legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
RAPORT · 13488 · 2023

RAPORT nr. 13.488 din 12 octombrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Noi, Getodacii!

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Autoritatea Electorală Permanentă · ID sursă 277178

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 RAPORT nr. 13.488 din 12 octombrie 2023  privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă  la Partidul Noi, Getodacii!     EMITENT     AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 1115 din 12 decembrie 2023        - extras -     În conformitate cu prevederile  art. 42 alin. (1)  și ale  art. 44 alin. (1) ,  (4)  și  (6) din Legea nr. 334/2006  privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.07.2023-22.09.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Noi, Getodacii! în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.    I.    Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2022 veniturile Partidului Noi, Getodacii! au totalizat 0 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 0 lei.   Partidul Noi, Getodacii! a utilizat alte surse de venit decât cele prevăzute de  Legea nr. 334/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, pentru plata utilităților aferente funcționării spațiului dat în folosință cu destinația de sediu al partidului.   De asemenea, partidul nu și-a organizat și condus contabilitatea proprie, conform prevederilor  Legii contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu a efectuat inventarierea patrimoniului și nu a transmis Autorității Electorale Permanente situațiile financiare anuale pentru anul 2022, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent.   Totodată, Partidul Noi, Getodacii! a transmis incomplet documentele necesare desfășurării misiunii de control solicitate prin notificarea Autorității Electorale Permanente.     ...     II.    Sancțiuni aplicate Partidul Noi, Getodacii! a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor  art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016  pentru aprobarea  Normelor metodologice  de aplicare a  Legii nr. 334/2006  privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, și ale  art. 3 alin. (8)  și  art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006  privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu amendă în cuantum de 15.000 (cincisprezece mii) lei pentru nerespectarea prevederilor  art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006  privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.     ...    București, 12 octombrie 2023.   Nr. 13.488.   ------  

Preluat: 2026-09-27T22:34:56.841007+00:00 · SHA256: 464f51e0c59bb8255a089ed93e8f45f05d7f2d6f5062d62dbf1d83e10e210e00