legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 0 · 2024

ORDIN nr. 399 din 11 martie 2024 pentru aprobarea criteriilor de aplicare a sancţiunii complementare de suspendare a activităţii, prevăzute la art. LVI alin. (13) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 280118

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 399/704/346/2024  pentru aprobarea criteriilor de aplicare a sancțiunii complementare de suspendare a activității, prevăzute la  art. LVI alin. (13) din Legea nr. 296/2023  privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung     EMITENT     AGENȚIA NAȚIONALĂ  DE ADMINISTRARE FISCALĂ Nr. 399 din 11 martie 2024  AUTORITATEA VAMALĂ ROMÂNĂ Nr. 704 din 8 martie 2024   AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR Nr. 346 din 11 martie 2024       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 19 martie 2024      Având în vedere prevederile:  –    art. 342 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare;   ...     –   avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 738.190 din 5.02.2024,   ...      în temeiul:  –    art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013  privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 237/2022  privind organizarea și funcționarea Autorității Vamale Române și pentru modificarea  pct. 1 de la lit. C din cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009  privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările ulterioare;   ...     –    art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012  privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare;   ...     –    art. LVI alin. (35) din Legea nr. 296/2023  privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare,   ...      președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, președintele Autorității Vamale Române și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit următorul ordin:    
				 + 
			  Articolul 1       (1)     Se aprobă criteriile de aplicare a sancțiunii complementare de suspendare a activității, prevăzute la  art. LVI alin. (13) din Legea nr. 296/2023  privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare.    (2)    În situația în care într-un interval de 12 luni de la data aplicării ultimei sancțiuni pentru săvârșirea contravenției prevăzute la  art. LVI alin. (11) din Legea nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, contravenientul săvârșește o nouă contravenție din categoria celor prevăzute la  art. LVI alin. (11) din Legea nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care a fost sancționat, se aplică sancțiunea complementară constând în suspendarea activității acestuia, cu respectarea criteriilor prevăzute la  art. 2  și  3 .      
				 + 
			  Articolul 2      În situația în care sancțiunea complementară constând în suspendarea activității contravenientului se aplică exclusiv pentru bunurile care nu sunt însoțite de documente de proveniență pe timpul depozitării, transportului și/sau comercializării, altele decât sume de bani asimilate bunurilor conform  art. LVI alin. (8) din Legea nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică următoarele criterii:  a)    o zi în cazul în care bunurile destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției reprezintă, cantitativ, până la 5% inclusiv din totalul bunurilor constatate la locul transportului, depozitării și/sau comercializării;   ...     b)    5 zile în cazul în care bunurile destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției reprezintă, cantitativ, între 5% și 25% inclusiv din totalul bunurilor constatate la locul transportului, depozitării și/sau comercializării;   ...     c)    10 zile în cazul în care bunurile destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției reprezintă, cantitativ, între 25% și 50% inclusiv din totalul bunurilor constatate la locul transportului, depozitării și/sau comercializării;   ...     d)    15 zile în cazul în care bunurile destinate, folosite sau rezultate din săvârșirea contravenției reprezintă, cantitativ, peste 50% din totalul bunurilor constatate la locul transportului, depozitării și/sau comercializării.   ...         
				 + 
			  Articolul 3      În situația în care sancțiunea complementară constând în suspendarea activității contravenientului se aplică exclusiv pentru sume de bani asimilate bunurilor conform  art. LVI alin. (8) din Legea nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, care nu sunt însoțite de documente de proveniență pe timpul depozitării, transportului și/sau comercializării, se aplică următoarele criterii:  a)    o zi în cazul în care sumele de bani reprezintă, valoric, până la 5% inclusiv din totalul sumelor înregistrate în evidențele contabile ori pentru care există documente justificative potrivit normelor în vigoare, la locul controlului;   ...     b)    5 zile în cazul în care sumele de bani reprezintă, valoric, între 5% și 25% inclusiv din totalul sumelor înregistrate în evidențele contabile ori pentru care există documente justificative potrivit normelor în vigoare, la locul controlului;    ...     c)    10 zile în cazul în care sumele de bani reprezintă, valoric, între 25% și 50% inclusiv din totalul sumelor înregistrate în evidențele contabile ori pentru care există documente justificative potrivit normelor în vigoare, la locul controlului;    ...     d)    15 zile în cazul în care sumele de bani reprezintă, valoric, peste 50% din totalul sumelor înregistrate în evidențele contabile ori pentru care există documente justificative potrivit normelor în vigoare, la locul controlului.   ...         
				 + 
			  Articolul 4      În situația în care sancțiunea complementară constând în suspendarea activității contravenientului se aplică atât pentru bunurile care nu sunt însoțite de documente de proveniență pe timpul depozitării, transportului și/sau comercializării, cât și pentru sume de bani asimilate bunurilor, se evaluează în mod distinct criteriile de la  art. 2  și  3  și se aplică sancțiunea complementară cu termenul de suspendare cel mai mare.      
				 + 
			  Articolul 5      În situația în care într-un interval de 12 luni de la data aplicării ultimei sancțiuni pentru săvârșirea contravenției prevăzute la  art. LVI alin. (11) din Legea nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, contravenientul săvârșește o a treia contravenție sau mai multe, din categoria celor prevăzute la  art. LVI alin. (11) din Legea nr. 296/2023 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care a fost sancționat, începând cu a treia contravenție, suspendarea activității se dispune pentru o perioadă de 15 zile fără aplicabilitatea dispozițiilor de la  art. 2  și  3 .      
				 + 
			  Articolul 6      Sancțiunea complementară constând în suspendarea activității contravenientului se aplică pentru activitatea de transport, depozitare și/sau comercializare, după caz, raportat la situația de fapt constatată.      
				 + 
			  Articolul 7      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,    Mioara-Nicoleta Cîrciumaru    Președintele Autorității Vamale Române,    Marcel Simion Mutescu    Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,    Horia-Miron Constantinescu    -----  

Preluat: 2026-09-23T20:55:48.608011+00:00 · SHA256: d4570aadf6108dc043a09f78ae539ad394511b10fe011363eae420d82afba68f