Legislație națională
HOTĂRÂRE · 595 · 2024
HOTĂRÂRE nr. 595 din 30 mai 2024 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil, revocarea dreptului de administrare al Parohiei "Sfânta Maria - Herăstrău" din Bucureşti, sectorul 1, asupra acestui bun şi darea lui în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a parohiei
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 283829
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 595 din 30 mai 2024 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil, revocarea dreptului de administrare al Parohiei "Sfânta Maria - Herăstrău" din București, sectorul 1, asupra acestui bun și darea lui în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte și în folosința gratuită a parohiei EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 532 din 7 iunie 2024 Având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , al art. 288 alin. (1) , art. 297 alin. (1) lit. a) și d) , art. 299 , art. 300 alin. (1) și al art. 349 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 861 alin. (3) , art. 867 alin. (1) , art. 868 alin. (1) , art. 869 și art. 874 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată , Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 . + Articolul 2 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se revocă dreptul de administrare al Parohiei „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1, asupra imobilului prevăzut la art. 1 . + Articolul 3 Se aprobă darea în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte a imobilului identificat potrivit anexei nr. 1 . + Articolul 4 (1) Se aprobă darea în folosința gratuită a Parohiei „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1, a imobilului având destinația de cimitir și datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 , pentru o perioadă de 49 de ani, în vederea realizării activităților specifice din domeniul vieții religioase. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul 5 Parohia „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1, are următoarele obligații: a) să păstreze destinația imobilului, prevăzută la art. 4 , pe toată perioada dării în folosință gratuită, fiindu-i interzis să transmită folosința bunului, oneros sau cu titlu gratuit unei alte persoane; ... b) să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui; ... c) să permită accesul reprezentanților Secretariatului de Stat pentru Culte pentru efectuarea controlului asupra imobilului prevăzut la art. 1 ; ... d) să informeze Secretariatul de Stat pentru Culte cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică, precum și la existența unor cauze sau iminența producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării imobilului prevăzut la art. 1 ; ... e) la încetarea folosinței gratuite, să restituie imobilul prevăzut la art. 1 , liber de orice sarcini; ... f) să prezinte anual Secretariatului de Stat pentru Culte rapoarte privind activitatea de utilitate publică desfășurată, gradul de implementare la nivelul colectivității, precum și prognoze și strategii pentru perioada următoare. ... + Articolul 6 Fondurile necesare pentru suportarea costurilor privind utilitățile și lucrările de întreținere a imobilului prevăzut la art. 1 , care se dă în folosință gratuită, sunt asigurate de Parohia „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1. + Articolul 7 (1) Dreptul de folosință gratuită al Parohiei „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1, asupra imobilului primit potrivit art. 4 încetează, iar bunul este restituit Secretariatului de Stat pentru Culte prin ajungerea la termen. (2) În situația în care se constată că imobilul nu este folosit potrivit destinației sau când interesul public legitim o impune, Secretariatul de Stat pentru Culte va solicita încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului de către Parohia „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1. + Articolul 8 În cazul nerespectării de către Parohia „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1, a obligațiilor prevăzute la art. 5 și 6 , sunt incidente dispozițiile art. 352 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 9 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și reprezentanții Parohiei „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. + Articolul 10 Secretariatul de Stat pentru Culte își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 , cu modificările și completărilor ulterioare. + Articolul 11 Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu Secretariatul de Stat pentru Culte, Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 30 mai 2024. Nr. 595. + Anexa nr. 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și care se dă în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte Nr. crt. Nr. MF Codul de clasificare Denumirea imobilului Caracteristicile tehnice Adresa imobilului Valoarea de inventar (lei) Persoana juridică la care se dă în administrare imobilul 1. Se va atribui un nr. MF. 8.29.08 Imobil (Teren) Teren Suprafață teren = 11.614 mp; C.F. nr. 281847 București, sectorul 1 Țara România, municipiul București, Str. Cantonului nr. 18, sectorul 1 22.927.430 Secretariatul de Stat pentru Culte, București, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2 CUI 26429279 + Anexa nr. 2 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și care se dă în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte și în folosința Parohiei „Sfânta Maria - Herăstrău“ din București, sectorul 1 Nr. MF Codul de clasificare Denumirea imobilului Adresa imobilului Caracteristicile tehnice Valoarea de inventar (lei) Persoana juridică care are în administrare imobilul Persoana juridică la care se dă în folosința gratuită imobilul Se va atribui un nr. MF. 8.29.08 Imobil (Teren) Țara România, municipiul București, Str. Cantonului nr. 18, sectorul 1 Teren Suprafață teren = 11.614 mp; C.F. nr. 281847 București, sectorul 1 22.927.430 Secretariatul de Stat pentru Culte, București, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2 CUI 26429279 Parohia „Sfânta Maria -Herăstrău“ București, str. Trifești nr. 3A, sectorul 1 CUI 16540511 ------
Preluat: 2026-09-24T15:05:41.630765+00:00 · SHA256: 3a37701e82b72bdc7316ed2f2e7393814d5f5aea63f317463e643522d8322e38