legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ORDIN · 723 · 2024

ORDIN nr. 723 din 4 aprilie 2024 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 281996

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ORDIN nr. 723/31/474/1.264/2024  pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 112 "Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate"     EMITENT     AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Nr. 723 din 4 aprilie 2024  CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE Nr. 31 din 8 aprilie 2024  CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Nr. 474 din 11 aprilie 2024  AGENȚIA NAȚIONALĂ  PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ Nr. 1.264 din 15 aprilie 2024       Publicat în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 22 aprilie 2024      Având în vedere dispozițiile  art. 147 alin. (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 738.983 din 3.04.2024, avizul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale comunicat prin Adresa nr. 285/CVB din 16.02.2024, avizul Ministerului Sănătății comunicat prin Adresa nr. SG135 din 29.02.2024,   în temeiul prevederilor  art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, ale  art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, ale  art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013  privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale  art. 9 din Statutul  Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 118/2012 , cu modificările ulterioare, ale  art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006  privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale  art. 17 alin. (5) din Statutul  Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 972/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și ale  art. 22 alin. (3) din Legea nr. 202/2006  privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare,   președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă emit următorul ordin:     
				 + 
			  Articolul 1       (1)    Se aprobă modelul și conținutul formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“, precum și  anexele nr. 1.1  „Anexa angajator“ și  nr. 1.2  „Anexa asigurat“ la acesta, prevăzute în  anexa nr. 1 .    (2)     Anexa nr. 1.1  „Anexa angajator“ și  anexa nr. 1.2  „Anexa asigurat“ fac parte integrantă din formularul prevăzut la  alin. (1) .    (3)    Se aprobă nomenclatoarele prevăzute în  anexele nr. 2 - 5 .    (4)    Declarația prevăzută la  alin. (1)  este o declarație de impunere în sensul  art. 1 pct. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.      
				 + 
			  Articolul 2      Formularul prevăzut la  art. 1  se completează și se depune conform instrucțiunilor prevăzute în  anexa nr. 6 .      
				 + 
			  Articolul 3      Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituțiile și persoanele fizice prevăzute la  art. 68^1 alin. (2) ,  art. 72 alin. (2) ,  art. 84 alin. (8) ,  art. 125 alin. (8)  și  (9) ,  art. 147 alin. (1) ,  (1^1) ,  (12)  și  (13) ,  art. 151 alin. (5)  și  (6) ,  art. 169 alin. (1)  și  (1^1) ,  art. 174 alin. (4) ,  art. 174^1 alin. (6)  și  (7) ,  art. 220 alin. (1)  și  (2)  și  art. 220^7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, au obligația depunerii declarației prevăzute la  art. 1  prin mijloace electronice de transmitere la distanță.       
				 + 
			  Articolul 4      Caracteristicile de editare, modul de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului prevăzut la  art. 1  sunt stabilite în  anexa nr. 7 .      
				 + 
			  Articolul 5       Anexele nr. 1-7 *) fac parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.        
				 + 
			  Articolul 6       (1)     Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.    (2)    Pentru perioadele de raportare cuprinse între 1 ianuarie 2024 și luna anterioară publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, inclusiv, în formularul 112, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă  nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023  pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate“, trimiterile la  Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022  privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele la art. XXXVII din aceeași ordonanță de urgență, se consideră a fi făcute la  art. LXXIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023  privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, iar trimiterile la  art. 174 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, de la pozițiile 9, 11, 13, 15 și 18 din Nomenclatorul „Creanțe fiscale“ se consideră a fi făcute la  art. 174^1 alin. (6)  și  (7) , respectiv  art. 174 alin. (4) din aceeași lege .      
				 + 
			  Articolul 7      Direcțiile de specialitate și structurile subordonate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Casei Naționale de Pensii Publice, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și structurile care funcționează în subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.      
				 + 
			  Articolul 8      Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.       Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,    Nicoleta-Mioara Cîrciumaru    Președintele Casei Naționale de Pensii Publice,    Daniel Baciu    p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,    Mihaela Ion    Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,    Florin-Irinel Cotoșman     
				 + 
			  Anexe nr. 1-7         ANEXE referitoare la modelul, conținutul, modalitatea de depunere    și de gestionare a formularului 112 "Declarație privind    obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe   venit și evidența nominală a persoanelor asigurate"         

Preluat: 2026-09-24T11:23:25.669164+00:00 · SHA256: eb7e8251ff18e1ec7fa5d6d7ac5613e7c9c1ba81d02d25b0995f835215622a21