legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
DECIZIE · 511 · 2021

DECIZIA nr. 511 din 13 iulie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Camera Auditorilor din România · ID sursă 252596

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 DECIZIA nr. 511 din 13 iulie 2021  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor  art. 8 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului  de gestionare a câinilor fără stăpân     EMITENT     CURTEA CONSTITUȚIONALĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 249 din 14 martie 2022          Valer Dorneanu     - președinte       Cristian Deliorga     - judecător       Marian Enache     - judecător       Daniel Marius Morar     - judecător       Mona-Maria Pivniceru     - judecător       Gheorghe Stan     - judecător       Livia Doina Stanciu     - judecător       Elena-Simina Tănăsescu     - judecător       Varga Attila     - judecător       Cristina Cătălina Turcu     - magistrat-asistent        Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.    1.    Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor  art. 8 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, excepție ridicată de Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor“ din Brașov în Dosarul nr. 287/64/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 546D/2018.   ...     2.    La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.   ...     3.    Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la  Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 .   ...      CURTEA,     având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:    4.    Prin Încheierea din 6 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 287/64/2014/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor  art. 8 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Excepția a fost ridicată de Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor“ din Brașov într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva sentinței pronunțate cu privire la anularea  art. 24 alin. (1)  care reglementează punerea în aplicare a textului de lege  criticat în prezenta speță și a altor prevederi din anexa la  Hotărârea Guvernului nr. 1.059/2013  pentru aprobarea  Normelor metodologice  de aplicare a  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.   ...     5.    În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat aduce atingere dreptului proprietarilor de a deține câini, condiționându-l de îndeplinirea unei condiții subiective și arbitrare, respectiv obținerea „acordului vecinilor“ sau al „asociației de proprietari“. Această condiție nu corespunde niciunei cauze de utilitate publică, ci, din contră, subminează acțiunea socialmente utilă și necesară a adoptării câinilor fără stăpân. Dreptul de proprietate asupra câinilor adoptați nu poate fi restrâns decât printr-o condiționare legală obiectivă care să țină seama, spre exemplu, de spațiul minim alocat unui câine într-o locuință, de respectarea condițiilor sanitar-veterinare privind igiena, sănătatea și bunăstarea animalelor, iar nu de acordul unei asociații de proprietari, acord greu de obținut, deoarece sunt cazuri în care aceasta poate avea sute de membri și poate lua hotărâri cu jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți. Mai mult, dreptul chiriașilor „este subminat“, deoarece asociația de proprietari ține seama doar de cererile proprietarilor, nu și de cele ale chiriașilor. Deși sub aspect juridic textul de lege criticat nu creează discriminări, în fapt acestea există și depind de relația bună sau rea pe care proprietarii de câini o au cu asociațiile de proprietari sau cu vecinii lor.   ...     6.    Textul de lege criticat aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece nu permite exercitarea unei căi de atac împotriva refuzului arbitrar al vecinilor sau al asociației de proprietari de a-și da acordul pentru adopție, acord ce nu este condiționat de prezentarea unei justificări obiective.   ...     7.    Restrângerea dreptului de a adopta câini prevăzută de textul de lege criticat nu se încadrează în condițiile cuprinse în  art. 53 din Constituție , deoarece această măsură nu este necesară într-o societate democratică și nu este proporțională cu situația care a determinat-o. Nu se poate invoca restrângerea dreptului de proprietate pentru apărarea dreptului la viață privată al celorlalți proprietari, deoarece câinii adoptați urmează să fie adăpostiți în locuințele adoptatorilor, iar nu în spațiile de folosință comună. Pe de altă parte, acordul este anticipat și privește o prezumție generică și abstractă a unui prejudiciu virtual, posibil și viitor, iar nu a unui prejudiciu concret.   ...     8.    Textul este neconstituțional și pentru că adaugă la obligațiile proprietarilor de animale prevăzute de  art. 4 ,  8  și  14 din Convenția europeană  pentru protecția animalelor de companie o condiție nouă, fără de care nu se poate realiza adopția.   ...     9.    Se aduce atingere și  art. 1 alin. (5) din Constituție , respectiv principiului securității juridice care decurge din principiul legalității, prin faptul că se reglementează alternativ între acordul asociațiilor de proprietari și cel al vecinilor, fără să se stabilească un criteriu clar al incidenței unuia sau altuia. Exigența de claritate și predictibilitate a legislației impune adoptarea unei soluții legislative clare, astfel încât subiectele de drept să poată anticipa conduita pe care trebuie să o adopte. De asemenea, nu este clar nici dacă acordul asociației constă într-o decizie luată de membrii asociației prin vot sau o decizie luată de conducerea asociației prin președintele acesteia.   ...     10.    Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul conferit prin lege unei persoane de a adopta câini nu poate aduce atingere dreptului constituțional la viață privată al celorlalte persoane.   ...     11.    Potrivit prevederilor  art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.   ...     12.    Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.   ...      CURTEA,     examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile  Constituției , precum și  Legea nr. 47/1992, republicată , reține următoarele:    13.    Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor  art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale  art. 1 alin. (2) , ale  art. 2 ,  3 ,  10  și  29 din Legea nr. 47/1992, republicată , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.   ...     14.    Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile  art. 8 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, modificate prin  art. I pct. 9 din Legea nr. 258/2013  pentru modificarea și completarea  Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 26 septembrie 2013, care au următorul cuprins: „(3) Adopția câinilor din adăposturi se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiții: (...) c) prezentarea de către adoptator a acordului asociațiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini.“   ...     15.    În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale  art. 1 alin. (5)  referitor la condițiile de calitate ale legii, ale  art. 16  referitor la egalitatea în drepturi, ale  art. 21 alin. (3)  referitor la dreptul la un proces echitabil, ale  art. 44  privind dreptul de proprietate privată, ale  art. 53  referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale  art. 136  privind proprietatea, precum și celor ale  art. 17 alin. (2) privind proprietatea din Declarația Universală a Drepturilor Omului , ale  art. 17  referitor la dreptul de proprietate, ale  art. 21 alin. (1)  privind nediscriminarea și ale  art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene , ale  art. 1 paragraful (1) referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale  art. 6 paragraful (1) privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale  art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , astfel cum se interpretează potrivit  art. 20 din Constituție . De asemenea, se susține că sunt încălcate și  art. 4  referitor la deținerea animalelor de companie,  art. 8  referitor la comercializarea, creșterea în scop comercial, refugiile pentru animale și  art. 14 referitor la programe de informare și educare din Convenția europeană pentru protecția animalelor de companie .   ...     16.    Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin  Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, pronunțată în control a priori, a reținut, referitor la condițiile pe care adoptatorul trebuie să le întrunească în vederea adopției unui câine fără stăpân, că legiuitorul este singurul competent să stabilească astfel de condiții în virtutea  art. 61 alin. (1) din Constituție . Astfel, autorii obiecției criticau faptul că în cazul persoanelor care adoptă mai mult de 2 câini trebuie să existe acordul asociațiilor de proprietari sau al vecinilor, după caz, fără a lua în considerare disconfortul ori amenințarea pe care le-ar putea produce o populație canină numeroasă la adresa dreptului la viață privată al vecinilor persoanei care adoptă câini. Or, în decizia sus-menționată, Curtea Constituțională a stabilit că dreptul legal al unei persoane de a adopta câini nu poate aduce atingere dreptului constituțional la viață privată al celorlalte persoane. Prin urmare, statul recunoaște dreptul legal al persoanei de a adopta câini, dar cu respectarea unor standarde legale care asigură și respectarea drepturilor celorlalți cetățeni și nu zădărnicesc politica statului în privința gestionării câinilor fără stăpân. În această privință, neintervenind modificări legislative sau evoluții ale stării de fapt, cele statuate anterior își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.   ...     17.    Distinct de cele reținute prin decizia menționată, Curtea constată că nu poate fi reținută critica privind încălcarea  art. 1 alin. (5) din Constituție , respectiv a principiului securității juridice care decurge din principiul legalității. Astfel, textul de lege criticat reglementează clar, precis și previzibil cu privire la competența asociației de proprietari, reprezentată de președinte, potrivit  art. 57 lit. a) din Legea nr. 196/2018  privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, de a elibera un acord în cazul în care se solicită adopția pentru mai mult de doi câini. Prin textul de lege criticat nu se reglementează în mod arbitrar alternativ între acordul asociațiilor de proprietari și cel al vecinilor. Semnificația sintagmei „prezentarea de către adoptator a acordului asociațiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor“ are în vedere faptul că, acolo unde nu s-au putut constitui asociații de proprietari, acordul necesar trebuie exprimat de vecini.   ...     18.    Cât privește susținerile autorului referitoare la încălcarea  art. 16 din Constituție , a  art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene  și a  art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale  deoarece „deși sub aspect juridic textul de lege criticat nu creează discriminări, în fapt acestea există și depind de relația bună sau rea pe care proprietarii de câini o au cu asociațiile de proprietari“, Curtea reține că acestea nu reprezintă critici de neconstituționalitate, ci trimiteri la situații de fapt, care excedează controlului său.   ...     19.    Curtea constată că nu sunt încălcate nici dispozițiile  art. 21 alin. (3) din Constituție  și ale  art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene  și ale  art. 6 paragraful (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale  prin nereglementarea unei căi de atac împotriva refuzului vecinilor sau al asociației de proprietari de a-și da acordul pentru adopție, deoarece acest refuz ține de atitudinea subiectivă a asociației ori a vecinilor și are ca fundament dreptul acestora la ocrotirea vieții intime, familiale și private, garantat de  Constituție .   ...     20.    În ceea ce privește încălcarea  art. 44  și  136 din Constituție , a  art. 17 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului,  a art. 17 și a  art. 1 paragraful (1) din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , Curtea reține că dreptul de proprietate poate fi limitat, potrivit  art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție , iar limitarea prin textul de lege criticat are un scop legitim, respectiv ocrotirea vieții intime, familiale și private a celorlalți locatari, drept constituțional prevăzut la  art. 26 din Legea fundamentală .   ...     21.    Întrucât nu s-a reținut restrângerea unui drept fundamental, Curtea reține că prevederile  art. 53  referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din  Constituție  nu au incidență în cauză.   ...     22.    Cât privește încălcarea  art. 4 ,  8  și  14 din Convenția europeană pentru protecția animalelor de companie , Curtea observă că această convenție a fost ratificată prin  Legea nr. 60/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 5 mai 2004, iar aceasta are ca scop instituirea unor principii de bază pentru bunăstarea animalelor, fără a face nicio referire cu privire la numărul de câini ce ar putea fi adoptați.   ...     23.    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul  art. 146 lit. d)  și al  art. 147 alin. (4) din Constituție , al  art. 1-3 , al  art. 11 alin. (1) lit. A.d)  și al  art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,   ...      CURTEA CONSTITUȚIONALĂ    În numele legii    DECIDE:     Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor“ din Brașov în Dosarul nr. 287/64/2014/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile  art. 8 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001  privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt constituționale în raport cu criticile formulate.   Definitivă și general obligatorie.   Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.   Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2021.     PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE    prof. univ. dr. VALER DORNEANU    Magistrat-asistent,    Cristina Cătălina Turcu    ----  

Preluat: 2026-09-23T21:32:11.487791+00:00 · SHA256: 44aa881d36df7271a3191882df43a24d49a630b1cdd1fa48e45d09adc788d697