legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 927 · 2023

ORDIN nr. 927 din 14 iunie 2023 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.666/2020 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 271736

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 927 din 14 iunie 2023  pentru modificarea  anexei nr. 2 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.666/2020  privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară     EMITENT     AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 28 iunie 2023      Având în vedere prevederile  art. 149 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 740.336 din data de 7.06.2023,   în temeiul prevederilor  art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale  art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013  privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,   președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul I       Anexa nr. 2  la  Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.666/2020  privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare documentară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 13 octombrie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu  anexa  care face parte integrantă din prezentul ordin.      
				 + 
			  Articolul II      Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și structurile subordonate acestora, Direcția generală antifraudă fiscală, Direcția generală control venituri persoane fizice și Direcția generală coordonare control fiscal vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul III      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,    Nicoleta-Mioara Cîrciumaru    București, 14 iunie 2023.   Nr. 927.    
				 + 
			  ANEXĂ       (Anexa nr. 2 la  Ordinul nr. 3.666/2020)        Sigla D.G.R.F.P./D.G.A.M.C./   D.G.A.F./D.G.C.V.P.F.    Direcția ………………………… Administrația ……………………...   Nr. .........................    Data ........../.........../............          INVITAȚIE PENTRU AUDIERE     Domnului/Doamnei ..............., în calitate de/având funcția de .............   Denumirea contribuabilului/plătitorului ...............................   Codul de identificare fiscală .........................,   Domiciliul fiscal ...........................   În vederea finalizării verificării documentare, vă transmitem alăturat proiectul Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare/Dispoziției de măsuri ca urmare a verificării documentare și vă înștiințăm că, în baza prevederilor  art. 9 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, aveți posibilitatea de a vă exprima punctul de vedere în legătură cu constatările înscrise în proiectul de act administrativ fiscal, în data de ......., ora ...... .   Totodată, vă informăm că aveți posibilitatea să vă exprimați oral punctul de vedere cu privire la constatările organelor fiscale cu ocazia audierii, precum și în scris, în conformitate cu prevederile  art. 149 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data audierii. Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, numai pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului de control fiscal.   În situația în care nu vă veți prezenta la termenul stabilit pentru audiere în data de ........, vă informăm că cel de-al doilea termen pentru a avea loc audierea este în data de ......., ora ....... .   În situația în care doriți să renunțați la audiere, vă rugăm să notificați acest fapt organului fiscal, anterior datei/datelor programate pentru audiere.   În cazul în care nu vă veți prezenta la audiere la niciunul din cele două termene și nu veți notifica despre renunțarea la acest drept, vă comunicăm că, potrivit prevederilor legale, audierea se consideră îndeplinită.   Punctul dumneavoastră de vedere față de constatările din proiectul Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare/Dispoziției de măsuri ca urmare a verificării documentare poate fi transmis prin mijloace electronice de transmitere la distanță puse la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală (Spațiul privat virtual - SPV), prin e-mail la adresa ..............................., prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau prin depunere la registratura organului fiscal din ........................................... .   Audierea în legătură cu constatările din proiectul Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare/Dispoziției de măsuri ca urmare a verificării documentare poate avea loc fie prin prezentarea la sediul nostru din ............................., fie prin intermediul sistemelor electronice de comunicare la distanță care asigură conexiunea audio-video, în funcție de modalitatea aleasă de dumneavoastră.   În situația în care veți opta pentru audiere prin intermediul sistemelor electronice de comunicare la distanță, veți informa organul fiscal cu cel puțin 24 de ore înainte de ora stabilită pentru audiere, în vederea stabilirii detaliilor tehnice ale întâlnirii, de comun acord cu reprezentantul desemnat din cadrul organului fiscal.    Pentru solicitarea/comunicarea oricăror informații în legătură cu această solicitare, persoana desemnată care poate fi contactată este doamna/domnul .................., număr de telefon ..................., adresa de e-mail ............................., camera .......... .     Conducătorul structurii care efectuează verificarea documentară,    ..................................................................….                        (funcția, numele, prenumele, semnătura și ștampila*)     *) În situația emiterii și semnării electronice, utilizând un certificat digital calificat, documentul este valabil fără ștampilă.   Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile  Regulamentului (UE) 2016/679        ------  

Preluat: 2026-09-24T15:13:50.763373+00:00 · SHA256: c2fad281d8614afb88f8463cf56dedc7e4216c72c30d161dcf1d5f2622f4865b