Legislație națională
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ · 11 · 2001
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 11 din 26 ianuarie 2001 privind unele măsuri pentru achiziţionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora şi a deşeurilor neferoase reciclabile
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 26546
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 26 ianuarie 2001 privind unele măsuri pentru achiziţionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora şi a deşeurilor neferoase reciclabile EMITENT GUVERNUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 7 februarie 2001 În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1 Se interzice pe o durată de 2 ani achiziţionarea de la persoane fizice a metalelor neferoase, a aliajelor acestora şi a deşeurilor neferoase reciclabile, cu excepţia metalelor preţioase şi a acumulatorilor auto uzati. + Articolul 2 (1) Pe perioada prevăzută la art. 1 achiziţionarea de deşeuri neferoase reciclabile provenite din procesele de fabricaţie şi din dezmembrari ale utilajelor şi instalaţiilor aparţinând agenţilor economici se face numai prin centre judeţene de colectare a deşeurilor reciclabile, autorizate în acest scop de Ministerul Industriei şi Resurselor, care se vor afla, de regula, în municipiile reşedinţa de judeţ. ... (2) Centrele prevăzute la alin. (1) pot achizitiona deşeurile neferoase reciclabile provenite din dezmembrari numai pe baza prezentării de către agenţii economici a documentelor de provenienţă a bunului care a fost casat şi dezmembrat, în condiţiile legii, şi a procesului-verbal de casare, aceştia fiind totodată obligaţi să prezinte datele proprii de identificare, şi anume: denumirea, sediul, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, codul fiscal. ... + Articolul 3 Încălcarea prevederilor art. 1 şi 2 constituie contravenţii, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 200.000.000 lei la 400.000.000 lei şi ridicarea autorizaţiei de achiziţie prevăzute la art. 2 alin. (1). + Articolul 4 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoane împuternicite în acest scop de Ministerul Industriei şi Resurselor şi de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. ... (2) Contravenţiilor prevăzute la art. 3 le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 25-27. ... + Articolul 5 În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerul Industriei şi Resurselor vor elabora şi vor supune spre adoptare Guvernului normele metodologice privind aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Miron Tudor Mitrea Ministrul industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu -----
Preluat: 2026-09-23T15:47:21.167441+00:00 · SHA256: 728ca8426dae064b1a7c78ce3cb1c01b159164416fb9f2b61ae5cb757620707e