legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
NORMĂ · 2 · 2023

NORMĂ nr. 2 din 16 ianuarie 2023 privind comisionul de administrare pentru fondurile de pensii administrate privat

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea de Supraveghere Financiară · ID sursă 264518

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 NORMĂ nr. 2 din 16 ianuarie 2023  privind comisionul de administrare pentru fondurile de pensii administrate privat     EMITENT     AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 1 februarie 2023      Având în vedere prevederile  art. 86 alin. (1) din Legea nr. 411/2004  privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul prevederilor  art. VIII alin. (3) ,  art. IX  și ale  art. X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 174/2022  pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor private,   în temeiul prevederilor  art. 2 alin. (1) lit. c)  și  d),   art. 3 alin. (1) lit. b) ,  art. 5 lit. c) ,  art. 6 alin. (1)  și  (2)  și ale  art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012  privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare,   în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 11 ianuarie 2023,   Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.    
				 + 
			  Capitolul I   Dispoziții generale     
				 + 
			  Articolul 1      Prezenta normă reglementează calculul comisionului de administrare perceput de către administratorii de fonduri de pensii administrate privat.      
				 + 
			  Articolul 2      Prezenta normă se aplică de către administratorii de fonduri de pensii administrate privat, denumiți în continuare administratori.      
				 + 
			  Articolul 3      Termenii și expresiile utilizate în prezenta normă au semnificațiile prevăzute la  art. 2 din Legea nr. 411/2004  privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare  Lege.       
				 + 
			  Articolul 4      Administratorii constituie comisionul de administrare potrivit prevederilor  art. 86 alin. (1) din Lege .      
				 + 
			  Articolul 5       (1)     Pentru determinarea comisionului lunar prevăzut la  art. 86 alin. (1) din Lege  sunt utilizate următoarele valori:  a)    rata de rentabilitate, calculată în baza prevederilor  art. 29 alin. (1) lit. b) din Lege  de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și publicată pe pagina proprie de internet;   ...     b)    rata inflației, stabilită de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză și publicată pe pagina proprie de internet.   ...       (2)     Ratele prevăzute la  alin. (1)  sunt cele valabile în luna calendaristică în care se face calculul.    (3)     Comisionul calculat în conformitate cu prevederile  alin. (1)  și  (2)  se aplică în luna calendaristică următoare celei în care se efectuează calculul.        
				 + 
			  Capitolul II   Dispoziții finale     
				 + 
			  Articolul 6      Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.      
				 + 
			  Articolul 7      La data intrării în vigoare a prezentei norme,  Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 3/2019  privind comisionul de administrare pentru fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 28 februarie 2019, cu modificările ulterioare, se abrogă.         Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,    Nicu Marcu    București, 16 ianuarie 2023.   Nr. 2.   -----  

Preluat: 2026-09-23T16:02:32.041577+00:00 · SHA256: 5c5fd2ce10892d71d515f671030d8bc842b7c0dacbe5bc6c6b96982b30bf79ab