legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 175 · 2022

HOTĂRÂRE nr. 175 din 15 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 127/2007

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Consiliul Superior al Magistraturii · ID sursă 263127

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 175 din 15 decembrie 2022  pentru modificarea și completarea  Regulamentului Institutului Național al Magistraturii ,  aprobat prin  Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 127/2007      EMITENT     CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII        Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1254 din 27 decembrie 2022      PLENUL   În temeiul prevederilor  art. 133 alin. (5)  și  (7) din Constituția României, republicată , și ale  art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004  privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,   având în vedere dispozițiile  art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale  art. 106 lit. b) din Legea nr. 303/2004  privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți (12 voturi DA, 2 voturi NU, 1 vot NUL),   Plenul Consiliului Superior al Magistraturii  h o t ă r ă ș t e:    
				 + 
			  Articolul I       Regulamentul Institutului Național al Magistraturii , aprobat prin  Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 127/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 21 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:  1.     Articolul 30^5  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 30^5       (1)     Compartimentul de psihologie a personalului este constituit potrivit  Legii nr. 213/2004  privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare.    (2)     Psihologii care fac parte din compartimentul prevăzut la alin. (1) sunt selectați dintre psihologii atestați, în condițiile legii, în specialitatea «psihologia muncii și organizațională». Pot fi selectați și psihologi înscriși în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România ce dețin un atestat în specialitatea «psihologie clinică», aceștia având obligația de a obține atestarea în specialitatea «psihologia muncii și organizațională» în termen de cel mult un an de la momentul angajării lor.    (3)     Psihologii încadrați la nivelul Institutului exercită următoarele atribuții:  a)    participă în comisiile de testare psihologică pentru candidații la concursurile și examenele organizate de Consiliul Superior al Magistraturii și de Institutul Național al Magistraturii, în condițiile legii și ale regulamentelor;   ...     b)    îndeplinesc atribuțiile stabilite, în condițiile legii, în procedura de evaluare psihologică la fiecare 5 ani a judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în cadrul programului de consiliere psihologică urmat de persoanele care au obținut calificativul «Nerecomandabil» la evaluarea psihologică;   ...     c)    asigură, la cerere, consilierea psihologică în vederea orientării în carieră și dezvoltării personale a auditorilor de justiție din cadrul Institutului;   ...     d)    realizează ședințe de consiliere psihologică individuală și programe de dezvoltare personală de grup, particularizate pe nevoile specifice ale judecătorilor, procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit legii;   ...     e)    desfășoară lucrări de cercetare în domeniul psihodiagnozei și psihologiei resurselor umane;   ...     f)    elaborează programe de dezvoltare organizațională și adaptează instrumente de diagnoză organizațională;   ...     g)    asigură asistența psihologică a personalului Institutului în vederea îmbunătățirii performanței în muncă, antrenării motivaționale și aptitudinale, prevenirii stresului ocupațional, acomodării la cerințele specifice unui anumit post și integrării noilor angajați în colectivul de lucru;   ...     h)    mediază conflictele interpersonale care afectează calitatea relațiilor de muncă, în vederea diminuării sau rezolvării acestora;   ...     i)    îndeplinesc atribuțiile corespunzătoare sferei de competență privind sănătatea și securitatea în muncă;   ...     j)    îndeplinesc orice alte sarcini stabilite de conducerea Institutului, în sfera de competență.   ...       (4)     Cel puțin o dată la 3 ani, compartimentul de psihologie realizează o analiză a activităților organizaționale la nivelul Institutului pentru diagnosticarea eventualelor disfuncționalități  sistemice, în scopul eficientizării și ameliorării condițiilor de muncă; analiza este înaintată conducerii Institutului, în vederea luării măsurilor care se impun. O astfel de analiză poate fi realizată oricând, la solicitarea directorilor Institutului.    (5)     Compartimentul de psihologie organizează, trimestrial, sesiuni de dezvoltare a abilităților psihologice specifice pentru personalul propriu.    (6)     Psihologii au obligația de a păstra confidențialitatea datelor obținute sau deținute în exercitarea funcției.    (7)     Psihologii gestionează și arhivează probele psihologice aplicate, rezultatele și orice alte documente în legătură cu acestea, precum și însemnările ce au legătură cu exercitarea atribuțiilor.    (8)     În situația în care, în exercitarea atribuțiilor specifice, psihologul identifică existența unor potențiali factori de risc psihosociali în privința personalului Institutului, aduce acest lucru la cunoștința directorului Institutului.    (9)     Compartimentul de psihologie întocmește un raport anual asupra activității sale, pe care îl prezintă directorului Institutului.        ...     2.    La  articolul 43, după alineatul (3)  se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:   (4)     Judecătorii și procurorii detașați participă, anual, la o întrevedere individuală cu unul dintre psihologii din cadrul compartimentului de psihologie. De asemenea, judecătorii și procurorii detașați participă cel puțin o dată pe an la sesiunile de dezvoltare a abilităților psihologice specifice, organizate de compartimentul de psihologie din cadrul Institutului, în conformitate cu dispozițiile art. 30^5 alin. (5).      ...         
				 + 
			  Articolul II      Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,    judecător Marian Budă    București, 15 decembrie 2022.   Nr. 175.   ---  

Preluat: 2026-09-24T22:51:24.710260+00:00 · SHA256: 8b5236e828f93949de77b477d2752cff9c27d495e5a3bb2f68c4e8bc84250bee