legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
REGULAMENT · 5 · 2023

REGULAMENT nr. 5 din 3 aprilie 2023 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al Băncii Naţionale a României nr. 14/7/2018 privind prestarea de servicii şi activităţi de investiţii în numele societăţilor de servicii de investiţii financiare şi al instituţiilor de credit

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea de Supraveghere Financiară · ID sursă 270798

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 REGULAMENT nr. 5/5/2023  pentru modificarea și completarea  Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară și al Băncii Naționale a României nr. 14/7/2018  privind prestarea de servicii și activități de investiții în numele societăților de servicii de investiții financiare și al instituțiilor de credit     EMITENT     AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Nr. 5 din 3 aprilie 2023  BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI Nr. 5 din 12 mai 2023       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 469 din 29 mai 2023      În temeiul prevederilor  art. 1 alin. (2) ,  art. 2 alin. (1) lit. a)  și  d) ,  art. 3 alin. (1) lit. b) ,  art. 6 alin. (1)  și  (2)  și ale  art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012  privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin  Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale  art. 2 alin. (2)  și  (5)  și  art. 5 alin. (1) din Legea nr. 126/2018  privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul prevederilor  art. 2 alin. (6)  și  art. 280 alin. (1) din Legea nr. 126/2018  privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale  art. 48 din Legea nr. 312/2004  privind Statutul Băncii Naționale a României,   Autoritatea de Supraveghere Financiară și Banca Națională a României emit prezentul regulament.    
				 + 
			  Articolul I       Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară și al Băncii Naționale a României nr. 14/7/2018  privind prestarea de servicii și activități de investiții în numele societăților de servicii de investiții financiare și al instituțiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 4 ianuarie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:  1.    La  articolul 8 alineatul (1), litera a)  se modifică și va avea următorul cuprins:   a)    un organism de formare profesională atestat de A.S.F., conform  Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 28/2020  privind formarea, pregătirea și perfecționarea profesională pe piața de capital, cu modificările ulterioare, denumit în continuare  Regulamentul A.S.F. nr. 28/2020 , cu condiția ca persoana fizică să nu își desfășoare activitatea în numele unei instituții de credit în legătură cu instrumente financiare prevăzute la  art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare;   ...       ...     2.    La  articolul 9, partea introductivă a alineatului (1^1)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (1^1)    În vederea înscrierii în Registrul A.S.F., respectiv a notificării A.S.F., după caz, a persoanei prevăzute la art. 5, respectiv la art. 6, S.S.I.F./instituția de credit transmite A.S.F., prin Platforma Portal Autorizări de pe site-ul A.S.F., o cerere cu respectarea prevederilor art. 37^1, însoțită de următoarele documente:      ...     3.    La  articolul 9 alineatul (2), litera b)  se modifică și va avea următorul cuprins:   b)    notifică A.S.F. cu privire la dobândirea calificării corespunzătoare conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. a) sau art. 6 alin. (2) lit. a), după caz, cel târziu la expirarea perioadei de desfășurare a activității sub supravegherea unei alte persoane, prin Platforma Portal Autorizări de pe site-ul A.S.F.   ...       ...     4.     Articolul 10  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 10       (1)     S.S.I.F./Instituția de credit notifică A.S.F. informații privind persoanele care încep să presteze servicii și activități de investiții, altele decât cele prevăzute la art. 5 și 6, precum și informații privind persoanele care au încetat să presteze servicii și activități de investiții în numele S.S.I.F./instituției de credit.    (2)     Notificările prevăzute la alin. (1) se transmit A.S.F., prin Platforma Portal Autorizări de pe site-ul A.S.F., în termen de 5 zile de la data începerii prestării serviciilor și activităților de investiții, respectiv de la data încetării.        ...     5.    La  articolul 11 alineatul (1), litera a)  se modifică și va avea următorul cuprins:   a)    ca urmare a solicitării transmise A.S.F. de către S.S.I.F./instituția de credit;   ...       ...     6.    La  articolul 11, alineatul (3)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (3)     Cererea de radiere din Registrul A.S.F. a persoanelor prevăzute la art. 5, menționată la alin. (1) lit. a), este transmisă A.S.F., cu respectarea prevederilor art. 37^1, cu precizarea motivului solicitării radierii.      ...     7.    La  articolul 12, alineatul (2)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (2)     Notificarea încetării activității de oferire de informații privind instrumentele financiare, în conformitate cu prevederile  art. 87 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, se transmite A.S.F. prin Platforma Portal Autorizări, cu respectarea prevederilor art. 37^1, cu precizarea motivului încetării și a datei de încetare.      ...     8.     După articolul 12  se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 12^1      În termen de 30 de zile de la încheierea fiecărui an, S.S.I.F./instituția de credit trebuie să transmită A.S.F. o certificare a reprezentantului funcției de conformitate, în cazul S.S.I.F., respectiv a reprezentantului desemnat, în cazul instituțiilor de credit, din care să rezulte că informațiile furnizate pentru persoanele prevăzute la art. 4-6 sunt corecte, complete și actualizate.        ...     9.     Articolul 21  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 21      Cererea de radiere din Registrul A.S.F. a agentului delegat, persoană fizică, este transmisă A.S.F., cu respectarea prevederilor art. 37^1, împreună cu precizarea motivului solicitării radierii și a datei de încetare.        ...     10.    La  articolul 31 alineatul (1), litera a)  se modifică și va avea următorul cuprins:   a)    un organism de formare profesională atestat de A.S.F., conform  Regulamentului A.S.F. nr. 28/2020 , cu condiția ca persoana fizică să nu își desfășoare activitatea în numele unei instituții de credit în legătură cu instrumente financiare prevăzute la  art. 2 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare;   ...       ...     11.    La  articolul 37^1, partea introductivă a alineatului (1)  se modifică și va avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 37^1       (1)     S.S.I.F./Instituția de credit are obligația de a păstra și arhiva în format electronic documentele prevăzute la art. 9 alin. (1), respectiv poate păstra și arhiva în format electronic documentele prevăzute la art. 18 alin. (1), cu respectarea următoarelor condiții:        ...     12.    La  articolul 37^1 alineatul (1), după litera b)  se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:   c)    celelalte documente prevăzute de prezentul regulament să fie semnate cu semnătură electronică calificată.   ...       ...     13.    La  articolul 37^1, partea introductivă a alineatului (2)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (2)     S.S.I.F./Instituția de credit are obligația de a transmite către A.S.F., în format electronic, documentele prevăzute la art. 9 alin. (11), respectiv poate transmite către A.S.F., în format electronic, documentele prevăzute la art. 18 alin. (2), cu respectarea următoarelor condiții:      ...     14.    La  articolul 37^1, după alineatul (2)  se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:   (2^1)    Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) și (2), documentele la care se face referire la alin. (1) și (2), emise în format hârtie, trebuie scanate de S.S.I.F./instituția de credit și, ulterior, semnate electronic de persoana care îndeplinește funcția de conformitate, în cazul S.S.I.F., respectiv de reprezentantul desemnat, în cazul instituțiilor de credit.    (2^2)    Documentele în format hârtie prevăzute la alin. (2^1) se păstrează la sediul S.S.I.F./instituției de credit.      ...     15.    La  articolul 37^1, alineatele (3)  și  (4)  se modifică și vor avea următorul cuprins:   (3)     S.S.I.F./Instituția de credit transmite către A.S.F., în format electronic, certificarea prevăzută la art. 12^1, utilizând marca temporală electronică calificată și semnătura electronică calificată a reprezentantului funcției de conformitate, în cazul S.S.I.F., respectiv a reprezentantului desemnat, în cazul instituțiilor de credit.    (4)     S.S.I.F./Instituția de credit are obligația de a transmite către A.S.F., în format electronic, cererile de radiere din Registrul A.S.F., prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 20 alin. (1) lit. a) și art. 21, precum și notificarea prevăzută la art. 12 alin. (2), utilizând marca temporală electronică calificată și semnătura electronică calificată a reprezentantului funcției de conformitate.      ...     16.    La  articolul 37^1, alineatul (6)  se modifică și va avea următorul cuprins:   (6)     Organismele de formare profesională prevăzute de  Regulamentul A.S.F. nr. 28/2020  pot transmite către A.S.F., în format electronic, documentele prevăzute la art. 46 alin. (2), cu condiția ca cererea și declarația prevăzută la art. 46 alin. (2) lit. a) să fie transmise utilizând marca temporală electronică calificată și semnătura electronică calificată.      ...     17.    La  articolul 37^1, după alineatul (7)  se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:   (8)     Transmiterea în format electronic către A.S.F. a cererilor și notificărilor menționate în prezentul articol se realizează prin Platforma Portal Autorizări de pe site-ul A.S.F.      ...     18.    La  articolul 46, alineatul (1)  și  partea introductivă a alineatului (2)  se modifică și vor avea următorul cuprins:   
				 + 
			  Articolul 46       (1)     Prevederile  art. 3-6  și ale  capitolelor III-VI din Regulamentul A.S.F. nr. 28/2020  nu se aplică personalului S.S.I.F./instituției de credit prevăzut la  art. 11 din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, și agenților delegați.    (2)     Organismele de formare profesională prevăzute de  Regulamentul A.S.F. nr. 28/2020  care doresc să ofere cursuri pentru formarea și evaluarea personalului S.S.I.F./instituției de credit conform prezentului regulament trebuie să depună la A.S.F. o cerere însoțită de:        ...     19.     Anexele nr. 3 ,  4  și  6-8  se abrogă.   ...         
				 + 
			  Articolul II       (1)     Societățile de servicii de investiții financiare (S.S.I.F.) și, după caz, instituțiile de credit au obligația ca, până la data de 30.06.2023, să încarce în Platforma Portal Autorizări de pe site-ul A.S.F. informațiile solicitate actualizate pentru următoarele categorii de persoane și pentru care valabilitatea aprobării A.S.F. nu a încetat/entitatea nu a transmis notificare privind radierea din Registrul A.S.F. sau privind încetarea exercitării funcției respective:   a)    membri ai structurii de conducere executive/superioare;   ...     b)    ofițeri de conformitate/persoane care îndeplinesc funcția de conformitate;    ...     c)    persoane care îndeplinesc funcția de administrare a riscului;   ...     d)    persoane care prestează servicii și activități de investiții, altele decât cele prevăzute la  art. 5  și  6 din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară și al Băncii Naționale a României nr. 14/7/2018 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     e)    persoane care prestează serviciul de investiții prevăzut la  pct. 5 din secțiunea A din anexa nr. 1 la Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, înscrise în Registrul A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 5 și 9 din  Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară și al Băncii Naționale a României nr. 14/7/2018 , modificările și completările ulterioare;   ...     f)    persoane care oferă informații privind instrumentele financiare, serviciile de investiții sau serviciile auxiliare în numele S.S.I.F. sau al unei instituții de credit, în conformitate cu prevederile  art. 87 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, notificate A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 6 și 9 din  Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară și al Băncii Naționale a României nr. 14/7/2018 , cu modificările și completările ulterioare;   ...     g)    agent delegat;   ...     h)    responsabil cu protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor desemnate conform  art. 20 din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară și al Băncii Naționale a României nr. 10/4/2018  privind protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare, cu modificările și completările ulterioare;   ...     i)    persoane desemnate cu prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului;   ...     j)    persoană desemnată cu aplicarea regimului de sancțiuni internaționale.   ...       (2)    Nerespectarea dispozițiilor  alin. (1)  se sancționează potrivit prevederilor  titlului X din Legea nr. 126/2018  privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul III      Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,    Nicu Marcu    Președintele Consiliului de administrație  al Băncii Naționale a României,     Mugur Constantin Isărescu    --------  

Preluat: 2026-09-25T13:48:01.868549+00:00 · SHA256: 18367e4d257ea5b206c0d22d640fa1bb0c3c5b3a21575c4dad74b96b74b5dbdd