Legislație națională
HOTĂRÂRE · 396 · 2022
HOTĂRÂRE nr. 396 din 23 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Centrului Educativ Târgu Ocna din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi trecerea acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 253625
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 396 din 23 martie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Centrului Educativ Târgu Ocna din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și trecerea acestuia din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 5 aprilie 2022 Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001 , în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și al art. 361 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Valoarea de inventar a bunului imobil aparținând domeniului public al statului, aflat în administrarea Centrului Educativ Târgu Ocna din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, din anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 și 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică potrivit anexei nr. 1 . + Articolul 2 (1) Se aprobă transmiterea din domeniul public în domeniul privat al statului a imobilului cu nr. MF 162876, aflat în administrarea Centrului Educativ Târgu Ocna din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 . (2) Trecerea în domeniul privat al statului a imobilului prevăzut la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestuia. (3) După scoaterea din funcțiune și demolarea construcției prevăzute la alin. (1) , Centrul Educativ Târgu Ocna își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică. + Articolul 3 Administrația Națională a Penitenciarelor va opera, împreună cu Ministerul Finanțelor, modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 , cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 4 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul justiției, George Bogdan Ilea, secretar de stat Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 23 martie 2022. Nr. 396. + Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului la care se modifică valoarea de inventar, imobil aflat în administrarea Ministerului Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor - Centrul Educativ Târgu Ocna - CUI 20602663 Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea Descrierea tehnică Vecinătăți Adresa Anul dobândirii/ dării în folosință Valoare de inventar (în lei) Situație juridică Tipul bunului (mobil/imobil) Baza legală În administrare/ concesiune Concesiune/ Închiriat/ Dat cu titlu gratuit 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 162876 8.26.10 Atelier C 18 Sc = 685,28 mp, Sd = 685,28 mp, Regim de înălțime = P, C.F. = 60632-C18 Țara: România, județul: Bacău, orașul Târgu Ocna, str. Tisești nr. 137 2010 1.264,00 Hotărârea Guvernului nr. 416/2016 În administrare Imobil + Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în administrarea Centrului Educativ Târgu Ocna din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, care trece din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării Nr. crt. Nr. M.F. Codul de clasificare Denumirea imobilului Adresa imobilului Anul dobândirii/ dării în folosință Descrierea tehnică Valoarea de inventar (în lei) Persoana juridică ce administrează bunul 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1 162876 8.26.10 Atelier C 18 Țara: România, județul: Bacău, orașul Târgu Ocna, str. Tisești nr. 137 2010 Sc = 685,28 mp, Sd = 685,28 mp, regim de înălțime = P, C.F. = 60632-C18 1.246,00 Centrul Educativ Târgu Ocna Nr. C.I.F. 20602663 ----
Preluat: 2026-09-25T13:21:30.859071+00:00 · SHA256: 660b40ed0ed9a5f676dd706e12e37e6fdccade69d851629bba503ce560da6493