legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
DECIZIE · 388 · 2024

DECIZIE nr. 388 din 1 martie 2024 privind completarea Normelor de aplicare în sistemul administraţiei penitenciare a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobate prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 1.100/2021

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Administra?ia Na?ională a Penitenciarelor · ID sursă 280094

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 DECIZIE nr. 388 din 1 martie 2024  privind completarea  Normelor  de aplicare în sistemul administrației penitenciare a  Legii nr. 168/2020  pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, aprobate prin  Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 1.100/2021      EMITENT     ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 231 din 19 martie 2024      Având în vedere prevederile  art. 2 lit. a)  și  b) ,  art. 4 alin. (3) ,  art. 5 alin. (2) ,  art. 7 alin. (1) ,  (3)  și  (9) ,  art. 8 alin. (1) lit. a) ,  d) ,  e)  și  g) ,  alin. (2) ,  (4)  și  (8) ,  art. 9 alin. (6)  și  (8) ,  art. 12 alin. (2) ,  art. 14 alin. (3) ,  art. 16 alin. (1) lit. a) ,  alin. (4)  și  (5) ,  art. 17 alin. (3) ,  art. 18 alin. (1) lit. b) ,  g)  și  alin. (7) ,  art. 19 ,  art. 21 alin. (3)  și ale  art. 27 alin. (3) din Legea nr. 168/2020  pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, cu modificările și completările ulterioare,   în temeiul  art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016  pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea  Hotărârii Guvernului nr. 652/2009  privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările ulterioare,   directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.    
				 + 
			  Articolul I      La  articolul 2 alineatul (2)  din  Normele  de aplicare în sistemul administrației penitenciare a  Legii nr. 168/2020  pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat, aprobate prin  Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 1.100/2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 22 decembrie 2021, după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:   c)    Republica Centrafricană - Misiune multidimensională integrată pentru stabilizare din Republica Centrafricană - MINUSCA ONU.   ...          
				 + 
			  Articolul II      Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.      
				 + 
			  Articolul III      Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,    Dan Halchin    București, 1 martie 2024.   Nr. 388.   -----  

Preluat: 2026-09-23T21:29:51.145462+00:00 · SHA256: 61b39a7ac22b25d370a166b0e1c00628ad2ca4609303d27e887ae7301442a710