Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1058 · 2021
HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 2 octombrie 2021 privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Maramureş, Sibiu, Alba, Bihor, Cluj, Mureş, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Dolj, Gorj, Braşov, Constanţa, Prahova, Ilfov, Buzău, Arad şi Giurgiu
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 247221
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 2 octombrie 2021 privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Maramureș, Sibiu, Alba, Bihor, Cluj, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Dolj, Gorj, Brașov, Constanța, Prahova, Ilfov, Buzău, Arad și Giurgiu EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 956 din 6 octombrie 2021 Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 288 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării în condițiile legii. + Articolul 2 Se aprobă modificarea valorii de inventar a imobilului 3035 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a constatării unei suprafețe de teren în minus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și înscriere în cartea funciară. + Articolul 3 Se aprobă modificarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a constatării unor suprafețe de teren în plus după finalizarea lucrărilor tehnice de cadastru și înscriere în cartea funciară. + Articolul 4 Se aprobă modificarea adreselor poștale ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, ca urmare a înscrierii în cartea funciară. + Articolul 5 Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 6 Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii. PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU Contrasemnează: Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă Ministrul finanțelor, Dan Vîlceanu București, 2 octombrie 2021. Nr. 1.058. -----
Preluat: 2026-09-24T21:53:01.002743+00:00 · SHA256: 3c3cbc3d86a1dcf0298de3c753fa15ebeecc170375c46996ed0b5e104d18aab8