legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 930 · 2022

HOTĂRÂRE nr. 930 din 20 iulie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.110/2010 privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare ale Grupului de lucru interinstituţional pentru protecţia infrastructurilor critice

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 257716

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 930 din 20 iulie 2022  pentru modificarea  Hotărârii Guvernului nr. 1.110/2010  privind componența, atribuțiile și modul  de organizare ale Grupului de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 21 iulie 2022      În temeiul  art. 108 din Constituția României, republicată ,   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul I       Hotărârea Guvernului nr. 1.110/2010  privind componența, atribuțiile și modul de organizare ale Grupului de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:  1.    La  articolul 1, alineatele (1)  și  (3)  vor avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 1       (1)     Grupul de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice, denumit în continuare grup de lucru, este format din câte doi reprezentanți, din care un titular și un membru supleant, nominalizați de autoritățile publice responsabile desemnate în baza dispozițiilor  art. 6^2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2010  privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 18/2011 , cu modificările și completările ulterioare, prin  Hotărârea Guvernului nr. 35/2019  pentru desemnarea autorităților publice responsabile în domeniul protecției infrastructurilor critice naționale și europene, cu modificările ulterioare.   ..................................................................................................    (3)     La ședințele grupului de lucru pot fi invitați și experți/specialiști în domeniul protecției infrastructurilor critice.        ...     2.     Articolul 2  va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 2      Grupul de lucru își desfășoară activitatea în cadrul ședințelor organizate, de regulă, lunar sau atunci când situația o impune și are următoarele atribuții principale:  a)    analizează și formulează puncte de vedere pentru proiectele de acte normative din domeniul protecției infrastructurilor critice, elaborate de Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice, care urmează să fie înaintate spre aprobare/adoptare;   ...     b)    analizează și formulează propuneri cu privire la soluțiile de integrare a proprietarilor/operatorilor/administratorilor de infrastructuri critice naționale/europene în cadrul Mecanismului de comunicare și avertizare timpurie;   ...     c)    analizează și formulează propuneri cu privire la conținutul ghidurilor/manualelor de proceduri și bunelor practici în domeniu elaborate de Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice;   ...     d)    sprijină promovarea, în mod unitar, a politicilor în domeniul formării profesionale specifice domeniului protecției infrastructurilor critice;   ...     e)    identifică și analizează activitățile procedurabile de la  nivelul proprietarilor/operatorilor/administratorilor de infrastructuri critice naționale/europene.   ...           ...     3.    La  articolul 3, alineatul (1)  va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 3       (1)     Secretariatul tehnic permanent al grupului de lucru se asigură de Ministerul Afacerilor Interne prin Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice.        ...     4.    La  articolul 3 alineatul (2), litera g)  va avea următorul cuprins:   g)    coordonează activitatea de diseminare a oportunităților de pregătire profesională în domeniul protecției infrastructurilor critice;   ...       ...     5.    La  articolul 4, alineatul (1)  va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 4       (1)     Nominalizarea reprezentanților autorităților publice responsabile în cadrul grupului de lucru se face prin ordin al conducătorilor acestora și se comunică Centrului Național de Coordonare a Protecției Infrastructurilor Critice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a respectivului ordin.        ...     6.     Anexa  „Lista autorităților publice care desemnează reprezentanți în Grupul de lucru interinstituțional“ se abrogă.   ...         
				 + 
			  Articolul II       Hotărârea Guvernului nr. 1.110/2010  privind componența, atribuțiile și modul de organizare ale Grupului de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2010, cu modificările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.       PRIM-MINISTRU    NICOLAE-IONEL CIUCĂ    Contrasemnează:    p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor  și infrastructurii,    Bogdan-Stelian Mîndrescu,    secretar de stat    p. Ministrul afacerilor interne,    Bogdan Despescu,    secretar de stat    Ministrul finanțelor,    Adrian Câciu    p. Ministrul apărării naționale,    Simona Cojocaru,    secretar de stat    p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice  și administrației,    Matuz Adrian-Zsolt,    secretar de stat    Secretarul general al Guvernului,    Marian Neacșu    p. Ministrul economiei,    Mihai-Ion Macaveiu,    secretar de stat    Ministrul energiei,    Virgil-Daniel Popescu    Ministrul educației,    Sorin-Mihai Cîmpeanu    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,    Tánczos Barna    p. Ministrul culturii,    András István Demeter,    secretar de stat    Ministrul cercetării, inovării și digitalizării,    Sebastian-Ioan Burduja    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,    Petre Daea    p. Ministrul sănătății,    Adriana Pistol,    secretar de stat    București, 20 iulie 2022.   Nr. 930.   ----  

Preluat: 2026-09-25T19:18:37.348385+00:00 · SHA256: b90be68c6c3a137c77d1436b7a05800f9591034ea609127e93bb24c30ea037e6