Legislație națională
NORMĂ · 1 · 2024
NORMĂ nr. 1 din 5 februarie 2024 pentru modificarea şi completarea Normei nr. 7/2009 privind administrarea specială a fondurilor de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 8/2009
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea de Supraveghere Financiară · ID sursă 279364
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
NORMĂ nr. 1 din 5 februarie 2024 pentru modificarea și completarea Normei nr. 7/2009 privind administrarea specială a fondurilor de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 8/2009 EMITENT AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 21 februarie 2024 În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 7 , art. 21 alin. (1) , art. 84 lit. c) , art. 96 alin. (2) , art. 97^1 , art. 99 alin. (2) , art. 100 alin. (2) și ale art. 104 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) și d) , art. 3 alin. (1) lit. b) , art. 5 lit. c) , art. 6 alin. (1) și (2) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013 , cu modificările și completările ulterioare, în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 1.02.2024, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă. + Articolul I Norma nr. 7/2009 privind administrarea specială a fondurilor de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 8/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 7 A.S.F. desemnează administratorul special cu respectarea procedurii prevăzute la art. 98 și 99 din Lege. ... 2. La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 10 (1) Dacă în termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) nu s-a primit nicio ofertă, A.S.F. procedează la desemnarea ca administrator special a Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private sau a unuia dintre administratorii de fonduri de pensii administrate privat autorizați, pe baza acelorași criterii. ... 3. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: (1^1) Prin excepție de la alin. (1), în situația prevăzută la art. 21 alin. (1) din Lege, în perioada cuprinsă între data comunicării deciziei de retragere a autorizației prospectului și a fondului de pensii administrat privat și data desemnării administratorului special, Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private desfășoară activitățile aferente administrării fondului de pensii. ... 4. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 17 Începând cu data desemnării administratorului special, acesta preia toate atribuțiile structurii de conducere a administratorului fondului de pensii administrat privat. ... 5. La articolul 19, alineatul (2) se abrogă. ... 6. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 25 În situația instituirii administrării speciale ca urmare a retragerii autorizației administratorului, după primirea rapoartelor prevăzute la art. 24, A.S.F. retrage autorizația prospectului și autorizația fondului de pensii administrat privat și dispune radierea acestuia din Registrul fondurilor de pensii private și al administratorilor. ... 7. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 29 Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționează în conformitate cu prevederile cap. XIX din Lege. ... + Articolul II În tot cuprinsul Normei nr. 7/2009 privind administrarea specială a fondurilor de pensii administrate privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 8/2009 , denumirile „Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private“, respectiv „Comisia“ se înlocuiesc cu denumirile „Autoritatea de Supraveghere Financiară“, respectiv „A.S.F.“ p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Gabriel-Ioan Avrămescu București, 5 februarie 2024. Nr. 1. -----
Preluat: 2026-09-23T17:12:19.210674+00:00 · SHA256: c3ed0d990360b4d2db37acd97b3d39772cca62689b6231089215b378d8023c8e