legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 105 · 2021

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 23 septembrie 2021 privind aprobarea şi implementarea Programului naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii"

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 246646

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 105 din 23 septembrie 2021  privind aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii"     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 917 din 24 septembrie 2021      Având în vedere faptul că pandemia de COVID-19 a afectat îndeosebi populațiile vulnerabile, iar copiii au fost printre cei care au resimțit din plin efectele imediate ale acesteia, prezentând, în același timp, riscul de a fi afectați pe termen lung de izolare, lipsa accesului la educație formală, lipsa sprijinului psihoemoțional și creșterea incidenței violenței domestice și online,   efectele pandemiei de COVID-19 asupra populației generale a copiilor din România reprezintă realități obiective și cuantificabile reliefate de cercetările sociale realizate la nivel național pe parcursul anilor 2020 și 2021, ultimele studii arătând faptul că 48% dintre copii și părinți s-au confruntat cu stări de anxietate, celelalte diagnostice, în ordinea frecvenței, fiind agresivitate, tulburări emoționale, depresie, tulburări alimentare sau de somn, abuz și/sau neglijare, dependență de ecrane, fobii, (cyber) bullying, tentative de suicid sau consum de substanțe, cazurile au inclus și tulburări de conversie somatică, traumele experimentate pe timpul pandemiei ajungând să fie manifestate în simptome fizice, iar 64,4% dintre cei 8.700 de elevi care au participat la o cercetare națională au menționat că au experimentat episoade depresive în ultimul an, 75% au identificat episoade de anxietate, în timp ce doar 5,5% din elevi au beneficiat de asistență psihologică din partea consilierului școlar, pe când 23% au avut nevoie, dar nu au avut acces la acest serviciu.   În considerarea faptului că efectele pandemiei de COVID-19 continuă să se producă asupra acestor categorii vulnerabile, fapt care impune cu necesitate adoptarea, în regim de urgență, a unor măsuri cu caracter excepțional în domeniul educației, în domeniul psihosocial și al siguranței copiilor,   ținând cont de faptul că abuzul sexual și exploatarea copiilor sunt forme de criminalitate extrem de periculoase ce se pot manifesta printre altele prin ademenirea copiilor în scopuri sexuale, pornografie infantilă prin internet, expunere involuntară la materiale cu conținut sexual, turism sexual, recrutare în scopul exploatării sexuale, trafic de minori etc., precum și faptul că în ultimii ani s-a constatat o creștere semnificativă a cazurilor de exploatare sexuală a minorilor în mediul on-line. În anul 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, numărul dosarelor penale primite de la unitățile de parchet privind infracțiuni de pornografie infantilă prin sisteme informatice a crescut cu 46% față de valoarea înregistrată în anul 2019, iar în primele 7 luni ale anului 2021 numărul acestor dosare a depășit deja valoarea înregistrată pe tot parcursul anului 2019. Dacă în anii 2014-2016 exista un număr scăzut de rapoarte ale The National Center for Missing and Exploited Children, ce conțin sesizări ale unor fapte de exploatare sexuală a minorilor săvârșite de către persoane necunoscute, care au utilizat IP-uri de România, începând cu anul 2017, numărul acestor materiale per lucrare a crescut într-un ritm accelerat, ajungând ca o astfel de lucrare să conțină rapoarte de ordinul sutelor și miilor: în 2017: 503; în 2018: 2.500; în 2019: 8.000, în 2020: 5.712 și în 2021: 9.543.   Întrucât victimele abuzurilor sunt expuse unor niveluri crescute de suferință ca rezultat al circulației continue la nivel global pe internet a unor înregistrări vizuale a abuzurilor pe care le-au suferit,   ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, de natură să creeze cadrul necesar pentru furnizarea de suport psihoemoțional copiilor, dar și mecanismele de prevenire și combatere a violenței și abuzului împotriva copiilor este de natură să producă grave prejudicii cu efecte pe termen lung, uneori chiar iremediabile, deopotrivă asupra copiilor și familiilor acestora,   având în atenție faptul că aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, ce impune adoptarea de măsuri imediate, pe calea ordonanței de urgență, având ca obiect stabilirea mijloacelor și procedurilor necesare pentru garantarea siguranței personale, sociale și economice a populației, precum și amenajarea legislativă a unor măsuri suplimentare de protecție socială în contextul pandemiei de COVID-19,   în temeiul  art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,   Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.    
				 + 
			  Capitolul I       
				 + 
			  Secţiunea  1   Dispoziții generale     
				 + 
			  Articolul 1       (1)     În scopul asigurării cadrului optim de sprijin pentru copii în contextul pandemiei de COVID-19 se aprobă Programul național de suport pentru copii - „Din grijă pentru copii“, denumit în continuare Programul, cu o durată de implementare de 2 ani.    (2)     Măsurile de sprijin cuprinse în Program vizează asigurarea suportului psihoemoțional pentru copii, precum și sporirea siguranței acestora.        
				 + 
			  Secţiunea  a 2-a   Definiții     
				 + 
			  Articolul 2      În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin termenii de mai jos se înțelege:  a)    copil - minorul cu vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani;   ...     b)    specialist - persoane cu responsabilități profesionale în raport cu diferitele categorii de copii.   ...           
				 + 
			  Secţiunea  a 3-a   Prioritățile și structura Programului     
				 + 
			  Articolul 3      Prioritățile Programului sunt:  a)    protejarea integrității psihoemoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru  asigurarea sănătății psihoemoționale și mintale a acestora în perioada pandemiei de COVID-19 și postpandemie;   ...     b)    îmbunătățirea mecanismului de prevenire și intervenție multidisciplinară și în rețea pentru situațiile de violență asupra copilului, cu precădere pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.   ...         
				 + 
			  Articolul 4      Programul este structurat pe următoarele arii de intervenție:  a)    dezvoltarea competențelor specialiștilor care, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, intră în contact cu copiii și utilizarea de către aceștia a unor instrumente și proceduri de lucru unitare și aplicate;   ...     b)    adaptarea educației psihoemoționale a copiilor pe categorii de vârste și cicluri școlare;   ...     c)    informarea și asigurarea resurselor pentru recunoașterea și prevenirea riscurilor la adresa siguranței copiilor, precum și cu privire la posibilitățile de gestionare a sănătății psihoemoționale a copiilor, în contextul pandemiei de COVID19;   ...     d)    dezvoltarea infrastructurii digitale de alertare, identificare și intervenție în cazurile de abuzuri și infracțiuni la adresa copiilor, pentru situațiile care nu necesită intervenția imediată a structurilor specializate din cadrul Serviciului de urgență 112;   ...     e)    facilitarea accesului la servicii de intervenție psihologică și psihoterapeutică pentru copii;   ...     f)    dezvoltarea capacității instituțiilor care lucrează cu copii pentru desfășurarea de activități de prevenire, intervenție, suport, monitorizare și evaluare din perspectiva psihoemoțională și a siguranței copiilor.   ...             
				 + 
			  Capitolul II       
				 + 
			  Secţiunea  1   Dezvoltarea competențelor specialiștilor     
				 + 
			  Articolul 5       (1)     Ministerul Educației asigură dezvoltarea competențelor specialiștilor care, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, intră în contact cu copiii și pune la dispoziția acestora cu instrumente și proceduri de lucru unitare și aplicate, în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și organizații neguvernamentale cu expertiză relevantă în domeniile vizate de Program, prin:  a)    organizarea de programe de formare continuă axate pe dobândirea de competențe generale și specifice ale specialiștilor în domeniile vizate de Program, respectiv psihoemoțional și siguranța copiilor;   ...     b)    includerea competențelor generale și specifice în domeniul psihoemoțional în cuprinsul formării inițiale a personalului didactic;   ...     c)    dezvoltarea de ghiduri, instrumente, protocoale, proceduri și mecanisme pentru specialiști în domeniile vizate de Program.   ...       (2)     În îndeplinirea sarcinilor prevăzute la  alin. (1) , Colegiul Psihologilor din România și Colegiul Național al Asistenților Sociali pot încheia parteneriate cu organizații neguvernamentale cu experiență relevantă în domeniile vizate de Program.      
				 + 
			  Articolul 6      Finanțarea cheltuielilor prevăzute la  art. 5 alin (1) lit. a)  și  c)  se asigură de la bugetul de stat, inclusiv din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale și cele de rectificare, potrivit legii, prin bugetul Ministerului Educației.      
				 + 
			  Articolul 7       (1)     Educația psihoemoțională pentru copii și tineri adaptată pe categorii de vârste și cicluri școlare se asigură prin introducerea de către Ministerul Educației în curriculum național a tematicilor vizate de domeniile Programului.    (2)     Organizațiile neguvernamentale, acreditate ca furnizori de servicii sociale licențiate, de asistență socială ori de intervenție psihoterapeutică, care asigură programe de formare continuă acreditate sau care dispun de structuri de psihologie avizate de Colegiul Psihologilor din România, pot deveni partenere în implementarea Programului, prin încheierea unor protocoale/acorduri de colaborare.        
				 + 
			  Secţiunea  a 2-a   Informare și resurse pentru copii și părinți     
				 + 
			  Articolul 8      Informarea copiilor și a părinților, în sensul  art. 4 lit. c) , se realizează prin dezvoltarea și diseminarea de resurse în domeniile vizate de Program prin intermediul specialiștilor, al structurilor asociative ale elevilor și părinților, colegiilor profesionale, organizațiilor neguvernamentale, conform Planului de acțiune al Programului.        
				 + 
			  Secţiunea  a 3-a   Dezvoltarea infrastructurii digitale de alertare,  identificare și intervenție pentru copii, pentru situațiile  care nu necesită intervenția imediată a agențiilor specializate  din cadrul Serviciului de urgență 112     
				 + 
			  Articolul 9       (1)     Serviciul de Telecomunicații Speciale înființează numărul unic național destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului și dezvoltă infrastructura necesară operării acestuia pentru situațiile care nu necesită intervenția imediată a agențiilor specializate din cadrul Serviciului de urgență 112 pentru direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului.    (2)     Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului operează numărul unic național, conform unei proceduri unitare de implementare dezvoltate de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.    (3)     În situațiile anunțate prin intermediul numărului unic național prevăzut la  alin. (1) , care necesită intervenția agențiilor specializate din cadrul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de urgență 112.    (4)     Poliția Română poate utiliza Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT“ în situațiile în care este necesar sprijinul populației pentru căutarea copiilor dispăruți. Modalitatea și condițiile de conectare, precum și mecanismul de comunicare a mesajelor între sistemele Poliției Române și sistemul „RO-ALERT“ se stabilesc prin protocol încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române, Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Serviciul de Telecomunicații Speciale.    (5)     Ministerul Educației dezvoltă o aplicație mobilă și online de evaluare psihoemoțională destinată copiilor, în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România privind structura și conținutul evaluării.    (6)     Finanțarea cheltuielilor prevăzute la  alin. (1) ,  (4)  și  (5)  se asigură de la bugetul de stat, inclusiv din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale și cele de rectificare, potrivit legii, prin bugetul Serviciului de Telecomunicații Speciale, bugetul Ministerului Afacerilor Interne și bugetul Ministerului Educației.    (7)     Prin derogare de la prevederile  art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002  privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se pot aloca Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General al Poliției Române, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru finanțarea:  a)    cheltuielilor necesare amenajării de spații special destinate ascultării copiilor victime ale infracțiunilor, la nivelul I.G.P.R., Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor județene de poliție;   ...     b)    cheltuielilor necesare achiziției de echipamente hardware și software, licențe și servicii de mentenanță necesare îndeplinirii atribuțiilor Poliției Române în domeniul combaterii pornografiei infantile.   ...         
				 + 
			  Articolul 10       (1)     Numărul național destinat raportării și prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijare și forme de violență asupra copilului, pentru situațiile care nu necesită intervenția imediată a agențiilor specializate din cadrul Serviciului de urgență 112, este 119.    (2)     Numărul național 119 este alocat Serviciului de Telecomunicații Speciale.    (3)     La solicitarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, furnizorii de rețele publice de comunicații electronice au obligația de a negocia cu acesta termeni și condiții rezonabile pentru deschiderea accesului din rețelele lor la numărul național 119.    (4)     Apelurile la numărul național 119 sunt gratuite pentru utilizatorii finali.    (5)     Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului au obligația să insereze în sistemul de semnalizare indicativul de arie geografică corespunzător ariei geografice, în conformitate cu Planul național de numerotație, din care este inițiat orice apel la numărul național 119, cu excepția situației în care apelantul utilizează servicii independente de locație.    (6)     Serviciul de Telecomunicații Speciale utilizează bazele de date cu abonații obținute conform  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008  privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 160/2008 , cu modificările și completările ulterioare, pentru identificarea apelanților la numărul național 119.    (7)     Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații supraveghează modul în care furnizorii de rețele publice de comunicații electronice și furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului respectă obligațiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.        
				 + 
			  Secţiunea  a 4-a   Facilitarea accesului la servicii psihologice pentru copii     
				 + 
			  Articolul 11      Serviciile de intervenție psihologică și psihoterapeutică pentru copii se asigură de către psihologi acreditați de Colegiul Psihologilor din România, din domeniile psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională, psihopedagogie specială, psihoterapie, consiliere psihologică, psihologie clinică, organizați în cabinete individuale de psihologie, societăți civile profesionale de psihologie, cabinete asociate.      
				 + 
			  Articolul 12       (1)     Decontarea serviciilor de intervenție psihologică și psihoterapeutică din Program se asigură de la bugetul de stat, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale și cele de rectificare, prin bugetul alocat Ministerului Muncii și Protecției Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București.    (2)     Decontarea serviciilor de intervenție psihologică și psihoterapeutică din Program și modalitățile de înscriere în Program se stabilesc în baza unei metodologii, aprobată prin hotărâre a Guvernului, în urma consultării Colegiului Psihologilor din România.      
				 + 
			  Articolul 13      Beneficiarii pachetului de intervenție psihologică decontat prin Program sunt copiii și părinții acestora, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:  a)    copilul are vârsta cuprinsă între 0 și 18 ani împliniți la data înscrierii în Program. Excepție fac tinerii care au împlinit 18 ani și au calitatea de elev sau copiii care pe parcursul programului de intervenție au împlinit 18 ani;   ...     b)    copilul nu a mai beneficiat anterior de servicii psihologice prin intermediul Programului;   ...     c)    părintele sau reprezentantul legal al copilului își exprimă acordul cu privire la înregistrarea și participarea la Program.   ...         
				 + 
			  Articolul 14      Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog monitorizează implementarea serviciilor psihologice pentru copii din cadrul Programului și raportează semestrial sau la cerere către Departamentul pentru Responsabilitate Socială și Grupuri Vulnerabile date calitative și cantitative privind implementarea serviciilor de intervenție psihologică pentru copii, cu respectarea prevederilor standardelor de confidențialitate prevăzute de Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.      
				 + 
			  Articolul 15      Finanțarea cheltuielilor prevăzute la  art. 12  se asigură de la bugetul de stat, inclusiv din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, potrivit legii, în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale și cele de rectificare, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.        
				 + 
			  Secţiunea  a 5-a   Dezvoltarea capacității instituționale de prevenire,  intervenție și suport pentru copii     
				 + 
			  Articolul 16      Dezvoltarea capacității instituționale de prevenire, intervenție, suport din perspectiva psihoemoțională și a siguranței copiilor necesară implementării Programului se realizează astfel:  a)    la nivelul unităților de învățământ preuniversitar se înființează un compartiment de identificare, evaluare și monitorizare periodică a nivelului biopsihopedagogic și social al copiilor/elevilor/tinerilor, în vederea asigurării unor programe de intervenție personalizate cu scopul creșterii siguranței și incluziunii educaționale și îmbunătățirii climatului școlar prin crearea și funcționarea optimă a grupurilor de acțiune antibullying;   ...     b)    la nivelul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București se asigură, prin angajare/desemnare, un inspector școlar cu pregătire în domeniul psihopedagogiei speciale/  psihologiei, care va coordona compartimentele înființate la nivelul unităților de învățământ prevăzute la  lit. a) , cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Educației.   ...         
				 + 
			  Articolul 17       (1)     În cadrul aparatului de lucru al Guvernului se înființează Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile, structură fără personalitate juridică, care funcționează în subordinea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.    (2)     Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile exercită următoarele funcții:  a)    de coordonare, monitorizare și evaluare a implementării Programului;   ...     b)    de colaborare cu reprezentanții mediului privat în vederea dezvoltării unui cadru eficient și sustenabil de responsabilitate socială comunitară;   ...     c)    de facilitare a cooperării interinstituționale în vederea implementării documentelor programatice în domeniul protecției și promovării drepturilor categoriilor vulnerabile, precum drepturile copilului, drepturile victimelor violenței domestice, ale traficului de persoane și ale altor categorii vulnerabile, de către autoritățile administrației publice centrale și locale, denumite în continuare documente programatice;   ...     d)    de monitorizare a implementării documentelor programatice pe baza indicatorilor stabiliți;   ...     e)    de raportare către prim-ministru, semestrial și ori de câte ori este cazul, asupra progresului realizat în implementarea obiectivelor asumate în cadrul documentelor programatice și al Programului;   ...     f)    de planificare și de integrare a datelor și a informațiilor comunicate de către instituțiile cu atribuții în domeniu, în vederea formulării propunerilor de măsuri de eficientizare a implementării documentelor programatice, a proceselor și procedurilor elaborate de către autoritățile administrației publice;   ...     g)    de reprezentare în raporturile cu ministerele, autoritățile administrației publice, cu organismele interne și internaționale, precum și în raporturile cu persoanele fizice și juridice române și străine.   ...       (3)     Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile este condus de un consilier de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a primministrului.    (4)     Organizarea, funcționarea, structura organizatorică și numărul maxim de posturi ale Departamentului pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul de lucru al Guvernului.          
				 + 
			  Capitolul III   Dispoziții finale     
				 + 
			  Articolul 18      Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul Programului aprobat prin prezenta ordonanță de urgență sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile  Regulamentului (UE) 2016/679  al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, ale  Legii nr. 190/2018  privind măsuri de punere în aplicare a  Regulamentului (UE) 2016/679  al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE ( Regulamentul general  privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, precum și ale altor prevederi legale naționale incidente în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.      
				 + 
			  Articolul 19       (1)     Sumele aferente Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul autorităților administrației publice centrale, inclusiv fonduri externe rambursabile și nerambursabile, în condițiile legii, prin bugetele ministerelor de resort.    (2)     În situația finanțării din fonduri externe rambursabile, contractarea și rambursarea împrumuturilor din surse externe se realizează în conformitate cu prevederile  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007  privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 20      Se aprobă Planul de acțiune al Programului, prevăzut în  anexa  care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.         PRIM-MINISTRU    FLORIN-VASILE CÎȚU    Contrasemnează:    p. Ministrul educației,    Gigel Paraschiv,    secretar de stat    Secretarul general al Guvernului,    Tiberiu Horațiu Gorun    Ministrul afacerilor interne,    Lucian Nicolae Bode    p. Ministrul muncii și protecției sociale,    Mihnea-Claudiu Drumea,    secretar de stat    Ministrul sănătății, interimar,    Cseke Attila Zoltán    Ministrul finanțelor,    Dan Vîlceanu     București, 23 septembrie 2021.   Nr. 105.    
				 + 
			  ANEXĂ         PLAN DE ACȚIUNE    pentru implementarea Programului național de suport pentru copii     în contextul pandemiei de COVID-19 - „Din grijă pentru copii“         PRIORITATEA 1: Protejarea integrității psihoemoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție, pentru asigurarea sănătății mintale a acestora în perioada pandemiei și postpandemie       PRIORITATEA 2: Îmbunătățirea unui mecanism specific de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență online, domestică și în școli       Măsura 1: Dezvoltarea competențelor specialiștilor care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, intră în contact cu diferitele categorii de copii și echiparea acestora cu instrumente și proceduri de lucru unitare și aplicate       Activități     Rezultatele activității     Indicatori     Termene     Instituția responsabilă       Formarea continuă a specialiștilor axată pe dobândirea de competențe generale și specifice în următoarele domenii:   - recunoașterea tulburărilor psihoemoționale și intervenția adaptată;    - dezvoltarea de activități alternative de petrecere a timpului liber, care să înlocuiască mediul virtual, stimulare socială și motrică a copiilor, dezvoltarea de situații de comunicare și relaționare nemediate de tehnologie;   - dezvoltarea de competențe psihosocio-emoționale;   - managementul clasei;   - educație emoțională;   - identificarea dificultății de relaționare, adaptare și învățare;   - parenting pozitiv și adecvat pentru grupuri de adulți și părinți;   - consecințele abuzului pe internet, recunoașterea simptomelor și modul de intervenție și raportare;   - managementul furiei, agresivitate empatie, asertivitate;   - prevenirea victimizării online a copiilor;   - tehnici de intervenție precoce în situații de violență și comportament disruptiv la copii;   - identificarea vulnerabilităților comportamentale online ale copiilor;   - audierea copiilor victime ale agresiunilor;   - investigații privind criminalitatea online asupra copiilor     Creșterea capacității specialiștilor în vederea gestionării problemelor psihoemoționale și de siguranță ale copiilor     Număr de specialiști formați în domeniile activității   Număr de materiale de instruire în domeniile activității   Număr de formări efectuate cu specialiști în domeniile activității     Pe perioada de implementare a Programului     ME   CPR   CNASR   IGPR   MP   ONG-uri   ISJ/ISMB   CCD       Includerea competențelor generale și specifice în domeniul psihoemoțional în cuprinsul formării inițiale a personalului didactic     Modificarea standardelor specifice ARACIS privind evaluarea externă a calității academice a programelor de studii din domeniile de licență și master aferente Comisiei de Specialitate Nr. 5 - Științe Administrative, ale Educației și Psihologie - în sensul dezvoltării competențelor psihoemoționale ale cadrelor didactice     Standarde modificate     Primele 6 luni de la aprobarea Programului     ME   CPR   CNASR       Dezvoltarea de ghiduri, instrumente, protocoale, proceduri și mecanisme pentru specialiști     Cadru procedural și de formare consolidat     Procedură de alertare și referire a cazurilor prezumtiv depistate de tulburări emoționale la copii   - Kit de indicatori primari de recunoaștere a tulburărilor psihoemoționale și modalități de intervenție primară   - Instrumente de identificare a comportamentelor disfuncționale online ale copiilor   - Creare rețea elevi resursă în școli pentru promovarea comportamentului sănătos online   - Calendar de activități nemediate de tehnologie în școli cu implicarea părinților   - Set de indicatori pentru identificarea dificultăților de relaționare, adaptare, învățare     Primele 6 luni ale Programului     ME   CPR   CNASR   ONG-uri   IGPR             - Ghid de parenting pozitiv și adecvat pentru grupuri de adulți și părinți   - Ghid cu informații despre prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării copiilor pentru copii   - Ghid pentru managementul furiei, agresivitate, empatie, asertivitate   - Set de indicatori psihoemoționali și fizici, semne, simptome și comportamente care indică abuzul și/sau violența împotriva copiilor   - Protocol de semnalare a cazurilor de violență împotriva copiilor în școală și comunitate și corelarea cu procedura generală a DGASPC   - Instrument de identificare a gradului de risc de violență (victimal/infracțional) la copii în școală   - Ghid de intervenție precoce pentru părinți și specialiști pentru prevenirea escaladării situațiilor de violență și comportament disruptiv la copii   - Ghid pentru crearea și funcționarea grupurilor de acțiune antibullying în unitățile de educație preuniversitare   - Ghid de intervenție precoce pentru părinți și specialiști pentru prevenirea escaladării situațiilor de violență și comportament disruptiv la copiii cu dizabilități, în familie și școli speciale   - Set de indicatori de abuz și violență împotriva copiilor cu dizabilități pentru părinți, polițiști și procurori   - Set de indicatori pentru părinți și specialiști pentru identificarea factorilor declanșatori în cazul copiilor predispuși la comportamente disruptive și violente   - Protocol de audiere a copiilor victime ale agresiunilor (capitol distinct - copii cu dizabilități)             Informarea echipei intersectoriale locale și a SPAS cu privire la Ghidul de intervenție precoce pentru părinți și specialiști pentru prevenirea escaladării situațiilor de violență și comportament disruptiv la copii     Capacitate crescută a EIL și SPAS în vederea utilizării instrumentelor de intervenție pentru prevenirea escaladării situațiilor de violență și comportament disruptiv la copii     Număr EIL și SPAS-uri informate     Pe perioada de implementare a Programului     MMPS   CNASR   CPR   UNCJR   AMR   AOR   ACoR       Măsura 2: Educație psihoemoțională pentru copii, adaptată pe categorii de vârste și cicluri școlare       Introducerea în curriculumul școlar, aferent ariei curriculare Consiliere și orientare, a tematicilor privind:   - înțelegerea emoțiilor de bază, a consecințelor și contextelor;   - exprimarea și trăirea emoțiilor contextual adecvat;   - reglare emoțională și controlul mediului;   - alegeri potrivite în mediul online - reguli simple     Adaptarea procesului educațional la nevoile psihoemoționale pandemice și postpandemice ale copiilor   Revizuirea/Elaborarea programelor școlare   Organizarea de activități extrașcolare și extracurriculare     Programă școlară a ariei curriculare   Consiliere și orientare modificată   Număr de măsuri de intervenție (adaptarea procesului educațional, revizuirea programelor școlare, organizarea de activități extrașcolare și extracurriculare)     În primele 6 luni ale Programului     ME   Unitățile de învățământ, care vor asigura participarea consilierului/ psihologului școlar la cel puțin două ore pe semestru pentru abordarea temelor referitoare la educația psiho-emoțională       Măsura 3: Informare și resurse pentru copii și părinți       Informarea copiilor privind utilizarea aplicațiilor online de siguranță și suport psihoemoțional     Dobândirea de către copii a cunoștințelor necesare utilizării sigure a aplicațiilor online      Număr copii informați     Pe perioada de implementare a Programului     ME   CNE   FNAP   ONG-uri   DGASPC       Formarea elevilor resursă pentru promovarea comportamentelor sănătoase online     Capacitatea crescută a elevilor resursă de a promova comportamente sănătoase online     Număr de elevi resursă formați     Pe perioada de implementare a Programului     ME   CNE   ONG-uri       Informarea părinților și echiparea acestora cu resurse privind:   - exersarea strategiilor de control emoțional;   - exersarea strategiilor de control al mediului;   - instrumente de gestionare a situațiilor complexe emoțional;   - evaluarea continuă a semnalelor de afectare emoțională a copiilor;   - screening timpuriu;   - monitorizarea activității în mediul online;   - înțelegerea consecințelor abuzului online;   - recunoașterea simptomelor, intervenție și raportarea abuzurilor online.     Dobândirea de informații practice de către părinți pentru gestionarea comportamentelor disruptive și pentru dezvoltarea unui comportament sănătos online al copiilor     Număr de părinți informați   Număr de resurse diseminate   Număr de accesări ale siteului     Pe perioada de implementare a Programului     ME   FNAP   ONG-uri       Măsura 4: Dezvoltarea infrastructurii digitale de alertare, identificare și intervenție în cazurile de abuzuri și infracțiuni la adresa copiilor       Înființarea unui număr unic național destinat raportării cazurilor de abuz și neglijare a copilului către serviciile sociale de la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului     Creșterea capacității de sesizare a cazurilor de abuz și neglijare a copilului      Număr unic național     Decembrie 2021     STS   DGASPC       Operaționalizarea numărului unic național     Cadrul procedural consolidat pentru sesizarea cazurilor de abuz și neglijare     Număr operatori dedicați   Procedură dedicată     Decembrie 2021     ANDPDCA   DGASPC       Încheierea unui Protocol de cooperare între Inspectoratul General al Poliției Române, Departamentul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Telecomunicații Speciale în vederea stabilirii modalității și a condițiilor de conectare, precum și a mecanismului de comunicare a mesajelor între sistemele Poliției Române și sistemul RoAlert pentru căutarea copiilor dispăruți     Creșterea capacității instituționale de depistare a copiilor dispăruți     Protocol încheiat     Decembrie 2021     IGPR   DSU   IGSU   STS       Achiziționarea și dotarea cu echipamente hardware și software, licențe și servicii de mentenanță necesare îndeplinirii atribuțiilor Poliției Române în domeniul combaterii pornografiei infantile     Creșterea capacității instituționale de depistare și investigare a infracțiunilor cibernetice în care sunt implicați copii     Echipamente hardware   Echipamente software   Licențe   Servicii de mentenanță   Număr de polițiști formați     Decembrie 2022     IGPR       Amenajarea de spații special destinate ascultării/audierii copiilor victime ale infracțiunilor, la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. și inspectoratelor județene de poliție     Creșterea capacității instituționale de investigare a infracțiunilor cu victime copii în condiții adecvate nevoilor psihoemoționale ale copiilor     Număr de camere de audiere pentru copii amenajate     Decembrie 2022     IGPR   DGASPC   MP       Dezvoltarea unei aplicații mobile și online de evaluare psihoemoțională destinată copiilor     Creșterea capacității copiilor de ași cunoaște dimensiunea psihoemoțională și de a cere sprijin     Aplicație web   Aplicație mobilă     Iunie 2022     ME       Măsura 5: Facilitarea accesului la servicii de intervenție psihoterapeutică pentru copii       Decontarea serviciilor psihologice și psihoterapeutice pentru copii Pachetul decontat prin Program este format dintr-o ședință de evaluare și până la un total de 10 ședințe de intervenție psihologică, psihoterapeutică sau consiliere psihologică pentru un elev, într-un an școlar     Creșterea gradului de reziliență a copiilor la factorii externi de stres     Număr de copii   Număr de sesiuni     Pe tot parcursul Programului     ANPIS   MS   CPR       Monitorizarea și evaluarea serviciilor psihologice și psihoterapeutice pentru copii     Asigurarea calității serviciilor psihologice și psihoterapeutice oferite copiilor     Procedură de evaluare   Număr de rapoarte de evaluare     Pe tot parcursul Programului     MS   CNSMLA       Măsura 6: Dezvoltarea capacității instituționale de prevenire, intervenție, suport, monitorizare și evaluare din perspectiva psihoemoțională și a siguranței copiilor       Înființarea compartimentului la nivelul unității de învățământ/desemnarea/angajarea personalului calificat cu atribuții exprese privind suportul psihopedagogic, siguranța copiilor și incluziunea și îmbunătățirea climatului școlar prin crearea și funcționarea optimă a grupurilor de acțiune antibullying     Asigurarea coerenței măsurilor de suport psihopedagogic, siguranța copiilor și incluziune la nivelul unităților de învățământ   Sprijinirea unităților de învățământ în procesul de evaluare a climatului școlar și de creare a grupurilor de acțiune antibullying     Număr de structuri   Număr de persoane   Număr de unități de învățământ preuniversitare ale căror grupuri de acțiune antibullying au fost înființate.     În primele 6 luni ale Programului     ME       Desemnarea, din rândul personalului unității de învățământ, a unui responsabil de relația cu direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în vederea identificării situațiilor de risc în care se pot afla elevii. În cazul identificării unor astfel de situații, precum tulburări psihoemoționale, abuzuri în spațiul școlar/familial, neglijență în îndeplinirea obligațiilor părintești, școala va asigura cadrul necesar pentru a implica toate autoritățile necesare în vederea protejării drepturilor copilului, în condițiile legii.     Asigurarea unei intervenții rapide și eficiente în situațiile de risc, în contextul în care, de multe ori, între școli și direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului nu există o relație de colaborare interinstituțională strânsă     Număr de sesizări transmise de către responsabilul desemnat către DGASPC   Număr de cazuri soluționate     În primele 6 luni ale Programului     ME   DGASPC   Unitățile de învățământ       Desemnarea/angajarea inspectorului școlar cu atribuții în domeniul psihosocial și managementul clasei la nivelul fiecărui inspectorat județean școlar     Asigurarea supervizării și coerenței măsurilor de suport psihopedagogic, siguranța copiilor și incluziune în învățământul preuniversitar     Număr de inspectori     În primele 6 luni ale Programului     ME       Înființarea Departamentului pentru responsabilitate socială comunitară și grupuri vulnerabile     Asigurarea coordonării, monitorizării și evaluării implementării Programului     Structură înființată     Noiembrie 2021     SGG       Măsura 7: Comunicarea Programului și a măsurilor de suport pentru copii       Elaborarea și implementarea Planului de comunicare a Programului     Creșterea gradului de informare a grupurilor-țintă și a publicului larg cu privire la tematica și măsurile de suport ale Programului     Plan de comunicare   Campanii de comunicare   Platformă web Program     Pe tot parcursul Programului     DRSCGV            ----  

Preluat: 2026-09-24T21:31:40.383769+00:00 · SHA256: 443677e3f996c092e302666115a5571a402bf38f89a50f63c5d66934de3f5e94