Legislație națională
LEGE · 192 · 2022
LEGE nr. 192 din 28 iunie 2022 pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 256857
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
LEGE nr. 192 din 28 iunie 2022 pentru completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 29 iunie 2022 Parlamentul României adoptă prezenta lege. + ARTICOL UNIC După articolul 154 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 154^1, cu următorul cuprins: + Articolul 154^1 Comunicarea hotărârilor judecătorești (1) Comunicarea hotărârilor judecătorești se va face, din oficiu, prin poștă electronică dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop direct sau la solicitarea expresă a instanței în timpul procesului. Comunicarea va fi însoțită de semnătura electronică extinsă a instanței, care va înlocui ștampila instanței și semnătura grefierului de ședință. (2) Hotărârile judecătorești se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta. (3) Dacă comunicarea prin poștă electronică nu este posibilă din pricina lipsei datelor în acest sens sau sistemul folosit indică eroare în transmiterea prin poștă electronică, comunicarea hotărârilor judecătorești se va face potrivit art. 154. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN PREȘEDINTELE SENATULUI FLORIN-VASILE CÎȚU București, 28 iunie 2022. Nr. 192. ----
Preluat: 2026-09-24T17:11:55.707375+00:00 · SHA256: faa539cb221aae07aeb78108e6dcda8fe1b57c38a9019a458769ad0434036f1a