Legislație națională
ORDIN · 4423 · 2023
ORDIN nr. 4.423 din 6 iunie 2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Gherla, judeţul Cluj
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Ministerul Educa?iei · ID sursă 272063
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 4.423 din 6 iunie 2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală "Henri Coandă" din municipiul Gherla, județul Cluj EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 12 iulie 2023 Având în vedere prevederile: – art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare; ... – art. 11 lit. a) , respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar; ... – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare; ... – Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare; ... – Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.885/2016*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie Fundației Cultural Umanitare „Henri Coandă“ - Filiala din municipiul Cluj-Napoca pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla; *) Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.885/2016 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... – Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 13 din 20.12.2022; ... – Referatului de aprobare nr. 442 din 19.01.2023 a proiectului de ordin al ministrului educației privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, ... în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare, ministrul educației emite prezentul ordin. + Articolul 1 Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“, cu sediul în municipiul Gherla, strada Liviu Rebreanu nr. 27, județul Cluj, pentru nivelul de învățământ „postliceal“, domeniul „sănătate și asistență pedagogică“, calificarea profesională „asistent medical generalist“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ (zi), începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2 Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1 , este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege. + Articolul 3 Personalul didactic și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform art. 1 , se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj. + Articolul 4 Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu/1 schimb. + Articolul 5 (1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului. (2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, revine fondatorilor. + Articolul 6 Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. + Articolul 7 Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2027-2028. + Articolul 8 Fundația Cultural Umanitară „Henri Coandă“ - Filiala Cluj-Napoca, în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Postliceală „Henri Coandă“ din municipiul Gherla, județul Cluj, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Cluj duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat București, 6 iunie 2023. Nr. 4.423. + ANEXĂ + Județul Cluj Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Nr. și data OM de autorizare Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ 1 Școala Postliceală „Henri Coandă“ 5.885/28.11.2016 17/21.11.2022 Fundația Cultural Umanitară „Henri Coandă“ - Filiala Cluj-Napoca Municipiul Gherla, str. Liviu Rebreanu nr. 27, tel.: 0799/737380, bmireo@yahoo.com Postliceal Sănătate și asistență pedagogică Asistent medical generalist Română Cu frecvență (zi) Capacitate maximă de școlarizare - 3 formațiuni de studiu/1 schimb -----
Preluat: 2026-09-24T17:11:44.203995+00:00 · SHA256: 20fac311b85fc9738d7a6c3de92a8d07bd19d39046a7f7588398a74a0d95f338