Legislație națională
HOTĂRÂRE · 25 · 2022
HOTĂRÂRE nr. 25 din 29 iunie 2022 privind îndeplinirea atribuţiilor de preşedinte al Senatului de către unul dintre vicepreşedinţi
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Biroul Permanent al Senatului · ID sursă 256854
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 25 din 29 iunie 2022 privind îndeplinirea atribuțiilor de președinte al Senatului de către unul dintre vicepreședinți EMITENT BIROUL PERMANENT AL SENATULUI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 29 iunie 2022 În temeiul prevederilor art. 28 și al art. 31 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 , republicat, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Hotărârea Senatului nr. 102 din 29 iunie 2022 privind vacantarea funcției de președinte al Senatului, Biroul permanent al Senatului h o t ă r ă ș t e: + ARTICOL UNIC În perioada vacanței funcției de președinte al Senatului, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, vicepreședinte al Senatului, îndeplinește atribuțiile de președinte al Senatului. Această hotărâre a fost adoptată de Biroul permanent al Senatului în ședința din 29 iunie 2022. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ROBERT-MARIUS CAZANCIUC București, 29 iunie 2022. Nr. 25. ----
Preluat: 2026-09-24T17:11:55.707375+00:00 · SHA256: 03a70bc1e87fcc90d0f3f35d28bc501cd1cef9ea73a8823870a9c176923794be