Legislație națională
CIRCULARĂ · 27 · 2022
CIRCULARĂ nr. 27 din 7 septembrie 2022 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 170 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Banca Na?ională a României · ID sursă 259383
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
CIRCULARĂ nr. 27 din 7 septembrie 2022 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 170 de ani de la înființarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București EMITENT BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 15 septembrie 2022 + Articolul 1 În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 19 septembrie 2022, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 170 de ani de la înființarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. + Articolul 2 Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal Argint Valoare nominală 10 lei Titlu 999‰ Formă rotundă Diametru 37 mm Greutate 31,103 g Cant zimțat Calitate proof Aversul monedei prezintă clădirea rectoratului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 LEI“, stema României și anul de emisiune „2022“. Reversul monedei redă portretul și numele domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei, întemeietorul Școlii Naționale de Agricultură de la Pantelimon, precursoarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, clădirea școlii, inscripțiile „UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA DIN BUCURESTI“, „170 DE ANI“ și „1852“, anul întemeierii școlii. + Articolul 3 Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central, redactate în limbile română, engleză și franceză. + Articolul 4 Monedele din argint cu tema 170 de ani de la înființarea Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București au putere circulatorie pe teritoriul României. + Articolul 5 Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu București, 7 septembrie 2022. Nr. 27. -----
Preluat: 2026-09-24T20:16:26.036410+00:00 · SHA256: 8fc949356511fe4bb210436b59cb8bab0673b65a77c3b88cb9fbb2aea2e9fff5