,4 km, de la DC cu Boiştea până la capăt, sat Petricani Refacere drum din balast şi asfalt str. Luncii, L = 0,5 km, de la magazin Acsinia până la pod Acsinia, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Teilor, L = 0,2 km, de la fam. Bebec Gabriel până la capăt, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Poenii, L = 0,5 km, de la fam. Nichifor Gheorghe până la fam. Grigore Laur, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Livezii, L = 0,5 km, de la pct. Ciofeni până la islazul comunal, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. La Cuza, L = 0,4 km, de la fam. Irimia Mihai până la fam. Anisia Vasile, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Mică, L = 0,1 km, de la fam. Chiriac până la capăt, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Sub Deal, L = 1,2 km, de la fam. Negru Ovidiu până la fam. Armanu Maria, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Pârâul cel Mare, L = 0,2 km, de la fam. Cerbu Gheorghe până la fam. Irimia Dumitru, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Morii, L = 0,8 km, de la fam. Vasiliu până la DJ 155 I, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Vânătorului, L = 0,2 km, de la fam. Alexandru Ion până la str. Bisericii, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Digului, L = 0,5 km, de la DJ 155 M până la fam. Diaconu Constantin, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Boscana, L = 1 km, de la DJ 155 M până la limita cu comuna Grumăzeşti, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Sub Deal, L = 0,2 km, de la fam. Bocăneţ până la fam. Burdulea, sat Târpeşti
Refacere platformă drum din balast str. Poetului, L = 0,2 km, de la fam. Bocăneţ până la fam. Filip, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Pârâului, L = 1,5 km, de la pct. Brigadă până la Bariera Caleci, sat Ţolici Refacere platformă drum erodată din balast str. Drăganu, L = 0,5 km, de la DJ 155 B până la fam. Petraru Vasile, sat Ţolici Refacere mal drept pârâu Ţolici pe str. Islaz, L = 0,2 km, de la DJ 155 B până la islazul comunal, sat Ţolici Refacere platformă din balast str. Bisericii Rabâia, L = 1 km, de la DJ 155 I până la Pod Târpeşti, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. CAP Petricani, L = 0,7 km, de la CAP Petricani până la Pod Isache, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Pădurii, L = 1 km, de la DJ 155 I până la fam. Holca, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. La Fântâniţă, L = 0,3 km, de la DC cu Boiştea până la fam. Irina, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Luncii, L = 0,5 km, pct. Acsinia, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Teilor, L = 0,2 km, pct. Berbec Gabi, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Izvorului, L = 0,1 km, de la magazin Acsinia până la biseriva veche – pct. pod Lala, sat Petricani Refacere fundaţie sferturi de con la ambele culee la pod peste pr. Topoliţa – pct. Pod Lala, sat Petricani Refacere sistem rutier şi îmbrăcăminte asfaltică str. Izvorului L = 0,02 km, pct. Pod Lala – intrare rampă pod, sat Petricani Decolmatare albie amonte şi aval pârâu Topoliţa L = 0,2 km pct. pod Lala, sat Petricani Decolmatare albie amonte şi aval pârâu Topoliţa L = 0,2 km pct. pod Rusu, sat Petricani Refacere platformă drum din balast str. Poenii, L = 0,5 km, pct. fam. Grigore Laur, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Livezii, L = 0,5 km, pct. fam. Lazăr Nelu, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. La Cuza, L = 0,4 km, Păvălan Ioan, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Mică, L = 0,1 km, pct. la Chiriac, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Sub Deal, L = 1,2 km, de la fam. Negru Ovidiu până la fam. Armanu Maria, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Pârâul cel Mare, L = 0,2 km, pct. fam. Irimia Daniel, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Morii, L = 0,8 km, pct. fam. Vasiliu Ticuşor, sat Boiştea Refacere platformă drum din balast str. Vânătorului, L = 0,2 km, pct. fam. Alexandru Ion, sat Boiştea Refacere acostament drum din beton drum comunal DC 12, L = 0,02 km, pct. fam. Luca Gheorghe, sat Boiştea
Refacere erodare mal stâng L = 0,25 km şi mal drept L = 0,25 km din anrocamente str. Digului – pct. fam. Loghin Diana, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Boscana, L = 1 km, pct. Asâie, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Sub Deal, L = 0,2 km, pct. Fârgău, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Poetului, L = 0,2 km, pct. fam. Filip, sat Târpeşti Refacere pilă deplasată şi fundaţie pilă punte pietonală peste pârâu Topoliţa str. Cot – pct. fam. Tomuleasa, sat Târpeşti Refacere corp drum aval punte pietonală peste pârâu Topoliţa str. Cot – pct. fam. Tomuleasa, sat Târpeşti Refacere rampe şi fundaţie culei punte pietonală peste pârâu Ţolici – pct. Puşcatu, sat Târpeşti Refacere punte pietonală cu două culei din beton şi suprastructură din lemn peste pârâu Ţolici – pct. Prund David, sat Târpeşti Refacere platformă drum din balast str. Pârâului, L = 1,5 km, sat Ţolici Refacere erodare mal drept str. Pârâului, L = 0,2 km, pct. Puşcaşu, sat Ţolici Refacere platformă drum din balast str. Drăganului, L = 0,5 km, de la fam.- Iovu Monica până la fam. Petraru Vasile, sat Ţolici Refacere platformă drum din balast str. Islaz, L = 0,2 km, pct. fam. Tănase Petrică, sat Ţolici Refacere fundaţie culei la punte pietonală peste pârâu Ţolici, pct. fam. Chilaşcă, sat Ţolici Refacere fundaţie culei la punte pietonală peste pârâu Ţolici, pct. fam. Munteanu, sat Ţolici Refacere punte pietonală cu două culei din beton şi suprastructură din lemn pârâu Ţolici, pct. fam. Corobencu, sat Ţolici Refacere fundaţie culei la punte pietonală peste pârâu Ţolici, pct. fam. Cârlan, sat Ţolici 39 Decolmatare albie amonte podeţ, Pr. Cotnărel – pct. Podeţ tubular, L=0,02 km, sat Dolheşti Comuna Pipirig 537 Refacere platformă drum DS, str. Splaiul Liliacului, pe L=0,2 km, sat Dolhesti Decolmatare platformă drum DS, L=0,25 km, Fam. Ursu, sat Dolheşti Refacere platformă drum DS, L=0,25 km, Fam. Ursu, sat Dolhesti Refacere punte pietonală distrusă, Pct. Poiana Focşei, sat Leghin Decolmatare albie Torent Zaciu, amonte şi aval pct. Fam. Zaciu – (DN15 B), pe L=0,08 km, sat Stânca Decolmatare DS, Pct. Pelin, pe L=0,05 km, sat Stânca Decolmatare albie Torent Gabor, Pct. Gabor, pe L=0,2 km, sat Stânca Refacere apărare mal drept din gabioane saltea +1 etaj, Str. Rapsodului, pe L=0,03 km, sat Pipirig
Refacere paltformă drum, Aleea Primăverii, pe L=0,1 km, sat Pipirig Refacere fundaţie culee mal stâng, Pod Miron, sat Boboieşti Refacere albie mal drept, R. Ozana, L=0,1 km, Fam Dumitrascu Constantin, sat Boboieşti Refacere apărarea de beton mal stâng, aval pod, Pod Miron, sat Boboieşti Refacere apărare mal stâng din gabioane saltea + 1 etaj, Pr. Pluton Dolheşti, Pct. pod CFR, sat Pâţâligeni Decolmatare albie Pr. Pluton Dolheşti, Zona Şcoala Pluton, pe L=0,2 km, sat Pluton Decolmatare şi refacere platformă drum satesc + acostament Str. Paraul lui Anton, L=0,5 km, Str. Paraul lui Anton, sat Pluton, com. Pipirig Refacere mal drept, L=0,03 km, Str. Paraul lui Anton, torent Paraul lui Anton, sat Pluton Refacere apărare mal (casoaie lemn rotund), L=0,07 km, Fa. Popa V. Vasile, pr. Pluton, sat Pluton Refacere apărarea mal drept, L=0,07 km, Fam. Popa V. Vasile, pr. Pluton, sat Pluton Refacere albie mal drept, L=0,02 km, Fam. Vranceanu Ion, pr. Pluton-Dolhesti, sat Pluton Refacere albie mal stang, L=0,025 km, Fam. Lazar, pr. Pluton- Dolhesti, sat Pluton Refacere albie mal drept, L=0,025 km, Fam. Lazar, pr. Pluton- Dolhesti, sat Pluton Refacere apărare mal stâng din gabioane saltea + 1 etaj, Pr. Tărâţeni, Pct. Fam. Ilie, pe L=0,03 km, sat Pluton Refacere apărare mal stâng din gabioane saltea + 2 etaje, Pr. Tărâţeni, Pct. Fam. Baboi, pe L=0,02 km, sat Pluton Refacere platformă din balast DS, pe L = 0,04 km, pct. Fam. Dochița, sat Dolhești Refacere platformă din balast str. Sondei, pe L = 0,1 km, pct. Fam. Dolhescu, sat Dolhești Decolmatare Torent Gherasim, pe L = 0,2 km, pct. Gherasim, sat Dolhești Decolmatare Torent Lazăr, pe L = 0,4 km, pct. Lazăr, sat Dolhești Refacere podeț tubular cu două tuburi cu D = 1000 mm, pct. Cotnărel cu râul Ozana, sat Dolhești Decolmatare Torent Iurcu, pe L = 0,05 km, pct. Lazăr, sat Leghin Refacere mal drept râu Ozana, pe L = 0,2 km, pct. Pod Mihoc, sat Leghin Refacere platformă din balast str. Romanului, pe L = 0,2 km, pct. Oprea, sat Stânca Refacere platformă din balast str. Bisericii, pe L = 0,2 km, pct. Bârgăoanu, sat Stânca Decolmatare Torent Marian, pe L = 0,05 km, pct. Marian, sat Stânca Refacere mal drept râu Ozana, pe L = 0,08 km, pct. Adam, sat Stânca
Refacere mal drept albie râu Ozana, pe L = 0,1 km, pct. Adam, sat Stânca Decolmatare Torent Gabor, pe L = 0,05 km, pct. Gabor, sat Stânca Decolmatare albie râu Ozana – mal drept, pe L = 0,3 km, pct. Oprea, sat Stânca Refacere pod peste râul Ozana la str. Rapsodului, pct. Gavriliu, sat Pipirig Refacere platformă din balast str. Bisericii, pe L = 0,2 km, pct. Biserică, sat Pipirig Refacere platformă din balast str. Pârâul Străjii, pe L = 0,2 km, pct. Surdu – fam. Bulai, sat Pâțâligeni Refacere platformă din balast str. Petrarului, pe L = 0,1 km, pct. Aron, sat Pâțâligeni Refacere platformă din balast str. Bursuna, pe L = 0,1 km, pct. Grămadă, sat Pâțâligeni Decolmatare torent str. Bursuna, pe L = 0,1 km, pct. Grămadă, sat Pâțâligeni Refacere platformă din balast str. Releului, pe L = 0,1 km, pct. Negru, sat Pâțâligeni Refacere albie mal drept, R. Ozana, L=0,2 km, Tardea – Str. Mestecenilor, sat Pâţâligeni Refacere albie mal stâng, R. Ozana, L=0,1 km, Fam. Mihalache, sat Pâţâligeni Refacere podeț acces locuință fam. Grigoraș, pct. fam. Grigoraș. sat Pluton Refacere apărare mal str. Părăul lui Anton, pe L = 0,02 km, pct. fam. Grigoraș, sat Pluton Refacere platformă din balast str. Pârâul lui Anton, pe L = 0,2 km, sat Pluton 40 Refacere apărare mal râul Dretu,, Pct.FAM. Bonteanu, sat Dreptu Comuna Poiana Teiului 204 Refacere apărare mal râul Dretu,, Pct.FAM. Popescu, sat Dreptu Refacere platformă din balast DS pârâul Râchitei, pe L = 0,6 km, str. Pârâul Râchitei, sat Poiana Teiului Decolmatare șanț pe DC, pe L=0,1 km, din DN 17B, pe o lungime de 100 m, sat Roșeni Decolmatare șanț pe DC, pe L=0,3 km, punct ISU, sat Poiana Largului Refacere mal stâng, pe L=0,15 km, Pct. Fam. Vatamanu, sat Petru Vodă Refacere platformă din balast DC , pe L=0,3 km, de la Fam. Șoric V. până la Pod la Biserică, sat Petru Vodă Refacere mal stâng râu Bolotău, pe L=0,050 km, Pct. Fam. Lupa, sat Petru Vodă Refacere platformă din balast str. Iustin Pârvu, L=1,2 km, de la intrare din DN 15 B, până la mănăstirea Petru Vodă, sat Petru Vodă Refacere căsoaie apărare de mal şi reprofilare albie L=0,05 km, strada IUSTIN PÂRVU, zonamănăstirePetruVodă, sat PetruVodă Decolmatare taluz apărare corp drum, strada IUSTIN PÂRVU, L=0,01 km, punct drum forestier, sat PetruVodă
Decolmatare podeţ şi albie amonte şi aval L=0,03 km, refaceretimpane din beton, podeţ D=800 pe stradaIustin Pârvu, stâlp PTA3-108, sat PetruVodă Refacere căsoaie apărare de mal şi reprofilare albie L=0,05 km, strada IUSTIN PÂRVU, stâlp PTA3-107 de la 108, sat PetruVodă Refacere zid distrus pe L=0,028 km, stradaIustin Pârvu, stâlp PTA3-106, pârâul Bolătău, sat PetruVodă Refacere zid distrus pe L=0,028 km, stradaIustin Pârvu, stâlp PTA3-103, pârâul Bolătău, sat PetruVodă Refacere căsoaie apărare de mal şi reprofilare albie L=0,03 km, strada IUSTIN PÂRVU, stâlp PTA3-100 până la 99, sat PetruVodă Decolmatare podeţ şi albie, aval podeţ, L=0,01 km, Timpane din betondistruse, podeţ D=800, strada Iustin Pârvu, stâlp PTA3-99, sat PetruVodă Refacere căsoaie apărare de mal şi reprofilare albie L=0,03 km, strada IUSTIN PÂRVU, stâlp PTA3-100 până la 98, sat PetruVodă Refacere căsoaie apărare de mal L=0,03 km, strada IUSTIN PÂRVU, stâlp PTA3-96 până la 95, sat PetruVodă Decolmatare albie L=0,05 km, strada IUSTIN PÂRVU, stâlp PTA3- 93 până la troiţă mănăstire Paltin, sat PetruVodă Refacere zid distrus pe L=0,015 km, refaceresistemrutier şi îmbrăcăminteasfaltică, de la fam. Popescu la fam. Geoana, sat PetruVodă Refacere căsoaie apărare de mal şi reprofilare albie L=0,03 km, strada IUSTIN PÂRVU, pensiunea Geona, sat PetruVodă Refacere zid, strada IUSTIN PÂRVU, L=0,015, Fam. NicuLupu, sat PetruVodă Refacere sistem rutier şi îmbrăcăminte asfaltică L=0,025 km, refaceretaluzapărare drum, strada IUSTIN PÂRVU, după fam. Lupu pre DN 15 B, sat PetruVodă 41 Refacere platformă drum DC 199, pe L=0,25 km, intersecție cu DN 15, sat Săcăleni Comuna Poienari 27 Refacere platformă drum DC 81, pe L=0,5 km, Dealul Mărului, sat Săcăleni Refacere platformă drum str Potcoavei, pe L=0,15 km, sat Poienari Refacere platformă drum str Ponor, pe L=0,15 km, sat Poienari Refacere platformă drum Fundătura Cotună, pe L=0,2 km, sat Poienari Refacere platformă drum Strada Cotună, pe L=0,2 km, sat Poienari Refacere rampe acces pod. Zona “Grajduri”, sat Poienari 42 Refacere platformă din balast DC Str. Zăteni, de la Str. Hotar până la Varvara Leonard, pe L = 0,9 km, sat Răuceşti Comuna Răuceşti 28 Refacere platformă din balast DC Str. Cireşului de la Obreja Dumitru până la Stan Gheorghe, pe L = 0,2 km, sat Răuceşti Refacere platformă din balast DC Str. Pioetriş de la Balaban Gheorghe până la Pavel Vasile, pe L = 0,46 km, sat Răuceşti
Refacere platformă din balast DC Str. Ghibani de la Movilă Ioan până la Ghiba Dinu, pe L = 0,36 km, sat Răuceşti Refacere platformă din balast DC Str. Cabanei de la Todirică Marius până la Todirică Ileana, pe L = 0,11 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast + Rampe acces Str. Bondrea de la Sava Iona până la Islaz Bondrea, L = 0,4 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast Str. Parcului de la Pantilimon Petru până la Islaz, L = 0,48 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast Str. Băilor de la DN 15C până la DJ 157G, L = 0,5 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast Str. Tărâţa de la DJ 157G până la Izlaz Tărâţa, L = 0,1 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast Str. Cerbului de la DJ 157G până la Sava Aurica, L = 0,42 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast Str. Macului de la DJ 157G până la Apostoae Ilie, L = 0,45 km, sat Oglinzi Refacere platformă din balast Str. Pădurarilor de la DJ 157G până la Petrescu Mihai, L = 0,15 km, sat Oglinzi 43 Refacere platformă din balast D.S. și rigolă, L=0,3 km, de la DJ 155 I la fam Draga, sat Goşmani Comuna Români 30 Refacere platformă din balast D.S. L=0,5 km și decolmatare podeț, de la DS Hârțești la zona pod Hati, sat Goşmani Refacere platformă din balast D.S., L=0,2 km, de la DJ 155 I la fam Andrei, sat Goşmani Refacere platformă din balast D.S., L=0,2 km, de la DJ 155 I la intersecția Jora, sat Goşmani Refacere platformă din balast D.S. și decolmatare șanț, L=0,5 km, de la fam Acatrinei la intersecție Jora, sat Goşmani Refacere platformă din balast D.S. zona Fercu și decolmatare șanț, L=0,1 km, de la DS Grigoraș până la fam. Țifer, sat Goşmani Refacere platformă din balast D.S. zona Sondă și decolmatare șanț, L=0,3 km, de la DJ 155 I până la drumul Sondei, sat Goşmani Refacere platformă din balast D.S. CAP și decolmatare șanț, L=0,1 km, de la DS Români până la fam Beicu, sat Români Refacere platformă din balast D.S. spre Podoleni și decolmatare șanț, L=0,3 km, de la DS Români limita UAT, sat Români 44 Refacere platformă din balast D.S., L=0,85 km, de la fam. Moisă până la Erzucan, sat Ruginoasa Comuna Ruginoasa 36 Decolmatare podeţ, de la fam. Moisă până la Erzucan, sat Ruginoasa Decolmatare podeţ, DC 187 – Mihai Leoreanu, sat Ruginoasa Refacere platformă din balast D.S., L=0,4 km, pct Groapă, sat Ruginoasa Refacere platformă din balast DC 186, L=0,3 km, pctLeoreanu Maria, sat Ruginoasa Refacere platformă din balast DS, L=0,4 km, Str. Toloacelor - cimitir, sat Ruginoasa Refacere platformă din balast DS, L=0,2 km, Pruncu pod Stanişte – Mitrea Asmarandei, sat Ruginoasa
Refacere platformă din balast DS, L=0,46 km, Str. Morii, sat Bozienii de Sus 45 Decolmatare șanț DC 65, L=0,05 km, de la sat Vulpășești-str. Principală la fam. Cobuț Vasile, nr. 4, sat Vulpășești Comuna Sagna 3 Refacere platformă din balast D.S., L=0,3 km, de la sat Vulpăşeşti la str. Cristienești, sat Vulpăşeşti 46 Refacere plarformă drum DC 62 A, L=0,8 km, între Poienile Oancei şi Căuşeni, sat Poienile Oancei Comuna Stăniţa 48 Refacere plarformă drum DC 62 B, L=1,5 km, între Ghidion şi Slobozia, sat Ghidion Refacere plarformă drum DC 62 C, L=2,2 km, între Ghidion şi Nistria, sat Ghidion Refacere plarformă drum DC 64 B, L=1,2 km, între Chicerea şi Buzduc, sat Chicerea Refacere plarformă drum DC 63A, L=0,2 km, între Todireni şi Veja, sat Todireni Refacere acoperiş, scoala cu clasele I-IV, Veja centru, sat Veja 47 Refacere platformă balast și decolmatare șanț str. Narciselor, L=0,2 km, de la DJ 208 G la imobilul nr.42, sat Ștefan cel Mare Comuna Ștefan Cel Mare 19 Refacere platformă balast str. Papucul Doamnei, L=0,2 km, din str. Macului până în capăt, sat Ștefan cel Mare Refacere platformă balast str. Frasinului, L=0,2 km, din DJ 155 G până la pădure, sat Bordea Refacere platformă balast str. Mesteacănului, L=0,2 km, din DJ 155 G până în capăt, sat Bordea Decolmatare șanț drum exploatare, L=0,5 km, intre satele Ștefan cel Mare și Bordea, sat Bordea Refacere platformă balast str. Salciei, L=0,5 km, de la DJ 208 G până la fam Manolache, sat Deleni Refacere platformă balast str. Margaretei, L=0,3 km, str. Margaretei, sat Ștefan cel Mare Refacere platformă balast str. Liliacului, L=0,3 km, str. Liliacului, sat Ștefan cel Mare Refacere platformă balast str. Lalelelor, L=0,15 km, str. Lalelelor, sat Ștefan cel Mare Refacere platformă balast str. Plopului, L=0,1 km, str. Plopului, sat Soci Refacere platformă balast str. Paltinului, L=0,2 km, str. Paltinului, sat Soci 48 Refacere platformă din balast pe drum sătesc Măciucași, L = 2 km, de la pod Măciucași până la pod Capra, sat Tarcău Comuna Tarcău 67 Decolmatare șanț D.S. Lunca Macaz, L = 0,1 km, de la pod Măciucași la punct Macaz, sat Tarcau Refacere platformă din balast pe drum sătesc Lunca Macaz, L = 0,5 km, de la pod Măciucași până la punct Macaz, sat Tarcău Refacere platformă din balast pe drum sătesc Crivaia, L = 1 km, de la pod Crivaia la pasaj CFR, sat Tarcău Decolmatare șanț drum sătesc Crivaia, L = 0,15 km, de la pod Crivaia la pasaj CFR, sat Tarcău
Refacere platformă din balast pe drum sătesc acces Blocuri ANL, L = 2 km, de la pasaj CFR la intersecția DC 135, sat Tarcău Decolmatare șanț drum sătesc acces Blocuri ANL, L = 1 km, de la pasaj CFR la intersecția DC 135, sat Tarcău Refacere platformă din balast pe drum sătesc acces Blocuri ANL, L = 1 km, de la punct Biserică Crivaia la blocuri ANL, sat Tarcău Refacere platformă din balast pe drum sătesc Târla Iruga, L = 0,3 km, punct torent Iruga, sat Straja Decolmatare șanț pe drum sătesc Târla Iruga, L = 0,02 km, punct torent Iruga, sat Straja Refacere platformă din balast pe drum sătesc Linie, L = 1 km, de la drum Linie la punte sat Cazaci, sat Cazaci Decolmatare albie DC 135 Tarcău – Ardeluța, L= 0,5 km, punct imobilul nr.29, sat Brateș Decolmatare podeț tubular D=300 pe DC 135 Tarcău – Ardeluța, punct imobilul nr.29, sat Brateș 49 Refacere platformă din balast DC, L = 1,5 km, de la fam. Păvăloaie M la fam Cazacu, sat Tazlău Comuna Tazlău 27 Refacere platformă din balast și decolmatare șanț DC, L = 0,185 km, str. Pârâul Străjii, sat Tazlău Refacere platformă din balast DC Măgurii, L = 1 km, de la fam. Negreanu M la fam. Ivu, sat Tazlău Refacere platformă din balast DC Măgurii, L = 0,3 km, de la fam. Andriescu la str. Căprioarei, sat Tazlău Decolmatare pod pe DC 120 Chireana, Str. Chireana, pr. Racila Refacere platformă din balast DC Chireana, L = 2,4 km, de la DJ 156 A la UAT Cândești, sat Tazlău Refacere platformă din balast DC, L = 0,6 km, Moara Costan- Gării, sat Tazlău 50 Refacere podeţ surpat, sat Totoieşti – Strada Afloarei, sat Totoieşti, comuna Tupilaţi(p.v. nr. 141 din 21.07.2021) Comuna Tupilaţi 21 Refacere platformă din balats DS Tabac, L=0,3 km, Fam. Nica Stefan – Fam. Tabac Vasile, sat Aramoaia, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Decolmatare podeţ punct Marisca, intersecţia Drum Aramoaia Drum exploatare Tupilaţi Hlăpeşti, sat Aramoaia, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Decolmatare podeţ Fam Nacu C., sat Aramoaia, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Decolmatare podeţ Fam Bors S., sat Aramoaia, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Decolmatare podeţ Fam Focsaneanu S., sat Aramoaia, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Decolmatare podeţ Fam Mihailescu E., sat Aramoaia, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Refacere platformă din balast DC 180, L = 0,5 km, Fam. Nica C-tin – Limita UAT Valeni, sat Tupilaţi, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) Decolmatare şanţ dreapta DC 180, L=0,3 km, Fam. Nica C-tin, sat Tupilaţi, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021)
Refacere platformă din balast DS Aramoaia – totoiesti, L=2 km, Fam. Dabija Manole – Fam. Popîrda Gheorghe, sat Totoieşti, comuna Tupilaţi (p.v. nr. 148 din 27.07.2021) 51 Refacere platformă din balast DS, L=0,6 km, de la str. Mare la Răscruce, sat. Davideni Comuna Țibucani 59 Refacere platformă din balast DS, L=1,5 km, de la DJ 155 I până la fam Balan, sat. Davideni Decolmatare albie pr. Purcăroaia, L=0,1 km, str. Panseluței, sat Davideni Refacere platformă din balast DS, L=0,8 km, de la DJ 155 I până la fam Cucu, sat. Davideni Decolmatare albie pr. Umbrari, L=0,05 km, str. Panseluțelor, sat Davideni Refacere parapet pod, pr. Umbrari, str. Panseluțelor, sat Davideni Refacere punte pietonală str. Panseluțelor pr. Umbrari,fam. Lobodă, sat Davideni Refacere platformă din balast DS, L=0,1 km, DJ 155 N la fam Ignat, sat. Țibucanii de Jos Refacere platformă din balast DS, L=0,3 km, str. Dealului la momument Ipate, sat. Țibucanii de Jos Refacere platformă din balast str. Canton, L=0,9 km, de la fam. Marin la fam. Zenica, sat. Țibucani Refacere platformă din balast Drumul Școlii, L=0,7 km, de la DJ 155 N la tuburi, sat. Țibucani Refacere platformă din balast str. Humăria Veche, L=0,4 km, din str. Humăriei în Drumul Schitului, sat. Țibucani Refacere platformă din balast str. Uzinei, L=0,4 km, de la uzina PUB la magazin Centro COOP, sat. Țibucani Refacere sistem rutier peste podeț tubular str. Schitului, L=0,006 km, fam Latu Costică, sat. Țibucani, sat. Țibucani Refacere mal drept DC 23, L=0,03 km, fam. Magda Poiana Decolmatare albie DC 23, L=0,03 km, fam. Magda Poiana 52 Refacere platformă din balast strada Izvor, L=0,4 km, de la fam Buraga la fam. Moșneagu, sat Urecheni Comuna Urecheni 66 Refacere platformă din balast strada Răchițele, L=0,5 km, de la fam Tudose Ioan la fam. Lobodă Eleba, sat Urecheni Refacere platformă din balast strada Târgului, L=0,5 km, de la troiță la fam. Axinia, sat Urecheni Refacere platformă din balast strada Nucului, L=0,3 km, de la Olteanu Vasile la călugăru, sat Urecheni Refacere platformă din balast strada Pietruita, L=0,3 km, de la Marcu Petru la Cobuz Vasile, sat Urecheni Refacere platformă din balast strada Pârâului, L=0,6 km, de la Roșca Neculai la Enache Constantin, sat Urecheni Refacere platformă din balast strada Bujorului, L=0,2 km, de la Zeamă Vasile la Ciocoiu M, sat Urecheni Refacere platformă din balast strada Măceșului, L=0,4 km, de la Cobuz Neculai la Costache I, sat Urecheni
Refacere punte pietonală L=20, l=1,5, str Morii, pr. Topolița, sat Urecheni Refacere punte pietonală L=60, l=1,5, str Julfeni, pr. Topolița, sat Ingărești 53 Refacere albie mal drept, pr. Drahura, L=0,03km, de la fam. Axinte la str. Brădițel, sat Vânători Neamț Comuna Vânători Neamţ 88 Refacere albie mal drept, pr. Drahura, L=0,015 km, de la fam. Gușavan Maria la str. Tâmplarilor, sat Vânători Neamț Decolmatare albie mal drept, pr. Drahura, L=0,01 km, de la fam. Gușavan Maria la str. Tâmplarilor, sat Vânători Neamț Refacere apărare din gabioane mal stâng, pr. Drahura, L=0,001 km, punct fam. Herea, sat Vânători Neamț Refacere pod lemn cu culei din beton, pr. Drahura, fam Tănase, sat Vânători Neamț Refacere mal stâng, r. Ozana, L=1km, zona schit Braniște, sat Vânători Neamț Refacere mal stâng, r. Ozana, L=0,47km, de la păstrăvăria Ursu la schit Braniște 4 tronsoane, sat Lunca Refacere pod din tuburi PREMO cu platfomă metalică, punct Ticulești, pr. Nemțișor, sat Lunca Refacere mal stâng, r.Ozana, L=0,03km, str. Neamțului, fam Cristei, sat Lunca Decolmatare albie DJ 157F, torent Piciorul Roșu, DJ 157F km 2+409, sat Lunca Decolmatare podeț DJ 157F, torent Piciorul Roșu, DJ 157F km 2+409, sat Lunca Refacere platformă din balast str. Neamțului, L=0,3km, de la puntea pietonală la fam. Cristei, sat Lunca 19 Județul Prahova Total, din care: 118.332 1 Refacere și consolidare DJ100M L=0.071km,comuna Carbunesti (PV nr. 1936/01.07.2021 poziția 90) Județul Prahova 25824 Refacere 2 podețe intersectia DJ100H cu DJ102R , comuna Gura Vadului (PV nr. 2868/07.07.2021 poziția 96) Refacere drum DJ100H ,L=0.040 km, comuna Gura Vadului (PV nr. 2868/07.07.2021 poziția 96) Refacere DJ 102L, L=0.060km, comuna Starchiojd (PV nr. 3308/06.07.2021 poziția 95) Refacere DJ214, L=0180km, comuna Brebu (PV nr. 3045/25.02.2021 poziția 30) Refacere DJ 102N, L=0.050km , comuna Gornet Cricov (PV nr. 1594/29.04.2021 poziția 54) Refacere DJ 100E afectat de eroziune mal stâng, L=0.060km, comuna Adunati (PV nr. 3535/08.06.2021 poziția 69 RS) Refacere DJ 233, L= 1km,comuna Ariceştii Zeletin (PV nr. 1092/30.06.2021 poziția 87 în RS) Refacere și consolidare DJ 101 T, L=0.640, COMUNA BERTEA (PV nr. 2954/28.05.2021 poziția 63 în RS) Consolidare si refacere DJ 207, L= 0.600 KM, comuna Sotrile (PV nr. 517/28.01.2021 poziția 15 )
Refacere pod DJ 100 E COMUNA POIANA CAMPINA (PV nr. 6145/26.05.2021 poziția 62) Refacere DJ 101P L=0.250 km comuna Poiana Campina (PV nr. 7214/22.06.2021 poziția 80) Refacere DJ219 L= 0.125km, comuna Predeal Sarari (PV nr. 3705/25.06.2021 poziția 85) Refacere 2 podete comuna Provita de Jos (PV nr. 3214/17.06.2021 poziția 78 ) Refacere DJ234, L=0.650km , comuna Chiojdeanca (PV nr. 261/17.02.2021 poziția 27) Refacere DJ 102 I - L= 0.500 km, DJ 101R - L=0.100 km și DJ 207 - L= 0.035 km municipiul Campina (PV nr. 29922/21.07.2021 poziția 100) Apărări de mal DJ 102I - L=0.100 km municipiul Campina (PV nr. 29922/21.07.2021 poziția 100) Refacere 1 pod DJ100D comuna Scorțeni (PV nr. 12548/23.06.2021 poziția 91 ) Refacere DJ 234, L= 0.021 km , comuna Salcia (PV nr. 941/07.04.2021 poziția 43) 2 Apărări mal L=0.350km Municipiul Ploiești 1411 3 Refacere străzi L= 0.810 km Municipiul Câmpina 2752 4 Refacere străzi L=1.530 km (notă 0.530 km din PV nr. 12392/04.06.2021 poziția 66 și 1 km din PV nr. 14643/25.06.2021 poziția 84 în RS) Orașul Breaza 6221 Apărare de mal punct „Gara”, 0,300 km (PV 12392/04.06.2021poziția 66 în RS) 5 Refacere și consolidare străzi L=0.500 km Orașul Comarnic 8907 6 Refacere străzi L=0.025km Orașul Sinaia 587 Apărări de mal L=0.12 km (PV nr. 21672/27.07.2021 poziția 98) Refacere străzi L 0.0200 km (PV nr. 21672/27.07.2021 poziția 98) 7 Apărări de mal L= 0.035 km Orașul Bușteni 537 Refacere străzi L= 0.020 km 8 Refacere drumuri comunale L=1.60 km Comuna Albești- Paleologu 601 Refacere drumuri forestiere L=18.0 km 9 Refacere 2 podețe Comuna Adunați 2769 Reparatii 3 punți/ traversări pietonale Refacere drumuri comunale L= 0.600 km Apărări de mal L= 0.250 km 10 Refacere Ulita Milieni și Ulita Liontari L= 0.900 km Comuna Ariceștii Zeletin 266 11 Refacere străzi L=2.200 km Comuna Aluniș 654 12 Apărări de mal L=0.110km Comuna Blejoi 621 13 Apărări de mal, L=0.400km Comuna Bucov 2067 14 Refacere DC4, L=0.025Km Comuna Brebu 282 15 Apărări de mal L=0.530 km Comuna Bătrâni 2577 Refacere drumuri comunale L= 2.800 km Refacere străzi L= 6 km
16 Refacere 1 punte/ traversare pietonală Comuna Bertea 5424 Apărări de mal L=0.100km,comuna Bertea Refacere drumuri comunale L= 11 km 17 Refacere DS20, DS1011, DS2070/1, DC 2061, DC 2267/1 L= 3.050 KM (PV nr. 7744/15.06.2021 poziția 76 în RS) Comuna Bănești 1435 Refacere străzi L= 0.110 km (PV nr. 6830/21.05.2021 poziția 59 în RS) 18 Refacere 2 podețe Comuna Bălțești 352 Refacere 2 punți/ traversări pietonale 19 Refacere 2 punți/traversări pietonale Comuna Cocorăștii Mislii 800 Apărare de mal, L=0.530km 20 Refacere 2 punți/ traversări pietonale (PV 1037/12.02.2021 poziția 22) Comuna Cerașu 3546 Refacere 3 podețe (PV 1037/12.02.2021 poziția 22) Apărări de mal L=0.570 km (PV nr. 4246/02.07.2021 poziția 91) Refacere drumuri comunale L= 0.500 km (PV nr. 4246/02.07.2021 poziția 91) 21 Apărări de mal L= 0.062 km Comuna Cărbunești 476 Refacere drumuri comunale L= 0.195 km 22 Refacere punte/traversare pietonală (PV nr. 11004/21.05.2021 poziția 60 în RS) Comuna Cornu 542 Refacere străzi L=0.035 km (PV nr. 4283/02.06.2021 poziția nr. 65) Refacere stradă L=0,006 km și consolidare versant 0,010 ha (PV nr. 4684/15.06.2021 poziția 75) 23 Refacere străzi L=0.040km Comuna Cosminele 345 24 Refacere drum comunal , L=0.600km Comuna Chiojdeanca 4285 25 Refacere drum comunal L=0.080Km Comuna Drajna 1234 26 Refacere 2 poduri (PV nr. 3818/30.06.2021 poziția 88) Comuna Dumbrăvești 3701 Apărări de mal L= 0,700km (PV nr. 3818/30.06.2021 poziția 88) Refacere drumuri comunale, L= 0.350km (PV nr. 2933/19.05.2021 poziția 58) 27 Refacere străzi L=1.91 km Comuna Gornet 703 28 Refacere străzi, L=0.430km Comuna Gornet Cricov 3139 29 Refacere DS 20 L=0.500km (PV NR. 3070/14.04.2021 POZIȚIA 45) Comuna Gura Vitioarei 4757 Apărări de mal, L= 0.450km (PV nr. 1409/18.02.2021 poziția 28) Refacere 1 punte/ traversare (PV nr. 1409/18.02.2021 poziția 28) 30 Refacere DC 60 și DC VC 15 pe L= 0.060km Comuna Iordăcheanu 960 31 Refacere stradă L=0.050km Comuna Izvoarele 769 32 Refacere drumuri comunale L= 4.782 km Comuna Măgureni 389 33 Refacere 2 poduri Comuna Provița De Jos 4087 Apărări de mal L=0.200km
Refacere 1 podete pe DC Refacere drumuri comunale L=0.220km Refacere strazi,L=1.00km 34 Refacere DS42, DS 272, DS 2365, DC 124, DS 1973, DS 2396, DS 2401 pe L= 1.030 km Comuna Provița De Sus 1748 35 Refacere drum comunal L= 0,060 km Comuna Păcureți 388 36 Refacere strazi, L= 2.050 km (PV nr. 6145/26.05.2021 poziția 62) Comuna Poiana Câmpina 1541 Refacere punte/traversare pietonala , 1 buc (PV nr. 1789/16.02.2021 poziția 26) 37 Refacere 1 pod Comuna Predeal Sărari 1231 38 Refacere drumuri comunale L= 0.425 km Comuna Salcia 4777 Aparari de mal , L=0.025km 39 Refacere DS 768 L=0.030km Comuna Surani 93 40 Refacere drum comunal L=0.300 km Comuna Sângeru 382 41 Refacere Strada Rotarea L=0.400 m (PV nr. 1501/19.03.2021 poziția 35) Comuna Starchiojd 1566 Refacere 1 punte/traversare pietonala (PV nr. 1501/19.03.2021 poziția 35) Apărări de mal L=0.100km (PV nr. 3308/06.07.2021 poziția 95) 42 Refacere strazi, L=0.150km Comuna Scorțeni 787 Apărări de mal , L=0.130km Refacere 1 pod 43 44 Refacere drumuri comunale și locale, L=0.280km Apărări de mal L=0.050 km Comuna Șotrile Comuna Ștefești 3922 900 Refacere străzi L=0.15 km Refacere drumuri comunale L=0.100 km Refacere pod Refacere 2 punți/ traversări pietonale 45 Apărări de mal L= 0.060 km Comuna Telega 331 46 Refacere DC 17 L=0.620km și drum pietruit de acces către zona ”Tâmpa” L=0.200 km Comuna Teișani 396 Aparari de mal, L=0.250km 47 Consolidare versant S=0.150ha Comuna Valea Doftanei 6612 Refacere drumuri comunale L= 0.600km 48 Refacere strazi , L=20.80 km Comuna Valea Călugărească 638 20 Județul Suceava Total, din care: 16.707 1 Decolmatare pod și albie pârâu Hremetne pe DJ 209G , la km 27+100 la intrare în localitatea Nisipitu L=36m, l=12m, h=1m, sat Nisipitu comuna Ulma Județul Suceava 2200 Decolmatare pod și albie pârâu Corjeni pe DJ 209G , la km 29+200 L=15m, l=5m, h=1.5m, sat Nisipitu comuna Ulma Decolmatare pod și albie pârâu Gigolia pe DJ 209G , la km 31+150 L=30m, l=10m, h=1.5m, sat Ulma comuna Ulma Decolmatare pod și albie pârâu Ulma pe DJ 209G , la km 31+850 L=36 m, l=12m, h=1m, sat Ulma comuna Ulma
Refacere pe DJ 176 , de la km 42+990 la km 48+990 suprastructură din balast 50% L=6 km, l=8 m , h=0,1 m și decolmatare șanțuri L=6 km, l=0,5 m, h=0,4 m comuna Brodina Refacere podeț tubular pe DJ 176 , km 52+050 cu diametru D=800 mm (2 buc. Tuburi ), comuna Brodina Decolmatare șanțuri pe DJ 209 G , la km 18+300 la km 18+900 respectiv de la km 22+000 la km 22+700 cu dimensiunile L=1,3 km, l=0,5m, h=0.5m , comuna Brodina Refacere corp drum: terasament L=110 m, l=2 m, h=15 m și asfalt L=110 m, l=3m pe DJ 209 G , km 22+700 la km 22+810, comuna Brodina Refacere apărare de mal zid de sprijin din beton h=2 m, L=30 m pe DJ 177 A , km 11+600 , comuna Stulpicani Refacere apărare de mal anrocamente L=6 m , l=2 m, h=2 m, pe DJ 177 A , km 8+900 , comuna Stulpicani Refacere apărare de mal anrocamente L=6 m , l=2 m, h=2 m, pe DJ 177 B , km 12+500 , sat Gemenea, comuna Stulpicani Refacere apărare de mal anrocamente L=6 m , l=0,5 m, h=2 m, pe DJ 177 B , km 8+300 , sat Gemenea, comuna Stulpicani Decolmatare parte carosabilă pe DJ 177 B , km 7+600 la km 7+800 L=200 ml, l=6m, h=0,15 m , comuna Stulpicani Refacere anrocamente pe DJ 177 B , km 5+700 dreapta (L=4m , h=2 m, l=1,5 m) , km 5+900 dreapta (L=6m , h=2 m , l=1,5 m) , km 7+200 stânga((L=4 m , h=2 m , l=0,5 m), km 8+200 stânga(L=6m , h=2 m , l=0,5 m), , comuna Stulpicani Refacere suprastructură din balast L=0,877 km, l=6 m , h=0,15 m pe DJ 208 B , km 24+023 la km 24+900, comuna Hânțești Refacere suprastructură din balast L=1,648 km, l=6 m , h=0,15 m pe DJ 208 B , km 25+932 la km 27+580, comuna Hânțești Refacere podeț tubular pe DJ 208 D , km 16+646 cu diametru D=800 mm ( l=8ml ), comuna Hânțești Refacere corp drum cu balast și piatră spartă pe DJ 174 E , km 1+000-1+200, km 3+100-3+150, km 5+100-5+160, km 5+500- 5+600, km 5+700-5+800, km 5+950-6+200, km 7+000-7+300, comuna Panaci Refacere anrocamente pe DJ 174 E , km 4+000-4+015 dr.,km 4+780-4+800,dr. km 4+950-4+970dr., km 5+100-5+120 stg., km 5+200-6+300 stg+dr. km 6+600-6+900 dr., km 7+000-7+300 dr., km 7+400-7+420 stg., km 7+500-7+550 stg., km 7+600-7+620 dr., km 7+800-7+850 dr., km 8+400-8+420 dr., km 9+500-9+600 dr., km 9+700-9+720 dr. comuna Panaci Refacere șanțuri de pământ pe DJ 174 E , km 1+600-2+200 stg, km 2+500-5+200stg.+dr., km 5+500-5+600 dr., km 6+300-6+800 stg., km 6+850-7+300 dr., km 7+700-9+000 stg., km 9+500- 9+800 stg. Comuna Panaci Refacere podeț dalat pe DJ 174 E , km 5+700 , comuna Panaci Refacere podeț dalat pe DJ 174 E , km 6+250 , comuna Panaci Refacere podeț dalat pe DJ 174 E , km 6+850, comuna Panaci Refacere culei, aripi, timpane și placă la podețul dalat situat pe DJ 174 E , km 7+300 , comuna Panaci
Refacere pe DJ 177 A eroziune mal km 27+800, L=60 ml, h=2,0 ml, l=2,5 ml, decolmatare rigole/șanțuri/parte carosabilă km 26+900 la km 27+600, L=80 ml, h=4,0 ml, l=0,5ml, refacere zid de sprijin din beton km 27+800, L=15ml, h=2,0 ml, refacere timpan podeț km 28+700 L=6 ml, h=2,0 ml, refacere terasament km 30+800 la km 31+700 , L=900ml, h=0,75 ml, l=0,30 ml , în comuna Ostra Refacere infrastructură pe DJ 175 decolmatare carosabil km 28+900-33+500, L=0,850 km, l=8,0 m, h=0,10 m, decolmatare șanțuri km 28+900-33+500, L=3,5 km , decolmatare 13 buc podețe cu L=8 m și albii l=208 ml între km 28+900-33+500, refacere 4 buc aripi din beton la podeț km 31+871, h=2m , refacere zid de beton L=8 m, h=2m, și decolmatare albie L=10 m, l=8 m, h=1,2 m la podeț km 30+743, în comuna Moldova Sulița Refacere infrastructură pe DJ 174 E între km 5+000 și km 10+000 curățire aluviuni L=2350 ml, h=0,10m , l=5,75 m și arbori L=2350ml, h=0,10m, l=1,25 m, refacere terasament din piatră spartă, inclusiv reprofilare și compactare L=2350ml, h=0,10m, l=5m, refacere anrocamente L=20 m, h=1,75 m, l=1,25 m, comuna Panaci Reprofilare DJ 174 E între km 9+800 și km 18+930 L=9,130 km l=6,0 m, sat Dârmoxa , oraș Broșteni Refacere pe DJ 177 A km 39+800, km 40+400, km 42+400 apărări de mal ( zid de beton) L=55 ml, h=2m, refacere terasament km 34+600stg., km 34+900 stg., km 36+700 dr. L=63 ml h=4,0 m, refacere acostament km 37+000 la km 38+000 L=800 ml, h=0,75 ml l=0,45 m, oraș Broșteni Refacere pe DJ 178 km 27+250-29+000, suprastructură din balast L=1,75 km, l=6,0 m, h=0,15 m și decolmatare șanțuri L=1,75 km (stg+dreapta), sat Humoreni com. Comănești 2 Refacere terasament strada Simion Florea Marian, zona Punte Crăciunescu P. pe L=0.03km, l=3,5m, h=0.3m și decolmatare rigolă strada Izvorul Alb de la km 3 + 000 la km 5 + 000 pe o lungime L=1,8km și l=0.2mc/ml Municipul Câmpulung Moldovenesc 175 Refacere apărare de mal din anrocamente la podeț tubular Dn=1500 pe pârâul Valea Seacă la km 3 + 000 pe o lungime L=0.06km, refacere podeț tubular Dn=1500 pe pârâul Valea Seacă la km 3 + 000 pe o lungime L= 0.05 km, lățime l= 3.5m si h=0.2m și decolmatare secțiune scurgere la podeț pe DN 17 la km 192 + 364, pe o lungime de L=0.05km, l=4m, h=1m. Refacere apărare de mal din anrocamente care pune în siguranță strada Valea Seacă, zona Crăciun pe o lungime L=0.02 km, refacere apărare de mal din anrocamente care pune în siguranță strada Simion Florea Marian, zona punte Crăciunescu pe o L=0.025km și refacere apărare de mal din anrocamente care pune în siguranță strada Izvorul Alb pe o L=0.22km 3 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din municipiu: strada Plt. Iacob pe L=1.5 km, l=4.5m, h=0.15m, strada Aleea Teilor pe L= 0.35km, l= 3m, h= 0.15, strada Nufărului L=1.8 km, l=3m, h= 0.15, strada Răzeșilor L= 0.75 km, l= 3m, h= 0.15, strada Antilești L= 0.45km , l= 3m, h= 0.15, strada Panduri Municipul Fălticeni 132
L= 0.25km, l=3m, h=0.15, strada Ion Creangă L=0.1km, l=3m, h=0.15, strada Câmpului L=0,85km, l=3m, h=0.15. Refacere suprastructură din balast pe Strada Plt.Iacob Nr. Inv. 2121046 din municipiul Fălticeni de la km 0+000 la km 1+700 pe L=1,7km, l=4,5m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Strada Teilor Nr. Inv. 2121027 din municipiul Fălticeni de la km 0+350 la intersecția cu strada Sucevei pe L=0,85km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Strada Spicului Nr. Inv. 2121093 din municipiul Fălticeni de la km 0+000 la km 1+200 pe L=1,2km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Strada Panduri Nr. Inv. 2121065 din municipiul Fălticeni de la km 0+000 la km 0+250 pe L=0,25km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Strada Doboșari Nr. Inv. 2121071 din municipiul Fălticeni de la km 0+000 la km 0+150 pe L=0,15km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Strada Slt. Nedelcu Nr. Inv. 2121069 din municipiul Fălticeni de la km 0+000 la km 0+060 pe L=0,06km, l=3,0m, h=0,10m 4 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din municipiu: strada Ion Grămadă integral pe L= 0.32km, l=6m, h= 0.10, strada George Coșbuc integral L=0.4km, l=6m, h=0.10, strada Gheorghe Doja integral L=0.42km, l=6m, h=0.10, strada Cucului integral L=0.65km, l=6m, h=0.10, strada Podurilor integral L=0.31km, l=6m, h=0.10, strada Pandurilor integral L=0.785km, l=6m, h=0.10, strada Zorilor integral L=0.49km, l=6m, h=0.10, strada Alexandru Odobescu integral L=0.4km, l=m, h=0.10, strada Vasile Conta integral L=0.33km, l=6m, h=0.10, strada Îmbinată integral L=0.09km, l=6m, h=0.10, strada Plevnei integral L=0.6km, l=6m, h=0.10, strada Mică integral L=0.22km, l=5m, h=0.10. Municipul Rădăuți 128 5 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din municipiu: strada Albinelor pe L=0.35km, l=3m, h=0.10m, strada Bucovinei pe L=0.1km, l=3m, h=0.10m, strada Căprioarei pe L=0.7km, l=3.5m, h=0.10m, strada Lumea Nouă pe L=0.2km, l=5m, h=0.10m, strada Nichitușeni pe L=0.4km, l=3.5m, h=0.10m, strada Poligonului pe L=0.5km, l=3m, h=0.10m, strada Popeni pe L=0.65km, l=4m, h=0.10, strada Zimbrului pe L=0.1km, l=3m, h=0.10m. Municipul Vatra Dornei 58 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din localitatea Argestru, mun. Vatra Dornei: ulița Haju pe L=1.3km, l=3m, h=0.10m, Ulița Știrbeni pe L=0.65km, l= 3m, h=0.10m. Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din localitatea Roșu, mun. Vatra Dornei: strada Colăcelu pe L=0.3km, l=4.5m, h=0.10m, strada Silvicultorului pe L=1.0km, l=5m, h=0.10m, Ulița Vlejeni pe L=0.3km, l=3m, h=0.10m.
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din localitatea Todireni, mun. Vatra Dornei: strada Todireni pe L=1,0km, l=3.5m, h=0.10. 6 Refacere apărare de mal din gabioane care pune în siguranță gospodăria Dochița C. pe o lungime de L=0.005km, l=2m din localitatea Dârmoxa Orașul Broșteni 1578 Refacere suprastructură din balast pe DC din satul Dârmoxa: DC Bisericii pe o lungime de L=0.08km, l=1.0m, h=4m. Refacere suprastructură din balast pe DC din satul Pietroasa: DC Pietroasa pe o L=1.00km, l=4m, h=0.15m și pe L=0.320km, l=8m, h=3.80m. Refacere apărări de mal în sat Pietroasa care pun în siguranță DC Pietroasa: zid de piatră cu fundație din beton ciclopian pe o L=0.02km, l=4m, h=2m, pereu din beton 20cm nearmat pe o L=0.1km, h=2m, zid de piatră din beton ciclopian pe o L=0,09km. Refacere dig de pământ în sat Pietroasa care pune în siguranță DC Pietroasa pe o L=0.08km, l=4m, h=2m. Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Holdița: DC Holdița pe L=1.6km, l=4m, h=0.15m. Refacere dig de pământ care pune în siguranță DC Holdița în sat Holdița pe o L=0.03km, l=3m, h=2m. Refacere dig de pământ în satul Holda care pune în siguranță DJ Puzdra ( DJ 177A din administrarea CL oraș Broșteni) pe o L=0.03km, l=3m, h=2m. Refacere suprastructură din balast pe DC în sat Cotârgași: DC Cotârgași pe o L=2.4km, l=4m, H=0.15m. Refacere culee din beton la puntea pietonală peste pârâul Cotârgași, în sat Cotârgași pe o L=0.004km, l=2m, h=1,5m. Refacere dig de pământ în sat Cotârgași care pune în siguranță DC Cotârgași: L=0.065km, l=2m, h=2m și L=0.11km, l=2m, h=2m. Refacere 10 tronsoane de apărări de mal din gabioane în sat Cotârgași pe pârâul Cotârgași: pod Sandu pe L=0.005km, h=3m, zona Serbeca pe L=0.02km h=2m, pod Buha pe L=0.02km, h=2m, zona Tudorache pe L=0.01km, h=3m, pod C. Bălău pe L=0.013km, h=2m, zona Marcuțianu pe L=0.016km, h=3m, pod Nisipianu pe L=0.08km, h=2m, zona Tudorache L=0.024km, h=3m, zona Berbeca pe L=0.02km, h=3m, zona Goia pe L=0.012km, h=3m. Refacere apărări de mal din zidărie de piatră cu fundație de beton ciclopian pe pârâul Cotârgași, sat Cotârgași: zona DC Cotârgași pe L=0.010km și zona Marcuțianu pe o L=0.015km.
7 Refacere suprastructură din balast pe drumurile vicinale din orașul Cajvana: drum vicinal 153 de la Mitrofan Gh. La Șoldan Gh. Pe o L=0.35km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 1013 pe la atelier service până DC 43C pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 866 de la Jucan N. la Casa de Adunare ADONAI pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 1267 de la Dușa Gh. La Titiene T. pe o L=0.28km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 4352 de la Boca G. la Drăghici Gh. Pe o L=0.15km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 2104 de la Cârcu T. la Ciuhan C. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 1862 de la Fluture I. la DJ 178D pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 4353 de la Coza F. la Savu Gh. Pe o L=0.8km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 5134 de la Gurău P. la Rotaru V. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 4352 de la Gurău Gh. La Drăghici Gh. Pe o L=0.15km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 4272 de la Gurău V. la Strugar C. pe o L=0.15km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 2104 de la Căminul Cultural la Ciuhan S. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal Fn de la Drăghici V. la Drăghici F. pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 954 de la Savu A. spre Dușa la Șoldan Gh. Pe o L=0.25km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 1975 de la Boca S. la Covaci N. pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal Fn de la Mitrofan V. la Mitrofan Gh. Pe o L=0.3km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal 302 de la Ciotu G. a OP. La Bârgouan V. pe o L=0.35km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal Fn de la Mitrofan Gh. La Șoldan Gh. Pe o L=0.35km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal fn de la Iacoban A la Chindri; I L=0.2km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal Fn de la Mănăstirea Codru la Vasile A. pe o L=1.0km l=3m, h=0.15m, drum vicinal Fn de la DC 43A până la Șoldan I. pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m. Orașul Cajvana 274 Refacere șanțuri betonate în oraș Cajvana aferent drumului vicinal 153 în zona Mitrofan Gh. Pe o L=0.05km și aferent drumului vicinal 113 în zona Mitrofan G. pe o L=0.04km. Refacere șanț betonat aferent DC 644, zona Tomescu I., pe o L=0.04km Refacere suprastructură de balast pe drumurile comunale din oraș Cajvana: DC de la Luțan Gh la Cindriș T. pe o L=0.3km, l=3m, h=0.15m, DC 1977 de la Cîrcu D. la Bîrgăoan G. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.15m, DC 4511 de la Chindriș I. a Ștefan la Costan S. pe o L=0.1km, l=3m, h=0.15m, DC 4916 de la Pîțu I. la Bîrgăoan G. pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m, DC 4917 de la Savu M. la Pîțu N. a Rodica pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, DC 5248 de la Pîțu G. la Drăghici V. pe o L=0.09km, l=3m, h=0.15m, DC 5020 de la Savu S. la Negrea Gh. Pe o L=0.08km, l=3m, h=0.15m, DC 5134 de la Gurău P. la Rotar V. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.15, DC 2273 de la Iacoban G. la Ureche G. pe o L=0.18km, l=3m, h=0.15m, DC 2930 de la Gurău G. la Lucan Ș. A, Pîțu I. a V. pe o L=0.45km, l=3m, h=0.15m, DC 1 zona Muncel în zona Muncel pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, DC 2 zona Muncel în zona Muncel pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m, DC 4 zona Muncel în zona Muncel pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m, DC 7 zona Muncel în zona Muncel pe o L=0.25km, l=3m, h=0.15m, DC 43 A de la groapa M. la Tîcșa pe o L= 1.5km, l=3m, h=0.15m.
8 Refacere suprastructura de balast pe drumurile comunale din sat Siliștea, oraș Dolhasca: DC de la DJ 208 la Canton silvic pe L=1.5km, l=6m, h=0.10m, DC de la DJ 208 la Moroșanu I. pe L=0.5km, l=4m, h=0.10m, Orașul Dolhasca 93 Refacere suprastructură de balast pe DC în oraș Dolhasca: DC de la Valea Poienii la limită comuna Dolhești pe o L=1.5km, l=3m, h=0.10m. Refacere suprastructură de balast pe drumurile comunale din satul Probota, oraș Dolhasca: DC de la Arteni la Ghebosu pe o L=1.5km, l=4m, h=0.10m. 9 Refacere suprastructură de balast a rețelei stradale din sat Plutonița, oraș Frasin: strada Releului pe L=0.5km, l=4m, h=0.15m, strada Pârliturii pe L=0.5km, l=4m, h=0.15m, strada Ghirileu pe o L=0.3km, l=4m, h=0.15m, strada Crăciunești pe o L=0.7km, l=5m, h=0.15m. Orașul Frasin 99 Refacere suprastructură de balast a rețelei stradale din sat Doroteia, oraș Frasin: strada Pârâu Doroteia pe o L=0.6km, l=4m, h=0.15m, strada Prund Doroteia pe o L=0.3km, l=4m, h=0.15m, strada Aleea Școlii pe o L=0.3km, l=4m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast a rețelei stradale din sat Bucșoaia, oraș Frasin: strada Prund Bucșoaia pe o L=0.48km, l=6, h=0.15m, strada Sondei pe o L=0.4km, l=6m, h=0.15m, strada Brădățenilor pe o L=0.2km, l=3m, h=0.15m, strada Suha pe o L=0.4km, l=4m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast a rețelei stradale din oraș Frasin: strada Sanatoriu pe o L=0.3km, l=3m, h=0.15m, strada Stadionului pe o L=0.8km, l=6m, h=0.15m, strada Spitalului pe o L=0.24km, l=3m, h=0.10m, strada Bisericii pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m, strada Obreja 1 pe o L=0.45km, l=3m, h=0.15m, strada Ciornei pe o L=0.36km, l=3m, h=0.15m. 10 Refacere suprastructură de balast a drumurilor comunale din oraș Liteni: DC nr.inv. 09 de la DC hotar stânga la Șomuzul Mic pe o L=1.0km, l=3m, h=0.15m. Orașul Liteni 138 Refacere suprastructură de balast pe rețea de drumuri comunale în sat Siliștea, oraș Liteni: DC nr.inv. 48 de la DC Siliștea Pădurii la intersecție Biserică pe o L=0.6km, l=3.5m, h=0.15m, DC nr.inv. 47 de la intersecție DC 4 – ultima casă pe dreapta pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m, DC 6A de la fam. Gontaru la intersecție Pârlitura pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, DC 4 de la Moțoc V. la intrare sat Osoi pe o L=0.3km, l=3m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe rețea de drumuri comunale în sat Rotunda, oraș Liteni: DC nr.inv. 68 de la intersecția ( fam. Ploșniță ) – platou Cruce pe o L=0.8km, l=3m, h=0.15m, DC 6 de la zona ieșire pădure – podul Iancului pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m, DC nr.inv. 59 de la pod Rotunda (fam. Manzalau) – cătun Poiana pe o L=0.8km, l=3.5m, h=0.15m, DC nr.inv.56 de la fam. Iordache – rezervor apă pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, DC nr.inv. 52 de la DC Rotunda la intersecție hotar Rotunda pe o L=0.9km, l=3m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe rețea de drumuri comunale în sat Corni, oraș Liteni: DC nr.inv. 90 de la DC Corni – Izlaz pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m.
11 Refacere suprastructură de balast pe rețea de drumuri de exploatare în oraș Milișăuți: drum de exploatare DE 431 ( tronson 1) din DN 2K la zona stâni oi pe o L=3.1km, l=3.5m, h=0.15m, drum de exploatare DE 431 (tronson 2) de la fermă porci la DE 495 pe o L=0.8km, l=3.5m, h=0.15m. Orașul Milișăuți 44 12 Refacere suprastructură de balast pe rețea stradală în orașul Solca: pe strada Ștefan cel Mare de la Beseney la Romaniuc pe o L=1.5km, l=3m, h=0.15m, strada Slatinei de la Cuzenco la Filimon pe o L=0.4km, l=3m, h=0.15m, strada Tocari de la Timinger la intersecția cu strada Tomșa Vodă pe o L=1km, l=3m, h=0.15m, , strada I.E. Torouțiu de la Iacoban O. la Marulă Gh. Pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m, strada Ion Creangă de la Rusu la intersecția cu Splaiul Independenței pe o L=0.5km, l=3, h=0.15m. Orașul Solca 76 13 Refacere podețe tubulare în sat Bivolărie, oraș Vicovu de Sus: podeț tubular pe strada Podirei zona fam Turta D=600mm, L=6m, podeț tubular pe strada Podirei zona fam Danila D=600mm, L=5m, podeț tubular pe strada Podirei zona fam Ursachi D=600m, L=5m. Orașul Vicovu de Sus 219 Refacere suprastructură de balast pe rețea stradală în sat Bivolărie, oraș Vicovu de Sus: strada Podirei de la fam Danila la fam Schipor P. pe o L=0.55km, l= 4m, h=0.10m, strada Obcini de la fam Schipor Gh.la pădure pe o L=0.6km, l=4m, h=0.10m, strada Podirei de la fam Alexiuc la fam Reuț I. pe o L=0.70km, l= 4m, h=0.10m, strada Domnească de la fam. Roman la Saivan pe o L=0.50km, l=4m, h=0.10m. Refacere diguri din pământ pe râul Suceava în oraș Vicovu de Sus: dig de pâmânt care pune în siguranță stația de captare apă pe o L=0.22km, l=2m, h=2m, dig de pământ care pune în siguranță strada George Coșbuc și 14 lociunțe în zona Laura- Caraba pe o L=0.15km, l=2m, h=2m, dig de pământ care pune în siguranță strada Dragoș Vodă și 6 locuințe în zona Laura- Straja pe o L=0.15km, l=2m, h=2m, dig de pământ care pune în siguranță strada Ungureni și 15 locuințe în zona Laura-Straja pe o L=0.10km, l=-2m, h=2m. Refacere suprastructură de balast pe rețea stradală din oraș Vicovu de Sus: strada Șuvarului de la fam Schipor la fam Gheorghiță pe o L=0.65km, l=4m, h=0.10m, strada Fleșca de la fam Juravle la fam Negru pe o L=0.45km, l=4m, h=0.10m, strada Avram Iancu de la fam Schipor la fam Dănilă pe o L=0.3km, l=4m, h=0.10m, strada Romană de la fam Pleșca la fam Farcaș pe o L=0.80km, l=4m, h=0.10, strada Meșterul Manole de la fam Vestiuc la fam Chira pe o L=0.40km, l=4m, h=0.10m, strada George Călinescu de la fam Reuț la fam Parasca pe o L=0.30km, l=4m, h=0.10m, strada Baciului de la fam Gheorghiță la fam. Cruț pe o L=0.55km, l=4m, h=0.10m.
14 Refacere suprastructură din balast pe drumurile comunale din sat Adâncata: DC de la Șfabu C. la Glofca D. pe o L=0.5km, l=5m, h=0.15m, DC de la Colbu D. la Giurcă N. pe o L=0.4km, l=5m, h=0.15m, DC de la Cârcu Gh. La Colbu D. pe o L=0.30km, l=5m, h=0.15m, DC de la Loghin Gh la Giurcă D. pe o L=0.3km, l=3.5m, h=0.15m, DC de la Corhan V. la Onofrei I. pe o L=0.30km, l=3.5m, h=0.15m, DC de la Hanu M. la Filip M. pe o L=0.20km, l=3.5m, h=0.15m, DC de la Tălpălariu C. la Ștefănucă V. pe o L=0.40km, l=3.5m, h=0.15m, DC de la Dionisă E. la Biserica Adventistă pe o L=0.30km, l=4.5m, h=0.15m, DC de la Grosu N. la Grosu N. pe o L=0.50km, l=3m, h=0.15m, DC de la Naharniuc pâna la Ursuciuc D. pe L=0.30km, l=4m, h=0.15m, DC de la Anton S. la Onofrei V. pe o L=0.40km, l=4m, h=0.15m, DC de la Ilie V. la Dumitriu A. pe o L=0.30km, l=3m, h=0.15m, DC de la Ilie V. la Cucu Gh. Pe o L=0.40km, l=4m, h=0.15m, DC de la Luca I. la Donisă C. pe o L=0.40km, l=5m, h=0.15m, DC de la Șutu M. la Alucăi I. pe o L=0.30km, l=4m, h=0.15m, Comuna Adâncata 84 Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Fetești, comuna Adâncata: DC de la zona Feșterie la fam Anușcă Gh pe o L=0.40km, l=4m, h=0.15m, DC de la Huțanu Ctin la fam. Zadie pe o L=0.30km, l=4m, h=0.15m, DC de la fam Spataru S. la fam Moruz pe o L=0.30km, l=5m, h=0.15m. 15 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Arbore: DC 43D de la casa nr. 1113B la casa nr. 1147 pe o L=0.48km, l=6m, h=0.15m, DC nr.inv. 218 de la casa nr. 286 la casa 308A pe o L=0.90km, l=6m, 0.10m. Comuna Arbore 49 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Clit, comuna Arbore: DC nr.inv. 148 de la casa nr. 334F la casa 337 pe o L=0.175km, l=6m, h=0.15m, 16 Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 12 din sat Bălcăuți, comuna Bălcăuți de la Pârâul Horaiț la Vițega M. pe L=0,200km, l=4,0m, h=0,15m Comuna Bălcăuți 91 Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 11 din sat Bălcăuți, comuna Bălcăuți de la Danieliuc V. la Slepiuc D. pe L=1,000km, l=4,0m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 4 din sat Bălcăuți, comuna Bălcăuți de la Ieremiciuc I. la Magorca D. pe L=0,550km, l=4,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 7 din sat Bălcăuți, comuna Bălcăuți de la Berezovschi I. la Stația Auto pe L=0,600km, l=4,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 20 din sat Gropeni, comuna Bălcăuți de la Biserica Catolică la Imaș pe L=1,000km, l=4,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 24 din sat Gropeni, comuna Bălcăuți de la Sadoveac N. la imaș comunal pe L=0,600km, l=4,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 30 din sat Negostina, comuna Bălcăuți de la magazin la Filip I. pe L=0,700km, l=4,0m, h=0,10m
17 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală în sat Corlata, comuna Berchișești: stradă de la Cioltan P. la Cioltan D. pe o L=0.80km, l=3m, h=0.10m, stradă de la Persic D. la Buta D. pe o L=0.50km, l=3m, h=0.10m. Comuna Berchișești 237 Refacere terasament din balast pe DC 14 în zona Tanu C., sat Corlata, pe L=0.012km , l=1m, h=1m Refacere șant betonat pe DC 14 în zona Bartoș și Ilarion pe L=0.012km Refacere suprastructură din asfalt pe DC 14 în zona Bartoș și Ilarion pe o L=0.012km, l=1.5m Refacere suprastructură din balast pe DC în sat Corlata: DC 7 de la Persic D. la Buta D. pe o L=0.695km, l=4m, h=0.10m, DC 10 de la Cioltan P. la Cioltan D. pe o L=0.82km, l=3m, h=0.10m, DC 13 de la Persic Ș. La Huci pe o L=0.20km, l=4m, h=0.10m. Refacere suprastructură din balast pe drumuri vicinale în sat Corlata: drum vicinal nr. 4 de la Adam I. la Dragan S. pe o L=0.20km, l=3m, h=0.10m, drum vicinal nr, 6 de la Jitariu D. la ulița La lăptărie pe o L=0.26km, l=4m, h=0.10m, drum vicinal nr. 16 de la Duca C. la Malai C. pe o L=0.28km, l=3m, h=0.10m. Refacere dig din pământ care pune în siguranță podul peste pârâul Berchiș ( poziția de inventar nr. 111) în zona Nucu Ș. În sat Berchișești pe o L=0.01km, l=3m, h=3m. Refacere suprastructură din asfalt pe DC în sat Berchișești: DC 38 în zona Nucu S. pe o L=0.005km, l=1m, DC 51 în zona Tanu C. pe o L=0.012km, l=1.5m, DC 21 în zona Bârgovan V. pe o L=0.01km, l=1m. Decolmatare rigole aferente DC 21 în zona Bârgovan V. pe o L=0.15km, l=4m, h=1m. Refacere terasament din balast pe DC 51 în sat Berchișești în zona Tanu C. pe o L=0.012km, l=1m, h=1m, Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Berchișești: DC 21 de la Bârgovan I. la Flocea G. pe L=0.40km, l=3m, h=0.10m, DC 24 de la Popovici Gh. La Popovici C. pe o L=0,89km, l=3m, h=0.10m, DC 25 de la Varvaroi I. la Varvaroi Gh. Pe o L=0.85km, l=4m, h=0.10m, DC 26 de la Popovici Gh. La Cioltan A. pe o L=0.64km, l=3m, h=0.10m, DC 30 de la Toloș I. la Antonesei A. pe o L=0.26km, l=3m, h=0.10m, DC 31 de la Achiței O. la Oniga V. pe o L=1.21km, l=3m, h=0.10m, DC 34 de la Oanea I. la Lușcan P. pe o L=0.42km, l=3m, h=0.10m, DC 35 de la Rusu I. la Ștefaroi I. pe o L=0.72km, l=3m, h=0.10, DC 38 de la sediu Primărie la Rusu D. pe o L=0.35km, l=3m, h=0.10m, DC 48 de la Gogan A. la Horga I. pe o L=0.24km, l=3m, h=0,10m, DC 50 de la Varvaroi Gh. La Jitar A. pe o L=0.36km, l=3m, h=0.10m. Refacere suprastructură din balast pe drumurile vicinale din sat Berchișești: drum vicinal 22 de la Oanea T. la Coca N. pe o L=0.70km, l=4m, h=0.10m, drum vicinal 32 de la Ianoș D. la Puițău I. pe o L=0,25km, l=3m, h=0.10m, drum vicinal 39 de la Varvaroi A. la Jitar V. pe o L=0.495km, l=3m, h=0.10m, drum vicinal 43 de la Nuțu V. la Olar Gh. Pe o L=0.52km, l=3m, h=0.10m, drum vicinal 45 de la Antonesei I. la Varvaroi F. pe o L=0.545km, l=3m, h=0.10m, drum vicinal 49 de la Moroșan A. la Olar I. pe o L=0.31km, l=3m, h=0.10m, drum vicinal 54 de la Catargiu L. la Galea P. pe o L= 0.90km, l=3m, h=0.10m, drum
vicinal 57 de la Turcan V. la Olar Gh. Pe o L=0.16km, l=3m, h=0.10m. Reface suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Berchișești: de la Varvaroi I. la Varvaroi Gh. Pe o L=0.20km, l=3m, h=0.10m, de la Rusi I. la Ștefaroi I. pe o L=0.725km, l=3m, h=0.10m, de la Școală la Popescu V. pe o L=0.395km, l=3m, h=0.10m, de la Rusu M. la Varvaroi Gh. Pe o L=0.35km, l=3m, h=0.10m, de la Școala Spinărie la Galea I. pe o L=0.610km, l=3m, h=0.10m, de la Bârgovan M. la Catargiu L. pe o L=0.40km, l=3m, h=0.10m, de la Varvaroi I. la Horga I. pe o L=0.010km, l=3m. h=0.10m. 18 Refacere terasament din material local aferent pod La Ionești peste pârâul Bogdănița pe o L=0.010km, l=4m, h=4m Comuna Bogdănești 96 Refacere suprastructură de balast pe drumuri comunale din sat Bogdănești: DC 80 de la Lungu M. la Mihai I. pe o L=1.5km, l=3m, h=0.15m, DC 82 de la Vacaru T. la Handragel pe o L=0.80km, l=3m, h=0.15m, DC 90 de la Goguță V. la Moșneguțu Ș. Pe o L=0.50km, l=3m, h=0.15m, DC 55 de la Ghirap Gh. La Carp G. pe o L=0.30km, l=3m, h=0.15m, DC 86 de la Popescu T. la Dumitriu C., pe o L=0.50km, l=3m, h=0.15m, DC 29 de la Pietriș la Cimitir pe o L=0.20km, l=3m, h=0.15m. 19 Refacere diguri de pământ pe malurile râului Moldova în sat Breaza: dig de pământ care pune în siguranță accesul și gospodăria fam. Turcu M. pe o L=0.05km, l=10m, h=1.5m, dig de pământ care pune în siguranță accesul și gospodăria fam. Ursache C. pe o L=0.1km, l=10m, h=1.5m. Comuna Breaza 195 Refacere suprastructură de balast pe drumuri comunale din sat Breaza: DC Breaza de la Lesenciuc Gh. La Paparuș F. pe o L=1.0km, l=4m, h=0.15m, DC Răchitiș de la Lesenciuc S. la Cojocaru V. pe o L=1.2km, l=4m, h=0.15m, DC Breaza de la Hreniuc I. la Bârsan V. pe o L=1.4km, l=4m, h=0.15m. 20 Refacere suprastructură de balast pe drumuri vicinale în sat Dubiusca: drum vicinal de la Belmega N. la DF pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal de la DJ 176A până la Lazăr I. pe o L=1.7km, l=4m, h=0.15m, drum vicinal de la Torac P. la DJ 176 pe o L=0.915km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la DJ 176A la Cocerhan T. pe o L=0.6km, l=2m, h=0.15m. Comuna Brodina 753 Decolmatare șanțuri aferente drumurilor vicinale din sat Dubiusca: șanț aferent drumului vicinal de la Belmega N. la DF pe L=0.6km, l=4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la DJ 176A până la Lazăr I. pe o L=1.7km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la Torac P. la DJ 176 pe o L=0.5km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la DJ 176A la Cocerhan T. pe o L=0.5km, l=0.4m, h=0.6m.
Refacere suprastructură de balast pe drumuri vicinale în sat Cununschi: drum vicinal de la Drumul Cununa la Țega I. pe o L=1.6km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la Parau la Secman I. pe o L=0.5km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la DF la Ferfeluța I. pe o L=1km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la parau la Buceac V. pe o L=1km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la Schipor I. la drumul Cununa pe o L=1.5km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la Țega I. la Capelita pe o L=1km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la Coroama Miron la Ferfeluta pe o L=1.5km, l=2m, h=0.15m. Decolmatare șanțuri aferente drumurilor vicinale din sat Cununschi: șanț aferent drumului vicinal Drumul Cununa la Țega I. pe o L=1.3km, l=0.4m, h=0.6, șanț aferent drumului vicinal Parau la Secman I. pe o L=0.5km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal DF la Ferfeluța I. pe o L=0.5km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal parau la Buceac V. pe o L=1km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal Schipor I. la drumul Cununa pe o L=1.2km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal Țega I. la Capelita pe o L=0.3km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal Coroama M. la Ferfeluta pe o L=0.4km, l=0.4m, h=0.6m. Refacere suprastructură de balast pe drumuri vicinale în sat Ehrește: drum vicinal de la canton silvic km. 19 la Lisciuc P. pe o L=1.5km, l=4m, h=0.15m, drum vicinal de la km. 18 la fam. Țega N. pe o L=0.1km, l=4m, h=0.3m, drum vicinal din DC 48A Zalomestra la Țega C. pe o L=2km, l=4m, h=0.15m, drum vicinal de la cătunul Zubei la satul Nisipitu pe o L=1.5km, l=3m, h=0.15m. Decolmatare șanțuri aferente drumurilor vicinale din sat Ehrește: șanț aferent drumului vicinal canton silvic km. 19 la Lisciuc P. pe o L=0.6km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la km. 18 la fam. Țega N. pe o L=0.4km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal din DC 48A Zalomestra la Țega C. pe o L=1,4km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal cătunul Zubei la satul Nisipitu pe o L=1.4km, l=0.4m. h=0.6m. Refacere suprastructură de balast pe drumul comunal DC 48A din satul Zalomestra pe o L=3km, l=3m, h=0.15m. Decolmatare șanț aferent drumului comunal DC 48A din satul Zalomestra pe o L=0.4km, l=0.4m, h=0.6m Refacere suprastructură de balast pe drumuri vicinale din sat Zalomestra: drum vicinal de la Logos D. spre Caleleț pe o L=2km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la Cocerhan V. spre Nisipitu cu L=2km, l=2m, h=0.15m, drum vicinal de la DJ 176 la releu TV pe o L=2km, l=4m, h=0.15m, drum vicinal din DC 48A Zalomestra la Serediuc V. pe o L=0.9km, l=3m, h=0.15m. Decolmatare șanțuri aferente drumurilor vicinale din sat Zalomestra: șanț aferent drumului vicinal de la Logos D. spre Calelet pe o L=1.5km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la Cocerhan V. spre Nisipitu pe o L=2km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la DJ 176 la releu TV pe o L=1.2km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal din
DC 48A Zalomestra la Serediuc V. pe o L=0.7km, l=0.4m, h=0.6m. Refacere suprastructură de balast pe drumul vicinal din sat Paltinu de la DJ 209G la Popescu E. pe o L=2km, l=2m, h=0.15m. Decolmatare sanț aferent drumului vicinal din sat Paltinu de la DJ 209G la Popescu E. pe o L=1.5km, l=0.4m, h=0.6m. Refacere apărare de mal din gabioane care pune în siguranță culee pod de lemn peste râul Suceava ( nr.inv. 2536 ) în zona Haleta I. pe o L=8m, h=2m. Refacere suprastructură de balast pe drumuri vicinale din sat Sadău: drum vicinal pe lângă biserica catolică la Ghetes V. Moisiuc V. la Juravle I. pe o L=1.5km, l=3m, h=0.15m, drum vicinal de la DJ 209G la cimitir pe o L=0.3km, l=4m, h=0.15m. Decolmatare șanțuri aferente drumurilor vicinale din sat Sadău: șanț aferent drumului vicinal pe lângă biserica catolică la Ghetes V. Moisiuc V. la Juravle I.(Dabaca) pe o L=1.5km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent drumului vicinal de la DJ 209G la cimitir pe o L=0.3km, l=0.4m, h=0.6m. Refacere podeț tubular D=1000mm pe DC 209G,zona la cimitir. Refacere saltea de gabioane placată cu beton pe o L=0.25km, l=0.1m, h=0.5m. Refacere suprastructură de balast pe DC din sat Norocu: DC de la DJ 209G la Oblaz O. pe o L=1.5km, l=4m, h=0.15m. Decolmatare șanț aferent DC din sat Norocu: șanț aferent DC de la DJ 209G la Oblaz O. pe o L=1.5km, l=0.4m, h=0.6m. Refacere suprastructură de balast pe DC din sat Brodina: DC de la Schipor Gh. La Giurec V. pe o L=0.534km, l=4m, h=0.15m, DC de la Marocico A. la garaj UMTCF pe o L=0.09km, l=4m, h=0.15m, DC de la DJ 209G la CFR pe lângă Serediuc pe o L=0.084km, l=4m, h=0.15m, DC de la DJ 209G la punte pe lângă Calarausu pe o L=0.182km, l=4, h=0.15m, DC de la Ziub P. la Ursulean V. pe o L=0.225km, l=4m, h=-0.15m, DC de la DJ 176 la Ilie M. pe o L=0.5km, l=4m, h=0.15m, DC de la DJ 176 la Gorban D. pe o L=0.25km, l=4m, h=0.15m. Decolmatare șanțuri aferente DC din sat Brodina : șanț aferent DC de la Schipor Gh. La Giurec V. pe o L=0.534km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent DC de la Marocico A. la garaj UMTCF pe o L=0.09km, l=0.4m, h=0.6m, sanț aferent DC de la DJ 209G la punte pe lângă Calarausu pe o L=0.182km, l=0.4m, h=0.6m, sanț aferent DC de la Ziub P. la Ursulean V. pe o L=0.225km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent DC de la DJ 176 la Ilie M. pe o L=0.35km, l=0.4m, h=0.6m, șamt aferent DC de la la DJ 176 la Gorban D. pe o L=0,15km, l=0.4m, h=0.6m. Decolmatare canal betonat în zona Solcan Ilie pe o L=0.45km, l=2, h=0.5m.
Refacere suprastructură de balast pe DC din sat Falcău: DC de la clădirea sectorului la ocolul silvic pe o L=0.348km, l=5m, h=0.15m, DC de la clădirea sectorului Falcău la locuitorul Hasna V. pe o L=0.6km, l=4m, h=0.15m, DC de la DJ 209G pe la Bida I. pe o L=0.2km, l=4m, h=0.15m, DC de la DJ 209G pe la Breabăn I. până la Popescu C. pe o L=0.2km, l=4m, h=0.15m, DC de la Ursulean I. la Pătrăucean A. pe o L=0.2km, l=4m, h=0.15m, DC din DC Poleuca la Circiu N. pe o L=0.11km, l=4m, h=0.15m. Decolmatare șanțuri aferente DC din sat Falcău: șant aferent DC de la clădirea sectorului Falcău la locuitorul Hasna V. pe o L=0.5km, l=0.4m, h=0.6m, șanț aferent DC de la Ursulean I. la Pătrăucean A. pe o L=0.15km, l=0.4m, h=0.6m. 21 Refacere suprastructură de balast pe drumurile vicinale din sat Burla: drum vicinal din DJ 178 până la sat Bodnăreni pe o L=2.5km, ș=3m, h=0.15m, drum vicinal de la DJ 178 până la hat comuna Iaslovăț pe o L=2.2km, l=3m, h=0.15m. Comuna Burla 132 Refacere suprastructură de balast pe DC Burla din satul Burla: DC de la fam Cociorva până la hotar sat Bădeuți pe o L=2.0km, l=3m, h=0.15m. 22 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Runcu: DC de la fam. Longher Gh. La fam. Albu N. pe o L=1km, l=2m, h=0.10m, DC 18 de la DN 2E la Biserica greco-catolică pe o L=1.2km, l=2.5m, h=0.10m. Comuna Cacica 89 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Solonețul Nou: DC 18 de la DN2E la fam Horut C. pe o L=1.45km, l=2.5m, h=0.10m. Refacere suprastructură de balast pe DC neclasificate în sat Pârteștii de Sus: de la fam Sahlean I. la DN 2E pe o L=0.24km, l=2m, h=0.10m, de la Brek M. la DN 2E pe o L=0.38km, l=2m, h=0.10m, de la Biserica ortodoxa la Boloca pe o L=0.34km, l=2m, h=0.10m, de la Andronic V. la Andronic D. pe o L=0.34km, l=2m, h=0.10m, de la DN 2E la Ciornei P. pe o L=0.40km, l=2m, h=0.10m. Refacere suprastructură de balast pe DC neclasificate în sat Cacica: DC de la Mușină Gh. La Gheață Gh. Pe o L=0.2km, l=2.5m, h=0.10m, DC de la Stricleț D. la Ilișoi C. pe o L=0.3km, l=2.5m, h=0.10m, DC de la Casa Polonă la Strugar S. pe o L=0.6km, l=2.5m, h=0.10m, DC de la Tataru C. la Niga V. pe o L=0.8km, l=2.5m, h=0.10m, DC de la Navroțchi D. la DC betonat SAPARD pe o L=0.1km, l=2m, h=0.10m, DC de la Lazarovici M. la Jila S. pe o L=0.3km, l-2m, h=0.10m. Refacere 5 dale de ciment rutier ( 243mp ) pe DC modernizat Salina în zonele Dulcea, fam Jucan, fam. Turculeț, salină, Zacsefschi în sat Cacica. 23 Refacere suprastructură de balast pe DC din sat Botoșanița Mare: DC (CF nr. 31715) dela DJ 209D la Cernăuțean V. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.2m, DC (CF nr. 31712) de la DJ 209D la Cazac Gh. Pe o L=0.12km, l=4m, h=0.2m, DC (CF nr 31734) de la DJ 209D la Al-Dini D. pe o L=0.150km, l=4m, h=0.2m. Comuna Calafindești 98
Refacere suprastructură de balast pe DC din sat Calafindești: DC (CF 31735) de la Lauric M. C. la Racolța S. pe o L=0.047km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31741) de la Caciur V. la limită intravilan Calafindești - șes C.A.P. pe o L=0.19km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31722) de la DJ 209D la limită intravilan Calafindești – Săliște pe o L=0.2km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31726) de la Lăzurcă D. la Tiniuc I. pe o L=0.045km, l-4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31731) de la Rusu M. la Moloce Gh. Pe o L=0.03km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31707) de la Moloce V. la Tiniuc L. pe o L=0.02km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31729) de la Cioban L. la Lauric L. pe o L=0.03km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31724) de la DC 39 la Teniuc V. pe o L=0.11km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31744) de la Caciur S. la Orobeț V. pe o L=0.4km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31714) de la Botnariuc S. la Lazurcă B. A. pe o L=0.4km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31719) de la Holoca Gh. La Tinescu M. pe o L=0.06km, l=4m, h=0.15m, DC( CF nr. 31713) de la Diaconescu Gh. La Popovici D. pe o L=0.06km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31747) de la Andrei C. la Alexei Gh. A S. pe o L=0.07km, l=4m, h=0.20m, DC ( CF nr. 31737) de la Alexei V. la Alexei F. pe o L=0.04km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31723) de la Lauric L. la Popovici Ș. Pe o L=0.09km, l-4m, h=0.15m, DC ( CF nr. 31740) de la Bujdei F. la Lăzurcă T.a A. pe o L=0.04km, l=4m, h=0.15m, DC ( CF nr. 31709) de la Lăzurcă V. la Moloce Gh. Pe o L=0.07km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31706) de la DC 39 la Andrei Z. pe o L=0.05km, l=4m, h=0.15m, DC ( CF nr. 31704) de la Moloce V. la Ardeleanu L. pe o L=0.06km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31745) de la Lăzurcă M. la Strugar L. pe o L=0.06km, l=4, h=0.15m, DC (CF nr. 31730) de la Lăzurcă L. a P.la Cioban M. pe o L=0.09km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31738) de la Caciur V. la Boicu D. pe o L=0.09km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31733) de la Strugaru D. la Caciur V. pe o L=0.07km, l=4m, h=0.15m, DC ( CF nr. 31728) de la Bodnariuc C. la Lauric M. pe o L=0.10km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31732) de la Tiniuc D. la Bodnariuc S. pe o L=0.12km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31708) de la Dobândă Gh. La Holoca C. pe o L=0.09km, l=4m, h=0,15m, DC (CF nr. 31743) de la Caciur V. la Alexei Gh. Pe o L=0.10km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31727) de la DJ 209D la Racolța V. pe o L=0.12km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31711) de la Cioban L. la Horobeț M. pe o L=0.04km, l=4m, h=0.15m, DC (CF nr. 31721) de la Bodnariuc F. la Andrei T. pe o L=0.10km, l=4m, h=0.15m, DC ( CF nr. 31703) de la Strugar S. la limită intravilan Calafindești linia IV pe o L=0.17km, l=4, h=0.15m. 24 Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Brăiești: strada Școlii pe o L=1km, l=4m, h=0.15m. Comuna Cornu Luncii 89 Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Băișești: strada Hațaș pe o L=1km, l=4m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Șinca: strada Școlii pe o L=0.8km, l=4m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Sasca Mare: strada Privighetorii pe o L=0.35km, l=4m, h=0.15m.
Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Păiseni: strada Ion Grosaru pe o L=0.25km, l=4m, h=0.15m. 25 Refacere suprastructură din piatră concasată pe rețeaua stradală din sat Coșna: strada Ferării de la Cristea M. până la Tudașc L. pe o L=0.9km, l=4m, h=0.10m, strada Plaiului de la Nicolai I. până la Todașca V. pe o L=0.9km, l=4m, h=0.10m Comuna Coșna 29 Refacere suprastructură din piatră concasată pe rețeaua stradală din sat Românești: strada Paltinului de la Moldovan B. la Tudașcă D. pe o L=0.12km, l=4m, h=0.10m, strada Iazului de la Iuga Gh. La Candrea S. pe o L=0.12km, l=4m, h=0.10m. 26 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Dolheștii Mari: DC (poz. Inv. 36) de la Albu M. la Blăguț N. pe o L=0.45km, l=3.5m, h=0.15m. Comuna Dolhești 107 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Dolheștii Mici: DC (poz. Inv. 40) de la Melinte I. la Guguluș C. pe o L=0.20km, l=3.5m, h=0.15m, DC (poz inv. 41) de la Ghinuț Gh. La Guguluș E. pe o L=0.20km. l=3.5m, h=0.15m, DC ( poz inv. 53) de la Pârju V. la Ivănoaia P. pe o L=0.20km, l=3.5m, h=0.15m, DC ( poz inv. 58) de la Murgoci D. la Cioroianu E. pe o L=0.35km, l=4m h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Valea Bourei: DC ( poz inv. 71) de la Butnaru N. la pădurea statului pe o L=0.75km, l=5m, h=0.15m, DC ( poz inv. 79) de la Feraru A. la Jitaru T. pe o L=0.65km, l=4.5m, h=0.15m. Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 39 din sat Dolheștii Mari, comuna Dolhești de la Apetroaie N. la Zaharia D. pe L=0,3km, l=4,0m, h=0,15m Refacere îmbrăcăminte asfaltică a rampelor de acces a podului Procovanu peste pârâul Bălan de pe DC 6 în zona Bisericii Sf.Treime din sat Dolheștii Mari, comuna Dolhești pe 2x(5x4)=40 mp Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 44 din sat Dolheștii Mici, comuna Dolhești de la pod Șomuz la Nechita M. pe L=0,3km, l=4,0m, h=0,15m; Refacere suprastructură din balast pe DC Nr. Inv. 83 din sat Dolheștii Mici, comuna Dolhești de la Rotaru D. la Agafiței I. pe L=0,5km, l=4,0m, h=0,15m; 27 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Poiana Negrii: DC neclasificat Smizi 1 de la DF Negrișoara stânga la limita com. Poiana Stampei pe o L=2km, l=3m, h=0.15m, DC neclasificat Smizi 2 de la DF Negrișoara dreapta la limita com. Poiana Stampei pe o L=1.5km, l=3m, h=0.15m, DC neclasificat Dealul Lat de la DC Smizi 1 la limita com. Poiana Stampei pe o L=3.0km, l=3m, h=0.15m, DC Secu Poiana Negrii de la DC Pârâul Pietrei la DC Gligu pe o L=1.8km, l-3m, h=0.15m Comuna Dorna Candrenilor 258 Refacere acostamente de balast pe DC 75B de la Andrei B. la Bozga Gh. Pe L=0.15km, l=1m, h=1m și de la podeț la Sumănaru Gh. Pe L=0.1km, l=1m, h=1m în satul Dorna Candrenilor. Refacere suprastructură de asfalt pe DC 75B de la Andrei B. la Bozga Gh. Pe L=0.15km, l=1m în satul Dorna Candrenilor.
Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din sat Dorna Candrenilor: strada Parcului de la CFR la Bizom Gh. Pe o L=1km, l=3m, h=0.15m, strada Gării de la CFR la Izvorul de apă minerală pe o L=0.16km, l=3m, h=0.15m, strada Pardăi de la DC 75 la DN 17 pe o L=0.80km, l=3m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe DC în sat Dorna Candrenilor: DC Ivănești 1 de la CFR la Ivan I. pe o L=0.285km, l=3m, h=0.15m, DC Ivănești 2 de la DN 17 la CFR pe o L=0.27km, l=3m, h=0.15m, DC Oușorului de la DN 17 la CFR pe o L=0.265km, l=3m, h=0.15m, DC Izvorul Alb de la DN 17 la Culiuc N. pe o L=1,2km, l=3m, h=0.15m. 28 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Cozănești: DC Gogoșeni de la Leșanu C. la Țuțuianu P. pe o L=1km, l=3m, h=0,15m, DC Cozănești de la Antochi S. la Anisiei O. pe o L=0.5km, l=3m, h=0.15m. Comuna Dorna Arini 100 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Ortoaia: DC Ortoaia-Colăcel de la Cimbru E. la Popa F. pe o L=1.0km, l=3m, h=0.15m, DC Podirei-Bădă de la Bulughiană M. la Hăgătiș I. pe o L=1.0km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Gheorghițeni: DC de la intersecție DC 76 la carieră piatră pe o L=0.6km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Dorna-Arini: DC Vultur-Ulma de la Lutaniuc O. la Hăgătiș I. J. pe o L=1.0km, l=3m. h=0.15m 29 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Drăgușeni, comuna Drăgușeni: DC 8A de la Aioanei C. la dealul Lung- L=4km, l=4m, h=0,1m și de la deal Bolohan la Garaleu- L=0,9km, l=4m, h=0,1m; DC 47 de la Spataru V. la Ciobanu P.- L=0,6km, l=4m, h=0,15m; DC 19 de la E85 la râpă- L=0,3km, l=4m, h=0,15m; Comuna Drăgușeni 170 Refacere eroziune de mal drept Râul Moldova, din materiale locale, de la digul podului în amonte, pentru punerea în siguranță a acestuia, L=0,1km, l=1,5m, h=3m, în sat Drăgușeni, comuna Drăgușeni; Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Broșteni, comuna Drăgușeni: DC 55 de la Apetrei A. la Haidan V.- L=0,3km, l=4m, h=0,15m; DC 70 de la Varlan M. la Schit Sfântu Gheorghe- L=0,75km, l=4m, h=0,15m; DC 61 de la Varlan Ș. La Atodiresei J.- L=0,5km, l=4m, h=0,15m; 30 Refacere suprastructură din balast pe Drum Nr. Inv. 203 din sat Dumbrăveni, comuna Dumbrăveni de la Novac G. la DJ208B pe L=1,200km, l=4,0m, h=0,10m Comuna Dumbrăveni 104 Refacere suprastructură din balast pe Drum Nr. Inv. 200 din sat Sălăgeni, comuna Dumbrăveni de la DJ208B la Apetrei L. pe L=1,500km, l=4,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum Nr. Inv. 85 din sat Sălăgeni, comuna Dumbrăveni de la Gafițescu N. la DJ208B pe L=2,600km, l=5,0m, h=0,10m 31 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Stamate: DC de la fam. Asaftei M. la Sabiuta I. pe o L=1.1km, l=4m, h=0.15m, DC de la Ursu M. la Leonte M. pe o L=1.1km, l=4m, h=0.15m. Comuna Fântânele 87
Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Fântânele: DC de la Lămășanu Gh. La Irimia I. pe o L=1.15km, l=4m, h=0.15m. 32 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Frătăuții Noi: DC de la Huțuleac Colț Stejar pe o L=0.5km, l=5m, h=0.15m, DC de Fădor T. la intersecție Vuliva pe o L=1.5km, l=5m, h=0.15m, DC de la Gherasim la Andronache pe o L=1km, l=5m, h=0.15m, DC de la Andrișan la Boghian pe o L=0.7km, l=5m, h=0.15m. Comuna Frătăuții Noi 287 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Costișa: DC de la Stejar la Ștreangă R. pe o L=1.5km, l=5m. h=0.15m, DC de la Moară la Cămin pe o L=1.0km, l=5m, h=0.15m, DC de la Boboc I. la râul Suceava pe o L=0.5km, l=5m, h=0.15m. Refacere suprastructură din balast pe Drum pietruit Nr. Inv. 14 din sat Frătăuții Noi, comuna Frătăuții Noi de la Barabulă la Confederat pe L=0,62km, l=3,0m, h=0,10m și de la Confederat la Boghean D. pe L=0,88km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum pietruit Nr. Inv. 55 din sat Frătăuții Noi, comuna Frătăuții Noi de la DC Stânga la Marcu pe L=0,35km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum pietruit Nr. Inv. 65 din sat Costișa, comuna Frătăuții Noi de la DJ la Buzilă pe L=0,30km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum pietruit Nr. Inv. 67 din sat Costișa, comuna Frătăuții Noi de la Intersecție Burciu la Ambrozie pe L=1,20km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum pietruit Nr. Inv. 69 din sat Costișa, comuna Frătăuții Noi de la DC Bida la Bucur pe L=1,19km, l=3,0m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum pietruit Nr. Inv. 57 din sat Costișa, comuna Frătăuții Noi de la Colț Cimitir la Sarcinschi pe L=0,575km, l=3,0m, h=0,10m 33 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Frumosu: DC 33B Valea Frumosu de la gater la canton pe o L=1.5km, l=4m, h=0.15m Comuna Frumosu 51 Refacere suprastructură de balast pe DC din satul Deia: DC Izvor de la Niga D. la Niga I. pe o L=1.5km, l=3m, h=0.15m, DC Deița Izvor de la DC 33A la Niga D. pe o L=0.60km, l=4, h=0,15m, DC Drumul Dealului pe o L=1.0km, l=3m, h=0.15m. 34 Refacere suprastructură din balast pe DC35D Nr. inv.62 din sat Grămești, comuna Grămești de la sediul Poliției la Olaru F. pe L=1,0km, l=4m, h=0,10m; Comuna Grămești 98 Refacere suprastructură din balast pe Drum prund Nr. inv.56 din sat Grămești, comuna Grămești de la Simion I. la Bejenaru D. pe L=0,50km, l=4m, h=0,10m; Refacere suprastructură din balast pe Drum prund Nr. inv.61 din sat Grămești, comuna Grămești de la Vornicu M. la Parascan D. pe L=0,25km, l=4m, h=0,10m; Refacere suprastructură din balast pe Drum prund Nr. inv.63 din sat Grămești, comuna Grămești de la Butucel I. la Saviuc P. pe L=0,40km, l=4m, h=0,10m; Refacere suprastructură din balast pe Drum prund Nr. inv.64 din sat Grămești, comuna Grămești de la Cămin cultural la Macovei Z. pe L=0,25km, l=4m, h=0,10m
Refacere suprastructură din balast pe Drum prund Nr. inv.74 din sat Bălinești, comuna Grămești de la Casa parohială la Cimitir pe L=0,60km, l=4m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe Drum prund Nr. inv.79 din sat Botoșănița Mică, comuna Grămești de la Biserică la Boacă P. pe L=0,80km, l=4m, h=0,10m Refacere suprastructură din balast pe DC 35E Nr. Inv. 85 din sat Rudești, comuna Grămești de la Stația Auto la Biserică pe L=1,20km, l=4m, h=0,15m 35 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Grănicești, comuna Grănicești: DC nr. inv. 1144, 1145, 1156, de la centru civic la rezervor apă DN2 – L=1,5km, l=4m, h=0.1m; DC nr. inv. 1137 de la DN2 la DJ178B- L=1,5km, l=4m, h=0.1m; Comuna Grănicești 105 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Iacobești, comuna Grănicești: DC nr. inv. 1128 de la DN2 la biserica ortodoxă pădure – L=0,6km, l=4m, h=0.1m; DC nr. inv. 1133 și 1131 de la intersecâie satul nou la Racova Iacobești – L=2,4km, l=4m, h=0.1m; 36 Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din satul Hănțești: strada Libertății de la Mic I. la Pepetanariu M. pe o L=0.3km, l=4m, h=0.10m, strada Eroilor de la Hergheligiu Gh. La Bardan D. pe o L=0.31km, l=4m, h=0.10m, strada Plopilor de la Popovici Gh. La Gheorghița C. pe o L=0.4km, l=4m, h=0.10m, strada Victoriei de la Baltariu A. la Hudugheanu E. pe o L=0.8km, l=4m, h=0.10m, strada Nucilor de la Herghelegiu E. la moștenitori Țiprigan N. pe o L=0.2km, l=3m, h=0.10m, strada Viilor de la moștenitorii Fraier J. la Herghelegiu G. pe o L=0.3km, l=4m, h=0.10m, strada Brazilor de la DJ 208D la Netbai M. pe o L=0.5km, l=4m, h=0.10m, strada Iazului de la DJ 208D la Tileman pe o L=0.2km, l=4m, h=0.10m, strada Pădurii de la DJ 208D la Andriesii D. pe o L=0.7km, l=4m, h=0.10m, strada Mușețelului de la DJ 208D la Netbai V. pe o L=0.5km, l=4m, h=0.10m, strada Amurgului de la DJ 208D la Axînie pe o L=0.7km,l=4m, h=0.10m, strada Tolocilor de la DJ 208D la Munteanu I pe o L=0.9km, l=4m, h=0.10m. Comuna Hănțești 149 Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din satul Berești: strada Livezii de la Muha P. la Cozma A. pe o L=0.27km, l=4m, h=0.10m, strada Școlii de la Nechifor C. la Neamțu Gh. Pe o L=0.2km, l=4, h=0.10m, strada Pleșei de la Floricică M. la Ioniceanu A. pe o L=0.3km, l=4m, h=0.10m, strada Măcieșului de la Floicică C. la Casa Parohială pe o L=0.2km, l=4m, h=0.10m, strada Cireșului de la Truțescu D. la Olaru C. pe o L=0.14km, l=4m, h=0.10m, strada Costișa de la Huțanu M. la Pintilie C. pe o L=0.2km, l=4m, h=0.10m, strada Soarelui de la Huțanu F. la Pricop A. pe o L=0.2km, l=4m, h=0.10m, strada Teiului de la Filip D. la Macoviciuc L. pe o L=0.06km, l=4m, h=0.10m, strada Lăptăriei de la Poinaru C. la Blanaru M. pe o L=0.2km, l=4m, h=0.10m, strada Sloboziei de la cimitir comunal la Luchian E. pe o L=0.1km, l=4m, h=0.10m, strada Plopilor de la Ioniceanu I. la
Maxim D. pe o L=0.3km, l=4m, h=0.10m, strada Trandafirilor de la Hodoroabă D. la Fartușnic I. pe o L=0.1km, l=4m, h=0.10m, strada Nucilor de la Luchian C. la Botan I. pe o L=0.15km, l=4m, h=0.10m, strada Salcâmilor de la Cobzaru C. la Beldea G. pe o L=0.250km, l=4m, h=0.10m. 37 Refacere suprastructură de balast pe rețeau stradală din satul Horodnic de Jos: strada Bisericii de la DC 46 la Prelipcean I. pe o L=0.4km, l=5m, h=0.15m, strada Colnic de la vârf Colnic la Olenici I. pe o L=0.2km, l=5m, h=0.10m, strada Colnic de la vârf Colnic la Prelipcean D. pe o L=0.2km, l=5m, h=0.10m, strada Colnic de la Prelipcean D. la Țigănescu D. pe o L=0.30km, l=5m, h=0.10m, strada Păuneni de la Țigănescu D. la Păun G. pe o L=0.4km, l=5m, h=0.10m. Comuna Horodnic de Jos 49 38 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Horodnic de Sus, comuna Horodnic de Sus: DC nr. 8 de la DN2E la drum forestier Petrișor – L=4km, l=4m, h=0.1m; DC nr. 6 de la casa nr. 1 la centura Rădăuți – L=2,5km, l=4m, h=0.1m; Comuna Horodnic de Sus 113 39 Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din satul Horodniceni: strada 3 Iazuri de la V. Costache la Marcu Gh. Pe o L=0.4km, l=4m, h=0.15m, strada Hucilor de la Timofte D. la Ciubotaru A. pe o L=0.5km, l=4m, h=0.10m, strada Fălticenilor de la Maxim V. la Ion I. pe o L=0.45km, l=4m, h=0.10m. Comuna Horodniceni 121 Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din satul Rotopănești: strada Pârâul Morilor de la Petraru V. la Bostea V. pe o L=0.3km, l=4m, h=0.15m, strada Telefoanelor de la Baroi G. la Popa I. pe o L=0.5km, l=4m, h=0.15m. Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din satul Mihăiești: strada Prodana de la Pavăl Gh. La Constantin M. pe o L=1.0km, l=4m, h=0.15m. Refacere dig de pământ aferent pârâu Brădățel care pune în siguranță 3 locuinte: Luncănița V., Gagea V. și Mihai N., pe o L=0.1km, l=2m, h=2m, Refacere suprastructură de balast pe rețeaua stradală din satul Brădățel: strada Sub Brad de la Aioanei I. la Bostea M. pe o L=0.8km, l=4m, h=0.15m. 40 Refacere timpane podeț tubular în sat Iacobeni, comuna Iacobeni pe str. Ciotina, L=10m,l=4m, h=0,3m; Comuna Iacobeni 174 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Iacobeni, comuna Iacobeni – DC Ciotina – L=1km, l=4m, h=0,15m; DC Groten –L=0,3km, l=3m, h=0,15m; DC Cărăușii de Sus –L=0,5km, l=4m, h=0,15m; DC Ciotina II –L=0,7 km, l=3m, h=0,15m; DC Dandoaia – L=1.5km, l=3m, h=0,15m și refacere teresament drum pe L=20m, l=3m, H=0,2m și refacere dală de beton L=20m, l==3m; DC Fierul –L=3km, l=4m, h=0,15m;
Refacere timpane podeț tubular în sat Mestecăniș, comuna Iacobeni pe str. Gării, L=5m, l=4m, h=0,3m; Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale din sat Mestecăniș, comuna Iacobeni: DC Gării – L=0,6km, l=3m, h=0,15m și refacere pereu zidit din piatră brută L=30m, l=6m; DC Fermierilor - L=0,4km, l=3m, h=0,15m; DC Florilor – L=0,3km, l=3m, H=0,15m; DC Izvorului – L=1km, l=3m, H=0,15m; DC Mestecăniș -L=3km, l=3m, H=0,15m 41 Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale cu rol de străzi din sat Ilișești, comuna Ilișești: DC poz. Inv. 97 de la Forgaci C. la Semeniuc C.- L=1km, l=3m, h=0,15m; DC poz. Inv. 85 de la Dârțu I. la Forgaci V.- L=1,5km, l=3m, h=0,15m; DC poz. Inv. 119 de la DN17 la pod Ilișasca- L=0,3km, l=4m, h=0,15m; Comuna Ilișești 96 Refacere suprastructură din balast pe drum de exploatare poz. Inv. 115, din sat Ilișești, comuna Ilișești: de la deal Dubălac la casa de apă- L=1,5km, l=4m, h=0,15m; 42 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Tițăuți, comuna Ipotești: DC de la Cosovan la DJ 208A – L= 1,5 km, l=3m, h=0.15m; DC de la Săpunăriei la râul Suceava- L= 0,25 km, l=4m, h=0.15m; DC de la Ciuhan la Nistoriuc A. – L= 0,8 km, l=3m, h=0.15m Comuna Ipotești 102 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Lisaura, comuna Ipotești: str. Crângului de la fermă la Papuc O. – L= 0,5 km, l=3m, h=0.15m; str. Crizantemelor de la fermă la Papuc O. – L= 0,3 km, l=3m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Ipotești, comuna Ipotești: str. Pinilor – L= 0,45 km, l=4m, h=0.15m; str. Salcâmilor – L= 0,10 km, l=3m, h=0.15m; str. Libertății – L= 0,10 km, l=3m, h=0.15m; str. Aleea Nucului – L= 0,57 km, l=3m, h=0.15m; str. Teilor – L= 0,3 km, l=4m, h=0.15m; 43 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei: DC Bursuc (nr. inv.16) de la intersecție DJ176A (inclusiv Pohoniș) la zona Poiana- L= 0,8 km, l=2m, h=0.2m; DC Cruhla (nr. inv.14) de la Mechno A. la Jecalo M.- L= 0,6 km, l=4m, h=0.25m; și de la Jecalo M. la Creuco D.- L= 1,2 km, l=4m, h=0.15m; DC Oglinda (nr. inv.12) de la intersecția DJ 176A la Zaiț V. – L= 1,2 km, l=3m, h=0.15m; Comuna Izvoarele Sucevei 95 44 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Mitocaș, comuna Mitocu Dragomirnei: str. Veșniciei de la Craineț M. la Bichiu A. – L= 0,5 km, l=3m, h=0.15m; str. Mușețelului de la Opril V. la Bădăluță V. – L= 0,3 km, l=3m, h=0.15m; str. Bechet de la Iacoban Ș. La Gorgiu O. – L= 0,7 km, l=3m, h=0.15m; Comuna Mitocu Dragomirnei 133 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Mitocul Dragomirnei, comuna Mitocu Dragomirnei: str. Rotunda de la Coclici A. la intersecția cu str. Anastase Crimca – L= 0,7 km, l=3m, h=0.15m; str. Socului de la str. Cireșului la Stand S. – L= 0,15 km, l=3m, h=0.15m; str. Căruțașului de la Alexiuc C. la str. Dragomirnei – L= 0,4 km, l=3m, h=0.15m; str. Meseriașilor de la
str. Sacaliți la str. Speranței – L= 1,7 km, l=3m, h=0.15m; str. Caișilor de la Cazac V. la intersecția cu str. Meseriașilor – L= 0,4 km, l=3m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Dragomirna, comuna Mitocu Dragomirnei: str. Fântâna Doamnei de la troița Dragomirna la intrare în pădure – L= 0,15 km, l=3m, h=0.15m; str. Chiliei de la Canton Silvic la intrare în pădure – L= 0,5 km, l=3m, h=0.15m; str. Hucului de la str. Primăverii la B. Onciu – L= 0,15 km, l=3m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei: str. Pârâului de la Cârmaci C. la Mihai Gh. – L= 0,45 km, l=3m, h=0.15m; str. Cantonului de la sediul Comunității Rușilor Lipoveni la Canton silvic Lipoveni – L= 0,7 km, l=3m, h=0.15m; 45 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Bulai, comuna Moara: str. Ferdinand – L= 1,2 km, l=3m, h=0.15m; str. Ion Grămadă – L= 0,8 km, l=4m, h=0.15m; str. Scurtă – L= 0,5 km, l=3m, h=0.15m; str. Stațiunii – L= 0,4 km, l=3m, h=0.15m; str. Ion Creangă – L= 1,5 km, l=4m, h=0.15m; str. Vișinia de la limita mun. Suceava la iaz Hagigadar – L= 2 km, l=4m, h=0.15m; Comuna Moara 399 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Moara Nica, comuna Moara: str. Tinoasa – L= 0,7 km, l=4m, h=0.15m; str. Bolta Rece – L= 0,5 km, l=4m, h=0.15m; str. Prisaca – L= 0,5 km, l=3m, h=0.15m; str. Mioriței – L= 0,4 km, l=4m, h=0.15m; str. Islazului – L= 0,5 km, l=3m, h=0.15m; str. Bărbeni – L= 0,6 km, l=4m, h=0.15m; str. Mihai Eminescu de la Ieremie Gh. La iaz La Budiu – L= 0,5 km, l=5m, h=0.15m; str. Dispensarului de la Stavirache Cantemir la dispensar veterinar – L= 0,5 km, l=5m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Moara Carp, comuna Moara: str. Movilii de la cântar la cooperativă – L= 0,5 km, l=4m, h=0.15m; str. Parohiei – L= 0,8 km, l=4m, h=0.15m; str. Rândunicii – L= 0,8 km, l=3m, h=0.15m; str. Căprioarei – L= 0,5 km, l=4m, h=0.15m; str. Suteni de la Chisăliță A. la DC 71 – L= 1 km, l=4m, h=0.15m; str. Ion Irimescu de la Bivol I. la Botușan R. – L= 1 km, l=6m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Liteni, comuna Moara: str. Trandafirilor – L= 0,4 km, l=4m, h=0.15m; str. Șomuz – L= 0,6 km, l=4m, h=0.15m; str. Iazului – L= 0,6 km, l=4m, h=0.15m; str. Humorului de la intersecția DJ 209C la Popovici Vasile – L= 0,5 km, l=6m, h=0.15m; str. Sf. Nicolae de la Volosciuc V. la Buhac V. – L= 0,5 km, l=4m, h=0.15m; str. Peste Pod de la DJ209C la Parasteac N. – L= 0,8 km, l=3m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Vornicenii Mari, comuna Moara: str. Axinte de la cimitir la Berariu S. – L= 1 km, l=4m, h=0.15m; str. Straton de la Șuiu D. la pod – L= 0,5 km, l=4m, h=0.15m;
46 Refacere suprastructură din balast pe DC 87 de la Tencaliuc I. la Perdei V. L=4 km, l=4m, h=0,15m și refacere porțiune de drum distrus pe DC 87 de la Murga V. la Tencaliuc I. – L=0,3km, l=4m, h=0,3m, din sat Moldova-Sulița, comuna Moldova-Sulița: Comuna Moldova- Sulița 2161 Refacere dig din materiale locale pe r. Moldova, în sat Moldova- Sulița, comuna Moldova-Sulița, pentru punerea în siguranță a proprietăților de la Hutopilă R. la Coruț R. – L=0,4km, l=2m, h=2m Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale din sat Moldova-Sulița, comuna Moldova-Sulița: DV Fierărie de la DJ175 la Bobeiciuc C. – L= 0,2 km, l=4m, h=0.15m; DV Știrbu de la DC86 la Lețcan M. – L= 1,2 km, l=4m, h=0.15m; DV Coșotiuca de la DJ175 la Harasemciuc V. – L= 0,4 km, l=4m, h=0.15m; Refacere apărare de mal stâng, din zid de piatră cu fundație din beton ciclopian pe pr. Benea, în sat Benea, comuna Moldova- Sulița, pentru punerea în siguranță a proprietăților de la Lazăr N. la Bohart D. – L=0,4km; Refacere apărare de mal, din anrocamente pe r. Moldova, în sat Benea, comuna Moldova-Sulița, pentru punerea în siguranță a DC Tatarca și a proprietății fam. Drebitca D. – L=20m; Refacere apărare de mal din materiale locale pe r. Moldova în sat Benea, comuna Moldova-Sulița, pentru punerea în siguranță a proprietății fam. Vouciuc V. – L=0,7k. l=2,5m;h=2m; Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâu Benea de la Lazar D. la Rusan O. – L= 2 km, l=4m, h=0.15m, din sat Benea, comuna Moldova-Sulița Refacere DC Pârâu Benia de la Lazar N. la Lazar D. – L= 2 km, l=4m, h=0.3m, din sat Benia, comuna Moldova-Sulița Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale din sat Benea, comuna Moldova-Sulița: DV Veju de la Rusan O. la Jecalo M. – L= 2 km, l=4m, h=0.3m; DV Arșanu de la Zaiț M. la Bouhar Gh. F. – L= 1 km, l=4m, h=0.15m; DV Droneni de la DJ 175 la Lițu A. – L= 0,2 km, l=4m, h=0.3m și de la Lițu A. la Jecalo M.- L= 1 km, l=4m, h=0.15m 47 Refacere suprastructură din balast pe drum comunal din sat Baineț, comuna Mușenița de la Drehuta L. și Ungureanu Gh. La Biriș M. – L= 2,5 km, l=3m, h=0.15m; Comuna Mușenița 100 Refacere podeț tubular peste pr. Ruda, în sat Baineț, comuna Mușenița: refacere timpan drept din beton – L=9m, l=0,5m, h=1,5m și tub din beton D=1000mm, L=8m; Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri sătești din sat Băncești, comuna Mușenița: DS de la DJ291A la Barbuta E. – L= 1,5 km, l=3m, h=0.15m; DS de la DC 52 la Crâșmar P. – L= 0,3 km, l=3m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe drum comunal din sat Vășcăuți, comuna Mușenița de la pod Hanceriuc la Tcaci C. – L= 0,6 km, l=3m, h=0.15m; 48 Refacere suprastructură din balast pe drumul comunal DC 94E, din sat Catrinari, comuna Panaci, de la DJ174E la Feraru V.- L= 2,5km, l=4m, h=0.15m; Comuna Panaci 190 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Glodu, comuna Panaci: DC 94 de la Alexa V. la
Ursu A.- L= 0,6km, l=3m, h=0.2m; DC 81T de la Vîrvarescu I. la Costache I. L= 1,5km, l=3m, h=0.2m; Refacere strada La Roteni din sat Glodu, comuna Panaci: refacere suprastructură din balast de la DJ174 la Rotaru E.- L= 0,4km, l=3m, h=0,15m și refacere terasament drum din piatră concasată- L= 0,4km, l=3m, h=0,3m Refacere suprastructură din balast pe drumul comunal DC 81R, din sat Drăgoiasa, comuna Panaci, de la DJ174 la Alupei V.- L= 1,5km, l=3m, h=0.15m; 49 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Pătrăuți, comuna Pătrăuți: DC (nr. inv.57) de la Stancescu A. la Duțu A.- L= 0,4 km, l=4m, h=0.1m; DC (nr. inv. 58) de la Harnean T. la Jureschi Gh. – L= 0,4 km, l=4m, h=0.1m; DC (nr. inv. 59) de la Husulei V. la Năsăudean R. – L= 1,8 km, l=4m, h=0.1m; DC (nr. inv. 60) de la Nedelcu V. la Puiu V. – L= 0,27 km, l=4m, h=0.1m; Comuna Pătrăuți 50 50 Refacere suprastructură din balast pe DC neclasificat din sat Prăleni, comuna Poiana Stampei, de la pod râu Dorna la Pentelescu I. – L= 3km, l=4m, h=0.1m Comuna Poiana Stampei 262 Refacere suprastructură din balast pe DC neclasificat din sat Alexeni, comuna Poiana Stampei, de la Seletan T. la Carpea M. – L= 3km, l=4m, h=0.1m Refacere suprastructură din balast pe DC85F din sat Chipereni, comuna Poiana Stampei: de la pod râu Dorna la stație tratare ape – L= 4km, l=4m, h=0.1m Refacere suprastructură din balast pe DC85 din sat Tataru, comuna Poiana Stampei: de la fam. Svar la DJ172D – L= 4km, l=5m, h=0.1m 51 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale din sat Poieni-Solca, comuna Poieni-Solca: DV (nr. inv.42) de la casa nr. 208 la antena COSMOTE – L= 1,9km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.49) de la nr. 245 la nr. 221- L= 0,5km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.19) de la Biserica adventistă la Trifan I.- L= 0,55km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.35) de la Toderaș S. la Hojbotă S. – L= 1,6km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.16) de la nr. 296 la nr. 295- L= 0,75km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.22) de la DC19 la Fluture D.- L= 0,7km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.54) de la nr. 228 la nr. 218- L= 1,1km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.38) de la nr. 123 la nr. 131A- L= 0,55km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.26) de la nr. 522 la proprietăți particulare- L=1km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.20) de la nr. 498 la nr. 505- L= 0,36km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.27) de la nr. 522 la nr. 527- L= 0,35km, l=3m, h=0.1m; DV (nr. inv.47) de la nr. 259 la nr. 260- L= 0,4km, l=3m, h=0.1m; Comuna Poieni- Solca 128 52 Refacere apărare de mal din anrocamente, pe pr. Valea Pojorâtei, aval pod Fuior mal stâng L=25m, în sat Pojorâta, comuna Pojorâta Comuna Pojorâta 12 53 Refacere eroziune de mal stâng pe pr. Glodu, din materiale locale, pentru punerea în siguranță a DC Glodu- L=240m, l=4m, h=2m Comuna Putna 34
54 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Lămășeni, comuna Rădășeni; str. Prodana – L=0,5km, l=4m, h=0.1m; str. Grădiniței – L=0,7km, l=4m, h=0.1m; str. Mihail Sadoveanu – L=0,55km, l=4m, h=0.1m; str. Mihai Eminescu – L=0,35km, l=4m, h=0.1m; str. Privighetorii – L=0,5km, l=4m, h=0.1m; str. Tudor Vladimirescu – L=0,3km, l=4m, h=0.1m; str. Petru Rareș - L=0,35km, l=4m, h=0.1m; Comuna Rădășeni 106 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Rădășeni, comuna Rădășeni: str. Agricultorului – L=0,2km, l=4m, h=0.1m; str. Cetățuia – L=0,3km, l=4m, h=0.1m; str. Păunului – L=0,25km, l=4m, h=0.1m; str. Bujorului – L=0,15km, l=4m, h=0.1m; str. Viilor – L=0,3km, l=4m, h=0.1m; str. Sipote – L=0,2km, l=4m, h=0.1m; str. Horbaza – L=0,15km, l=4m, h=0.1m; str. Narciselor – L=0,35km, l=4m, h=0.1m; str. Cireșului – L=0,25km, l=4m, h=0.1m; str. Prunului – L=0,1km, l=4m, h=0.1m; str. Ioan Slavici – L=0,15km, l=4m, h=0.1m; str. Molidului – L=0,3km, l=4m, h=0.1m; str. Dreptății – L=0,15km, l=4m, h=0.1m; 55 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Râșca, comuna Râșca; str. Dealu Gri de la pod Costân la Condur V. – L=0,8km, l=4m, h=0.15m; str. Zorilor de la Fântânaru D. la Aioanei I. – L=0,6km, l=4m, h=0.15m; str. Eroilor la Hulubină F. – L=0,8km, l=4m, h=0.15m; str. Isidor de la Rogojină C. la Neculau S. – L=1,2km, l=4m, h=0.15m; str. Școlii de la Magazin COOPSTAR la Creangă V. – L=0,75km, l=4m, h=0.15m; str. Doi Lei de la Iacob I. la Cigolea S. – L=1km, l=4m, h=0.15m; str. La Crâșmaru de la Bratu D. la Crâșmaru I. – L=0,5km, l=4m, h=0.15m; Comuna Râșca 311 Refacere suprastructură din balast pe drum comunal din sat Dumbrăveni, comuna Râșca; de la Handragel M. la pășune Lunca Mănăstirii - L=0,4km, l=4m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe Strada Dealu Gri din sat Râșca, comuna Râșca de la DJ155A la Pod Costân pe L=0,2km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Zorilor din sat Râșca, comuna Râșca de la Pavel G. la Fântânaru D. pe L=0,2km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Izlazului din sat Râșca, comuna Râșca de la Năstacă A. până la Izlaz pe L=0,41km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Runcului din sat Râșca, comuna Râșca de la Pașcu N. la Leonte D. pe L=0,7km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Cișmea din sat Râșca, comuna Râșca de la DJ155A la Ciofu I. pe L=0,28km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Morii din sat Râșca, comuna Râșca de la Năstacă P. la Cotu Gh. Pe L=0,28km, l=4m, h=0,15m Refacere rampe acces punte, din material local pentru puntea pietonală La Ciocan din zona Prisosului din sat Râșca, comuna Râșca 2x(L=5m, h=2m, l=4m) Refacere rampe acces punte, din material local pentru puntea pietonală La Tufă din zona Prisosului din sat Râșca, comuna Râșca 2x (L=8m, h=2m, l=4m)
Refacere din balast a rampelor de acces la Podul Râșcuța de pe strada Râșcuța din sat Dumbrăveni, comuna Râșca pe o L=0,002 km, l=2m, h=1,5m Decolmatare secțiune scurgere la Podul Bățu peste pârâul Râșcuța în zona fam. Spinare din sat Dumbrăveni, comuna Râșca pe o L=0,002 km, l=3m, h=1,00m Decolmatare secțiune scurgere la Podul La Lămășanu peste pârâul Râșca în zona fam. Lămășanu din sat Dumbrăveni, comuna Râșca pe o L=0,002km, l=4m, h=0,5m Refacere suprastructură din balast pe Strada Mitropolie din sat Slătioara, comuna Râșca de la Pașcu N. la Leonte D. pe L=1,5km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Petru Rareș din sat Slătioara, comuna Râșca de la DJ155A la Făgăraș N. pe L=0,4km, l=4m, h=0,15m Refacere suprastructură din balast pe Strada Izvorului din sat Slătioara, comuna Râșca de la DJ155A la Magazin Matei pe L=1,5km, l=4m, h=0,15m 56 Refacere suprastructură din balast pe drum comunal poz. Inv. 133 din sat Grigorești, comuna Siminicea; de la Ștefan M. la Mititiuc N. - L=0,7km, l=4m, h=0.15m; Comuna Siminicea 157 Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Siminicea, comuna Siminicea: DC poz. Inv. 113 de la Andrici I. la Hâncean V. – L=0,7km, l=4m, h=0.15m; DC poz. Inv. 124 de la Cerneleac E. la Scriitoru P. – L=0,45km, l=4m, h=0.15m; DC poz. Inv. 109 de la Nimigeanu M. la Solomei C.- L=0,5km, l=4m, h=0.15m; DC poz. Inv. 102 de la Rusu C. la Ștefiuc I. – L=0,5km, l=4m, h=0.15m; DC poz. Inv. 101 de la Andrici F. la Hrebenciuc M.- L=0,9km, l=4m, h=0.15m; DC poz. Inv. 100 de la Lezeriuc I. la Clim I.- L=0,8km, l=4m, h=0.15m; DC poz. Inv. 105 de la Iliuc M. la Hânceanu N.- L=1km, l=4m, h=0.15m; 57 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Stroiești, comuna Stroiești; stradă (poz. Inv. 23) – L=0,1km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 47) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 24) – L=0,1km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 48) – L=0,1km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 49) – L=0,2km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 50) – L=0,2km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 44) – L=0,7km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 114) – L=0,6km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 113) – L=0,4km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 57) – L=0,6km, l=3m, h=0.15m; Comuna Stroiești 155 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Zaharești, comuna Stroiești; stradă (poz. Inv. 79) – L=0,25km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 76) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 101) – L=0,6km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 115) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 116) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 117) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 118) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 119) – L=0,25km, l=3m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Vâlcelele, comuna Stroiești; stradă (poz. Inv. 66) – L=0,3km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 68) – L=0,5km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 65) – L=0,5km, l=5m, h=0.15m; stradă (poz. Inv.
67) – L=0,15km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 72) – L=0,1km, l=3m, h=0.15m; stradă (poz. Inv. 73) – L=0,9km, l=3m, h=0.15m; 58 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Stulpicani, comuna Stulpicani: str. pr. Ursoaia- L=0,4km, l=5m, h=0.15m; str. Bisericuței- L=1km, l=4,5m, h=0.15m; str. Islazului- L=0,7km, l=4m, h=0.15m; str. Tinov- L=0,3km, l=2,5m, h=0.15m; str. Sub Arșiță- L=0,3km, l=3m, h=0.15m; Comuna Stulpicani 257 Refacere apărare mal drept pe r. Suha din materiale locale- L=0,3km, l=2,5m, h=2m, în zona punte Cozma; Reparare punți pietonale peste r. Suha, din sat Stulpicani, comuna Stulpicani: refacere pilă centrală din beton L=2m, l=1,5m, h=1,5m la puntea din zona Cozma și refacere pilă centrală din beton L=2m, l=1,5m, h=2m la puntea din zona Cornu Refacere eroziune de mal drept Râul Suha, zona aval punte Cornu, din materiale locale- L=0,15km, l=2,5m, h=2m și refacere eroziune de mal stâng r. Suha, zona aval punte Cornu, zona Dumbrava, din materiale locale- L=0,2km, l=2,5m, h=1,5m din sat Stulpicani, comuna Stulpicani Refacere apărări de mal din materiale locale peste pr. Gemenea, din sat Stulpicani, comuna Stulpicani: apărare de mal stâng, zona amonte punte Cornu-L=0,15km, l=2,5m, h=1,5m și apărare de mal stâng, zona aval punte Cornu-L=0,15km, l=2,5m, h=1,5m Refacere apărări de mal din gabioane, mal stâng și mal drept h=2m, L=0,024km pe r. Suha, în zona punții Cornu, din sat Stulpicani, comuna Stulpicani Refacere apărări de mal din materiale locale peste r. Suha, din sat Stulpicani, comuna Stulpicani: apărare de mal drept, zona aval punte Sub Ghirleu-L=0,1km, l=1m, h=1,5m și apărare de mal drept, zona aval punte Sub Ghirleu, zona Tăranu-L=0,06km, l=1m, h=1,5m Refacere apărare de mal drept din materiale locale peste pr. Negrilrasa, din sat Stulpicani, comuna Stulpicani, aval punte zona Buliga –L=0,1km, l=1m, h=1,5m Refacere prag de fund din anrocamente în zona podului de beton nr.1 pe DC31A, în zona Piața, peste r. Suha-L=5m,l=2m, h=2m și refacere prag de fund din anrocamente în zona podului de beton nr.2 pe DC31A, în zona Hutu, peste pr. Negrileasa-L=5m,l=2m, h=2m, în sat Stulpicani, comuna Stulpicani; Refacere apărare de mal din gabioane a podului de beton nr. 2 pe DC 31A, peste pr. Negrileasa, în zona Hutu-Valea Negrilesei- L=16m, h=2m, în sat Stulpicani, comuna Stulpicani; Refacere apărări de mal din anrocamente, pe pr. Negrileasa, în sat Negrileasa, comuna Stulpicani: apărare mal drept a DC Podirei, în zona fam. Popa V.- L=5m, l=2m, h=2m; apărare mal drept a DC 31A, în zona Boicu – L=5m, l=2m, h=2m, precum și prag de fund din anrocamente, în zona podului de beton nr. 4 pe DC31A, în dreptul fam. Popa V. L=5m, l=2m, h=2m;
Refacere apărări de mal din materiale locale, pe pr. Negrileasa, în sat Negrileasa, comuna Stulpicani: apărare mal drept a DC Podirei, în zona fam. Popa V.- L=0,12km, l=1m, h=1,5m; apărare de mal stâng în zona Hastaș O. – L=0,1km, l=1m, h=1,5m; apărare de mal stâng în zona Dumbravă V.-Big M.- L=0,05km, l=1m, h=1,5m; apărare de mal stâng în zona Piticar Vasile- L=0,1km, l=1m, h=0,5m; 59 Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei; DC de la DJ174E la Florea M.- L=3km, l=4m, h=0.15m; Comuna Șaru Dornei 162 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Șaru Bucovinei, comuna Șaru Dornei; DC de la magazin sătesc la pensiunea Izvorul Bucovinei- L=1,7km, l=4m, h=0.15m; DC de la Biserica Șaru Moroșeni la Biserica Șaru Bucovinei- L=2km, l=3m, h=0.15m; 60 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Șcheia, comuna Șcheia; DC de la DC 73 la releu- L=2km, l=2,5m, h=0.15m; DC Zămcii – L=0,1km, l=3m, h=0.15m; Comuna Șcheia 71 Refacere rigole betonate pe L=0,025km, l=1m, pe str. Reuț Nicolai din sat Sfântu Ilie, comuna Șcheia Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale cu rol de străzi din sat Sfântu Ilie, comuna Șcheia: str. Viorel Marcian- L=0,5km, l=3m, h=0.15m; str. Reuț Nicolai- L=0,3km, l=3m, h=0.15m; str. Pârâului- L=0,3km, l=2,5m, h=0.15m; str. Făgărașului- L=0,5km, l=4m, h=0.15m; DC de la Patriceac N. la biserică- L=0,1km, l=3m, h=0.15m; 61 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Costâna, comuna Todirești: DC de la DJ209D la fam. Ganeanu- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ209D la fam. Staniște- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Cântar- L=0,2km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Holbea- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ209D la grup sonde- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; Comuna Todirești 320 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Părhăuți, comuna Todirești: DC de la DJ178A la drumul Crucii- L=0,3km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Șes- L=0,5km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Deleni- L=0,6km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Sârghiești- L=0,4km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Toloacă- L=0,4km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Valea Popii- L=1km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la fam. Hancer- L=0,3km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Romega V.- L=0,9km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Pentelescu Gh.- L=0,8km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Bocancea C.- L=0,4km, l=4m, h=0,15m; DC de la DJ178A la fam. Ignătescu V.- L=1km, l=4m, h=0,15m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Sârghiești, comuna Todirești: DC de la toloaca Trancan la Pietriș- L=1km, l=3m, h=0,15m; DC de la toloaca la Balan- L=1km, l=4m, h=0,15m; DC de la Pentelescu Gh. La fam. Balan- L=1,2km, l=4m, h=0,15m; DC de la Bocancea M. la Mănăilă- L=1km, l=4m, h=0,15m;
Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Todirești, comuna Todirești: DC de la DJ178A la pr. Soloneț- L=0,2km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Vadu Carului- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la fam. Bâta la Tarla Poiana- L=0,4km, l=3m, h=0,15m; DC de la gara Todirești la bioferma- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la canton silvic la ferma nutrețuri concentrate- L=0,2km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ178A la Avram M.- L=0,2km, l=3m, h=0,15m; DC de la DJ178A la fam. Covalschi- L=1km, l=3m, h=0,15m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Soloneț, comuna Todirești: DC de la DJ178A la Arbuști- L=0,7km, l=3m, h=0,1m; DC de la DJ178A la pr. Soloneț- L=0,5km, l=3m, h=0,1m; DC de la DJ178A la Măruntu- L=0,5km, l=3m, h=0,1m; DC de la Grosu I. la Țabrea- L=1km, l=3m, h=0,15m; 62 Refacere drum comunal DC2 din sat Știrbăț, comuna Udești: refacere suprastructură din balast- L=0,5km, l=4m, h=0.15m și refacere șanț betonat pe L=0,02km Comuna Udești 124 Refacere suprastructură din balast a drumului vicinal DV 349 din sat Știrbăț, comuna Udești: de la Botezatu M. la intrare Racova- L=1km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast a drumului vicinal DV 902 din sat Chilișeni, comuna Udești: de la dealul Casarne la intrare asfalt Racova- L=0,5km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast drum comunal DC1 din sat Udești, comuna Udești- L=0,5km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast a drumului vicinal DV 458 din sat Udești, comuna Udești: de la biserică la pășune- L=0,4km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast drumului comunal DC1371 din sat Plăvălari, comuna Udești- L=0,8km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast drumului comunal DC1371 din sat Mănăstioara, comuna Udești- L=0,8km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast drumului comunal DC poz. Inv. 31-32 din sat Securiceni, comuna Udești- L=1km, l=3m, h=0.15m Refacere suprastructură din balast drumului comunal DC poz. Inv. 95 din sat Luncușoara, comuna Udești- L=0,6km, l=3m, h=0.15m 63 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Lupcina, comuna Ulma: DC de la Biserică la Fundiur I.- L=1,2km, l=4m, h=0,15m; DC de la Cozmeniuc la garaj Macovei P.- L=1,5km, l=4m, h=0,15m; DC de la Pituc I. la Fundiur Gh.- L=3km, l=4m, h=0,15m; Comuna Ulma 448 Refacere drum comunal Nisipitu-Lupcina, din sat Lupcina, comuna Ulma: la km 9+100 refacere terasament drum- L=0,036km, l=5m, h=2m și refacere parte carosabilă din beton- L=0,036km, l=4m, h=0,2m; la km 9+200 refacere terasament drum- L=0,024km, l=5m, h=2m și refacere parte carosabilă din beton- L=0,024km, l=4m, h=0,2m; la km 10+800 și 15+400 refacere terasament drum- L=0,05km, l=1,5m, h=2,5m și refacere parapet metalic- L=50m;
Refacere suprastructură din balast a drumului comunal Lupcina – Măgura, din sat Măgura, comuna Ulma L=6,5km, l=4m, h=0,15m; Refacere suprastructură din balast a drumului comunal Ulma – Costileva, din sat Costileva, comuna Ulma- L=4,5km, l=4m, h=0,15m; Refacere suprastructură din balast a drumului comunal Gigolea, din sat Ulma, comuna Ulma- L=0,6km, l=6m, h=0,15m; Refacere suprastructură din balast a drumului comunal Imne, din sat Nisipitu, comuna Ulma- L=0,8km, l=6m, h=0,15m; 64 Refacere suprastructură din balast a drumului comunal din sat Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, de la Poartă la pădure și din centru la pod Mediasca – L=3km, l=5m, h=0.1 m Comuna Vadu Moldovei 265 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Nigotești, comuna Vadu Moldovei: DC de la troiță la Spânu C.- L=1km, l=4m, h=0,1m; DC de la școală la DJ208F- L=1km, l=4m, h=0,1m; DC de la troiță la Maxim M.- L=0,7km, l=4m, h=0,1m; Refacere suprastructură din balast a drumului comunal din sat Mesteceni, comuna Vadu Moldovei, de la DC 10 la DJ208F – L=2,2km, l=4m, h=0.1 m Refacere suprastructură din balast rețea stradală din sat Vadu Moldovei, comuna Vadu Moldovei: strada de la Stănică B. la Maricaș G.- L=1,3km, l=4m, h=0,1m; strada de la Luca M. la Stănică B.- L=0,8km, l=4m, h=0,1m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei: DC de la Jibu D. la izlaz- L=1km, l=4m, h=0,1m; DC de la Casa de adunare adventistă la biserică- L=0,6km, l=4m, h=0,1m; Refacere suprastructură din balast rețea stradală din sat Ciumulești, comuna Vadu Moldovei: strada de la Mihăilă V. la Gorban G.- L=1,6km, l=4m, h=0,1m; strada de la Tenciu M. la Samson D..- L=0,7km, l=4m, h=0,1m; strada de la Cosma A. la Gorban C.- L=0,5km, l=4m, h=0,1m; 65 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Valea Moldovei, comuna Valea Moldovei: DC28 de la Prundeanu la limita cu com. Slatina- L=1,7km, l=6m, h=0,1m; DC de la Vasilovici N. la cimitir- L=0,5km, l=3m, h=0,1m; DC de la Olaru G. la Anchidin F.- L=0,4km, l=3m, h=0,1m; DC de la Simeria N. la Cotoc P.- L=0,4km, l=3m, h=0,1m; DC de la Liteanu V. la Patraș L.- L=0,5km, l=3m, h=0,1m; DC de la Marco T. la canton silvic (Simeria V.)- L=0,8km, l=3m, h=0,1m; DC de la Cege la limita cu com. Slatina- L=1,5km, l=6m, h=0,1m; DC de la Vasilovici la cimitir- L=0,35km, l=4m, h=0,15m; Comuna Valea Moldovei 135 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Mironu, comuna Valea Moldovei: DC de la Pioaru la canton silvic- L=1km, l=4m, h=0,15m; DC de la Clemente la Tucani- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la Marin la Maghiran- L=0,5km, l=3m, h=0,15m; DC de la Pazuc la Ifrim- L=0,5km, l=3m, h=0,15m, DC de la Pietucă la Plai P. L=0,5km, l=3m, h=0,15m; 66 Refacere suprastructură din balast pe strada Miculi din sat Molid, comuna Vama- L=1,5km, l=3m, h=0.15m; Comuna Vama 101
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Strâmtura, comuna Vama: str. Dealu Runc- L=0,5km, l=3m, h=0.15m; str. Cloșca- L=0,2km, l=4m, h=0.15m; str. Horia- L=0,3km, l=4m, h=0.15m; Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Vama, comuna Vama: str. 1 Mai- L=0,55km, l=5m, h=0.15m; str. Dimitrie Cantemir- L=0,95km, l=5m, h=0.15m; 67 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Vicovu de Jos, comuna Vicovu de Jos; DC Podul Slatinii de la Hlihor V. la obște- L=2km, l=4m, h=0.15m; DC Arșiței de la Calancea I. la Breabăm Gh.- L=1km, l=4m, h=0.15m; DC Slatina Voitinelului de la Farcaș A. la Roșca Gh.- L=2km, l=4m, h=0.15m; Comuna Vicovu de Jos 528 Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Vicovu de Jos, comuna Vicovu de Jos; Ulița Hulpiță- L=0,4km, l=4m, h=0.15m; Ulița Hrișcă- L=0,3km, l=4m, h=0.15m; Ulița Vicovan- L=0,157km, l=4m, h=0.15m; Ulița Școală- L=0,207km, l=4m, h=0.15m; Ulița Mărculeni- L=0,332km, l=4m, h=0.15m; Ulița Tudoseni- L=0,29km, l=4m, h=0.15m; Ulița Munteni- L=0,29km, l=4m, h=0.15m; Ulița Trap- L=0,182km, l=3m, h=0.15m; Ulița Tironeac- L=0,5km, l=3m, h=0.15m; Ulița Dispensar- L=0,13km, l=4m, h=0.15m; Ulița Poștă- L=0,14km, l=4m, h=0.15m; Ulița CAP- L=0,14km, l=4m, h=0.15m; Ulița Parohiei- L=0,175km, l=4m, h=0.15m; Ulița Biserică- L=0,07km, l=4m, h=0.15m; Ulița Rotăreni- L=0,23km, l=4m, h=0.15m; Ulița Iesan- L=0,125km, l=4m, h=0.15m; Ulița Breana- L=0,15km, l=4m, h=0.15m; Ulița Tantea- L=0,085km, l=4m, h=0.15m; Ulița Pacalea- L=0,605km, l=4m, h=0.15m; Ulița Pârâu Remezeu- L=0,826km, l=4m, h=0.15m; Ulița Barieră- L=0,435km, l=4m, h=0.15m; Ulița Vinuță- L=0,235km, l=4m, h=0.15m; Ulița Țurhană- L=0,45km, l=4m, h=0.15m; Ulița Mutarici- L=0,24km, l=4m, h=0.15m; Ulița Cartuș- L=0,08km, l=4m, h=0.15m; Ulița Ciperi- L=0,18km, l=4m, h=0.15m; Ulița Mal- L=2,4km, l=4m, h=0.15m; Ulița Moară- L=0,23km, l=4m, h=0.15m; Ulița Moțoc- L=0,19km, l=4m, h=0.15m; Ulița Dabâca- L=0,16km, l=4m, h=0.15m; Ulița Burceni- L=0,14km, l=4m, h=0.15m; Ulița Savu- L=0,87km, l=4m, h=0.15m; Ulița Brebănești- L=0,23km, l=4m, h=0.15m; Ulița Sarafim- L=0,25km, l=4m, h=0.15m; Ulița Burlică- L=0,514km, l=4m, h=0.15m; Ulița Dealu Babei- L=1,4km, l=4m, h=0.15m; Ulița Burlă- L=0,12km, l=4m, h=0.15m; Ulița Heșcu- L=0,375km, l=4m, h=0.15m; Ulița Tubleni- L=0,425km, l=4m, h=0.15m; Ulița Ion a lui Pavel- L=0,125km, l=4m, h=0.15m; Ulița Roșior- L=0,19km, l=4m, h=0.15m; Ulița Prințu- L=0,04km, l=4m, h=0.15m; Ulița Vicol- L=0,16km, l=4m, h=0.15m; Ulița Releu- L=0,15km, l=4m, h=0.15m; Ulița Hrihoreni- L=0,12km, l=4m, h=0.15m; Ulița Poiana Bonchii- L=0,235km, l=4m, h=0.15m; Ulița Țigani- L=0,255km, l=4m, h=0.15m; Ulița Valcani- L=0,215km, l=4m, h=0.15m; 68 Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Valea Glodului, comuna Vulturești; DC 4 de la DJ 208C la intrarea sat Osoi, Gradinariu S.- L=2km, l=6m, h=0.1m; Comuna Vulturești 498 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri vicinale din sat Valea Glodului, comuna Vulturești; DV de la Gavriluț la
Deleni- L=1,3km, l=4m, h=0.1m; DV de la Popescu Gh. La Casa Parohială- L=1km, l=4m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Giurgești, comuna Vulturești; DC 4 de la DJ 208C la hotar comuna Preutești- L=1,65km, l=6m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri vicinale din sat Giurgești, comuna Vulturești; DV de la Lupu M. la Lupu M.- L=1,75km, l=4m, h=0.1m; DV de la Axinte Gh. La Borza M.- L=0,35km, l=4m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Osoi, comuna Vulturești; DC 4 de la Gradinariu S. la hotar Siliștea- L=1,4km, l=6m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri vicinale din sat Osoi, comuna Vulturești; DV de la Yetu P. la pădure- L=0,3km, l=4m, h=0.1m; DV de la DC4 la izvor- L=0,25km, l=4m, h=0.1m; DV de la pârâul Matache la pădure- L=0,375km, l=4m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Merești, comuna Vulturești; DC 1 de la DJ208C la hotar Udești- L=4,9km, l=6m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri vicinale din sat Merești, comuna Vulturești; DV de la Aparaschivei P. la Baciu C.- L=0,55km, l=4m, h=0.1m; DV de la cămin cultural la Silișteanu N.- L=0,3km, l=4m, h=0.1m; DV de la Lazăr L. la Ruși Mănăstioara- L=0,1km, l=4m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Vulturești, comuna Vulturești; DC 3 de la DJ 208C la Ignat M.- L=3,6km, l=6m, h=0.1m; Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri vicinale din sat Pleșești, comuna Vulturești; DV de la DJ208C la Casandra A.- L=0,4km, l=4m, h=0.1m; DV de la DJ 208C la Moțcu V.- L=0,325km, l=4m, h=0.1m; DV de la DJ 208C la islazul comunal- L=0,6km, l=4m, h=0.1m; DV de la Ioanițoaia E. la Jora E.- L=0,075km, l=4m, h=0.1m. 69 Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Nicani, comuna Zamostea; DC de la Hrițac I. la Cojocaru M.- L=1,9km, l=4m, h=0.15m. Comuna Zamostea 89 Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Tăutești, comuna Zamostea; DC de la Strujac C. la Petraru C.- L=0,6km, l=4m, h=0.15m. Refacere suprastructură din balast drum comunal din sat Zamostea, comuna Zamostea; DC de la Alexandrescu M. la Cojocaru Ș.- L=0,9km, l=4m, h=0.15m. 70 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Dealu, comuna Zvoriștea; DC de la Orhei C. la Spatariuc E.- L=0,3km, l=4m, h=0.1m; DC de la Isco Gh. La Dumistrăcel I.- L=0,3km, l=4m, h=0.1m. Comuna Zvoriștea 89 Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Buda, comuna Zvoriștea; DC de la magazin la D. Budeanu- L=0,5km, l=4m, h=0.1m; DC de la Achihăii L. la Clim D.- L=0,5km, l=4m, h=0.1m.
Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Stânca, comuna Zvoriștea; DC de la Rusu G. la Ciornei L.- L=0,2km, l=4m, h=0.1m; DC de la Ițco C. la Sfichi I.- L=0,2km, l=4m, h=0.1m. Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Poiana, comuna Zvoriștea; DC de la Lupașcu M. la Ciobanu M. – L=0,7km, l=4m, h=0.1m; DC de la Orhei C. la Screbnic M.- L=0,9km, l=4m, h=0.1m. Refacere suprastructură din balast rețea de drumuri comunale din sat Slobozia, comuna Zvoriștea; DC de la școală la Stralciuc I.- L=1km, l=4m, h=0.1m; DC de la Serediuc F. la Bărboșelu V.- L=0,5km, l=4m, h=0.1m. 21 Județul Tulcea Total, din care: 2.444 1 Refacere: str. Răsăritului, 0,10 km, str. Agriculturii, 0,25 km, str. Popinei, 0,20 km, str. Mare, 0,20 km, str. Speranței, 0,25 km, str. Dogăriei, 0,15 km, str. Toamnei, 0,07 km, str. Crapina, 0,30 km, str. Rândunele, 0,05 km, str. Crinului, 0,25 km, str. Castanilor, 0,25 km, str. Trifoiului, 0,05 km, str. Trandafiri, 0,15 km, str. Primăverii, 0,50 km, str. Florilor, 0,50 km, str. Dispensar, 0,70 km, str. Vânătorilor, 0,15 km, str. Moviliței, 1,00 km, str. Releului, 0,20 km, str. Stejarului, 0,10 km, str. Salcâmilor, 0,15 km, str.Vestului, 0,05 km Comuna Văcăreni 232 2 Refacere str. Gr. Ureche, 0,20 km,str. Predeal, 0,40 km,str. Al. Vlahuță, 0,30 km str. Panait Cerna, 0,25 km;str. Bolintineanu, 0,10 km;str. Cloșca, 0,70 km str. Bobâlna, 0,50 km; str. Râpei, 0,25 km; str. Livezii, 0,45 km;str. Câmpia Libertății, 0,10 km; str. Pescari, 0,26 km;str. 24 Ianuarie, 0,35 km;str. Pescarilor, 0,13 km; str. Frasinului, 0,10 km Orașul Isaccea 189 Refacere drumuri agricole: DR.729, 0,50 km; DR.439, 0,40 km 3 Refacere: str. Pomicultori, 0,26 km; str. Personalităților, 0,25 km; str. Constructorilor, 0,20 km; str. Dogarilor, 0,11 km; str. Măceșilor, 0,18 km; str. Salcâmilor, 0,15 km; str. Caprelor, 0,22 km; str. Mamuru, 0,18 km; str. Livezilor, 0,23 km; str. Păpădiei, 0,20 km; str. Fierarilor, 0,15 km; str. Nucilor, 0,20 km; str. Trandafirilor, 0,10 km; str. Melodiei, 0,27 km; str. Câmpului, 0,10 km; str. Ciocârliei, 0,10 km; str. Liliecilor, 0,13 km; str. Gurgoaia, 0,32 km; str. Bazinului, 0,23 km; str. Morii, 0,12 km; str. Ulița Largă, 0,25 km; str. Stânjeneilor, 0,10 km; str. Vișinilor, 0,10 km. Comuna Niculițel 145 4 Refacere str.Tamadau, 0,13 km Comuna Hamcearca 12 5 Pod cu structură avariată situat în zona moară din cauza viiturilor puternice formate în urma ploilor abundente Comuna Horia 700 6 Refacere 3 podețe tubulare situate pe strada Nucilor; Refacere 11 podețe tubulare situate pe strada Florilor; Refacere 1 podeț tubular transversal situat pe strada Primăverii; Refacere 1 podeț tubular transversal situat pe strada Lalelelor. Comuna I.C.Brătianu 59 Refacere str. Primăverii, 0,15 km; str. Lalelelor, 0,20 km; str. Teilor, 0,10 km; str. Salciei, 0,07 km; str. Brândușei, 0,10 km; str. Florilor, 0,15 km.
7 Refacere str. Largă, 0,80 km; str. Concordiei, 0,90 km; str. Speranței, 0,35 km; str. Idilei, 0,25 km; str. Victoriei, 0,65 km; str. Salcâmilor, 0,35 km; str. Crizantemelor, 0,30 km; str. Hambarului, 0,50 km; str. Fermei, 0,18 km; str. Gârlișioară, 0,25 km; str. Pescarilor, 0,38 km; str. Telegraf Nord, 0,47 km; str. Telegraf Sud, 0,95 km; str. Sportului, 0,52 km; str. Industriei, 0,30 km; str. Horei, 0,13 km; str. Parcului, 0,25 km; str. Plugarilor, 0,36 km; str. Islaz, 0,50 km; str. Tineretului, 0,32 km; str. Libertății, 0,15 km; str. Democrației, 0,50 km. Comuna Jijila 997 Refacere str. Școlii, 1,80 km; str. Salcâmilor, 1,50 km; str. Viilor, 0,60 km; str. Trandafirilor, 0,50 km; str. Lalelelor, 0,25 km; str. Garoafei, 0,10 km; str. Florilor, 0,35 km; str. Morii, 0,30 km; str. Găzăriei, 0,12 km; str. Albinelor, 0,13 km; str. Rândunicii, 0,13 km; str. Nuferilor, 0,25 km; str. Poștei, 0,13 km; str. Izvorului, 0,10 km; str. Bădălan, 0,30 km 8 Refacere str. Crinului, 0,50 km; str. Macului, 0,50 km. Comuna Luncavița 16 Refacere str. Dallas, 0,10 km; str. Salcâmului, 0,20 km. 9 Refacere str. Câmpului, 0,20 km Comuna Frecăței 94 Refacere str. Sălciilor, 0,10 km; str. Garoafei, 0,50 km; str. Viorelelor, 0,20 km; str. Zambilei, 0,10 km Refacere str. Fagului, 0,50 km; str. Gherghinei, 0,50 km; str. Zambilelor, 0,10 km. Refacere: str. Câmpului, 0,20 km; str. Fagului, 0,20 km; str. Iasomiei, 0,40 km; str. Lalelelor, 0,15 km; str. Liliacului, 0,50 km; str. Plopului, 0,20 km. 22 Județul Vaslui Total, din care: 13.013 1 Refacere drum județean DJ 246 A - 5 km Județul Vaslui 4741 Refacere drum județean DJ 244 J - 0,15 km Refacere drum județean DJ 244 M - 3,1 km Refacere drum județean DJ 248 A - 1 km Refacere drum județean DJ 244 - 3,4 km Refacere drum județean DJ 244 - 3,8 km Refacere drum județean DJ 244 O - 3,1 km Refacere drum județean DJ 244 E - 3 km Refacere drum județean DJ 243 D - 0,3 km Refacere drum județean DJ 242 G - 0,5 km Refacere drum județean DJ 242 C - 1,5 km Refacere podeț pe DJ 244 A - 1 buc Refacere podeț pe DJ 244 J - 1 buc 2 Refacere străzi Municipiul Bârlad - 0,74 km Municipiul Bârlad 44 3 Refacere străzi Oraș Murgeni - 2,2 km Orașul Murgeni 487 Refacere străzi Sat Floreni - 2 km Refacere străzi Sat Cârja - 2,6 km Refacere străzi Sat Raiu - 2 km Refacere străzi Sat Lățești - 1,7 km Refacere străzi Sat Schineni - 1,8 km Refacere străzi Sat Sărățeni - 1,5 km 4 Refacere străzi Sat Băcani - 1,2 km Comuna Băcani 197
Refacere străzi Sat Băltățeni - 0,8 km Refacere străzi Sat Drujești - 2 km Refacere drum comunal Sat Suseni - 0,4 km Refacere străzi Sat Suseni - 2,5 km Refacere străzi Sat Vulpășeni - 0,4 km 5 Refacere drum comunal Sat Mitoc - 1,5 km Comuna Banca 271 Refacere străzi Sat Sârbi - 0,6 km Refacere străzi Sat Stoișești - 1,8 km Refacere străzi Sat Banca - 1,1 km Refacere străzi Sat Ghermănești - 0,8 km Refacere străzi Sat Miclești - 0,8 km Refacere străzi Sat Țifu - 1,1 km Refacere străzi Sat Gara Banca - 1,3 km 6 Refacere drum comunal Sat Boțești - 3 km Comuna Boțești 213 Refacere străzi Sat Boțești - 2,9 km Refacere străzi Sat Gugești - 2 km 7 Refacere străzi Sat Pribești - 7,2 km Comuna Codăești 437 Refacere străzi Sat Ghergheleu - 1,4 km Refacere străzi Sat Codăești - 2,2 km 8 Refacere străzi Sat Gușiței - 2,61 km Comuna Dimitrie Cantemir 252 Refacere străzi Sat Urlați - 0,28 km Refacere străzi Sat Hurdugi - 0,9 km Refacere străzi Sat Grumezoaia - 1 km 9 Refacere drum comunal Sat Dodești - 3 km Comuna Dodești 305 Refacere străzi Sat Dodești - 7,78 km Refacere străzi Sat Urdești - 0,53 km 10 Refacere drum comunal Sat Epureni - 1,5 km Comuna Epureni 501 Refacere străzi Sat Epureni - 5,8 km Refacere străzi Sat Horga - 2 km Refacere drum comunal Sat Bârlălești - 1,7 km Refacere străzi Sat Bârlălești - 3,6 km Refacere drum comunal Sat Bursuci - 0,4 km Refacere străzi Sat Bursuci - 2,7 km 11 Refacere străzi Sat Rânzești - 4,5 km Comuna Fălciu 633 Refacere străzi Sat Bozia - 2 km Refacere străzi Sat Odaia Bogdana - 5 km Refacere străzi Sat Bogdănești - 1,6 km Refacere străzi Sat Copăceana - 3,5 km Refacere străzi Sat Fălciu - 1 km 12 Refacere drum comunal Sat Ferești - 1,8 km Comuna Ferești 202 Refacere străzi Sat Ferești - 3,2 km 13 Refacere drum comunal Sat Fruntișeni - 0,6 km Comuna Fruntișeni 116 Refacere străzi Sat Fruntișeni - 2 km Refacere străzi Sat Grăjdeni - 1,7 km 14 Refacere drum comunal Sat Gârceni - 2,8 km Comuna Gârceni 318
Refacere străzi Sat Gârceni - 4,12 km Refacere străzi Sat Racova - 0,48 km Refacere străzi Sat Dumbrăveni - 1,4 km Refacere străzi Sat Trohan - 0,82 km Refacere străzi Sat Slobozia - 1,4 km Refacere străzi Sat Racoviță - 0,8 km 15 Refacere străzi Sat Grivița - 2,96 km Comuna Grivița 425 Refacere străzi Sat Odaia Bursucani - 7,43 km Refacere străzi Sat Trestiana - 4,53 km 16 Refacere drum comunal Sat Iezărel - 1 km Comuna Ivănești 27 17 Refacere străzi Sat Perieni - 11 km Comuna Perieni 405 Refacere ravena Sat Perieni - 1 buc 18 Refacere drum comunal Sat Pogonești - 2 km Comuna Pogonești 253 Refacere străzi Sat Pogonești - 4 km Refacere străzi Sat Polocin - 1,2 km Refacere străzi Sat Belcești - 0,9 km Refacere drum vicinal 5 - 1,3 km 19 Refacere străzi Sat Rafaila - 6,3 km Comuna Rafaila 170 20 Refacere străzi Sat Gura Idrici - 2,5 km Comuna Roșiești 660 Refacere străzi Sat Roșiești - 3,2 km Refacere ravena Sat Roșiești - 1 buc Refacere străzi Sat Idrici - 1,5 km Refacere străzi Sat Rediu - 0,3 km Refacere străzi Sat Codreni - 1,2 km Refacere străzi Sat Valea lui Darie - 3,5 km 21 Refacere străzi Sat Șuletea - 4,65 km Comuna Șuletea 1300 Refacere pod Sat Șuletea - 1 buc Refacere ravena Sat Fedești - 1 buc Refacere străzi Sat Fedești - 5,5 km Refacere drum comunal Sat Jigălia - 0,9 km Refacere străzi Sat Jigălia - 3,2 km Refacere drum comunal Sat Rășcani - 1,95 km Refacere străzi Sat Rășcani - 1,7 km 22 Refacere străzi Sat Viișoara - 6,02 km Comuna Viișoara 266 Refacere străzi Sat Vâltotești - 1,84 km Refacere străzi Sat Văleni - 0,65 km Refacere străzi Sat Halta Dodești - 1,38 km 23 Refacere străzi Sat Vinderei - 2 km Comuna Vinderei 324 Refacere străzi Sat Docăneasa - 2 km Refacere străzi Sat Tălășmani - 0,5 km Refacere străzi Sat Docani - 2,5 km Refacere străzi Sat Brădești - 2,5 km Refacere străzi Sat Obârșeni - 1,5 km Refacere străzi Sat Valea Lungă - 1 km 24 Refacere străzi Sat Vulturești - 1,2 km Comuna Vulturești 48
Refacere străzi Sat Voinești - 0,6 km 25 Refacere străzi Sat Vutcani - 1,8 km Comuna Vutcani 64 26 Refacere podeț Sat Popeni - 2 buc Comuna Zorleni 354 Refacere străzi Sat Popeni - 4,8 km Refacere străzi Sat Zorleni - 8 km 23 Județul Vâlcea Total, din care: 26.767 1 Refacere platformă drum judeţean DJ 654, Valea Cheii (DN 64) - Cheia - Mănăstirea Pahomie, km 5+100 Judeţul Vâlcea 1209 Consolidare platformă DJ 656, Olăneşti-Comanca-Tisa - Vila IMai - DN 64, km 0+900 Refacere platformă drum judeţean DJ 701 D, Ciunget (DN 7A) - Latoriţa - Petrimanu - Galbenu Refacere platformă drum judeţean DJ 703 M, Perişani (DN 7D) - Cornet (DN 7) Refacere platformă drum judeţean DJ 676 A, Giuleşti (DN 67 B) - Dâncăi - Tanislavi - Stănculeşti -Dozeşti - Căţetu - Cherăşti - Hotăroaia (DJ 676), km 14+275 -18+151 Consolidare platformă drum judeţean DJ 676 F, Grădiştea (DN 67 B) - Dobricea - Zgubea - DJ 676, km 12+800-12+900 Consolidare platformă drum judeţean DJ 676 C, Roeşti (DN 65) - Groşi - Armăşeşti - Cernişoara -Obârşia - Sărsăneşti - Oteşani (DN 65 C), km 15+220 Consolidare platformă drum judeţean DJ 676 D, Alunu (DJ 605 C) - Turceşti - Pojogi - Cernişoara (DJ 676 C), km 14+500 2 Lucrări de refacere şi punere în siguranţă a zonei afectate de alunecarea de teren din pct. pod Nilă Sasu pe DC 88, sat Mereşeşti Comuna Amărăşti 628 3 Lucrări de punere în siguranţă a străzii dr. Zorileanu, nr. imobil 23, 25, 27 Oraşul Băile Govora 280 Lucrări de punere în siguranţă a străzii Tudor Vladimirescu, pct. Ancuţoiu Marian Lucrări de punere în siguranţă locuinţe şi stradă Tudor Vladimirescu (str. Eroilor) - pct. Bloc Librărie Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de torentul Valea cu Raci (str. Izlazului, nr. 5) 4 Lucrări de punere în siguranţă (zid de sprijin) şi refacere a platformei străzii Podului, pct. Angelescu Oraşul Băile Olăneşti 177 5 Lucrări de punere în siguranţă a drumului de exploatare DE 41, satul Otetelişu Oraşul Bălceşti 416 Lucrări de punere în siguranţă a Străzii 1 Decembrie (DJ 651 B) 6 Lucrări de refacere şi punere în siguranţă a drumului de interes local Bărbăteşti-Pătrunsa, pct. La Barieră, sat Bărbăteşti Comuna Bărbăteşti 16 7 Lucrări de consolidare şi punere în siguranţă a podeţului peste torentul Valea Calului, pct. Pereni-Bădeşti, sat Rădăcineşti Comuna Berislăveşti 97 8 Lucrări de refacere zonă calamitată pe strada Strâmba, pct. Mazilu Elena, satul Dealu Aluniş Oraşul Berbeşti 969 Lucrări de refacere corp drum de interes local (strada Dămţeni), pct. La Răileanu, sat Dămţeni
Lucrări de protecţie mal stâng pârâul Tărâia, pct. Golescu Rusalina, sat Valea Mare 9 Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumului comunal DC 2, pct. La Brihală Comuna Boişoara 69 10 Scoatere de sub inundaţie şi punere în siguranţă zona Gatere Năsui (platformă industrială, baza sportivă, parc) Oraşul Brezoi 195 Refacere platformă drum de interes local - strada Doabra Lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Păscoii, sat Păscoaia 11 Lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Sâmnic, pe DC Izlaz - Barza Comuna Budeşti 680 12 Refacere punte pietonală peste pârâul Valea Satului, pct. Aprodu, strada Livezilor Oraşul Călimăneşti 236 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de către torentul Ogoare, strada Calea lui Traian, pct. Mămularu - Berbece Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse alunecărilor de teren, strada Calea lui Traian, pct. Ilinca Maria (zona Teaua) 13 Lucrări de refacere zid de sprijin pe DC 114, pct. Călina, satul Cernişoara Comuna Cernişoara 749 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de pârâul Cernişoara în pct. Ciorâcă Dumitru, satul Mădulari 14 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de torentul Valea Urii (gospodării ale populaţiei), satul Câinenii Mari Comuna Câineni 2334 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de torentul Valea Urii (dren captare apă potabilă), satul Câinenii Mari Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de torentul Valea Robeşti (dren captare apă potabilă), satul Robeşti 15 Lucrări de refacere a drumului comunal Gătejei, satul Hotărasa Comuna Copăceni 1202 Lucrări de stopare a eroziunilor de mal, pct. Podul Strinului, sat Ulmetu 16 Lucrări de refacere şi consolidare platforma stradă Valea Satului, pct. La Defta Comuna Dăeşti 391 Lucrări de refacere şi consolidare platformă drum comunal DC 17, pct. Văcălie 17 Refacere punte pietonală peste pârâul Trepteanca, pct. Nenu, satul Valea Scheiului Comuna Dănicei 639 Consolidare platformă drum de interes local (strada Olteni), pct. Gruianu Filomiţa, sat Dealu Lăunele 18 Lucrări de consolidare şi refacere platformă drum de interes local (strada Trandafirilor), pct. Tecuţă Nicolae, sat Diculeşti Comuna Diculeşti 202 19 Decolmatare canal colector , zona Boncani, pe sectorul Mitacu Matei -Ciobotea Ion Comuna Drăgoeşti 149 Decolmatare canal colector, zona Vărzărie, pe sectorul Bugeag Elena -Dimulescu Constantin Decolmatare canal colector, zona DJ 678, pe sectorul Bebe Barbu -Broscar
Decolmatare canal colector, zona Băzăvan - Broscar Decolmatare canal colector, sector Herca - Pietroaie 20 Lucrări de refacere pod pe strada Frasinului, sat Găineşti Comuna Făureşti 166 Lucrări de reparaţii drum de interes local (strada Făguleasa), satul Găineşti 21 Lucrări de apărare de mal şi punere în siguranţă a podului peste pârâul Bistriţa, sat Mănăileşti, cătun Moşteni Comuna Frânceşti 169 22 Lucrări de refacere şi consolidare platformă strada Pinilor, sat Valea Râului Comuna Galicea 244 Lucrări de refacere şi consolidare platformă drum de interes local Barangi, pct. Cojocaru 23 Lucrări de refacere şi consolidare drum comunal DC 97 (0,1 km), sat Aninoasa, pct. La Cruceru Valerian Comuna Glăvile 956 Refacere cale de acces, sat Olteanca, pct. Răţoieşti 24 Refacere drumuri de interes local afectate de inundaţii (DC 79, Valea Gradistei Grui, Obislăvel, Valea Setrei) Comuna Grădiştea 361 25 Lucrări de apărare mal şi punere în siguranţă a podului peste pârâul Cerna, satul Săruleşti Comuna Lăpuşata 181 Lucrări de apărare de mal şi punere în siguranţă a punţii pietonale peste pârâul Cerna, satul Scoruşu Lucrări de refacere platformă drumuri de interes local în satele Săruleşti (lkm), Bereşti (0,7 km), Broşteni (0,7 km), Şerbăneşti (0,3 km) 26 Lucrări de punere în siguranţă a drumului de exploatare DE 1774, km 0+800, satul Pârâienii de Jos Comuna Livezi 498 Lucrări de punere în siguranţă a drumului comunal în satul Pleşoiu, pct. Puntea Ungurenilor 27 Lucrări de scoatere de sub inundaţie a Bazei Sportive, satul Malaia Comuna Malaia 85 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de torentul Sturişor - Centrul de Agrement Brădişor 28 Lucrări de refacere corp drum comunal DC 63 (0,2 km), satul Dimuleşti, pct. La biserică Comuna Mădulari 1033 Lucrări de refacere corp drum comunal DC 63 (0,050 km), pct. La Buduroi 29 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de către pârâul Ciupa (gospodării ale populaţiei, DN 67), pct. Ancuţa Zugravu, satul Ciupa Comuna Măldăreşti 1906 Lucrări de refacere podeţ peste pârâul Valea Ţiganului şi consolidare platformă drum, sat Telecheşti Lucrări de consolidare alunecare de teren pe DC 140 pct. Poiana Lungă (Uliţă Gil), satul Măldăreştii de Jos 30 Lucrări de punere în siguranţă a bazinului de alimentare cu apă din satul Citeşti Comuna Milcoiu 961 Lucrări de refacere şi consolidare platformă drum de interes local Valea Comencii Lucrări de consolidare platformă drum de interes local (strada Vagani), pct. Turlescu, satul Milcoiu 32 Lucrări de protecţie mal stâng pârâu Topolog, amonte pod pct. Comanca (Balastiere) Comuna Nicolae Bălcescu 361
Lucrări de protecţie mal pârâu Topolog şi punere în siguranţă a unor obiective de infrastructură edilitară locală (staţie pompare apă, DC 34) 33 Lucrări de refacere podeţ, pct. Pe Vale, sat Orleşti Comuna Orleşti 510 Lucrări de refacere şi punere în siguranţă a platformei drumului de exploatare agricola, pct. Crisasca, sat Orleşti 34 Lucrări de reparaţii drumuri de interes local în satele Oteşani, Sub Deal, Bogdăneşti, Cârstăneşti Comuna Oteşani 407 35 Refacere platformă drum şi sistem colectare ape pluviale pe drumul agricol Izlaz-Şerbăneşti - Piscul Stufari, satul Şerbăneşti Comuna Păuşeşti 122 Lucrări de punere în siguranţă a zonelor supuse eroziunii de torentul Valea Urzicari ( uliţa sătească Coastele Cernii, gospodării ale populaţiei) 36 Lucrări de stopare alunecare de teren şi de apărare: platformă drum comunal DC 165, conductă de apă potabilă şi reţea de gaze naturale în satul Coasta Comuna Păuşeşti Măglaşi 503 Lucrări de stopare eroziuni de mal pârâu Cheia şi lucrări de apărare mal drept (0,2 km) şi mal stâng (0,5 km), pct pod Viezuri, sat Valea Cheii Lucrări de stopare eroziuni de mal pârâu Cheia şi lucrări de apărare mal drept (0,15 km) şi mal stâng (0,2 km), pct podeţ Drăguşin, sat Valea Cheii 37 Lucrări de consolidare şi refacere platformă străzi în satul Mlăceni Comuna Perişani 770 Lucrări de consolidare drum comunal DC 5, Perişani-Mlăceni, pct Popa Elena 38 Refacere pod peste pârâul Ursoaia, pct Moraru Gheorghe, sat Ursoaia Comuna Pesceana 420 Refacere podeţ peste pârâul Lupoaia, pct Voinea Marin, sat Lupoaia Lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Lupoaia, pct Vilău Ilie, satul Lupoaia Refacere podeţ peste pârâul Lupoaia, pct Mătulescu Elena, sat Lupoaia 39 Lucrări de refacere şi punere în siguranţă a podului peste pârâul Valea Mare, pct La Balteanca, sat Popeşti Comuna Popeşti 544 40 Lucrări de consolidare platformă drum sătesc Dealul Viilor, satul Prundeni Comuna Prundeni 151 41 42 Refacere sistem colectare şi scurgere ape pluviale - strada Pârâului, sat Copăceni Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumurilor de interes local (La Caloteşti) din satul Hotăroaia Comuna Racoviţa Comuna Roşiile 252 147 Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumurilor de interes local (La Ilie Pleşa) din satul Păsărei Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumului comunal Marineşti, sat Romaneşti Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumului de interes local (La bilani), sat Zgubea Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumurilor de interes local, sat Răţăleşti
Lucrări de punere în siguranţă a platformei drumurilor de interes local, sat Perteşti 43 Lucrări de refacere platformă drum de interes local, pct. Iacob Ion (Noni), satul Şerbăneşti Comuna Sălătrucel 713 Lucrări de refacere pod peste pârâul Coisca, pct. La Miu, satul Sălătrucel 44 Lucrări de consolidare drum sătesc Ciucheţi, pct Tudora şi reparaţii platformă drum (lkm) Comuna Sineşti 357 Lucrări de consolidare şi reparaţii platformă drum sătesc Ezer (1 km), sat Popeşti Lucrări de consolidare şi reparaţii platformă drum sătesc Conci (1,5 km) şi refacere podeţ pe DC 113 A, pct. La Lucia, sat Urzica Lucrări de reparaţii platformă drum sătesc Gura Văii (0,5 km), sat Dealu Bisericii 45 Lucrări de consolidare şi refacere platformă drum de interes local Cumpene-Cociobi, satul Slătioara Comuna Slătioara 59 46 Lucrări de punere în siguranţă a străzii Valea Lupului, sat Dobriceni Comuna Stoenești 508 47 Lucrări de consolidare şi reparaţii platformă drum comunal DC 39, km 3+800 (0,050 km), sat Bulagei Comuna Stoileşti 780 Lucrări de consolidare şi reparaţii platformă drum comunal DC 39, km 4+750 (0,1 km), sat Bulagei 48 Lucrări de consolidare şi refacere platforma DC 132, km 4+700, satul Dianu Comuna Stroeşti 357 49 Lucrări de consolidare platforma drum comunal DC 7, Titeşti - Cucoiu (0,030 km) Comuna Titeşti 301 Lucrări de consolidare platformă drum sătesc, pct. Văideanu (0,1 km), satul Titeşti 50 Lucrări de consolidare şi punere în siguranţă platformă drum comunal DC 137 satul Vaideeni Comuna Vaideeni 1160 Lucrări de refacere şi punere în siguranţă podeţ tubular peste pârâul Stroe, pct. Bazine de Apă, sat Izvoru Rece 51 Lucrări de punere în siguranţă a Străzii Deputatului, sat Drăganu Comuna Valea Mare 306 Lucrări de punere în siguranţă a Străzii Stănculeşti, sat Mărgineni Lucrări de punere în siguranţă a Străzii Principale, sat Pietroasa 52 Lucrări de punere în siguranţă a podului peste pârâul Olăneşti, pct. Staţia de asfalt Comuna Vlădeşti 530 53 Repunere în funcţiune puţ forat de mare adâncime apă potabilă nr. 2 -Dealu Văleni Comuna Zătreni 311 Lucrări de consolidare şi refacere platformă drum de interes local -strada Slăvei, sat Dealu Văleni 24 Județul Vrancea Total, din care: 7.809 1 Refacere Strada Fundătura Zamfirescu, sat Blidari - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Comuna Cârligele 231 Refacere Strada Tănăsoaia, sat Blidari - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Virgil Magearu, sat Blidari - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale
Refacere Strada Viilor, sat Blidari - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Bazinului, sat Blidari - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Drum de interes local, sat Blidari, punct ”Iepure”- spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Guduiului, sat Bontești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Tănase Scatiu, sat Bontești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Podeț distrus din tub d=800, pe Strada Tănase Scatiu, punct Casa Parohială, sat Bontești Refacere Podeț distrus din tub d=800, punct ”Lepădatu”, sat Cârligele - tubul a fost colmatat 100% Refacere apărare de mal Sat Cârligele, punct Intercop - epiu mal drept distrus 2 Refacere rezervor de apă distrus în Sat Mera, punct Școala Mera Comuna Mera 907 Consolidare Eroziune de mal pe râul Miclov, sat Vulcăneasa, punct Mihulești - pe o lungime de 0,015 km, pune în pericol 2 gospodării Refacere lucrare hidrotehnică pe pârâul Vulcăneasa, sat Vulcăneasa, punct Gh. M. - a fost distrusă lucrarea de apărare (prag de fund) pe 0,010 km Refacere străzi în satul Vulcăneasa, punctele ”Mutu„ , ”Copu Ion” și ”Anghel Radu” - lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 1 km Consolidare Eroziune de mal pe pârâul Vulcăneasa, sat Vulcăneasa, punct S. P. - pe o aprox de 0,020 km, pune în pericol 2 gospodării Consolidare Eroziune de mal pe pârâul Vulcăneasa, sat Vulcăneasa, punct M. F. - pe o aprox de 0,010 km, pune în pericol 1 gospodărie Consolidare Alunecare de teren, sat Vulcăneasa, punct C. I., pe pârâu Groza - din cauza creșterilor de nivel și a debitelor urmare precipitațiilor din ultima perioadă a fost reactivată o alunecare de teren pe o lungime aprox.0,030 km ce blochează parțial cursul pârâului Groza pe o lungime de 0,010 km Refacere Lucrare hidrotehnică de apărare mal pe pârâul Groza, în sat Vulcăneasa, punct A. R. - in cauza creșterilor de nivel și a debitelor urmare precipitațiilor din ultima perioadă a fost distrusă lcurarea hidrotehnică de zpărare mal din lemn, pe o lungime de 0,050 km, punând în pericol platforma drumului Refacere Drum de interes local, în sat Roșioara, punct B. V. - din cauza creșterilor de nivel și a debitelor urmare precipitațiilor din ultima perioadă s-a accentuat o eroziune a terasamentului drumului, punând în pericol platforma acestuia pe o lungime de 0,005 km
3 Refacere drum forestier, punct limită DJ 205D - limită județ Covasna - drumul prezintă denivelări semnificative, făgașe longitudinale și transversale și gropi în care adună apa din precipitații; pe traseul drumul nu sunt identificate rigole și șanțuri pentru scurgerea apelor Comuna Nereju 1350 Refacere drum forestier, punct limită DJ 205D - limită județ Covasna - în punctul Balcău s-a format eroziune de mal stâng - râul Zăbala, pe 100 m; în punctul Frumoasele s-a format eroziune de mal stâng - râul Zăbala, pe 50 m; 4 Consolidare Eroziune de mal pe râul Trotuș, Sat Domnești, punct J. Gh. - eroziunea de mal pe o lungime cumulată de 1 km pune în pericol terenuri agricole adiacente Comuna Pufești 5153 Refacere Strada Trandafirilor, sat Ciorani, punct O. E. - lipsa șanțurilor a condus la formarea făgașelor longitudinale de mici dimensiuni și spălarea zestrei de balast pe o lungime cumulată de 0,050 km Refacere Lucrare hidrotehnică de apărare pe pârâul Caregna, punct vărsare pârâu Caregna în canal de fugă, sat Ciorani - din cauza creșterilor de nivel și a debitelor pe pârâul Caregna s-a produs avarierea digului de pământ cu lățime de 4 m, pe o lungime de 0,100 km 5 Refacere Podeț în Sat Urechești, punct Pârâul Schitului - deplasare timpan, spălare balast drum aferent podeț Comuna Urechești 168 Refacere Strada Brândușei, în Sat Urechești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Gladiolei, în Sat Urechești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Begoniei, în Sat Urechești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Violetelor, în Sat Urechești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Petuniei, în Sat Urechești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Refacere Strada Primăverii, în Sat Urechești - spălare zeste balast cu formare pe alocuri de făgașe longitudinale Preluat: 2026-09-25T22:04:51.468282+00:00 · SHA256: c5ba1e10713b174e4adfad71b56cfacd73803a0bd13d76d16a181d220e95ae38