legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
DECIZIE · 35 · 2024

DECIZIE nr. 35 din 14 februarie 2024 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016 , astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum şi cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), pe de o parte, şi Federaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) şi Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor · ID sursă 279470

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 DECIZIE nr. 35 din 14 februarie 2024  privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din  Metodologia  privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în  Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin  Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016 , astfel cum a fost modificată prin  Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016  privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a  Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016  a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum și cele stabilite prin  Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015  privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a  Protocolului  încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), pe de o parte, și Federația Patronală a Rețelelor de Comerț (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) și Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte     EMITENT     OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 159 din 27 februarie 2024      În conformitate cu dispozițiile  art. 167  și  art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996  privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare,   având în vedere:  –   Adresa emisă de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe - UPFR, înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. RGII/555 din 12.02.2024;   ...     –   Referatul Direcției registre și gestiune colectivă nr. RGII/615 din 14.02.2024,   ...      în temeiul prevederilor  art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006  privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,   directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.    
				 + 
			  Articolul 1      Se modifică, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național,  remunerațiile  cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din  Metodologia  privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelorpublicate în scopcomercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în  Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016 , publicată prin  Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 25 februarie 2016, astfel cum a fost modificată prin  Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016  privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a  Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016  a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum și cele stabilite prin  Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015  privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a  Protocolului  încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), pe de o parte, și Federația Patronală a Rețelelor de Comerț (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) și Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte, conform  anexei  care face parte integrantă din prezenta decizie.      
				 + 
			  Articolul 2      La data intrării în vigoare a prezentei decizii,  Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 35/2023  privind modificarea, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, a remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, prevăzute în tabelele din  Metodologia  privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ, și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, prevăzută în  Hotărârea arbitrală nr. 1 din 15 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin  Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016 , astfel cum a fost modificată prin  Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016  privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a  Deciziei civile nr. 784 A din 26 octombrie 2016  a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2.013/2/2016, precum și cele stabilite prin  Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015  privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a  Protocolului  încheiat în data de 22 septembrie 2015 între Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), pe de o parte, și Federația Patronală a Rețelelor de Comerț (FPRC), Societatea Comercială Altex România - S.R.L. (ALTEX) și Societatea Comercială OMV Petrom Marketing - S.R.L. (OMV), pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 16 februarie 2023, se abrogă.      
				 + 
			  Articolul 3      Decizia poate fi atacată la instanțele judecătorești de contencios administrativ.      
				 + 
			  Articolul 4      Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării.       Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,    Andrei-Simion Ijac    București, 14 februarie 2024.   Nr. 35.    
				 + 
			  ANEXĂ         TABELELE ACTUALIZATE    cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți    pentru fonograme și pentru audiovizual și ale producătorilor de fonograme,    prin gestiune colectivă obligatorie        I. Activități desfășurate în regim ambiental       A     Unități de alimentație publică - restaurante, baruri, cafenele, ceainării, braserii, fast-fooduri, rotiserii, pizzerii, șaormerii, crame, cofetării, săli de bal, săli pentru nunți și asimilate*1), *2), *3)       A1     Spații închise sau deschise situate în orașe sau stațiuni turistice        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Suprafață între 0-50 mp     36 lei     36 lei     18 lei       2     Suprafață între 51-100 mp     45 lei     45 lei     22 lei       3     Suprafață cuprinsă între 101 și 300 mp     45 lei plus 7 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp     45 lei plus 7 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp     22 lei plus 3 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp       4     Suprafață peste 300 mp     79 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     79 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     38 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp       A2     Spații închise sau deschise situate în comune și sate        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Suprafață între 0-50 mp     18 lei     18 lei     10 lei       2     Suprafață între 51-100 mp     26 lei     26 lei     13 lei       3     Suprafață între 101-300 mp     26 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp     26 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp     13 lei plus 3 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 50 mp       4     Suprafață peste 300 mp     53 lei plus 11 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     53 lei plus 11 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     30 lei plus 5 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp       B     Unități comerciale sau prestatoare de servicii, showroomuri, duty-free-uri, galerii comerciale, malluri, supermarketuri, hipermarketuri, spitale, cabinete medicale, centre de tratament, cazinouri, săli internet, săli de jocuri, săli de biliard, popice, tenis de masă, saloane de înfrumusețare și altele asimilate etc.*11), *12) - spații închise sau deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual        1     Suprafața până la 100 mp     37 lei     37 lei     20 lei       2     Suprafața cuprinsă  între 101-200 mp     69 lei     69 lei     35 lei       3     Suprafața cuprinsă între 201-300 mp     96 lei     96 lei     48 lei       4     Suprafața cuprinsă între 301-400 mp     114 lei     114 lei     59 lei       5     Suprafața cuprinsă între 401-500 mp     132 lei     132 lei     67 lei       6     Suprafața cuprinsă între 501-1.000 mp     190 lei     190 lei     96 lei       7     Suprafața cuprinsă între 1.001-2.500 mp     265 lei     265 lei     132 lei       8     Suprafața cuprinsă între 2.501-5.000 mp     291 lei     291 lei     146 lei       9     Suprafața cuprinsă între 5.001-7.500 mp     341 lei     341 lei     171 lei       10     Suprafața peste 7.500 mp     366 lei     366 lei     183 lei       C     Târguri sau expoziții, evenimente cu publicitate sau mijloace prin care se face publicitate *1), *2), *10)       C1     Spații închise sau deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate            Tip încadrare     Remunerație zilnică (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Târguri sau expoziții urbane și în stațiuni turistice până la 1.000 mp     69 lei     69 lei     35 lei       2     Târguri sau expoziții urbane și în stațiuni turistice între  1.001-2.000 mp     127 lei     127 lei     63 lei       3     Târguri sau expoziții urbane și în stațiuni turistice peste 2.000 mp     127 lei plus 35 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp     128 lei plus 35 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp     63 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp       4     Târguri sau expoziții rurale, iarmaroace, talciocuri până în 1.000 mp     43 lei     43 lei     21 lei       5     Târguri sau expoziții rurale, iarmaroace, talciocuri între 1.001-2.000 mp     69 lei     69 lei     35 lei       6     Târguri sau expoziții rurale, iarmaroace, talciocuri peste 2.000 mp     69 lei plus 21 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp     69 lei plus 21 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp     35 lei plus 10 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp       7     Expoziții de artă, știință, carte și altele asimilate până în 1.000 mp     35 lei     35 lei     14 lei       8     Expoziții de artă, știință, carte și altele asimilate între 1.001-2.000 mp     55 lei     55 lei     29 lei       9     Expoziții de artă, știință, carte și altele asimilate peste 2.000 mp     55 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp     55 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp     29 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 1.000 mp       C2     Publicitate cu vehicule, standuri, bannere, ecrane, machete fixe/gonflabile, remorci mobile etc. (dotate sau însoțite de instalații de sonorizare) -  Acțiuni desfășurate în spații deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate            Tip încadrare     Remunerație zilnică (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual        1     Vehicul auto/remorcă publicitară     29 lei     29 lei     14 lei       2     Stand publicitar*7), banner, ecran, machetă fixă/gonflabilă     6 lei     6 lei     3 lei       C3     Spectacole diverse (pentru muzica difuzată înainte, în timpul sau după spectacol) - spații închise sau deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate        Tip încadrare     Remunerație per spectacol (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Filarmonică, operă, teatru, cinematograf, circ, delfinariu și altele asimilate     7 lei     7 lei     3 lei       D     Unități de cazare - situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate*2), *4), *8), *9),        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Pensiune agroturistică, popas turistic     22 lei     22 lei     18 lei       2     Pensiune turistică, vilă turistică până la 3 stele/3 margarete inclusiv, situate în comune și sate     22 lei     22 lei     18 lei       3     Pensiune turistică, vilă turistică până la 3 stele/3 margarete inclusiv, situate în orașe și stațiuni     37 lei     37 lei     37 lei       4     Sat vacanță, camping, club vacanță, bungalow, căsuțe tip camping, ponton plutitor     22 lei     22 lei     18 lei       5     Motel, cabană, hostel, situate în comune și sate     22 lei     22 lei     18 lei       6     Motel și hostel situate în orașe și stațiuni     35 lei     35 lei     35 lei       7     Pensiune turistică, vilă turistică de 4-5 stele/4-5 margarete, situate în comune și sate     69 lei     69 lei     54 lei       8     Pensiune turistică, vilă turistică de 4-5 stele/4-5 margarete, situate în orașe și stațiuni     92 lei     92 lei     92 lei       9     Tabere     70 lei     70 lei     57 lei       10     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), până la 50 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     55 lei     55 lei     21 lei       11     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), până la 50 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     71 lei     71 lei     71 lei       12     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 51-100 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     71 lei     71 lei     36 lei       13     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 51-100 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     90 lei     90 lei     90 lei       14     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 101-200 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     90 lei     90 lei     90 lei       15     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), între 101-200 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     120 lei     120 lei     120 lei       16     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), peste 200 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     90 lei plus 14 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     90 lei plus 14 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     90 lei plus 14 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere       17     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat până la 3 stele (inclusiv), peste 200 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     120 lei plus 17 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     120 lei plus 17 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     120 lei plus 17 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere       18     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, până la 50 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     120 lei     120 lei     120 lei       19     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, până la 50 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     138 lei     138 lei     138 lei       20     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, între 51-100 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     138 lei     138 lei     138 lei       21     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, între 51-100 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     154 lei     154 lei     154 lei       22     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, între 101-200 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     154 lei     154 lei     154 lei       23     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, între 101-200 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     171 lei     171 lei     171 lei       24     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, peste 200 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     154 lei plus 21 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     154 lei plus 21 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     154 lei plus 21 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere       25     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 4 stele, peste 200 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     171 lei plus 26 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     171 lei plus 26 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     171 lei plus 26 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere       26     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, până la 50 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     171 lei     171 lei     171 lei       27     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, până la 50 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     188 lei     188 lei     188 lei       28     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, între 51-100 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     188 lei     188 lei     188 lei       29     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, între 51-100 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     206 lei     206 lei     206 lei       30     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, între 101-200 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     206 lei     206 lei     206 lei       31     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, între 101-200 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     222 lei     222 lei     222 lei       32     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, peste 200 de spații de cazare (camere), situate în comune și sate     206 lei plus 43 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     206 lei plus 43 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     206 lei plus 43 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere       33     Hotel, hotel-apartament, apartamente și camere de închiriat 5 stele, peste 200 de spații de cazare (camere), situate în orașe și stațiuni     222 lei plus 50 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     222 lei plus 50 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere     222 lei plus 50 lei pentru fiecare tranșă suplimentară de 50 de camere       E     Transporturi*2), *5), *13)       E1     Transporturi rutiere de pasageri - mijloc de transport echipat cu instalație de sonorizare, radio, TV, căști pentru ascultare individuală, indiferent dacă sunt în regim rent-a-car*13) sau colaborare sau leasing etc.            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Vehicul de agrement (tractor, trenuleț, remorcă, platformă)     5 lei     5 lei     1 leu       2     Autobuz, troleibuz, tramvai și microbuz utilizate în transportul regulat de persoane urban, suburban și interurban pe trasee sub 35 km     7 lei     7 lei     3 lei       3     Autoturism până la 6 locuri utilizat în serviciul de taxi*6)     17 lei     17 lei     5 lei       4     Autoturism până la 6 locuri utilizat în serviciul de închiriere (rent a car)*14)     17 lei     17 lei     5 lei       5     Microbuz/Minibuz, indiferent de numărul de locuri     21 lei     21 lei     5 lei       6     Autobuz utilizat în transportul național, interurban/interjudețean pe trasee mai mari de 35 km     26 lei     26 lei     6 lei       7     Autocar utilizat în transport național, interurban/ interjudețean pe trasee mai mici de 35 km     29 lei     29 lei     7 lei       8     Autocar utilizat în transportul național, interurban/ interjudețean pe trasee mai mari de 35 km     50 lei     50 lei     16 lei       9     Autocar utilizat în transportul internațional     92 lei     92 lei     20 lei       E2     Autogări, spații de așteptare pentru pasageri*1), *2), *3) - spațiu dotat cu instalație de sonorizare            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Autogară-sală de așteptare     17 lei     17 lei     7 lei       E3     Transporturi feroviare de pasageri - garnitură feroviară echipată cu instalație de sonorizare            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Tren de pasageri în trafic intern (fără vagon-restaurant; dacă are vagon-restaurant se va adăuga suplimentar)     43 lei     43 lei     21 lei       2     Tren de pasageri în trafic internațional (fără vagon-restaurant; dacă are vagon-restaurant se va adăuga suplimentar)     59 lei     59 lei     29 lei       3     Vagon-restaurant în trafic intern     43 lei     43 lei     21 lei       4     Vagon-restaurant în trafic internațional     59 lei     59 lei     29 lei       E4     Gări, stații de metrou și spații de așteptare*1), *3)            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți ori executanți pentru fonograme     Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual       1     Gări și peroane     29 lei     29 lei     29 lei       2     Stație de metrou     29 lei     29 lei     29 lei       3     Sală de așteptare în cadrul gării     13 lei     13 lei     13 lei       E5     Transport aerian de pasageri - aeronavă echipată cu instalație de sonorizare, radio, TV, căști pentru ascultare individuală            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Aeronavă de pasageri cursă internă     43 lei     43 lei     14 lei       2     Aeronavă de pasageri cursă continentală     82 lei     82 lei     30 lei       3     Aeronavă de pasageri cursă intercontinentală     160 lei     160 lei     70 lei       E6     Aeroporturi, spații de așteptare pentru pasageri*1), *3) - spațiu dotat cu instalație de sonorizare        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual        1     Aeroport intern, internațional - sală de așteptare     55 lei     55 lei     29 lei       E7     Ambarcațiuni navale pentru transportul de agrement - dotate cu instalație de sonorizare        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Ambarcațiune de agrement cu până la 2 locuri de dormit*14)     13 lei     13 lei     6 lei       2     Ambarcațiune de agrement între 3-6 locuri de dormit*14)     16 lei     16 lei     7 lei       3     Ambarcațiune de agrement între 7-12 locuri de dormit*14)     20 lei     20 lei     10 lei       4     Ambarcațiune de agrement peste 12 locuri de dormit*14)     29 lei plus 3 lei pentru fiecare loc de dormit suplimentar     29 lei plus 3 lei pentru fiecare loc de dormit suplimentar     14 lei plus 1 leu pentru fiecare loc de dormit suplimentar       5     Ambarcațiuni de transport pasageri capacitate până la 50 de pasageri (fără posibilități de cazare)     14 lei     14 lei     6 lei       6     Ambarcațiuni de transport pasageri capacitate între 51-100 de pasageri (fără posibilități de cazare)     29 lei     29 lei     10 lei       7     Ambarcațiuni de transport pasageri capacitate peste 100 de pasageri (fără posibilități de cazare)     50 lei     50 lei     11 lei       E8     Transport pe cablu        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Telecabină-Telegondolă     17 lei     17 lei     0 lei       2     Spații de așteptare pentru telecabine, telegondole     29 lei     29 lei     0 lei       3     Lifturi și ascensoare     44 lei     44 lei     0 lei       E9     Parcări auto - dotate cu instalații de sonorizare - spații închise sau deschise*1), *2)        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual        1     Parcare până la 500 mp     21 lei     21 lei     0 lei       2     Parcări între 501-1.000 mp     35 lei     35 lei     0 lei       3     Parcări peste 1.000 mp     35 lei plus 11 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 500 mp     35 lei plus 11 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 500 mp     0 lei       F     Sport și agrement       F1     Stadioane, complexuri sportive, săli de sport dotate cu instalații de sonorizare - spații închise sau deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate*1), *2)            Tip încadrare     Remunerație/manifestație (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Sub 1.000 de locuri (scaune)      14 lei     14 lei     5 lei       2     Între 1.000-5.000 de locuri (scaune)     43 lei     43 lei     14 lei       3     Peste 5.000 de locuri (scaune)     142 lei plus 43 lei pentru fiecare tranșă de până la 5.000 de locuri (scaune) suplimentare      142 lei plus 43 lei pentru fiecare tranșă de până la 5.000 de locuri (scaune) suplimentare      69 lei plus 21 lei pentru fiecare tranșă de până la 5.000 de locuri (scaune) suplimentare        F2     Piscine, ștranduri, litoral, parcuri de distracții și/sau agrement, pârtii de schi și patinoare, locuri de joacă pentru copii, săli fitness, culturism, masaj etc. - deschise publicului - dotate cu instalații de sonorizare*1), *2)            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți ori executanți pentru fonograme     Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual       1     Piscină și ștrand     69 lei     69 lei     35 lei       2     Piscină hotel până la categoria 3 stele      69 lei     69 lei     35 lei       3     Piscină hotel categoria 4 stele      84 lei     84 lei     43 lei       4     Piscină hotel categoria 5 stele     113 lei     113 lei     55 lei       5     Plajă cu suprafață până la 200 mp      63 lei     63 lei     29 lei       6     Plajă cu suprafață peste 200 mp     63 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      63 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      29 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentare de până la 100 mp        7     Parc de distracții și/sau agrement până în 1.000 mp     701 lei     701 lei     280 lei       8     Parc de distracții și/sau agrement peste 1.000 mp     701 lei plus 69 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      701 lei plus 69 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      0 lei       9     Pârtie cu instalație de sonorizare     351 lei     351 lei     0 lei       10     Patinoar cu suprafață până în 500 mp      69 lei     69 lei     0 lei       11     Patinoar cu suprafață mai mare de 500 mp      69 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      69 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      0 lei       12     Locuri de joacă pentru copii cu suprafața până în 100 mp     43 lei     43 lei     21 lei       13     Locuri de joacă pentru copii cu suprafața peste 100 mp      43 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     43 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     21 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp        14     Sală fitness și/sau culturism până în 100 mp      43 lei     43 lei     21 lei       15     Sală fitness și/sau culturism peste 100 mp     43 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      43 lei plus 14 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      21 lei plus 6 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp        16     Sală masaj*15)     78 lei     78 lei     35 lei       17     Sală masaj (în hotel până la categoria 3 stele inclusiv)*15)     98 lei     98 lei     50 lei       18     Sală masaj (în hotel categoria 4 stele)*15)     113 lei     113 lei     55 lei       19     Sală masaj (în hotel categoria 5 stele)*15)     142 lei     142 lei     69 lei       G     Birouri și spații de producție            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual       1     Până la 30 de persoane     70 lei     70 lei     35 lei       2     Până la 100 de persoane     100 lei     100 lei     55 lei       3     Peste 100 de persoane     145 lei     145 lei     69 lei       H     Telecomunicații            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți ori executanți pentru fonograme      Artiști interpreți ori executanți pentru audiovizual        1     Centrală telefonică cu apel în așteptare     142 lei     142 lei     0 lei      *1) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafețele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Utilizatorul trebuie să achite o remunerație distinctă pentru fiecare spațiu deținut în parte. În cazul în care într-un anumit spațiu aceeași suprafață este utilizată pentru mai multe activități, remunerația cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme și ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual pentru comunicarea publică în regim ambiental și/sau lucrativ se va achita pentru fiecare activitate desfășurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora.   *2) Remunerațiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice și de numărul fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora și/sau al prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.   *3) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafețele comerciale (închise sau deschise), excluzându-se spațiile-anexă (depozite, magazii, spații sanitare). Utilizatorul trebuie să achite o remunerație distinctă pentru fiecare spațiu deținut în parte.   *4) La încadrarea în tabel se va ține cont de existența echipamentelor radio-TV în camere/spații.   *5) Încadrarea în tabel, pentru toate tipurile de mijloace de transport, se face numai în cazul celor înregistrate în registrele române, după caz, auto, feroviar, naval sau aerian.   *6) În cazul transporturilor rutiere de pasageri - autoturism până la 6 locuri (taxi), remunerația se achită pentru fiecare autoturism în parte, indiferent de forma de colaborare în cadrul căreia aceasta activează sub sigla unei companii de taximetrie.   *7) Exceptând standurile publicitare amplasate în cadrul expozițiilor de artă, știință și carte.   *8) Tarifele nu includ zona de recepție, zonele de alimentație publică din incinta unității de cazare (bar și restaurant, sală mic dejun etc.), sălile de evenimente, barurile cu program, night-cluburile sau cluburile. Acestea, precum și alte activități gen piscină, sală de fitness, săli de masaj, coafor, apel în așteptare etc. se vor achita separat, conform tabelelor din prezenta metodologie, atunci când zonele și spațiile menționate sunt în folosința altei entități juridice decât cea care realizează activitatea de cazare. Când zonele și spațiile menționate sau doar o parte din acestea sunt în folosința aceleiași entități juridice care realizează activitatea de cazare, remunerația datorată de această entitate juridică este cea corespunzătoare clasificării, numărului de camere și locației pentru activitatea de cazare, la care se adaugă 50% din remunerația datorată pentru fiecare dintre spațiile și zonele din incinta unității de cazare pe care le folosește. Pentru spațiile folosite de alte entități juridice remunerația se datorează separat și integral de aceste din urmă entități juridice, conform tabelelor din prezenta metodologie.   *9) Dacă in cadrul unei unități de cazare sunt spații de cazare (camere) cu clasificări (stele/margarete) diferite, se va plăti remunerația corespunzătoare pentru fiecare categorie în parte, potrivit certificatului de clasificare al unității de cazare.   *10) Târgurile sau expozițiile datorează remunerația indiferent de specificul acestora - produse agroalimentare, industriale, navale, bunuri de larg consum, auto, moto, naval, sport, agrement etc.   *11) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafețele comerciale (închise sau deschise) utile, excluzându-se spațiile-anexă (depozite, magazii, spații sanitare). Utilizatorul trebuie să achite o remunerație distinctă pentru fiecare spațiu deținut în parte. În cazul în care într-un anumit spațiu aceeași suprafață este utilizată pentru mai multe activități, remunerația cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme și remunerația cuvenită organismului de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru prestații artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental și/sau lucrativ, se vor achita pentru fiecare activitate desfășurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora.   *12) Remunerațiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice și de numărul fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora și/sau al prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.   *13) În cazul oricărui tip de transport menționat în tabel, dacă tariful practicat de transportator este impus de o autoritate publică centrală sau locală sau dacă transportatorul practică tariful minim acceptat de o autoritate publică, remunerația datorată reprezintă 50% din cuantumul înscris în tabel, cu excepția cazului în care transportatorul primește subvenții de la autoritatea respectivă pentru a-și desfășura activitatea în condițiile practicării tarifului impus.   *14) Remunerația este datorată doar în măsura în care autovehiculul sau ambarcațiunea este pusă la dispoziția consumatorului împreună cu personal de deservire (șofer/personal navigant).   *15) Remunerația nu este datorată când în cadrul salonului de masaj se efectuează doar masaj terapeutic sau de recuperare realizat pe baza prescripției medicale și de către personal calificat pentru acest tip de masaj. Atunci când în cadrul salonului se realizează atât masaj terapeutic sau de recuperare, pe bază de prescripție medicală, de personal calificat, cât și masaj realizat la cererea clientului, fără prescripție medicală, dacă timpul alocat masajului terapeutic reprezintă cel puțin 20% din programul de lucru al salonului, remunerația datorată reprezintă 50% din cuantumul înscris în tabel. Dovada realizării masajului terapeutic în cadrul salonului se face cu trimiterile medicale, care se păstrează de către utilizator timp de 3 ani și 6 luni și se trimit lunar, în copie, prin e-mail organismului de gestiune colectivă.   Notele de la 1 la 7 și de la 9 la 10 sunt reglementate de  Decizia ORDA nr. 10/2016 .   Nota 8 și notele de la 13 la 15 sunt reglementate de  Decizia ORDA nr. 120/2016 .   Notele 11 și 12 sunt reglementate de  Decizia ORDA nr. 99/2015 .   Toate celelalte dispoziții ale metodologiilor ce fac obiectul  deciziilor ORDA nr. 10/2016 ,  nr. 120/2016  și  nr. 99/2015  rămân neschimbate.      II. Activități desfășurate în regim lucrativ       I1 Eveniment, spectacol, turneu, campanie etc. (coloană sonoră) *), **) - spații închise sau deschise situate în orașe, stațiuni turistice, comune și sate        Tip încadrare     Remunerație/eveniment (fără TVA)       Producători de fonograme     Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Spectacol/Eveniment festiv, paradă, istoric, sunet și lumină, sportiv, nautic, aerian etc.     1,5%, dar nu mai puțin de 225 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 225 lei     0 lei       2     Paradă modă, concurs frumusețe     1,5%, dar nu mai puțin de 2.807 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 2.807 lei     0 lei       3     Salon auto, moto, velo, nautic, asimilate     1,5%, dar nu mai puțin de 4.209 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 4.209 lei     0 lei       4     Spectacol cu caracter publicitar     1,5%, dar nu mai puțin de 4.209 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 4.209 lei     0 lei       5     Turneu publicitar (4 reprezentații)     1,5%, dar nu mai puțin de 6.315 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 6.315 lei     0 lei       6     Turneu publicitar (5-8 reprezentații)     1,5%, dar nu mai puțin de 9.122 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 9.122 lei     0 lei       7     Turneu publicitar(peste 9 reprezentații)      1,5%, dar nu mai puțin de 10.525 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 10.525 lei     0 lei       8     Campanie electorală     1,5%, dar nu mai puțin de 11.928 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 11.928 lei     0 lei       9     Manifestații/Evenimente (altele decât cele precizate mai sus)     1,5%, dar nu mai puțin de 561 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 561 lei     0 lei       I2     Club, bar cu program de varietăți, bar cu program night-club, discotecă, videotecă, restaurant (cu program de varietăți), cabaret, spațiu în care funcționează: tonomat, karaoke, multimedia etc.**), ****) - spații închise sau deschise situate în orașe sau stațiuni turistice        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Suprafață până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei       2     Suprafață cuprinsă între 101-200 mp      1,5%, dar nu mai puțin de 211 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 211 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 211 lei       3     Suprafață peste 200 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 211 lei plus 55 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 211 lei plus 55 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 211 lei plus 55 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp        I3     Club, bar cu program de varietăți, bar cu program night-club, discotecă, videotecă, restaurant (cu program de varietăți), cabaret, spațiu în care funcționează: tonomat, karaoke, multimedia etc.**), ****) - spații închise sau deschise situate în comune și sate        Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Suprafață până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei       2     Suprafață cuprinsă între 101-200 mp      1,5%, dar nu mai puțin de 104 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 104 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 104 lei       3     Suprafață peste 200 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 104 lei plus 29 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 104 lei plus 29 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 104 lei plus 29 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp       I4     Activitate de DJ, școli de dans, balet ș.a., sală gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo jump ș.a. - deschise publicului - dotate cu instalații de sonorizare*), **), ****)            Tip încadrare     Remunerație lunară (fără TVA)       Producători de fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru fonograme      Artiști interpreți sau executanți pentru audiovizual        1     Activitate de DJ ***)     1,5%, dar nu mai puțin de 35 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 35 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 35 lei       2     Școală de dans, balet ș.a. până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei        3     Școală de dans, balet ș.a. peste 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei plus 43 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei plus 43 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 69 lei plus 43 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp        4     Sală gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo jump ș.a. până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei       5     Sală gimnastică ritmică, aerobic, zumba aerobic, kangoo jump ș.a. peste 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei plus 69 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp     1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei plus 69 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp      1,5%, dar nu mai puțin de 142 lei plus 69 lei pentru fiecare suprafață suplimentară de până la 100 mp       *) Utilizatorii au obligația să precizeze tipul activității/manifestației pe care o desfășoară/organizează, prin completarea declarației pe propria răspundere sau contract în vederea obținerii autorizației.   **) Procentele prevăzute la punctele I1, I2, I3 și I4 se aplică la totalitatea veniturilor brute obținute din consumații și vânzarea de bilete, abonamente, programe, valoarea materialelor promoționale etc., iar în lipsa acestora, la bugetul de cheltuieli al manifestării, bugetul de cheltuieli pentru campanii de publicitate, promoționale sau electorale, după caz. În cazul în care remunerația lunară rezultată din aplicarea procentului este mai mică decât remunerația minimă, atunci se va achita remunerația minimă lunară/eveniment.   ***) Autorizația pentru DJ se acordă individual fiecărei persoane care prestează o astfel de activitate, indiferent de forma de colaborare cu societatea (angajat, angajat part-time, colaborare etc.).   ****) La încadrarea în tabel vor fi luate în calcul suprafețele comerciale (închise sau deschise) utile, inclusiv ringurile de dans. Utilizatorul trebuie să achite o remunerație distinctă pentru fiecare spațiu deținut în parte. În cazul în care într-un anumit spațiu aceeași suprafață este utilizată pentru mai multe activități, remunerația cuvenită organismului de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme și ale artiștilor interpreți sau executanți pentru fonograme și pentru audiovizual pentru comunicarea publică în regim ambiental și/sau lucrativ se va achita pentru fiecare activitate desfășurată în parte, corespunzătoare fiecărei utilizări, indiferent de numărul acestora. Remunerațiile echitabile prevăzute în tabele se consideră datorate indiferent de durata efectivă a comunicării publice și de numărul fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau al reproducerilor acestora și/sau al prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, comunicate public în regim ambiental sau lucrativ.    Notele de la activitățile desfășurate în regim lucrativ sunt reglementate de  Decizia ORDA nr. 10/2016 .   Toate celelalte dispoziții ale metodologiilor ce fac obiectul  deciziilor ORDA nr. 10/2016 ,  nr. 120/2016  și  nr. 99/2015  rămân neschimbate.       ------  

Preluat: 2026-09-25T09:13:14.969238+00:00 · SHA256: ebf5cef645220066571c56474fa21b80ecc011434fd4ee5984047d04290929a1