Legislație națională
ORDIN · 5304 · 2022
ORDIN nr. 5.304 din 31 august 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Angels" din satul Găgeni
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Educa?iei · ID sursă 264645
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 5.304 din 31 august 2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Angels" din satul Găgeni EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 105 din 7 februarie 2023 Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de prevederile art. 11 lit. a) , respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare, luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 6 din 19.07.2022, ținând cont de Referatul de aprobare nr. 5.305 din 2.08.2022 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Angels“, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare, ministrul educației emite prezentul ordin. + Articolul 1 Se acordă autorizația de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Angels“, cu sediul în comuna Păulești, satul Găgeni, strada Cerceluș nr. 4, județul Prahova, pentru nivelul de învățământ „gimnazial“, forma de învățământ „cu frecvență“, limba de predare „română“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2 Autorizația de funcționare provizorie conferă dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ pentru nivelul de învățământ „gimnazial“ din cadrul unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Angels“ din satul Găgeni. + Articolul 3 (1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Angels“ din satul Găgeni are următoarele obligații: a) de a angaja personal didactic de conducere și de predare, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare; ... b) de a solicita acreditarea în termen de maximum 3 ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „gimnazial“, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie; ... c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitatearacip.eu); ... d) de a întreprinde demersurile necesare pentru schimbarea denumirii. ... (2) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului articol. + Articolul 4 Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Angels“ din satul Găgeni este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie. + Articolul 5 Școala Primară „Angels“ din satul Găgeni, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 31 august 2022. Nr. 5.304. + ANEXĂ + Județul Prahova Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Nr. solicitare autorizare/data Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1. Școala Primară „Angels“ 2.417/20.04.2022 4/10.06.2022 Fundația „Școala Angels“ Comuna Păulești, satul Găgeni, str. Cerceluș nr. 4, tel.: 0725/548719, scoalaprimaraangels@gmail.com Gimnazial (conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 , cu modificările și completările ulterioare) Română Cu frecvență Capacitate maximă de școlarizare: 10 formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 9 formațiuni de studiu/schimbul 1 și maximum 1 formațiune de studiu/schimbul 2) ----
Preluat: 2026-09-23T16:36:51.482527+00:00 · SHA256: 407c643fc41bfee60f9e9fa4d1b46cd376b290bbe5515cd8935c8713c163987f