Legislație națională
HOTĂRÂRE · 33 · 2024
HOTĂRÂRE nr. 33 din 12 martie 2024 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un nou plan de creştere pentru Balcanii de Vest - COM (2023) 691 final
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Senatul · ID sursă 280004
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 33 din 12 martie 2024 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Un nou plan de creștere pentru Balcanii de Vest - COM (2023) 691 final EMITENT SENATUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 15 martie 2024 În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată , precum și ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene , semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008 , în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/61 din 27.02.2024, Senatul adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Senatul României: 1. constată și apreciază implicarea Guvernului României, prin intermediul ministerelor competente, în eforturile de sprijinire a parcursului spre UE al statelor din Balcanii de Vest. Ministerul Afacerilor Externe apreciază că cele 6 mld. euro prevăzute pentru noul instrument financiar, cuantum complementar sumelor disponibile în cadrul Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA III), vor genera o intensitate a asistenței (per capita) similară intensității medii a Politicii de coeziune de la nivelul UE. Sunt create mecanisme instituționale prin care este promovată integrarea graduală cu Piața unică europeană, pe baza meritelor individuale și progreselor reale în privința reformelor necesare. Planul de creștere este o oportunitate importantă pentru creșterea vizibilității și conștientizării sprijinului acordat de UE pentru regiune, contribuind la o mai bună interacțiune cu cetățenii și comunitățile locale ale partenerilor din Balcanii de Vest; ... 2. consideră: a) în convergență cu Ministerul Afacerilor Externe că planul de creștere pentru Balcanii de Vest nu afectează procesele de aderare în curs și condițiile specifice deja agreate, având rolul de a stimula statele partenere să accelereze adoptarea și implementarea acquis-ului și să soluționeze provocările bilaterale dintre ele; ... b) în acord cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Finanțelor că prezenta comunicare exprimă angajamentul Comisiei pentru politica de extindere, iar aderarea statelor din Balcanii de Vest este în interesul politic, economic și de securitate al Uniunii Europene; ... ... 3. subliniază că, în cazul statelor din Balcanii de Vest, consolidarea integrării economice cu Piața unică europeană presupune atât alinierea la acquis-ul UE, cât și deschiderea sectoarelor și domeniilor relevante către toți vecinii în același timp, în conformitate cu Piața regională comună. Pentru valorificarea planului de creștere, partenerii din Balcanii de Vest vor trebui să întâmpine această ofertă cu eforturi ferme de a avansa în privința agendei de reforme interne și a consolidării integrării economice în regiune. Autoritățile lor au responsabilitatea de a comunica eficient cu privire la planul de creștere și punerea sa în aplicare. Împreună, Balcanii de Vest și UE ar trebui să profite de această ocazie pentru a accelera progresele pe calea aderării. ... + Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 12 martie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României , republicată. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, SORIN-MIHAI CÎMPEANU București, 12 martie 2024. Nr. 33. -----
Preluat: 2026-09-23T20:55:29.654593+00:00 · SHA256: 180067893f84a5095ec1f60a2c2504bffb80d0e71d627ebb7b3c45901422386e