Legislație națională
HOTĂRÂRE · 253 · 2022
HOTĂRÂRE nr. 253 din 23 februarie 2022 privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu şi imobilelor cu destinaţia de locuinţă, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru anul 2022, precum şi pentru stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor de cazare pentru închirierea locuinţelor în condiţiile pieţei imobiliare
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 251900
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 253 din 23 februarie 2022 privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinația de locuință de serviciu și imobilelor cu destinația de locuință, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru anul 2022, precum și pentru stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor de cazare pentru închirierea locuințelor în condițiile pieței imobiliare EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 24 februarie 2022 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 14^2 alin. (2) , art. 14^6 alin. (5) și art. 14^9 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013 , cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 (1) Miniștrii, inclusiv persoanele care ocupă funcții asimilate celei de ministru, precum și miniștrii delegați, care nu dețin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinația de locuințe în municipiul București, beneficiază, pe durata mandatului, în limita unui plafon maxim anual de 55.000 de lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosința imobilelor cu destinația de locuință de serviciu din fondul locativ aflat în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, prevăzut în anexa nr. 1^1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013 , cu modificările și completările ulterioare. (2) Secretarii de stat și persoanele care ocupă funcții asimilate celei de secretar de stat, care nu dețin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinația de locuințe în municipiul București, beneficiază, pe o perioadă de 3 luni de la data numirii în funcție, în limita unui plafon maxim, aferent acestei perioade, de 14.000 de lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosința imobilelor cu destinația de locuință de serviciu din fondul locativ aflat în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, prevăzut în anexa nr. 1^1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 , aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013 , cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 2 Persoanele prevăzute la art. 14^8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 , aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013 , cu modificările și completările ulterioare, care nu dețin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinația de locuință în municipiul București, beneficiază, pe durata mandatului sau a raportului de serviciu, după caz, în limita unui plafon maxim anual de 55.000 de lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosința imobilelor cu destinația de locuință, aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“ și propuse în vederea vânzării. + Articolul 3 Persoanele prevăzute la art. 14^6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 , aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013 , cu modificările și completările ulterioare, precum și înalții funcționari publici beneficiază, pe durata mandatului sau a raportului de serviciu, în limita unui plafon maxim anual de 40.000 de lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru spațiul deținut pe baza contractului de închiriere avizat și înregistrat în condițiile legii. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul finanțelor, Adrian Câciu Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu București, 23 februarie 2022. Nr. 253. ----
Preluat: 2026-09-23T18:38:16.122742+00:00 · SHA256: 4d34983fed40cb839ff7fc352a4d277608a70706714dc64240fb898d39f27641