Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1302 · 2022
HOTĂRÂRE nr. 1.302 din 19 octombrie 2022 privind aprobarea stemei comunei Bujoreni, judeţul Vâlcea
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 260780
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.302 din 19 octombrie 2022 privind aprobarea stemei comunei Bujoreni, județul Vâlcea EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1042 din 27 octombrie 2022 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNIC (1) Se aprobă stema comunei Bujoreni, județul Vâlcea, prevăzută în anexa nr. 1 . (2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Bujoreni, județul Vâlcea, sunt prevăzute în anexa nr. 2 . (3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán București, 19 octombrie 2022. Nr. 1.302. + Anexa nr. 1*) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. STEMA comunei Bujoreni, județul Vâlcea + Anexa nr. 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Bujoreni, județul Vâlcea Descrierea stemei Stema comunei Bujoreni se compune dintr-un scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată. În primul cartier, în câmp albastru, se află o clădire de argint, dreptunghiulară, din care se văd două laturi, având acoperiș în patru ape. Pe latura din dreapta, în partea de jos, pe centru, este o ușă dreptunghiulară, flancată sus, la dextra, de o fereastră tot rectangulară, aproximativ 1/3 din dimensiunea ușii, ambele ajurate negru, iar la etaj, în jumătatea din dreapta, încă două ferestre boltite, de asemenea, ajurate de aceeași culoare. Pe latura din stânga a clădirii, o scară care pornește de jos, din stânga, ducând spre un foișor, susținut de doi stâlpi, ambele acoperite cu un acoperiș în două ape; foișorul are o ușă boltită ajurată tot negru. În al doilea cartier, în câmp de argint, se află un măr natural, smuls, încărcat cu șapte mere roșii, trei în partea de sus și patru în cea de jos. În vârful scutului, în câmp roșu, se află o stea cu opt raze înscrisă într-un cerc bordat pe exterior de șaisprezece raze triughiulare, opt dintre ele poziționate în dreptul razelor astrului central, care, la rându-i, este înscris într-un cerc denticulat, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroana murală de argint, cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate Clădirea reprezintă Cula familiei Bujoreanu, declarată monument istoric, de unde provine și numele comunei Bujoreni. Mărul face referire la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă din localitate, iar numărul fructelor indică numărul satelor aparținătoare comunei. Cercurile cu stea, raze și mici creneluri reprezintă roata vieții, simbol aflat pe porțile și pe clădirile din Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni. Coroana murală, cu un turn crenelat, reprezintă rangul administrativ al localității, cel de comună. ----
Preluat: 2026-09-24T21:21:24.202518+00:00 · SHA256: 2a49e88745701635bdae612ccfcf321de5e12717ca61dd33c01092af387afc0a