legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
PROCEDURĂ · 0 · 2022

PROCEDURĂ din 24 februarie 2022 de selecţie a administratorului sistemului de garanţie-returnare

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor · ID sursă 251945

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 PROCEDURĂ din 24 februarie 2022  de selecție a administratorului sistemului de garanție-returnare     EMITENT     MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 25 februarie 2022       
						Notă   ...
			    Aprobată prin  ORDINUL nr. 459 din 24 februarie 2022 , publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 191 din 25 februarie 2022.     
				 + 
			  Articolul 1      Obiectul prezentei proceduri îl constituie stabilirea modalității de selecție a administratorului sistemului de garanțiereturnare, denumită în continuare procedura de selecție.      
				 + 
			  Articolul 2      Pentru a fi supusă procedurii de selecție a administratorului sistemului de garanție-returnare, denumit în continuare administrator SGR, societatea constituită în acest scop transmite documentația de participare prevăzută la  art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021  privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 3      Etapele procedurii de selecție sunt următoarele:  a)    înscrierea la procedura de selecție a administratorului SGR și transmiterea documentației se efectuează în termenul prevăzut la  art. 18 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     b)    evaluarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute la  art. 5 ;   ...     c)    analiza documentației depuse și acordarea punctajului;   ...     d)    publicarea anunțului privind rezultatul selecției.   ...         
				 + 
			  Articolul 4       (1)     Procedura de selecție se efectuează în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la  art. 3 lit. a)  de către Comisia de selecție organizată la nivelul autorității publice pentru protecția mediului, denumită în continuare Comisia.    (2)     Componența nominală a Comisiei se stabilește prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei proceduri de selecție.    (3)    Structura și atribuțiile Comisiei sunt prevăzute în  anexa nr. 3 , care face parte integrantă din prezenta procedură de selecție.    (4)     Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei se aprobă în prima ședință a acesteia.      
				 + 
			  Articolul 5      Criteriile de eligibilitate pentru participanții la procedura de selecție sunt următoarele:  a)    să fie constituiți sub forma unor societăți pe acțiuni potrivit prevederilor  Legii societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, înființate exclusiv pentru a implementa, gestiona, opera și a asigura finanțarea sistemului de garanție-returnare;   ...     b)    toți acționarii solicitantului să fie constituiți sub formă de asociație, în conformitate cu dispozițiile  Ordonanței Guvernului nr. 26/2000  cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     c)    să aibă ca acționari structurile asociative ale producătorilor și care dețin împreună o cotă de piață de cel puțin 30%, raportat  la numărul de unități de ambalaje SGR introduse pe piață în ultimul an fiscal încheiat anterior depunerii documentației pentru acreditare;   ...     d)    toți membrii structurilor asociative ce fac parte din acționariatul solicitantului să dețină calitatea de producător, astfel cum este prevăzut la  pct. 1 lit. k) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     e)    membrii structurilor asociative ce fac parte din acționariatul solicitantului să nu înregistreze datorii exigibile la Fondul pentru mediu;   ...     f)    capitalul social al societății constituite nu poate fi mai mic de 5 milioane lei;   ...     g)    să descrie și să își asume propunerea de mecanism pentru dobândirea calității de acționar de către statul român potrivit prevederilor  art. 19 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare.   ...         
				 + 
			  Articolul 6      În situația în care din acționariatul societății fac parte și structurile asociative ale comercianților care comercializează pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR, acestea trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:  a)    să fie constituite sub formă de asociație, în conformitate cu dispozițiile  Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 , aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 246/2005 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     b)    toți membrii structurilor asociative să dețină calitatea de comerciant, astfel cum este prevăzut la  pct. 1 lit. e) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     c)    membrii structurii asociative să nu înregistreze datorii exigibile la Fondul pentru mediu.   ...         
				 + 
			  Articolul 7       (1)     Documentația pentru înscrierea la procedura de selecție a administratorului SGR trebuie să conțină documentele prevăzute la  art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele:  a)    cerere-tip, conform modelului prevăzut în  anexa nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta procedură de selecție;   ...     b)    statutul fiecărei structuri asociative acționare a societății, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;   ...     c)    declarație pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a producătorilor, acționari ai societății, din care să rezulte că toți membrii structurii asociative dețin calitatea de operatori economici în sensul  art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015  privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, și că aceștia au introdus pe piață unități de ambalaje SGR în anul fiscal încheiat anterior desfășurării procedurii de selecție, însoțită de lista membrilor;   ...     d)    declarație pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a producătorilor, acționari ai societății, din care să rezulte că toți membrii acesteia au achitat la zi toate contribuțiile datorate Fondului pentru mediu, însoțită de lista membrilor și datele acestora de identificare, inclusiv codul de identificare fiscală;   ...     e)    declarație pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a producătorilor, acționari ai societății, din care să rezulte numărul și greutatea totală de ambalaje SGR introduse pe piață cu titlu profesional în ultimul an fiscal încheiat la data depunerii documentației de fiecare dintre membrii acesteia care dețin calitatea de operatori economici, astfel cum este prevăzut la  art. 16 alin. (1) din Legea nr. 249/2015 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     f)    descrierea mecanismului propus pentru dobândirea de către statul român a calității de acționar și angajamentul scris privind aplicarea acestui mecanism, potrivit prevederilor  art. 19 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare, semnat în original de toate entitățile ce dețin calitatea de acționar în cadrul solicitantului;   ...     g)    documentele prevăzute la  lit. a)-f)  sunt însoțite de un opis al acestora.   ...       (2)     Declarația prevăzută la lit. e) detaliază cantitatea totală de ambalaje SGR atât în număr de bucăți, cât și în kilograme, defalcat pe fiecare tip de material și pentru fiecare membru al structurii asociative în parte atât pentru ambalaje SGR, cât și pentru ambalaje care nu intră în sfera de aplicare a SGR. Pentru respectarea  Legii concurenței nr. 21/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, declarația poate fi depusă de un împuternicit al solicitantului, care întocmește declarația pe baza datelor furnizate de fiecare membru al structurilor asociative acționare ale solicitantului și asigură confidențialitatea acestora. Declarația se transmite în format electronic către Administrația Fondului pentru Mediu la adresa sgr@afm.ro. Documentele depuse în format electronic trebuie să poarte semnătură electronică calificată.      
				 + 
			  Articolul 8      În situația în care din acționariatul societății fac parte și structurile asociative ale comercianților care comercializează pe piața națională produse ambalate în ambalaje SGR, societatea trebuie să includă în documentația de înscriere la procedura de selecție, pe lângă documentele prevăzute la  art. 7 , și următoarele documente:  a)    statutul fiecărei structuri asociative a comercianților, acționară a societății, în copie certificată pentru conformitate cu originalul;   ...     b)    declarație pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a comercianților, acționară a societății, din care să rezulte că toți membrii structurii asociative dețin calitatea de comerciant, în sensul prevederilor  pct. 1 lit. e) din anexa Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare, însoțită de lista nominală a membrilor;   ...     c)    declarație pe propria răspundere autentificată la notar a fiecărei structuri asociative a comercianților, acționară a societății, din care să rezulte că toți membrii acesteia au achitat la zi toate contribuțiile datorate Fondului pentru mediu, însoțită de lista membrilor și datele de identificare ale acestora, inclusiv codul de identificare fiscală;   ...     d)    documentele prevăzute la  lit. a)-c)  sunt însoțite de un opis al acestora.   ...         
				 + 
			  Articolul 9       (1)     Documentația de selecție se depune de către participant la sediul autorității publice centrale pentru protecția mediului atât în format letric, cât și prin poștă electronică la adresa registratura@mmediu.ro. Documentele depuse în format electronic trebuie să poarte semnătură electronică calificată.    (2)     Fiecare pagină din documentația de selecție este numerotată și certificată pentru conformitate.      
				 + 
			  Articolul 10       (1)    În cazul în care Comisia constată că documentația nu cuprinde toate documentele și informațiile prevăzute la  art. 7  sau  8  ori consideră necesară completarea acesteia, solicită în scris participantului furnizarea de documente ori informații suplimentare.    (2)     Netransmiterea în termen de 5 zile a documentelor sau informațiilor suplimentare solicitate potrivit  alin. (1)  conduce la eliminarea participantului de la procedura de selecție.    (3)     Decizia de respingere a dosarului se motivează și se comunică în scris solicitantului de către Comisie.      
				 + 
			  Articolul 11      În cazul în care un producător este membru în mai multe structuri asociative ale producătorilor ce participă la procedura de selecție, numărul de unități de ambalaje SGR introduse pe piață de acesta în ultimul an fiscal încheiat anterior depunerii documentației este luat în considerare o singură dată, în cadrul structurii asociative cu cota de piață cea mai mare.      
				 + 
			  Articolul 12       (1)    După verificarea condițiilor de eligibilitate în baza documentației de participare, precum și în baza informațiilor disponibile la Administrația Fondului pentru Mediu, fiecare membru al Comisiei acordă fiecărui participant la procedura de selecție un număr de puncte stabilit conform planului operațional prevăzut în  anexa nr. 2 , care face parte integrantă din prezenta procedură de selecție.    (2)    Punctajul obținut de fiecare solicitant se calculează prin aplicarea mediei aritmetice a punctajelor acordate acelui solicitant de fiecare membru al Comisiei, conform criteriilor prevăzute în  anexa nr. 2 .    (3)    Pentru atribuirea punctajului prevăzut la  alin. (2)  se poate acorda și fracție din punctele prevăzute pentru fiecare criteriu din  anexa nr. 2 .    (4)     Fiecare membru al Comisiei trebuie să argumenteze punctajul acordat fiecărui participant.    (5)     Membrii Comisiei sau, după caz, membrii supleanți ai Comisiei au obligația să transmită secretariatului Comisiei, pe suport hârtie, raportul realizat în urma analizării documentelor, care va cuprinde punctele acordate, împreună cu justificarea care a stat la baza acordării acestora, cu privire la decizia de respingere sau de acceptare a dosarului solicitantului.    (6)     Comisia poate coopta, în faza preliminară emiterii deciziei, dacă este cazul, experți strict pentru exprimarea unor opinii tehnice necesare ca suport în fundamentarea deciziilor, fără a afecta termenele prevăzute în prezenta procedură de selecție și/sau pe cele prevăzute în  Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare.    (7)     Comisia poate solicita instituțiilor cu atribuții de control din coordonarea/în subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor desfășurarea de controale tematice și inopinate la participanți, în etapa procedurii de selecție, și stabilește împreună cu acestea tematica de control.      
				 + 
			  Articolul 13      Solicitanții pot ataca decizia Comisiei, potrivit  Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 14      Anunțul privind etapele procedurii de selecție a administratorului SGR se publică pe pagina de internet a autorității publice centrale pentru protecția mediului.      
				 + 
			  Anexa nr. 1       la procedura de selecție     MODEL DE CERERE     Subscrisa, ..................................................., cu sediul social în ........................, str. ...................... nr. ......, bl. ....... ap. ........, județul/sectorul ......................, înregistrată la .......................... cu nr. ......................, cod unic de înregistrare nr. ................./................, cont bancar nr. ......................, deschis la ........................, sucursala ............................., telefon ......................., fax ................., e-mail ........................, reprezentată prin .........................................., în calitate de reprezentant legal, solicită participarea la procedura de selecție a administratorului sistemului de garanție-returnare. Anexăm documentele specifice prevăzute în  Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 459/2022  privind aprobarea Procedurii de selecție a administratorului sistemului de garanție-returnare.   Declar pe propria răspundere, potrivit legii penale, că documentele prezentate în copie sunt conforme cu originalul.     Reprezentant legal, ..........................................                                                          (numele, prenumele și semnătura)     Data ....................        
				 + 
			  Anexa nr. 2        la procedura de selecție     PLAN OPERAȚIONAL         Nr. crt.     Planul operațional     Puncte        TOTAL, din care:     100       1.     Planul de organizare a SGR     (i) O schemă logistică detaliată a etapelor necesare pentru operaționalizarea sistemului de garanție-returnare până la data de implementare efectivă conform  art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare, și de funcționare a acestuia pe termen scurt, mediu și lung, precum și un calendar estimativ al acestor etape     15     30       (ii) Măsurile menite să asigure participare și îndeplinirea obligațiilor în mod corespunzător de către operatorii economici implicați     7       (iii) Structura organizatorică internă a administratorului SGR, numărul necesar de angajați pentru desfășurarea activității, calendar estimativ pentru instruirea și angajarea personalului necesar     5       (iv) Propunerile privitoare la marcajul specific sistemului de garanție-returnare care să asigure respectarea prevederilor  art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 , cu modificările și completările ulterioare, fără să instituie obligații excesive în sarcina operatorilor economici implicați     3       2.     Planul financiar     (i) Metoda de finanțare a sistemului de garanție-returnare pe o perioadă de 5 ani     15     40        (ii) O schemă a costurilor estimative pentru operaționalizarea sistemului până la data de implementare efectivă a sistemului și funcționarea acestuia pentru o perioadă de 5 ani     5       (iii) Descrierea principiilor generale ce urmează a guverna modalitatea de stabilire a tarifului de administrare și a tarifului de gestionare     5       (iv) Soluțiile financiare necesare pentru asigurarea funcționalității sistemului în situația unui procent de returnare de 90%     15       3.     Planul de atingere a obiectivelor de returnare     (i) Planul de organizare a sistemului de colectare, transport, sortare, numărare și reciclare a deșeurilor de ambalaje SGR     10     20       (ii) Planul privind frecvența colectării de ambalaje SGR utilizate atât în zonele urbane, cât și în cele rurale, pentru asigurarea funcționării optime a sistemului     3       (iii) Măsurile ce vor fi adoptate pentru a determina creșterea progresivă și continuă a ratei de returnare a ambalajelor SGR de către consumatorii finali     7       4.     Planul de contractare cu operatorii economici     (i) Planul de organizare a procedurii de contractare cu toți operatorii economici supuși sistemului de garanție-returnare, care să asigure confidențialitatea și nediscriminarea între operatorii economici implicați     1     5        (ii) Instituirea unei proceduri pentru soluționarea amiabilă a conflictelor contractuale care se pot ivi între administratorul SGR și operatorii economici contractori, atât la momentul încheierii contractelor, cât și în cursul executării lor     4       5.     Planul privind campaniile educaționale și publicitare de informare și conștientizare a populației cu privire la SGR     (i) Măsurile pentru informarea consumatorilor finali asupra modalității de funcționare a sistemului de garanție-returnare     2     5        (ii) Măsurile pentru desfășurarea unor campanii de educare a conduitei consumatorilor finali în sensul returnării ambalajelor SGR și de conștientizare a necesității participării active în cadrul sistemului în scopul diminuării impactului asupra mediului provocat de deșeurile de ambalaje SGR     3             
				 + 
			  Anexa nr. 3       la procedura de selecție     STRUCTURA ȘI ATRIBUȚIILE    Comisiei de selecție organizate la nivelul autorității publice pentru protecția mediului      
				 + 
			  Articolul 1       (1)     Comisia de selecție are următoarea componență:  a)    o persoană cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, propusă de către coordonatorul structurii - președinte;   ...     b)    o persoană cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, propusă de către coordonatorul structurii - vicepreședinte;   ...     c)    doi funcționari publici responsabili potrivit fișei de post pentru directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, propuși de președintele acesteia -1 membru titular și 1 membru supleant;   ...     d)    doi funcționari publici responsabili potrivit fișei de post pentru directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, propuși de comisarul acesteia - 1 membru titular și 1 membru supleant;   ...     e)    doi funcționari publici responsabili potrivit fișei de post pentru directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, propuși de către directorul direcției cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor, avizați de către coordonatorul structurii - 1 membru titular și 1 membru supleant;   ...     f)    doi funcționari publici din cadrul direcției cu atribuții în domeniul juridic din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, propuși de către directorul acesteia, avizați de către coordonatorul structurii - 1 membru titular și 1 membru supleant;   ...     g)    doi funcționari publici din cadrul direcției cu atribuții în domeniul economico-financiar din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, propuși de către directorul acesteia, avizați de către coordonatorul structurii - 1 membru titular și 1 membru supleant.   ...       (2)     Structurile prevăzute la  alin. (1)  transmit, la cererea secretariatului Comisiei, în vederea stabilirii componenței nominale, persoanele propuse, iar secretariatul le trimite spre aprobare către coordonatorul structurii.    (3)     În cazul în care președintele Comisiei se regăsește în imposibilitatea de a exercita atribuțiile, atunci vicepreședintele Comisiei exercită atribuțiile acestuia astfel cum sunt prevăzute în prezenta anexă.    (4)     Secretariatul Comisiei este asigurat prin intermediul direcției de specialitate cu atribuții în domeniul deșeurilor din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.      
				 + 
			  Articolul 2      Comisia de selecție are următoarele atribuții:  a)    evaluează îndeplinirea condițiilor de eligibilitate;   ...     b)    analizează conținutul documentației și informațiilor din aceasta, depusă de către solicitant, precum și conformitatea acesteia cu cerințele prevăzute în prezentul ordin;   ...     c)    acordă punctajul documentației, potrivit planului operațional;   ...     d)    propune aprobarea dosarului solicitantului care îndeplinește toate condițiile prevăzute de procedura de selecție;   ...     e)    solicită în scris participantului furnizarea de documente ori informații suplimentare, în cazul în care consideră necesară completarea documentației;   ...     f)    comunică solicitantului decizia de respingere a dosarului.   ...            ----  

Preluat: 2026-09-23T18:38:26.811964+00:00 · SHA256: b54a1b7ec7e4b2beda20bb2de6a635baf7e936e3f81f827094d98c4988670e73