Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1049 · 2022
HOTĂRÂRE nr. 1.049 din 18 august 2022 privind actualizarea caracteristicilor tehnice ale unor imobile ca urmare a înscrierii în cartea funciară şi transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi Palatul Copiilor, Municipiul Râmnicu Vâlcea/Clubul Copiilor Bălceşti, în domeniul public al oraşului Bălceşti pentru Liceul Tehnologic "Petrache Poenaru", pentru desfăşurarea activităţilor specifice unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 258573
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.049 din 18 august 2022 privind actualizarea caracteristicilor tehnice ale unor imobile ca urmare a înscrierii în cartea funciară și transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Palatul Copiilor, Municipiul Râmnicu Vâlcea/Clubul Copiilor Bălcești, în domeniul public al orașului Bălcești pentru Liceul Tehnologic "Petrache Poenaru", pentru desfășurarea activităților specifice unităților de învățământ preuniversitar de stat EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 23 august 2022 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 288 și al art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 112 alin. (4^1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă actualizarea caracteristicilor tehnice ale imobilelor identificate în anexa nr. 1 . + Articolul 2 (1) Se aprobă trecerea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 , din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Palatul Copiilor, Municipiul Râmnicu Vâlcea/Clubul Copiilor Bălcești, în domeniul public al orașului Bălcești pentru Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru“, pentru desfășurarea activităților specifice unităților de învățământ preuniversitar de stat. (2) După preluare, imobilele transmise potrivit alin. (1) vor fi introduse în baza materială a Liceului Tehnologic „Petrache Poenaru“ și vor fi utilizate în vederea desfășurării activităților specifice atât ale unității de învățământ preuniversitar de stat, cât și ale Clubului Copiilor Bălcești, Consiliul Local al Orașului Bălcești având obligația de a menține destinația actuală a imobilelor. + Articolul 3 Predarea-primirea imobilelor menționate la art. 2 alin. (1) se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul 4 Ministerul Educației își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera completările și modificările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 5 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul finanțelor, Adrian Câciu București, 18 august 2022. Nr. 1.049. + Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Palatul Copiilor, Municipiul Râmnicu Vâlcea/Clubul Copiilor Bălcești, pentru care se actualizează caracteristicile tehnice Ordonator principal de credite Ministerul Educației 13729380 Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public) Elemente de identificare Nr. MF Codul de clasificație Denumirea bunului care face obiectul acestor acte normative Descrierea tehnică actualizată conform cărții funciare Valoare de inventar - lei - Adresa 154823 8.26.05 Clubul copiilor și elevilor Bălcești Clădire - cu 3 niveluri - Clubul Copiilor (Sp + P + 1), suprafață construită la sol = 368 mp, suprafață desfășurată = 817 mp, nr. cadastral 37854-C1, suprafață construită desfășurată subsol parțial Scd = 114 mp, suprafață construită desfășurată parter Scd = 368 mp, suprafață construită desfășurată etaj Scd = 335 mp, CF nr. 37854 Bălcești 74.833 Orașul Bălcești, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 50, județul Vâlcea 154824 8.26.05 Teren Teren împrejmuit; suprafață teren = 1.160 mp, nr. cadastral 37854, CF nr. 37854 Bălcești 5.578 Orașul Bălcești, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 50, județul Vâlcea Total anexă 80.411 + Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor care trec din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Palatul Copiilor, Municipiul Râmnicu Vâlcea/Clubul Copiilor Bălcești, în domeniul public al orașului Bălcești, județul Vâlcea, pentru Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru“ Ordonator principal de credite Ministerul Educației 13729380 Grupa 8 (bunuri aflate în patrimoniul public) Elemente de identificare Nr. crt. Nr. MF Codul de clasificație Denumirea Adresa Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul/CUI Datele de identificare ale imobilului care se transferă Valoarea de inventar - lei - 1 154823 8.26.05 Clubul Copiilor și elevilor Bălcești Orașul Bălcești, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 50, județul Vâlcea Statul român, din administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea (CUI 2540864), Clubul Copiilor Bălcești (CUI 13895110) Orașul Bălcești (CUI 2541720), pentru Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru“ Clădire - cu 3 niveluri - Clubul Copiilor (Sp + P + 1), suprafață construită la sol = 368 mp, suprafață desfășurată = 817 mp, nr. cadastral 37854-C1, suprafață construită desfășurată subsol parțial Scd = 114 mp, suprafață construită desfășurată parter Scd = 368 mp, suprafață construită desfășurată etaj Scd = 335 mp, CF nr. 37854 Bălcești 74.833 2 154824 8.26.05 Teren Orașul Bălcești, str. Ecaterina Teodoroiu nr. 50, județul Vâlcea Statul român, din administrarea Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea (CUI 2540864), Clubul Copiilor Bălcești (CUI 13895110) Orașul Bălcești (CUI 2541720), pentru Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru“ Teren împrejmuit; suprafață teren = 1.160 mp, nr. cadastral 37854, CF nr. 37854 Bălcești 5.578 Total 80.411 ----
Preluat: 2026-09-24T18:04:33.199160+00:00 · SHA256: dfb5751a32f6ded60ff614c7fd1d71e604a8883a8f00d42c14309219a9fee0f6