Legislație națională
HOTĂRÂRE · 707 · 2024
HOTĂRÂRE nr. 707 din 28 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 284668
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 707 din 28 iunie 2024 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 28 iunie 2024 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul I Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 25 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 3 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, lit. c^1), cu următorul cuprins: c^1) asigură îndeplinirea condiției favorizante orizontale Mecanisme eficace de monitorizare a pieței achizițiilor publice, precum și monitorizarea acesteia pe toată durata perioadei de programare financiară, în acord cu angajamentele asumate prin Acordul de parteneriat și programele 2021-2027. ... ... 2. La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 4 (1) ANAP are structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al președintelui ANAP, denumit în continuare președinte, se pot înființa direcții, servicii, compartimente, programe și colective temporare și se stabilesc numărul de posturi, numărul posturilor de conducere și numărul posturilor de execuție, în condițiile legii. ... 3. La articolul 4, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Numărul maxim de posturi al ANAP este de 363, exclusiv demnitarul și cabinetul acestuia. ... 4. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre. ... + Articolul II Aplicarea procedurilor legale privind reorganizarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice se realizează cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, în condițiile legii. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Iuliana Feclistov Ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 28 iunie 2024. Nr. 707. + ANEXĂ*) *) Anexa este reprodusă în facsimil. (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 ) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice -----
Preluat: 2026-09-24T17:11:29.718385+00:00 · SHA256: c6f4f062aec55ca8e9ec404c86c1b190ea5639a0fa5a770bfadadba9ec896d15