legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
LEGE · 108 · 2022

LEGE nr. 108 din 20 aprilie 2022 privind participarea studenţilor şi a elevilor din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne la activităţi din străinătate

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Parlamentul · ID sursă 254322

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 LEGE nr. 108 din 20 aprilie 2022  privind participarea studenților și a elevilor din instituțiile de învățământ  ale Ministerului Afacerilor Interne la activități din străinătate     EMITENT     PARLAMENTUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 21 aprilie 2022      Parlamentul României adoptă prezenta lege.    
				 + 
			  Articolul 1       (1)     Studenții înmatriculați la programele de studii universitare de licență pentru formarea inițială a ofițerilor, organizate de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, la forma de învățământ cu frecvență, și elevii înmatriculați la școlile pentru formarea inițială a subofițerilor și agenților de poliție, ce funcționează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se pot deplasa în străinătate în vederea participării la următoarele activități:  a)    conferințe științifice sau de specialitate;   ...     b)    stagii de pregătire;   ...     c)    schimburi de experiență sau vizite de documentare.   ...       (2)     Deplasarea și participarea la activitățile prevăzute la  alin. (1)  se realizează cu condiția neafectării planului de învățământ, în baza documentelor de cooperare internațională încheiate la nivel de stat, guvernamental sau departamental, în domeniile de competență ale Ministerului Afacerilor Interne, sau a invitațiilor primite de la instituții de profil din străinătate.      
				 + 
			  Articolul 2       (1)     Selecția studenților și a elevilor pentru participarea la activitățile prevăzute la  art. 1 alin. (1)  se face în conformitate cu metodologia aprobată de către:  a)    senatul universitar, în cazul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“;   ...     b)    inspectorul general al inspectoratului general în subordinea căruia sunt organizate și funcționează școlile pentru formarea inițială a subofițerilor și agenților de poliție.   ...       (2)     Metodologiile prevăzute la  alin. (1)  cuprind cel puțin următoarele:  a)    criteriile de selecție;   ...     b)    procedura de realizare a selecției;   ...     c)    procedura administrativă pentru efectuarea deplasării în străinătate;   ...     d)    dispoziții referitoare la recunoașterea și echivalarea, respectiv valorificarea rezultatelor obținute pe perioada participării studenților și elevilor la activitățile prevăzute la  art. 1 alin. (1) , considerate a fi relevante și necesare pentru parcursul educațional sau de formare inițială, după caz;   ...     e)    modalitatea prin care studenții și elevii sunt informați cu privire la obligațiile ce decurg din participarea la activitățile în cauză.   ...         
				 + 
			  Articolul 3      Pe durata deplasării în străinătate și participării la activitățile prevăzute la  art. 1 alin. (1) , studenții și elevii beneficiază de drepturi de cazare, diurnă și transport, în aceleași condiții cu cele de care beneficiază personalul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit prevederilor  art. 5 alin. (1) lit. A ,  art. 6-7^1 ,  9  și  10-15 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995  privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 4      Elevii și studenții care și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă în timpul deplasării în străinătate la activitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile  art. 33 din Legea nr. 223/2015  privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 5       (1)     Cheltuielile aferente deplasării în străinătate și participării studenților și elevilor la activitățile prevăzute la  art. 1 alin. (1)  se iau în calcul la stabilirea cheltuielilor efectuate în total pe timpul școlarizării, în sensul prevederilor  art. 70 din Legea nr. 360/2002  privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, respectiv al dispozițiilor  art. 91^1 din Legea nr. 80/1995  privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.    (2)     În cazul nerespectării angajamentului încheiat în condițiile dispozițiilor legale prevăzute la  alin. (1) , persoanele în cauză sunt obligate la restituirea cheltuielilor efectuate în total de către instituția trimițătoare.    (3)     Sumele recuperate conform  alin. (2)  constituie venit la bugetul de stat și se utilizează conform prevederilor legale în vigoare.      
				 + 
			  Articolul 6      Prezenta lege intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.     Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor  art. 75  și ale  art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată .     p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,    VASILE-DANIEL SUCIU    p. PREȘEDINTELE SENATULUI,    VIRGIL GURAN    București, 20 aprilie 2022.   Nr. 108.   ----  

Preluat: 2026-09-24T10:35:15.191107+00:00 · SHA256: b6b8b81845f35c4e98a8b9e4776a132972bf8d0ccf7ed8eac87476698e43e3db