Legislație națională
HOTĂRÂRE · 1422 · 2022
HOTĂRÂRE nr. 1.422 din 22 noiembrie 2022 privind aprobarea stemei comunei Gorneşti, judeţul Mureş
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 262449
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 1.422 din 22 noiembrie 2022 privind aprobarea stemei comunei Gornești, județul Mureș EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1199 din 14 decembrie 2022 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNIC (1) Se aprobă stema comunei Gornești, județul Mureș, prevăzută în anexa nr. 1 . (2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Gornești, județul Mureș, sunt prevăzute în anexa nr. 2 . (3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán București, 22 noiembrie 2022. Nr. 1.422. + Anexa nr. 1*) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. STEMA comunei Gornești, județul Mureș + Anexa nr. 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE elementelor însumate ale stemei comunei Gornești, județul Mureș + Descrierea stemei Stema comunei Gornești se compune dintr-un scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, tăiat crenelat. În șef, pe câmp albastru, se află un vârf de baldachin antic, în formă de coif/clopot scitic cu căprior șezând, privind spre stânga, flancat la dreapta de o rozetă de aur, iar la stânga de o monedă de argint. În partea inferioară, pe câmp roșu, se află o ramură de ginkgo biloba cu 9 frunze, de aur, dispusă în pal, asuprind, în vârf, un râu de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. + Semnificațiile elementelor însumate Vârful de baldachin scitic cu căprior, descoperit la Gornești, reprezintă valorile patrimoniale arheologice, vechimea așezării, simbolizând deopotrivă fauna și cinegetica locală. Rozeta, element preluat din decorațiile tavanului reședinței familiei nobiliare din Gornești, monument istoric, reprezintă și ansamblul de interes turistic și patrimonial. Moneda este simbol al tezaurului și al monedelor antice descoperite în patru dintre satele comunei. Câmpul crenelat roșu simbolizează construcțiile valoroase ale comunei, ridicate de-a lungul timpului, și activitățile axate pe materialele de construcție. Ramura cu frunze de ginkgo biloba reprezintă Parcul Dendrologic de la Gornești, rezervație naturală, iar numărul frunzelor este cel al satelor comunei. Râul simbolizează hidrografia zonei, lacul din parcul dendrologic și fostele șanțuri de apărare ale vechiului castel. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. -----
Preluat: 2026-09-24T22:31:14.216953+00:00 · SHA256: f3c9ce486f4fe0b8a7124ed4af05b576f732a11b80982207c17131ac55bfe9ba