legemo /Atelierul tău legislativ
Legislație națională
ANEXĂ · 0 · 2024

ANEXE din 23 aprilie 2024 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2024-2025

Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.

Guvernul · ID sursă 282440

EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației

Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.

Textul formei disponibile
 ANEXE din 23 aprilie 2024  privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2024-2025     EMITENT     GUVERNUL       Publicată în 
			  MONITORUL OFICIAL nr. 395 bis din 29 aprilie 2024       
						Notă   ...
			    Conținute de  HOTĂRÂREA nr. 412 din 23 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 29 aprilie 2024.     
				 + 
			  Anexa nr. 1                                  Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor                                  de studii universitare corelat cu ISCED F - 2013        Cod   DFI     Domeniul   fundamental   (DFI)     Cod   RSI     Ramura de știință (RSI)     Cod   DSU_   D/M     Domeniul de studii universitare de doctorat/masterat (DSU_D/M)     Cod   DL     Domeniul de licență (DL)     Cod S     Specializarea (S)     Număr   de   credite   (ECTS)     Cod ISCED F- 2013     Domeniu detaliat ISCED F - 2013           10                                                                                                                                         Matematică   și științe   ale naturii                                                                                                                                   10           Matematică           10           Matematică           10           Matematică           10     Matematică     180     0541     Matematică        20     Matematici aplicate     180     0541     Matematică        30     Matematică informatică     180     0541     Matematică        50           Informatică           20           Informatică           40           Informatică           10     Informatică     180     0613     Dezvoltarea și analiza soft și aplicații        20     Informatică aplicată     180     0613     Dezvoltarea și analiza soft și aplicații        30     Inteligență artificială     180     0619     Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) neclasificat în altă parte        20              Fizică              10              Fizică              20              Fizică              10     Fizică     180     0533     Fizică        20     Fizică medicală     180     0533     Fizică        30     Biofizică     180     0533     Fizică        40     Fizică informatică     180     0533     Fizică           30                                                                    Chimie și   inginerie   chimică                                                              10                          Chimie                          30                          Chimie                          10     Chimie     180     0531     Chimie        20     Biochimie tehnologică     180     0531     Chimie        30     Radiochimie     180     0531     Chimie        40     Chimie informatică     180     0531     Chimie           50     Chimie medicală     180     0531     Chimie        60     Chimie farmaceutică     180     0531     Chimie           70     Chimie tehnologică     180     0531     Chimie           80     Chimie alimentară     180     0531     Chimie           20                                            Inginerie chimică                                            50                                            Inginerie chimică                                            10     Ingineria substanțelor anorganice și protecția mediului     240     0711     Inginerie chimică și procese           20     Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie     240     0711     Inginerie chimică și procese           30     Știința și ingineria materialelor oxidice și nanomateriale     240     0711     Inginerie chimică și procese           40     Știința și ingineria polimerilor     240     0711     Inginerie chimică și procese           50     Ingineria și informatica proceselor chimice și biochimice     240     0711     Inginerie chimică și procese           60     Inginerie chimică     240     0711     Inginerie chimică și procese           70     Controlul și securitatea produselor alimentare     240     0711     Inginerie chimică și procese           80     Inginerie biochimică     240     0711     Inginerie chimică și procese           90     Ingineria fabricației hârtiei     240     0711     Inginerie chimică și procese           100     Tehnologia chimică a produselor din piele și înlocuitori     240     0711     Inginerie chimică și procese           110     Tehnologie chimică textilă     240     0711     Inginerie chimică și procese           120     Chimie alimentară și tehnologii biochimice     240     0711     Inginerie chimică și procese           130     Prelucrarea petrolului și petrochimie     240     0711     Inginerie chimică și procese           150     Chimie militară     240     0711     Inginerie chimică și procese           40                                         Stiintele   pământului și   atmosferei                                   10                 Geografie                 20                 Geografie                 10     Geografie     180     0532     Științele pământului        20     Geografia turismului     180     0532     Științele pământului        30     Cartografie     180     0532     Științele pământului        40     Hidrologie și meteorologie     180     0532     Științele pământului        50     Planificare teritorială     180     0532     Științele pământului        10        Geologie        30        Geologie        10     Geologie     180     0532     Științele pământului        20     Geochimie     180     0532     Științele pământului        10                    Stiinta mediului                    40                    Stiinta mediului                    10     Chimia mediului     180     0521     Stiintele mediului           20     Ecologie și protecția mediului     180     0521     Stiintele mediului           30     Geografia mediului     180     0521     Stiintele mediului           40     Fizica mediului     180     0521     Stiintele mediului           50     Stiinta mediului     180     0521     Stiintele mediului           60     Management și audit de mediu     180     0588     Programe și calificări interdisciplinare care implică științele naturale, matematica și statistica           50     Științe aplicate     10     Științe aplicate     10     Științe aplicate     10     Științe aplicate în criminalistică     180     0512     Biochimie           20                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           Științe   inginerești                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           10     Inginerie civilă     10     Inginerie civilă și instalații     60     Inginerie civilă     10     Construcții civile, industriale și agricole     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           20     Căi ferate, drumuri și poduri     240     0732     Clădiri și inginerie civilă        30     Constructii si fortificații     240     0732     Clădiri și inginerie civilă        40     Amenajări și construcții hidrotehnice     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           50     Constructii miniere     240     0732     Clădiri și inginerie civilă        60     Construcții pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizări     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           70     îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           80     Inginerie civilă     240     0732     Clădiri și inginerie civilă        90     Inginerie urbană și dezvoltare regională     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           100     Infrastructura transporturilor metropolitane     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           110     Drumuri, poduri și infrastructuri militare     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           70     Ingineria instalațiilor     10     Instalații pentru construcții     240     0732     Clădiri și inginerie civilă        20     Instalații și echipamente pentru protecția atmosferei     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile        30     Instalații pentru construcții - pompieri     240     0732     Clădiri și inginerie civilă           20                                                                 Inginerie electrică, electronică și telecomunicații     10     Inginerie electrică     90     Inginerie electrică     10     Sisteme electrice     240     0713     Electricitate și energie        20     Electronică de putere și acționări electrice     240     0713     Electricitate și energie           30     Electrotehnică     240     0713     Electricitate și energie        40     Instrumentație și achiziții de date     240     0713     Electricitate și energie        50     Electromecanică     240     0713     Electricitate și energie                                 60     Inginerie electrică și calculatoare     240     0713     Electricitate și energie                                    70     Informatică aplicată în inginerie electrică     240     0713     Electricitate și energie                20     Inginerie   energetică     110     Inginerie energetică     10     Ingineria sistemelor electroenergetice     240     0713     Electricitate și energie                                    20     Hidroenergetică     240     0713     Electricitate și energie                                 30     T ermoenergetică     240     0713     Electricitate și energie                                 40     Energetică industrială     240     0713     Electricitate și energie                                 50     Energetică și tehnologii nucleare     240     0713     Electricitate și energie                                    60     Managementul energiei     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 70     Energetică și tehnologii de mediu     240     0713     Electricitate și energie                                    80     Energetică și tehnologii informatice     240     0713     Electricitate și energie                                    90     Energetică și ingineria fluidelor     240     0713     Electricitate și energie             10     Inginerie     100     Inginerie electronică,     10     Electronică aplicată     240     0714     Electronică si automatică                  electronică, telecomunicații si          telecomunicații și tehnologii     20     Tehnologii și sisteme de telecomunicații     240     0714     Electronică și automatică                     tehnologii   informaționale          informaționale     30     Rețele și software de telecomunicații     240     0714     Electronică și automatică                                    40     Microelectronică, optoelectronică și nanotehnologii     240     0714     Electronică și automatică                                    50     Telecomenzi și electronică în transporturi     240     0714     Electronică și automatică                                    60     Echipamente și sisteme electronice militare     240     0714     Electronică și automatică                                    70     Comunicații pentru apărare și securitate     240     0714     Electronică și automatică                                    80     Echipamente și sisteme electronice militare, electronică - radioelectronică de aviație     240     0714     Electronică și automatică                                    90     Securitate cibernetică     240     0688     Programe și calificări interdisciplinare legate de tehnologia informației și comunicațiilor (TIC)        30                                         Inginerie geologică, mine, petrol și gaze     10     Inginerie   geologică     120     Inginerie geologică     10     Inginerie geologică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Geologia resurselor miniere     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 30     Geologia resurselor petroliere     240     0724     Minerit și industrie extractivă                                 40     Geofizică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             20     Inginerie   geodezică     30     Inginerie geodezică     10     Măsurători terestre și cadastru     240     0731     Arhitectură și urbanism                                    20     Topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice     240     0731     Arhitectură și urbanism                                    30     Cadastru și managementul proprietăților     240     0731     Arhitectură și urbanism                                    40     Geodezie și geoinformatică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             10     Mine, petrol și gaze     260     Mine, petrol și gaze     10     Inginerie minieră     240     0724     Minerit și industrie extractivă                                 20     Prepararea substanțelor minerale utile     240     0724     Minerit și industrie extractivă                                 30     Topografie minieră     240     0724     Minerit și industrie extractivă                                 40     Inginerie de petrol și gaze     240     0724     Minerit și industrie extractivă                                 50     Transportul, depozitarea și distributia hidrocarburilor     240     0724     Minerit și industrie extractivă           40                                                           Ingineria   transporturilor     10     Inginerie   aerospațială     40     Inginerie aerospațială     10     Construcții aerospațiale     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 20     Sisteme de propulsie     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                    30     Echipamente și instalații de aviație     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 40     Inginerie și management aeronautic     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 50     Aeronave și motoare de aviație     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 60     Navigație aeriană     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 70     Design aeronautic     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave             20     Ingineria   autovehiculelor     160     Ingineria autovehiculelor     10     Construcții de autovehicule     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 20     Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                    30     Autovehicule rutiere     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 40     Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                    50     Blindate, automobile și tractoare     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave             30     Ingineria   transporturilor     240     Ingineria   transporturilor     10     Ingineria transporturilor și a traficului     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Ingineria sistemelor de circulație feroviară     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 30     Ingineria sistemelor de circulație rutieră     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică                                                     ingineria, producția și construcțiile             20     Inginerie navală și navigație"7“)     210     Inginerie marină și   navigație"7“)     10     Navigație și transport maritim si fluvial"7")     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 20     Navigație, hidrografic și echipamente navale"7“)     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                    30     Electromecanică navală"7“)     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave        50                                                                                Ingineria   resurselor     10     Agronomie     10     Agronomie     10     Agricultură     240     0811     Producție agricolă vegetală și producție animală        vegetale și animale                         20     Științele solului     240     0811     Producție agricolă vegetală și producție animală                                 30     Montanologie     240     0811     Producție agricolă vegetală și producție animală                                 40     Protecția plantelor     240     0811     Producție agricolă vegetală și producție animală                                 50     Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             20     Horticultura     20     Horticultură     10     Horticultură     240     0812     Horticultură                                 20     Peisagistică     240     0888     Programe și calificări interdisciplinare care implică agricultura, silvicultura, piscicultura și științele veterinare             30     Inginerie   forestieră     140     Inginerie forestieră     10     Ingineria prelucrării lemnului     240     0722     Materiale (sticlă, hârtie, plastic și lemn)                                 20     Ingineria și designul produselor finite din lemn     240     0722     Materiale (sticlă, hârtie, plastic și lemn)             40     Silvicultură     30     Silvicultură     10     Silvicultură     240     0821     Silvicultură                                 20     Exploatări forestiere     240     0821     Silvicultură                                    30     Cinegetică     240     0821     Silvicultură             50     Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     10     Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     10     Ingineria și managementul afacerilor agricole     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 30     Antreprenoriat în producția alimentară     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             10     Biotehnologii     50     Biotehnologii     10     Inginerie genetică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Biotehnologii* 10)     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             10     Ingineria   produselor   alimentare     150     Ingineria produselor alimentare     10     Ingineria produselor alimentare     240     0721     Procesarea alimentelor                               20     Tehnologia prelucrării produselor agricole     240     0721     Procesarea alimentelor                                    30     Controlul și expertiza produselor alimentare     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 40     Pescuit și industrializarea peștelui     240     0721     Procesarea alimentelor                                    50     Protecția consumatorului și a mediului     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 60     Extracte și aditivi naturali alimentari     240     0721     Procesarea alimentelor                                    70     Tehnologie și control în alimentație publică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             10     Zootehnie     40     Zootehnie     10     Zootehnie     240     0811     Producție agricolă vegetală și producție animală                                 20     Piscicultura si acvacultură     240     0831     Piscicultură           30     Comportamentul și bunăstarea animalelor     240     0811     Producție agricolă vegetală și producție animală        60     Ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației     10     Calculatoare și   tehnologia   informației     10     Calculatoare si tehnologia informației     10     Calculatoare     240     0714     Electronică si automatică        20     Tehnologia informației     240     0714     Electronică si automatică        30     Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională     240     0714     Electronică și automatică           40     Ingineria informației     240     0714     Electronică si automatică        50     Ingineria intemetului dispozitivelor inteligente     240     0714     Electronică și automatică           20     Ingineria   sistemelor     220     Ingineria sistemelor     10     Automatică și informatică aplicată     240     0714     Electronică și automatică           20     Ingineria și securitatea sistemelor informatice militare     240     0714     Electronică și automatică           30     Ingineria sistemelor multimedia     240     0714     Electronică și automatică           70                                                                                                                                                                                                                                                                 Inginerie   mecanică,   mecatronică,   inginerie   industrială și   management     10     Inginerie   mecanică     180     Inginerie mecanică     10     Sisteme și echipamente termice     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei        20     Mașini și sisteme hidraulice și pneumatice     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei        30     Mecanică fină și nanotehnologii     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile        40     Mașini și echipamente miniere     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei        50     Inginerie mecanică     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei        60     Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave           70     Utilaje petroliere și petrochimice     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei        80     Utilaje pentru transportul și depozitarea hidrocarburilor     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave           90     Echipamente pentru procese industriale     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 100     Utilaje tehnologice pentru constructii     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 110     Ingineria și managementul resurselor tehnologice în construcții     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 120     Utilaje pentru textile și pielărie     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 130     Vehicule pentru transportul feroviar     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 140     Instalații și echipamente portuare și marine     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 150     Ingineria designului de produs (Product Design Engineering)     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                    160     Sisteme de transport operațional     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 170     Calculul structurilor mecanice     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei             10     Inginerie   industrială     130     Inginerie industrială     10     Tehnologia construcțiilor de mașini     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 20     Sisteme de producție digitale     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 30     Ingineria sudării     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 40     Design industrial     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 50     Ingineria și managementul calității     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 60     Ingineria securității în industrie     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                                70        Nanotehnologii și sisteme neconventionale        240        0788        Programe și calificări interdisciplinare care implică   ingineria, producția și construcțiile                                 80     Tehnologia și designul produselor textile     240     0723     Textile (îmbrăcăminte, încălțăminte și pielărie)                                 90     Tehnologia și designul confecțiilor din piele și înlocuitori     240     0723     Textile (îmbrăcăminte, încălțăminte și pielărie)                                 100     Ingineria sistemelor de energii regenerabile     240     0713     Electricitate și energie                                    110     Tehnologia tricotajelor și confecțiilor     240     0723     Textile (îmbrăcăminte, încălțăminte și pielărie)                                 120     Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile și compozite     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                    130     Logistică industrială     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 140     Inginerie industrială (Industrial Engineering)     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 150     Informatică aplicată în inginerie industrială     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 160     Tehnologii industriale inteligente     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei             A)     A)     A)     A)     A)     A)     A)     A)     A)             30     Științe inginerești aplicate     270     Științe inginerești aplicate     10     Inginerie medicală     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Optometrie     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 30     Biotehnologii industriale     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 40        Inginerie fizică        240        0788        Programe și calificări interdisciplinare care implică   ingineria, producția și construcțiile                                 50     Informatică industrială     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 80     Matematică și informatică aplicată în inginerie     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 90     Fizică tehnologică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 100     Bioinginerie     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 110     Biomateriale și dispozitive medicale     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 120     Echipamente și sisteme medicale     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 130     Științe gastronomice     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 140     Științe de laborator aplicate     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 150     Dezvoltare durabilă în ingineria de proces     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 160     Inginerie farmaceutică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică                                                     ingineria, producția și construcțiile                                 170     Nano științe     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             40     Arhitectură navală     200     Arhitectură navală     10     Arhitectură navală     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave                                 20     Sisteme și echipamente navale     240     0716     Vehicule, ambarcațiuni și aeronave             10     Mecatronică și robotică     250     Mecatronică și robotică     10     Mecatronică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Robotică     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 30     Mecatronica sistemelor biotehnice     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile             10     Ingineria   materialelor     170     Ingineria materialelor     10     Știința materialelor     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 20     Ingineria elaborării materialelor metalice     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 30     Ingineria procesării materialelor     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei                                 40     Informatică aplicată în ingineria materialelor     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 50     Ingineria biomaterialelor     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 60     Ingineria materialelor metalice     240     0715     Mecanică și meserii din domeniul metalurgiei             10     Ingineria mediului     190     Ingineria mediului     10     Ingineria și protecția mediului în industrie     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                    20     Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                    30     Ingineria și protecția mediului în industria chimică și petrochimică     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                    40     Ingineria și protecția mediului în agricultură     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                    50     Ingineria dezvoltării rurale durabile     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                 60     Ingineria mediului     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                 70     Ingineria valorificării deșeurilor     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                 80     Reconstrucție ecologică     240     0712     Tehnologia protecției mediului                                 90     Informatică aplicată în ingineria mediului     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 100     Amenajări hidrotehnice și protecția mediului     240     0712     Tehnologia protecției mediului                10     Inginerie și management     230     Inginerie și management     10     Inginerie economică industrială     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 20     Inginerie economică în domeniul mecanic     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 30     Inginerie și management în construcții     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                                40        Inginerie și management naval și portuar        240        0788        Programe și calificări interdisciplinare care implică   ingineria, producția și construcțiile                                 50     Inginerie și management în domeniul transporturilor     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 60     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 70     Inginerie economică în industria chimică și de materiale     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 100     Inginerie și management în industria turismului     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 110     Inginerie și management forestier     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 120     Ingineria și managementul afacerilor     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 130     Inginerie și management în domeniul comunicațiilor militare     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                 140     Antreprenoriat în ingineria materialelor     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                                  10                          Inginerie   genistică,     20           Inginerie genistică           10        Mașini și utilaje de geniu        240        0788        Programe și calificări interdisciplinare care implică   ingineria, producția și construcțiile        Inginerie de armament, rachete   și muniții                       20     Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri și mascare     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile        80     Inginerie de armament, rachete și muniții     10     Armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                  20     Muniții, rachete, explozivi și pulberi     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                  30     Armament, aparatură artileristică și sisteme de conducere a focului     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                  40     Sisteme integrate de armament și muniție     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile                  50     Materiale energetice și apărare CBRN     240     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile        30                                                        Stiinte   biologice și   biomedical   e                                                  10        Biologie        10        Biologie        10        Biologie        10     Biologie     180     0511     Biologie        20     Biologie ambientală     180     0511     Biologie           20     Biochimie     10     Biochimie     10     Biologie     20     Biochimie     180     0512     Biochimie        30                          Medicină                          10                          Medicină                          10           Sănătate*)           10     Medicină ^     360     0912     Medicină        40     Asistență medicală generală ^     240     0913     Asistentă medicală si moașe        50     Moașe     240     0913     Asistentă medicală si moașe        20                 Sănătate*)                 10     Radiologie și imagistică     180     0914     Tehnologii în diagnosticare și pentru tratamente medicale        20     Laborator clinic     180     0912     Medicină        30     Balneo fiziokinetoterapie și recuperare     180     0915     Terapie și recuperare           70     Audiologie și protezare auditivă     180     0915     Terapie și recuperare           90     Nutritie si dietetică     180     0915     Terapie și recuperare        40     Medicină   veterinară     10     Medicină   veterinară     10     Medicină veterinară     10     Medicină veterinară ^     360     0841     Științe veterinare           50              Medicină   dentară              10              Medicină dentară              10     Sănătate*)     20     Medicină dentară ^     360     0911     Stomatologie           20           Sănătate*)           40     Tehnică dentară     180     0911     Stomatologie        50     Asistentă dentară     180     0911     Stomatologie           80     Asistență de profilaxie stomatologică     180     0911     Stomatologie           60        Farmacie        10        Farmacie        10     Sănătate*)     30     Farmacie ^     300     0916     Farmacie        20     Sănătate*)     60     Asistență de farmacie     180     0916     Farmacie                                              100     Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic     180     0916     Farmacie           40                                                                                                                                                                                                                                                              Științe   sociale                                                                                                                                                                                                                                                              10        Științe juridice        10        Drept        10        Drept        10     Drept     240     0421     Drept        20     Drept european și internațional     240     0421     Drept           20                          Stiinte   administrative                       10                          Stiinte   administrative                       50                          Stiinte administrative                          10     Administrație publică     180     0413     Management și administrație        20     Administrație europeană     180     0413     Management și administrație        30     Asistență managerială și administrativă     180     0413     Management și administrație           40     Politie locală     180     0413     Management și administrație        50     Servicii și politici de sănătate publică (Public Health)     180     0413     Management și administrație           60     Leadership în sectorul public     180     0413     Management și administrație        70     Studii de conflict     180     0413     Management și administrație        80     Știința datelor sociale     180     0413     Management și administrație        30                    Științe ale comunicării                    10                    Științe ale comunicării                    60                    Științe ale comunicării                    10     Jurnalism     180     0321     Jurnalism și reportaje        20     Comunicare și relații publice     180     0388     Programe și calificări interdisciplinare care implică științele sociale, jurnalismul si informarea        30     Publicitate     180     0414     Marketing și publicitate        40     Științe ale informării și documentării     180     0322     Biblioteconomie, știința informării si arhivistică        60     Media digitală     180     0388     Programe și calificări interdisciplinare care implică științele sociale, jurnalismul si informarea        70     Comunicare și media emergente     180     0414     Marketing și publicitate           40              Sociologie              10           Sociologie           10           Sociologie           10     Sociologie     180     0314     Sociologie și studii culturale        20     Antropologie     180     0314     Sociologie și studii culturale        30     Resurse umane     180     0314     Sociologie și studii culturale        20     Asistență socială     20     Asistență socială     10     Asistență socială     180     0923     Asistență socială și consiliere        50              Științe politice              10        Relații   internaționale si   studii europene     40        Relații internaționale și studii europene        10     Relații internaționale și studii europene     180     0312     Științe politice și educație civică           20     Diplomație în afaceri     180     0312     Științe politice și educație civică        20     Științe politice     30     Științe politice     10     Științe politice     180     0312     Științe politice și educație civică        30     Studii de securitate     40     Studii de securitate     20     Studii de securitate     180     0312     Științe politice și educație civică        60                                                                             Științe militare,   informații si   ordine publică                                                                       10                    Informații si   securitate   națională              10                    Științe militare,   informații si ordine   publică              70     Psihologie - informații     180     1031     Securitate militară și apărare        90     Securitate și apărare     180     1031     Securitate militară și apărare        110     Comunicare publică și interculturală în domeniul securității și apărării     180     1031     Securitate militară și apărare           120     Sisteme informaționale     180     1031     Securitate militară și apărare        130     Studii de securitate și informații     180     1031     Securitate militară și apărare        140     Operațiuni de intelligence     180     1031     Securitate militară și apărare        20     Ordine publică și   siguranță   națională     10     Științe militare, informații și ordine publică     160     Ordine și siguranță publică*12)     180     1032     Protecția persoanelor și a bunurilor        30                                                        Științe militare                                                        10                                                             10     Conducere interarme - forțe terestre     180     1031     Securitate militară și apărare        Științe militare, informații și ordine publică                                                     20     Conducere interarme - forțe navale     180     1031     Securitate militară și apărare        30     Conducere interarme - forțe aeriene     180     1031     Securitate militară și apărare        40     Logistică     180     1031     Securitate militară și apărare        50     Managementul organizației     180     1031     Securitate militară și apărare        80     Management economico - financiar     240     1031     Securitate militară și apărare        100     Conducere militară     180     1031     Securitate militară și apărare        140     Managementul traficului aerian     180     1031     Securitate militară și apărare        150     Management în aviație     180     1031     Securitate militară și apărare        160     Managementul sistemelor de rachete si artilerie antiaeriene     180     1031     Securitate militară și apărare           180     Managementul sistemelor de supraveghere aeriană     180     1031     Securitate militară și apărare           190     Leadership militar     240     1031     Securitate militară și apărare        200     Management aeronautic     240     1031     Securitate militară și apărare        210     Managementul sistemelor tehnice de artilerie     240     1031     Securitate militară și apărare           220     Managementul sistemelor tehnice de geniu     240     1031     Securitate militară și apărare        230     Managementul sistemelor tehnice de tancuri si auto     240     1031     Securitate militară și apărare           240     Managementul sistemelor tehnice de apărare C.B.R.N     240     1031     Securitate militară și apărare           250     Managementul sistemelor speciale de protecție și pază     240     1031     Securitate militară și apărare           70                                                                                Științe   economice                                                                                10                          Administrarea   afacerilor                          30                          Administrarea   afacerilor                          10     Administrarea afacerilor     180     0413     Management și administrație        20     Economia firmei     180     0413     Management și administrație        30     Economia comerțului, turismului si serviciilor     180     0413     Management și administrație           40     Merceologie și managementul calitătii     180     0413     Management și administrație           50     Economia comerțului, turismului, serviciilor și managementul calității     180     0413     Management și administrație           60     Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate     180     0413     Management și administrație           70     Administrarea afacerilor în comerț, turism, servicii, merceologie și managementul calitătii     180     0413     Management și administrație           80     Administrarea afacerilor în alimentația publică     180     0413     Management și administrație           10        Cibernetică si   statistică     50        Cibernetică, statistică și   informatică economică     10     Cibernetică economică     180     0311     Economie           30     Statistică și previziune economică     180     0311     Economie           20     Informatică   economică     50     Cibernetică, statistică și informatică economică     20     Informatică economică     180     0688     Programe și calificări interdisciplinare legate de tehnologia informației și comunicațiilor (TIC)        10     Contabilitate     40     Contabilitate     10     Contabilitate și informatică de gestiune     180     0411     Contabilitate și fiscalitate           10                       Economie                       10                       Economie                       10     Economie generală     180     0311     Economie           20     Economie agroalimentară     180     0311     Economie           30     Economia mediului     180     0311     Economie           40     Economie și comunicare economică în afaceri     180     0311     Economie           50     Economie agroalimentară și a mediului     180     0311     Economie           60     Economie generală și comunicare economică     180     0311     Economie           70     Economie și finanțe (Economics and finance)     180     0311     Economie           10     Finanțe     20     Finanțe     10     Finanțe și bănci     180     0412     Finanțe, bănci și asigurări        10        Management        70        Management        10     Management     180     0413     Management și administrație        20     Managementul dezvoltării rurale durabile     180     0413     Management și administrație           10     Marketing     80     Marketing     10     Marketing     180     0414     Marketing și publicitate        10           Economie si   afaceri   internaționale     60           Economie si afaceri   internaționale        10     Economie internațională     180     0413     Management și administrație        20     Afaceri internaționale     180     0413     Management și administrație        30     Economie și afaceri internaționale     180     0413     Management și administrație           80                             Psihologie și   stiinte   comportamentale                       10           Psihologie           80           Psihologie           10     Psihologie     180     0313     Psihologie        20     Terapie ocupațională     180     0313     Psihologie           30     Psihologie - Științe cognitive     180     0313     Psihologie           10                    Stiinte ale   educației                 70                    Stiinte ale educației                    10     Pedagogie     180     0111     Științele educației        20     Psihopedagogie specială     180     0113     Formarea cadrelor didactice fără specializare pe o anumită disciplină        30     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     180     0111     Științele educației           40     Pedagogie socială     180     0111     Științele educației        50     Pedagogia învățământului primar%)     180     0111     Științele educației           60     Educație timpurie0^     180     0111     Științele educației        50                                                                                                                                                     Stiinte   umaniste si   arte                                                                                                                                               10                       Filologie                       10                       Filologie                       20                 Limbă si literatură                 10     Limba si literatura română*1^     180     0232     Literatură și lingvistică           20     Limba si literatura     180     0232     Literatură și lingvistică        30     Limba si literatura modernă*3^     180     0232     Literatură și lingvistică           40     Literatură universală și comparată*11^     180     0232     Literatură și lingvistică           50     Filologie clasică*4^     180     0232     Literatură și lingvistică        30        Limbi modeme   aplicate     10     Traducere și interpretare     180     0231     Insusirea limbilor           20     Limbi modeme aplicate     180     0231     Insusirea limbilor           20     Filosofie     10     Filosofie     10     Filosofie     10     Filosofie     180     0223     Filosofie si etică        30                          Istorie                          10                          Istorie                          40                 Istorie                 10     Istorie     180     0222     Istorie și arheologie        20     Arheologie     180     0222     Istorie și arheologie        30     Arhivistică     180     0222     Istorie și arheologie        40     Muzeologie     180     0322     Biblioteconomie, știința informării si arhivistică        50     Istoria artei     180     0222     Istorie și arheologie        50           Studiul patrimoniului (Heritage Studies)           10     Studiul patrimoniului și managementul bunurilor culturale     180     0222     Istorie și arheologie           20     Arheologie, studii antice și antropologie istorică     180     0222     Istorie și arheologie           30     Turism cultural și studii muzeale     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele și științele umaniste        40              Teologie              10              Teologie              10              Teologie              10     Teologie pastorală*5)     240     0221     Religie și teologie        20     Teologie didactică' 51     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele si științele umaniste        40     Teologie asistență socială*5)     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele si științele umaniste        50     Studii religioase     180     0221     Religie și teologie        50                    Studii culturale                    10                    Studii culturale                    50                    Studii culturale                    10     Etnologie     180     0314     Sociologie și studii culturale        20     Studii iudaice     180     0314     Sociologie și studii culturale        30     Studii americane     180     0314     Sociologie și studii culturale        40     Studii culturale     180     0314     Sociologie și studii culturale        50     Studii europene     180     0388     Programe și calificări interdisciplinare care implică științele sociale, jurnalismul si informarea        60     Turism cultural     180     0314     Sociologie și studii culturale        60                                Arhitectură si   urbanism                             10                       Arhitectură                       10                       Arhitectură                       10     Arhitectură -1     360     0731     Arhitectură si urbanism        20     Arhitectură de interior     300     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile        30     Design de produs     300     0788     Programe și calificări interdisciplinare care implică ingineria, producția și construcțiile        40     Conservare și restaurare de arhitectură     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele si științele umaniste        50     Arhitectura peisajului     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele și științele umaniste        60     Mobilier și amenajări interioare     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele și științele umaniste        70     Tehnologie arhitecturală     180     0288     Programe și calificări interdisciplinare care implică artele și științele umaniste        20           Urbanism           20           Urbanism           10     Proiectare și planificare urbană     240     0731     Arhitectură și urbanism           20     Urbanism și administrarea teritoriului     180     0731     Arhitectură și urbanism           30     Amenajarea și planificarea peisajului     240     0731     Arhitectură și urbanism           70                                         Arte*13)                                         10                                         Arte vizuale                                         40                                         Arte vizuale                                         10     Arte plastice*9-1     180     0213     Arte frumoase        10     Arte plastice - Fotografie- videoprocesarea computerizată a imaginii     180     0211     Tehnici audio-vizuale și producție media           20     Arte decorative     180     0214     Meșteșuguri (creații artizanale)        30     Design     180     0212     Design de interior, industrial și vestimentar        40     Conservare și restaurare     180     0222     Istorie și arheologie        50     Artă murală     180     0214     Meșteșuguri (creații artizanale)        60     Pedagogia artelor plastice și decorative     180     0213     Arte frumoase           80     Ceramică - sticlă - metal     180     0213     Arte frumoase           90     Arte textile - design textil     180     0214     Meșteșuguri (creații artizanale)        100     Modă - design vestimentar     180     0212     Design de interior, industrial și vestimentar        110     Scenografie și eveniment artistic     180     0213     Arte frumoase           120     Design ambiental     180     0212     Design de interior, industrial și vestimentar        130     Artă monumentală     180     0213     Arte frumoase           140     Artă sacră     180     0213     Arte frumoase        20     Istoria și teoria artei*13)     40     Arte vizuale     70     Istoria și teoria artei     180     0213     Arte frumoase           10     Teatru și artele spectacolului     10     Teatru și artele spectacolului     10     Artele spectacolului     240     0215     Muzică și artele spectacolului        20     Teatrologie *7)     180     0215     Muzică și artele spectacolului        30     Scenografie     180     0215     Muzică și artele spectacolului        20     Cinematografie și media     20     Cinematografie și media     10     Cinematografie, fotografie, media*8)     180     0211     Tehnici audio-vizuale și producție media        20     Filmologie     180     0211     Tehnici audio-vizuale și producție media        30     Comunicare audiovizuală- multimedia     180     0211     Tehnici audio-vizuale și producție media        40     Fotografie     180     0211     Tehnici audio-vizuale și producție media        10     Muzică     30     Muzică     10     Muzică     180     0215     Muzică și artele spectacolului        20     Muzică religioasă     180     0215     Muzică și artele spectacolului        30     Muzicologie     240     0215     Muzică și artele spectacolului        40     Interpretare muzicală - canto     240     0215     Muzică și artele spectacolului        50     Interpretare muzicală - instrumente     240     0215     Muzică și artele spectacolului        60     Compoziție muzicală     240     0215     Muzică și artele spectacolului        70     Dirijat     240     0215     Muzică și artele spectacolului        80     Artele spectacolului muzical     240     0215     Muzică și artele spectacolului           60        Știința sportului și   educației   fizice     10        Știința sportului și educației fizice        10        Știința sportului și educației fizice        10        Educație fizică și sport        10     Educație fizică și sportivă     180     0114     Formarea cadrelor didactice cu specializare pe o anumită disciplină        20     Sport și performanță motrică     180     0114     Formarea cadrelor didactice cu specializare pe o anumită disciplină        20     Kinetoterapie     10     Kinetoterapie și motricitate specială     180     0915     Terapie și recuperare           30     Management în sport     10     Management în sport     180     0188     Programe și calificări interdisciplinare care implică educația       *1) Se poate adăuga: în combinație cu o limbă și literatură modernă/clasică/literatură universală și comparată.   *2) Se adaugă: limba și literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, în combinație cu limba și literatura română/o limbă și literatură modemă/clasică/literatură universală și comparată.   *3) Se adaugă: limba pentru care se studiază, în combinație cu o altă limbă și literatură modernă/clasică sau în combinație cu limba și literatura română/clasică/literatură universală și comparată. *4) Se elimină „în combinație cu limba și literatura română sau o limbă și literatură modemă/clasică/literatură universală și comparată”.   *5) Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie romano-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă, Teologie creștină după evanghelie.   *6) Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuși-Marionete, Coregrafie.   *7) Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.   *8) Se adaugă, după caz: Regie de film și TV; Imagine de film și TV; Multimedia: sunet-montaj; Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie; Animație.   *9) Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică.   *10) Se poate adăuga, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.   *11) Se poate adăuga: în combinație cu o limbă și literatură modemă/clasică/limba și literatura română.   *12) Ofițer de poliție, poliție de frontieră, jandarmi, penitenciare.   *13) Se poate susține doctorat științific în domeniul de studii universitare de doctorat "Istoria și teoria artei” pentru toți absolvenții de studii universitare de licență și master aparținând programelor de studii din ramura de știință ’’Arte”.   1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene: Medicină, Asistență medicală generală, Moașe, Medicină dentară, Farmacie, Medicină veterinară, Arhitectură *) pentru specializările / programele de studii universitare de licență din domeniul de licență Sănătate, învățământul clinic/practic se desfășoară în limba română pe teritoriul României %) Se înființează o nouă specializare cu denumirea „Pedagogia învățământului primar” în cadrul domeniului de licență Științe ale educației.   %) Se înființează o nouă specializare cu denumirea „Educație timpurie” în cadrul domeniului de licență Științe ale educației.   %) Se reîncadrează domeniul de studii universitare de doctorat/masterat „Inginerie navală și navigație” și domeniul de licență „Inginerie marină și navigație” cu specializările „Navigație și transport maritim și fluvial”, „Navigație, hidrografie și echipamente navale” și „Electromecanică navală” în cadrul ramurii de științe „Ingineria transporturilor”.   A) Se elimină din cadrul ramurii de științe ’’Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială și management” domeniul de studii universitare de doctorat/masterat „Inginerie navală și navigație” și domeniul de licență „Inginerie marină și navigație” cu specializările „Navigație și transport maritim și fluvial”, „Navigație, hidrografie și echipamente navale” și „Electromecanică navală” în cadrul ramurii de științe „Ingineria transporturilor”.        
				 + 
			  Anexa nr. 2                               Structura instituțiilor de învățământ superior de stat,                        domeniile de studii universitare de licență îi specializările/programele                          de studii acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu,                       locațiile geografice de desfășurare, numărul de credite de studii                      transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de                   învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți                          care pot fi școlarizați în anul universitar 2024 - 2025      1.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați             1              Facultatea de   Inginerie   Electrică           Inginerie   electrică        Electronică de putere si acționări electrice     A     IF     240     120       Instrumentație si achiziții de date     A     IF     240     75       Sisteme electrice     A     IF     240     120       Informatică aplicată în inginerie electrică     A     IF     240     60       Inginerie electrică si calculatoare (în limba engleză)     AP     IF     240     60             2                    Facultatea de   Energetică                    Inginerie   energetică              Energetică si tehnologii de mediu     A     IF     240     90       Energetică si tehnologii nucleare     A     IF     240     60       Energetică si tehnologii informatice     AP     IF     240     60       Ingineria sistemelor electroenergetice     A     IF     240     75       Managementul energiei     A     IF     240     90       Termoenergetică     A     IF     240     60       Energetică si ingineria fluidelor     AP     IF     240     90          3        Facultatea de Automatică si Calculatoare     Calculatoare si   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     500       Tehnologia informației     A     IF     240     100       Ingineria   sistemelor     Automatică si informatică aplicată     A     IF     240     400                4                 Facultatea de Electronică, Telecomunicații si Tehnologia Informației        Calculatoare si   tehnologia   informației     Ingineria informației     A     IF     240     150             Inginerie   electronică,   telecomunicații   si tehnologii informaționale        Electronică aplicată     A     IF     240     150       Electronică aplicată (în limba engleză)     A     IF     240     60       Microelectronică, optoelectronică si nanotehnologii     A     IF     240     150       Rețele si software de telecomunicații     A     IF     240     150       Tehnologii si sisteme de telecomunicații     A     IF     240     150       Tehnologii si sisteme de telecomunicații (în limba engleză)     A     IF     240     60       5     Facultatea de Inginerie Mecanică si Mecatronică     Inginerie   industrială     Design industrial     A     IF     240     45       Inginerie   mecanică     Echipamente pentru procese industriale     A     IF     240     60       Mașini și sisteme hidraulice și pneumatice     A     IF     240     60       Mecanică fină și nanotehnologii     A     IF     240     100       Sisteme și echipamente termice     A     IF     240     75       Inginerie si management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     65       Mecatronică si robotică     Mecatronică     A     IF     240     120       Științe   inginerești   aplicate     Optometrie     A     IF     240     60       6     Facultatea de Inginerie Industrială si Robotică     Inginerie   industrială     Ingineria securității în industrie     A     IF     240     60       Ingineria sudării     A     IF     240     60       Ingineria și managementul calității     A     IF     240     150       Logistică industrială     A     IF     240     90       Sisteme de producție digitale     A     IF     240     90       Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     200       Inginerie industrială (în limba engleză - Industrial engineering)     A     IF     240     100       Informatică aplicată în inginerie industrială     A     IF     240     100       Tehnologii industriale inteligente     AP     IF     240     50       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     150       Inginerie   mecanică     Calculul structurilor mecanice     AP     IF     240     60       Științe   inginerești   aplicate     Informatică industrială     A     IF     240     120       Mecatronică si robotică     Robotică     A     IF     240     150       Robotică (în limba engleză)     AP     IF     240     90       7     Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice     Ingineria   mediului     Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice     A     IF     240     95       Informatică aplicată în ingineria mediului     AP     IF     240     60       Ingineria   produselor   alimentare     Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     90       Inginerie   mecanică     Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     A     IF     240     70       Mecatronică si robotică     Mecatronica sistemelor biotehnice     AP     IF     240     60       8        Facultatea de Transporturi        Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     175       Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule     A     IF     240     90       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor și a traficului     A     IF     240     160       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Telecomenzi și electronică în transporturi     A     IF     240     120       Inginerie   mecanică     Vehicule pentru transportul feroviar     A     IF     240     90       9     Facultatea de   Inginerie   Aerospațială     Inginerie   aerospațială     Construcții aerospațiale     A     IF     240     60       Echipamente și instalații de aviație     A     IF     240     60       Inginerie și management aeronautic     A     IF     240     50       Navigație aeriană (în limba engleză)     A     IF     240     60       Sisteme de propulsie     A     IF     240     60       Design aeronautic     A     IF     240     50       10     Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor     Ingineria   materialelor     Ingineria elaborării materialelor metalice     A     IF     240     45       Ingineria procesării materialelor     A     IF     240     30       Știința materialelor     A     IF     240     50       Ingineria materialelor metalice     AP     IF     240     60       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în industria chimică și de materiale     A     IF     240     60       Științe   inginerești   aplicate     Inginerie medicală     A     IF     240     45       11     Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii     Științe   inginerești   aplicate     Bioinginerie     AP     IF     240     60       Dezvoltare durabilă în ingineria de proces     AP     IF     240     60       Inginerie farmaceutică     AP     IF     240     30       Nanoștiințe     AP     IF     240     30       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industria chimică și petrochimică     A     IF     240     60       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       Inginerie   chimică     Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie     A     IF     240     60       Chimie alimentară și tehnologii biochimice     A     IF     240     60       Ingineria și informatica proceselor chimice și biochimice     A     IF     240     60       Știința și ingineria materialelor oxidice și nanomateriale     A     IF     240     60       Știința și ingineria polimerilor     A     IF     240     60                         12                                      Facultatea de Inginerie în   Limbi Străine                       Calculatoare și   tehnologia   informației        Ingineria informației (în limba engleză)     A     IF     240     90       Ingineria informației (în limba franceză)     A     IF     240     60       Ingineria internetului dispozitivelor inteligente (în limba franceză)     AP     IF     240     60       Ingineria internetului dispozitivelor inteligente (în limba engleză)     AP     IF     240     60       Inginerie   chimică     Inginerie chimică (în limba engleză)     A     IF     240     30       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată (în limba engleză)     A     IF     240     60       Electronică aplicată (în limba franceză)     A     IF     240     60       Electronică aplicată (în limba germană)     A     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Inginerie mecanică (în limba engleză)     A     IF     240     60       Inginerie mecanică (în limba franceză)     A     IF     240     30       Inginerie   industrială     Informatică aplicată în inginerie industrială (în limba germană)     AP     IF     240     60       Inginerie și   management     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic (în limba germană)     A     IF     240     25       Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană)     A     IF     240     30          13     Facultatea de Științe Aplicate     Științe   inginerești   aplicate     Inginerie fizică     A     IF     240     60       Matematică și informatică aplicată în inginerie     A     IF     240     90          14        Facultatea de   Inginerie   Medicală        Științe   inginerești   aplicate        Biomateriale și dispozitive medicale     A     IF     240     200       Echipamente și sisteme medicale     A     IF     240     200       Inginerie medicală     A     IF     240     0*)             15                 Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor              Inginerie și management        Ingineria și managementul afacerilor     A     IF     240     150       Ingineria și managementul afacerilor (în limba engleză)     AP     IF     240     75       Ingineria și managementul afacerilor (în limba germană)     AP     IF     240     50       Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     100       Inginerie economică în industria chimică și de materiale     A     IF     240     40                         16                                      Facultatea de   Științe, Educație   Fizică și   Informatică**)                    Biologie     Biologie     A     IF     180     60       Chimie     Chimie     A     IF     180     25       Chimie medicală     A     IF     180     25       Horticultura     Horticultură     A     IF     240     30       Ingineria   mediului     Ingineria mediului     A     IF     240     30       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     60       Psihologie     Terapie ocupațională     A     IF     180     60       Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     50       Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului     A     IF     180     50       Inginerie   energetică     Energetică și tehnologii nucleare     A     IF     240     45       Educație fizică   și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     75       Sport și performanță motrică     A     IF     180     75       Informatică     Informatică     A     IF     180     100       Matematică     Matematică     A     IF     180     30          17           Facultatea de Mecanică și Tehnologie**)        Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     90       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor și a traficului     A     IF     240     60       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     75       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     75          18           Facultatea de Electronică,   Comunicații și   Calculatoare*^     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     90       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     90       Inginerie   electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     60       Rețele și software de telecomunicații     A     IF     240     45                      19                                Facultatea de Științe   Economice și Drept **)                    Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     60       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IFR     180     60       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     90       Contabilitate și informatică de gestiune     A     IFR     180     60       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     60       Management     Management     A     IF     180     60       Management     A     IFR     180     60       Drept     Drept     A     IF     240     200       Drept     A     IFR     240     60       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     75       20     Facultatea de Științe ale Educației,   Științe Sociale și Psihologie**)     Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     60       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Alexandria)     A     IF     180     60       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Câmpulung)     A     IF     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Râmnicu Vâlcea)     A     IF     180     60       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Slatina)     A     IF     180     60       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     75       Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     40       Sociologie     Resurse umane     AP     IF     180     60       21     Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte**)     Teologie     Teologie ortodoxă asistență socială     A     IF     180     50       Limbă si literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (franceză/engleză)     A     IF     180     75       Limba și literatura engleză - Limba și literatura modernă (franceză/spaniolă/germană)     A     IF     180     75       Limbi moderne aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză; franceză)     A     IF     180     50       Istorie     Istorie     A     IF     180     30       Muzică     Muzică     A     IF     180     25       Arte vizuale     Artă sacră     A     IF     180     20       Teatru si artele spectacolului     Artele spectacolului (Actorie)     A     IF     240     10       Inginerie civilă     Amenajări și construcții hidrotehnice     A     IF     240     80       Construcții pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizări     A     IF     240     60      *) Specializări/programe de studii universitare de licență pentru care nu se organizează admitere în anul universitar 2024 - 2025.        **) Funcționează în cadrul Centrului Universitar din Pitești       *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     2.    UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de   credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole     Inginerie civilă     Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     450       Inginerie urbană și dezvoltare regională     A     IF     240     100       Inginerie și management     Inginerie și management în construcții     A     IF     240     75       2     Facultatea de Hidrotehnică     Ingineria   mediului     Ingineria mediului     A     IF     240     50       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60       Inginerie civilă     Amenajări și construcții hidrotehnice     A     IF     240     80       Construcții pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizări     A     IF     240     60       3     Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri     Inginerie civilă     Căi ferate, drumuri și poduri     A     IF     240     150       4     Facultatea de Inginerie a Instalațiilor     Ingineria   instalațiilor     Instalații pentru construcții     A     IF     240     325       Instalații pentru construcții (în limba franceză)     A     IF     240     75       Instalații și echipamente pentru protecția atmosferei     A     IF     240     50       5     Facultatea de Inginerie Mecanică și Robotică în Construcții     Inginerie   mecanică     Utilaje tehnologice pentru construcții     A     IF     240     125       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     60       6     Facultatea de Geodezie     Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     250       7     Facultatea de Inginerie în Limbi Străine     Inginerie civilă     Inginerie civilă (în limba engleză)     A     IF     240     100       Inginerie civilă (în limba franceză)     A     IF     240     60       Limbi   moderne   aplicate     Traducere și interpretare (engleză - franceză/ germană/spaniolă)     A     IF     180     100        ...     3.    UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Arhitectură     Arhitectură     Arhitectură*1)     A     IF     360     320       Arhitectură (în limba engleză)*1)     AP     IF     360     50       Conservare și restaurare de arhitectură (la Sibiu)     A     IF     180     25       2     Facultatea de Arhitectură de Interior     Arhitectură     Arhitectură de interior     A     IF     300     60       Design de produs     A     IF     300     40       Mobilier și amenajări interioare     A     IF     180     25       3     Facultatea de Urbanism     Urbanism     Amenajarea și planificarea peisajului     A     IF     240     50       Proiectare și planificare urbană     A     IF     240     70       Urbanism și administrarea teritoriului (la Sibiu)     A     IF     180     30          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     4.    UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Agricultură     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     250       Agricultură     A     IFR     240     125       Biologie     Biologie     A     IF     180     100       Biologie     A     IFR     180     75       Silvicultură     Silvicultură     A     IF     240     60       2     Facultatea de Horticultura     Horticultura     Horticultură     A     IF     240     150       Horticultură     A     ID     240     125       Peisagistică     A     IF     240     75       3     Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere     Zootehnie     Zootehnie     A     IF     240     90       Ingineria   produselor   alimentare     Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     IF     240     150       Protecția consumatorului și a mediului     A     IF     240     90       Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     100       Științe   inginerești   aplicate     Științe gastronomice     AP     IF     240     60       4     Facultatea de   Medicină   Veterinară     Medicină   veterinară     Medicină veterinară*1)     A     IF     360     300       Medicină veterinară (în limba engleză)*1)     A     IF     360     50       Medicină veterinară (în limba franceză)*1)     AP     IF     360     30       5     Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului     Inginerie civilă     Îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală     A     IF     240     90       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IF     240     150       Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IFR     240     150       Inginerie și management     Inginerie și management în construcții     A     IF     240     60       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     150       Măsurători terestre și cadastru     A     IFR     240     150       6     Facultatea de Biotehnologii     Biotehnologii     Biotehnologii agricole     A     IF     240     50       Biotehnologii medical- veterinare     A     IF     240     40       Biotehnologii pentru industria alimentară     A     IF     240     60       7     Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală     Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Ingineria și managementul afacerilor agricole     A     IF     240     200       Ingineria și managementul afacerilor agricole     A     ID     240     225       Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     300       Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     ID     240     250       Ingineria și managementul afacerilor agricole (la Călărași)     A     IF     240     100       Ingineria și managementul afacerilor agricole (la Slatina)     A     IF     240     100          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     5.    UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                   1                 Facultatea de   Administrație si Afaceri           Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     200       Administrarea afacerilor (la Focșani)     AP     IF     180     75       Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     75       Marketing     Marketing     A     IF     180     150       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     250       Cibernetică, statistică si informatică economică     Cibernetică economică     A     IF     180     75          2        Facultatea de   Biologie     Biologie     Biochimie     A     IF     180     100       Biologie     A     IF     180     120       Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului     A     IF     180     60          3           Facultatea de   Chimie           Chimie        Biochimie tehnologică     A     IF     180     40       Chimie     A     IF     180     75       Chimie medicală     A     IF     180     50       Chimie farmaceutică     A     IF     180     50       4     Facultatea de     Drept     Drept     A     IF     240     600       Drept     Drept     A     ID     240     400       5     Facultatea de Filosofie     Filosofie     Filosofie     A     IF     180     180                6                 Facultatea de   Fizică           Fizică        Fizică     A     IF     180     50       Fizică (în limba engleză)     A     IF     180     40       Fizică informatică     A     IF     180     50       Fizică medicală     A     IF     180     50       Mecatronică si robotică     Robotică     AP     IF     240     48       Științe   ingineresti   aplicate     Fizică tehnologică     A     IF     240     50                      7                          Facultatea de Geografie                          Geografie              Cartografie     A     IF     180     100       Geografia turismului     A     IF     180     200       Geografia turismului     A     ID     180     100       Geografia turismului (la Focșani)     AP     IF     180     50       Geografie     A     IF     180     150       Hidrologie și meteorologie     A     IF     180     80       Planificare teritorială     A     IF     180     100       Planificare teritorială (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     180     50       Știința   mediului     Geografia mediului     A     IF     180     120       8     Facultatea de Geologie și Geofizică     Geologie     Geologie     A     IF     180     60       Inginerie   geologică     Geofizică     A     IF     240     60       Inginerie geologică     A     IF     240     120       9     Facultatea de Istorie     Istorie     Istoria artei     A     IF     180     60       Istorie     A     IF     180     250       Istorie     A     ID     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     150       10     Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării     Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     130       Comunicare și relații publice     A     ID     180     50       Jurnalism     A     IF     180     130       Jurnalism     A     ID     180     50       Publicitate     A     IF     180     75       Publicitate     A     ID     180     50       11     Facultatea de Litere     Limbă și literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/ germană/ hindi/ italiană/ persană/ portugheză/ rusă/ spaniolă)/ Limba și literatura latină     A     IF     180     400       Literatură universală și comparată - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/germană/italiană/ spaniolă/portugheză/ rusă)/ Limba și literatura latină     A     IF     180     75       Studii   culturale     Etnologie     A     IF     180     60       Studii europene     A     IF     180     120       Științe   administrative     Asistență managerială și administrativă     A     IF     180     75       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     130       Comunicare și relații publice     A     IFR     180     75       Științe ale informării și documentării     A     IF     180     60       12     Facultatea de Limbi și Literaturi Străine     Limbă și literatură     Limba și literatura neogreacă - Limba și literatura modernă (catalană/coreeană/engleză/ franceză/germană/hindi/italiană/ neerlandeză/persană/portugheză/ rusă/spaniolă/suedeză)/ Limba și literatura latină/ Limba și literatura română     A     IF     180     50       Limba și literatura rromani - Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană/hindi /italiană/neerlandeză/per sană/portugheză/rusă/ spaniolă/suedeză)/ Limba și literatura latină /Limba și literatura română     A     IF     180     20                      Limbă și literatură modernă (arabă/bulgară/cehă/chineză/ croată/engleză/franceză/germană/i taliană/japoneză/maghiară/neerlan deză/neogreacă/polonă/ portugheză/rromani/rusă/sârbă/slo vacă/spaniolă/turcă/ ucraineană) - Limba și literatura coreeană     A     IF     180     25       Limba și literatura modernă (arabă/ bulgară/cehă/chineză/ croată/ engleză/ franceză/ germană/ italiană/ japoneză/ maghiară/ neerlandeză/ neogreacă/ polonă/ portugheză/rromani/ rusă/ sârbă/ slovacă/ spaniolă/ turcă/ ucraineană) - Limba și literatura catalană     A     IF     180     30       Limba și literatura modernă (arabă/ bulgară/ cehă/ chineză/ croată/ engleză/ franceză/ germană/ italiană/ japoneză/ maghiară/ neerlandeză/ polonă/ portugheză/ rusă/ sârbă/ slovacă/ spaniolă/ turcă/ ucraineană) - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/germană/ hindi/ italiană/ neerlandeză/ persană/ portugheză/ rusă/ spaniolă/ suedeză)/ Limba și literatura latină/ Limba și literatura română     A     IF     180     850       Limba și literatura suedeză - Limba și literatura modernă (engleză/germană/ neerlandeză/franceză/ spaniolă/italiană/ portugheză/catalană/rusă/ persană/hindi/coreeană)/ Limba și literatura latină/Limba și literatura română     AP     IF     180     35       Filologie clasică (Limba și literatura latină - Limba și literatura greacă veche)     A     IF     180     20       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză-franceză/germană/ spaniolă/italiană/rusă/cehă/ polonă/ slovacă/croată)     A     IF     180     270       Traducere și interpretare (engleză; franceză; germană; italiană; spaniolă; rusă)     A     IF     180     180       Studii   culturale     Studii americane     A     IF     180     50       Studii iudaice     A     IF     180     30             13                 Facultatea de   Matematică și Informatică           Calculatoare și   tehnologia   informației     Tehnologia informației     A     IF     240     100       Informatică     Informatică     A     IF     180     300       Informatică     A     ID     180     75          Matematică        Matematică     A     IF     180     75       Matematică informatică     A     IF     180     125       Matematici aplicate     A     IF     180     100             14              Facultatea de   Sociologie și   Asistență   Socială        Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     350       Asistență socială     A     ID     180     100          Sociologie        Antropologie     A     IF     180     100       Resurse umane     A     IF     180     200       Sociologie     A     IF     180     400       Sociologie (în limba engleză)     AP     IF     180     100                   15                             Facultatea de Psihologie și Științele Educației                    Psihologie        Psihologie     A     IF     180     300       Psihologie - Științe cognitive (în limba engleză)     AP     IF     180     60       Psihologie - Științe cognitive     AP     IF     180     120             Științe ale   educației              Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     120       Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     ID     180     125       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Buzău)     A     IF     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Focșani)     A     IF     180     50       Pedagogie     A     IF     180     70       Pedagogie (în limba engleză)     AP     IF     180     30       Psihopedagogie specială     A     IF     180     90                16              Facultatea de Științe Politice        Studii de securitate     Studii de securitate     A     IF     180     100          Științe politice     Științe politice     A     IF     180     200       Științe politice (în limba engleză)     A     IF     180     150       Științe politice (în limba franceză)     A     IF     180     60       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene (în limba engleză)     A     IF     180     100       17     Facultatea de   Teologie   Baptistă     Teologie     Teologie baptistă asistență socială     A     IF     180     30             18              Facultatea de   Teologie   Ortodoxă        Arte vizuale     Artă sacră     A     IF     180     60          Teologie        Teologie ortodoxă asistență socială     A     IF     180     50       Teologie ortodoxă didactică     A     IF     180     60       Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     200       Teologie ortodoxă pastorală (la Roma, Italia)     A     IF     240     50       19     Facultatea de Teologie Romano- Catolică     Teologie     Teologie romano-catolică asistență socială     A     IF     180     50       Studii religioase     A     IF     180     50        ...     6.    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină**)*1)     A     IF     360     1266       Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     300       2     Facultatea de Stomatologie     Sănătate     Medicină dentară**)*1)     A     IF     360     350       Medicină dentară (în limba   engleză)*1)     AP     IF     360     72       3     Facultatea de Farmacie     Sănătate     Farmacie**)*1)     A     IF     300     225       Farmacie (în limba franceză)*1     AP     IF     300     45       4     Facultatea de Moașe și Asistență Medicală     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     200       Asistență medicală generală*1) (la Ploiești)     AP     IF     240     50       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     100       Moașe*1)     A     IF     240     30       Tehnică Dentară     A     IF     180     100          **) Se școlarizează și la cererea Ministerului Apărării Naționale.       *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     7.    ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată     Economie     Economie și comunicare economică în afaceri     A     IF     180     350       2     Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului     Economie     Economie agroalimentară și a mediului     A     IF     180     375       Economie agroalimentară și a mediului (la Tulcea)     A     ID     180     100       3     Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     500       Administrarea afacerilor (în limba franceză)     A     IF     180     180       Administrarea afacerilor (în limba germană)     A     IF     180     180       4     Facultatea de Business și Turism     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor în comerț, turism, servicii, merceologie și managementul calității     A     IF     180     500       Administrarea afacerilor în comerț, turism, servicii, merceologie și managementul calității (în limba engleză)     A     IF     180     100       5     Facultatea de Management     Management     Management     A     IF     180     650       Management (în limba engleză)     A     IF     180     100       Management     A     ID     180     150       Management (la Piatra Neamț)     A     ID     180     75       Management (la Deva)     A     ID     180     75       6     Facultatea de Marketing     Marketing     Marketing     A     IF     180     450       Marketing (în limba engleză)     A     IF     180     100       Marketing     A     ID     180     125       Marketing     A     IFR     180     100       7     Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică     Cibernetică, statistică și informatică economică     Cibernetică economică     A     IF     180     350       Informatică economică     A     IF     180     450       Informatică economică (în limba engleză)     A     IF     180     150       Informatică economică     A     ID     180     150       Statistică și previziune economică     A     IF     180     150       8     Facultatea de Finanțe,   Asigurări, Bănci și Burse de Valori     Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     500       Finanțe și bănci (în limba engleză)     A     IF     180     100       Finanțe și bănci     A     ID     180     100       Finanțe și bănci (la Buzău)     A     ID     180     50       9     Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune     Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     550       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     150       Contabilitate și informatică de gestiune (în limba engleză)     A     IF     180     120       10     Facultatea de Relații Economice Internaționale     Economie și afaceri   internaționale     Economie și afaceri internaționale     A     IF     180     460       Economie și afaceri internaționale (în limba engleză)     A     IF     180     125       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză; franceză)     A     IF     180     100       11     Facultatea de Administrație și Management Public     Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     350       Sociologie     Resurse umane     A     IF     180     150       12     Facultatea de Drept     Drept     Drept     AP     IF     240     150       13     Facultatea Bucharest Business School (Școala de Afaceri)     Administrarea   afacerilor     MBA Româno-Canadian (în limba engleză)**)     A     IF     120     50       MBA Româno-Francez INDE (în limba engleză)**)     A     IF     120     50       MBA Româno-Francez INDE (în limba engleză)**)     A     IFR     120     50       MBA în energie (în limba   engleză)**)     A     IF     120     50          **) Programe de studii universitare de master.     ...     8.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1     Facultatea de   Interpretare   Muzicală        Muzică     Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     30       Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     90             2           Facultatea de   Compoziție,   Muzicologie și   Pedagogie   Muzicală           Muzică           Compoziție muzicală     A     IF     240     45       Dirijat     A     IF     240     10       Muzică religioasă     A     IF     180     12       Muzicologie     A     IF     240     12       Muzică     A     IF     180     50        ...     9.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1              Facultatea de   Arte Plastice              Arte vizuale           Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)     A     IF     180     45       Arte plastice - Pictură     A     IF     180     65       Arte plastice - Sculptură     A     IF     180     30       Arte plastice - Grafică     A     IF     180     65       Pedagogia artelor plastice și decorative     A     IF     180     30             2              Facultatea de Arte Decorative și Design              Arte vizuale           Artă murală     A     IF     180     40       Arte textile - design textil     A     IF     180     40       Ceramică - sticlă - metal     A     IF     180     40       Design     A     IF     180     75       Modă - design vestimentar     A     IF     180     60       Scenografie și eveniment artistic     A     IF     180     30          3     Facultatea de   Istoria și Teoria Artei        Arte vizuale     Conservare și restaurare     A     IF     180     25       Istoria și teoria artei     A     IF     180     30        ...     10.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ "I. L. CARAGIALE" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                1                    Facultatea de Teatru                    Teatru și artele spectacolului              Artele spectacolului (Actorie)     A     IF     240     75       Artele spectacolului (Regie)     A     IF     240     15       Artele spectacolului (Păpuși - Marionete)     A     IF     240     15       Artele spectacolului (Coregrafie)     A     IF     240     15       Scenografie     A     IF     180     20       Teatrologie (Management cultural)     A     IF     180     10       Teatrologie (Jurnalism teatral)     A     IF     180     10       2     Facultatea de Film     Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Regie de film si TV)     A     IF     180     25       Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film si TV)     A     IF     180     25       Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet- montaj)     A     IF     180     25       Cinematografie, fotografie, media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)     A     IF     180     20       Cinematografie, fotografie, media (Animație)     A     IF     180     15       Fotografie     A     IF     180     15       4     Facultatea de Management     Management     Management     A     IF     180     150       Management (în limba engleză)     AP     IF     180     25        ...     11.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii univerșitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     200       Educație fizică și sportivă (în limba franceză)     A     IF     180     45       Educație fizică și sportivă     AP     IFR     180     50       Sport și performanță motrică     A     IF     180     150       Sport și performanță motrică     A     IFR     180     75       Management în sport     Management în sport     AP     IF     180     50       2     Facultatea de Kinetoterapie     Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     200        ...     12.    ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii univerșitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Administrație Publică     Științe   administrative     Administrație europeană     A     IF     180     150       Administrație publică     A     IF     180     200       Administrație publică     A     ID     180     125       2     Facultatea de Științe Politice     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     150       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     50       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     200       3     Facultatea de Comunicare și Relații Publice     Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     300       Publicitate     A     IF     180     150       Comunicare și media emergente (în limba engleză)     A     IF     180     120       4     Facultatea de Management     Management     Management     A     IF     180     150       Management (în limba engleză)     AP     IF     180     25        ...     13.    UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii univerșitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Istorie, Litere și Științe ale Educației     Istorie     Istorie     A     IF     180     70       Arheologie     AP     IF     180     60       Limbă și literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura engleză     A     IF     180     75       Limbi   moderne   aplicate     Traducere și interpretare (engleză-franceză)     A     IF     180     50       Traducere și interpretare (germană-engleză)     AP     IF     180     50       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și prescolar     A     IF     180     100       Pedagogia învățământului primar și prescolar     A     ID     180     50       Pedagogia învățământului primar și prescolar (la Deva)     AP     ID     180     50       2     Facultatea de   Științe   Economice     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     75       Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     50       Administrarea afacerilor     A     ID     180     75       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     75       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     75       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     100       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     60       Marketing     Marketing     A     IF     180     50       3     Facultatea de Informatică și Inginerie     Informatică     Informatică     A     IF     180     150       Informatică (în limba engleză)     A     IF     180     50       Ingineria civilă     Inginerie urbană și dezvoltare regională     A     IF     240     30       Ingineria   mediului     Ingineria mediului     A     IF     240     60       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     50       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     60       4     Facultatea de Drept și Științe Sociale     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     75       Drept     Drept     A     IF     240     160       Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     60       Psihologie     Terapie ocupațională     A     IF     180     60       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     50       Resurse umane     AP     IF     180     60       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     50       Sănătate     Asistență medicală generală *1)     AP     IF     240     60       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     50       5     Facultatea de   Teologie   Ortodoxă     Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     100       Arte vizuale     Artă sacră     A     IF     180     30       Muzică     Muzică religioasă     A     IF     180     30       Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)     AP     IF     180     10          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     14.    UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii univerșitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                1                    Facultatea de Inginerie              Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     80       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60          Inginerie   industrială        Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     120       Tehnologia și deșignul produselor textile     A     IF     240     30       Tehnologia tricotajelor și confecțiilor     A     IF     240     30       Ingineria sudării     A     IF     240     50       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     50                2              Facultatea de   Inginerie   Alimentară,   Turism și   Protecția   Mediului        Ingineria   mediului     Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice     A     IF     240     30       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     30       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     30       Protecția consumatorului și a mediului     A     IF     240     30       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     60       Sănătate     Nutriție și dietetică     AP     IF     180     30             3                 Facultatea de   Științe Umaniste și Sociale           Limbă și literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura engleză     A     IF     180     80       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     60       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     30       Teologie     Teologie penticostală didactică     A     IF     180     30       Muzică     Muzică     AP     IF     180     15       Interpretare muzicală - canto     AP     IF     240     10       4     Facultatea de   Științe   Economice     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     80       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     60       Management     Management     A     IF     180     90       5     Facultatea de Teologie   Ortodoxă "Ilarion V. Felea"     Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     75       6     Facultatea de Științe Exacte     Informatică     Informatică     A     IF     180     75       Informatică (în limba engleză)     A     IF     180     75       Matematică     Matematică informatică     A     IF     180     50       7     Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială     Așistență   socială     Așistență socială     A     IF     180     75       Pșihologie     Pșihologie     A     IF     180     75       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     120       Pșihopedagogie specială     A     IF     180     60       8     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     60       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     AP     IF     180     50       9     Facultatea de Deșign     Arte vizuale     Deșign     A     IF     180     25       Deșign (în limba engleză)     AP     IF     180     15       Deșign ambiental     A     IF     180     25       Modă - deșign vestimentar     A     IF     180     25        ...     15.    UNIVERSITATEA "VASILE ALECSANDRI" DIN BACĂU    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1                 Facultatea de Inginerie                 Calculatoare și   tehnologia   informației     Tehnologia informației     A     IF     240     60       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     100       Ingineria dezvoltării rurale durabile     AP     IF     240     50       Ingineria   produselor   alimentare     Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     60       Inginerie   chimică     Inginerie biochimică     A     IF     240     60       Inginerie   energetică     Energetică industrială     A     IF     240     50       Inginerie   industrială     Design industrial     A     IF     240     30       Ingineria și managementul calității     AP     IF     240     75       Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     75       Inginerie   mecanică     Echipamente pentru procese industriale     A     IF     240     50       Inginerie și   management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     60       Ingineria și managementul afacerilor     AP     IF     240     60       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     AP     IF     240     60       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     60             2                 Facultatea de Litere              Limbă și literatură     Limba și literatura engleză - Limba și literatura franceză     A     IF     180     50       Limba și literatura română - Limba și literatura engleză     A     IF     180     75       Limba și literatura modernă (engleză/franceză) - Limba și literatura română     A     IF     180     75       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     75       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și prescolar     A     IF     180     75                3              Facultatea de Științe ale Miscării, Sportului și Sănătății        Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     90       Educație fizică și sportivă     A     IFR     180     75       Sport și performanță motrică     A     IF     180     60       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     90       Kinetoterapie și motricitate specială     A     IFR     180     60       Psihologie     Terapie ocupațională     A     IF     180     60             4              Facultatea de Științe        Biologie     Biologie     A     IF     180     50       Informatică     Informatică     A     IF     180     100       Informatică     A     IFR     180     100       Matematică     Matematică     A     IF     180     50       Fizică     Fizică informatică     AP     IF     180     30          5              Facultatea de   Științe   Economice           Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     100       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     120       Contabilitate și informatică de gestiune     A     IFR     180     100       Marketing     Marketing     A     IF     180     100       Marketing     A     ID     180     75        ...     16.    UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAȘOV    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați             1              Facultatea de   Inginerie   Mecanică           Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     150       Autovehicule rutiere     A     IFR     240     150       Autovehicule rutiere (în limba engleză)     A     IF     240     60       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor și a traficului     A     IF     240     90       Inginerie   mecanică     Inginerie mecanică     A     IF     240     90       Inginerie mecanică     A     IFR     240     60       2     Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial     Inginerie   aerospațială     Construcții aerospațiale     A     IF     240     60       Inginerie   industrială     Ingineria și managementul calității     A     IF     240     60       Sisteme de producție digitale     A     IF     240     50       Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     120       Inginerie și management     Ingineria și managementul afacerilor     A     IF     240     90       Inginerie economică industrială     A     IF     240     90       Inginerie economică industrială     A     ID     240     100       3     Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor     Ingineria   materialelor     Știința materialelor     A     IF     240     30       Inginerie   industrială     Ingineria securității în industrie     A     IF     240     60       Ingineria sudării     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     60       Antreprenoriat în ingineria materialelor     AP     IF     240     30       4     Facultatea de Inginerie Electrică și Știința   Calculatoarelor     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     50       Tehnologia informației     A     IF     240     60       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     100       Inginerie   electrică     Electrotehnică     A     IF     240     60       Inginerie electrică și calculatoare (în limba engleză)     A     IF     240     60       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     50       Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     75       Mecatronică și robotică     Robotică     A     IF     240     75       S     Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere     Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     60       Silvicultură     Cinegetică     A     IF     240     100       Cinegetică     A     ID     240     100       Exploatări forestiere     A     IF     240     110       Silvicultură     A     IF     240     110       6     Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului     Inginerie   forestieră     Ingineria prelucrării lemnului     A     IF     240     90       Ingineria prelucrării lemnului     A     IFR     240     75       Ingineria și designul produselor finite din lemn     A     IF     240     75       7     Facultatea de Construcții     Ingineria   instalațiilor     Instalații pentru construcții     A     IF     240     60       Inginerie civilă     Căi ferate, drumuri și poduri     A     IF     240     50       Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     100       8           Facultatea de Alimentație și Turism        Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     60       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     75       Inginerie și management     Inginerie și management în industria turismului     A     IF     240     60       9     Facultatea de Matematică și Informatică     Informatică     Informatică     A     IF     180     100       Informatică     A     ID     180     100       Informatică aplicată     A     IF     180     100       Informatică aplicată (în limba germană)     A     IF     180     75       Matematică     Matematică informatică     A     IF     180     50       10     Facultatea de Științe   Economice și   Administrarea   Afacerilor     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     100       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     75       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     75       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     75       Economie și afaceri   internaționale     Afaceri internaționale     A     IF     180     75       Afaceri internaționale     A     ID     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     75       Management     Management     A     IF     180     75       Management     A     ID     180     75       Marketing     Marketing     A     IF     180     100       Marketing     A     ID     180     75       11     Facultatea de Psihologie și Științele Educației     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100       Psihologie     A     ID     180     60       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     120       Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     ID     180     75       Psihopedagogie specială     A     IF     180     60       12     Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     80       Educație fizică și sportivă     A     IFR     180     30       Sport și performanță motrică     A     IF     180     60       Sport și performanță motrică     A     IFR     180     60       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     75       13          Muzică     Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     10            Facultatea de Muzică          Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     25       Interpretare muzicală - instrumente (în limba engleză)     AP     IF     240     10       Muzică     A     IF     180     30       14     Facultatea de Medicină     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     150       Laborator clinic     A     IF     180     45       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     60       Medicină*1)     A     IF     360     150       15     Facultatea de Litere     Limbă și literatură     Limba și literatura engleză - Limba și literatura modernă (franceză/germană) / Limba și literatura română     A     IF     180     150       Limba și literatura chineză - Limba și literatura română/ Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/ germană)     A     IF     180     75       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană)     A     IF     180     200       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză)     A     ID     180     100       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, germană)     A     IF     180     80       Studii   culturale     Studii americane (în limba engleză)     A     IF     180     60       16     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     300       Drept     A     IFR     240     100       17     Facultatea de Sociologie și Comunicare     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     100       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     100       Resurse umane     A     IF     180     100       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     100       Media digitală     A     IF     180     75       Media digitală (în limba engleză)     AP     IF     180     50       18     Facultatea de Design de Produs și Mediu     Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Inginerie   industrială     Design industrial     A     IF     240     60       Design industrial (în limba engleză)     A     IF     240     60       Ingineria sistemelor de energii regenerabile     A     IF     240     60       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     75       Științe   inginerești   aplicate     Inginerie medicală     A     IF     240     60       Optometrie     A     IF     240     60      *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     17.    UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Arhitectură și Urbanism     Arhitectură     Arhitectură*1)     A     IF     360     100       2     Facultatea de Automatică și Calculatoare     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     150       Calculatoare (în limba engleză)     A     IF     240     150       Tehnologia informației     A     IF     240     160       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     210       Automatică și informatică aplicată (în limba engleză)     A     IF     240     90       Automatică și informatică aplicată (la Satu Mare)     A     IF     240     40       3     Facultatea de Construcții     Inginerie civilă     Amenajări și construcții hidrotehnice     A     IF     240     60       Căi ferate, drumuri și poduri     A     IF     240     130       Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     200       Construcții civile, industriale și agricole (în limba engleză)     A     IF     240     50       Construcții civile, industriale și agricole (la Baia Mare)     A     IF     240     50       Inginerie urbană și dezvoltare regională     A     IF     240     60       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie și management în construcții     A     IF     240     60       4        Facultatea de   Inginerie   Industrială,   Robotică și   Managementul   Producției        Inginerie   industrială     Design industrial     A     IF     240     60       Sisteme de producție digitale (la Bistrița)     A     IF     240     60       Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     90       Tehnologia construcțiilor de mașini (în limba germană)     A     IF     240     60       Tehnologia construcțiilor de mașini (la Alba Iulia)     A     IF     240     70       Tehnologia construcțiilor de mașini (la Satu Mare)     A     IF     240     60       Tehnologia construcțiilor de mașini (la Zalău)     A     IF     240     60       Tehnologia construcțiilor de mașini (în limba engleză)     A     IF     240     90       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     75       Inginerie economică industrială (la Bistrița)     A     IF     240     50       Inginerie economică industrială (la Alba Iulia)     A     IF     240     50       Inginerie economică industrială (la Satu Mare)     A     IF     240     30       Mecatronică și robotică     Robotică     A     IF     240     150       Robotică (în limba engleză)     A     IF     240     120       Robotică (la Bistrița)     A     IF     240     60       5     Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației     Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     150       Electronică aplicată (în limba engleză)     A     IF     240     60       Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     150       Tehnologii și sisteme de telecomunicații (în limba engleză'     A     IF     240     60       Microelectronică, optoelectronică și nanotehnologii     AP     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     60       6     Facultatea de   Inginerie   Electrică     Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     60       Electronică de putere și acționări electrice     A     IF     240     60       Electrotehnică     A     IF     240     60       Instrumentație și achiziții de date     A     IF     240     60       Sisteme electrice (la Bistrița)     AP     IF     240     60       Inginerie   energetică     Ingineria sistemelor electroenergetice     AP     IF     240     75       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     60       Științe   inginerești   aplicate     Inginerie medicală     A     IF     240     75       Inginerie medicală (la Bistrița)     A     IF     240     50       7     Facultatea de Inginerie a Instalațiilor     Ingineria   instalațiilor     Instalații pentru construcții     A     IF     240     200       8     Facultatea de Autovehicule rutiere,   Mecatronică și Mecanică     Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     180       Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule     AP     IF     240     60       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor și a traficului     A     IF     240     90       Inginerie   mecanică     Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     A     IF     240     60       Mecanică fină și nanotehnologii     A     IF     240     60       Sisteme și echipamente termice     A     IF     240     60       Sisteme și echipamente termice (la Alba Iulia)     A     IF     240     50       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     90       9     Facultatea de Ingineria Materialelor și a Mediului     Ingineria   materialelor     Ingineria procesării materialelor     A     IF     240     50       Știința materialelor     A     IF     240     60       Știința materialelor (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     75       10     Facultatea de Inginerie**     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     50       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     45       Inginerie   energetică     Ingineria sistemelor electroenergetice     A     IF     240     45       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     50       Ingineria   materialelor     Ingineria procesării materialelor     A     IF     240     30       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     50       11     Facultatea de Litere**     Arte vizuale     Arte plastice (pictură)     A     IF     180     26       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     75       Filosofie     Filosofie     A     IF     180     25       Limbă și literatură     Limba și literatura română     A     IF     180     50       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză)     A     IF     180     75       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză; franceză; germană)     A     IF     180     50       Studii   culturale     Etnologie     A     IF     180     30       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     30       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     60       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     60       Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     50       12     Facultatea de Științe**     Administrarea   afacerilor     Economia firmei     A     IF     180     90       Biologie     Biologie     A     IF     180     40       Chimie     Chimie     A     IF     180     25       Chimie medicală     AP     IF     180     30       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     60       Informatică     Informatică     A     IF     180     75       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     25       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     50       Management     Management     A     IF     180     90       Management     A     IFR     180     75                 Matematică      Matematică informatică     A     IF     180     40          **) Funcționează în cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM).       *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     18.    UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Agricultură     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     120       Agricultură     A     ID     240     50       Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară     A     IF     240     50       Montanologie     A     IF     240     60       Biologie     Biologie     A     IF     1S0     50       Ingineria   mediului     Ingineria mediului     A     IF     240     60       Ingineria mediului     A     ID     240     60       2     Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală     Horticultură     Horticultură     A     IF     240     110       Horticultură     A     ID     240     50       Peisagistică     A     IF     240     100       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Ingineria și managementul afacerilor agricole     A     IF     240     75       Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     90       Inginerie și management     Inginerie și management în industria turismului     A     IF     240     75       3     Facultatea de Silvicultură și Cadastru     Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     S0       Măsurători terestre și cadastru (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Silvicultură     Silvicultură     A     IF     240     100       4     Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii     Biotehnologii     Biotehnologii agricole     A     IF     240     40       Biotehnologii medical-veterinare     A     IF     240     35       Biotehnologii pentru industria alimentară     A     IF     240     50       Biotehnologii     AP     IF     240     125       Zootehnie     Piscicultură și acvacultură     A     IF     240     45       Zootehnie     A     IF     240     150       Zootehnie     A     ID     240     50       Comportamentul și bunăstarea animalelor (în limba engleză)     AP     IF     240     60       S     Facultatea de   Medicină   Veterinară     Medicină   veterinară     Medicină veterinară*1)     A     IF     360     230       Medicină veterinară (în limba engleză)*1)     A     IF     360     45       Medicină veterinară (în limba franceză)*1)     A     IF     360     60       6     Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor     Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     90       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     90       Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     IF     240     100       Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     ID     240     50          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     19.    UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                         1                                   Facultatea de Matematică și Informatică                    Informatică        Informatică     A     IF     180     200       Informatică (în limba engleză)     A     IF     180     200       Informatică (în limba maghiară)     A     IF     180     150       Informatică (în limba germană)     A     IF     180     100       Inteligență artificială (în limba engleză)     AP     IF     180     75                Matematică        Matematică     A     IF     180     100       Matematică (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Matematică informatică     A     IF     180     200       Matematică informatică (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Matematică informatică (în limba engleză)     A     IF     180     100       Calculatoare și   tehnologia   informației     Ingineria informației (în limba engleză)     AP     IF     240     75       Ingineria informației (în limba maghiară)     AP     IF     240     30                2                       Facultatea de Fizică                 Fizică        Fizică     A     IF     180     40       Fizică (în limba maghiară)     A     IF     180     25       Fizică informatică     A     IF     180     30       Fizică informatică (în limba maghiară)     A     IF     180     25       Fizică medicală     A     IF     180     60       Științe   inginerești   aplicate     Fizică tehnologică     A     IF     240     30       Fizică tehnologică (în limba maghiară)     A     IF     240     15                   3                          Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică                 Chimie     Chimie     A     IF     180     60       Chimie (în limba maghiară)     A     IF     180     45             Inginerie   chimică              Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie     A     IF     240     45       Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie (în limba maghiară)     A     IF     240     30       Chimie alimentară și tehnologii biochimice     A     IF     240     45       Ingineria substanțelor anorganice și protecția mediului     A     IF     240     30       Ingineria și informatica proceselor chimice și biochimice     A     IF     240     45       Inginerie biochimică     A     IF     240     45       Știința și ingineria materialelor oxidice și nanomateriale     A     IF     240     45                         4                             Facultatea de Biologie și Geologie              Biologie        Biochimie     A     IF     180     75       Biologie     A     IF     180     100       Biologie (în limba maghiară)     A     IF     180     60       Biologie ambientală     A     IF     180     30       Geologie     Geologie     A     IF     180     30       Geologie (în limba maghiară)     A     IF     180     30       Inginerie   geologică     Inginerie geologică     A     IF     240     50       Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului (în limba germană)     A     IF     180     15       Ecologie și protecția mediului (în limba maghiară)     A     IF     180     25       Științe   inginerești   aplicate     Biotehnologii industriale     A     IF     240     50                         5                                            Facultatea de   Geografie                                            Geografie                          Cartografie     A     IF     180     70       Geografia turismului     A     IF     180     400       Geografia turismului     A     ID     180     75       Geografia turismului (în limba maghiară)     A     IF     180     75       Geografia turismului (în limba maghiară, la Gheorgheni)     A     IF     180     50       Geografia turismului (la Bistrița)     A     IF     180     85       Geografia turismului (la Gheorgheni)     A     IF     180     25       Geografia turismului (la Sighetu Marmației)     A     IF     180     100       Geografia turismului (la Zalău)     A     IF     180     50       Geografia turismului (în limba germană)     A     IF     180     30       Geografie     A     IF     180     100       Geografie (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Hidrologie și meteorologie     A     IF     180     50       Planificare teritorială     A     IF     180     50       Planificare teritorială (în limba maghiară)     A     IF     180     30             6              Facultatea de Știința și Ingineria Mediului        Ingineria   mediului     Ingineria mediului     A     IF     240     60          Știința   mediului        Știința mediului     A     IF     180     140       Știința mediului (în limba maghiară)     A     IF     180     40       Știința mediului (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)     A     IF     180     25       Management și audit de mediu     A     IF     180     50          7     Facultatea de   Drept     Drept     Drept     A     IF     240     550       Drept     A     ID     240     150       8     Facultatea de Litere     Limbă și literatură     Filologie clasică (Limba și literatura latină - limba și literatura greacă veche)     A     IF     180     20       Limba și literatura chineză - Limba și literatura română/maghiară/modernă (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, norvegiană, finlandeză, japoneză, coreeană, ucraineană) /latină/greacă veche/ebraică/Literatura universală și comparată     A     IF     180     40       Limba și literatura coreeană - Limba și literatura română / maghiară/ modernă (engleză/ franceză/ germană/ rusă/ italiană/ spaniolă/ norvegiană/ finlandeză/ japoneză/ chineză/ ucraineană/ebraică)/ latină/ greacă veche/ Literatura universală și comparată     A     IF     180     50       Limba și literatura finlandeză - Limba și literatura română/ maghiară/ modernă (engleză/ franceză/ germană/ italiană/ spaniolă/ rusă/ norvegiană/ japoneză/ chineză/ coreeană/ ebraică)/latină/greacă veche/Literatura universală și comparată     A     IF     180     50       Limba și literatura maghiară     A     IF     180     50       Limba și literatura maghiară/modernă (engleză/ germană/ franceză/ rusă/ italiană/spaniolă) - Limba și literatura română/Limba și literatura maghiară / modernă (engleză/ germană/ franceză/ rusă/ italiană/ spaniolă/ ucraineană/ ebraică/norvegiană/ finlandeză/ japoneză) / latină/greacă veche/Literatura universală și comparată     A     IF     180     700       Limba și literatura română - Limba și literatura maghiară/modernă (engleză/ franceză/ germană / rusă/ italiană/ spaniolă/ ucraineană/ebraică/ norvegiană/ finlandeză/ japoneză)/ latină/greacă veche/Literatura universală și comparată     A     IF     180     150                      Limba și literatura română/Limba și literatura maghiară/Literatură universală și comparată/ Limba și literatura modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză)/Limba și literatura latină - Limba și literatura chineză     A     IF     180     30       Limba și literatura română/Limba și literatura maghiară/Literatură universală și comparată/Limba și literatura modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză)/Limba și literatura latină - Limba și literatura coreeană     A     IF     180     50       Limba și literatura ucraineană - Limba și literatura română / maghiară / modernă (engleză/ germană/ franceză/ rusă/ italiană/ spaniolă/ ebraică/ norvegiană/ finlandeză/ japoneză)/latină/greacă veche/Literatura universală și comparată     A     IF     180     50       Limbă și literatură japoneză - Limba și literatura română / maghiară / modernă (engleză/franceză/germană/ rusă/italiană/spaniolă/ norvegiană/finlandeză/ coreeană/chineză/ ucraineană) / latină / greacă veche / ebraică / Literatura universală și comparată     A     IF     180     40       Limba și literatura norvegiană - Limba și literatura română / maghiară/ modernă (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, coreeană, finlandeză, japoneză, chineză, ucraineană) / latină/ greacă veche / ebraică / Literatura universală și comparată     A     IF     180     50                      Literatură universală si comparată - Limba si literatura română/ Limba si literatura maghiară/Limba si literatura modernă (engleză/ franceză/germană/italiană/ spaniolă/ rusă/ucraineană/ norvegiană/finlandeză/ japoneză/chineză/coreeană/ ebraică)/Limba si literatura latină/Limba si literatura greacă veche     A     IF     180     70       Limbă si literatură maghiară/ Limbă si literatură română/ Limbă si literatură modernă (engleză/ franceză/germană/ italiană/ spaniolă/ rusă/ ucraineană/ norvegiană/ finlandeză/ japoneză/ chineză/ coreeană) - Literatură universală si comparată (în limba maghiară)     A     IF     180     35       Limba si literatura portugheză - Limba si literatura română / Limba si literatura maghiară/ Limba si literatura modernă (maghiară/ engleză/franceză/nor vegiană/germană/ rusă/ italiană/finlandeză/chineză/ coreeană/ japoneză/spaniolă) / Limba latină/ Limba greacă veche / Literatura universală si comparată     AP     IF     180     50       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă)     A     IF     180     200       Studii   culturale     Etnologie (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Studii culturale (în limba maghiară)     A     IF     180     30       9                                Facultatea de Istorie si Filosofie                                Filosofie     Filosofie     A     IF     180     75       Filosofie     A     ID     180     25       Filosofie (în limba maghiară)     A     IF     180     30       Istorie     Arheologie     A     IF     180     60       Arheologie (în limba maghiară)     A     IF     180     20       Arhivistică     A     IF     180     20       Arhivistică (în limba maghiară)     A     IF     180     15       Istoria artei     A     IF     180     25       Istoria artei (în limba maghiară)     A     IF     180     15       Istorie     A     IF     180     250       Istorie     A     ID     180     50       Istorie (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Istorie (în limba maghiară)     A     ID     180     25       Relații   internaționale si studii europene     Relații internaționale si studii europene     A     IF     180     125       Relații internaționale si studii europene (în limba maghiară)     A     IF     180     40          Studii   culturale     Etnologie     A     IF     180     20       Turism cultural     A     IF     180     75       Turism cultural (în limba maghiară)     A     IF     180     30          Științe ale comunicării     Științe ale informării și   documentării     A     IF     180     15       Științe ale informării și documentării (în limba maghiară)     A     IF     180     15          Studii de   securitate     Studii de securitate     A     IF     180     150       Studii de securitate     AP     ID     180     50       Studii de securitate (în limba engleză)     A     IF     180     100                      10                             Facultatea de Sociologie și Asistență Socială                       Asistență   socială        Asistență socială     A     IF     180     150       Asistență socială     A     ID     180     125       Asistență socială (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Asistență socială (în limba maghiară)     A     ID     180     50       Asistență socială (la Reșița)     A     IF     180     60             Sociologie           Antropologie     A     IF     180     50       Antropologie (în limba maghiară)     A     IF     180     25       Resurse umane     A     IF     180     125       Resurse umane (în limba maghiară)     A     IF     180     40       Sociologie     A     IF     180     125       Sociologie (în limba maghiară)     A     IF     180     30                            11                                            Facultatea de Psihologie și   Științe ale Educației                          Psihologie        Psihologie     A     IF     180     350       Psihologie     A     ID     180     250       Psihologie (în limba maghiară)     A     IF     180     80       Psihologie (în limba maghiară)     A     ID     180     100       Psihologie - Științe cognitive (în limba engleză)     AP     IF     180     60                Științe ale   educației                 Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     120       Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     ID     180     125       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiară)     A     IF     180     60       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiară)     A     ID     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc)     A     IF     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiară, la Târgu Mureș)     A     IF     180     35       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Năsăud)     A     IF     180     90       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Năsăud)     A     ID     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Sighetu- Marmației)     A     IF     180     60       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Sighetu- Marmației)     A     ID     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Târgu Mureș)     A     IF     180     80       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Târgu Mureș)     A     ID     180     75       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba germană)     A     IF     180     30       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc)     A     ID     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiară, la Satu Mare)     A     IF     180     30       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Reșița)     A     IF     180     60       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Reșița)     AP     ID     180     75       Pedagogie     A     IF     180     60       Psihopedagogie specială     A     IF     180     100       Psihopedagogie specială     A     ID     180     50       Psihopedagogie specială (în limba maghiară)     A     IF     180     50       12        Facultatea de Științe   Economice și   Gestiunea   Afacerilor        Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     150       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)     A     IF     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor (la Sfântu Gheorghe)     A     IF     180     30       Economia comerțului, turismului și serviciilor (la Reșița)     A     IF     180     50       Economia firmei (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)     A     IF     180     25       Economia firmei (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)     A     ID     180     50       Administrarea afacerilor (în limba germană)     A     IF     180     100       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     240       Informatică economică     A     ID     180     125       Informatică economică (în limba maghiară)     A     IF     180     60       Statistică și previziune economică     A     IF     180     90       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     250       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     100       Contabilitate și informatică de gestiune (în limba engleză)     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (în limba franceză)     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Sighetu Marmației)     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Sighetu Marmației)     A     ID     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Reșița)     A     IF     180     75       Economie     Economie agroalimentară și a mediului     A     IF     180     50       Economie generală     A     IF     180     75       Economie și afaceri   internaționale     Economie și afaceri internaționale     A     IF     180     150       Economie și afaceri internaționale     A     ID     180     50       Economie și afaceri internaționale (în limba engleză)     A     IF     180     50       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     240       Finanțe și bănci     A     ID     180     50       Finanțe și bănci (în limba engleză)     A     IF     180     60       Finanțe și bănci (în limba maghiară)     A     IF     180     75       Management     Management     A     IF     180     150       Management     A     ID     180     100       Management (în limba engleză)     A     IF     180     50       Management (în limba maghiară)     A     IF     180     75       Management (în limba maghiară)     A     ID     180     25       Marketing     Marketing     A     IF     180     150       Marketing     A     ID     180     100       Marketing (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Marketing (la Reșița)     A     IF     180     60       Marketing (la Reșița)     A     ID     180     50       13        Facultatea de Studii Europene        Management     Management     A     IF     180     75       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     375       Relații internaționale și studii europene     A     ID     180     100       Relații internaționale și studii europene (în limba engleză)     A     IF     180     100       Relații internaționale și studii europene (în limba germană)     A     IF     180     100       Diplomație în afaceri     AP     IF     180     100       Științe   administrative     Administrație europeană     A     IF     180     75       14     Facultatea de Business     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     200       Administrarea afacerilor     A     ID     180     150       Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     90       Administrarea afacerilor (la Bistrița)     A     IF     180     90       Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate     A     IF     180     75       Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate     A     ID     180     50       Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate (în limba engleză)     A     IF     180     50       15        Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării        Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     250       Administrație publică     A     ID     180     100       Administrație publică(în limba maghiară)     A     IF     180     50       Administrație publică (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)     A     IF     180     50       Administrație publică (la Bistrița)     A     IF     180     100       Administrație publică (la Bistrița)     A     ID     180     75       Administrație publică (la Satu Mare)     A     ID     180     50       Administrație publică (la Sfântu Gheorghe)     A     IF     180     50       Administrație publică (la Reșița)     A     IF     180     50       Administrație publică (la Reșița)     A     ID     180     75       Servicii și politici de sănătate publică (Public Health)   (în limba engleză)     A     IF     180     50       Servicii și politici de sănătate publică (Public Health)     AP     IF     180     50       Leadership în sectorul public (în limba engleză)     A     IF     180     50       Studii de conflict     AP     IF     180     50       Știința datelor sociale     AP     IF     180     50       Științe ale comunicării        Comunicare și relații publice     A     IF     180     150       Comunicare și relații publice     A     ID     180     100       Comunicare și relații publice (în limba germană)     A     IF     180     50       Comunicare și relații publice (în limba maghiară)     A     IF     180     60       Jurnalism     A     IF     180     200       Jurnalism     A     ID     180     50       Jurnalism (în limba engleză)     A     IF     180     50       Jurnalism (în limba germană)     A     IF     180     30       Jurnalism (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Publicitate     A     IF     180     100       Media digitală     A     IF     180     120       Media digitală (în limba maghiară)     AP     IF     180     30       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     100       Științe politice (în limba maghiară)     A     IF     180     25       Științe politice (în limba engleză)     A     IF     180     100       16     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     175       Educație fizică și sportivă     A     IFR     180     75       Educație fizică și sportivă (în limba maghiară)     A     IF     180     60       Educație fizică și sportivă (la Bistrița)     A     IF     180     40       Educație fizică și sportivă (la Reșița)     A     IF     180     50       Sport și performanță motrică     A     IF     180     70       Sport și performanță motrică (în limba maghiară)     A     IF     180     30       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     120       Kinetoterapie și motricitate specială (în limba maghiară)     A     IF     180     60       17     Facultatea de   Teologie   Ortodoxă     Arte vizuale     Artă sacră     A     IF     180     40       Teologie     Teologie ortodoxă asistență socială     A     IF     180     30       Teologie ortodoxă didactică     A     IF     180     30       Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     150       18     Facultatea de Teologie Greco- Catolică     Teologie     Teologie greco-catolică asistență socială     A     IF     180     25       Teologie greco-catolică didactică     A     IF     180     30       Teologie greco-catolică pastorală     A     IF     240     30       Teologie greco-catolică pastorală (la Blaj)     A     IF     240     30       Teologie greco-catolică pastorală (la Oradea)     A     IF     240     50       19     Facultatea de Teologie Reformată și Muzică     Muzică     Muzică (în limba maghiară)     A     IF     180     25       Teologie     Teologie reformată didactică (în limba maghiară)     A     IF     180     90       20     Facultatea de Teologie Romano- Catolică     Teologie     Teologie romano-catolică didactică (în limba maghiară)     A     IF     180     50       Teologie romano-catolică pastorală (în limba maghiară, la Alba Iulia)     A     IF     240     25       21                             Facultatea de Teatru și Film                             Cinematografie și media              Cinematografie, fotografie, media (Regie de film și TV)     A     IF     180     10       Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film și TV)     A     IF     180     10       Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet- montaj)     A     IF     180     10       Cinematografie, fotografie, media (Regie de film și TV) (în limba maghiară)     A     IF     180     7       Cinematografie, fotografie, media (Imagine de film și TV) (în limba maghiară)     A     IF     180     9       Cinematografie, fotografie, media (Multimedia: sunet- montaj) (în limba maghiară)     A     IF     180     9       Filmologie     A     IF     180     15             Teatru și artele spectacolului        Artele spectacolului (actorie)     A     IF     240     30       Artele spectacolului (actorie) (în limba maghiară)     A     IF     240     15       Artele spectacolului (regie)     A     IF     240     10       Teatrologie (Jurnalism teatral, Management cultural, în limba maghiară)     A     IF     180     10       Teatrologie (Jurnalism teatral, Management cultural)     A     IF     180     15             22           Facultatea de   Inginerie**        Inginerie   mecanică     Inginerie mecanică     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     50       Informatică aplicată în inginerie electrică     AP     IF     240     30       Științe inginerești aplicate     Informatică industrială     A     IF     240     30          **) Funcționează în cadrul Centrului Universitar al UBB din Reșița     ...     20.    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ SI FARMACIE "IULIU HAȚIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați             1                    Facultatea de   Medicină                    Sănătate              Asistență medicală generală*1     A     IF     240     200       Asistență medicală generală*1 (la Baia Mare)     AP     IF     240     60       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     100       Medicină*1     A     IF     360     550       Medicină (în limba engleză)*1     A     IF     360     200       Medicină (în limba franceză)*1     A     IF     360     200       Radiologie și imagistică     A     IF     180     50             2              Facultatea de   Medicină Dentară              Sănătate        Medicină dentară*1     A     IF     360     100       Medicină dentară (în limba     A     IF     360     50       engleză)*1       Medicină dentară (în limba franceză)*1     A     IF     360     75       Tehnică Dentară     A     IF     180     50             3           Facultatea de Farmacie           Sănătate        Farmacie*1     A     IF     300     165       Farmacie (în limba franceză)*1     A     IF     300     80       Nutriție și dietetică     A     IF     180     50       Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic     AP     IF     180     50      *1 Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     21.    ACADEMIA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                   1                          Facultatea de Interpretare   Muzicală           Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (Coregrafie)     AP     IF     240     10                   Muzică           Artele spectacolului muzical     A     IF     240     12       Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     25       Interpretare muzicală - canto     A     ID     240     50       Interpretare muzicală - canto (la Piatra Neamț)     A     IF     240     8       Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     75       Interpretare muzicală - instrumente     A     ID     240     50       Interpretare muzicală - instrumente (la Piatra Neamț)     A     IF     240     12                2                    Facultatea   Teoretică                    Muzică           Compoziție muzicală     A     IF     240     6       Dirijat     A     IF     240     11       Muzicologie     A     IF     240     12       Muzică     A     IF     180     50       Muzică (în limba engleză)     A     IF     180     30       Muzică     A     ID     180     50       Muzică (la Piatra Neamț)     A     IF     180     15        ...     22.    UNIVERSITATEA DE ARTĂ ȘI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați             1                 Facultatea de Arte Plastice                 Arte vizuale              Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)     A     IF     180     50       Arte plastice (grafică)     A     IF     180     60       Arte plastice (pictură)     A     IF     180     25       Arte plastice (sculptură)     A     IF     180     20       Conservare și restaurare     A     IF     180     15       Pedagogia artelor plastice și decorative     AP     IF     180     30             2              Facultatea de   Arte Decorative   și Design              Arte vizuale           Arte textile - design textil     A     IF     180     30       Ceramică - sticlă - metal     A     IF     180     20       Design     A     IF     180     50       Modă - design vestimentar     A     IF     180     35       Istoria și teoria artei     A     IF     180     30        ...     23.    UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Litere     Limbă și literatură     Limba și literatura franceză - Limba și literatura modernă (italiană/ engleză/ germană/ turcă)     AP     IF     180     30       Limba și literatura engleză - Limba și literatura modernă (germană/turcă/franceză/ italiană)     A     IF     180     120       Limba și literatura română - O limbă și literatură modernă (engleză, italiană)     A     IFR     180     75       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/germană/franceză/ italiană/turcă)     A     IF     180     90       Studii   culturale     Studii americane (în limba engleză)     A     IF     180     40       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     75       2     Facultatea de Teologie     Teologie     Teologie ortodoxă asistență socială     A     IF     180     50       Teologie ortodoxă didactică     A     IF     180     50       Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     100       Muzică     Muzică religioasă     A     IF     180     40       3     Facultatea de Istorie și Științe Politice     Istorie     Istorie     A     IF     180     40       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     50       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     50       4     Facultatea de Drept și Științe Administrative     Drept     Drept     A     IF     240     200       Drept     A     IFR     240     75       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     60       Administrație publică     A     IFR     180     50       Asistență managerială și administrativă     A     IF     180     50       Poliție locală     A     IF     180     60       S     Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     40       Agricultură     A     IFR     240     75       Biologie     Biologie     A     IF     180     50       Geografie     Geografia turismului     A     IF     180     130       Geografie     A     IF     180     50       Horticultură     Horticultură     A     IF     240     40       Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului     A     IF     180     75       6     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     70       Educație fizică și sportivă     A     IFR     180     90       Sport și performanță motrică     A     IF     180     50       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     60       7     Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie     Chimie     Chimie medicală     AP     IF     180     30       Inginerie   chimică     Chimie alimentară si tehnologii biochimice     A     IF     240     45       Prelucrarea petrolului si petrochimie     A     IF     240     60       Științe   ingineresti   aplicate     Fizică tehnologică     A     IF     240     30       Ingineria   mediului     Ingineria si protecția mediului în industrie     AP     IF     240     30       8     Facultatea de Matematică și Informatică     Informatică     Informatică     A     IF     180     150       Informatică (în limba engleză)     A     IF     180     60       Matematică     Matematică informatică     A     IF     180     75       9     Facultatea de   Științe   Economice     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor (în limba engleză)     AP     IF     180     90       Economia comerțului, turismului si serviciilor     A     IF     180     90       Economia comerțului, turismului si serviciilor     A     ID     180     100       Economia firmei     A     IF     180     90       Contabilitate     Contabilitate si informatică de gestiune     A     IF     180     90       Contabilitate si informatică de gestiune     A     ID     180     100       Economie si afaceri   internaționale     Afaceri internaționale     A     IF     180     90       Afaceri internaționale     A     ID     180     75       Finanțe     Finanțe si bănci     A     IF     180     90       Finanțe si bănci     A     ID     180     75       Management     Management     A     IF     180     90       Marketing     Marketing     A     IF     180     90       10     Facultatea de Medicină     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     50       Balneofiziokinetoterapie si recuperare     A     IF     180     90       Medicină*1)     A     IF     360     200       Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     110       11     Facultatea de Stomatologie     Sănătate     Medicină dentară*1)     A     IF     360     50       Medicină dentară*1) (în limba engleză)     AP     IF     360     48       Tehnică Dentară     A     IF     180     50       12     Facultatea de Farmacie     Sănătate     Asistență de farmacie     A     IF     180     50       Cosmetică medicală si tehnologia produsului cosmetic     AP     IF     180     50       Farmacie*1)     A     IF     300     60       13        Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă        Arhitectură   navală     Sisteme si echipamente navale     A     IF     240     50       Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     60       Autovehicule rutiere     A     IFR     240     75       Inginerie   energetică     Energetică industrială     A     IF     240     30       Inginerie   industrială     Ingineria sudării     A     IF     240     40       Sisteme de producție digitale     AP     IF     240     30       Informatică aplicată în inginerie industrială     AP     IF     240     50       Inginerie   mecanică     Instalații și echipamente portuare și marine     A     IF     240     50       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     60       Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IFR     240     75       14     Facultatea de Construcții     Inginerie civilă     Amenajări și construcții hidrotehnice     A     IF     240     50       Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     100       15     Facultatea de Arte     Arte vizuale     Pedagogia artelor plastice și decorative     A     IF     180     25       Muzică     Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     12       Muzică     A     IF     180     15       Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (Actorie)     A     IF     240     15       Artele spectacolului (coregrafie)     A     IF     240     10       16     Facultatea de Psihologie și Științele Educației     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     75       Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     80       Psihopedagogie specială     A     IF     180     60          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     24.    UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANȚA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Navigație și Transport Naval     Inginerie marină și navigație     Navigație și transport maritim și fluvial     A     IF     240     225       Navigație și transport maritim și fluvial     A     IFR     240     120       Navigație și transport maritim și fluvial (în limba engleză)     A     IF     240     100       Inginerie și management     Inginerie și management în domeniul transporturilor     A     IF     240     60       2     Facultatea de   Electromecanică   Navală     Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Electrotehnică     A     IF     240     100       Electrotehnică (în limba engleză)     AP     IF     240     75       Electrotehnică     A     IFR     240     100       Inginerie   energetică     Ingineria sistemelor electroenergetice     AP     IF     240     60       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     50       Securitate cibernetică     AP     IF     240     50       Inginerie marină și navigație     Electromecanică navală     A     IF     240     180       Electromecanică navală     A     IFR     240     90       Electromecanică navală (în limba engleză)     A     IF     240     90        ...     25.    UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Științe     Chimie     Biochimie tehnologică     A     IF     180     50       Chimie     A     IF     180     50       Chimie farmaceutică     A     IF     180     30       Fizică     Fizică informatică     A     IF     180     50       Fizică medicală     A     IF     180     50       Informatică     Informatică     A     IF     180     200       Matematică     Matematică     A     IF     180     50       Matematică informatică     A     IF     180     50       Știința   mediului     Chimia mediului     A     IF     180     30       Geografie     Geografia turismului     A     IF     180     80       Geografie     A     IF     180     150       l     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     180       Educație fizică și sportivă (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     180     60       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     180       Kinetoterapie și motricitate specială (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     180     60       3        Facultatea de Litere        Limbă și literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura latină     A     IF     180     15       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană/ italiană/spaniolă)     A     IF     180     120       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană/ italiană/spaniolă)     A     ID     180     50       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (franceză/engleză) (la Drobeta- Turnu Severin)     A     IF     180     40       Limba și literatura modernă (engleză/ franceză) - Limba și literatura modernă (franceză/ engleză/ germană/ italiană/ spaniolă)/ Limba și literatura latină     A     IF     180     190       Limbi   moderne   aplicate     Traducere și interpretare (engleză-franceză)     A     IF     180     80       Muzică     Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     10       Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     8       Muzică     A     IF     180     15       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     90       Jurnalism     A     IF     180     50       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     80       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Drobeta - Turnu Severin)     A     IF     180     60       Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (actorie)     A     IF     240     15       Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)     A     IF     180     15       4     Facultatea de   Teologie   Ortodoxă     Arte vizuale     Artă sacră     A     IF     180     30       Arte plastice - Pictură     A     IF     180     20       Arte plastice - Sculptură     A     IF     180     10       Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     100       5     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     450       Drept     A     IFR     240     180       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     100       Administrație publică (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     180     100       6     Facultatea de Științe Sociale     Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     75       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     100       Filosofie     Filosofie     A     IF     180     40       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     100       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     100       7        Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor        Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     90       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     120       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     180     75       Economie și afaceri   internaționale     Economie și afaceri internaționale     A     IF     180     75       Economie și afaceri internaționale (în limba engleză)     A     IF     180     50       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     120       Finanțe și bănci     A     ID     180     50       Finanțe și bănci (la Drobeta- Turnu Severin)     A     IF     180     60       Management     Management     A     IF     180     100       Management     A     ID     180     125       Management (la Drobeta-Tumu Severin)     A     IF     180     50       Marketing     Marketing     A     IF     180     60       8     Facultatea de Mecanică     Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     150       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     240     50       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor și a traficului     A     IF     240     90       Inginerie civilă     Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     60       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     90       Inginerie marină și navigație     Navigație și transport maritim și fluvial (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică industrială (la Drobeta-Turnu Severin)     A     IF     240     60       9     Facultatea de   Inginerie   Electrică     Inginerie   aerospațială     Echipamente și instalații de aviație     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     75       Electromecanică     A     IFR     240     50       Inginerie electrică și calculatoare     A     IF     240     75       Informatică aplicată în inginerie electrică     A     IF     240     50       Inginerie   energetică     Ingineria sistemelor electroenergetice     A     IF     240     60       10     Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     90       Calculatoare (în limba engleză)     A     IF     240     90       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     120       Ingineria sistemelor multimedia     A     IF     240     60       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     60       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     60       Robotică     A     IF     240     45       11     Facultatea de Agronomie     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     100       Agricultură     A     IFR     240     75       Montanologie     A     IF     240     60       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     50       Silvicultură     Silvicultură     A     IF     240     50       12        Facultatea de Horticultură        Biologie     Biologie     A     IF     180     60       Horticultură        Horticultură     A     IF     240     50       Peisagistică     A     IF     240     40       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IF     240     50       Ingineria mediului     AP     IF     240     50       Ingineria   produselor   alimentare     Ingineria produselor alimentare     AP     IF     240     45       Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     IF     240     50        ...     26.    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină*1)     A     IF     360     360       Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     90       2     Facultatea de   Asistență   Medicală     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     125       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     30       Moașe*1)     A     IF     240     50       Radiologie și imagistică     AP     IF     180     45       Nutriție și dietetică     AP     IF     180     45       3     Facultatea de Stomatologie     Sănătate     Medicină dentară*1)     A     IF     360     110       Medicină dentară*1) (în limba engleză)     AP     IF     360     30       Tehnică Dentară     A     IF     180     45       4     Facultatea de Farmacie     Sănătate     Farmacie*1)     A     IF     300     85       Farmacie (în limba engleză)*1)     AP     IF     300     30       Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic     AP     IF     180     45          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     27.    UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAȚI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de   funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1        Facultatea de Inginerie        Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     40       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     60       Sisteme de producție digitale     AP     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Inginerie mecanică     A     IF     240     30       Inginerie mecanică (în limba engleză)     AP     IF     240     30       Științe   inginerești   aplicate     Inginerie medicală     AP     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     50            Știința materialelor     A     IF     240     60       Ingineria   materialelor     Informatică aplicată în ingineria materialelor     A     IF     240     60       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Amenajări hidrotehnice și protecția mediului     AP     IF     240     60       2     Facultatea de   Arhitectură   Navală     Arhitectură   navală     Arhitectură navală**)     A     IF     240     80       Sisteme și echipamente navale     A     IF     240     80       3     Facultatea de   Automatică,   Calculatoare,   Inginerie   Electrică și   Electronică     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     120       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     60       Electronică de putere și acționări electrice     A     IF     240     60       Inginerie electrică și calculatoare     A     IF     240     30       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     75       Rețele și software de telecomunicații     AP     IF     240     50       4     Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     50       Agricultură (la Buzău)     AP     IFR     240     60       Ingineria   mediului     Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice     A     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Ingineria și managementul resurselor tehnologice în construcții     A     IF     240     60       Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     AP     IF     240     60       Utilaje tehnologice pentru construcții     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     60       5     Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor     Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       Controlul și expertiza produselor alimentare (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     60       Ingineria produselor alimentare (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Tehnologie și control în alimentație publică     AP     IF     240     50       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Antreprenoriat în producția alimentară     AP     IF     240     60       Zootehnie     Piscicultură și acvacultură     A     IF     240     50       Biotehnologii     Biotehnologii pentru industria alimentară     A     IF     240     50                6                    Facultatea de Medicină și Farmacie                    Sănătate              Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     125       Farmacie*1)     A     IF     300     75       Medicină*1)     A     IF     360     125       Medicină (în limba engleză)*1)     AP     IF     360     45       Medicină (Enna - Italia)*1)     AP     IF     360     75       Medicină dentară*1)     A     IF     360     50       Tehnică dentară*1)     AP     IF     180     50       Moașe*1)     A     IF     240     40             7              Facultatea de   Științe și Mediu        Fizică     Fizică medicală     AP     IF     180     50       Chimie     Chimie     A     IF     180     50       Chimie farmaceutică     AP     IF     180     35       Matematică     Matematică informatică     A     IF     180     50       Știința   mediului     Știința mediului     A     IF     180     50                8                       Facultatea de   Litere                    Limbă și literatură           Limba și literatura română - Limba și literatura engleză     A     IF     180     100       Limba și literatura română - O limbă și literatură modernă (engleză)     A     ID     180     75       Limba și literatura română - Limba și literatura franceză     A     IF     180     50       Limba și literatura engleză - Limba și literatura franceză     A     IF     180     30       Limba și literatura engleză - Limba și literatura română     A     IF     180     50       Limba și literatura franceză - Limba și literatura română     A     IF     180     50       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză - franceză)     A     IF     180     50       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     60                   9                    Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie        Filosofie     Filosofie     A     IF     180     35       Istorie     Istorie     A     IF     180     70       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     35       Resurse umane     A     IF     180     100       Teologie     Teologie ortodoxă asistență socială     A     IF     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     50       Arte vizuale     Artă sacră     AP     IF     180     30          10        Facultatea de   Arte     Arte vizuale     Arte plastice (pictură)     A     IF     180     30       Muzică     Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     25       Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (actorie)     A     IF     240     25          11           Facultatea de   Economie și Administrarea   Afacerilor           Administrarea   afacerilor        Administrarea afacerilor (în limba engleză)     AP     IF     180     60       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Administrarea afacerilor în alimentația publică     A     IF     180     60       Cibernetică, statistică si informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     60       Contabilitate     Contabilitate si informatică de gestiune     A     IF     180     60       Economie si afaceri   internaționale     Afaceri internaționale     A     IF     180     60       Finanțe     Finanțe si bănci     A     IF     180     60       Management     Management     A     IF     180     90       Marketing     Marketing     A     IF     180     90       12     Facultatea de Drept si Științe Administrative     Drept     Drept     A     IF     240     150       Drept     A     IFR     240     90       Drept (la Buzău)     AP     IFR     240     60       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     75       13     Facultatea de Educație Fizică si Sport     Educație fizică si sport     Educație fizică si sportivă     A     IF     180     130       Educație fizică si sportivă (la Buzău)     AP     IF     180     50       Kinetoterapie     Kinetoterapie si motricitate specială     A     IF     180     75       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar si prescolar     A     IF     180     100       14     Facultatea   Transfrontalieră     Educație fizică si sport     Educație fizică si sportivă (la Chisinău)     AP     IF     180     50       Kinetoterapie     Kinetoterapie si motricitate specială (la Chisinău)     AP     IF     180     50       Limbi   moderne   aplicate     Traducere si interpretare (engleză; franceză) (la Chisinău)     AP     IF     180     50       Relații   internaționale si studii europene     Relații internaționale si studii europene (la Cahul)     A     IF     180     100       Relații internaționale si studii europene (la Chisinău)     AP     IF     180     75       Economie si afaceri   internaționale     Afaceri internaționale (la Cahul)     A     IF     180     60       Afaceri internaționale (la Chisinău)     AP     IF     180     50       Inginerie   mecanică     Sisteme si echipamente termice (la Cahul)     AP     IF     240     30       Inginerie   industrială     Sisteme de producție digitale (la Cahul)     AP     IF     240     60       Ingineria   produselor   alimentare     Ingineria produselor alimentare (la Cahul)     A     IF     240     60       Știința   mediului     Ecologie si protecția mediului (la Cahul)     AP     IF     180     20       Ecologie si protecția mediului (la Chisinău)     AP     IF     180     50          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.       **) Se școlarizează și la cererea Ministerului Apărării Naționale.     ...     28.    UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GHEORGHE ASACHI" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de   funcționare provizorie (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Automatică și Calculatoare     Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     180       Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     120       Tehnologia informației     A     IF     240     120       2     Facultatea de   Inginerie   Chimică și   Protecția   Mediului   „Cristofor   Simionescu”     Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     75       Inginerie   chimică     Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie     A     IF     240     30       Chimie alimentară și tehnologii biochimice     A     IF     240     30       Ingineria fabricației hârtiei     A     IF     240     30       Ingineria substanțelor anorganice și protecția mediului     A     IF     240     30       Inginerie biochimică     A     IF     240     30       Inginerie chimică     A     IF     240     45       Știința și ingineria polimerilor     A     IF     240     30       Inginerie și management     Inginerie economică în industria chimică și de materiale     A     IF     240     30       3     Facultatea de Construcții și Instalații     Inginerie civilă     Inginerie civilă (în limba engleză)     A     IF     240     240       Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     450       Căi ferate, drumuri și poduri     A     IF     240     120       Ingineria   instalațiilor     Instalații pentru construcții     A     IF     240     125       Inginerie și management     Inginerie și management în construcții     AP     IF     240     50       4     Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial     Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     90       Sisteme de producție digitale     A     IF     240     60       Ingineria sudării     A     IF     240     30       Informatică aplicată în inginerie industrială     AP     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Mecanică fină și nanotehnologii     A     IF     240     60       Mașini și sisteme hidraulice și pneumatice     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     90       5     Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației     Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     105       Microelectronică, optoelectronică și nanotehnologii     A     IF     240     105       Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     105       Tehnologii și sisteme de telecomunicații (în limba engleză)     A     IF     240     75       6     Facultatea de   Inginerie   Electrică,   Energetică și   Informatică   Aplicată     Inginerie   electrică     Electronică de putere și acționări electrice     A     IF     240     60       Sisteme electrice     A     IF     240     60       Instrumentație și achiziții de date     A     IF     240     60       Informatică aplicată în inginerie electrică     A     IF     240     60       Inginerie   energetică     Ingineria sistemelor electroenergetice     A     IF     240     90       Energetică și tehnologii informatice     AP     IF     240     90       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     50       7     Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului     Inginerie civilă     Amenajări și construcții hidrotehnice     A     IF     240     100       îmbunătățiri funciare și dezvoltare rurală     A     IF     240     150       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     100       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IF     240     60       8     Facultatea de Mecanică     Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     90       Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule     A     IF     240     50       Construcții de autovehicule     A     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Inginerie mecanică     A     IF     240     60       Sisteme și echipamente termice     A     IF     240     60       Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     A     IF     240     T5       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     T0       Robotică     A     IF     240     60       9     Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor     Ingineria   materialelor     Ingineria procesării materialelor     A     IF     240     60       Știința materialelor     A     IF     240     T5       Inginerie   industrială     Ingineria securității în industrie     A     IF     240     50       Inginerie   mecanică     Echipamente pentru procese industriale     A     IF     240     50       10     Facultatea de Design industrial și Managementul Afacerilor     Inginerie   industrială     Tehnologia și designul produselor textile     A     IF     240     60       Tehnologia tricotajelor și confecțiilor     A     IF     240     90       Tehnologia și designul confecțiilor din piele și înlocuitori     A     IF     240     40       Design industrial     A     IF     240     60       Design industrial (în limba engleză - Industrial Design)     AP     IF     240     50       Inginerie   chimică     Tehnologie chimică textilă     A     IF     240     40       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     S0       Ingineria și managementul afacerilor     AP     IF     240     60       11     Facultatea de Arhitectură ”G. M. Cantacuzino”     Arhitectură     Arhitectură*1)     A     IF     360     100          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     29.    UNIVERSITATEA PENTRU ȘTIINȚELE VIEȚII "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de   studii   transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                      1                          Facultatea de Agricultură                    Agronomie     Agricultură     A     IF     240     150       Agricultură     A     ID     240     75       Montanologie     A     IF     240     50       Exploatarea masinilor si instalațiilor pentru agricultură si industria alimentară     A     IF     240     75       Biologie     Biologie     A     IF     180     40       Ingineria   produselor   alimentare     Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     IF     240     100       Protecția consumatorului si a mediului     A     IF     240     75       Inginerie si management   în agricultură si dezvoltare rurală     Ingineria si managementul afacerilor agricole     A     IF     240     100       Ingineria si managementul afacerilor agricole     A     ID     240     75             2              Facultatea de   Horticultură           Horticultură        Horticultură     A     IF     240     125       Horticultură     A     ID     240     75       Peisagistică     A     IF     240     75       Biotehnologii     Biotehnologii agricole     AP     IF     240     50       Ingineria   mediului     Ingineria mediului     A     IF     240     60                 Ingineria   produselor   alimentare     Controlul si expertiza produselor alimentare     A     IF     240     90       3              Facultatea de Ingineria resurselor animale si alimentare           Inginerie si management în agricultură si dezvoltare rurală     Inginerie si management în alimentația publică si agroturism     A     IF     240     75          Zootehnie        Piscicultură si acvacultură     A     IF     240     50       Zootehnie     A     IF     240     100       Zootehnie     A     ID     240     50          4     Facultatea de   Medicină   Veterinară        Medicină   veterinară     Medicină veterinară*^     A     IF     360     180       Medicină veterinară (în limba   engleză)*1)     A     IF     360     70          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     30.    UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Biologie     Biologie     Biochimie     A     IF     180     100       Biologie     A     IF     180     175       Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului     A     IF     180     150       2     Facultatea de Chimie     Chimie     Biochimie tehnologică     A     IF     180     50       Chimie     A     IF     180     110       Chimie medicală     A     IF     180     75       Chimie medicală (la Bălți)     AP     IF     180     50       Chimie alimentară     AP     IF     180     50       3     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     300       Drept     A     IFR     240     150       4     Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     100       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     200       Economia comerțului, turismului și serviciilor (Bălți - Republica Moldova)     A     IF     180     100       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     150       Statistică și previziune economică     A     IF     180     75       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     250       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     150       Economie și afaceri   internaționale     Economie și afaceri internaționale     A     IF     180     200       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     250       Finanțe și bănci     A     ID     180     75       Finanțe și bănci (la Botoșani)     AP     ID     180     25       Management     Management     A     IF     180     200       Management     A     ID     180     175       Marketing     Marketing     A     IF     180     210       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     200       Administrație publică     A     ID     180     100       Administrație publică (la Botoșani)     AP     ID     180     25       5     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     100       Sport și performanță motrică     A     IF     180     50       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     75       Kinetoterapie și motricitate specială (la Chișinău - Republica Moldova)     AP     IF     180     50       6     Facultatea de Filosofie și Științe Social - Politice     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     315       Asistență socială     A     ID     180     75       Filosofie     Filosofie     A     IF     180     40       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     120       Sociologie     Resurse umane     A     IF     180     120       Sociologie     A     IF     180     100       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     130       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     100       7     Facultatea de Fizică     Fizică     Fizică     A     IF     180     40       Fizică (în limba engleză)     AP     IF     180     40       Fizică informatică     A     IF     180     40       Fizică medicală     A     IF     180     40       Științe   inginerești   aplicate     Fizică tehnologică     A     IF     240     30       Fizică tehnologică (Bălți - Republica Moldova)     A     IF     240     50       8     Facultatea de Geografie și Geologie     Geografie     Geografia turismului     A     IF     180     220       Geografia turismului (în limba franceză)     A     IF     180     30       Geografia turismului (în limba engleză)     AP     IF     180     60       Geografie     A     IF     180     150       Hidrologie și meteorologie     A     IF     180     60       Planificare teritorială     A     IF     180     60       Planificare teritorială (Focșani)     AP     IF     180     50       Geologie     Geochimie     A     IF     180     50       Inginerie   geologică     Inginerie geologică     A     IF     240     55       Inginerie geologică (Bălți - Republica Moldova)     AP     IF     240     30       Știința   mediului     Geografia mediului     A     IF     180     80       9     Facultatea de Informatică     Informatică     Informatică     A     IF     180     450       Informatică (în limba engleză)     A     IF     180     100       10     Facultatea de Istorie     Istorie     Istorie     A     IF     180     120       Istorie     A     ID     180     50       Istorie (la Focșani)     AP     ID     180     25       11        Facultatea de Litere        Limbă și literatură        Filologie clasică (Limba și literatura latină - limba și literatura greacă veche)     A     IF     180     40       Limbă și literatură română - Literatură universală și comparată     A     IF     180     50       Limba și literatura română - Limba și literatura latină     AP     IF     180     40       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/ germană/ rusă/ italiană/ spaniolă)     A     IF     180     250       Literatură universală și comparată - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/ germană/ italiană/ rusă/ spaniolă)     A     IF     180     50       Literatură universală și comparată - Limba și literatura română     AP     IF     180     50       Limbă și literatură modernă (engleză/franceză/ germană/ rusă/ italiană/ spaniolă) - Limbă și literatură română     A     IF     180     200       Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană/ rusă/italiană/spaniolă) - Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană/ rusă/italiană/spaniolă)     A     IF     180     400       Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/ germană/ italiană/ rusă/ spaniolă) - Literatură universală și comparată     A     IF     180     50       Limba și literatura modernă (engleză/franceză/ germană/ rusă/ italiană/ spaniolă) - Limba și literatura latină     AP     IF     180     50       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/ germană/ rusă/ italiană/ spaniolă) (la Focșani)     AP     IF     180     40       Limbi   moderne   aplicate     Traducere și interpretare (engleză; franceză; germană)     A     IF     180     100       Studii   culturale     Studii americane (în limba engleză)     A     IF     180     50       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     125       12     Facultatea de Matematică     Matematică     Matematică     A     IF     180     125       Matematică informatică     A     IF     180     150       13     Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     300       Psihologie     A     ID     180     100       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     120       Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     ID     180     60       Pedagogie     A     IF     180     125       Psihopedagogie specială     A     IF     180     70       14     Facultatea de   Teologie   Ortodoxă     Arte vizuale     Artă sacră     A     IF     180     45       Teologie     Teologie ortodoxă asistență socială     A     IF     180     50       Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     200       Teologie ortodoxă pastorală (la Chișinău - Republica Moldova)     AP     IF     240     50       15     Facultatea de Teologie Romano - Catolică     Teologie     Teologie romano-catolică asistență socială     A     IF     180     50       Teologie romano-catolică pastorală     A     IF     240     50        ...     31.    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Medicină     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     200       Medicină*1)     A     IF     360     550       Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     200       Medicină (în limba franceză)*1)     A     IF     360     150       Nutriție și dietetică     A     IF     180     50       2     Facultatea de   Medicină   Dentară     Sănătate     Medicină dentară*1)     A     IF     360     180       Medicină dentară (în limba engleză)*1)     A     IF     360     70       Medicină dentară (în limba franceză)*1)     A     IF     360     100       Tehnică Dentară     A     IF     180     80       Asistență de profilaxie stomatologică     AP     IF     180     30       3     Facultatea de Farmacie     Sănătate     Farmacie*1)     A     IF     300     220       Farmacie (în limba engleză)*1)     A     IF     300     50       Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic     AP     IF     180     70       4     Facultatea de   Bioinginerie   Medicală     Sănătate     Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     120       Balneofiziokinetoterapie și recuperare (în limba engleză)     A     IF     180     45       Științe   inginerești   aplicate     Bioinginerie     A     IF     240     90          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     32.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice     Muzică     Compoziție muzicală     A     IF     240     12       Dirijat     A     IF     240     7       Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     22       Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     50       Muzică religioasă     A     IF     180     15       Muzicologie     A     IF     240     5       Muzică     A     IF     180     22       2        Facultatea de Teatru        Teatru și artele spectacolului        Artele spectacolului (actorie, păpuși-marionete)     A     IF     240     35       Artele spectacolului (regie)     A     IF     240     10       Teatrologie (Management cultural)     A     IF     180     12       Teatrologie (Management cultural) (în limba engleză)     AP     IF     180     12       Artele spectacolului(coregrafie)     A     IF     240     15       3      Facultatea de Arte Vizuale și Design     Arte vizuale     Artă murală     A     IF     180     40       Arte plastice (fotografie- videoprocesarea computerizată a imaginii)     A     IF     180     30       Arte plastice (pictură)     A     IF     180     25       Arte plastice (sculptură)     A     IF     180     15       Arte plastice (grafică)     A     IF     180     50       Arte plastice (pictură) (în limba engleză)     AP     IF     180     20       Conservare si restaurare     A     IF     180     30       Design     A     IF     180     75       Istoria si teoria artei     A     IF     180     20       Modă - design vestimentar     A     IF     180     40       Arte textile - design textil     A     IF     180     14       Pedagogia artelor plastice si decorative     A     IF     180     20        ...     33.    UNIVERSITATEA DIN ORADEA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Arte     Arte vizuale     Arte decorative     A     IF     180     20       Arte plastice (Pictură)     A     IF     180     20       Design     A     IF     180     20       Modă - design vestimentar     A     IF     180     15       Arte plastice (Grafică)     A     IF     180     20       Muzică     Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     12       Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     15       Muzică     A     IF     180     20       2     Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură     Inginerie civilă     Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     75       Construcții pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizări     A     IF     240     60       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     60       Arhitectură     Arhitectură*1)     A     IF     360     40       3     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     150       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     40       4        Facultatea de Geografie, Turism și Sport        Geografie     Geografia turismului     A     IF     180     120       Geografia turismului (în limba engleză)     A     IF     180     50       Planificare teritorială     A     IF     180     50       Kinetoterapie        Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     90       Kinetoterapie și motricitate specială (în limba engleză)     A     IF     180     40       Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     75       5     Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     75       Tehnologia informației     A     IF     240     45       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     45       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     50       Electromecanică (la Beiuș)     A     IF     240     30       Sisteme electrice     A     IF     240     50       Inginerie electrică și calculatoare     AP     IF     240     50       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     60       Rețele și software de telecomunicații     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     50       6     Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial     Inginerie   energetică     Energetică industrială     A     IF     240     30       Energetică și tehnologii informatice     AP     IF     240     45       Ingineria sistemelor electroenergetice     A     IF     240     75       Inginerie   industrială     Ingineria sistemelor de energii regenerabile     A     IF     240     30       Tehnologia tricotajelor și confecțiilor     A     IF     240     50       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     50       T     Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică     Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     75       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     90       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     60       Inginerie economică în domeniul mecanic     A     ID     240     60       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     50       Robotică     A     IF     240     50       Robotică (în limba engleză)     AP     IF     240     50       8     Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării     Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     100       Relații internaționale și studii europene (în limba engleză)     A     IF     180     100       Studii de securitate     Studii de securitate     A     IF     180     100       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     75       Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     50       9     Facultatea de Litere     Limbă și literatură     Limba și literatura engleză - Limba și literatura modernă (franceză/germană)/Limba și literatura română     A     IF     180     100       Limba și literatura franceză - Limba și literatura modernă (engleză, germană) / Limba și literatura română     A     IF     180     50       Limba și literatura germană - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză)/Limba și literatura română     A     IF     180     25       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză/germană)     A     IF     180     50       10     Facultatea de Medicină și Farmacie     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     75       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     50       Nutriție și dietetică     A     IF     180     50       Farmacie*1)     A     IF     300     60       Medicină*1)     A     IF     360     150       Medicină dentară*1)     A     IF     360     90       Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     100       Radiologie și imagistică     A     IF     180     30       Tehnică Dentară     A     IF     180     35       11     Facultatea de   Protecția   Mediului     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     50       Horticultură     Horticultură     A     IF     240     50       Peisagistică     A     IF     240     30       Ingineria   mediului     Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice     A     IF     240     50       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     75       Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     IF     240     30       Inginerie   forestieră     Ingineria prelucrării lemnului     A     IF     240     30       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     90       Silvicultură     Exploatări forestiere     A     IF     240     40       Silvicultură     A     IF     240     75       Zootehnie     Zootehnie     A     IF     240     50       12     Facultatea de Informatică și Științe     Biologie     Biologie     A     IF     180     75       Chimie     Chimie     A     IF     180     40       Fizică     Fizică medicală     A     IF     180     50       Informatică     Informatică     A     IF     180     75       Matematică     Matematică     A     IF     180     50       13        Facultatea de   Științe   Economice        Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     50       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     50       Economie și afaceri   internaționale     Afaceri internaționale     A     IF     180     90       Afaceri internaționale (în limba engleză)     A     IF     180     30       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     90       Finanțe și bănci     A     ID     180     50       Management     Management     A     IF     180     90       Management     A     ID     180     50       Marketing     Marketing     A     IF     180     75       Marketing     A     ID     180     50       14     Facultatea de Științe Socio - Umane     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     100       Psihologie     Psihologie     A     IF     180     125       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     50       Resurse umane     A     IF     180     75       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     75       Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IFR     180     75       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba maghiara)     A     IF     180     25       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Beiuș)     A     IF     180     50       Psihopedagogie specială     A     IF     180     30       15     Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”     Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     50          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     34.    UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Mine     Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Inginerie civilă     Construcții miniere     A     IF     240     50       Inginerie   industrială     Ingineria securității în industrie     A     IF     240     50       Inginerie si management     Ingineria și managementul afacerilor (la Deva)     AP     IF     240     30       Mine, petrol si gaze     Inginerie minieră     A     IF     240     60       Topografie minieră     A     IF     240     50       2                          Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică                          Calculatoare si   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     60       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     50       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor si a traficului     A     IF     240     60       Inginerie     Electromecanică     A     IF     240     60       electrică     Electromecanică (la Horezu)     AP     IF     240     30       Inginerie   energetică     Energetică industrială     A     IF     240     50       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de masini     A     IF     240     40       Inginerie   mecanică     Echipamente pentru procese industriale     A     IF     240     60       Masini si echipamente miniere     A     IF     240     60       3     Facultatea de Științe Economice, Administrative   si Sociale           Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului si serviciilor     A     IF     180     60       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     75       Contabilitate     Contabilitate si informatică de gestiune     A     IF     180     60       Finanțe     Finanțe si bănci     A     IF     180     90       Management     Management     A     IF     180     60       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     50       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     50       Administrație publică (la Deva)     AP     IF     180     50        ...     35.    UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                1                       Facultatea de   Inginerie Mecanică și   Electrică              Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     60       Ingineria     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60       sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IFR     240     75       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Utilaje petroliere și petrochimice     A     IF     240     90       Ingineria designului de produs     AP     IF     240     60       Inginerie și   management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     60       Inginerie economică în domeniul mecanic     A     ID     240     60          2        Facultatea de Ingineria   Petrolului și Gazelor     Inginerie   geologică     Geologia resurselor petroliere     A     IF     240     50          Mine, petrol și gaze     Inginerie de petrol și gaze     A     IF     240     100       Inginerie de petrol și gaze     A     IFR     240     75       Transportul, depozitarea și distribuția hidrocarburilor     A     IF     240     50       3              Facultatea de Tehnologia   Petrolului și Petrochimie           Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     90            Controlul și securitatea produselor alimentare     AP     IF     240     50       Inginerie   chimică     Prelucrarea petrolului și petrochimie     A     IF     240     75       Prelucrarea petrolului și petrochimie (în limba engleză)     AP     IF     240     50                4                          Facultatea de   Științe   Economice                 Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Merceologie și managementul calității     A     IF     180     75       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     75       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     120       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     75       Management     Management     A     IF     180     90       Management     A     ID     180     75       Economie     Economie și comunicare economică în afaceri     AP     IF     180     90                5                    Facultatea de Litere și Științe           Informatică     Informatică     A     IF     180     75       Limbă și   literatură     Limba și literatura engleză - Limba și literatura franceză     A     IF     180     75       Limba și literatura română - Limba și literatura engleză     A     IF     180     150       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     60       Asistență managerială și administrativă     A     IF     180     50       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     80       Pedagogie     A     IF     180     50        ...     36.    UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de     Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     150       Teologie     Muzică     Muzică religioasă     A     IF     180     30          2           Facultatea de   Drept        Drept     Drept     A     IF     240     350       Drept     A     ID     240     150       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     100       Administrație publică     A     ID     180     100          3           Facultatea de Litere și Arte           Limbă și literatură        Limba și literatura chineză - Limba și literatura engleză     A     IF     180     40       Limba și literatura chineză - Limba și literatura modernă (germană/franceză) / Limba și literatura română     AP     IF     180     40       Limba și literatura engleză - Limba și literatura modernă (germană/franceză)/ Limba și literatura română     A     IF     180     75       Limba și literatura franceză - Limba și literatura modernă (engleză/germană) /Limba și literatura română     A     IF     180     30       Limba și literatura germană - Limba și literatura modernă (engleză/franceză) / Limba și literatura română     A     IF     180     60       Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/germană/franceză)     A     IF     180     120       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză, franceză, germană)     A     IF     180     100       Științe ale comunicării     Științe ale informării și documentării     A     IF     180     30       Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (Actorie)     A     IF     240     12       Artele spectacolului (Coregrafie)     A     IF     240     15       Teatrologie (management cultural)     A     IF     180     12       4     Facultatea de Științe Socio- Umane     Arte vizuale     Conservare și restaurare     A     IF     180     20       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     90       Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     60       Sociologie     Resurse umane     A     IF     180     100       Sociologie     A     IF     180     75       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     50       Jurnalism     A     IF     180     50       Studii de securitate     Studii de securitate     A     IF     180     75       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     50       Teologie     Teologie protestantă pastorală (în limba germană)     A     IF     240     20       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     75       Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     ID     180     75       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (în limba germană)     A     IF     180     35       Studiul   patrimoniului     Studiul patrimoniului și managementul bunurilor culturale     A     IF     180     30       5        Facultatea de Inginerie        Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     120       Tehnologia informației     A     IF     240     60       Ingineria   mediului     Ingineria si protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Ingineria   sistemelor     Ingineria sistemelor multimedia     A     IF     240     50       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor si a traficului     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     60       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     50       Inginerie   industrială     Sisteme de producție digitale     A     IF     240     60       Tehnologia construcțiilor de masini     A     IF     240     120       Tehnologia tricotajelor si confecțiilor     A     IF     240     50       Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     50       Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     90       Inginerie economică în domeniul mecanic     A     ID     240     75       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     60       Mecatronică (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Robotică     A     IF     240     60       Mine, petrol și gaze     Transportul, depozitarea si distribuția hidrocarburilor     A     IF     240     50       Transportul, depozitarea si distribuția hidrocarburilor     A     IFR     240     60       6     Facultatea de Științe     Biologie     Biologie     A     IF     180     60       Biologie (în limba engleză)     AP     IF     180     25       Educație fizică și sport     Educație fizică si sportivă     A     IF     180     60       Sport si performanță motrică     A     IF     180     50       Informatică     Informatică     A     IF     180     100       Matematică     Matematică informatică     A     IF     180     100       Știința   mediului     Ecologie si protecția mediului     A     IF     180     60       7     Facultatea de Medicină     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     80       Farmacie*1)     A     IF     300     60       Medicină*1)     A     IF     360     150       Medicină (în limba engleză)*1)     AP     IF     360     60       Medicină dentară*1)     A     IF     360     40       Tehnică Dentară     A     IF     180     30       Balneofiziokinetoterapie si recuperare     AP     IF     180     60       8        Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară si Protecția Mediului        Agronomie     Montanologie     A     IF     240     50       Montanologie     A     ID     240     50       Ingineria   mediului     Ingineria si protecția mediului în agricultură     A     IF     240     50       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul si expertiza produselor alimentare     A     IF     240     50       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     60       Ingineria produselor alimentare     A     ID     240     50       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     50                   9                                   Facultatea de   Științe   Economice                             Administrarea   afacerilor        Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     120       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     125       Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     60       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică (în limba engleză)     AP     IF     180     60       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     90       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     100       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     90       Finanțe și bănci     A     ID     180     125       Management     Management     A     IF     180     90       Management     A     ID     180     100       Marketing     Marketing     A     IF     180     60       Marketing     A     ID     180     100          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     37.    UNIVERSITATEA "ȘTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1     Facultatea de     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     90       Educație Fizică și Sport     Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     75             2           Facultatea de   Inginerie   Alimentară           Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     60       Protecția consumatorului și a mediului     A     IF     240     50       Științe   inginerești   aplicate     Științe gastronomice     AP     IF     240     50          3           Facultatea de Inginerie Electrică și Știința   Calculatoarelor        Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     150       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Sisteme electrice     A     IF     240     50       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     50       Rețele și software de telecomunicații     AP     IF     240     50       Inginerie   energetică     Managementul energiei     A     IF     240     50       Energetică și tehnologii informatice     AP     IF     240     60       Ingineria   autovehiculelor     Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule     AP     IF     240     50       Științe   inginerești   aplicate     Echipamente și sisteme medicale     AP     IF     240     60       4     Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică     Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     120       Inginerie   mecanică     Echipamente pentru procese industriale     A     IF     240     26       Inginerie mecanică     AP     IF     240     60       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     45       Robotică     AP     IF     240     45       Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     AP     IF     240     50       5     Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     75       Filosofie     Filosofie     A     IF     180     25       Geografie     Geografia turismului     A     IF     180     100       Geografia turismului     A     ID     180     30       Geografie     A     IF     180     60       Geografie     A     ID     180     30       Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     75       Sociologie     Resurse umane     AP     IF     180     50       6        Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării        Limbă și literatură        Limba și literatura engleză - Limba și literatura germană/ Limba și literatura română     A     IF     180     100       Limba și literatura engleză- Limba și literatură modernă (spaniolă/ italiană)     AP     IF     180     60       Limba și literatura franceză - Limba și literatură modernă (engleză/germană)     A     IF     180     70       Limba și literatura română - Limba și literatură modernă (franceză/germană/spaniolă/ italiană)     A     IF     180     130       Limba și literatura română - O limbă și literatură modernă (franceză, germană)     A     ID     180     50       Limba și literatura ucraineană - Limba și literatura modernă (franceză, engleză) / Limba și literatura română     A     IF     180     35       Limba și literatura franceză - Limba și literatura modernă (spaniolă/italiană)     A     IF     180     50       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     50       Media digitală     AP     IF     180     50       7     Facultatea de Silvicultură     Silvicultură     Silvicultură     A     IF     240     100       Silvicultură     A     ID     240     75       Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului     A     IF     180     50       8     Facultatea de Drept și Științe administrative     Drept     Drept     A     IF     240     110       Drept european și internațional     AP     IF     240     60       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     100       Administrație publică     A     ID     180     75       Poliție locală     A     IF     180     75       9     Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri     Matematică     Matematică informatică     AP     IF     180     50       Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     100       Administrarea afacerilor     A     ID     180     75       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     100       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     60       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     75       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     100       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     75       Economie     Economie generală și comunicare economică     A     IF     180     50       Economie și afaceri   internaționale     Afaceri internaționale     A     IF     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     75       Management     Management     A     IF     180     90       Științe   administrative     Asistență managerială și administrativă     A     IF     180     50       Asistență managerială și administrativă     A     ID     180     75       10     Facultatea de Științe ale Educației     Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     100       Psihologie     Psihologie     AP     IF     180     50       11     Facultatea de Medicină și Științe Biologice     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     AP     IF     240     60       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     60       Nutriție și dietetică     A     IF     180     60       Tehnică dentară     AP     IF     180     48       Biologie     Biologie     AP     IF     180     50       Biochimie     AP     IF     180     50          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     38.    UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIȘTE    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de   Științe   Economice     Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor (în limba engleză)     A     IF     180     60       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     75       Management     Management     A     IF     180     90       Management     A     ID     180     75       Marketing     Marketing     A     IF     180     90       2     Facultatea de Drept și Științe Administrative     Drept     Drept     A     IF     240     100       Drept     A     ID     240     100       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     50       3     Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare     Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     50       Limbă și literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura modernă (engleză/ franceză)     A     IF     180     70       4     Facultatea de Științe Umaniste     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     90       Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Geografie     Geografie     A     IF     180     90       Geografia turismului     A     IF     180     75       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     50       5     Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației     Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     80       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     70       6     Facultatea de Științe și Arte     Chimie     Chimie     A     IF     180     40       Fizică     Fizică     A     IF     180     40       Matematică     Matematică informatică     A     IF     180     50       Muzică     Muzică     A     IF     180     30       7     Facultatea de   Inginerie   Electrică,   Electronică și   Tehnologia   Informației     Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     45       Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     50       Inginerie   electrică     Electrotehnică     A     IF     240     40       Inginerie   energetică     Energetică industrială     A     IF     240     40             8           Facultatea de   Ingineria Materialelor și   Mecanică     Ingineria   materialelor     Știința materialelor     A     IF     240     50       Ingineria biomaterialelor     AP     IF     240     50       Inginerie   mecanică     Echipamente pentru procese industriale     A     IF     240     60       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     AP     IF     240     50          9           Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor        Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IF     240     110       Ingineria   produselor   alimentare     Tehnologia prelucrării produselor agricole     A     IF     240     60       Inginerie   chimică     Controlul și securitatea produselor alimentare     A     IF     240     60       Agronomie     Montanologie     A     IF     240     45          10           Facultatea de Științe și Inginerie (Alexandria)     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     75       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     50       Agronomie     Agricultură     A     IF     240     30       Ingineria   sistemelor     Ingineria sistemelor multimedia     A     IF     240     30        ...     39.    UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUȘI" DIN TÂRGU JIU    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                1                 Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică        Drept     Drept     A     IF     240     150       Drept     A     ID     240     50       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     50       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     50       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     50       Limbă și literatură     Limba și literatura engleză - Limba și literatura română     A     IF     180     60          2                 Facultatea de   Științe   Economice           Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     75       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     60       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     75       Management     Management     A     IF     180     75          3           Facultatea de Inginerie     Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     60       Inginerie   energetică     Managementul energiei     A     IF     240     50       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     50          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     40.    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE "GEORGE EMIL PALADE" DIN TÂRGU MUREȘ    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învăță   mânt     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină**)*1)     A     IF     360     300       Medicină (în limba maghiară)*1)     A     IF     360     150       Asistență medicală generală*1) (linia de studii română și linia de studii maghiară)     A     IF     240     140       Asistență medicală generală*1) (la Bistrița)     AP     IF     240     100       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     60       2     Facultatea de   Medicină   Dentară     Sănătate     Medicină dentară*1) (linia de studii română și linia de studii maghiară) ***)     A     IF     360     140       Medicină dentară (în limba engleză)*1)     AP     IF     360     30       Tehnică Dentară     A     IF     180     45       Tehnică dentară (la Bistrița)     AP     IF     180     30       13     Facultatea de Farmacie     Chimie     Chimie medicală     AP     IF     180     30       Chimie tehnologică     AP     IF     180     30       Sănătate     Farmacie*1) (linia de studii română și linia de studii maghiară)****)     A     IF     300     150       Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic     A     IF     180     50       Nutriție și dietetică     A     IF     180     60       Asistență de farmacie*1) (la Bistrița)     AP     IF     180     30       4     Facultatea de Medicină în Limba Engleză     Sănătate     Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     150       5     Filiala   UMFST-UMCH din HamburgGermania     Sănătate     Medicină (în limba engleză) (Hamburg-Germania) *1)     AP     IF     360     200                   6                          Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației              Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     60       Inginerie   energetică     Energetică și tehnologii informatice     AP     IF     240     60       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     60       Sisteme de producție digitale     AP     IF     240     60       Inginerie si management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     60       Științe   ingineresti   aplicate     Inginerie medicală     AP     IF     240     60       Informatică     Informatică     A     IF     180     75       Informatică (în limba maghiară)     AP     IF     180     30       Arhitectură     Arhitectură (în limba engleză)*1)     AP     IF     360     50                7                    Facultatea de Științe și Litere Petru Maior”              Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Limbă si literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura engleză     A     IF     180     100       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză; franceză; germană; italiană)     AP     IF     180     60       Științe ale     Comunicare și relații publice     A     IF     180     60       comunicării     Comunicare și media emergente     AP     IF     180     60       Studii de securitate     Studii de securitate     A     IF     180     50       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     60       Educație fizică si sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     60                8                                Facultatea de Economie și   Drept                    Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     60       Economia comerțului, turismului și serviciilor (în limba engleză)     AP     IF     180     50       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     90       Contabilitate și informatică de gestiune     AP     ID     180     75       Drept     Drept     A     IF     240     100       Drept     AP     ID     240     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     65       Management     Management     A     IF     180     75       Management     AP     ID     180     75       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     75          **) Se școlarizează și la cererea Ministerului Apărării Naționale.       ***) Linia de studii română-90 și linia de studii maghiară-50.       **** Linia de studii română-90 și linia de studii maghiară-60.       *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     41.    UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREȘ    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați                   1                       Facultatea de   Arte în Limba   Română           Muzică     Muzică     A     IF     180     12          Teatru și artele   spectacolului           Artele spectacolului   (Coregrafie)**)     A     IF     240     12       Artele spectacolului (Păpuși - Marionete)     A     IF     240     10       Teatrologie (Jurnalism teatral)     A     IF     180     12       Artele spectacolului (Actorie)     A     IF     240     12       Artele spectacolului (Regie) **)     A     IF     240     12       Arte vizuale     Scenografie și eveniment artistic**)     A     IF     180     12       Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media)     A     IF     180     12                2                    Facultatea de   Arte în Limba Maghiară              Muzică     Muzică (în limba maghiară)     A     IF     180     13       Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media), (în limba maghiară)     A     IF     180     12          Teatru și artele spectacolului           Artele spectacolului (Coregrafie), (în limba maghiară)**)     A     IF     240     12       Artele spectacolului (Păpuși - Marionete), (în limba maghiară)     A     IF     240     12       Teatrologie (Jurnalism teatral), (în limba maghiară)     A     IF     180     12       Artele spectacolului (Actorie), (în limba maghiară)     A     IF     240     12       Artele spectacolului (Regie), (în limba maghiară) **)     A     IF     240     10                 Arte vizuale     Scenografie și eveniment artistic (în limba maghiară) **)     A     IF     180     12          **) Se școlarizează alternativ în cadrul Facultății de Arte în Limba Română, respectiv în cadrul Facultății de Arte în Limba Maghiară. În anul univ. 2024-2025 se școlarizează astfel: în cadrul Facultății de Arte în Limba Română: Artele spectacolului (Regie), Artele spectacolului (Coregrafie); în cadrul Facultății de Arte în Limba Maghiară: Scenografie și eveniment artistic.     ...     42.    UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1           Facultatea de Automatică și Calculatoare        Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     240       Calculatoare (în limba engleză)     A     IF     240     90       Tehnologia informației     AP     IF     240     150       Informatică     Informatică     A     IF     180     125            Informatică     A     ID     180     125       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     275       2     Facultatea de   Inginerie   Chimică,   Biotehnologii și   Protecția   Mediului     Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în industrie     A     IF     240     60       Informatică aplicată în ingineria mediului     AP     IF     240     60       Inginerie   chimică     Chimia și ingineria substanțelor organice, petrochimie și carbochimie     A     IF     240     60       Ingineria substanțelor anorganice și protecția mediului     A     IF     240     60       Ingineria și informatica proceselor chimice și biochimice     AP     IF     240     60       Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       3     Facultatea de Construcții     Ingineria   instalațiilor     Instalații pentru construcții     A     IF     240     75       Inginerie civilă     Amenajări și construcții hidrotehnice     A     IF     240     50       Căi ferate, drumuri și poduri     A     IF     240     75       Construcții civile, industriale și agricole     A     IF     240     200       Inginerie civilă (în limba engleză)     A     IF     240     60       Inginerie civilă (în limba germană)     A     IF     240     50       Construcții pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizări     A     IF     240     60       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     60       4     Facultatea de Arhitectură și Urbanism     Arhitectură     Arhitectură*1)     A     IF     360     90       Mobilier și amenajări interioare     A     IF     180     60       5     Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii informaționale     Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Electronică aplicată     A     IF     240     150       Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     150       Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     ID     240     50       Tehnologii și sisteme de telecomunicații (în limba engleză)     A     IF     240     60       6     Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică     Inginerie   electrică     Electrotehnică     A     IF     240     110       Inginerie electrică și calculatoare     AP     IF     240     100       Inginerie   energetică     Ingineria sistemelor electroenergetice     A     IF     240     120       Energetică și tehnologii informatice     AP     IF     240     60       7     Facultatea de Management în Producție și Transporturi     Inginerie și management     Inginerie economică industrială     A     IF     240     50       Inginerie și management în construcții     A     IF     240     50       Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     60                      Inginerie economică în industria chimică și de materiale     A     IF     240     45       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     40       8     Facultatea de Mecanică     Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     120       Ingineria   materialelor     Știința materialelor     A     IF     240     45       Ingineria   transporturilor     Ingineria transporturilor și a traficului     A     IF     240     60       Inginerie   industrială     Ingineria sudării     A     IF     240     30       Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     100       Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IFR     240     60       Inginerie   mecanică     Inginerie mecanică     A     IF     240     100       Inginerie mecanică (în limba engleză)     AP     IF     240     30       Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     A     IF     240     30       Mașini și sisteme hidraulice și pneumatice     A     IF     240     50       Sisteme și echipamente termice     A     IF     240     30       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     60       Robotică     A     IF     240     60       Științe   inginerești   aplicate     Inginerie medicală     A     IF     240     45       9     Facultatea de Științe ale Comunicării     Limbi   moderne   aplicate     Traducere și interpretare (engleză; franceză/germană)     A     IF     180     60       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     75       Comunicare și relații publice     A     ID     180     75       10     Facultatea de Inginerie din Hunedoara     Ingineria   autovehiculelor     Autovehicule rutiere     A     IF     240     60       Inginerie   electrică     Inginerie electrică și calculatoare     A     IF     240     50       Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul mecanic     A     IF     240     30       Inginerie economică în industria chimică și de materiale     A     IF     240     30       Științe   inginerești   aplicate     Informatică industrială     A     IF     240     60       Ingineria   mediului     Ingineria valorificării deșeurilor     A     IF     240     30        ...     43.    UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII "REGELE MIHAI I" DIN TIMIȘOARA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Agricultură     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     100       Agricultură (în limba engleză)     A     IF     240     50       Agricultură     A     IFR     240     100       Protecția plantelor     A     IF     240     40       Biologie     Biologie     A     IF     180     60       Ingineria   mediului     Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IF     240     100       Ingineria și protecția mediului în agricultură     A     IFR     240     75       Ingineria și protecția mediului în agricultură (în limba franceză)     AP     IF     240     30       Inginerie   geodezică     Măsurători terestre și cadastru     A     IF     240     60       Inginerie   mecanică     Mașini și instalații pentru agricultură și industrie alimentară     A     IF     240     50       2     Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate     Biotehnologii     Inginerie genetică     A     IF     240     40       Horticultură     Horticultură     A     IF     240     75       Horticultură     A     IFR     240     50       Peisagistică     A     IF     240     50       Peisagistică (în limba engleză)     AP     IF     240     30       Silvicultură     Silvicultură     A     IF     240     100       Științe   inginerești   aplicate     Științe de laborator aplicate     AP     IF     240     30       3     Facultatea de Management și Turism Rural     Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Ingineria și managementul afacerilor agricole     A     IF     240     60       Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     60       Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     AP     IFR     240     75       Inginerie și management     Inginerie și management în industria turismului     A     IF     240     60       4     Facultatea de   Medicină   Veterinară     Medicină   veterinară     Medicină veterinară*1     A     IF     360     150       Medicină veterinară (în limba engleză)*1     A     IF     360     45       Medicină veterinară (în limba   franceză) *1)     AP     IF     360     45       5     Facultatea de   Inginerie   Alimentară     Ingineria   produselor   alimentare     Controlul și expertiza produselor alimentare     A     IF     240     60       Controlul și expertiza produselor alimentare (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     60       Ingineria produselor alimentare (în limba engleză)     AP     IF     240     50       Protecția consumatorului și a mediului     A     IF     240     60       6     Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere     Biotehnologii     Biotehnologii     AP     IF     240     60       Biotehnologii (în limba engleză)     AP     IF     240     60       Zootehnie     Zootehnie     A     IF     240     120       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Antreprenoriat în producția alimentară     AP     IF     240     60          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     44.    UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Arte și Design     Arte vizuale     Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)     A     IF     180     40       Arte plastice (Pictură)     A     IF     180     35       Arte plastice (Grafică)     A     IF     180     45       Arte plastice (Sculptură)     A     IF     180     20       Conservare și restaurare     A     IF     180     15       Design     A     IF     180     75       Modă - design vestimentar     A     IF     180     40       Arte decorative     A     IF     180     30       l     Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie     Biologie     Biochimie     A     IF     180     60       Biologie     A     IF     180     60       Chimie     Chimie     A     IF     180     50       Chimie medicală     A     IF     180     50       Geografie     Geografie     A     IF     180     50       Geografia turismului     A     IF     180     70       Planificare teritorială     A     IF     180     50       Științe aplicate     Științe aplicate în criminalistică     AP     IF     180     50       3     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     550       Drept     A     IFR     240     100       Drept european și internațional (bilingv română - engleză)     AP     IF     240     50       4        Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor        Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     125       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică economică     A     IF     180     150       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     200       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     100       Contabilitate și informatică de gestiune (în limba germană)     A     IF     180     50       Economie     Economie generală și comunicare economică     A     IF     180     75       Economie si afaceri   internaționale     Economie si afaceri internaționale     A     IF     180     100       Finanțe     Finanțe si bănci     A     IF     180     200       Finanțe si bănci     A     ID     180     75       Finanțe si bănci (în limba engleză)     A     IF     180     50       Management     Management     A     IF     180     250       Management     A     ID     180     100       Management (în limba franceză)     A     IF     180     50       Marketing     Marketing     A     IF     180     125       5     Facultatea de Educație Fizică si Sport     Educație fizică si sport     Educație fizică si sportivă     A     IF     180     75       Educație fizică si sportivă     A     IFR     180     75       Sport si performanță motrică     A     IF     180     50       Kinetoterapie     Kinetoterapie si motricitate specială     A     IF     180     75       6     Facultatea de Fizică     Fizică     Fizică     A     IF     180     35       Fizică informatică     A     IF     180     50       Fizică medicală     A     IF     180     50       7              Facultatea de Litere, Istorie si Teologie              Istorie     Istorie     A     IF     180     50       Limbă si literatură        Filologie clasică (Limba si literatura latină-Limba si literatura greacă veche)     A     IF     180     20       Limba si literatura română - Limba si literatura modernă (rusă/sârbă/japoneză)     AP     IF     180     25       Limba si literatura engleză - Limba si literatura modernă (rusă/sârbă/japoneză)     AP     IF     180     25       Limba si literatura engleză - Limba si literatura modernă (franceză/ germană/italiană/ spaniolă)/Limba si literatura latină/Limba si literatura română     A     IF     180     100       Limba si literatura franceză - Limba si literatura modernă (engleză/germană/italiană/spani olă)/Limba si literatura latină/Limba si literatura română     A     IF     180     35       Limba si literatura germană - Limba si literatura modernă (engleză/ franceză/ italiană/ spaniolă)/Limba si literatura latină/Limba si literatura română     A     IF     180     30       Limba si literatura română - Limba si literatura modernă (engleză/ franceză/germană/ italiană/spaniolă)/Limba si literatura latină     A     IF     180     150       Limba si literatura rusă - Limba si literatura modernă (engleză/franceză/germană/italia nă/spaniolă)/Limba si literatura latină/Limba si literatura română     A     IF     180     20       Limba și literatura sârbă - Limba și literatura modernă (engleză/franceză/germană/italia nă/spaniolă)/Limba și literatura latină/Limba și literatura română     A     IF     180     20       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (engleză; franceză; germană; spaniolă; rusă)     A     IF     180     125       Teologie     Teologie ortodoxă pastorală     A     IF     240     50                8                 Facultatea de Matematică și Informatică                 Informatică        Informatică     A     IF     180     300       Informatică     AP     ID     180     75       Informatică (în limba engleză)     A     IF     180     150                                  Inteligență artificială (în limba engleză)     AP     IF     180     100       Matematică     Matematică     A     IF     180     75       Matematică informatică     A     IF     180     125             9              Facultatea de   Muzică și Teatru           Muzică        Interpretare muzicală - canto     A     IF     240     15       Interpretare muzicală - instrumente     A     IF     240     25       Muzică     A     IF     180     18       Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (actorie)     A     IF     240     15       Artele spectacolului (actorie) (în limba germană)     A     IF     240     10                   10                          Facultatea de   Sociologie și   Psihologie              Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     100       Asistență socială     A     ID     180     100          Psihologie     Psihologie     A     IF     180     250       Psihologie - Științe cognitive (în limba engleză)     AP     IF     180     60       Sociologie     Resurse umane     A     IF     180     100       Sociologie     A     IF     180     100       Științe ale educației        Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     120       Pedagogie     A     IF     180     50       Psihopedagogie specială     A     IF     180     50                      11                             Facultatea de Științe Politice, Filosofie și   Științe ale   Comunicării              Filosofie     Filosofie     A     IF     180     30       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     100       Relații   internaționale   și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     100       Relații internaționale și studii europene (în limba germană)     A     IF     180     70             Științe ale   comunicării        Comunicare și relații publice     A     IF     180     100       Jurnalism     A     IF     180     80       Publicitate     A     IF     180     60       Științe ale informării și documentării     A     IF     180     25       Media digitală     AP     IF     180     100       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     100       Studii de securitate     Studii de securitate     AP     IF     180     60        ...     45.    UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "VICTOR BABES" DIN TIMIȘOARA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii ransferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină*1)     A     IF     360     525       Medicină (în limba engleză)*1)     A     IF     360     160       Medicină (în limba franceză)*1)     A     IF     360     60       2     Facultatea de   Medicină   Dentară     Sănătate     Medicină dentară*1)     A     IF     360     150       Medicină dentară (în limba engleză)*1)     A     IF     360     75       Tehnică Dentară     A     IF     180     70       Asistență de profilaxie stomatologică     AP     IF     180     40            Facultatea de Farmacie     Sănătate     Farmacie*1)     A     IF     300     130       Farmacie (în limba engleză) *1)     AP     IF     300     60       Farmacie (în limba franceză)*1     A     IF     300     60       Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic     AP     IF     180     40       4     Facultatea de   Asistență   Medicală     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     100       Asistență medicală generală (la Lugoj) *1)     A     IF     240     75       Asistență medicală generală (Deva) *1)     AP     IF     240     75       Balneofiziokinetoterapie și recuperare     A     IF     180     80       Nutriție și dietetică     A     IF     180     25          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     46.    ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ "FERDINAND I" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Comunicații și Sisteme Electronice pentru Apărare și Securitate     Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Echipamente și sisteme electronice militare     A     IF     240     50       Comunicații pentru apărare și securitate     A     IF     240     50       Echipamente și sisteme electronice militare, electronică - radioelectronică de aviație     A     IF     240     30       2     Facultatea de Sisteme Informatice și Securitate Cibernetică     Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională     A     IF     240     85       3     Facultatea de Sisteme Integrate de Armament, Geniu și Mecatronică        Inginerie civilă     Construcții și fortificații     A     IF     240     25       Drumuri, poduri și infrastructuri militare     A     IF     240     15       Inginerie   geodezică     Topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice     A     IF     240     25            Inginerie   genistică     Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri și mascare     A     IF     240     25       Inginerie de armament, rachete și muniții     Armament, aparatură artileristică și sisteme de conducere a focului     A     IF     240     25       Armament, rachete, muniții de aviație și sisteme de salvare     A     IF     240     30       Muniții, rachete, explozivi și pulberi     A     IF     240     15       Materiale energetice și apărare CBRN     A     IF     240     15       4     Facultatea de Aeronave și Autovehicule Militare     Inginerie   aerospațială     Aeronave și motoare de aviație     A     IF     240     50       Echipamente și instalații de aviație     A     IF     240     25       Ingineria   autovehiculelor     Blindate, automobile și tractoare     A     IF     240     50       Echipamente și sisteme de comandă și control pentru autovehicule     A     IF     240     50        ...     47.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A) / Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Comandă și Stat Major     Științe militare, informații și ordine publică     Conducere interarme - forțe aeriene     A     IF     180     25       Conducere interarme - forțe terestre     A     IF     180     25       Logistică     A     IF     180     75       2     Facultatea de Securitate și Apărare     Științe militare, informații și ordine publică     Securitate și apărare     A     IF     180     75       Comunicare publică și interculturală în domeniul securității și apărării     A     IF     180     50       Sisteme informaționale     A     IF     180     60        ...     48.    ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII "MIHAI VITEAZUL" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Informații     Științe militare, informații și ordine publică     Operațiuni de intelligence     AP     IF     180     75       2     Facultatea de Studii de Intelligence     Științe militare, informații și ordine publică     Studii de securitate și informații     A     IF     180     75        ...     49.    ACADEMIA DE POLIȚIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Poliție     Drept     Drept     A     IF     240     250       Drept     A     ID     240     100       Științe militare, informații și ordine publică     Ordine și siguranță publică     A     IF     180     490       Ordine și siguranță publică     A     IFR     180     50       2     Facultatea de Pompieri     Ingineria   instalațiilor     Instalații pentru construcții - pompieri     A     IF     240     50        ...     50.    ACADEMIA FORȚELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAȘOV    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de   studii   transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Management Aeronautic     Științe militare, informații și ordine publică     Management în aviație     A     IF     180     60       Managementul traficului aerian     A     IF     180     60       Management aeronautic     AP     IF     240     60       2     Facultatea de Sisteme de Securitate Aeriană     Științe militare, informații și ordine publică     Managementul sistemelor de rachete și artilerie antiaeriene     A     IF     180     60       Managementul sistemelor de supraveghere aeriană     A     IF     180     60        ...     51.    ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANȚA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Inginerie Marină     Inginerie   electrică     Electromecanică     A     IF     240     60       Inginerie marină și navigație     Electromecanică navală     A     IF     240     120       Navigație, hidrografie și echipamente navale     A     IF     240     90       Navigație, hidrografie și echipamente navale (în limba engleză)     AP     IF     240     30       2     Facultatea de Navigație și Management Naval     Inginerie și management     Inginerie și management naval și portuar     A     IF     240     60       Inginerie marină și navigație     Navigație și transport maritim și fluvial     A     IF     240     120        ...     52.    ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare   (A)/   Autorizare   de   funcționare   provizorie   (AP)     Forma   de   învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Management Militar     Științe militare, informații și ordine publică     Managementul organizației     A     IF     180     200       Managementul sistemelor tehnice de artilerie     AP     IF     240     60       Managementul sistemelor tehnice de tancuri și auto     AP     IF     240     60       Managementul sistemelor tehnice de geniu     AP     IF     240     60       Managementul sistemelor tehnice de apărare C.B.R.N.     AP     IF     240     30       Inginerie și management     Inginerie și management în domeniul comunicațiilor militare     A     IF     240     90       2     Facultatea de Științe Militare     Științe militare, informații și ordine publică     Leadership militar     A     IF     240     150       3     Facultatea de Științe   Economice si Administrative     Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     50       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Științe militare, informații si ordine publică     Management economico - financiar     A     IF     240     50       Managementul sistemelor speciale de protecție și pază     AP     IF     240     30          *A - Pentru specializarea/programul de studiu unde nu este menționată, în paranteză, locația, respectiv limba de predare, aceasta se desfășoară în locația instituției de învățământ superior/facultății, în limba română.     ...         
				 + 
			  Anexa nr. 3                          Structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate,                   domeniile de studii universitare de licență și specializările/programele                   de studii acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice                       de desfășurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare                              program de studii universitare, formă de învățământ și limbă de predare,                              precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați                                         în anul universitar 2024 - 2025      1.    UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Științe Juridice si Administrative „Momcilo Luburici”     Drept     Drept     A     IF     240     250       Științe   administrative     Administrație   publică     A     IF     180     100       2     Facultatea de Business     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului si serviciilor     A     IF     180     180       Marketing     Marketing     A     IF     180     90       3     Facultatea de Limbi si   Literaturi Străine     Limbă si literatură     Limba si literatura engleză - Limba si literatura modernă (germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă)     A     IF     180     50       Limba si literatura română - Limba si literatura modernă (engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă, japoneză, rusă, chineză, turcă)     A     IF     180     50       4     Facultatea de Științe ale Educației     Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar si prescolar     A     IF     180     125       5     Facultatea de Drept din Cluj- Napoca     Drept     Drept     A     IF     240     150       6     Facultatea de Științe   Economice din Cluj-Napoca     Contabilitate     Contabilitate si informatică de gestiune     A     IF     180     75        ...     2.    UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     450       Drept     A     ID     240     125       2     Facultatea de   Științe   Economice     Administrarea   afacerilor     Administrarea   afacerilor     A     IF     180     90       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     60       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     100       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     60       Finanțe și bănci     A     ID     180     75       3     Facultatea de Psihologie     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     200       Psihologie     A     ID     180     100       4     Facultatea de Informatică     Informatică     Informatică     A     IF     180     100       Informatică     A     ID     180     125       5     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină*1)     A     IF     360     150       Medicină (în limba engleză) *1)     AP     IF     360     45       Asistență medicală   generală*1)     A     IF     240     65       6     Facultatea de Medicină Dentară     Sănătate     Medicină dentară*1)     A     IF     360     130       Medicină dentară (în limba engleză) *1)     AP     IF     360     45       Tehnică Dentară     A     IF     180     25       7     Facultatea de Științele Educației, Comunicare și Relații   Internaționale     Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     90       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     75       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     AP     IF     180     50       8     Facultatea de Farmacie     Sănătate     Farmacie*1)     A     IF     300     40       9     Facultatea de Drept și Științe Economice - Târgu Jiu     Drept     Drept     A     IF     240     150       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       10     Facultatea de Asistență Medicală - Târgu Jiu     Sănătate     Asistență medicală   generală*1)     A     IF     240     60          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     3.    UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     450       Drept     A     ID     240     175       Drept european și internațional     A     IF     240     200       2     Facultatea de Economie și Administrarea afacerilor     Administrarea   afacerilor     Administrarea   afacerilor     A     IF     180     120       Administrarea   afacerilor     A     ID     180     50       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     50       3     Facultatea de Relații   internaționale și Administrație     Științe   administrative     Administrație   publică     A     IF     180     150       Administrație   publică     A     ID     180     75        ...     4.    UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     300       Drept     A     IFR     240     75       2     Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     90       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IFR     180     75       3     Facultatea de   Informatică   Managerială     Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică   economică     A     IF     180     240       Informatică economică (în limba engleză)     A     IF     180     75       4     Facultatea de ManagementMarketing     Management     Management     A     IF     180     180       Management     A     IFR     180     75       Marketing     Marketing     A     IF     180     120       Marketing     A     IFR     180     75       5     Facultatea de   Afaceri   Internaționale     Economie și afaceri   internaționale     Afaceri   internaționale     A     IF     180     150       Afaceri   internaționale     A     IFR     180     75       Afaceri   internaționale (în limba engleză)     A     IF     180     90       Economie și afaceri internaționale     A     IF     180     150       6     Facultatea de Finanțe și Contabilitate     Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     60       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       7     Facultatea de Educație Fizică, Sport și Kinetoterapie     Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     60       Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     60        ...     5.    UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1        Facultatea de   Științe Exacte și Inginerești     Fizică     Fizică     A     IF     180     30       Informatică     Informatică     A     IF     180     30       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     50          2           Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii        Geografie     Geografie     A     IF     180     35       Limbă și literatură     Limba și literatura română - O limbă și literatură modernă (engleză, japoneză)     A     IF     180     50       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     75       3     Facultatea de   Științe Juridice     Drept     Drept     A     IF     240     70       Drept     AP     ID     240     75       4     Facultatea de Jurnalism     Științe ale comunicării     Jurnalism     A     IF     180     60       5     Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     125                6                                   Facultatea de   Științe   Economice                       Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     60       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     50          Contabilitate        Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune     A     ID     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Satu Mare)     AP     IF     180     50       Economie și afaceri   internaționale     Afaceri   internaționale     A     IF     180     60       Afaceri   internaționale     A     ID     180     50       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     60       Finanțe și bănci     A     ID     180     50       Management     Management     A     IF     180     100       Management     A     ID     180     75       7     Facultatea de Arte     Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Regie de film și TV, Imagine de film și TV)      A     IF     180     100       Teatru și artele   spectacolului     Artele spectacolului (actorie)     A     IF     240     30        ...     6.    UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     150       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     150       2     Facultatea de Inginerie și Informatică     Informatică     Informatică     A     IF     180     100       3     Facultatea de   Medicină   Veterinară     Medicină   veterinară     Medicină veterinară*1)     A     IF     360     50       4     Facultatea de Psihologie și Științele Educației     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     180       Psihologie     A     IFR     180     125       Psihologie     A     ID     180     75       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     90       5     Facultatea de Psihologie și Științele   Educației, Brașov     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100       Științe ale educației     Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     75       ó     Facultatea de   Științe   Economice     Marketing     Marketing (în limba engleză)     AP     IF     180     100       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     120       Management     Management     A     IF     180     120       Management     AP     IFR     180     75       Management     A     ID     180     75       7     Facultatea de Științe Economice, Câmpulung     Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     90       8     Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice, Brașov     Management     Management     A     IF     180     100       Drept     Drept     A     IF     240     100                   9                    Facultatea de Științe Juridice, Economice si Administrative, Craiova           Contabilitate     Contabilitate si informatică de gestiune     A     IF     180     100       Management     Management     A     IF     180     75          Drept        Drept     A     IF     240     150       Drept     A     IFR     240     100       Drept     AP     ID     240     75          Științe   administrative        Administrație   publică     A     IF     180     90       Administrație   publică     A     IFR     180     50       Administrație   publică     AP     ID     180     50       Poliție locală     AP     IF     180     50          10        Facultatea de   Științe Juridice si Științe   Economice,   Constanța        Management     Management     A     IF     180     100       Management (în limba engleză)     AP     IF     180     60       Drept     Drept     A     IF     240     150          11        Facultatea de   Științe Juridice si Științe   Administrative     Drept     Drept     A     IF     240     180       Drept     A     IFR     240     150       Științe   administrative     Administrație   publică     A     IF     180     75          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     7.    UNIVERSITATEA BIOTERRA" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Management Agroturistic     Inginerie si management în agricultură si dezvoltare rurală     Inginerie si management în alimentația publică si agroturism     A     IF     240     75       Inginerie si management în alimentația publică si agroturism     A     IFR     240     150                2                 Facultatea de Drept                 Drept        Drept**)     A     IF     240     150       Drept     A     IFR     240     75       Drept (la Buzău)**)     AP     IF     240     60       Drept european si internațional**)     AP     IF     240     50       Drept european si internațional (în limba engleză)**)     AP     IF     240     70       3     Facultatea de Controlul si Expertiza Produselor Alimentare     Ingineria   produselor   alimentare     Controlul si expertiza produselor alimentare     A     IF     240     90       Controlul si expertiza produselor alimentare     A     IFR     240     100       4     Facultatea de Management Agroturistic din Buzău     Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     50       5     Facultatea de Asistență Medicală Generală     Sănătate     Asistență medicală generală*1)**)     AP     IF     240     75       Asistență medicală generală*1) (în limba   engleză) **)     AP     IF     240     75       Asistență medicală generală*1) (la Buzău)**)     AP     IF     240     50       6     Facultatea de Informatică     Informatică     Informatică   aplicată**)     AP     IF     180     60       Informatică aplicată (în limba engleză)**)     AP     IF     180     120       Informatică aplicată(la Buzău)**)     AP     IF     180     60          **) Specializări evaluate de către Agenția de Acreditare în Domeniul Sănătății și Științelor Sociale din Germania AHPGS.     ...     8.    UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     200       Drept     A     IFR     240     150       2     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     100       Kinetoterapie     Kinetoterapie și motricitate specială     A     IF     180     100       3     Facultatea de Management Financiar     Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     90       Finanțe și bănci     A     IFR     180     90       4     Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului     Știința   mediului     Ecologie și protecția mediului     A     IF     180     150       Ecologie și protecția mediului     A     IFR     180     50       5     Facultatea de Psihologie     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     80       Psihologie     A     IFR     180     50       6     Facultatea de   Științele   Comunicării     Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     100       Comunicare și relații publice     A     IFR     180     50        ...     9.    UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1        Facultatea de   Științe   Economice        Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică   economică     AP     IF     180     30       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Management     Management     AP     IF     180     75       2     Facultatea de Administrație Publică     Științe   administrative     Administrație   publică     A     IF     180     50        ...     10.    UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Finanțe și Contabilitate     Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     90       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     90       2     Facultatea de ManagementMarketing     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     120       Management     Management     A     IF     180     180       Marketing     Marketing     A     IF     180     150        ...     11.    INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Teologie     Teologie     Teologie baptistă pastorală     A     IF     240     25       Teologie baptistă pastorală     A     ID     240     50        ...     12.    INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de   Teologie   Penticostală     Teologie     Teologie penticostală pastorală     A     IF     240     50        ...     13.    INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI - Învățământ universitar - ciclul II    Domeniul de master     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Administrarea afacerilor     Administrarea afacerilor- Executive MBA     A     IF     120     75       Administrarea afacerilor - Master of Business Administration     A     IF     120        ...     14.    UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIȘ" DIN ARAD    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Științe Juridice     Drept     Drept     A     IF     240     100       Drept (la Baia Mare)     AP     IF     240     50       Științe   administrative     Poliție locală     AP     IF     180     50       2     Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie     Administrarea   afacerilor     Administrarea   afacerilor**)     A     IF     180     50       Administrarea afacerilor (în limba engleză) **)     A     IF     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor (la   Sebiș)**)     A     IF     180     50       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Baia Mare)     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune (la Satu Mare) **)     A     IF     180     100       Marketing     Marketing     A     IF     180     30       Marketing (la Baia Mare)     A     IF     180     25       Marketing (la Marghita)     A     IF     180     50       Marketing (la Satu Mare)     A     IF     180     60       Marketing (la Zalău)     A     IF     180     30       Informatică     Informatică     A     IF     180     50       Silvicultură     Silvicultură     A     IF     240     40       3     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină*1) **)     A     IF     360     100       Medicină (în limba engleză) *1) **     A     IF     360     90       Medicină (în limba   franceză)*1) **)     A     IF     360     60       Asistență medicală generală *1) **)     AP     IF     240     60       Balneofiziokinetoter apie și recuperare**)     A     IF     180     60       Biologie     Biologie**)     A     IF     180     50       4     Facultatea de Stomatologie     Sănătate     Medicină dentară*1) **     A     IF     360     100       Tehnică Dentară**)     A     IF     180     30       5     Facultatea de Farmacie     Sănătate     Farmacie*1) **)     A     IF     300     75       Nutriție și dietetică**)     A     IF     180     45                   6                          Facultatea de Științe Socio- Umane și Educație Fizică și Sport              Limbă și literatură     Limba și literatura chineză - Limba și literatura engleză     AP     IF     180     30       Limbi   moderne   aplicate     Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză și germană)     A     IF     180     50       Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     50       Psihologie     Psihologie*^     A     IF     180     50          Științe ale educației        Pedagogia învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Satu Mare)     A     IF     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Baia Mare)     A     IF     180     50       Pedagogia învățământului primar și preșcolar (la Zalău)     AP     IF     180     50       Studii de securitate     Studii de securitate     AP     IF     180     30          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.   **) Specializări evaluate de către Agenția de Acreditare în Domeniul Sănătății și Științelor Sociale din Germania AHPGS.      ...     15.    UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1           Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     60       Management     Management     A     IF     180     60       Drept     Drept     A     IF     240     90       Științe   administrative     Administrație   publică     A     IF     180     90        ...     16.    UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA     Specializările/Programele de studii universitare de licență din structura instituției de învățământ superior intră în lichidare începând cu anul universitar 2016 - 2017.     ...     17.    UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1     Facultatea de   Științe   Economice        Management     Management     A     IF     180     100       Management     A     IFR     180     60       2     Facultatea de   Drept     Drept     Drept     A     IF     240     80       Drept     A     IFR     240     90       3     Facultatea de Educație Fizică și Sport     Educație fizică și sport     Educație fizică și sportivă     A     IF     180     90        ...     18.    INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Teologie     Teologie     Teologie protestantă pastorală (în limba maghiară) Ω)     A     IF     240     50      Ω) A funcționat și înainte de 1989.     ...     19.    UNIVERSITATEA "SAPIENTIA" DIN CLUJ-NAPOCA *epsilon)    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1              Facultatea de   Științe și Arte              Cinematografie și media     Cinematografie, fotografie, media (Regie de film și TV, Imagine de film și TV, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media)     A     IF     180     25       Teatru și artele spectacolului     Artele spectacolului (Coregrafie)     AP     IF     240     15       Drept     Drept     A     IF     240     40       Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     40       Știința   mediului     Știința mediului     A     IF     180     25          2                                            Facultatea de Științe Economice, Socio-Umane și   Inginerești din Miercurea Ciuc                                      Ingineria   produselor   alimentare     Ingineria produselor alimentare     A     IF     240     40       Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală     Inginerie și management în alimentația publică și agroturism     A     IF     240     30       Ingineria   mediului     Informatică aplicată în ingineria mediului     AP     IF     240     25       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     25       Resurse umane     A     IF     180     25       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     50       Biotehnologii     Inginerie genetică     A     IF     240     25       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică   economică     A     IF     180     30       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Economie        Economie   agroalimentară     A     IF     180     30       Economie generală     A     IF     180     30       Limbă și   literatură     Limba și literatura română - Limba și literatura engleză £)     A     IF     180     30       Literatură universală și comparată - Limba și literatura engleză     A     IF     180     30       Marketing     Marketing     A     IF     180     30                      3                                   Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste din Târgu Mureș                 Calculatoare și   tehnologia   informației     Calculatoare     A     IF     240     50       Horticultură     Horticultură     A     IF     240     50       Peisagistică     A     IF     240     40       Informatică     Informatică     A     IF     180     75       Ingineria   sistemelor     Automatică și informatică aplicată     A     IF     240     45       Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale     Tehnologii și sisteme de telecomunicații     A     IF     240     50       Inginerie   industrială     Tehnologia construcțiilor de mașini     A     IF     240     50       Limbi   moderne   aplicate     Traducere și interpretare (engleză; germană)     A     IF     180     50       Mecatronică și robotică     Mecatronică     A     IF     240     50       Științe   administrative     Servicii și politici de sănătate publică (Public Health)     A     IF     180     50       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     50          4     Facultatea de   Științe ale Vieții   și Sport din Sfântu Gheorghe     Agronomie     Agricultură     A     IF     240     30       Silvicultură     Silvicultură     AP     IF     240     30       Educație fizică și sport     Sport și performanță motrică     AP     IF     180     25          *epsilon) Activitatea didactică la specializările instituției se desfășoară în limba maghiară, mai puțin la specializarea Limba și literatura română - Limba și literatura engleză care se desfășoară în limba română - engleză.     ...     20.    UNIVERSITATEA "ANDREI ȘAGUNA" DIN CONSTANȚA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Științe   Economice și Administrative     Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     150       Management     Management     A     IF     180     200       Științe   administrative     Administrație   publică     A     IF     180     75       2     Facultatea de   Psihologie,   Știinte   comportamentale și juridice     Drept     Drept     A     IF     240     75       Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100        ...     21.    UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAȚI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     200       Drept     A     IFR     240     90       Drept     A     ID     240     100       2     Facultatea de Științe   Economice și   Administrarea   Afacerilor     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     50       Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     ID     180     50       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune     A     IFR     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     50       3     Facultatea de Științe   Comportamentale și Aplicate     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     50       Informatică     Informatică     AP     IF     180     30       Asistență   socială     Asistență socială     AP     IF     180     50       4     Facultatea de Comunicare și Relații   Internaționale     Relații   internaționale și studii europene     Relații internaționale și studii europene     A     IF     180     50       Relații internaționale și studii europene     A     ID     180     50       Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     75       Comunicare și relații publice     A     ID     180     75       Media digitală     AP     IF     180     50        ...     22.    UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAȘI     Specializările/Programele de studii universitare de licență din structura instituției de învățământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014 - 2015.     ...     23.    UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept,   Economie Științe Politice și Administrative     Drept     Drept     A     IF     240     100       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     30       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     30       Informatică     Informatică     AP     IF     180     30       Marketing     Marketing     A     IF     180     25       Științe politice     Științe politice     A     IF     180     60       2     Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     100       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     125        ...     24.    UNIVERSITATEA "APOLLONIA" DIN IAȘI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Medicină     Sănătate     Asistență medicală generală*1)     A     IF     240     40       Balneofiziokinetoter apie și recuperare     A     IF     180     20       Medicină Dentară     AP     IF     360     50       Tehnică Dentară     A     IF     180     25       2     Facultatea de Științe ale comunicării     Științe ale comunicării     Comunicare și relații publice     A     IF     180     25       Jurnalism     A     IF     180     25          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.     ...     25.    UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept     A     IF     240     50       2     Facultatea de   Științe   Economice     Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     90        ...     26.    UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1        Facultatea de   Științe   Economice     Contabilitate     Contabilitate si informatică de gestiune     A     IF     180     100       Management     Management     A     IF     180     60          2     Facultatea de   Științe Juridice și Administrative     Drept     Drept     A     IF     240     75       Științe   administrative     Poliție locală     A     IF     180     80       Administrație   publică     AP     IF     180     90        ...     27.    UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați          1                 Facultatea de Teologie                    Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     40       Limbă si literatură     Limba si literatura română - Limba si literatura engleză     A     IF     180     20       Muzică     Muzică     A     IF     180     20       Teologie     Teologie baptistă pastorală     A     IF     240     40          2     Facultatea de Management        Management     Management     A     IF     180     40       Cibernetică, statistică si informatică economică     Informatică   economică     A     IF     180     40        ...     28.    UNIVERSITATEA CREȘTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA *epsilon)    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați             1                       Facultatea de   Litere și Arte                             Limbă și literatură                 Limba si literatura engleză     A     IF     180     40       Limba si literatura engleză - Limba si literatura germană     A     IF     180     35       Limba si literatura maghiară - Limba si literatura engleză     A     IF     180     35       Limba si literatura germană     A     IF     180     35       Limba si literatura maghiară     A     IF     180     30       Arte vizuale     Arte plastice (grafică)     A     IF     180     35       Muzică     Muzică     A     IF     180     20       Interpretare muzicală - canto     AP     IF     180     10       2     Facultatea de Științe   Economice și Sociale     Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     50       Sociologie     Sociologie     A     IF     180     35       Științe ale educației     Pedagogia   învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     35       Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     60       Cibernetică, statistică și informatică economică     Informatică   economică     AP     IF     180     30       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     50       Management     Management     A     IF     180     50          *epsilon) Activitatea didactică la specializările instituției se desfășoară în limba maghiară.     ...     29.    UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEȘTI    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Științe Economice și Juridice     Management     Management     A     IF     180     60       Management     A     IFR     180     60       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     60       Drept     Drept     A     IF     240     100       4     Facultatea de Management, Marketing în Afaceri   Economice din Brăila     Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     30       Management     Management     A     IF     180     30       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     30       5     Facultatea de Management, Marketing în Afaceri   Economice din   Râmnicu   Vâlcea     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și serviciilor     A     IF     180     30       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     60       Management     Management     A     IF     180     60       Științe   administrative     Administrație publică     A     IF     180     60        ...     30.    UNIVERSITATEA "ROMÂNO-GERMANĂ" DIN SIBIU - Specializările/Programele de studii universitare de licență din structura instituției de învățământ superior a intrat în lichidare începând cu anul universitar 2020 - 2021   ...     31.    UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREȘ    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Drept     Drept     Drept**)     A     IF     240     200       2     Facultatea de   Științe   Economice     Administrarea   afacerilor     Economia comerțului, turismului și   serviciilor**)     A     IF     180     120       Economia comerțului, turismului și serviciilor (în limba engleză)     AP     IF     180     100       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     AP     IF     180     150       Finanțe     Finanțe și bănci**)     A     IF     180     100       3     Facultatea de Psihologie     Psihologie     Psihologie**)     A     IF     180     100       4     Facultatea de Geografie     Geografie     Geografia   turismului**)     A     IF     180     100       5     Facultatea de Medicină     Sănătate     Medicină dentară*1)**)     AP     IF     360     72       Asistență de   profilaxie   stomatologică**)     AP     IF     180     60       Sănătate     Balneofiziokinetote- rapie și recuperare**)     AP     IF     180     40          *1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.       **) Specializări evaluate de către Agenția de Acreditare în Domeniul Sănătății și Științelor Sociale din Germania AHPGS.     ...     32.    UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIȘOARA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de   Științe   Economice     Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     50       Contabilitate și informatică de gestiune     A     IFR     180     100       2     Facultatea de Calculatoare și Informatică Aplicată     Informatică     Informatică     A     IF     180     50       3     Facultatea de Drept și Administrație Publică     Drept     Drept     A     IF     240     100       4     Facultatea de Psihologie     Psihologie     Psihologie     A     IF     180     75        ...     33.    UNIVERSITATEA ADVENTUS DIN CERNICA    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de Teologie si Științe Sociale     Științe ale educației     Pedagogia   învățământului primar și preșcolar     A     IF     180     30       Asistență   socială     Asistență socială     A     IF     180     30       Teologie      Teologie adeventistă pastorală     A     IF     240     30        ...     34.    INSTITUTUL TEOLOGIC CREȘTIN DUPĂ EVANGHELIE "TIMOTHEUS" DIN BUCUREȘTI - înființat prin Legea nr. 67/2021*)    Nr.   crt.     Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       1     Facultatea de   Teologie   Pastorală     Teologie     Teologie creștină după evanghelie pastorală     A     IF     240     50          *) INSTITUTUL TEOLOGIC CREȘTIN DUPA EVANGHELIE "TIMOTHEUS" DIN BUCUREȘTI este monitorizat în baza Ordinului Ministrului Educației nr. 3857/2021 privind aprobarea Metodologiei de monitorizare specială a Institutului Teologic Creștin după Evanghelie "Timotheus" din București       *A - Pentru specializarea/programul de studiu unde nu este menționată, în paranteză, locația, respectiv limba de predare, aceasta se desfășoară în locația instituției de învățământ superior/facultății, în limba română.     ...         
				 + 
			  Anexa nr. 4                                     Specializările/programele de studii acreditate sau autorizate                               să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular                                autorizate să funcționeze provizoriu, locațiile geografice de desfășurare,                                numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare,                                    formă de învățământ și limbă de predare, precum și numărul maxim de studenți                                           care pot fi școlarizați în anul universitar 2024 - 2025      1.    FUNDAȚIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANȚA    Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Administrarea   afacerilor     Administrarea afacerilor     A     IF     180     100       Economia comerțului, turismului, serviciilor     A     IF     180     75       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     75        ...     2.    FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT "IOAN SLAVICI" - UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIȘOARA    Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Finanțe     Finanțe și bănci     A     IF     180     100       Contabilitate     Contabilitate și informatică de gestiune     A     IF     180     75       Calculatoare și   tehnologia   informației     Tehnologia informației     A     IF     240     75          *A - Pentru specializarea/programul de studiu unde nu este menționată, în paranteză, locația, respectiv limba de predare, aceasta se desfășoară în locația instituției de învățământ superior/facultății, în limba română.     ...         
				 + 
			  Anexa nr. 5                                Specializări/Programe de studii universitare care intră                          în lichidare începând cu anul universitar 2024 - 2025      1.    UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI    Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de   studii universitare de licență   (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Facultatea de Inginerie Electrică     Inginerie și management     Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic     A     IF     240     0       Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice     Inginerie   mecanică     Sisteme de transport operațional     AP     IF     240     0        ...     2.    UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA    Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției     Inginerie și management     Inginerie economică industrială (în limba engleză)     A     IF     240     0        ...     3.    UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU    Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Facultatea de Inginerie     Inginerie   industrială     Inginerie industrială (în limba engleză)     AP     IF     240     0        ...     4.    UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA    Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie     Geografie     Cartografie     AP     IF     180     0       Facultatea de Matematică și Informatică     Informatică     Informatică aplicată     A     IF     180     0        ...     5.    UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIȘ" DIN ARAD    Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Facultatea de Științe Socio- Umane și Educație Fizică și Sport     Istorie     Istorie     A     IF     180     0       Relații   internaționale și studii europene     Relații   internaționale și studii europene (la Satu mare)     AP     IF     180     0        ...     6.    UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREȘTI    Facultatea     Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii     Istorie     Istorie     A     IF     180     0        ...     7.    ȘCOALA NORMALĂ SUPERIOARĂ - BUCUREȘTI (S.N.S.B.)    Domeniul de studii universitare de masterat     Programul de studii universitare de master (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Biologie     Chimie biologică     A     IF     120     0       Matematică     Analiză și modelare prin ecuații diferențiale și stocastice     A     IF     120     0       Logică și specificații formale     A     IF     120     0       Structuri fundamentale cu aplicații în algebră, geometrie și topologie     A     IF     120     0        ...     8.    FUNDAȚIA "ȘTEFAN LUPAȘCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAȘI    Domeniul de licență     Specializarea/ Programul de studii universitare de licență (locația geografică de desfășurare și limba de predare)*A     Acreditare (A)/ Autorizare de funcționare provizorie   (AP)     Forma de învățământ     Număr de credite de studii transferabile     Număr maxim de studenți care pot fi școlarizați       Științe administrative     Administrație publică     A     IF     180     0       Management     Management     A     IF     180     0        ...        *A - Pentru specializarea/programul de studiu unde nu este menționată, în paranteză, locația, respectiv limba de predare, aceasta se desfășoară în locația instituției de învățământ superior/facultății, în limba română.                                        -----  

Preluat: 2026-09-24T11:24:03.802866+00:00 · SHA256: c76062838c6e0581b83b475737ceca0eaf6821356afe76c6e3bd239a63e8aff8