legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
HOTĂRÂRE · 29 · 2024

HOTĂRÂRE nr. 29 din 12 martie 2024 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind consolidarea cooperării poliţieneşti în ceea ce priveşte prevenirea, depistarea şi investigarea introducerii ilegale de migranţi şi a traficului de persoane, precum şi privind consolidarea sprijinului acordat de Europol pentru prevenirea şi combaterea unor astfel de infracţiuni şi de modificare a Regulamentului (UE) 2016/794 - COM (2023) 754 final

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Senatul · ID sursă 280000

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 HOTĂRÂRE nr. 29 din 12 martie 2024  referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea cooperării polițienești în ceea ce privește prevenirea, depistarea și investigarea introducerii ilegale de migranți și a traficului de persoane, precum și privind consolidarea sprijinului acordat de Europol pentru prevenirea și combaterea unor astfel de infracțiuni și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/794 - COM (2023) 754 final     EMITENT     SENATUL       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 15 martie 2024      În temeiul dispozițiilor  art. 67  și  art. 148 alin. (2)  și ( 3) din Constituția României , republicată, precum și ale  Protocolului nr. 2  privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat  Tratatului de la Lisabona  de modificare a  Tratatului privind Uniunea Europeană  și a  Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008 ,   în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/74 din 6.03.2024,   Senatul adoptă prezenta hotărâre.    
				 + 
			  Articolul 1      Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea cooperării polițienești în ceea ce privește prevenirea, depistarea și investigarea introducerii ilegale de migranți și a traficului de persoane, precum și privind consolidarea sprijinului acordat de Europol pentru prevenirea și combaterea unor astfel de infracțiuni și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/794 - COM (2023) 754 final - respectă principiile subsidiarității și proporționalității.      
				 + 
			  Articolul 2      Senatul României:  1.    consideră că prezenta propunere este consecventă cu noul Pact privind migrația și azilul, care prevede un răspuns european ferm la introducerea ilegală de migranți în interiorul și în afara UE, ca parte esențială a abordării cuprinzătoare a migrației;    ...     2.    apreciază propunerea de Regulament din perspectiva atingerii obiectivului general, de a consolida rolul Europol pentru prevenirea și combaterea introducerii ilegale de migranți și a traficului de persoane.   ...         
				 + 
			  Articolul 3      Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.     Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 12 martie 2024, cu respectarea prevederilor  art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată.     p. PREȘEDINTELE SENATULUI,    SORIN-MIHAI CÎMPEANU    București, 12 martie 2024.   Nr. 29.   -----  

Preluat: 2026-09-23T20:55:29.654593+00:00 · SHA256: 541747fd4752dc426a3a556828054966077c665493a4021c56ebe27e3fe3e569