legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 4347 · 2022

ORDIN nr. 4.347 din 1 august 2022 privind ridicarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din localitatea Câmpeni, judeţul Alba, pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "sănătate şi asistenţă pedagogică", calificarea profesională "asistent medical de farmacie"

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Ministerul Educa?iei · ID sursă 259164

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 4.347 din 1 august 2022  privind ridicarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Henri Coandă" din localitatea Câmpeni, județul Alba, pentru nivelul de învățământ "postliceal", domeniul "sănătate și asistență pedagogică", calificarea profesională "asistent medical de farmacie"     EMITENT     MINISTERUL EDUCAȚIEI       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 8 septembrie 2022      Având în vedere prevederile  art. 24 alin. (3) lit. c) și d),   art. 31 lit. c^1)  și  art. 31^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005  privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin  Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,   luând în considerare dispozițiile  Hotărârii Guvernului nr. 155/2022  privind aprobarea  Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,    având în vedere prevederile  Hotărârii Guvernului nr. 918/2013  privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare,   ținând cont de prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.679/2012*), *) Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.679/2012 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.     având în vedere Referatul de aprobare nr. 4.055 din 23.06.2022 privind ridicarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din localitatea Câmpeni pentru nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „sănătate și asistență pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical de farmacie“,   ținând cont de Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 5 din 21.06.2022,   în temeiul  art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021  privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,   ministrul educației emite prezentul ordin.    
				 + 
			  Articolul 1      Începând cu anul școlar 2022-2023 se ridică autorizația de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din localitatea Câmpeni, cu sediul în Strada Izvoarelor nr. 2, județul Alba, pentru nivelul de învățământ „postliceal“ (nivel 5, conform  Hotărârii Guvernului nr. 918/2013  privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare), domeniul „sănătate și asistență pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical de farmacie“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ (zi).      
				 + 
			  Articolul 2       (1)     Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar are obligația de a comunica unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din localitatea Câmpeni prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia.    (2)     Școala Postliceală „Henri Coandă“ din localitatea Câmpeni are dreptul de a contesta decizia ministrului educației privind ridicarea autorizației de funcționare provizorie în termen de 30 de zile de la comunicarea dispozițiilor prezentului ordin, conform reglementărilor legale în vigoare.      
				 + 
			  Articolul 3      Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din localitatea Câmpeni nu mai are dreptul de a școlariza elevi în anul I de studiu la nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „sănătate și asistență pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical de farmacie“, menționate la  art. 1 , începând cu anul școlar 2022-2023, și va desfășura procesul de învățământ în lichidare pentru respectiva calificare profesională, având obligația de a asigura școlarizarea elevilor până la finalizarea absolvirii nivelului de învățământ și a calificării profesionale menționate anterior.      
				 + 
			  Articolul 4      Ministerul Educației, unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din localitatea Câmpeni, Inspectoratul Școlar Județean Alba și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul 5      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       p. Ministrul educației,    Gigel Paraschiv,    secretar de stat    București, 1 august 2022.   Nr. 4.347.   -----  

Preluat: 2026-09-24T18:54:00.531635+00:00 · SHA256: 25f0ca74ddf02eb24bad3df9e304eac9c06cacfb3b2b13539602a925d78fb66b