Legislație națională
HOTĂRÂRE · 367 · 2023
HOTĂRÂRE nr. 367 din 20 aprilie 2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2023-2024
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 267325
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 367 din 20 aprilie 2023 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023-2024 EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 24 aprilie 2023 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 132 alin. (2) și art. 138 alin. (5) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și al art. 5 alin. (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, prevăzut în anexa nr. 1 . + Articolul 2 Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licență și specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, prevăzute în anexa nr. 2 . + Articolul 3 Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, prevăzute în anexa nr. 3 . + Articolul 4 Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, prevăzute în anexa nr. 4 . + Articolul 5 Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu, care organizează numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare, locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2023-2024, prevăzute în anexa nr. 5 . + Articolul 6 (1) Specializările/Programele de studii prevăzute în anexa nr. 6 intră în lichidare începând cu anul universitar 2023-2024, în sensul că la acestea nu se mai organizează admitere. (2) Instituțiile de învățământ superior vor asigura în continuare școlarizarea studenților deja înmatriculați la specializările/programele intrate în lichidare. (3) Instituțiile de învățământ superior nu vor înmatricula noi studenți, indiferent de modalitatea de înmatriculare, respectiv prin transfer, continuare de studii etc., la specializările/ programele intrate în lichidare. + Articolul 7 Instituțiile de învățământ superior acreditate și programele de studii universitare acreditate ale acestora, care au depășit termenul legal de evaluare externă a calității, sunt obligate să se supună procesului de evaluare, în condițiile legii. + Articolul 8 Anexele nr. 1-6 *) fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexele nr. 1-6 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 bis care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul educației, Ligia Deca p. Ministrul muncii și solidarității sociale, Mădălin-Cristian Vasilcoiu, secretar de stat București, 20 aprilie 2023. Nr. 367. + Anexe nr. 1-6 ANEXE privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023-2024
Preluat: 2026-09-24T08:24:01.497180+00:00 · SHA256: fbd02cec11ac5fb29be2e7882db9123fa10bccfbd864ca95009c6e1991c14b9c