legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 96 · 2022

HOTĂRÂRE nr. 96 din 19 ianuarie 2022 privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 251037

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 96 din 19 ianuarie 2022  privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere,  altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 21 ianuarie 2022      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată , și al  art. 139 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1       (1)     Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, ziua de 2 decembrie 2022 se stabilește ca zi liberă.    (2)     Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit  alin. (1) , instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022 potrivit planificărilor stabilite.    (3)     Pentru munca prestată potrivit  alin. (2)  nu se acordă timp liber corespunzător.      
				 + 
			  Articolul 2      Prevederile  art. 1  nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.      
				 + 
			  Articolul 3      Prevederile  art. 1  nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 și nici participanților în aceste procese.      
				 + 
			  Articolul 4       (1)     În ziua de 2 decembrie 2022, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.    (2)     Operațiunile de încasări prin virament transmise prin sistemul electronic de plăți unităților Trezoreriei Statului în data de 29 noiembrie 2022 se înregistrează în contabilitatea acestor unități cu aceeași dată.    (3)     Operațiunile de încasări prin virament transmise prin sistemul electronic de plăți unităților Trezoreriei Statului în data de 2 decembrie 2022 se înregistrează în contabilitatea acestor unități cu data de 5 decembrie 2022.    (4)     Eventualele retururi la încasare aferente operațiunilor înregistrate la unitățile Trezoreriei Statului în data de 29 noiembrie 2022 se întocmesc de acestea cu data de 2 decembrie 2022.    (5)     Eventualele retururi la încasare aferente operațiunilor înregistrate la unitățile Trezoreriei Statului cu data de 2 decembrie 2022 se întocmesc de acestea cu data de 5 decembrie 2022.    (6)     Dobânzile calculate la disponibilitățile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, există obligația acordării de dobânzi, aferente lunii noiembrie 2022, se înregistrează de unitățile Trezoreriei Statului în conturile corespunzătoare cu data de 2 decembrie 2022.    (7)     Prin ordin al ministrului finanțelor se poate stabili și desfășurarea altor operațiuni prin Trezoreria Statului.      
				 + 
			  Articolul 5      Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale care în data de 2 decembrie 2022 au scadență la obligațiile de plată aferente convențiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor de plată anexate acestora la convențiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestei date.       PRIM-MINISTRU    NICOLAE-IONEL CIUCĂ    Contrasemnează:    Ministrul muncii și solidarității sociale,    Marius-Constantin Budăi    Ministrul finanțelor,    Adrian Câciu    București, 19 ianuarie 2022.   Nr. 96.   -----  

Preluat: 2026-09-23T14:44:02.450438+00:00 · SHA256: 2a002fc9a73e008e38884520664879a4683b983e10a8e0e7fbbb58c4a6548f2a