Legislație națională
HOTĂRÂRE · 44 · 2023
HOTĂRÂRE nr. 44 din 18 ianuarie 2023 pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare restante a României pentru anul 2021 şi pentru anul 2022 şi plăţii primei tranşe a contribuţiei financiare a României pentru anul 2023 la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA)
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 264069
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 44 din 18 ianuarie 2023 pentru aprobarea plății contribuției financiare restante a României pentru anul 2021 și pentru anul 2022 și plății primei tranșe a contribuției financiare a României pentru anul 2023 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA) EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 20 ianuarie 2023 Având în vedere Memorandumul nr. 20D-1.324 din 18.11.2022 cu tema: Aprobarea contribuției financiare a României la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA) pentru perioada 2023-2028, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. 5 alin. (3) din Legea nr. 262/2011 pentru ratificarea Acordului dintre România și Agenția Spațială Europeană (ESA) privind aderarea României la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene și termenii și condițiile aferente, semnat la București la 20 ianuarie 2011, pentru aderarea României la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene, semnată la Paris la 30 mai 1975, pentru aderarea României la Acordul dintre statele părți la Convenția pentru înființarea Agenției Spațiale Europene și Agenția Spațială Europeană privind protecția și schimbul de informații clasificate, semnat la Paris la 19 august 2002, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă plata sumei de 273.735.232 lei, reprezentând contribuția financiară restantă a României pentru anul 2021 și pentru anul 2022 și prima tranșă a contribuției financiare a României pentru anul 2023 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA), sumă compusă din: a) suma restantă rămasă de achitat pentru anul 2021 în valoare de 35.397.607 lei, reprezentând 6.940.707,08 euro; ... b) suma restantă pentru anul 2022 în valoare de 146.043.274 lei, reprezentând 28.635.936 euro; ... c) prima tranșă a contribuției financiare a României pentru anul 2023 în valoare de 92.294.351 lei, reprezentând 18.096.931,6 euro. ... + Articolul 2 Suma prevăzută la art. 1 , precum și cheltuielile aferente acestei plăți se asigură din bugetul aprobat pentru anul 2023 al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării - capitolul 53.01 „Cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare“, titlul 55 - „Alte transferuri“. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian-Ioan Burduja p. Ministrul afacerilor externe, Iulian Fota, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Alin Chitu, secretar de stat București, 18 ianuarie 2023. Nr. 44. -----
Preluat: 2026-09-23T14:42:30.602408+00:00 · SHA256: 938d7ace1e6e089d02925b401a621ebb49c5adf7dd20953b4587e7f620eda626