Legislație națională
ORDIN · 1014 · 2023
ORDIN nr. 1.014 din 12 aprilie 2023 pentru aprobarea cuantumului tarifelor privind verificarea, aprobarea şi revizuirea planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru pentru activităţile de aviaţie
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor · ID sursă 270007
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 1.014 din 12 aprilie 2023 pentru aprobarea cuantumului tarifelor privind verificarea, aprobarea și revizuirea planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru pentru activitățile de aviație EMITENT MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 8 mai 2023 Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale evaluare impact, controlul poluării și schimbări climatice nr. DGEICPSC/107.222 din 20.01.2023, ținând cont de prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 203/2020 privind stabilirea cadrului legal și instituțional necesar aplicării Regulamentului delegat (UE) 2019/1.603 al Comisiei din 18 iulie 2019 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește măsurile adoptate de Organizația Aviației Civile Internaționale pentru monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor generate de aviație în scopul punerii în aplicare a unei măsuri globale bazate pe piață, în temeiul art. 57 alin. (1) , (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 21 alin. (10) din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, ministrul mediului, apelor și pădurilor emite prezentul ordin. + Articolul 1 Se aprobă cuantumul tarifelor percepute de Agenția Națională pentru Protecția Mediului privind verificarea, aprobarea și revizuirea planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru pentru activități de aviație, întocmite de operatorii de aeronave care desfășoară activități de aviație conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 203/2020 privind stabilirea cadrului legal și instituțional necesar aplicării Regulamentului delegat (UE) 2019/1.603 al Comisiei din 18 iulie 2019 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește măsurile adoptate de Organizația Aviației Civile Internaționale pentru monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor generate de aviație în scopul punerii în aplicare a unei măsuri globale bazate pe piață, denumit în continuare cuantumul tarifelor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2 (1) Cuantumul tarifelor se stabilește în euro și se achită de către operatorii de aeronave în avans și integral, în echivalentul în lei la cursul de schimb leu-euro al Băncii Naționale a României, în vigoare la data efectuării plății, în contul afișat pe pagina de internet a autorității competente. (2) Destinația sumelor încasate din tarifele prevăzute la art. 1 este cea prevăzută la art. 23 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006 , cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1.294/2010 privind aprobarea cuantumului tarifelor pentru verificarea și aprobarea planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru pentru activități de aviație, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 26 august 2010. + Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna București, 12 aprilie 2023. Nr. 1.014. + ANEXĂ CUANTUMUL tarifelor privind verificarea, aprobarea și revizuirea planului de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru pentru activități de aviație Autoritatea competentă Evaluarea și aprobarea planului de monitorizare a emisiilor Emisii anuale totale < 50/> 50 ktone (euro) Evaluarea și aprobarea planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru Emisii anuale totale < 50/> 50 ktone (euro) Evaluarea și aprobarea planului de monitorizare a emisiilor revizuit Emisii anuale totale < 50/> 50 ktone (euro) Evaluarea și aprobarea planului de monitorizare a datelor tonă-kilometru revizuit Emisii anuale totale < 50/> 50 ktone (euro) Agenția Națională pentru Protecția Mediului 1.500/2.000 2.000/2.500 500 500 -----
Preluat: 2026-09-24T10:33:46.552735+00:00 · SHA256: a6ec81787efe4872d9fb60ab656cae47f2119c854b381987224a2846869822b1