legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDONANȚĂ · 19 · 2022

ORDONANŢĂ nr. 19 din 18 august 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 258551

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDONANȚĂ nr. 19 din 18 august 2022  cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022     EMITENT     GUVERNUL ROMÂNIEI       Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 19 august 2022      În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 186/2022 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,   Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.    
				 + 
			  Capitolul I   Dispoziții generale     
				 + 
			  Articolul 1      Bugetul de stat pe anul 2022, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 și nr. 1238 bis din 28 decembrie 2021, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.      
				 + 
			  Articolul 2       (1)    Influențele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2022 detaliate pe capitole și subcapitole sunt prevăzute în  anexa nr. 1 .    (2)    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022 pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite este prevăzută în  anexa nr. 2 .    (3)     Bugetul de stat pe anul 2022 se majorează la venituri cu suma de 21.418,9 milioane lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 64.371,4 milioane lei credite de angajament și cu suma de 26.872,2 milioane lei credite bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 5.453,3 milioane lei.      
				 + 
			  Articolul 3      Se autorizează Senatul României, în anexa nr. 3/02/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 30 mii lei la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii“.      
				 + 
			  Articolul 4      Se autorizează Curtea de Conturi să introducă în anexa nr. 3/07/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“, la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“, obiectivul de investiții nou „Amenajare parcare, refacere împrejmuire, instalare sistem de iluminat exterior, instalare sistem irigații la sediul Camerei de Conturi Dolj“, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 858 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.      
				 + 
			  Articolul 5       (1)     Se autorizează Secretariatul General al Guvernului, în anexa nr. 3/13/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, la partea de venituri, să suplimenteze cu suma de 40.000 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“ și cu suma de 88.636 mii lei la capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri“, subcapitolul 39.10.02 „Venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat și de mobilizare“.    (2)     Se autorizează Secretariatul General al Guvernului să majoreze creditele de angajament la capitolul 67.10 „Cultură, recreere și religie“, în anexa 3/13/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii pe anul 2022-2025“, cu suma de 74.700 mii lei la titlul 60 „Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR“ și cu suma de 188.788 mii lei la titlul 71 „Active nefinanciare“.      
				 + 
			  Articolul 6       (1)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în anexa nr. 3/15/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 58.349 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“.    (2)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional comun România-Republica Moldova 2014-2020, în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“, să diminueze, la componenta 0101 Finanțarea din FEN postaderare, creditele de angajament cu suma de 20.000 mii lei.    (3)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia 2014-2020, în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“, să diminueze, la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale, creditele de angajament cu suma de 700 mii lei.    (4)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul INTERREG V-A România-Ungaria, în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri  externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“, să efectueze următoarele modificări:  a)    să suplimenteze cu suma de 800 mii lei, credite de angajament și credite bugetare, componenta 0301 Cofinanțare privată;   ...     b)    să suplimenteze creditele de angajament cu suma de 2.500 mii lei și creditele bugetare cu suma de 1.250 mii lei, la componenta 0601 Contribuția altor state partenere la finanțarea programelor de cooperare teritorială.   ...       (5)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul Interreg VI-A România-Bulgaria să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul Interreg VI-A România-Bulgaria cu credite de angajament în anul 2022 la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale în sumă de 12.450 mii lei.    (6)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre cu credite de angajament în anul 2022 la componenta 0101 Finanțarea din FEN postaderare în sumă de 27.536 mii lei.    (7)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul Espon 2030 să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul Espon 2030 cu credite de angajament în anul 2022 la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale în sumă de 520 mii lei.    (8)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de autoritate națională pentru Programul Interreg Europe 2021-2027 să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul Interreg Europe 2021-2027 cu credite de angajament în anul 2022 la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale în sumă de 4.114 mii lei.    (9)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de autoritate națională pentru Programul Interreg Interact IV 2021-2027 să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul Interreg Interact IV 2021-2027 cu credite de angajament în anul 2022 la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale în sumă de 719 mii lei.    (10)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de Autoritate de management pentru Programul Interreg VI-A IPA România-Serbia să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul Interreg VI-A IPA România-Serbia cu credite de angajament și credite bugetare în anul 2022 după cum urmează:  a)    la componenta 0101 Finanțarea din FEN postaderare, credite de angajament în sumă de 164.864 mii lei și credite bugetare în sumă de 24.840 mii lei;   ...     b)    la componenta 0201 Cofinanțare publică pentru beneficiarii finanțați integral din bugetele publice centrale, credite de angajament în sumă de 110 mii lei;   ...     c)    la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale, credite de angajament în sumă de 15.886 mii lei;   ...     d)    la componenta 0203 Alte cheltuieli decât cele eligibile pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale, credite de angajament în sumă de 20 mii lei;   ...     e)    la componenta 0301 Cofinanțare privată se alocă credite de angajament în sumă de 2.328 mii lei și credite bugetare în sumă de 351 mii lei.   ...       (11)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de autoritate națională pentru Programul URBACT IV să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul URBACT IV cu credite de angajament în anul 2022, la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale, în sumă de 372 mii lei.    (12)     Se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de autoritate națională pentru Programul pentru Regiunea Dunării să introducă în anexa nr. 3/15/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“ Programul pentru Regiunea Dunării  cu credite de angajament în anul 2022, la componenta 0202 Cofinanțare publică pentru alți beneficiari decât cei finanțați integral din bugetele publice centrale, în sumă de 1.120 mii lei.    (13)    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autoritate de management/autoritate națională a programelor privind cooperarea teritorială europeană, conform Ordonanței Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană“, în perioada 2014-2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2006, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează să diminueze creditele de angajament angajate aferente anului curent ca urmare a diminuării angajamentelor legale încheiate în anii anteriori cu sumele rezultate din dezangajarea fondurilor la nivelul proiectelor, conform contractelor în vigoare, în vederea contractării fondurilor rămase neutilizate, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor alocate la nivel de program.    (14)     Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în vederea punerii în aplicare a prevederilor  alin. (13) , se autorizează să modifice creditele de angajament aferente anilor anteriori, anului curent, precum și estimările pe anii următori, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor alocate la nivel de program.      
				 + 
			  Articolul 7       (1)     Se autorizează Ministerul Finanțelor ca în cadrul anexei nr. 3/16/27 „Fișa programului“ să majoreze la Programul cod 1464 „Formarea profesională a personalului Ministerului Finanțelor - aparat propriu“ cu suma de 85 mii lei creditele de angajament și creditele bugetare pe anul 2022 la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, din care 40 mii lei la titlul 10 „Cheltuieli de personal“ și 45 mii lei la titlul 20 „Bunuri și servicii“, și să diminueze creditele de angajament și creditele bugetare pe anul 2022 cu aceleași sume de la Programul cod 541 „Administrarea finanțelor publice“, capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“ și titlul 20 „Bunuri și servicii“.    (2)     Se autorizează Ministerul Finanțelor să modifice în cadrul anexei nr. 3/16/27 „Fișa programului“, la Programul cod 1950 „Modernizarea sistemului informatic“, creditele bugetare și creditele de angajament la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, prin modificarea corespunzătoare a creditelor bugetare și a creditelor de angajament la Programul cod 541 „Administrarea finanțelor publice“, capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, în sensul actualizării execuției preliminate aferente anului 2021, precum și al modificării corespunzătoare anilor 2022-2025, cu încadrare în valoarea totală a programelor și în nivelul total al fondurilor aprobate pentru anul 2022.      
				 + 
			  Articolul 8       (1)     Se autorizează Ministerul Justiției să efectueze și să aprobe, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor virări între capitolele, subcapitolele, paragrafele indicatorilor de venituri cuprinse în buget, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru toate sursele de venituri.    (2)     Se autorizează Administrația Națională a Penitenciarelor să efectueze și să aprobe, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, pentru penitenciarele spital aflate în subordine, virări între capitolele, subcapitolele, paragrafele indicatorilor de venituri cuprinse în buget, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru toate sursele de venituri.    (3)     Se autorizează Ministerul Justiției să introducă în anexa nr. 3/17/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, la partea de venituri, următoarele modificări:  a)    să diminueze capitolul 16.10 „Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități“, subcapitolul 16.10.03 „Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare“, cu suma de 300 mii lei;   ...     b)    să diminueze capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“, subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni și închirieri“, paragraful 30.10.05.30 „Alte venituri din concesiuni și închirieri de către instituții publice“, cu suma de 79 mii lei;   ...     c)    la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, să diminueze subcapitolul 33.10.05 „Taxe și alte venituri din învățământ“, cu suma de 250 mii lei și să majoreze subcapitolul 33.10.06 „Venituri din expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară“ cu suma de 300 mii lei și subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări de servicii și alte activități“ cu suma de 200 mii lei.   ...         
				 + 
			  Articolul 9       (1)     Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să efectueze în anexa nr. 3/18/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“ la partea de venituri următoarele modificări:  a)    să diminueze capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“, subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni și închirieri“, cu suma de 170 mii lei;   ...     b)    la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, să majoreze subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări de servicii“ cu suma de 130 mii lei, subcapitolul 33.10.20 „Venituri din cercetare“ cu suma de 14.240 mii lei, subcapitolul 33.10.21 „Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sănătate“ cu suma de 12.390 mii lei, subcapitolul 33.10.30 „Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sănătate publică din sume alocate de la bugetul de stat“ cu suma de 557 mii lei și subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări de servicii și alte activități“ cu suma de 873 mii lei;   ...     c)    la capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“, să majoreze subcapitolul 42.10.11 „Subvenții de la bugetul de stat pentru spitale“ cu suma de 19.774 mii lei și subcapitolul 42.10.38 „Subvenții de la bugetul de stat pentru instituții și servicii publice sau activități finanțate integral din venituri proprii“ cu suma de 9.036 mii lei și să diminueze subcapitolul 42.10.68 „Subvenții de la bugetul de stat pentru instituții și servicii publice sau activități finanțate integral din venituri proprii pentru finanțarea investițiilor“ cu suma de 7.237 mii lei;   ...     d)    la capitolul 43.10 „Subvenții de la alte administrații“, să majoreze subcapitolul 43.10.14 „Subvenții din bugetele locale pentru finanțarea cheltuielilor de capital din domeniul sănătății“ cu suma de 50 mii lei și subcapitolul 43.10.33 „Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea creșterilor salariale“ cu suma de 22.057 mii lei.   ...       (2)     Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8),(9),(13) și art. 47^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se autorizează Ministerul Apărării Naționale, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite bugetare și de angajament între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală, precum și între capitole bugetare, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.    (3)     În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în proiectele aferente Planului sectorial de cercetare-dezvoltare al Ministerului Apărării Naționale (PSCD), pentru perioada 2022-2025, derulate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ se autorizează Ministerul Apărării Naționale, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să introducă modificări la anexa nr. 3/18/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii pe anii 2022-2025“, în structura veniturilor proprii obținute de instituțiile finanțate parțial din venituri proprii, și să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la și de la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, precum și să efectueze virări de credite de angajament/bugetare, între articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice“ și articolul 51.02 „Transferuri de capital“, alineatul 51.02.48 „Transferuri de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiții, dotări cu aparatură, echipamente, instalații și altele asemenea pentru activități de cercetare în domeniul sănătății“ cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“.    (4)     În aplicarea prevederilor  alin. (3)  nu se pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare de la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă“.    (5)     Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să introducă în anexa nr. 3/18/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“ la capitolul 65.01 „Învățământ“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“, obiectivul de investiții nou „Lucrări de infrastructură necesare funcționării Colegiului Național Militar «Alexandru Ioan Cuza» în cazarma 3607 Constanța“ cu credite de angajament în sumă de 206.397 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pentru anul 2022.    (6)     Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (3),(4) și (13) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se autorizează Ministerul Apărării Naționale, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din prevederile capitolului bugetar, precum și între capitole bugetare, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din contractele de achiziții de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparații curente și reparații capitale la tehnica de luptă și echipamente militare, precum și pentru finalizarea unor achiziții de echipamente militare.      
				 + 
			  Articolul 10       (1)     Sumele alocate suplimentar Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru asigurarea utilităților de primă necesitate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările și completările ulterioare, pot fi utilizate și pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea prevăzute la art. 1 alin. (10), precum și pentru asigurarea cheltuielilor de masă și cazare prevăzute la  art. 17 , din același act normativ.    (2)     Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor de la  alin. (1) .    (3)     Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului 2022.      
				 + 
			  Articolul 11      În cadrul influenței prevăzute în  anexa nr. 2 , în bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, sunt cuprinse următoarele sume reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare:  a)    –1.940.595 mii lei la alineatul 51.01.07 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat“;   ...     b)    +418.685 mii lei la alineatul 51.01.08 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru șomaj“.   ...         
				 + 
			  Articolul 12      Se autorizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în anexa nr. 3/22/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să suplimenteze veniturile proprii cu suma de 45.000 mii lei la capitolul 34.10 „Venituri din taxe administrative, eliberări permise“, subcapitolul 34.10.50 „Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise“.      
				 + 
			  Articolul 13       (1)     Se autorizează Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor să efectueze, în anexa nr. 3/23/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, următoarele modificări la partea de venituri:  a)    să suplimenteze capitolul 34.10 „Venituri din taxe administrative, eliberări permise“, subcapitolul 34.10.50 „Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise“, cu suma de 120 mii lei;   ...     b)    să suplimenteze capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“, cu suma de 23.829 mii lei;   ...     c)    să suplimenteze capitolul 43.10 „Subvenții de la alte administrații“, subcapitolul 43.10.34 „Sume alocate din bugetul ANCPI pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului național de cadastru și carte funciară“, cu suma de 7.093 mii lei.   ...       (2)     Se autorizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să introducă în anexa nr. 3/23/27 „Fișa programului“ la programul bugetar 175 „Dezvoltarea durabilă a silviculturii“ indicatori de fundamentare noi, să modifice și să completeze informațiile prevăzute în fișa programului conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.159/2004 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite în scopul finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni.      
				 + 
			  Articolul 14       (1)     Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pentru proiectele finanțate potrivit prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările și completările ulterioare, să modifice creditele bugetare și de angajament aferente anilor anteriori prin diminuarea sumelor prevăzute la alineatele „Finanțare națională“ și „Finanțare externă nerambursabilă“ din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ cu valorile declarate neeligibile de către Organismul intermediar de transport, respectiv de autoritățile de control abilitate în acest sens, concomitent cu suplimentarea cu aceleași sume ale alineatului „Cheltuieli neeligibile“ din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ în anexa nr. 3/24/23 „Fișa Proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit și altor facilități și instrumente postaderare“, cu încadrarea în valoarea totală înscrisă în fișele de fundamentare ale proiectelor propuse la finanțare/finanțate în cadrul programelor, respectiv contractelor.    (2)    Din influența prevăzută în  anexa nr. 2  la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 72 „Active financiare“ suma de 150.000 mii lei se utilizează pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex“ - S.A., cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.    (3)     Suma prevăzută la  alin. (2)  se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex“ - S.A. într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului și se utilizează pentru reîntregirea fondurilor de exploatare, diminuate ca urmare a cheltuielilor cu despăgubirile stabilite de către instanțele de judecată, plătite pentru activitatea de investiții patrimoniu public și pentru acoperirea subcompensării de la bugetul de stat a pachetului de servicii la transportul cu metroul.    (4)    Din influența prevăzută în anexa nr. 2  la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 72 „Active financiare“ suma de 260.000 mii lei se utilizează pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători“ - S.A. cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.    (5)     Suma prevăzută la  alin. (4)  se utilizează de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători“ - S.A., astfel:  a)    suma de 208.000 mii lei pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii către Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.;   ...     b)    suma de 52.000 mii lei pentru plata plăților restante ale societății.   ...       (6)     Suma prevăzută la  alin. (4)  se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători“ - S.A. într-un cont de disponibil deschis la Trezoreria Statului și se utilizează pentru plățile menționate la  alin. (5) .    (7)    Din influența prevăzută în  anexa nr. 2  la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 72 „Active financiare“ suma de 1.322 mii lei se utilizează pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia“ - S.A. cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.    (8)     Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia“ - S.A. va utiliza suma prevăzută la  alin. (7)  pentru finanțarea obiectivului de investiții „Centru logistic destinat gestionării transportului aerian de mărfuri“.    (9)     Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „C.F.R. Călători“ - S.A., Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A și Societatea Națională „Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia“ - S.A. gestionează sumele prevăzute la  alin. (2) ,  (4)  și  (7)  prin conturi de disponibil distincte deschise pe numele acestora la Trezoreria Statului.      
				 + 
			  Articolul 15       (1)     Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să introducă în anexa nr. 3/24/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“ la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineatul 55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat“ obiectivul de investiții în continuare „Reabilitare DN 79 Arad-Oradea km 4 + 150 - km 115 + 923“, cu credite de angajament și credite bugetare, în sumă de 15.000 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.    (2)     Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să introducă în anexa nr. 3/24/29 „Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții“, la capitolul 84.01 „Transporturi“, la titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineatul 55.01.12 „Investiții ale agenților economici cu capital de stat“ următoarele obiective de investiții noi:  a)    „Extindere copertine modulare în Punctul de control trecere frontieră (P.C.T.F.) Nădlac II“, județul Arad, cu credite de angajament în sumă de 4.025 mii lei și credite bugetare în sumă de 3.630 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     b)    „Reamenajare intersecție DN 66 km 180 + 555 cu sens giratoriu în localitatea Hațeg“, județul Hunedoara, cu credite de angajament în sumă de 4.661 mii lei și credite bugetare în sumă de 503 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     c)    „Amenajare sens giratoriu la intersecția DN 6 cu DJ 401A, în orașul Bragadiru“, județul Ilfov, cu credite de angajament în sumă de 11.994 mii lei și credite bugetare în sumă de 3.200 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     d)    „Amenajare sens giratoriu la intersecția DN 6 cu străzile Podișor și Școlii, în localitatea Cornetu“, județul Ilfov, cu credite de angajament în sumă de 6.932 mii lei și credite bugetare în sumă de 82 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     e)    „Amenajarea unui punct de întoarcere pe DN 2 la ieșirea din localitatea Afumați spre Urziceni“, județul Ilfov, cu credite de angajament în sumă de 6.387 mii lei și credite bugetare în sumă de 200 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.   ...         
				 + 
			  Articolul 16       (1)     Se autorizează Ministerul Educației să efectueze în anexa nr. 3/25/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“ următoarele modificări la partea de venituri:  a)    să suplimenteze capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“ cu suma de 12.440 mii lei;   ...     b)    să suplimenteze capitolul 31.10 „Venituri din dobânzi“ cu suma de 2.779 mii lei;   ...     c)    să suplimenteze capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 390.037 mii lei;   ...     d)    să suplimenteze capitolul 36.10 „Diverse venituri“ cu suma de 9.798 mii lei;   ...     e)    să suplimenteze capitolul 37.10 „Transferuri voluntare altele decât subvențiile“ cu suma de 4.636 mii lei;   ...     f)    să suplimenteze capitolul 40.10 „Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate“ cu suma de 840 mii lei;   ...     g)    să diminueze capitolul 41.10 „Alte operațiuni financiare“ cu suma de 17.000 mii lei;   ...     h)    să suplimenteze capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“ cu suma de 92.640 mii lei;   ...     i)    să suplimenteze capitolul 43.10 „Subvenții de la alte administrații“ cu suma de 1.095 mii lei;   ...     j)    să suplimenteze capitolul 48.10 „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020“ cu suma de 700.214 mii lei.   ...       (2)     Se autorizează Ministerul Educației să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la  alin. (1) , inclusiv prin introducerea de subcapitole noi și redistribuiri între subcapitole.    (3)     Prin derogare de la prevederile art. 28^2 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de învățământ superior de stat fundamentează bugetul de venituri și cheltuieli, la nivelul estimat al acestora.    (4)     Se autorizează Ministerul Educației să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“, la capitolul 65.01 „Învățământ“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“, obiectivul de investiții nou „Construire cantină parter“ pentru Stațiunea Experimentală Viticolă Pietroasele din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 250 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.    (5)     Se autorizează Ministerul Educației să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“, la capitolul 65.10 „Învățământ“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“ următoarele obiective de investiții noi:  a)    „Construire Centru de valorificare economică a microproducției agricole și veterinare“ din cadrul Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 75 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     b)    „Construire Linie de vinificație și depozit de fructe“ din cadrul Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 330 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     c)    „Centrală termică pe gaze naturale pentru încălzire și apă caldă menajeră, inclusiv racordurile la rețelele de gaze naturale, apă potabilă din zonă și reabilitarea punctelor termice existente“ din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 300 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022;   ...     d)    „Centru de cercetare, dezvoltare și inovare în inteligență ambientală și securitate cibernetică - IASeC“ din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare în sumă de 700 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate pe anul 2022.   ...         
				 + 
			  Articolul 17       (1)     Din bugetul Ministerului Sănătății, rectificat potrivit prezentei ordonanțe, de la capitolul 66.01. „Sănătate“, titlul 20 „Bunuri și servicii“, se asigură cheltuielile aferente achiziției de vaccinuri.    (2)    În cadrul influenței prevăzute în  anexa nr . 2, în bugetul Ministerului Sănătății, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, sunt cuprinse următoarele sume reprezentând atât credite de angajament, cât și credite bugetare:  a)    + 781.310 mii lei la alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate“;   ...     b)    + 2.095.973 mii lei la alineatul 51.01.69 „Transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate“.   ...       (3)     În bugetul Ministerului Sănătății, la capitolul 66.01 „Sănătate“, alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate“ se majorează cu suma de 400.000 mii lei, atât la credite bugetare, cât și la credite de angajament, cu încadrarea în influența aprobată la titlul 51.01 „Transferuri între unități ale administrației publice“, pentru asigurarea alocației de hrană în unitățile sanitare publice conform Legii nr. 133/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, pentru punerea în aplicare a prevederilor  art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 165 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.    (4)     Pentru asigurarea cheltuielilor prevăzute la  alin. (1)  și a sumei prevăzute la  alin. (3) , Ministerul Sănătății efectuează virări de credite bugetare și de angajament, în condițiile Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu încadrarea în bugetul aprobat.      
				 + 
			  Articolul 18       (1)     Se autorizează Ministerul Culturii să suplimenteze în anexa nr. 3/2701/02 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate după caz pe anii 2022-2025“ (sume alocate din bugetul de stat) - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, titlul 10 „Cheltuieli de personal“ cu suma de 50 mii lei și titlul 20 „Bunuri și servicii“ cu suma de 250 mii lei, atât credite de angajament, cât și credite bugetare, cu încadrarea în influențele aprobate prin prezenta ordonanță.    (2)     Se autorizează Ministerul Culturii, în anexa nr. 3/27/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să suplimenteze veniturile proprii cu suma de 2.000 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitol 36.10.50 „Alte venituri“.    (3)     Se autorizează Ministerul Culturii, în anexa nr. 3/27/27 „Fișa programului“ la programul bugetar 2091 Programul național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2021“, să modifice și să completeze informațiile prevăzute în fișa programului conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023“, aprobată cu completări prin Legea nr. 198/2019, cu modificările ulterioare, cu încadrarea în valoarea totală a programului, inclusiv prin modificarea realizărilor anului 2021.      
				 + 
			  Articolul 19       (1)    Influența de 127.000 mii lei prevăzută în  anexa nr. 2  în bugetul Ministerului Economiei la capitolul 82.01 „Industria extractivă, prelucrătoare și construcții“, titlul 72 „Active financiare“, alineatul 72.01.01 „Participare la capitalul social al societăților comerciale“ poate fi utilizată pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al operatorilor economici din industria națională de apărare aflați sub autoritatea acestuia.    (2)     Suma prevăzută la  alin. (1)  se detaliază în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe prin ordin al ministrului economiei, pe operatorii economici din industria națională de apărare aflați sub autoritatea ministerului.    (3)     Suma prevăzută la  alin. (1)  detaliată potrivit  alin. (2)  se virează de către Ministerul Economiei operatorilor economici din industria națională de apărare aflați sub autoritatea ministerului și se utilizează pentru finanțarea investițiilor necesare protecției intereselor esențiale de securitate națională și care se referă la producția de armament, muniție și material de război, efectuată cu respectarea art. 346 alin. (1) lit. b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.    (4)     Se autorizează Ministerul Economiei să introducă în anexa nr. 3/35/27 „Fișa programului“ programul bugetar „Granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare“, cu credite de angajament în sumă de 500.000 mii lei la capitolul 80.01 „Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă“, la titlul 40 „Subvenții“.      
				 + 
			  Articolul 20      Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (4) și (13) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2010, republicată, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se autorizează:  a)    Serviciul de Informații Externe ca, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare pentru finanțarea unor cheltuieli cu bunuri și servicii;   ...     b)    Serviciul de Protecție și Pază ca, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din prevederile capitolului bugetar, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din contractele de achiziții de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparații curente și reparații capitale la tehnica din dotare, precum și pentru finalizarea unor achiziții de echipamente destinate executării misiunilor operative curente.   ...         
				 + 
			  Articolul 21       (1)     Se autorizează Academia Română, în anexa nr. 3/37/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii la capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 6.791 mii lei.    (2)     Se autorizează Academia Română să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la  alin. (1) .      
				 + 
			  Articolul 22      Se autorizează Agenția Națională de Presă AGERPRES, în anexa nr. 3/43/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să majoreze veniturile proprii la capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii“ cu suma de 200 mii lei.      
				 + 
			  Articolul 23      Se autorizează Institutul Cultural Român, în anexa nr. 3/44/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2022-2025 (sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii)“, să introducă la partea de venituri, capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 280 mii lei.      
				 + 
			  Articolul 24      Se autorizează Consiliul Superior al Magistraturii să modifice, în anexa nr. 3/47/21 „Fișa proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, postaderare, alți donatori și din alte facilități postaderare“, creditele de angajament aferente anului 2022 pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă, cu încadrarea în valoarea totală a contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare.      
				 + 
			  Articolul 25       (1)     Se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de management  pentru Programul operațional Infrastructură mare, în anexa nr. 3/54/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“, la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) - componenta 0101 „Finanțarea din FEN postaderare“, să majoreze creditele de angajament aferente anului 2022 și să diminueze creditele de angajament aferente anului 2023 cu suma de 2.000.000 mii lei.    (2)     Se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operațional Dezvoltare durabilă, în anexa nr. 3/54/25 „Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare“, să introducă Programul operațional Dezvoltare durabilă cu credite de angajament la componenta 0101 „Finanțarea din FEN postaderare“ în sumă de 9.700.000 mii lei și credite bugetare în sumă de 344.250 mii lei.      
				 + 
			  Articolul 26       (1)     Se autorizează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să introducă în anexa nr. 3/60/27 „Fișa programului“ programul bugetar „Program privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19“ cu credite de angajament în sumă de 50.000 mii lei la capitolul 80.01 „Acțiuni economice, comerciale și de muncă“, titlul 55 „Alte transferuri“.    (2)     Se autorizează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului să introducă în anexa nr. 3/60/27 „Fișa programului“ programul bugetar „Programul național pentru stimularea creării, dezvoltării și promovării brandurilor sectoriale - Schema de minimis pentru operatorii economici în vederea modernizării și dezvoltării stațiunilor balneare și balneoclimatice“ cu credite de angajament în sumă de 10.000 mii lei la capitolul 80.01 „Acțiuni economice, comerciale și de muncă“, titlul 55 „Alte transferuri“.      
				 + 
			  Articolul 27      În bugetul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, rectificat potrivit prezentei ordonanțe, la capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare“, titlul 55 „Alte transferuri“, este cuprinsă suma de 330.000 mii lei, reprezentând atât credite bugetare, cât și credite de angajament, pentru plata restanțelor înregistrate la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 262/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Agenția Spațială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene și termenii și condițiile aferente, semnat la București la 20 ianuarie 2011, pentru aderarea României la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene, semnată la Paris la 30 mai 1975, pentru aderarea României la Acordul dintre statele părți la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene și Agenția Spațială Europeană privind protecția și schimbul de informații clasificate, semnat la Paris la 19 august 2002.      
				 + 
			  Articolul 28       (1)     În bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale la capitolul 54.01 „Alte servicii publice generale“, titlul 50 „Fonduri de rezervă“ la articolul 50.01 „Fond de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului“ este cuprinsă suma de 125.000 mii lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, pentru proiectele finanțate în cadrul Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău la 11 februarie 2022, ratificat prin Legea nr. 129/2022.    (2)     În anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în limita sumei prevăzute la  alin. (1)  se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat sume pentru finanțarea proiectelor prevăzute la  alin. (1) .    (3)     Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8),(9),(12) și art. 47^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se autorizează Ministerul Finanțelor, până la sfârșitul exercițiului bugetar, să efectueze virări de credite bugetare și de angajament între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, din prevederile capitolului bugetar, aprobate prin legea bugetară anuală în bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale, precum și între capitole bugetare, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, pentru asigurarea cheltuielilor aferente datoriei publice guvernamentale.      
				 + 
			  Articolul 29       (1)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2022 pentru finanțarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 2.569.668 mii lei, după cum urmează:  a)    se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor cu suma de 215.019 mii lei, potrivit anexei  nr. 3 ;   ...     b)    se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, cu suma de 502.462 mii lei, potrivit  anexei nr. 4 ;   ...     c)    se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale cu suma de 150.000 mii lei, potrivit  anexei nr . 5. Repartizarea pe unități administrativ-teritoriale se face în funcție de lungimea și starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul județean, după consultarea primarilor;   ...     d)    se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 1.701.142 mii lei;   ...     e)    se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea învățământului particular și a celui confesional, acreditate, cu suma de 1.045 mii lei, potrivit  anexei nr . 6.   ...       (2)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la  alin. (1) lit. a)  au următoarea destinație:  a)    suma de 187.037 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României în perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2022-2023, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.007/2022 privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 pentru anul școlar 2022-2023, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018;   ...     b)    suma de 18.788 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale școlarizați în sistemul de învățământ preuniversitar, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 838/2022 privind stabilirea cuantumului limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor la îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum și sumele de bani pentru nevoi personale, pentru copiii și tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială într-un serviciu public de tip rezidențial, precum și pentru mamele protejate în centre maternale și ale art. 129 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     c)    suma de 637 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare ale Căminului pentru persoane vârstnice Jimbolia, preluat ca structură fără personalitate juridică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș;   ...     d)    suma de 8.557 mii lei pentru finanțarea burselor acordate elevilor care frecventează învățământul special, potrivit prevederilor art. 82 și 105 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.   ...       (3)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la  alin. (1) lit. b)  au următoarea destinație:  a)    suma de 147.000 mii lei pentru finanțarea, în anul 2022, a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 300 de unități de învățământ preuniversitar de stat, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2022 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 300 de unități de învățământ preuniversitar de stat;   ...     b)    suma de 369 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor Centrului de zi „Sf. Nicolae“ și Centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu „Sf. Nicolae“ din localitatea Recea, județul Maramureș;   ...     c)    cu suma de 637 mii lei se diminuează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate orașului Jimbolia, județul Timiș, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare ale Căminului pentru persoane vârstnice Jimbolia, ca urmare a preluării acestuia ca structură fără personalitate juridică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș;   ...     d)    suma de 46.830 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 564/2017, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 838/2022 și ale art. 129 din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;   ...     e)    suma de 17.457 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României la nivelul municipiului București, în perioada septembrie-decembrie a anului școlar 2022-2023, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.007/2022;   ...     f)    suma de 291.443 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor, potrivit prevederilor art. 82 și 105 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.   ...       (4)     Suma prevăzută la  alin. (3) lit. a)  se repartizează pe județe prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea ordinului prevăzut la art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2022. Cu sumele repartizate se rectifică bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.    (5)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la  alin. (1) lit. d)  au următoarea destinație:  a)    suma de 192.000 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor aferente plății personalului de recensământ, potrivit prevederilor art. 18 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2020 pentru stabilirea bugetului și a categoriilor de cheltuieli necesare efectuării recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, precum și a măsurilor pentru punerea în aplicare a unor dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare;   ...     b)    suma de 142 mii lei pentru finanțarea serviciilor publice de salvare acvatică - salvamar și a posturilor de prim ajutor la nivelul comunei Tuzla, județul Constanța, în baza prevederilor art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările și completările ulterioare;   ...     c)    suma de 1.009.000 mii lei se alocă pe județe și municipiul București, potrivit prevederilor  art. 32 ;   ...     d)    suma de 500.000 mii lei pentru finanțarea gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/ autorizat pentru transportul local rutier și naval, potrivit prevederilor art. L din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.   ...       (6)     Suma prevăzută la  alin. (5) lit. a)  se repartizează pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Național de Statistică. Cu sumele repartizate se rectifică bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, în vederea efectuării plăților către personalul de recensământ.      
				 + 
			  Articolul 30       (1)    Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la  art. 29 alin. (3) lit. a)-f)  pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul București se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, direct proporțional cu necesarul stabilit potrivit datelor de fundamentare transmise de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, iar pentru finanțarea cheltuielilor cu bursele acordate elevilor din învățământul de masă, prevăzute la  alin. (3) lit. f) , și pentru redistribuiri de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 104 alin. (2) lit. b)-d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în baza actului administrativ emis de inspectorul școlar general al inspectoratului școlar județean/al municipiului București, cu privire la repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum și pe unități de învățământ.    (2)     Repartizarea pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul București, după caz, a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea unităților de învățământ particular și confesional, acreditate, prevăzute la  art. 29 alin. (1) lit. e) , se face prin decizie a directorului direcției generale regionale a finanțelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, în baza actului administrativ emis de inspectorul școlar general al inspectoratului școlar județean/al municipiului București, cu privire la repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, precum și pe unități de învățământ.      
				 + 
			  Articolul 31      Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale în cuantum de 28.518 mii lei, prevăzute la punctul ***) din nota de subsol din anexa nr. 7 la Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, pentru județul Suceava, se repartizează pe unități administrativ-teritoriale potrivit  anexei nr . 7.      
				 + 
			  Articolul 32       (1)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la  art. 29 alin. (5) lit. c)  se alocă, pe județe și municipiul București, în scopul achitării:  a)    plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, raportate potrivit legii, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări;   ...     b)    sumelor certe și exigibile datorate de unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat pe baza deconturilor justificative, înregistrate în contabilitate la data de 30 iunie 2022 inclusiv, pentru acoperirea diferenței dintre prețul reglementat al energiei termice livrate populației și prețul de facturare al energiei termice livrate populației, diminuate cu plățile efectuate la data cererii;   ...     c)    plăților restante, precum și obligațiilor fiscale care reprezintă condiție de achitare pentru înlesnirea la plată acordată, potrivit legii, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, raportate potrivit legii, după caz.   ...       (2)     În înțelesul prezentului articol, plățile restante înregistrate în contabilitatea instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sunt numai plățile restante aferente cheltuielilor care pot fi finanțate din bugetele locale.    (3)     Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor alocate în condițiile  alin. (1)  se face în scopul achitării plăților restante, sumelor certe și exigibile rezultate din deconturi justificative și a obligațiilor fiscale prevăzute la respectivul alineat, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, reprezentând:  a)    obligații de plată rezultate din relațiile cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări;   ...     b)    sume certe și exigibile neachitate de unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat pe baza deconturilor justificative, înregistrate în contabilitate la data de 30 iunie 2022 inclusiv, pentru acoperirea diferenței dintre prețul local al energiei termice facturate populației și prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrate populației, diminuate cu plățile efectuate la data cererii;   ...     c)    obligații de plată față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale.   ...       (4)     Suma repartizată potrivit  alin. (1)  va fi utilizată exclusiv pentru:  a)    stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care reprezintă condiție de achitare pentru înlesnirea la plată acordată/planul de reorganizare aprobat, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări ai unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale;   ...     b)    stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care reprezintă condiție de achitare pentru înlesnirea la plată acordată/planul de reorganizare aprobat, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat;   ...     c)    stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care reprezintă condiție de achitare pentru înlesnirea la plată acordată/planul de reorganizare aprobat, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat;   ...     d)    stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care reprezintă condiție de achitare pentru înlesnirea la plată acordată, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 30 iunie 2022 inclusiv, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale.   ...       (5)     Prevederile  alin. (4)  se aplică și pentru contribuabilii care se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, cu autorizarea judecătorului-sindic sau avizul administratorului judiciar.    (6)     În scopul alocării sumelor în condițiile  alin. (1) , unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot depune, până la data de 31 octombrie 2022 inclusiv, la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, cereri scrise însoțite de următoarele documente:  a)    situația obligațiilor de plată către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări și/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, prevăzuți la  alin. (4) lit. a)-c) , după caz;   ...     b)    certificatele de atestare fiscală ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat/ furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, prevăzuți la  alin. (4) , după caz, emise de organele fiscale;   ...     c)    acorduri încheiate între unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale și furnizorii de bunuri, servicii sau lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat ai unităților administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, pentru stingerea obligațiilor fiscale prevăzute la  alin. (4) lit. a)  și  b) , precum și acorduri încheiate între unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat și furnizorii cărora aceștia le datorează sume, pentru stingerea obligațiilor fiscale prevăzute la  alin. (4) lit. c) , denumite în continuare acorduri, corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală prevăzute la  lit. b) . Prin aceste acorduri furnizorii de bunuri, servicii și lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat/furnizorii de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat confirmă faptul că sunt de acord cu stingerea obligațiilor fiscale potrivit prevederilor prezentului articol.   ...       (7)     Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/ Administrațiile județene ale finanțelor publice analizează cererile în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la depunerea acestora, din punctul de vedere al respectării prevederilor prezentului articol. Zilnic, pentru cererile care se încadrează în prevederile prezentului articol, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice întocmesc o situație centralizatoare care conține suma necesar a fi repartizată unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.    (8)     În prima zi lucrătoare de la întocmirea situației centralizatoare, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice transmit o cerere Ministerului Finanțelor prin care solicită repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, corespunzătoare sumei totale care face obiectul situației centralizatoare. Suma din cerere se diminuează cu eventualele sume solicitate prin cereri anterioare și nevirate în contul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale potrivit  alin. (17) .    (9)     Ministerul Finanțelor înregistrează cererile în ordinea primirii acestora și repartizează sumele solicitate, pe fiecare județ/municipiul București, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea acestora, în limita sumei prevăzute la  alin. (1) .    (10)     Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor  alin. (9)  în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2022, pe care le comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice.    (11)     Ministerul Finanțelor restituie cu adresă direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice cererile prevăzute la  alin. (9)  pentru care nu mai există sume de repartizat, din sumele prevăzute la  alin. (1) .    (12)     Certificatele de atestare fiscală ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat se solicită organelor fiscale centrale competente de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, se eliberează în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea solicitării, pe baza datelor existente în evidența creanțelor fiscale ale organelor fiscale centrale  competente, și cuprind obligațiile fiscale care fac obiectul stingerii potrivit  alin. (4) , existente în sold la data de 30 iunie 2022 inclusiv și nestinse până la data eliberării acestora.    (13)     Sumele destinate achitării obligațiilor de plată care fac obiectul cererilor scrise prevăzute la  alin. (6)  nu pot fi mai mari decât obligațiile de plată și obligațiile fiscale prevăzute la  alin. (4)  pentru stingerea cărora se utilizează rezultatele din certificatele de atestare fiscală.    (14)     Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/ Administrațiile județene ale finanțelor publice au obligația de a repartiza sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 comunicate de Ministerul Finanțelor, pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, în termen de o zi lucrătoare de la comunicare. Repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale se face prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, prin decizie a directorilor generali ai direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/șefilor administrațiilor județene ale finanțelor publice. Sumele ce se repartizează unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sunt cele înscrise în cererile pentru care Ministerul Finanțelor a repartizat sume potrivit  alin. (9) .    (15)     În termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea sumelor de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, inclusiv instituțiile din subordine, după caz, au obligația de a depune la unitățile Trezoreriei Statului la care acestea își au conturile deschise următoarele documente:  a)    bugetele locale majorate cu sumele repartizate, în condițiile art. 82 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau rectificate, după caz, pentru instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz;   ...     b)    cererile pentru deschiderea de credite bugetare și dispozițiile bugetare de repartizare a creditelor bugetare, aferente cheltuielilor bugetare privind stingerea obligațiilor fiscale prevăzute la  alin. (4) ;   ...     c)    ordinele de plată prin care unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale virează sumele aprobate în conturile de venituri ale instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale;   ...     d)    ordinele de plată prin care unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale achită la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale obligațiile fiscale aparținând furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat sau propriile obligații fiscale, după caz.   ...       (16)     Virarea în contul bugetelor locale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, repartizate potrivit prevederilor prezentului articol, se efectuează de către unitățile Trezoreriei Statului în următoarele condiții:  a)    existența bugetelor locale majorate sau rectificate, inclusiv a bugetelor rectificate ale instituțiilor publice finanțate integral ori parțial din bugetul local și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz, cu sumele repartizate potrivit  alin. (14) ;   ...     b)    existența deschiderilor de credite bugetare disponibile cel puțin la nivelul ordinelor de plată prezentate;   ...     c)    sumele înscrise în ordinele de plată, depuse potrivit  alin. (15) , sunt în limita sumelor înscrise în acordurile încheiate și a sumelor reprezentând plăți restante pe care unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale/instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale le datorează bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale;   ...     d)    sumele sunt utilizate conform destinației pentru care au fost alocate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice;   ...     e)    sumele din certificatele de atestare fiscală care au stat la baza suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale sunt reconfirmate de organele fiscale centrale. În acest scop, la data primirii documentelor de plată, depuse de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, unitățile Trezoreriei Statului vor solicita organelor fiscale centrale competente actualizarea sumelor din certificatele de atestare fiscală care au stat la baza suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, acestea având obligația de a actualiza/confirma sumele respective în cadrul aceleiași zile. În cazul în care sumele care fac obiectul documentelor de plată, prezentate de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, sunt mai mari decât cele cuprinse în certificatele de atestare fiscală actualizate, acestea se restituie unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pentru a fi refăcute în termen de o zi lucrătoare de la restituire.   ...       (17)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale care se virează în conturile bugetelor locale potrivit prevederilor  alin. (16)  vor fi diminuate față de cele aprobate prin decizie a conducătorului entității la care s-a depus inițial cererea, atât cu eventualele obligații fiscale stinse după data eliberării certificatelor de atestare fiscală care au stat la baza solicitării sumelor defalcate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, cât și cu sumele înscrise în documentele de plată care nu îndeplinesc condițiile  alin. (15) . Cu diferența dintre sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale repartizate și cele virate în conturile acestora, unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale își diminuează bugetele locale, inclusiv bugetele rectificate ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz, modificate potrivit  alin. (15) lit. a) .    (18)     Unitățile Trezoreriei Statului transmit titularilor de cont copii ale documentelor de plată aferente achitării obligațiilor prevăzute la  alin. (3)  și  (4)  la adresele comunicate de aceștia și eliberează extrase de cont potrivit prevederilor legale în vigoare. Titularii conturilor vor înregistra în contabilitatea proprie stingerea obligațiilor fiscale și a obligațiilor de plată față de furnizorii de bunuri, servicii și lucrări/furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, după caz, și vor transmite furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări/furnizorilor care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, ale căror obligații fiscale au fost stinse, copii ale extraselor de cont și ale documentelor de plată care vor sta la baza înregistrării în contabilitatea acestora a stingerii creanțelor de natură comercială și a obligațiilor fiscale aferente operațiunilor respective, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.    (19)     Sumele alocate potrivit prevederilor  alin. (3)-(17) , repartizate și neutilizate până la data de 29 noiembrie 2022 inclusiv, se comunică Ministerului Finanțelor de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice până la data de 5 decembrie 2022 inclusiv, în vederea retragerii lor.    (20)     Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de realitatea și exactitatea sumelor înscrise în documentele prevăzute la  alin. (6) , de corespondența acestora cu sumele înregistrate în contabilitate la data de 30 iunie 2022, precum și de conformitatea datelor înscrise în aceste documente cu cele din documentele justificative care au stat la baza întocmirii lor.    (21)     Răspunderea pentru stabilirea sumelor solicitate care fac obiectul cererilor depuse, precum și pentru utilizarea acestora în conformitate cu prevederile prezentului articol revine ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.    (22)     Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul contractelor de cesiune prin intermediul cărora furnizorii de bunuri, servicii și lucrări prevăzuți la  alin. (1) lit. a)  sau furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat prevăzuți la  alin. (1) lit. b)  au cesionat dreptul asupra sumelor de încasat de la unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale sau de la instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale.    (23)     În aplicarea prevederilor  alin. (3)-(18) , în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se emit norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.      
				 + 
			  Articolul 33       (1)     Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la  art. 29 alin. (5) lit. d)  se alocă în limita sumei de 30 lei/lună/beneficiar unităților administrativ-teritoriale care au efectuat plăți până la data de 30 iunie 2022 pentru gratuitatea acordată în anul 2022 elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval, conform prevederilor art. L din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, cu modificările ulterioare.    (2)     În scopul alocării sumelor de la bugetul de stat, unitățile administrativ-teritoriale depun până la data de 15 septembrie 2022 la inspectoratele școlare județene/al municipiului București copii ale documentelor justificative care atestă plățile efectuate până la data de 30 iunie 2022, reprezentând contravaloarea gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, pentru transportul local rutier și naval, însoțite de listele beneficiarilor pentru care s-au efectuat plăți.    (3)     Inspectoratele școlare județene/al municipiului București verifică dacă beneficiarii din listele prevăzute la  alin. (2) , pentru care s-a acordat gratuitatea, au calitatea de elev și întocmesc situația centralizată la nivelul fiecărui județ/municipiului București, care cuprinde denumirea unităților administrativ-teritoriale, numărul total de beneficiari pentru care s-a acordat gratuitatea, numărul de beneficiari pentru care s-a acordat gratuitatea și care au calitatea de elev, sumele plătite de către fiecare unitate administrativ-teritorială, precum și sumele maxime ce pot fi acordate de la bugetul de stat, potrivit prevederilor  alin. (1) .    (4)     Situația centralizatoare prevăzută la  alin. (3)  se transmite direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/ administrațiilor județene ale finanțelor publice, până la data de 26 septembrie 2022.    (5)     Până la data de 7 octombrie 2022, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice transmit Ministerului Finanțelor solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022, corespunzătoare sumei totale comunicate de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.    (6)     Ministerul Finanțelor înregistrează cererile și repartizează sumele solicitate, pe fiecare județ/municipiul București, până la data de 17 octombrie 2022, în limita sumei prevăzute la  art. 29 alin. (5) lit. d) . Dacă suma solicitărilor transmise potrivit  alin. (5)  depășește suma prevăzută la  art. 29 alin. (5) lit. d) , aceasta se repartizează județelor direct proporțional cu sumele solicitate.    (7)     Ministerul Finanțelor este autorizat să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor  alin. (6)  în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2022, pe care le comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice.    (8)     Ordonatorii principali de credite răspund de realitatea documentelor depuse la inspectoratele școlare județene/al municipiului București potrivit  alin. (2) , precum și de conformitatea documentelor depuse cu cele care au stat la baza înregistrării sumelor în contabilitatea proprie.      
				 + 
			  Articolul 34      Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în  anexa nr. 8 .        
				 + 
			  Capitolul II   Dispoziții finale     
				 + 
			  Articolul 35       (1)    Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate prin prezenta ordonanță în bugetele lor și în anexele la acestea pe anul 2022, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare între articolele și alineatele titlurilor de cheltuieli pentru care sunt aprobate influențe în  anexa nr. 2 , să introducă proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile noi și să comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia.    (2)     Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze și să aprobe virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la „Obiective/proiecte de investiții în continuare“ și „Obiective/proiecte de investiții noi“ la poziția „Alte cheltuieli de investiții“, cuprinse în programul de investiții publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate.    (3)    Se autorizează ordonatorii principali de credite să modifice în anexa nr. 3/XX/29 „Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții“ creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a obiectivului/proiectului/categoriei de investiții, cu respectarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate pentru anul 2022.    (4)     Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările prevăzute la  alin. (3)  corespunzător și în celelalte anexe la bugetul acestora.    (5)     Modificările prevăzute la  alin. (2)-(4)  se efectuează și se comunică Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.      
				 + 
			  Articolul 36       (1)     Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2022 ale instituțiilor publice subordonate finanțate parțial din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de subdiviziuni noi ale clasificației bugetare pe partea de venituri și titluri noi pe partea de cheltuieli, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, și să le comunice Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.    (2)     În aplicarea prevederilor  alin. (1)  nu se pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare de la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă“.      
				 + 
			  Articolul 37       (1)     Se autorizează ordonatorii principali de credite să modifice în anexele nr. 3/XX/21 „Fișa proiectului cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de preaderare, postaderare, alți donatori și din alte facilități postaderare“ și nr. 3/XX/23 „Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit și altor facilități și instrumente postaderare“ creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori pentru proiectele cu finanțare externă nerambursabilă, cu încadrarea în valoarea totală a contractelor/deciziilor/ ordinelor de finanțare.    (2)     Se autorizează ordonatorii principali de credite să modifice în anexa nr. 3/XX/29 „Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții“ creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a obiectivului/proiectului/categoriei de investiții, corespunzător prevederilor  alin. (1) .    (3)     Modificările prevăzute la  alin. (1)  și  (2)  se efectuează și se comunică Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.      
				 + 
			  Articolul 38       (1)     Se autorizează instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să introducă modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2022 ale instituțiilor de învățământ superior militar subordonate, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.59 „Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională“ și în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.02 „Transferuri de capital“, alineatul 51.02.44 „Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională pentru finanțarea investițiilor“.    (2)     Se autorizează instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să introducă modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2022 ale unităților din rețeaua sanitară proprie, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, cu încadrare în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.03 „Acțiuni de sănătate“ și în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.02 „Transferuri de capital“, alineatul 51.02.12 „Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale“.    (3)     În aplicarea prevederilor  alin. (1)  și  (2)  nu se pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare de la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă“.      
				 + 
			  Articolul 39      Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 și 1238 bis din 28 decembrie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:  1.    La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:   (5)     Dispozițiile referitoare la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2014-2020, precum și prevederile art. 21 alin. (2), alin. (4)-(9), alin. (13) și (16), art. 42-44 și 57 se aplică în mod corespunzător și în cazul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.      ...     2.    La articolul 20, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:   (3)     Se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2021-2027 să introducă titlul din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, respectiv titlul 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare», precum și creditele de angajament reprezentând contribuția națională si alte cheltuieli aferente programelor noi prevăzute la alin. (1), în bugetul propriu și în anexele nr. 3/xx/25 și 3/xx/24 la bugetul acestora.    (4)     Se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management pentru perioada de programare 2021-2027 să asigure creditele bugetare în anul 2022, reprezentând contribuția națională și alte cheltuieli aferente programelor noi, introduse potrivit alin. (1), la titlul 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare», prin virări de credite bugetare între titlurile, articolele și alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol sau de la alte capitole, cu reflectarea corespunzătoare în anexele nr. 3/xx/25 și 3/xx/24 la bugetul acestora.      ...     3.    La articolul 21, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:   (2)     Prin derogare de la art. 47 alin. (16) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, pe baza contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate cu autoritatea de management, respectiv avizelor de principiu emise de acestea, se autorizează ordonatorii de credite să introducă în bugetul propriu titlul din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2021-2027, respectiv titlul 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare».   ...............................................................................................    (4)     Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă în bugetul propriu și în anexele nr. 3/XX/21, 3/XX/23, 3/XX/27 și 3/XX/29, după caz, creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi, pentru asigurarea cofinanțării publice și a cheltuielilor neeligibile conform contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate cu autoritățile de management, respectiv avizelor de principiu emise de acestea în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027, să introducă creditele de angajament și creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2023-2025 și anii ulteriori și, după caz, să modifice Programul de investiții publice.      ...     4.    La articolul 21, după alineatul (11) se introduc cinci noi alineate, alin. (12)-(16), cu următorul cuprins:   (12)     La solicitarea ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă subdiviziuni în cadrul titlului 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare» în vederea evidențierii fluxurilor financiare aferente perioadei de programare 2021-2027.    (13)     Se interzice ordonatorilor de credite cu rol de autoritate de management sau cu rol de beneficiar să introducă sumele aferente programelor și proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2021-2027 la subdiviziuni aferente perioadei de programare 2007-2013.    (14)     Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare»:  a)    redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management/autoritate de certificare pentru perioada de programare 2021-2027;   ...     b)    redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, în funcție de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare pentru asigurarea finanțării proiectelor aflate în implementare pentru perioada de programare 2021-2027;   ...     c)    redistribuiri de credite de angajament și de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat beneficiari și cei cu rol de autoritate de management/ certificare pentru asigurarea finanțării corespunzătoare a proiectelor/programelor implementate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru asigurarea finanțării unor proiecte noi introduse în buget pentru perioada de programare 2021-2027.   ...       (15)     Virările și/sau redistribuirile de credite bugetare efectuate potrivit prezentului articol se pot efectua și de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, cu excepția sumelor alocate din aceste fonduri.    (16)     Sumele prevăzute pe total la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă“ din cadrul titlului 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare» nu pot fi diminuate.      ...     5.    La articolul 22, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alin. (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:   (3^1)    Se autorizează ordonatorii de credite ai bugetului de stat cu rol de coordonator de reformă și/sau investiții să introducă în buget și în anexele nr. 3/XX/24 și 3/XX/25 creditele de angajament reprezentând fonduri europene nerambursabile din cadrul asistenței financiare nerambursabile și, respectiv, fonduri din împrumut rambursabil din cadrul sumelor aferente componentei de împrumut a PNRR, necesare implementării reformelor și investițiilor aferente Mecanismului de redresare și reziliență, aprobate în conformitate cu art. 5 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022.    (3^2)    Se autorizează coordonatorii de reforme și/sau investiții să fundamenteze și să introducă în buget și în anexele nr. 3/XX/24 și 3/XX/25 creditele de angajament necesare implementării reformelor/investițiilor reprezentând TVA și finanțare publică națională inclusiv creditele de angajament pentru încheierea contractelor potrivit art. 24 alin. (1) din ordonanța de urgență a Guvernului sus-menționată, în baza certificării de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a faptului că sumele introduse sunt destinate finanțării cheltuielilor necesare implementării unor reforme și/sau investiții, inclusiv investiții specifice locale, pentru care nu sunt prevăzute alocări în cadrul PNRR, cu scopul atingerii jaloanelor și țintelor prevăzute în Decizia de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării Planului de redresare și reziliență al României.      ...     6.    La articolul 22, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alin. (6^1)-(6^3), cu următorul cuprins:   (6^1)    Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 60 «Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR»:  a)    redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme și/sau investiții;   ...     b)    redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiar, în funcție de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor, investițiilor și/sau reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență pentru asigurarea finanțării proiectelor, investițiilor și/sau reformelor aflate în implementare;   ...     c)    redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiari și cei cu rol de autoritate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru asigurarea finanțării corespunzătoare a proiectelor, investițiilor și/sau reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru asigurarea finanțării unor proiecte noi introduse în buget potrivit alin. (7).   ...       (6^2)    Se autorizează Ministerul Finanțelor să efectueze, pe parcursul întregului an, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor de la bugetul de stat aprobate la titlul 61 «Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR»:  a)    redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reforme și/sau investiții;   ...     b)    redistribuiri de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiar, în funcție de stadiul implementării, la nivelul fiecărui ordonator de credite, a proiectelor, investițiilor și/sau reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență pentru asigurarea finanțării proiectelor, investițiilor și/sau reformelor aflate în implementare;   ...     c)    redistribuiri de credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat cu rol de beneficiari și cei cu rol de autoritate de coordonator de reforme și/sau investiții pentru asigurarea finanțării corespunzătoare a proiectelor, investițiilor și/sau reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru asigurarea finanțării unor proiecte noi introduse în buget potrivit alin. (7).   ...       (6^3)    Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (6) se pot efectua și de la titlurile de cheltuieli care au fost majorate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, cu excepția sumelor alocate din aceste fonduri.      ...     7.    La articolul 22, alineatele (4), (5), (10) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:   (4)     Prevederile alin. (3), (3^1) și (3^2) se aplică și ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat pentru asigurarea sumelor necesare coordonatorilor de reforme și/sau investiții aflați în subordinea acestora, precum și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, pentru Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.    (5)     Redistribuirile de credite bugetare și de angajament pentru implementarea proiectelor/investițiilor/reformelor finanțate din Mecanismul de redresare și reziliență prevăzute la alin. (3), (3^1), (3^2) și (4) se realizează în cadrul acelorași titluri de cheltuieli.   ...............................................................................................    (10)     Sumele prevăzute pe total la articolul/alineatul bugetar «Fonduri europene nerambursabile» din cadrul titlului 60 «Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR» nu pot fi diminuate.    (11)     Fondurile cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite, potrivit prevederilor alin. (1), (3), (3^1), (3^2) și (4), sunt destinate exclusiv proiectelor finanțate din fonduri europene aferente Planului național de redresare și reziliență, nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor de altă natură și nu pot fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.      ...     8.    La articolul 48 alineatul (1), lit. d) se modifică și va avea următorul cuprins:   d)    cu sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială determinate de acordarea, în anul 2022, a unor creșteri salariale și bonusuri prevăzute prin acte normative sau hotărâri judecătorești și/sau de creșterea numărului de personal, în anul 2022, ca urmare a diversificării/extinderii activității prevăzute prin acte normative, acte administrative ale autorității publice tutelare sau hotărâri judecătorești.   ...       ...     9.    La articolul 51, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul conținut:   (2)     Se autorizează Institutul Național de Statistică să utilizeze economiile înregistrate la cheltuielile de personal aferente organizării și desfășurării recensământului populației și locuințelor din România, pentru acoperirea unor cheltuieli de personal ale aparatului propriu și ale structurilor teritoriale.      ...     10.    Articolul 56 se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 56      Pentru unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care finanțează din bugetele locale în anul 2022 cheltuielile aferente gratuității acordate elevilor din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier și naval, conform prevederilor art. L din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare.        ...     11.    La bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale la anexa nr. 3/65/27, descrierea la Fișa Programului 721 „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții“ se va completa cu următoarele acte normative:   .............................................................................................    –   O.U.G. nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii «IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE», cu modificările și completările ulterioare;   ...     –   O.U.G. nr. 24/2022 privind aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească, cu modificările ulterioare;   ...     –   O.U.G nr. 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM INVEST PLUS și a componentelor acesteia - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION și RURAL INVEST;   ...     –   H.G. nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum și modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.   ...       ...         
				 + 
			  Articolul 40      Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se repartizează sumele reținute în proporție de 10% conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 41      Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și c),art. 17 alin. (2),art. 24 și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (2),(4),(5) și (6) din Legea nr. 312/2021 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022:  a)    pentru anul 2022, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 491.765,6 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 281.679,6 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 103.514,9 milioane lei, pentru bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 54.821,2 milioane lei, pentru bugetul instituțiilor/ activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 36.518,9 milioane lei și pentru alte bugete componente ale bugetului general consolidat este de 11.485,0 milioane lei;   ...     b)    plafonul nominal al soldului bugetului general consolidat este de –80.154,0 milioane lei și al soldului bugetului de stat este de –90.738,4 milioane lei;   ...     c)    pentru anul 2022, plafonul nominal al cheltuielilor de  personal din bugetul general consolidat este de 118.156,9 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 59.314,2 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 37.121,5 milioane lei, pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 309,9 milioane lei și pentru bugetul instituțiilor/ activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 20.066,2 milioane lei și pentru alte bugete componente ale bugetului general consolidat este de 763,5 milioane lei;   ...     d)    plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor, și de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, pentru anul 2022, este de 40.000 milioane lei;   ...     e)    pentru anul 2022, plafonul privind finanțările rambursabile, care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 1.600 milioane lei, iar plafonul privind tragerile din finanțările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de către unitățile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale este în sumă de 2.500 milioane lei. Valoarea aferentă finanțărilor rambursabile, care poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, este de maximum:  (i)    50 milioane lei, în cazul comunelor;   ...     (ii)    100 milioane lei, în cazul orașelor;   ...     (iii)    150 milioane lei, în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului București și județelor.   ...      ...         
				 + 
			  Articolul 42      Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat și pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital aferente obligațiilor de plată care nu pot fi asigurate din bugetul aprobat.      
				 + 
			  Articolul 43       Anexele nr. 1-8  fac parte integrantă din prezenta ordonanță.         PRIM-MINISTRU    NICOLAE-IONEL CIUCĂ    Contrasemnează:    Viceprim-ministru,  ministrul transporturilor și infrastructurii,    Sorin Mihai Grindeanu    Ministrul finanțelor,    Adrian Câciu    Secretarul general al Guvernului,    Marian Neacșu    București, 18 august 2022.   Nr. 19.    
				 + 
			  Anexa nr. 1       TOTAL     Influențe asupra veniturilor bugetului de stat    pe anul 2022    detaliate pe capitole și subcapitole             -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       0001     01                         VENITURI - TOTAL     21.418.906       0002     01                         I. VENITURI CURENTE     19.946.291       0003     01                         A. VENITURI FISCALE     17.760.166       0004     01                         A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL     4.144.138       0005     01                         A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE     4.018.138       0101                              IMPOZIT PE PROFIT     4.018.138            01                         Impozit pe profit de la agentii economici     3.357.356            02                         Impozit pe profit de la bancile comerciale     660.782       0301                              IMPOZIT PE VENIT     1.606.544            02                         Impozit pe venituri din salarii     -20.604            04                         Impozit pe venituri din dividende     654.335            05                         Impozit pe venituri din dobanzi     -32.241            06                         Impozit pe venituri din pensii     157.537            07                         Impozit pe veniturile din premii     15.470            11                         Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuala     3.592            16                         Impozit pe venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/ conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil precum si a contractelor de agent     2.350            18                         Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal     123.199            19                         Sume virate pentru sponsorizarea entitatilor non-profit     30.843            21                         Impozit pe veniturile din arenda bunurilor agricole     18.903            22                         Impozit pe veniturile din jocuri de noroc     173.832            26                         Impozitul pe veniturile din activitati independente realizate in baza contractelor de activitate sportiva     13.456            27                         Plati anticipate in contul impozitului pe venit anual datorat pentru unele venituri din activitati independente, precum si pentru venituri din alte surse     -6.503            50                         Impozit pe venituri din alte surse     12.648            51                         Impozit pe venit aferent declaratiei unice     454.607            60                         Regularizari     5.120       0401                              COTE SI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (SE SCAD)     -1.606.544            01                         Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)     -1.606.544       0500     01                         A13. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL     126.000       0501                              ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL     126.000            01                         Impozit pe veniturile realizate de persoanele nerezidente     126.000       1000     01                         A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII     13.221.291       1001                              TAXA PE VALOAREA ADAUGATA     5.541.384       1101                              SUME DEFALCATE DIN TVA     -2.569.668            01                         Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judetelor (se scad)     -215.019            02                         Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru finantarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor, sectoarelor si Municipiului Bucuresti (se scad)     -502.462            05                         Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru drumuri (se scad)     -150.000            06                         Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale (se scad)     -1.701.142            09                         Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru finantarea invatamantului particular si a celui confesional (se scad)     -1.045       1201                              ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE BUNURI SI SERVICII     11.300.022            11                         Taxa pe venituri suplimentare obtinute ca urmare a dereglementarii preturilor din sectorul gazelor naturale.     8.054.446            17                         Impozitul pe venitul suplimentar realizat de producatorii de energie electrica in conformitate cu Legea nr. 259/2021     3.245.576       1401                              ACCIZE     -1.970.889       1501                              TAXE PE SERVICII SPECIFICE     20            50                         Alte taxe pe servicii specifice     20       1601                              TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZARII BUNURILOR SAU PE DESFASURAREA DE ACTIVITATI     920.422            01                         Taxe pentru jocurile de noroc     920.422       1700     01                         A5. IMPOZIT PE COMERTUL EXTERIOR SI TRANZACTIILE INTERNATIONALE     447.038       1701                              VENITURI INCADRATE IN RESURSELE PROPRII ALE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE     447.038            01                         Taxe vamale     447.038       1800     01                         A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE     -52.301       1801                              ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE     -52.301            01                         Majorari de intarziere aferente taxelor vamale, taxelor agricole si taxelor anti-dumping     385            02                         Taxe vamale din sumele datorate pana la data de 31.12.2006     1.029            07                         Impozitul specific     -54.031            50                         Alte impozite si taxe     316       2000     01                         B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI     -279.355       2001                              CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR     -279.355            05                         Varsaminte de la persoane juridice, pentru persoane cu handicap neincadrate     -279.355       2101                              CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR                 45                         Sume aferente bonificatiei acordate la plata contributiei de asigurari sociale, in afara celei acordate pe baza declaratiei unice     3            46                         Sume aferente bonificatiei acordate la plata contributiei de asigurari sociale     -3       2900     01                         C. VENITURI NEFISCALE     2.465.480       3000     01                         C1. VENITURI DIN PROPRIETATE     2.816.063       3001                              VENITURI DIN PROPRIETATE     2.782.605            05                         Venituri din concesiuni si inchirieri     2.148.627            08                         Venituri din dividende     634.000            50                         Alte venituri din proprietate     -22       3101                              VENITURI DIN DOBANZI     33.458            03                         Alte venituri din dobanzi     33.458       3300     01                         C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII     -350.583       3301                              VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII SI ALTE ACTIVITATI     6.049            02                         Taxe consulare     38.362            04                         Taxe si tarife pentru analize si servicii efectuate de laboratoare     1.013            05                         Taxe si alte venituri in invatamant     -63            08                         Venituri din prestari de servicii     -36.044            09                         Taxe si alte venituri din protectia mediului     3.545            25                         Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat     1.006            26                         Venituri din despagubiri     -348            29                         Tarife incasate pentru emiterea unei solutii fiscale individuale anticipate si pentru emiterea sau modificarea unui acord de pret in avans     -728            50                         Alte venituri din prestari de servicii si alte activitati     -694       3401                              VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, ELIBERARI PERMISE     1.515            01                         Venituri din taxe pentru eliberari de permise si certificate     196            50                         Alte venituri din taxe administrative, eliberari permise     1.319       3501                              AMENZI, PENALITATI SI CONFISCARI     -57.307            01                         Venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale     -211.715            02                         Penalitati pentru nedepunerea sau depunerea cu intarziere declaratiei de impozite si taxe     -300            03                         Incasari din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate si alte sume constatate odata cu confiscarea potrivit legii     21.951            04                         Majorari de intarziere pentru venituri nevarsate la termen     -46            05                         Amenzi judiciare     -4.781            06                         Incasari rezultate din valorificarea bunurilor confiscate ca urmare a savarsirii infractiunilor la regimul drogurilor si precursorilor     9.413            07                         Penalitati datorate in cazul esalonarilor la plata     116.717            08                         Penalitati de nedeclarare     7.994            50                         Alte amenzi, penalitati si confiscari     3.460       3601                              DIVERSE VENITURI     -300.840            01                         Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive     156.768            02                         Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecata, imputatii si despagubiri     1.050            03                         Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile necuvenite     7.688            05                         Varsaminte din veniturile si/sau disponibilitatile institutiilor publice     16.288            11                         Venituri din ajutoare de stat recuperate     -61.182            14                         Venituri din recuperarea cheltuielilor efectuate in cursul procesului de executare silita     -78            16                         Sume reprezentand ajutorul comunitar pentru furnizarea laptelui, produselor lactate si a fructelor in institutiile scolare     61.500            18                         Sume provenind din executarea silita a debitelor reprezentand contravaloarea lucrarilor de regenerare neexecutate de proprietarii de paduri     14            19                         Venituri din recuperarea creantelor fiscale     -39            21                         Sume restituite aferente veniturilor incasate     838            27                         Venituri din comisionul perceput de catre inspectoratele teritoriale de munca, datorat pana la data de 31 decembrie 2010     73            28                         Comision de risc aferent programului de stimulare a cumpararii de autoturisme     -5            32                         Comisionul de risc aferent programelor guvernamentale pentru IMM-uri     -6            44                         Compensatia la carburanti     -700.000            50                         Alte venituri     216.251       3900     01                         II. VENITURI DIN CAPITAL     87.278       3901                              VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI     87.278            14                         Venituri obtinute din vanzarea de vaccinuri     87.278       4801                              SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI IN CONTUL PLATILOR EFECTUATE SI PREFINANTARI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020     1.381.337       4901                              SUME AFERENTE ASISTENTEI FINANCIARE NERAMBURSABILE ALOCATE PENTRU PNRR     4.000            02                         Sume rambursate din PNRR     4.000           
				 + 
			  Anexa nr. 2       TOTAL     Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 00           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     66.267.830                                     II. Credite bugetare     28.741.600                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     41.489.078                                     II. Credite bugetare     27.881.469                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.874.116                                     II. Credite bugetare     1.873.616                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     128.023                                     II. Credite bugetare     78.653                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     3.999.754                                     II. Credite bugetare     3.999.754                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     2.899.497                                     II. Credite bugetare     2.605.397                      50               TITLUL V FONDURI DE REZERVA                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     5.324.033                                     II. Credite bugetare     2.999.048                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     3.535.790                                     II. Credite bugetare     2.396.641                      56               TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                          I. Credite de angajament     4.106.200                                     II. Credite bugetare     70.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     7.903.392                                     II. Credite bugetare     7.903.336                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     10.378.517                                     II. Credite bugetare     2.935.369                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     532.729                                     II. Credite bugetare     501.387                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     65.135                                     II. Credite bugetare     38.760                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     26.000                                     II. Credite bugetare     1.826.883                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     15.892                                     II. Credite bugetare     -47.375                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     24.566.104                                     II. Credite bugetare     647.483                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     23.897.782                                     II. Credite bugetare     -20.839                      72               TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     668.322                                     II. Credite bugetare     668.322                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     212.648                                     II. Credite bugetare     212.648                      80               TITLUL XVIII IMPRUMUTURI                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     200.000                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     12.648                                     II. Credite bugetare     12.648       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     64.371.395                                     II. Credite bugetare     26.872.164                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     40.001.295                                     II. Credite bugetare     26.381.974                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.566.995                                     II. Credite bugetare     1.566.995                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -207.006                                     II. Credite bugetare     -248.588                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     3.999.654                                     II. Credite bugetare     3.999.654                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     2.899.497                                     II. Credite bugetare     2.605.397                      50               TITLUL V FONDURI DE REZERVA                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     5.291.454                                     II. Credite bugetare     2.966.469                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     3.528.465                                     II. Credite bugetare     2.389.316                      56               TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                          I. Credite de angajament     4.106.200                                     II. Credite bugetare     70.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     7.893.995                                     II. Credite bugetare     7.893.939                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     9.622.117                                     II. Credite bugetare     2.158.969                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     502.897                                     II. Credite bugetare     471.555                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     61.135                                     II. Credite bugetare     34.760                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     1.820.883                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     15.892                                     II. Credite bugetare     -47.375                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     24.159.952                                     II. Credite bugetare     280.042                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     23.491.630                                     II. Credite bugetare     -388.280                      72               TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     668.322                                     II. Credite bugetare     668.322                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     210.148                                     II. Credite bugetare     210.148                      80               TITLUL XVIII IMPRUMUTURI                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     200.000                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     10.148                                     II. Credite bugetare     10.148       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     3.573.036                                     II. Credite bugetare     6.260.445                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     3.602.136                                     II. Credite bugetare     6.390.697                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     88.686                                     II. Credite bugetare     88.686                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -27.952                                     II. Credite bugetare     -58.124                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     241                                     II. Credite bugetare     241                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     6.340                                     II. Credite bugetare     6.340                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     4.397                                     II. Credite bugetare     -457                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     284.247                                     II. Credite bugetare     284.247                      56               TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                          I. Credite de angajament     400                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     3.185.738                                     II. Credite bugetare     5.186.100                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -1.096                                     II. Credite bugetare     -1.096                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     61.135                                     II. Credite bugetare     34.760                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          II. Credite bugetare     850.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -29.100                                     II. Credite bugetare     -130.252                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -29.100                                     II. Credite bugetare     -130.252       5301                              CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE                                          I. Credite de angajament     209.905                                     II. Credite bugetare     207.559                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     209.999                                     II. Credite bugetare     207.923                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     10.978                                     II. Credite bugetare     10.978                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -859                                     II. Credite bugetare     -1.169                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     132                                     II. Credite bugetare     132                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     199.982                                     II. Credite bugetare     199.982                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -234                                     II. Credite bugetare     -2.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -94                                     II. Credite bugetare     -364                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -94                                     II. Credite bugetare     -364       5401                              ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE                                          I. Credite de angajament     911.630                                     II. Credite bugetare     911.630                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     781.630                                     II. Credite bugetare     781.630                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -14.810                                     II. Credite bugetare     -14.810                      50               TITLUL V FONDURI DE REZERVA                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     96.440                                     II. Credite bugetare     96.440                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     130.000                                     II. Credite bugetare     130.000                      72               TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     130.000                                     II. Credite bugetare     130.000       5501                              TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI IMPRUMUTURI                                          I. Credite de angajament     4.029.000                                     II. Credite bugetare     4.029.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     4.020.000                                     II. Credite bugetare     4.020.000                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     4.000.000                                     II. Credite bugetare     4.000.000                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000       5601                              TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI                                          I. Credite de angajament     1.355.373                                     II. Credite bugetare     1.355.373                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.355.373                                     II. Credite bugetare     1.355.373                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     1.355.373                                     II. Credite bugetare     1.355.373       6001                              APARARE                                          I. Credite de angajament     22.851.414                                     II. Credite bugetare     29.953                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     75.841                                     II. Credite bugetare     52.221                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     19.277                                     II. Credite bugetare     19.277                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     19.774                                     II. Credite bugetare     19.774                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     23.950                                     II. Credite bugetare     1.715                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     13.573                                     II. Credite bugetare     13.573                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -1.067                                     II. Credite bugetare     -2.452                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     334                                     II. Credite bugetare     334                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     22.775.573                                     II. Credite bugetare     -22.268                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     22.775.573                                     II. Credite bugetare     -22.268       6101                              ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA                                          I. Credite de angajament     1.483.339                                     II. Credite bugetare     -30.100                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.564.316                                     II. Credite bugetare     192.347                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.207.146                                     II. Credite bugetare     1.207.146                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -43.423                                     II. Credite bugetare     -53.823                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     100.000                                     II. Credite bugetare     100.000                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     -17                                     II. Credite bugetare     -17                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     127                                     II. Credite bugetare     127                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     9.061                                     II. Credite bugetare     -1.351.508                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     296.825                                     II. Credite bugetare     295.825                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     -5.403                                     II. Credite bugetare     -5.403                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -80.977                                     II. Credite bugetare     -222.447                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -80.977                                     II. Credite bugetare     -222.447       6501                              INVATAMANT                                          I. Credite de angajament     125.635                                     II. Credite bugetare     -4.401                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     138.015                                     II. Credite bugetare     28.015                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     143.411                                     II. Credite bugetare     143.411                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -9.859                                     II. Credite bugetare     -9.859                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     20.970                                     II. Credite bugetare     -19.030                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     301                                     II. Credite bugetare     301                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -16.808                                     II. Credite bugetare     -16.808                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          II. Credite bugetare     -70.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -12.380                                     II. Credite bugetare     -32.416                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -12.380                                     II. Credite bugetare     -32.416       6601                              SANATATE                                          I. Credite de angajament     -146.528                                     II. Credite bugetare     -334.396                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -137.631                                     II. Credite bugetare     -325.499                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     2.861                                     II. Credite bugetare     2.861                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     200.550                                     II. Credite bugetare     212.682                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -342.042                                     II. Credite bugetare     -542.042                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     1.000                                     II. Credite bugetare     1.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -8.897                                     II. Credite bugetare     -8.897                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -8.897                                     II. Credite bugetare     -8.897       6701                              CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                          I. Credite de angajament     211.627                                     II. Credite bugetare     -76.792                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     213.732                                     II. Credite bugetare     -74.002                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -340                                     II. Credite bugetare     -340                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -58.272                                     II. Credite bugetare     -58.272                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     153.970                                     II. Credite bugetare     -105.270                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     -532                                     II. Credite bugetare     -532                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -6.318                                     II. Credite bugetare     -18.951                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     126.335                                     II. Credite bugetare     126.335                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     -1.111                                     II. Credite bugetare     -16.972                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -2.105                                     II. Credite bugetare     -2.790                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -2.105                                     II. Credite bugetare     -2.790       6801                              ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     7.887.486                                     II. Credite bugetare     7.300.038                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     7.895.177                                     II. Credite bugetare     7.320.048                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     56.000                                     II. Credite bugetare     56.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -34.587                                     II. Credite bugetare     -34.587                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -10.702                                     II. Credite bugetare     -369.998                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     -2.736                                     II. Credite bugetare     -2.736                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     7.879.994                                     II. Credite bugetare     7.879.938                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     15.082                                     II. Credite bugetare     -171.295                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -7.874                                     II. Credite bugetare     -37.274                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -7.691                                     II. Credite bugetare     -20.010                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -7.691                                     II. Credite bugetare     -20.010       7001                              LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA                                          I. Credite de angajament     1.930.565                                     II. Credite bugetare     1.332.035                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.666.641                                     II. Credite bugetare     1.364.935                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -65                                     II. Credite bugetare     -65                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     -280.000                                     II. Credite bugetare     -280.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     1.924.300                                     II. Credite bugetare     1.300.000                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          II. Credite bugetare     700.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     -400.000                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     22.406                                     II. Credite bugetare     45.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     263.924                                     II. Credite bugetare     -32.900                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     263.924                                     II. Credite bugetare     -32.900       7401                              PROTECTIA MEDIULUI                                          I. Credite de angajament     4.175.545                                     II. Credite bugetare     -17.623                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     4.174.296                                     II. Credite bugetare     -13.872                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     28.759                                     II. Credite bugetare     28.759                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -3.615                                     II. Credite bugetare     -3.615                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     38.168                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      56               TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                          I. Credite de angajament     3.900.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     -50.000                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     5.984                                     II. Credite bugetare     5.984                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -1.451                                     II. Credite bugetare     -6.451                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -1.451                                     II. Credite bugetare     -6.451                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     2.700                                     II. Credite bugetare     2.700                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     2.700                                     II. Credite bugetare     2.700       8001                              ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                          I. Credite de angajament     6.357.951                                     II. Credite bugetare     3.173.917                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     5.758.001                                     II. Credite bugetare     3.073.967                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -1.578                                     II. Credite bugetare     -1.578                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     2.787.000                                     II. Credite bugetare     2.492.900                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -300                                     II. Credite bugetare     -300                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     2.927.568                                     II. Credite bugetare     1.122.945                      56               TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                          I. Credite de angajament     45.311                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     -540.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     599.950                                     II. Credite bugetare     99.950                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     599.950                                     II. Credite bugetare     99.950       8101                              COMBUSTIBILI SI ENERGIE                                          I. Credite de angajament     -45                                     II. Credite bugetare     -45                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -45                                     II. Credite bugetare     -45                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -45                                     II. Credite bugetare     -45       8201                              INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRATOARE SI CONSTRUCTII                                          I. Credite de angajament     121.700                                     II. Credite bugetare     121.700                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -5.300                                     II. Credite bugetare     -5.300                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     -5.300                                     II. Credite bugetare     -5.300                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     127.000                                     II. Credite bugetare     127.000                      72               TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     127.000                                     II. Credite bugetare     127.000       8301                              AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE                                          I. Credite de angajament     1.131.013                                     II. Credite bugetare     721.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     935.835                                     II. Credite bugetare     530.135                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     8.717                                     II. Credite bugetare     8.717                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -11.790                                     II. Credite bugetare     -12.490                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     235.590                                     II. Credite bugetare     235.590                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     622.732                                     II. Credite bugetare     217.732                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     80.140                                     II. Credite bugetare     80.140                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     446                                     II. Credite bugetare     446                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -4.822                                     II. Credite bugetare     -9.135                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -4.822                                     II. Credite bugetare     -9.135                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     200.000                      80               TITLUL XVIII IMPRUMUTURI                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     200.000       8401                              TRANSPORTURI                                          I. Credite de angajament     8.154.828                                     II. Credite bugetare     1.884.950                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     7.745.358                                     II. Credite bugetare     1.475.480                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     -587                                     II. Credite bugetare     -587                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     155.867                                     II. Credite bugetare     155.867                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     855.676                                     II. Credite bugetare     249.417                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     10.739                                     II. Credite bugetare     -1.552                      56               TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                       I. Credite de angajament     160.489                                     II. Credite bugetare     70.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     6.561.663                                     II. Credite bugetare     49.117                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     1.511                                     II. Credite bugetare     2.335                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          II. Credite bugetare     950.883                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     411.022                                     II. Credite bugetare     411.022                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -300                                     II. Credite bugetare     -300                      72               TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     411.322                                     II. Credite bugetare     411.322                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -1.552                                     II. Credite bugetare     -1.552                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     -1.552                                     II. Credite bugetare     -1.552       8501                              COMUNICATII                                          I. Credite de angajament     1.507                                     II. Credite bugetare     1.507                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.507                                     II. Credite bugetare     1.507                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.500                                     II. Credite bugetare     1.500                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -151                                     II. Credite bugetare     -151                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     124                                     II. Credite bugetare     124                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     34                                     II. Credite bugetare     34       8601                              CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL ECONOMIC                                          I. Credite de angajament     10.000                                     II. Credite bugetare     10.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     10.000                                     II. Credite bugetare     10.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     10.000                                     II. Credite bugetare     10.000       8701                              ALTE ACTIUNI ECONOMICE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586       9901                              DEFICIT     -5.453.258       5008                              FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE                                          I. Credite de angajament     -20.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -20.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -20.000       8008                              ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                          I. Credite de angajament     -20.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -20.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -20.000       5010                              VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     1.916.435                                     II. Credite bugetare     1.869.436                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.507.783                                     II. Credite bugetare     1.499.495                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     307.121                                     II. Credite bugetare     306.621                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     335.029                                     II. Credite bugetare     327.241                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     100                                     II. Credite bugetare     100                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     32.579                                     II. Credite bugetare     32.579                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     7.325                                     II. Credite bugetare     7.325                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                       I. Credite de angajament     9.397                                     II. Credite bugetare     9.397                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                      I. Credite de angajament     776.400                                     II. Credite bugetare     776.400                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     29.832                                     II. Credite bugetare     29.832                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     4.000                                     II. Credite bugetare     4.000                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     6.000                                     II. Credite bugetare     6.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     406.152                                     II. Credite bugetare     367.441                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     406.152                                     II. Credite bugetare     367.441                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     2.500                                     II. Credite bugetare     2.500                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     2.500                                     II. Credite bugetare     2.500       5110                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -48                                     II. Credite bugetare     -48                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     78                                     II. Credite bugetare     78       5310                              CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE                                          I. Credite de angajament     6.791                                     II. Credite bugetare     6.791                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     6.281                                     II. Credite bugetare     6.281                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     3.586                                     II. Credite bugetare     3.586                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     2.613                                     II. Credite bugetare     2.613                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     82                                     II. Credite bugetare     82                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     510                                     II. Credite bugetare     510                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     510                                     II. Credite bugetare     510       6010                              APARARE                                          I. Credite de angajament     -2.367                                     II. Credite bugetare     -2.367                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.595                                     II. Credite bugetare     1.595                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     695                                     II. Credite bugetare     695                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     900                                     II. Credite bugetare     900                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -3.962                                     II. Credite bugetare     -3.962                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -3.962                                     II. Credite bugetare     -3.962       6110                              ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA                                          I. Credite de angajament     -170                                     II. Credite bugetare     -170                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -270                                     II. Credite bugetare     -270                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -226                                     II. Credite bugetare     -226                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -44                                     II. Credite bugetare     -44                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     100                                     II. Credite bugetare     100                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     100                                     II. Credite bugetare     100       6510                              INVATAMANT                                          I. Credite de angajament     1.639.091                                     II. Credite bugetare     1.599.091                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.359.718                                     II. Credite bugetare     1.352.218                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     238.477                                     II. Credite bugetare     238.477                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     293.649                                     II. Credite bugetare     286.149                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     100                                     II. Credite bugetare     100                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     650                                     II. Credite bugetare     650                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     1.325                                     II. Credite bugetare     1.325                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     9.367                                     II. Credite bugetare     9.367                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     776.400                                     II. Credite bugetare     776.400                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     29.750                                     II. Credite bugetare     29.750                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     4.000                                     II. Credite bugetare     4.000                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     6.000                                     II. Credite bugetare     6.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     276.873                                     II. Credite bugetare     244.373                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     276.873                                     II. Credite bugetare     244.373                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     2.500                                     II. Credite bugetare     2.500                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     2.500                                     II. Credite bugetare     2.500       6610                              SANATATE                                          I. Credite de angajament     86.218                                     II. Credite bugetare     79.138                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     54.601                                     II. Credite bugetare     54.313                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     63.034                                     II. Credite bugetare     63.034                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -8.463                                     II. Credite bugetare     -8.751                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     31.617                                     II. Credite bugetare     24.825                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     31.617                                     II. Credite bugetare     24.825       6710                              CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                          I. Credite de angajament     2.245                                     II. Credite bugetare     2.245                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     2.245                                     II. Credite bugetare     2.245                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     103                                     II. Credite bugetare     103                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     2.142                                     II. Credite bugetare     2.142       7410                              PROTECTIA MEDIULUI                                          I. Credite de angajament     31.042                                     II. Credite bugetare     31.042                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     29.447                                     II. Credite bugetare     29.447                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     16.518                                     II. Credite bugetare     16.518                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     6.929                                     II. Credite bugetare     6.929                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     6.000                                     II. Credite bugetare     6.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     1.595                                     II. Credite bugetare     1.595                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     1.595                                     II. Credite bugetare     1.595       8010                              ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                          I. Credite de angajament     128.555                                     II. Credite bugetare     128.636                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     29.136                                     II. Credite bugetare     28.636                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.500                                     II. Credite bugetare     1.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     27.636                                     II. Credite bugetare     27.636                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     99.419                                     II. Credite bugetare     100.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     99.419                                     II. Credite bugetare     100.000       8310                              AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE                                          I. Credite de angajament     25.000                                     II. Credite bugetare     25.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     25.000                                     II. Credite bugetare     25.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     25.000                                     II. Credite bugetare     25.000       
				 + 
			   ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 01           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     15.450                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     7.450                      20               TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     7.450                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          II. Credite bugetare     8.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          II. Credite bugetare     8.000       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     15.450                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     7.450                      20               TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     7.450                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          II. Credite bugetare     8.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          II. Credite bugetare     8.000       5101                              AUTORITATI PUBLICE ȘI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     15.450                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     7.450                      20               TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII                                          I. Credite de angajament     5.988                                     II. Credite bugetare     7.450                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          II. Credite bugetare     8.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          II. Credite bugetare     8.000         
				 + 
			   SENATUL ROMÂNIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 02           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     8.826                                     II. Credite bugetare     3.826                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     10.658                                     II. Credite bugetare     10.658                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -48                                     II. Credite bugetare     -48                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     78                                     II. Credite bugetare     78                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I.Credite de angajament     1.000                                     II.Credite bugetare     1.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I.Credite de angajament     9.828                                     II.Credite bugetare     9.828                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I.Credite de angajament     -200                                     II.Credite bugetare     -200                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I.Credite de angajament     -1.832                                     II.Credite bugetare     -6.832                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I.Credite de angajament     -1.832                                     II.Credite bugetare     -6.832       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I.Credite de angajament     8.796                                     II.Credite bugetare     3.796                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I.Credite de angajament     10.628                                     II.Credite bugetare     10.628                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     1.000                                     II. Credite bugetare     1.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     9.828                                     II. Credite bugetare     9.828                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -1.832                                     II. Credite bugetare     -6.832                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -1.832                                     II. Credite bugetare     -6.832       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     -1.032                                     II. Credite bugetare     -6.032                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     800                                     II. Credite bugetare     800                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     1.000                                     II. Credite bugetare     1.000                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -1.832                                     II. Credite bugetare     -6.832                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -1.832                                     II. Credite bugetare     -6.832       6801                              ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     9.828                                     II. Credite bugetare     9.828                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     9.828                                     II. Credite bugetare     9.828                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     9.828                                     II. Credite bugetare     9.828       5010                              VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -48                                     II. Credite bugetare     -48                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     78                                     II. Credite bugetare     78       5110                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     30                                     II. Credite bugetare     30                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -48                                     II. Credite bugetare     -48                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     78                                     II. Credite bugetare     78         
				 + 
			   CAMERA DEPUTAȚILOR        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022     pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 03           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     -2.864                                     II. Credite bugetare     -2.864                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     8.239                                     II. Credite bugetare     8.239                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -10.615                                     II. Credite bugetare     -10.615                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -146                                     II. Credite bugetare     -146                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -1.000                                     II. Credite bugetare     -1.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -11.103                                     II. Credite bugetare     -11.103                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -11.103                                     II. Credite bugetare     -11.103       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     -2.864                                     II. Credite bugetare     -2.864                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     8.239                                     II. Credite bugetare     8.239                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -10.615                                     II. Credite bugetare     -10.615                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -146                                     II. Credite bugetare     -146                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -1.000                                     II. Credite bugetare     -1.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -11.103                                     II. Credite bugetare     -11.103                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -11.103                                     II. Credite bugetare     -11.103       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     -22.864                                     II. Credite bugetare     -22.864                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -11.761                                     II. Credite bugetare     -11.761                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -10.615                                     II. Credite bugetare     -10.615                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     -146                                     II. Credite bugetare     -146                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     -1.000                                     II. Credite bugetare     -1.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -11.103                                     II. Credite bugetare     -11.103                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -11.103                                     II. Credite bugetare     -11.103       6801                              ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000         
				 + 
			   ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022     pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 04       - mii lei -       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influențe       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -3.303             II. Credite bugetare     -3.303          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -2.917             II. Credite bugetare     -2.917          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -2.700             II. Credite bugetare     -2.700          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -17             II. Credite bugetare     -17          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -200             II. Credite bugetare     -200          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -386             II. Credite bugetare     -386          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -386             II. Credite bugetare     -386       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -3.303             II. Credite bugetare     -3.303          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -2.917             II. Credite bugetare     -2.917          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -2.700             II. Credite bugetare     -2.700          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -17             II. Credite bugetare     -17          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -200             II. Credite bugetare     -200          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -386             II. Credite bugetare     -386          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -386             II. Credite bugetare     -386       5401          ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE              I. Credite de angajament     -5             II. Credite bugetare     -5          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -5             II. Credite bugetare     -5          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -5             II. Credite bugetare     -5       6101          ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA              I. Credite de angajament     -3.298             II. Credite bugetare     -3.298          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -2.912             II. Credite bugetare     -2.912          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -2.695             II. Credite bugetare     -2.695          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -17             II. Credite bugetare     -17          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -200             II. Credite bugetare     -200          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -386             II. Credite bugetare     -386          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -386             II. Credite bugetare     -386         
				 + 
			   CURTEA CONSTITUȚIONALĂ        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022     pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 05       - mii lei -       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -564             II. Credite bugetare     -564          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -516             II. Credite bugetare     -516          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -462             II. Credite bugetare     -462          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -54             II. Credite bugetare     -54          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -48             II. Credite bugetare     -48          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -48             II. Credite bugetare     -48       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -564             II. Credite bugetare     -564          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -516             II. Credite bugetare     -516          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -462             II. Credite bugetare     -462          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -54             II. Credite bugetare     -54          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -48             II. Credite bugetare     -48          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -48             II. Credite bugetare     -48       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -510             II. Credite bugetare     -510          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -462             II. Credite bugetare     -462          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -462             II. Credite bugetare     -462          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -48             II. Credite bugetare     -48          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -48             II. Credite bugetare     -48       6801          ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -54             II. Credite bugetare     -54          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -54             II. Credite bugetare     -54          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -54             II. Credite bugetare     -54         
				 + 
			   CONSILIUL LEGISLATIV        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 06       - mii lei -       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     1.320             II. Credite bugetare     1.320          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.000             II. Credite bugetare     1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -100             II. Credite bugetare     -100          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     420             II. Credite bugetare     420          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     420             II. Credite bugetare     420       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     1.320             II. Credite bugetare     1.320          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.000             II. Credite bugetare     1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -100             II. Credite bugetare     -100          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     420             II. Credite bugetare     420          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     420             II. Credite bugetare     420       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     1.320             II. Credite bugetare     1.320          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.000             II. Credite bugetare     1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -100             II. Credite bugetare     -100          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     420             II. Credite bugetare     420          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     420             II. Credite bugetare     420         
				 + 
			   CURTEA DE CONTURI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 07       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -26.703             II. Credite bugetare     -23.768          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -20.703             II. Credite bugetare     -20.703          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -15.500             II. Credite bugetare     -15.500          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -3.198             II. Credite bugetare     -3.198          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -5             II. Credite bugetare     -5          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -500             II. Credite bugetare     -500          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -1.500             II. Credite bugetare     -1.500          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -6.000             II. Credite bugetare     -3.065          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -6.000             II. Credite bugetare     -3.065       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -26.703             II. Credite bugetare     -23.768          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -20.703             II. Credite bugetare     -20.703          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -15.500             II. Credite bugetare     -15.500          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -3.198             II. Credite bugetare     -3.198          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -5             II. Credite bugetare     -5          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -500             II. Credite bugetare     -500          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -1.500             II. Credite bugetare     -1.500          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -6.000             II. Credite bugetare     -3.065          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -6.000             II. Credite bugetare     -3.065       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -26.703             II. Credite bugetare     -23.768          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -20.703             II. Credite bugetare     -20.703          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -15.500             II. Credite bugetare     -15.500          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -3.198             II. Credite bugetare     -3.198          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -5             II. Credite bugetare     -5          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -500             II. Credite bugetare     -500          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -1.500             II. Credite bugetare     -1.500          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -6.000             II. Credite bugetare     -3.065          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -6.000             II. Credite bugetare     -3.065         
				 + 
			   CONSILIUL CONCURENȚEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 08       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -12.175             II. Credite bugetare     -12.279          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -11.940             II. Credite bugetare     -12.044          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -820             II. Credite bugetare     -820          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     27             II. Credite bugetare     27          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -11.147             II. Credite bugetare     -11.251          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -235             II. Credite bugetare     -235          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -235             II. Credite bugetare     -235       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -12.175             II. Credite bugetare     -12.279          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -11.940             II. Credite bugetare     -12.044          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -820             II. Credite bugetare     -820          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     27             II. Credite bugetare     27          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -11.147             II. Credite bugetare     -11.251          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -235             II. Credite bugetare     -235          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -235             II. Credite bugetare     -235       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -12.175             II. Credite bugetare     -12.279          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -11.940             II. Credite bugetare     -12.044          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -820             II. Credite bugetare     -820          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     27             II. Credite bugetare     27          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -11.147             II. Credite bugetare     -11.251          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -235             II. Credite bugetare     -235          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -235             II. Credite bugetare     -235         
				 + 
			   AVOCATUL POPORULUI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 09       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -1.480             II. Credite bugetare     -1.480          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -1.480             II. Credite bugetare     -1.480          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -1.000             II. Credite bugetare     -1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -480             II. Credite bugetare     -480       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -1.480             II. Credite bugetare     -1.480          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -1.480             II. Credite bugetare     -1.480          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -1.000             II. Credite bugetare     -1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -480             II. Credite bugetare     -480       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -1.480             II. Credite bugetare     -1.480          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -1.480             II. Credite bugetare     -1.480          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -1.000             II. Credite bugetare     -1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -480             II. Credite bugetare     -480         
				 + 
			   CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 10       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -157             II. Credite bugetare     -157         
				 + 
			   CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 11       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     545             II. Credite bugetare     545          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     752             II. Credite bugetare     752          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -148             II. Credite bugetare     -148          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -207             II. Credite bugetare     -207          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -207             II. Credite bugetare     -207       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     545             II. Credite bugetare     545          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     752             II. Credite bugetare     752          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -148             II. Credite bugetare     -148          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -207             II. Credite bugetare     -207          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -207             II. Credite bugetare     -207       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     545             II. Credite bugetare     545          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     752             II. Credite bugetare     752          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -148             II. Credite bugetare     -148          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -207             II. Credite bugetare     -207          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -207             II. Credite bugetare     -207         
				 + 
			   SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 13       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     907.206             II. Credite bugetare     379.759          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     197.256             II. Credite bugetare     170.181          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     11.500             II. Credite bugetare     11.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     8.274             II. Credite bugetare     8.074          40       TITLUL IV SUBVENTII              I. Credite de angajament     6.340             II. Credite bugetare     6.340          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     5.016             II. Credite bugetare     5.016          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     92             II. Credite bugetare     92          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     30             II. Credite bugetare     30          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     134.869             II. Credite bugetare     134.869          60       TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR              I. Credite de angajament     31.135             II. Credite bugetare     4.760          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     709.950             II. Credite bugetare     209.578          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     709.950             II. Credite bugetare     209.578       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     778.651             II. Credite bugetare     251.123          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     168.120             II. Credite bugetare     141.545          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     10.000             II. Credite bugetare     10.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -19.362             II. Credite bugetare     -19.562          40       TITLUL IV SUBVENTII              I. Credite de angajament     6.340             II. Credite bugetare     6.340          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     5.016             II. Credite bugetare     5.016          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     92             II. Credite bugetare     92          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     30             II. Credite bugetare     30          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     134.869             II. Credite bugetare     134.869          60       TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR              I. Credite de angajament     31.135             II. Credite bugetare     4.760          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     610.531             II. Credite bugetare     109.578          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     610.531             II. Credite bugetare     109.578       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     39.825             II. Credite bugetare     12.297          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     29.294             II. Credite bugetare     2.719          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     7.100             II. Credite bugetare     7.100          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -16.859             II. Credite bugetare     -17.059          40       TITLUL IV SUBVENTII              I. Credite de angajament     6.340             II. Credite bugetare     6.340          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -32             II. Credite bugetare     -32          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     1.610             II. Credite bugetare     1.610          60       TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR              I. Credite de angajament     31.135             II. Credite bugetare     4.760          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     10.531             II. Credite bugetare     9.578          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     10.531             II. Credite bugetare     9.578       6101          ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA              I. Credite de angajament     87             II. Credite bugetare     87          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     87             II. Credite bugetare     87          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.400             II. Credite bugetare     1.400          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -1.343             II. Credite bugetare     -1.343          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     30             II. Credite bugetare     30       6701          CULTURA, RECREERE SI RELIGIE              I. Credite de angajament     138.405             II. Credite bugetare     138.405          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     138.405             II. Credite bugetare     138.405          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -136             II. Credite bugetare     -136          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     5.316             II. Credite bugetare     5.316          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     133.225             II. Credite bugetare     133.225       8001          ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA              I. Credite de angajament     598.872             II. Credite bugetare     98.872          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -1.128             II. Credite bugetare     -1.128          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -828             II. Credite bugetare     -828          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -300             II. Credite bugetare     -300          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     600.000             II. Credite bugetare     100.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     600.000             II. Credite bugetare     100.000       8101          COMBUSTIBILI SI ENERGIE              I. Credite de angajament     -45             II. Credite bugetare     -45          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -45             II. Credite bugetare     -45          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -45             II. Credite bugetare     -45       8501          COMUNICATII              I. Credite de angajament     1.507             II. Credite bugetare     1.507          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.507             II. Credite bugetare     1.507          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.500             II. Credite bugetare     1.500          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -151             II. Credite bugetare     -151          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     124             II. Credite bugetare     124          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     34             II. Credite bugetare     34       5010          VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI              I. Credite de angajament     128.555             II. Credite bugetare     128.636          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     29.136             II. Credite bugetare     28.636          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.500             II. Credite bugetare     1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     27.636             II. Credite bugetare     27.636          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     99.419             II. Credite bugetare     100.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     99.419             II. Credite bugetare     100.000       8010          ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA              I. Credite de angajament     128.555             II. Credite bugetare     128.636          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     29.136             II. Credite bugetare     28.636          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.500             II. Credite bugetare     1.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     27.636             II. Credite bugetare     27.636          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     99.419             II. Credite bugetare     100.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     99.419             II. Credite bugetare     100.000         
				 + 
			   MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 14       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -11.651             II. Credite bugetare     -67.094          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -651             II. Credite bugetare     -47.094          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -500             II. Credite bugetare     -943          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -46.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -151             II. Credite bugetare     -151          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -11.000             II. Credite bugetare     -20.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -11.000             II. Credite bugetare     -20.000       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -11.651             II. Credite bugetare     -67.094          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -651             II. Credite bugetare     -47.094          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -500             II. Credite bugetare     -943          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -46.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -151             II. Credite bugetare     -151          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -11.000             II. Credite bugetare     -20.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -11.000             II. Credite bugetare     -20.000       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -11.615             II. Credite bugetare     -67.058          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -615             II. Credite bugetare     -47.058          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -464             II. Credite bugetare     -907          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -46.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -151             II. Credite bugetare     -151          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -11.000             II. Credite bugetare     -20.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -11.000             II. Credite bugetare     -20.000       6501          INVATAMANT              I. Credite de angajament     -36             II. Credite bugetare     -36          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -36             II. Credite bugetare     -36          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -36             II. Credite bugetare     -36         
				 + 
			   MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 15       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     1.687.267             II. Credite bugetare     1.278.245          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.673.267             II. Credite bugetare     1.264.245          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -996             II. Credite bugetare     -996          30       TITLUL III DOBANZI              I. Credite de angajament     241             II. Credite bugetare     241          40       TITLUL IV SUBVENTII              I. Credite de angajament     -280.000             II. Credite bugetare     -280.000          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     1.928.711             II. Credite bugetare     1.300.000          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              II. Credite bugetare     700.000          56       TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                       I. Credite de angajament     45.311          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -20.000             II. Credite bugetare     -500.000          65       TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA              II. Credite bugetare     45.000          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     14.000             II. Credite bugetare     14.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     14.000             II. Credite bugetare     14.000       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     1.707.267             II. Credite bugetare     1.278.245          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.693.267             II. Credite bugetare     1.264.245          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -996             II. Credite bugetare     -996          30       TITLUL III DOBANZI              I. Credite de angajament     241             II. Credite bugetare     241          40       TITLUL IV SUBVENTII              I. Credite de angajament     -280.000             II. Credite bugetare     -280.000          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     1.928.711             II. Credite bugetare     1.300.000          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              II. Credite bugetare     700.000          56       TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE              I. Credite de angajament     45.311          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -500.000          65       TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA              II. Credite bugetare     45.000          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     14.000             II. Credite bugetare     14.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     14.000             II. Credite bugetare     14.000       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     3.656             II. Credite bugetare     -10.755          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     3.656             II. Credite bugetare     -10.755          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -996             II. Credite bugetare     -996          30       TITLUL III DOBANZI              I. Credite de angajament     241             II. Credite bugetare     241          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     4.411          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -10.000       7001          LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA              I. Credite de angajament     1.658.300             II. Credite bugetare     1.779.000          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.644.300             II. Credite bugetare     1.765.000          40       TITLUL IV SUBVENTII              I. Credite de angajament     -280.000             II. Credite bugetare     -280.000          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     1.924.300             II. Credite bugetare     1.300.000          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              II. Credite bugetare     700.000          65       TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA              II. Credite bugetare     45.000          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     14.000             II. Credite bugetare     14.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     14.000             II. Credite bugetare     14.000       8001          ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA              I. Credite de angajament     45.311             II. Credite bugetare     -490.000          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     45.311             II. Credite bugetare     -490.000          56       TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE              I. Credite de angajament     45.311          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -490.000       5008          FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE              I. Credite de angajament     -20.000          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -20.000          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -20.000       8008          ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA              I. Credite de angajament     -20.000          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -20.000          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -20.000         
				 + 
			   MINISTERUL FINANȚELOR        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 16       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     -65.576             II. Credite bugetare     -146.909          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -173.215             II. Credite bugetare     -176.909          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     46.000             II. Credite bugetare     46.000          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -550             II. Credite bugetare     -550          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -246.600             II. Credite bugetare     -246.600          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     1.935             II. Credite bugetare     -1.759          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     26.000             II. Credite bugetare     26.000          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     107.639             II. Credite bugetare     30.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -22.361             II. Credite bugetare     -100.000          72       TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE              I. Credite de angajament     130.000             II. Credite bugetare     130.000       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     -65.576             II. Credite bugetare     -146.909          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -173.215             II. Credite bugetare     -176.909          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     46.000             II. Credite bugetare     46.000          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -550             II. Credite bugetare     -550          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -246.600             II. Credite bugetare     -246.600          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     1.935             II. Credite bugetare     -1.759          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     26.000             II. Credite bugetare     26.000          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     107.639             II. Credite bugetare     30.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -22.361             II. Credite bugetare     -100.000          72       TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE              I. Credite de angajament     130.000             II. Credite bugetare     130.000       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -221.576             II. Credite bugetare     -302.909          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -199.215             II. Credite bugetare     -202.909          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     46.000             II. Credite bugetare     46.000          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -550             II. Credite bugetare     -550          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -246.600             II. Credite bugetare     -246.600          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     1.935             II. Credite bugetare     -1.759          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -22.361             II. Credite bugetare     -100.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -22.361             II. Credite bugetare     -100.000       5401          ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE              I. Credite de angajament     156.000             II. Credite bugetare     156.000          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     26.000             II. Credite bugetare     26.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     26.000             II. Credite bugetare     26.000          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     130.000             II. Credite bugetare     130.000          72       TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE              I. Credite de angajament     130.000             II. Credite bugetare     130.000         
				 + 
			   MINISTERUL JUSTIȚIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 17       -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     989.104             II. Credite bugetare     864.255          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.040.155             II. Credite bugetare     939.155          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     999.774             II. Credite bugetare     999.774          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -17.644             II. Credite bugetare     -17.644          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     60.000             II. Credite bugetare     60.000          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -100.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -1.975             II. Credite bugetare     -2.975          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -51.051             II. Credite bugetare     -74.900          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -51.051             II. Credite bugetare     -74.900       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     989.274             II. Credite bugetare     864.425          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.040.425             II. Credite bugetare     939.425          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.000.000             II. Credite bugetare     1.000.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -17.600             II. Credite bugetare     -17.600          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     60.000             II. Credite bugetare     60.000          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -100.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -1.975             II. Credite bugetare     -2.975          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -51.151             II. Credite bugetare     -75.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -51.151             II. Credite bugetare     -75.000       5401          ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE              I. Credite de angajament     -14.800             II. Credite bugetare     -14.800          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -14.800             II. Credite bugetare     -14.800          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -14.800             II. Credite bugetare     -14.800       6101          ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA              I. Credite de angajament     1.004.074             II. Credite bugetare     879.225          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.055.225             II. Credite bugetare     954.225          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     1.000.000             II. Credite bugetare     1.000.000          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -2.800             II. Credite bugetare     -2.800          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     60.000             II. Credite bugetare     60.000          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              II. Credite bugetare     -100.000          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -1.975             II. Credite bugetare     -2.975          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -51.151             II. Credite bugetare     -75.000          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -51.151             II. Credite bugetare     -75.000       5010          VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI              I. Credite de angajament     -170             II. Credite bugetare     -170          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -270             II. Credite bugetare     -270          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -226             II. Credite bugetare     -226          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -44             II. Credite bugetare     -44          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     100             II. Credite bugetare     100          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     100             II. Credite bugetare     100       6110          ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA              I. Credite de angajament     -170             II. Credite bugetare     -170          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -270             II. Credite bugetare     -270          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     -226             II. Credite bugetare     -226          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -44             II. Credite bugetare     -44          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     100             II. Credite bugetare     100          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     100             II. Credite bugetare     100         
				 + 
			   MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 18           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000          TOTAL GENERAL              I. Credite de angajament     23.022.327             II. Credite bugetare     91.606          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     194.559             II. Credite bugetare     135.283          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     101.884             II. Credite bugetare     101.884          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     14.022             II. Credite bugetare     6.234          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     50.598             II. Credite bugetare     22.730          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     23.877             II. Credite bugetare     1.642          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -41.146             II. Credite bugetare     41.146          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -1.067             II. Credite bugetare     -2.452          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     46.391             II. Credite bugetare     46.391          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     22.827.768             II. Credite bugetare     43.677          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     22.827.768             II. Credite bugetare     43.677       5001          CHELTUIELI - BUGET DE STAT              I. Credite de angajament     22.883.641             II. Credite bugetare           01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     109.821             II. Credite bugetare     58.333          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     31.295             II. Credite bugetare     31.295          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     50.598             II. Credite bugetare     22.730          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     23.877             II. Credite bugetare     1.642          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -41.273             II. Credite bugetare     -41.273          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -1.067             II. Credite bugetare     -2.452          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     46.391             II. Credite bugetare     46.391          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     22.773.820             II. Credite bugetare     -58.333          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     22.773.820             II. Credite bugetare     -58.333       5101          AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE              I. Credite de angajament     -73             II. Credite bugetare     -73          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -73             II. Credite bugetare     -73          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     -73             II. Credite bugetare     -73       5401          ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE              I. Credite de angajament     46.007             II. Credite bugetare     46.007          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     46.007             II. Credite bugetare     46.007          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     46.007             II. Credite bugetare     46.007       6001          APARARE              I. Credite de angajament     22.851.414             II. Credite bugetare     29.953          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     75.841             II. Credite bugetare     52.221          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     19.277             II. Credite bugetare     19.277          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     19.774             II. Credite bugetare     19.774          55       TITLUL VII ALTE TRANSFERURI              I. Credite de angajament     23.950             II. Credite bugetare     1.715          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     13.573             II. Credite bugetare     13.573          58       TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020              I. Credite de angajament     -1.067             II. Credite bugetare     -2.452          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     334             II. Credite bugetare     334          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     22.775.573             II. Credite bugetare     -22.268          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     22.775.573             II. Credite bugetare     -22.268       6101          ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA              I. Credite de angajament     2.987             II. Credite bugetare     -11.337          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     5.843             II. Credite bugetare     5.843          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     5.746             II. Credite bugetare     5.746          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     97             II. Credite bugetare     97          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -2.856             II. Credite bugetare     -17.180          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -2.856             II. Credite bugetare     -17.180       6501          INVATAMANT              I. Credite de angajament     45.561             II. Credite bugetare     -14.427          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     45.561             II. Credite bugetare     5.561          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     3.411             II. Credite bugetare     3.411          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     41.799             II. Credite bugetare     1.799          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     301             II. Credite bugetare     301          59       TITLUL XI ALTE CHELTUIELI              I. Credite de angajament     50             II. Credite bugetare     50          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              II. Credite bugetare     -19.988          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              II. Credite bugetare     -19.988       6601          SANATATE              I. Credite de angajament     -12.354             II. Credite bugetare     -222          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -13.457             II. Credite bugetare     -1.325          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     2.861             II. Credite bugetare     2.861          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     -16.318             II. Credite bugetare     -4.186          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     1.103             II. Credite bugetare     1.103          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     1.103             II. Credite bugetare     1.103       6701          CULTURA, RECREERE SI RELIGIE              I. Credite de angajament     5.341             II. Credite bugetare     5.341          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     5.341             II. Credite bugetare     5.341          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     5.341             II. Credite bugetare     5.341       6801          ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -55.242             II. Credite bugetare     -55.242          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     -55.242             II. Credite bugetare     -55.242          51       TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE              I. Credite de angajament     2             II. Credite bugetare     2          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     -55.244             II. Credite bugetare     -55.244       5010          VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI              I. Credite de angajament     138.686             II. Credite bugetare     91.606          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     84.738             II. Credite bugetare     76.950          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     70.589             II. Credite bugetare     70.589          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     14.022             II. Credite bugetare     6.234          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     127             II. Credite bugetare     127          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     53.948             II. Credite bugetare     14.656          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     53.948             II. Credite bugetare     14.656       6010          APARARE              I. Credite de angajament     -2.367             II. Credite bugetare     -2.367          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     1.595             II. Credite bugetare     1.595          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     695             II. Credite bugetare     695          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     900             II. Credite bugetare     900          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     -3.962             II. Credite bugetare     -3.962          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     -3.962             II. Credite bugetare     -3.962       6510          INVATAMANT              I. Credite de angajament     54.790             II. Credite bugetare     14.790          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     28.497             II. Credite bugetare     20.997          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     6.857             II. Credite bugetare     6.857          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     21.543             II. Credite bugetare     14.043          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     97             II. Credite bugetare     97          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     26.293             II. Credite bugetare     -6.207          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     26.293             II. Credite bugetare     -6.207       6610          SANATATE              I. Credite de angajament     86.218             II. Credite bugetare     79.138          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     54.601             II. Credite bugetare     54.313          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     63.034             II. Credite bugetare     63.034          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     -8.463             II. Credite bugetare     -8.751          57       TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA              I. Credite de angajament     30             II. Credite bugetare     30          70       CHELTUIELI DE CAPITAL              I. Credite de angajament     31.617             II. Credite bugetare     24.825          71       TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE              I. Credite de angajament     31.617             II. Credite bugetare     24.825       6710          CULTURA, RECREERE SI RELIGIE              I. Credite de angajament     45             II. Credite bugetare     45          01       CHELTUIELI CURENTE              I. Credite de angajament     45             II. Credite bugetare     45          10       TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL              I. Credite de angajament     3             II. Credite bugetare     3          20       TITLUL II BUNURI SI SERVICII              I. Credite de angajament     42             II. Credite bugetare     42         
				 + 
			   MINISTERUL AFACERILOR INTERNE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 19           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     580.891                                     II. Credite bugetare     -559.349                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     699.551                                     II. Credite bugetare     -419.349                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -11.100                                     II. Credite bugetare     -30.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     50.000                                     II. Credite bugetare     50.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     367.054                                     II. Credite bugetare     367.054                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     -1.100.000                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     299.000                                     II. Credite bugetare     299.000                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     -5.403                                     II. Credite bugetare     -5.403                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -118.660                                     II. Credite bugetare     -140.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -118.660                                     II. Credite bugetare     -140.000       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     580.891                                     II. Credite bugetare     -559.349                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     699.551                                     II. Credite bugetare     -419.349                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -11.100                                     II. Credite bugetare     -30.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     50.000                                     II. Credite bugetare     50.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     367.054                                     II. Credite bugetare     367.054                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     -1.100.000                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     299.000                                     II. Credite bugetare     299.000                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     -5.403                                     II. Credite bugetare     -5.403                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -118.660                                     II. Credite bugetare     -140.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -118.660                                     II. Credite bugetare     -140.000       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     -9.810                                     II. Credite bugetare     -15.805                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -4.500                                     II. Credite bugetare     -13.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -4.500                                     II. Credite bugetare     -13.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -5.310                                     II. Credite bugetare     -2.805                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -5.310                                     II. Credite bugetare     -2.805       6101                              ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA                                          I. Credite de angajament     215.563                                     II. Credite bugetare     -918.634                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     328.597                                     II. Credite bugetare     -781.803                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -15.400                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     40.000                                     II. Credite bugetare     40.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     -1.100.000                      59               TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                          I. Credite de angajament     299.000                                     II. Credite bugetare     299.000                      65               TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                          I. Credite de angajament     -5.403                                     II. Credite bugetare     -5.403                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -113.034                                     II. Credite bugetare     -136.831                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -113.034                                     II. Credite bugetare     -136.831       6501                              INVATAMANT                                          I. Credite de angajament     4.714                                     II. Credite bugetare     4.666                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     5.020                                     II. Credite bugetare     5.020                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     5.020                                     II. Credite bugetare     5.020                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -306                                     II. Credite bugetare     -354                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -306                                     II. Credite bugetare     -354       6701                              CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                          I. Credite de angajament     4.980                                     II. Credite bugetare     4.980                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     4.980                                     II. Credite bugetare     4.980                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     4.980                                     II. Credite bugetare     4.980       6801                              ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     365.444                                     II. Credite bugetare     365.444                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     365.454                                     II. Credite bugetare     365.454                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -1.600                                     II. Credite bugetare     -1.600                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     367.054                                     II. Credite bugetare     367.054                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -10                                     II. Credite bugetare     -10                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -10                                     II. Credite bugetare     -10         
				 + 
			   MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 20            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     5.837.507                                           II. Credite bugetare     5.250.115                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     5.845.188                                           II. Credite bugetare     5.270.115                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     61.000                                           II. Credite bugetare     61.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -30.880                                           II. Credite bugetare     -30.880                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -1.532.614                                           II. Credite bugetare     -1.891.910                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -2.736                                           II. Credite bugetare     -2.736                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     7.343.210                                           II. Credite bugetare     7.343.210                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     15.082                                           II. Credite bugetare     -171.295                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -7.874                                           II. Credite bugetare     -37.274                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -7.681                                           II. Credite bugetare     -20.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -7.681                                           II. Credite bugetare     -20.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     5.837.507                                           II. Credite bugetare     5.250.115                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     5.845.188                                           II. Credite bugetare     5.270.115                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     61.000                                           II. Credite bugetare     61.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -30.880                                           II. Credite bugetare     -30.880                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -1.532.614                                           II. Credite bugetare     -1.891.910                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -2.736                                           II. Credite bugetare     -2.736                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     7.343.210                                           II. Credite bugetare     7.343.210                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     15.082                                           II. Credite bugetare     -171.295                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -7.874                                           II. Credite bugetare     -37.274                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -7.681                                           II. Credite bugetare     -20.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -7.681                                           II. Credite bugetare     -20.000       5601                                   TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI                                                 I. Credite de angajament     -1.521.910                                           II. Credite bugetare     -1.521.910                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -1.521.910                                           II. Credite bugetare     -1.521.910                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -1.521.910                                           II. Credite bugetare     -1.521.910       6801                                   ASIGURARE SI ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     7.359.417                                           II. Credite bugetare     6.772.025                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     7.367.098                                           II. Credite bugetare     6.792.025                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     61.000                                           II. Credite bugetare     61.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -30.880                                           II. Credite bugetare     -30.880                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -10.704                                           II. Credite bugetare     -370.000                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -2.736                                           II. Credite bugetare     -2.736                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     7.343.210                                           II. Credite bugetare     7.343.210                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     15.082                                           II. Credite bugetare     -171.295                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -7.874                                           II. Credite bugetare     -37.274                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -7.681                                           II. Credite bugetare     -20.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -7.681                                           II. Credite bugetare     -20.000         
				 + 
			   MINISTERUL SPORTULUI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 21            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     34.352                                           II. Credite bugetare     33.667                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     34.667                                           II. Credite bugetare     34.667                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     -1.000                                           II. Credite bugetare     -1.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -4.333                                           II. Credite bugetare     -4.333                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     50.000                                           II. Credite bugetare     50.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -315                                           II. Credite bugetare     -1.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -315                                           II. Credite bugetare     -1.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     34.352                                           II. Credite bugetare     33.667                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     34.667                                           II. Credite bugetare     34.667                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     -1.000                                           II. Credite bugetare     -1.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -4.333                                           II. Credite bugetare     -4.333                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     50.000                                           II. Credite bugetare     50.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -315                                           II. Credite bugetare     -1.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -315                                           II. Credite bugetare     -1.000       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     34.352                                           II. Credite bugetare     33.667                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     34.667                                           II. Credite bugetare     34.667                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     -1.000                                           II. Credite bugetare     -1.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -4.333                                           II. Credite bugetare     -4.333                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     50.000                                           II. Credite bugetare     50.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -315                                           II. Credite bugetare     -1.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -315                                           II. Credite bugetare     -1.000         
				 + 
			   MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 22            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     1.146.267                                           II. Credite bugetare     741.267                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     950.767                                           II. Credite bugetare     545.767                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.717                                           II. Credite bugetare     5.717                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     235.590                                           II. Credite bugetare     235.590                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     737.410                                           II. Credite bugetare     332.410                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -17.950                                           II. Credite bugetare     -17.950                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -4.500                                           II. Credite bugetare     -4.500                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -4.500                                           II. Credite bugetare     -4.500                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000                         80                 TITLUL XVIII IMPRUMUTURI                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     1.121.267                                           II. Credite bugetare     716.267                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     925.767                                           II. Credite bugetare     520.767                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.717                                           II. Credite bugetare     5.717                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     235.590                                           II. Credite bugetare     235.590                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     712.410                                           II. Credite bugetare     307.410                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -17.950                                           II. Credite bugetare     -17.950                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -4.500                                           II. Credite bugetare     -4.500                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -4.500                                           II. Credite bugetare     -4.500                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000                         80                 TITLUL XVIII IMPRUMUTURI                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000       8001                                   ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                                 I. Credite de angajament     -17.800                                           II. Credite bugetare     -17.800                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -17.800                                           II. Credite bugetare     -17.800                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -17.800                                           II. Credite bugetare     -17.800       8301                                   AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE                                                 I. Credite de angajament     1.129.067                                           II. Credite bugetare     724.067                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     933.567                                           II. Credite bugetare     528.567                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.717                                           II. Credite bugetare     5.717                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     235.590                                           II. Credite bugetare     235.590                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     702.410                                           II. Credite bugetare     297.410                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -150                                           II. Credite bugetare     -150                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -4.500                                           II. Credite bugetare     -4.500                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -4.500                                           II. Credite bugetare     -4.500                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000                         80                 TITLUL XVIII IMPRUMUTURI                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000       8601                                   CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL ECONOMIC                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000       5010                                   VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000       8310                                   AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000         
				 + 
			   MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 23            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     460.073                                           II. Credite bugetare     -403.325                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     207.580                                           II. Credite bugetare     -352.994                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     31.759                                           II. Credite bugetare     31.759                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     10.598                                           II. Credite bugetare     10.598                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     45.097                                           II. Credite bugetare     6.929                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     91.290                                           II. Credite bugetare     91.290                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -500.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     6.430                                           II. Credite bugetare     6.430                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 I. Credite de angajament     22.406                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     249.793                                           II. Credite bugetare     -53.031                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     249.793                                           II. Credite bugetare     -53.031                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     2.700                                           II. Credite bugetare     2.700                         81                 TITLUL XIX RAMBURSĂRI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     2.700                                           II. Credite bugetare     2.700       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     429.031                                           II. Credite bugetare     -434.367                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     178.133                                           II. Credite bugetare     -382.441                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     31.759                                           II. Credite bugetare     31.759                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -5.920                                           II. Credite bugetare     -5.920                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     38.168                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     85.290                                           II. Credite bugetare     85.290                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -500.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     6.430                                           II. Credite bugetare     6.430                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 I. Credite de angajament     22.406                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     248.198                                           II. Credite bugetare     -54.626                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     248.198                                           II. Credite bugetare     -54.626                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     2.700                                           II. Credite bugetare     2.700                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     2.700                                           II. Credite bugetare     2.700       7001                                   LOCUINȚE, SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA                                                 I. Credite de angajament     272.265                                           II. Credite bugetare     -446.965                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     22.341                                           II. Credite bugetare     -400.065                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -65                                           II. Credite bugetare     -65                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -400.000                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 I. Credite de angajament     22.406                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     249.924                                           II. Credite bugetare     -46.900                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     249.924                                           II. Credite bugetare     -46.900       7401                                   PROTECTIA MEDIULUI                                                 I. Credite de angajament     75.545                                           II. Credite bugetare     -17.623                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     74.296                                           II. Credite bugetare     -13.872                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     28.759                                           II. Credite bugetare     28.759                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -3.615                                           II. Credite bugetare     -3.615                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     38.168                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     5.000                                           II. Credite bugetare     5.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -50.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     5.984                                           II. Credite bugetare     5.984                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -1.451                                           II. Credite bugetare     -6.451                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -1.451                                           II. Credite bugetare     -6.451                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     2.700                                           II. Credite bugetare     2.700                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     2.700                                           II. Credite bugetare     2.700       8001                                   ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                                 I. Credite de angajament     -800                                           II. Credite bugetare     -50.800                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -750                                           II. Credite bugetare     -50.750                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -750                                           II. Credite bugetare     -750                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -50.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -50                                           II. Credite bugetare     -50                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -50                                           II. Credite bugetare     -50       8301                                   AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE                                                 I. Credite de angajament     82.021                                           II. Credite bugetare     81.021                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     82.246                                           II. Credite bugetare     82.246                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     3.000                                           II. Credite bugetare     3.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.490                                           II. Credite bugetare     -1.490                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     80.290                                           II. Credite bugetare     80.290                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     446                                           II. Credite bugetare     446                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -225                                           II. Credite bugetare     -1.225                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -225                                           II. Credite bugetare     -1.225       5010                                   VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     31.042                                           II. Credite bugetare     31.042                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     29.447                                           II. Credite bugetare     29.447                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     16.518                                           II. Credite bugetare     16.518                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     6.929                                           II. Credite bugetare     6.929                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     6.000                                           II. Credite bugetare     6.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     1.595                                           II. Credite bugetare     1.595                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     1.595                                           II. Credite bugetare     1.595       7410                                   PROTECTIA MEDIULUI                                                 I. Credite de angajament     31.042                                           II. Credite bugetare     31.042                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     29.447                                           II. Credite bugetare     29.447                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     16.518                                           II. Credite bugetare     16.518                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     6.929                                           II. Credite bugetare     6.929                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     6.000                                           II. Credite bugetare     6.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     1.595                                           II. Credite bugetare     1.595                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     1.595                                           II. Credite bugetare     1.595         
				 + 
			   MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 24            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     8.269.878                                           II. Credite bugetare     2.000.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     7.860.408                                           II. Credite bugetare     1.590.530                         30                 TITLUL III DOBÂNZI                                                 I. Credite de angajament     -587                                           II. Credite bugetare     -587                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     155.867                                           II. Credite bugetare     155.867                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     870.726                                           II. Credite bugetare     264.467                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     10.739                                           II. Credite bugetare     -1.552                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     160.489                                           II. Credite bugetare     70.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100.000                                           II. Credite bugetare     100.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     6.561.663                                           II. Credite bugetare     49.117                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.511                                           II. Credite bugetare     2.335                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 II. Credite bugetare     950.883                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     411.022                                           II. Credite bugetare     411.022                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -300                                           II. Credite bugetare     -300                         72                 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     411.322                                           II. Credite bugetare     411.322                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -1.552                                           II. Credite bugetare     -1.552                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     -1.552                                           II. Credite bugetare     -1.552       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     8.269.878                                           II. Credite bugetare     2.000.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     7.860.408                                           II. Credite bugetare     1.590.530                         30                 TITLUL III DOBANZI                                                 I. Credite de angajament     -587                                           II. Credite bugetare     -587                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     155.867                                           II. Credite bugetare     155.867                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     870.726                                           II. Credite bugetare     264.467                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     10.739                                           II. Credite bugetare     -1.552                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     160.489                                           II. Credite bugetare     70.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100.000                                           II. Credite bugetare     100.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE                                                 NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     6.561.663                                           II. Credite bugetare     49.117                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.511                                           II. Credite bugetare     2.335                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE                                                 COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 II. Credite bugetare     950.883                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     411.022                                           II. Credite bugetare     411.022                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -300                                           II. Credite bugetare     -300                         72                 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     411.322                                           II. Credite bugetare     411.322                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -1.552                                           II. Credite bugetare     -1.552                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     -1.552                                           II. Credite bugetare     -1.552       6601                                   SANATATE                                                 I. Credite de angajament     7.000                                           II. Credite bugetare     7.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     7.000                                           II. Credite bugetare     7.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     7.000                                           II. Credite bugetare     7.000       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     8.050                                           II. Credite bugetare     8.050                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     8.050                                           II. Credite bugetare     8.050                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     8.050                                           II. Credite bugetare     8.050       6801                                   ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100.000                                           II. Credite bugetare     100.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     100.000                                           II. Credite bugetare     100.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100.000                                           II. Credite bugetare     100.000       8401                                   TRANSPORTURI                                                 I. Credite de angajament     8.154.828                                           II. Credite bugetare     1.884.950                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     7.745.358                                           II. Credite bugetare     1.475.480                         30                 TITLUL III DOBANZI                                                 I. Credite de angajament     -587                                           II. Credite bugetare     -587                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     155.867                                           II. Credite bugetare     155.867                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     855.676                                           II. Credite bugetare     249.417                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     10.739                                           II. Credite bugetare     -1.552                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     160.489                                           II. Credite bugetare     70.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     6.561.663                                           II. Credite bugetare     49.117                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.511                                           II. Credite bugetare     2.335                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 II. Credite bugetare     950.883                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     411.022                                           II. Credite bugetare     411.022                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -300                                           II. Credite bugetare     -300                         72                 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     411.322                                           II. Credite bugetare     411.322                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -1.552                                           II. Credite bugetare     -1.552                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     -1.552                                           II. Credite bugetare     -1.552         
				 + 
			   MINISTERUL EDUCAȚIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 25            - mii lei -       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     1.718.337                                           II. Credite bugetare     1.648.337                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     1.477.277                                           II. Credite bugetare     1.407.277                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     371.620                                           II. Credite bugetare     371.620                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     263.020                                           II. Credite bugetare     263.020                         30                 TITLUL III DOBANZI                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     30.650                                           II. Credite bugetare     30.650                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     1.325                                           II. Credite bugetare     1.325                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     9.270                                           II. Credite bugetare     9.270                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     776.400                                           II. Credite bugetare     776.400                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     14.892                                           II. Credite bugetare     14.892                         60                 TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                                 I. Credite de angajament     4.000                                           II. Credite bugetare     4.000                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 I. Credite de angajament     6.000                                           II. Credite bugetare     6.000                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILA                                                 II. Credite bugetare     -70.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     238.560                                           II. Credite bugetare     238.560                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     238.560                                           II. Credite bugetare     238.560                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     2.500                                           II. Credite bugetare     2.500                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     2.500                                           II. Credite bugetare     2.500       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     134.036                                           II. Credite bugetare     64.036                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     146.056                                           II. Credite bugetare     76.056                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     140.000                                           II. Credite bugetare     140.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -9.086                                           II. Credite bugetare     -9.086                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     30.000                                           II. Credite bugetare     30.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -14.858                                           II. Credite bugetare     -14.858                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 II. Credite bugetare     -70.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -12.020                                           II.Credite bugetare     -12.020                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -12.020                                           II. Credite bugetare     -12.020       6501                                   INVATAMANT                                                 I. Credite de angajament     128.242                                           II. Credite bugetare     58.242                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     140.262                                           II. Credite bugetare     70.262                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     140.000                                           II. Credite bugetare     140.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -9.080                                           II. Credite bugetare     -9.080                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     24.200                                           II. Credite bugetare     24.200                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -14.858                                           II. Credite bugetare     -14.858                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 II. Credite bugetare     -70.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -12.020                                           II. Credite bugetare     -12.020                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -12.020                                           II. Credite bugetare     -12.020       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     5.794                                           II. Credite bugetare     5.794                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     5.794                                           II. Credite bugetare     5.794                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -6                                           II. Credite bugetare     -6                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     5.800                                           II. Credite bugetare     5.800       5010                                   VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.584.301                                           II. Credite bugetare     1.584.301                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     1.331.221                                           II. Credite bugetare     1.331.221                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     231.620                                           II. Credite bugetare     231.620                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     272.106                                           II. Credite bugetare     272.106                         30                 TITLUL III DOBANZI                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     650                                           II. Credite bugetare     650                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     1.325                                           II. Credite bugetare     1.325                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     9.270                                           II. Credite bugetare     9.270                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     776.400                                           II. Credite bugetare     776.400                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     29.750                                           II. Credite bugetare     29.750                         60                 TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                                 I. Credite de angajament     4.000                                           II. Credite bugetare     4.000                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 I. Credite de angajament     6.000                                           II. Credite bugetare     6.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     250.580                                           II. Credite bugetare     250.580                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     250.580                                           II. Credite bugetare     250.580                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     2.500                                           II. Credite bugetare     2.500                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     2.500                                           II. Credite bugetare     2.500       6510                                   INVATAMANT                                                 I. Credite de angajament     1.584.301                                           II. Credite bugetare     1.584.301                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     1.331.221                                           II. Credite bugetare     1.331.221                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     231.620                                           II. Credite bugetare     231.620                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     272.106                                           II. Credite bugetare     272.106                         30                 TITLUL III DOBANZI                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     650                                           II. Credite bugetare     650                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     1.325                                           II. Credite bugetare     1.325                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     9.270                                           II. Credite bugetare     9.270                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     776.400                                           II. Credite bugetare     776.400                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     29.750                                           II. Credite bugetare     29.750                         60                 TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                                 I. Credite de angajament     4.000                                           II. Credite bugetare     4.000                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 I. Credite de angajament     6.000                                           II. Credite bugetare     6.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     250.580                                           II. Credite bugetare     250.580                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     250.580                                           II. Credite bugetare     250.580                         79                 OPERATIUNI FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     2.500                                           II. Credite bugetare     2.500                         81                 TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                                 I. Credite de angajament     2.500                                           II. Credite bugetare     2.500         
				 + 
			   MINISTERUL SĂNĂTĂȚII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 26            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     2.726.241                                           II. Credite bugetare     2.526.241                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.736.241                                           II. Credite bugetare     2.536.241                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     3.077.283                                           II. Credite bugetare     3.077.283                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -342.042                                           II. Credite bugetare     -542.042                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.000                                           II. Credite bugetare     1.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     2.726.241                                           II. Credite bugetare     2.526.241                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.736.241                                           II. Credite bugetare     2.536.241                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     3.077.283                                           II. Credite bugetare     3.077.283                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -342.042                                           II. Credite bugetare     -542.042                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.000                                           II. Credite bugetare     1.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000       5601                                   TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI                                                 I. Credite de angajament     2.877.283                                           II. Credite bugetare     2.877.283                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.877.283                                           II. Credite bugetare     2.877.283                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     2.877.283                                           II. Credite bugetare     2.877.283       6601                                   SANATATE                                                 I. Credite de angajament     -151.042                                           II. Credite bugetare     -351.042                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -141.042                                           II. Credite bugetare     -341.042                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     200.000                                           II. Credite bugetare     200.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -342.042                                           II. Credite bugetare     -542.042                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     1.000                                           II. Credite bugetare     1.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -10.000                                           II. Credite bugetare     -10.000         
				 + 
			   MINISTERUL CULTURII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 27            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     14.653                                           II. Credite bugetare     -273.081                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     16.653                                           II. Credite bugetare     -271.081                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     400                                           II. Credite bugetare     400                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -50.079                                           II. Credite bugetare     -50.079                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     74.483                                           II. Credite bugetare     -184.757                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -532                                           II. Credite bugetare     -532                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -6.318                                           II. Credite bugetare     -18.951                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -190                                           II. Credite bugetare     -190                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 I. Credite de angajament     -1.111                                           II. Credite bugetare     -16.972                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     12.653                                           II. Credite bugetare     -275.081                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     14.653                                           II. Credite bugetare     -273.081                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -51.979                                           II. Credite bugetare     -51.979                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     74.483                                           II. Credite bugetare     -184.757                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -532                                           II. Credite bugetare     -532                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -6.318                                           II. Credite bugetare     -18.951                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -190                                           II. Credite bugetare     -190                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 I. Credite de angajament     -1.111                                           II. Credite bugetare     -16.972                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     12.653                                           II. Credite bugetare     -275.081                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     14.653                                           II. Credite bugetare     -273.081                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -51.979                                           II. Credite bugetare     -51.979                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     74.483                                           II. Credite bugetare     -184.757                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -532                                           II. Credite bugetare     -532                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -6.318                                           II. Credite bugetare     -18.951                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -190                                           II. Credite bugetare     -190                         65                 TITLUL XIV CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA                                                 I. Credite de angajament     -1.111                                           II. Credite bugetare     -16.972                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000       5010                                   VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     1.900                                           II. Credite bugetare     1.900       6710                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     1.900                                           II. Credite bugetare     1.900         
				 + 
			   MINISTERUL PUBLIC        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 29            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     214.476                                           II. Credite bugetare     200.976                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     202.926                                           II. Credite bugetare     202.926                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     215.000                                           II. Credite bugetare     215.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -12.074                                           II. Credite bugetare     -12.074                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     11.550                                           II. Credite bugetare     -1.950                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     11.550                                           II. Credite bugetare     -1.950       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     214.476                                           II. Credite bugetare     200.976                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     202.926                                           II. Credite bugetare     202.926                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     215.000                                           II. Credite bugetare     215.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -12.074                                           II. Credite bugetare     -12.074                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     11.550                                           II. Credite bugetare     -1.950                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     11.550                                           II. Credite bugetare     -1.950       6101                                   ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA                                                 I. Credite de angajament     214.476                                           II. Credite bugetare     200.976                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     202.926                                           II. Credite bugetare     202.926                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     215.000                                           II. Credite bugetare     215.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -12.074                                           II. Credite bugetare     -12.074                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     11.550                                           II. Credite bugetare     -1.950                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     11.550                                           II. Credite bugetare     -1.950         
				 + 
			   AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 30            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.261                                           II. Credite bugetare     -1.261         
				 + 
			   SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 31            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     29.061                                           II. Credite bugetare     -438                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     29.061                                           II. Credite bugetare     -438                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -5.000                                           II. Credite bugetare     -5.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     9.061                                           II. Credite bugetare     -20.438       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     29.061                                           II. Credite bugetare     -438                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     29.061                                           II. Credite bugetare     -438                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -5.000                                           II. Credite bugetare     -5.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     9.061                                           II. Credite bugetare     -20.438       6101                                   ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA                                                 I. Credite de angajament     4.061                                           II. Credite bugetare     -25.438                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     4.061                                           II. Credite bugetare     -25.438                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -5.000                                           II. Credite bugetare     -5.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     9.061                                           II. Credite bugetare     -20.438       6801                                   ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000         
				 + 
			   SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 32            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     20.000                                           II. Credite bugetare                               01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -39.900                                           II. Credite bugetare     -39.900                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     -40.000                                           II. Credite bugetare     -40.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     59.900                                           II. Credite bugetare     39.900                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     59.900                                           II. Credite bugetare     39.900       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     20.000                                           II. Credite bugetare                               01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -39.900                                           II. Credite bugetare     -39.900                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     -40.000                                           II. Credite bugetare     -40.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     59.900                                           II. Credite bugetare     39.900                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     59.900                                           II. Credite bugetare     39.900       6101                                   ORDINE PUBLICA SI SIGURANȚA NAȚIONALA                                                 I. Credite de angajament     19.900                                           II. Credite bugetare     -100                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -40.000                                           II. Credite bugetare     -40.000                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     -40.000                                           II. Credite bugetare     -40.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     59.900                                           II. Credite bugetare     39.900                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     59.900                                           II. Credite bugetare     39.900       6801                                   ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100         
				 + 
			   SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 33            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     -500                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 II. Credite bugetare     -9.500                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -9.500                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     9.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     9.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     -500                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 II. Credite bugetare     -9.500                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -9.500                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     9.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     9.000       6101                                   ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     -500                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 II. Credite bugetare     -9.500                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -9.500                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     9.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     15.000                                           II. Credite bugetare     9.000         
				 + 
			   SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 34            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     10.589                                           II. Credite bugetare     -150.981                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     10.589                                           II. Credite bugetare     -110.981                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -14.511                                           II. Credite bugetare     -14.511                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -121.570                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 II. Credite bugetare     -40.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 II. Credite bugetare     -40.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     10.589                                           II. Credite bugetare     -150.981                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     10.589                                           II. Credite bugetare     -110.981                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -14.511                                           II. Credite bugetare     -14.511                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -121.570                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 II. Credite bugetare     -40.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 II. Credite bugetare     -40.000       6101                                   ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA                                                 I. Credite de angajament     10.489                                           II. Credite bugetare     -151.081                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     10.489                                           II. Credite bugetare     -111.081                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     25.000                                           II. Credite bugetare     25.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -14.511                                           II. Credite bugetare     -14.511                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 II. Credite bugetare     -121.570                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 II. Credite bugetare     -40.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 II. Credite bugetare     -40.000       6801                                   ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     100                                           II. Credite bugetare     100         
				 + 
			   MINISTERUL ECONOMIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 35            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     631.850                                           II. Credite bugetare     125.600                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     504.850                                           II. Credite bugetare     -1.400                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.850                                           II. Credite bugetare     -8.000                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     494.700                                           II. Credite bugetare     -5.400                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     127.000                                           II. Credite bugetare     127.000                         72                 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     127.000                                           II. Credite bugetare     127.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     631.850                                           II. Credite bugetare     125.600                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     504.850                                           II. Credite bugetare     -1.400                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.850                                           II. Credite bugetare     -8.000                         40                 TITLUL IV SUBVENȚII                                                 I. Credite de angajament     494.700                                           II. Credite bugetare     -5.400                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     127.000                                           II. Credite bugetare     127.000                         72                 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     127.000                                           II. Credite bugetare     127.000       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     10.150                                           II. Credite bugetare     4.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     10.150                                           II. Credite bugetare     4.000                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.850                                           II. Credite bugetare     -8.000                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     2.000                                           II. Credite bugetare     2.000       8001                                   ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                                 I. Credite de angajament     500.000                                           II. Credite bugetare     -100                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     500.000                                           II. Credite bugetare     -100                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     500.000                                           II. Credite bugetare     -100       8201                                   INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRATOARE SI CONSTRUCTII                                                 I. Credite de angajament     121.700                                           II. Credite bugetare     121.700                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -5.300                                           II. Credite bugetare     -5.300                         40                 TITLUL IV SUBVENȚII                                                 I. Credite de angajament     -5.300                                           II. Credite bugetare     -5.300                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     127.000                                           II. Credite bugetare     127.000                         72                 TITLUL XVI ACTIVE FINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     127.000                                           II. Credite bugetare     127.000         
				 + 
			   MINISTERUL ENERGIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 36            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     2.503.589                                           II. Credite bugetare     2.502.589                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.503.861                                           II. Credite bugetare     2.503.861                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.000                                           II. Credite bugetare     5.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.139                                           II. Credite bugetare     -1.139                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     2.500.000                                           II. Credite bugetare     2.500.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -272                                           II. Credite bugetare     -1.272                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -272                                           II. Credite bugetare     -1.272       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     2.503.589                                           II. Credite bugetare     2.502.589                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.503.861                                           II. Credite bugetare     2.503.861                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.000                                           II. Credite bugetare     5.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.139                                           II. Credite bugetare     -1.139                         40                 TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     2.500.000                                           II. Credite bugetare     2.500.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -272                                           II. Credite bugetare     -1.272                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -272                                           II. Credite bugetare     -1.272       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     3.589                                           II. Credite bugetare     2.589                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     3.861                                           II. Credite bugetare     3.861                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.000                                           II. Credite bugetare     5.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.139                                           II. Credite bugetare     -1.139                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -272                                           II. Credite bugetare     -1.272                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -272                                           II. Credite bugetare     -1.272       8001                                   ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                                 I. Credite de angajament     2.500.000                                           II. Credite bugetare     2.500.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.500.000                                           II. Credite bugetare     2.500.000                   40                       TITLUL IV SUBVENTII                                                 I. Credite de angajament     2.500.000                                           II. Credite bugetare     2.500.000         
				 + 
			   ACADEMIA ROMÂNĂ        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 37            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     22.557                                           II. Credite bugetare     20.735                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     22.047                                           II. Credite bugetare     20.225                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     9.586                                           II. Credite bugetare     9.586                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     2.613                                           II. Credite bugetare     2.613                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 II. Credite bugetare     -56                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -152                                           II. Credite bugetare     -1.918                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     510                                           II. Credite bugetare     510                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     510                                           II. Credite bugetare     510       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     15.766                                           II. Credite bugetare     13.944                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     15.766                                           II. Credite bugetare     13.944                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     6.000                                           II. Credite bugetare     6.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     10.000                                           II. Credite bugetare     10.000                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 II. Credite bugetare     -56                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -234                                           II. Credite bugetare     -2.000       5301                                   CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE                                                 I. Credite de angajament     5.838                                           II. Credite bugetare     4.072                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     5.838                                           II. Credite bugetare     4.072                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     5.940                                           II. Credite bugetare     5.940                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     132                                           II. Credite bugetare     132                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -234                                           II. Credite bugetare     -2.000       6601                                   SANATATE                                                 I. Credite de angajament     9.868                                           II. Credite bugetare     9.868                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     9.868                                           II. Credite bugetare     9.868                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     9.868                                           II. Credite bugetare     9.868       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     60                                           II. Credite bugetare     60                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     60                                           II. Credite bugetare     60                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     60                                           II. Credite bugetare     60       6801                                   ASIGURĂRI SI ASISTENTA SOCIALA                                                 II. Credite bugetare     -56                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 II. Credite bugetare     -56                         57                 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                                 II. Credite bugetare     -56       5010                                   VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     6.791                                           II. Credite bugetare     6.791                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     6.281                                           II. Credite bugetare     6.281                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     3.586                                           II. Credite bugetare     3.586                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     2.613                                           II. Credite bugetare     2.613                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     82                                           II. Credite bugetare     82                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     510                                           II. Credite bugetare     510                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     510                                           II. Credite bugetare     510       5310                                   CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE                                                 I. Credite de angajament     6.791                                           II. Credite bugetare     6.791                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     6.281                                           II. Credite bugetare     6.281                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     3.586                                           II. Credite bugetare     3.586                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     2.613                                           II. Credite bugetare     2.613                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     82                                           II. Credite bugetare     82                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     510                                           II. Credite bugetare     510                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     510                                           II. Credite bugetare     510         
				 + 
			   AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 38            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     -80.075                                           II. Credite bugetare     -84.088                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -79.978                                           II. Credite bugetare     -80.678                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -300                                           II. Credite bugetare     -1.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -79.678                                           II. Credite bugetare     -79.678                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -97                                           II. Credite bugetare     -3.410                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -97                                           II. Credite bugetare     -3.410       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     -80.075                                           II. Credite bugetare     -84.088                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -79.978                                           II. Credite bugetare     -80.678                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -300                                           II. Credite bugetare     -1.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -79.678                                           II. Credite bugetare     -79.678                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -97                                           II. Credite bugetare     -3.410                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -97                                           II. Credite bugetare     -3.410       8301                                   AGRICULTURA, SILVICULTURA, PISCICULTURA SI VANATOARE                                                 I. Credite de angajament     -80.075                                           II. Credite bugetare     -84.088                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -79.978                                           II. Credite bugetare     -80.678                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -300                                           II. Credite bugetare     -1.000                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -79.678                                           II. Credite bugetare     -79.678                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -97                                           II. Credite bugetare     -3.410                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -97                                           II. Credite bugetare     -3.410         
				 + 
			   SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945-1989        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 39            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185       6801                                   ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -185                                           II. Credite bugetare     -185         
				 + 
			   CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII        Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 42            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     730                                           II. Credite bugetare     730                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     730                                           II. Credite bugetare     730                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     600                                           II. Credite bugetare     600                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     130                                           II. Credite bugetare     130       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     730                                           II. Credite bugetare     730                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     730                                           II. Credite bugetare     730                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     600                                           II. Credite bugetare     600                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     130                                           II. Credite bugetare     130       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     730                                           II. Credite bugetare     730                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     730                                           II. Credite bugetare     730                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     600                                           II. Credite bugetare     600                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     130                                           II. Credite bugetare     130         
				 + 
			   AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 43            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/ Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     500                                           II. Credite bugetare     500                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     500                                           II. Credite bugetare     500                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     300                                           II. Credite bugetare     300       5010                                   VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200       6710                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     200                                           II. Credite bugetare     200         
				 + 
			   INSTITUTUL CULTURAL ROMAN        Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite     Tit: 44            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     1.692                                           II. Credite bugetare     1.692                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     1.482                                           II. Credite bugetare     1.482                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.818                                           II. Credite bugetare     -1.818                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     3.300                                           II. Credite bugetare     3.300                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     210                                           II. Credite bugetare     210                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     210                                           II. Credite bugetare     210       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     1.692                                           II. Credite bugetare     1.692                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     1.482                                           II. Credite bugetare     1.482                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.818                                           II. Credite bugetare     -1.818                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     3.300                                           II. Credite bugetare     3.300                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     210                                           II. Credite bugetare     210                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     210                                           II. Credite bugetare     210       6701                                   CULTURA, RECREERE SI RELIGIE                                                 I. Credite de angajament     1.692                                           II. Credite bugetare     1.692                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     1.482                                           II. Credite bugetare     1.482                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.818                                           II. Credite bugetare     -1.818                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     3.300                                           II. Credite bugetare     3.300                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     210                                           II. Credite bugetare     210                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     210                                           II. Credite bugetare     210         
				 + 
			   CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 47            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     -18.709                                           II. Credite bugetare     -18.709                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -16.030                                           II. Credite bugetare     -16.030                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     4.000                                           II. Credite bugetare     4.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.017                                           II. Credite bugetare     -1.017                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -13                                           II. Credite bugetare     -13                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -17.000                                           II. Credite bugetare     -17.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -2.679                                           II. Credite bugetare     -2.679                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -2.679                                           II. Credite bugetare     -2.679       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     -18.709                                           II. Credite bugetare     -18.709                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -16.030                                           II. Credite bugetare     -16.030                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     4.000                                           II. Credite bugetare     4.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -1.017                                           II. Credite bugetare     -1.017                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -13                                           II. Credite bugetare     -13                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -17.000                                           II. Credite bugetare     -17.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -2.679                                           II. Credite bugetare     -2.679                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -2.679                                           II. Credite bugetare     -2.679       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     -15.863                                           II. Credite bugetare     -15.863                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -13.238                                           II. Credite bugetare     -13.238                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     4.000                                           II. Credite bugetare     4.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -238                                           II. Credite bugetare     -238                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     -17.000                                           II. Credite bugetare     -17.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -2.625                                           II. Credite bugetare     -2.625                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -2.625                                           II. Credite bugetare     -2.625       6501                                   INVATAMANT                                                 I. Credite de angajament     -2.846                                           II. Credite bugetare     -2.846                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -2.792                                           II. Credite bugetare     -2.792                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -779                                           II. Credite bugetare     -779                         51                 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                                 I. Credite de angajament     -13                                           II. Credite bugetare     -13                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -2.000                                           II. Credite bugetare     -2.000                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -54                                           II. Credite bugetare     -54                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -54                                           II. Credite bugetare     -54         
				 + 
			   AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 48            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     45.289                                           II. Credite bugetare     24.289                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     24.289                                           II. Credite bugetare     24.289                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -140                                           II. Credite bugetare     -140                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -4                                           II. Credite bugetare     -4                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     24.433                                           II. Credite bugetare     24.433                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     21.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     21.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     45.289                                           II. Credite bugetare     24.289                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     24.289                                           II. Credite bugetare     24.289                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -140                                           II. Credite bugetare     -140                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -4                                           II. Credite bugetare     -4                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     24.433                                           II. Credite bugetare     24.433                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     21.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     21.000       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     20.856                                           II. Credite bugetare     -144                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -144                                           II. Credite bugetare     -144                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -140                                           II. Credite bugetare     -140                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -4                                           II. Credite bugetare     -4                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     21.000                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     21.000       5401                                   ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE                                                 I. Credite de angajament     24.433                                           II. Credite bugetare     24.433                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     24.433                                           II. Credite bugetare     24.433                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     24.433                                           II. Credite bugetare     24.433         
				 + 
			   AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 50            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     246                                           II. Credite bugetare     246         
				 + 
			   CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 51            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     396                                           II. Credite bugetare     396                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     454                                           II. Credite bugetare     454                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     1.196                                           II. Credite bugetare     1.196                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -742                                           II. Credite bugetare     -742                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -58                                           II. Credite bugetare     -58                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -58                                           II. Credite bugetare     -58       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     396                                           II. Credite bugetare     396                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     454                                           II. Credite bugetare     454                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     1.196                                           II. Credite bugetare     1.196                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -742                                           II. Credite bugetare     -742                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -58                                           II. Credite bugetare     -58                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -58                                           II. Credite bugetare     -58       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     396                                           II. Credite bugetare     396                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     454                                           II. Credite bugetare     454                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     1.196                                           II. Credite bugetare     1.196                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -742                                           II. Credite bugetare     -742                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     -58                                           II. Credite bugetare     -58                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     -58                                           II. Credite bugetare     -58         
				 + 
			   CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 52            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     2.992                                           II. Credite bugetare     2.992                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.992                                           II. Credite bugetare     2.992                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     3.000                                           II. Credite bugetare     3.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -8                                           II. Credite bugetare     -8       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     2.992                                           II. Credite bugetare     2.992                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.992                                           II. Credite bugetare     2.992                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     3.000                                           II. Credite bugetare     3.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -8                                           II. Credite bugetare     -8       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     2.992                                           II. Credite bugetare     2.992                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     2.992                                           II. Credite bugetare     2.992                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     3.000                                           II. Credite bugetare     3.000                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     -8                                           II. Credite bugetare     -8         
				 + 
			   AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 53            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     83                                           II. Credite bugetare     83                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     83                                           II. Credite bugetare     83                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     500                                           II. Credite bugetare     500                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -440                                           II. Credite bugetare     -440                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     23                                           II. Credite bugetare     23       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     83                                           II. Credite bugetare     83                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     83                                           II. Credite bugetare     83                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     500                                           II. Credite bugetare     500                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -440                                           II. Credite bugetare     -440                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     23                                           II. Credite bugetare     23       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     83                                           II. Credite bugetare     83                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     83                                           II. Credite bugetare     83                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     500                                           II. Credite bugetare     500                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -440                                           II. Credite bugetare     -440                         59                 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI                                                 I. Credite de angajament     23                                           II. Credite bugetare     23         
				 + 
			   MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 54            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     5.065.805                                           II. Credite bugetare     2.719.718                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     5.065.805                                           II. Credite bugetare     2.719.718                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     20.000                                           II. Credite bugetare     20.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     16.502                                           II. Credite bugetare     -282                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     3.900.400                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     1.128.903                                           II. Credite bugetare     1.850.000                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 II. Credite bugetare     850.000       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     5.065.805                                           II. Credite bugetare     2.719.718                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     5.065.805                                           II. Credite bugetare     2.719.718                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     20.000                                           II. Credite bugetare     20.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     16.502                                           II. Credite bugetare     -282                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     3.900.400                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     1.128.903                                           II. Credite bugetare     1.850.000                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 II. Credite bugetare     850.000       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     965.810                                           II. Credite bugetare     2.719.723                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     965.810                                           II. Credite bugetare     2.719.723                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     20.000                                           II. Credite bugetare     20.000                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     16.507                                           II. Credite bugetare     -277                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     400                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     928.903                                           II. Credite bugetare     1.850.000                         61                 TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                                 II. Credite bugetare     850.000       5401                                   ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE                                                 I. Credite de angajament     -5                                           II. Credite bugetare     -5                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -5                                           II. Credite bugetare     -5                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -5                                           II. Credite bugetare     -5       7401                                   PROTECTIA MEDIULUI                                                 I. Credite de angajament     4.100.000                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     4.100.000                         56                 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE                                                 I. Credite de angajament     3.900.000                         58                 TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                                 I. Credite de angajament     200.000         
				 + 
			   AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 55            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655       5101                                   AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -655                                           II. Credite bugetare     -655         
				 + 
			   ACADEMIA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ DIN ROMÂNIA        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 56            -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                                   TOTAL GENERAL                                                 I. Credite de angajament     -33                                           II. Credite bugetare     -33                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -43                                           II. Credite bugetare     -43                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     38                                           II. Credite bugetare     38                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -63                                           II. Credite bugetare     -63                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -18                                           II. Credite bugetare     -18                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     10                                           II. Credite bugetare     10                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     10                                           II. Credite bugetare     10       5001                                   CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                                 I. Credite de angajament     -33                                           II. Credite bugetare     -33                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -43                                           II. Credite bugetare     -43                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     38                                           II. Credite bugetare     38                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -63                                           II. Credite bugetare     -63                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -18                                           II. Credite bugetare     -18                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     10                                           II. Credite bugetare     10                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     10                                           II. Credite bugetare     10       5301                                   CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE                                                 I. Credite de angajament     -33                                           II. Credite bugetare     -33                         01                 CHELTUIELI CURENTE                                                 I. Credite de angajament     -43                                           II. Credite bugetare     -43                         10                 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                                 I. Credite de angajament     38                                           II. Credite bugetare     38                         20                 TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                                 I. Credite de angajament     -63                                           II. Credite bugetare     -63                         55                 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                                 I. Credite de angajament     -18                                           II. Credite bugetare     -18                         70                 CHELTUIELI DE CAPITAL                                                 I. Credite de angajament     10                                           II. Credite bugetare     10                         71                 TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                                 I. Credite de angajament     10                                           II. Credite bugetare     10         
				 + 
			   INSPECȚIA JUDICIARĂ        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 57           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     821                                     II. Credite bugetare     821                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     821                                     II. Credite bugetare     821                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.135                                     II. Credite bugetare     1.135                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -314                                     II. Credite bugetare     -314       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     821                                     II. Credite bugetare     821                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     821                                     II. Credite bugetare     821                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.135                                     II. Credite bugetare     1.135                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -314                                     II. Credite bugetare     -314       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     821                                     II. Credite bugetare     821                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     821                                     II. Credite bugetare     821                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     1.135                                     II. Credite bugetare     1.135                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -314                                     II. Credite bugetare     -314         
				 + 
			   CONSILIUL DE MONITORIZARE A IMPLEMENTĂRII CONVENȚIEI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 58           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     -606                                     II. Credite bugetare     -606                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -806                                     II. Credite bugetare     -806                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -491                                     II. Credite bugetare     -491                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -315                                     II. Credite bugetare     -315                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     200                                     II. Credite bugetare     200                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     200                                     II. Credite bugetare     200       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     -606                                     II. Credite bugetare     -606                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -806                                     II. Credite bugetare     -806                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -491                                     II. Credite bugetare     -491                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -315                                     II. Credite bugetare     -315                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     200                                     II. Credite bugetare     200                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     200                                     II. Credite bugetare     200       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACȚIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     -606                                     II. Credite bugetare     -606                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -806                                     II. Credite bugetare     -806                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -491                                     II. Credite bugetare     -491                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -315                                     II. Credite bugetare     -315                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     200                                     II. Credite bugetare     200                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     200                                     II. Credite bugetare     200         
				 + 
			   MINISTERUL ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 60           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     883.196                                     II. .Credite bugetare     1.148.259                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     883.396                                     II. Credite bugetare     1.148.459                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -5.018                                     II. Credite bugetare     -5.018                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     -213.000                                     II. Credite bugetare     -7.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     1.100.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     1.139.063                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     883.196                                     II. Credite bugetare     1.148.259                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     883.396                                     II. Credite bugetare     1.148.459                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -5.018                                     II. Credite bugetare     -5.018                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     -213.000                                     II. Credite bugetare     -7.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     1.100.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. Credite bugetare     1.139.063                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     -218                                     II. Credite bugetare     1.138.845                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -18                                     II. Credite bugetare     1.139.045                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -5.018                                     II. Credite bugetare     -5.018                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          II. .Credite bugetare     1.139.063                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. .Credite bugetare     -200                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -200                                     II. Credite bugetare     -200       8001                              ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                          I. Credite de angajament     887.000                                     II. Credite bugetare     13.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     887.000                                     II. Credite bugetare     13.000                      40               TITLUL IV SUBVENTII                                          I. Credite de angajament     -213.000                                     II. Credite bugetare     -7.000                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     1.100.000                                     II. Credite bugetare     20.000       8701                              ALTE ACTIUNI ECONOMICE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -3.586                                     II. Credite bugetare     -3.586         
				 + 
			   MINISTERUL CERCETĂRII, INOVĂRII ȘI DIGITALIZĂRII        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 61           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     204.100                                     II. .Credite bugetare     203.520                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     204.204                                     II. .Credite bugetare     203.894                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -796                                     II. Credite bugetare     -1.106                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     200.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -104                                     II. Credite bugetare     -374                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -104                                     II. Credite bugetare     -374       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     204.100                                     II. Credite bugetare     203.520                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     204.204                                     II. Credite bugetare     203.894                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -796                                     II. Credite bugetare     -1.106                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. .Credite bugetare     200.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -104                                     II. .Credite bugetare     -374                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -104                                     II. Credite bugetare     -374       5301                              CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE DEZVOLTARE                                          I. Credite de angajament     204.100                                     II. Credite bugetare     203.520                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     204.204                                     II. Credite bugetare     203.894                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     5.000                                     II. Credite bugetare     5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -796                                     II. Credite bugetare     -1.106                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     200.000                                     II. Credite bugetare     200.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -104                                     II. Credite bugetare     -374                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -104                                     II. Credite bugetare     -374         
				 + 
			   MINISTERUL FAMILIEI, TINERETULUI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 64           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     13.078                                     II. Credite bugetare     13.078                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     13.078                                     II. Credite bugetare     13.078                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -1.922                                     II. Credite bugetare     -1.922                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -50.000                                     II. Credite bugetare     -50.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     70.000                                     II. Credite bugetare     70.000       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     13.078                                     II. Credite bugetare     13.078                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     13.078                                     II. Credite bugetare     13.078                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -1.922                                     II. Credite bugetare     -1.922                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -50.000                                     II. Credite bugetare     -50.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     70.000                                     II. Credite bugetare     70.000       6501                              INVATAMANT                                          I. Credite de angajament     -50.000                                     II. Credite bugetare     -50.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     -50.000                                     II. Credite bugetare     -50.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -50.000                                     II. Credite bugetare     -50.000       6801                              ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     63.078                                     II. Credite bugetare     63.078                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     63.078                                     II. Credite bugetare     63.078                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     -1.922                                     II. Credite bugetare     -1.922                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     70.000                                     II. Credite bugetare     70.000         
				 + 
			   MINISTERUL FINANȚELOR-ACȚIUNI GENERALE        Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2022    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite     Tit: 65           -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     9.416.995                                     II. Credite bugetare     8.692.372                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     9.407.995                                     II. Credite bugetare     8.683.372                      30               TITLUL III DOBÂNZI                                          I. Credite de angajament     4.000.000                                     II. Credite bugetare     4.000.000                      50               TITLUL V FONDURI DE REZERVA                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     2.374.302                                     II. Credite bugetare     1.649.679                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     2.283.693                                     II. Credite bugetare     2.283.693                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     30.000                                     II. Credite bugetare     30.000                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000       5001                              CHELTUIELI - BUGET DE STAT                                          I. Credite de angajament     9.416.995                                     II. Credite bugetare     8.692.372                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     9.407.995                                     II. Credite bugetare     8.683.372                      30               TITLUL III DOBÂNZI                                          I. Credite de angajament     4.000.000                                     II. Credite bugetare     4.000.000                      50               TITLUL V FONDURI DE REZERVA                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     2.374.302                                     II. Credite bugetare     1.649.679                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     2.283.693                                     II. Credite bugetare     2.283.693                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE REPREZENTAND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     30.000                                     II. Credite bugetare     30.000                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000       5101                              AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE                                          I. Credite de angajament     2.842.627                                     II. Credite bugetare     2.842.627                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     2.842.627                                     II. Credite bugetare     2.842.627                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     528.934                                     II. Credite bugetare     528.934                      58               TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020                                          I. Credite de angajament     2.283.693                                     II. Credite bugetare     2.283.693                      60               TITLUL XII PROIECTE CU FINANȚARE DIN SUMELE REPREZENTÂND ASISTENTA FINANCIARA NERAMBURSABILA AFERENTA PNRR                                          I. Credite de angajament     30.000                                     II. Credite bugetare     30.000       5401                              ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000                      50               TITLUL V FONDURI DE REZERVA                                          I. Credite de angajament     700.000                                     II. Credite bugetare     700.000       5501                              TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA SI IMPRUMUTURI                                          I. Credite de angajament     4.029.000                                     II. Credite bugetare     4.029.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     4.020.000                                     II. Credite bugetare     4.020.000                      30               TITLUL III DOBANZI                                          I. Credite de angajament     4.000.000                                     II. Credite bugetare     4.000.000                      61               TITLUL XIII PROIECTE CU FINANTARE DIN SUMELE AFERENTE COMPONENTEI DE IMPRUMUT A PNRR                                          I. Credite de angajament     20.000                                     II. Credite bugetare     20.000                      79               OPERATIUNI FINANCIARE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000                      81               TITLUL XIX RAMBURSARI DE CREDITE                                          I. Credite de angajament     9.000                                     II. Credite bugetare     9.000       8001                              ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE SI DE MUNCA                                          I. Credite de angajament     1.845.368                                     II. Credite bugetare     1.120.745                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.845.368                                     II. Credite bugetare     1.120.745                      55               TITLUL VII ALTE TRANSFERURI                                          I. Credite de angajament     1.845.368                                     II. Credite bugetare     1.120.745             
				 + 
			  Anexa nr. 3         SUME    defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor     descentralizate la nivelul județelor, pe anul 2022             mii lei       Nr. crt.     Județul     TOTAL INFLUENȚE     din care, pentru :       Finanțarea "Programului pentru școli al României"     Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special     Finanțarea burselor elevilor din învățământul special       0     1     2 = 3+4+5     3     4     5            TOTAL     215.019     187.037     18.788     8.557       1     ALBA     3.809     3.325     282     202       2     ARAD     4.908     4.313     548     47       3     ARGEȘ     7.434     6.125     885     424       4     BACĂU     7.760     6.534     663     563       5     BIHOR     7.368     6.135     989     244       6     BISTRIȚA-NĂSĂUD     4.170     3.574     596     0       7     BOTOȘANI     4.786     4.467     132     187       8     BRAȘOV     6.780     6.305     475     0       9     BRĂILA     3.026     2.824     151     51       10     BUZĂU     4.866     4.285     581     0       11     CARAȘ-SEVERIN     2.853     2.430     373     50       12     CĂLĂRAȘI     3.359     3.237     113     9       13     CLUJ     7.246     6.672     0     574       14     CONSTANȚA     8.644     7.684     960     0       15     COVASNA     2.589     2.422     57     110       16     DÂMBOVIȚA     5.455     5.021     434     0       17     DOLJ     6.998     6.020     917     61       18     GALAȚI     5.093     4.962     25     106       19     GIURGIU     2.925     2.851     43     31       20     GORJ     3.217     3.115     102     0       21     HARGHITA     3.713     3.619     21     73       22     HUNEDOARA     3.820     3.418     402     0       23     IALOMIȚA     2.829     2.643     164     22       24     IAȘI     10.417     8.981     1.044     392       25     ILFOV     4.767     4.730     30     7       26     MARAMUREȘ     5.950     4.797     841     312       27     MEHEDINȚI     2.742     2.420     53     269       28     MUREȘ     7.040     6.142     529     369       29     NEAMȚ     6.007     4.857     870     280       30     OLT     3.899     3.898     1     0       31     PRAHOVA     9.202     7.203     1.124     875       32     SATU MARE     3.998     3.537     329     132       33     SĂLAJ     2.862     2.573     289     0       34     SIBIU     5.240     4.636     513     91       35     SUCEAVA     11.321     8.715     1.485     1.121       36     TELEORMAN     3.024     2.800     145     79       37     TIMIȘ     10.156*1)     6.677     1.632     1.210       38     TULCEA     2.075     2.014     5     56       39     VASLUI     4.679     4.209     425     45       40     VÂLCEA     3.916     3.323     329     264       41     VRANCEA     4.076     3.544     231     301      *1) include și suma de 637 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare ale Căminului pentru persoane vârstnice Jimbolia, preluat ca structură fără personalitate juridică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș;        
				 + 
			  Anexa nr. 4         SUME    defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate    la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București,    pe anul 2022             mii lei       Nr. crt.     Județul     TOTAL INFLUENȚE     din care, pentru:       Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru cheltuielile prevăzute la art. 104 alin. 2 lit. b) – d) din Legea educației naționale nr. 1/2011     Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă     Finanțarea burselor elevilor din învățământul de masă       0     1     2=3+4+5     3     4     5            TOTAL     502.462     0     46.830     291.443       1     ALBA     3.787     -390     849     3.328       2     ARAD     4.353     36     491     3.826       3     ARGEȘ     13.281     134     2.096     11.051       4     BACĂU     -290     -290     0     0       5     BIHOR     16.268     905     1.194     14.169       6     BISTRIȚA-NĂSĂUD     8.675     302     1.261     7.112       7     BOTOȘANI     3.786     -598     1.286     3.098       8     BRAȘOV     9.380     861     1.466     7.053       9     BRĂILA     7.472     -487     1.028     6.931       10     BUZĂU     7.488     -407     1.185     6.710       11     CARAȘ-SEVERIN     5.137     -574     757     4.954       12     CĂLĂRAȘI     6.484     -324     473     6.335       13     CLUJ     3.899     2.048     1.851     0       14     CONSTANȚA     328     328     0     0       15     COVASNA     6.229     40     464     5.725       16     DĂMBOVIȚA     13.013     366     943     11.704       17     DOLJ     9.777     -428     1.232     8.973       18     GALAȚI     6.037     -602     997     5.642       19     GIURGIU     2.417     89     317     2.011       20     GORJ     7.404     -737     1.123     7.018       21     HARGHITA     10.988     178     577     10.233       22     HUNEDOARA     4.109     -536     1.323     3.322       23     IALOMIȚA     5.856     -455     958     5.353       24     IAȘI     19.101     583     1.157     17.361       25     ILFOV     6.436     1.983     645     3.808       26     MARAMUREȘ     10.826*1)     -367     1.163     9.661       27     MEHEDINȚI     4.767     -269     620     4.416       28     MUREȘ     16.388     260     1.538     14.590       29     NEAMȚ     14.071     14     1.827     12.230       30     OLT     8.532     -309     743     8.098       31     PRAHOVA     6.015     290     1.138     4.587       32     SATU MARE     8.438     20     544     7.874       33     SĂLAJ     4.946     -161     431     4.676       34     SIBIU     4.170     385     1.241     2.544       35     SUCEAVA     21.367     907     1.623     18.837       36     TELEORMAN     8.204     -382     518     8.068       37     TIMIȘ     12.694*2)     1.404     2.047     9.880       38     TULCEA     8.670     -444     237     8.877       39     VASLUI     15.363     -871     939     15.295       40     VĂLCEA     1.125     -464     1.589     0       41     VRANCEA     6.424     -144     475     6.093       42     MUNICIPIUL BUCUREȘTI     22.047*3)     -1.894     6.484*4)     0       43     Sume rezervate ce se repartizează pe județe prin Hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Educației, pentru finanțarea cheltuielilor determinate de acordarea, în semestrul I al anului școlar 2022-2023, a unui suport alimentar pentru 300 unități de învățământ preuniversitar de stat, potrivit prevederilor OUG nr. 105/2022     147.000                     *1) include suma de 369 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor Centrului de zi "Sf. Nicolae" și Centrului de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu "Sf. Nicolae" din localitatea Recea, județul Maramureș   *2) include și diminuarea cu 637 mii lei a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate orașului Jimbolia, județul Timiș, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare ale Căminului pentru persoane vârstnice Jimbolia, ca urmare a preluării acestuia ca structură fără personalitate juridică în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș.   *3) include suma de 17.457 mii lei pentru finanțarea "Programului pentru școli al României" potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1007/2022.   *4) include si suma de 2.158 mii lei pentru finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul special;        
				 + 
			  Anexa nr. 5         SUME    defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor     privind drumurile județene și comunale,     pe anul 2022        Nr.   crt.     Județul     INFLUENȚE    - mii lei -       0     1     2       Total     150.000       1     ALBA     5.373       2     ARAD     4.236       3     ARGEȘ     6.422       4     BACĂU     4.369       5     BIHOR     5.375       6     BISTRIȚA-NĂSĂUD     2.788       7     BOTOȘANI     4.695       8     BRAȘOV     2.459       9     BRĂILA     2.012       10     BUZĂU     5.185       11     CARAȘ - SEVERIN     3.441       12     CĂLĂRAȘI     1.843       13     CLUJ     4.950       14     CONSTANȚA     3.994       15     COVASNA     1.228       16     DÂMBOVIȚA     3.413       17     DOLJ     4.266       18     GALAȚI     2.792       19     GIURGIU     1.899       20     GORJ     4.035       21     HARGHITA     3.576       22     HUNEDOARA     6.257       23     IALOMIȚA     1.755       24     IAȘI     4.647       25     ILFOV     1.193       26     MARAMUREȘ     3.088       27     MEHEDINȚI     3.177       28     MUREȘ     3.835       29     NEAMȚ     3.528       30     OLT     4.460       31     PRAHOVA     4.157       32     SATU MARE     3.042       33     SĂLAJ     3.539       34     SIBIU     2.938       35     SUCEAVA     5.481       36     TELEORMAN     2.498       37     TIMIȘ     5.177       38     TULCEA     2.234       39     VASLUI     3.968       40     VÂLCEA     3.903       41     VRANCEA     2.772           
				 + 
			  Anexa nr. 6         SUME    defalcate din taxa pe valoare adăugată     pentru finanțarea învățământului particular și cel confesional, acreditate,    pe anul 2022             mii lei       Nr. crt.     Județul     TOTAL INFLUENȚE     din care:       Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă       0     1     2     3            TOTAL     1.045     1.045       1     ALBA     19     19       2     ARAD     22     22       3     ARGEȘ     23     23       4     BACĂU     6     6       5     BIHOR     22     22       6     BISTRIȚA-NĂSĂUD     3     3       7     BOTOȘANI     8     8       8     BRĂILA     10     10       9     BUZĂU     7     7       10     CLUJ     126     126       11     CONSTANȚA     17     17       12     DOLJ     33     33       13     GORJ     5     5       14     HARGHITA     3     3       15     HUNEDOARA     9     9       16     MARAMUREȘ     4     4       17     MEHEDINȚI     2     2       18     NEAMȚ     14     14       19     PRAHOVA     45     45       20     SĂLAJ     5     5       21     SIBIU     1     1       22     SUCEAVA     52     52       23     TIMIȘ     86     86       24     VÂLCEA     1     1       25     MUNICIPIUL BUCUREȘTI     522     522           
				 + 
			  Anexa nr. 7         SUME    defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale    alocate județului Suceava pe anul 2022, potrivit prevederilor     art. XII alin. (1) lit b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 privind     unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin Legea nr. 240/2011             mii lei       Nr. Crt.     Unitatea administrativ-teritorială     Program 2022     din care:       Rate de capital și dobânzi pentru componenta gaz     Rate de capital și dobânzi pentru componenta termic       0     1     2 = 3+4     3     4            TOTAL     28.518     8.995     19.523       1     Județul Suceava     17     17     0       2     Municipiul Câmpulung Moldovenesc     4.451     574     3.877       3     Municipiul Rădăuți     4.751     0     4.751       4     Municipiul Suceava     3.582     0     3.582       5     Municipiul Vatra Dornei     3.432     471     2.961       6     Orașul Gura Humorului     3.625     0     3.625       7     Orașul Siret     727     0     727       8     Orașul Broșteni     294     294            9     Orașul Cajvana     330     330            10     Orașul Dolhasca     186     186            11     Orașul Liteni     166     166            12     Orașul Milișăuți     80     80            13     Orașul Solca     133     133            14     Orașul Vicovu de Sus     760     760            15     Comuna Adâncata     164     164            16     Comuna Arbore     330     330            17     Comuna Baia     114     114            18     Comuna Bogdănești     67     67            19     Comuna Boroaia     80     80            20     Comuna Bosanci     106     106            21     Comuna Botoșana     260     260            22     Comuna Bunești     45     45            23     Comuna Cacica     200     200            24     Comuna Ciprian Porumbescu     108     108            25     Comuna Cornu Luncii     123     123            26     Comuna Dărmănești     98     98            27     Comuna Dolhești     68     68            28     Comuna Dornești     129     129            29     Comuna Drăgoiești     89     89            30     Comuna Drăgușeni     45     45            31     Comuna Dumbrăveni     314     314            32     Comuna Forăști     83     83            33     Comuna Fundu Moldovei     185     185            34     Comuna Grănicești     83     83            35     Comuna Horodniceni     63     63            36     Comuna Iacobeni     106     106            37     Comuna Ipotești     76     76            38     Comuna Marginea     318     318            39     Comuna Mălini     121     121            40     Comuna Mănăstirea Humorului     60     60            41     Comuna Mitocu Dragomirnei     67     67            42     Comuna Moara     72     72            43     Comuna Moldovița     223     223            44     Comuna Păltinoasa     95     95            45     Comuna Pătrăuți     72     72            46     Comuna Pârteștii de Jos     169     169            47     Comuna Poiana Stampei     104     104            48     Comuna Pojorâta     53     53            49     Comuna Preutești     152     152            50     Comuna Rădășeni     74     74            51     Comuna Râșca     86     86            52     Comuna Sadova     111     111            53     Comuna Siminicea     52     52            54     Comuna Sucevița     174     174            55     Comuna Todirești     97     97            56     Comuna Udești     121     121            57     Comuna Vadu Moldovei     124     124            58     Comuna Valea Moldovei     98     98            59     Comuna Vama     268     268            60     Comuna Volovăț     231     231            61     Comuna Zvoriștea     106     106                
				 + 
			  Anexa nr. 8       CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE     Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022    al Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate             -mii lei-       Capitol     Subcapitol     Paragraf     Grupa/Titlu     Articol     Alineat     Denumire indicator     Influente       A     B     1       0001     05                         VENITURI - TOTAL     3.499.000       0002     05                         I.  VENITURI CURENTE     221.717       1205                              ALTE IMPOZITE SI TAXE GENERALE PE BUNURI SI SERVICII     -227.005            09                         Venituri din contribuția datorata pentru medicamente finanțate din Fondul National unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii     168.748            14                         Venituri din contributia datorata pentru contractele cost-volum/cost-volum- rezultat     -395.753       2000     05                         B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI     448.722       2005                              CONTRIBUTIILE ANGAJATORILOR     102.995            03                         Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de angajatori     98.968            07                         Contributii pentru concedii si indemnizatii     4.027       2105                              CONTRIBUTIILE ASIGURATILOR     345.727            03                         Contributii de asigurari sociale de sanatate datorate de asigurati     48.599            24                         Regularizari     146.458            26                         Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele care realizeaza venituri obtinute dintr-o asociere cu o persoanajuridica     33            29                         Contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care realizeaza venituri in baza contractelor de activitate sportiva     2.628            49                         Contributii de asigurari sociale de sanatate aferente declaratiei unice     148.009       4100     05                         IV SUBVENTII     3.277.283       4200     05                         SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE     3.277.283       4205                              SUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT     3.277.283            26                         Subventii primite de bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate pentru echilibrare     781.310            53                         Sume alocate din bugetul de stat, altele decat cele de echilibrare, prin bugetul Ministerului Sanatatii     400.000            74                         Sume alocate bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate     2.095.973       5000                              TOTAL GENERAL                                          I. Credite de angajament     3.499.000                                     II. Credite bugetare     3.499.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     3.504.000                                     II. Credite bugetare     3.504.000                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     4.000                                     II. Credite bugetare     4.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     2.000.000                                     II. Credite bugetare     2.000.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -600.000                                     II. Credite bugetare     -600.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     2.100.000                                     II. Credite bugetare     2.100.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000       5005                              CHELTUIELI - TOTAL                                          I. Credite de angajament     3.499.000                                     II. Credite bugetare     3.499.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     3.504.000                                     II. Credite bugetare     3.504.000                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     4.000                                     II. Credite bugetare     4.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     2.000.000                                     II. Credite bugetare     2.000.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -600.000                                     II. Credite bugetare     -600.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     2.100.000                                     II. Credite bugetare     2.100.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000       6600     05                         Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE                                          I. Credite de angajament     3.499.000                                     II. Credite bugetare     3.499.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     3.504.000                                     II. Credite bugetare     3.504.000                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     4.000                                     II. Credite bugetare     4.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     2.000.000                                     II. Credite bugetare     2.000.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -600.000                                     II. Credite bugetare     -600.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     2.100.000                                     II. Credite bugetare     2.100.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      71               TITLULXV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000       6605                              SANATATE                                          I. Credite de angajament     1.399.000                                     II. Credite bugetare     1.399.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     1.404.000                                     II. Credite bugetare     1.404.000                      10               TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL                                          I. Credite de angajament     4.000                                     II. Credite bugetare     4.000                      20               TITLUL II BUNURI SI SERVICII                                          I. Credite de angajament     2.000.000                                     II. Credite bugetare     2.000.000                      51               TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE                                          I. Credite de angajament     -600.000                                     II. Credite bugetare     -600.000                      70               CHELTUIELI DE CAPITAL                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000                      71               TITLUL XV ACTIVE NEFINANCIARE                                          I. Credite de angajament     -5.000                                     II. Credite bugetare     -5.000       6805                              ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     2.100.000                                     II. Credite bugetare     2.100.000                      01               CHELTUIELI CURENTE                                          I. Credite de angajament     2.100.000                                     II. Credite bugetare     2.100.000                      57               TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA                                          I. Credite de angajament     2.100.000                                     II. Credite bugetare     2.100.000       9905                              EXCEDENT(+)/DEFICIT(-)               ----  

Preluat: 2026-09-24T18:04:30.564576+00:00 · SHA256: 25eef14e31d9458e088e2c85b663688dad5b0920ebd5c3efa43b3d22c67247f3