Legislație națională
ORDIN · 3779 · 2024
ORDIN nr. 3.779 din 18 iulie 2024 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.420/2022 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizaţii reprezentând măsuri în domeniul protecţiei sociale şi pentru unele venituri obţinute din străinătate, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală · ID sursă 286249
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 3.779 din 18 iulie 2024 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.420/2022 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare EMITENT AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 735 din 26 iulie 2024 Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu completări prin Legea nr. 391/2023 , ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650 din 15 decembrie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f^2)], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv“], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a^1)], pct. 14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii“ din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a din capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii“], pct. 16 [cu referire la art. 157^3], pct. 17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii“ din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a din capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii“], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f^2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157^3 și alin. (7^1)] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f^2)] și ale art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 și pct. 19] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și ale art. 107 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și Avizul conform al Ministerului Finanțelor nr. 741.870 din data de 15.07.2024, în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: + Articolul I Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.420/2022 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 12 decembrie 2022, se modifică după cum urmează: 1. La anexa nr. 1, la capitolul I „Dispoziții generale“ punctul 1 litera A, litera f) se abrogă. ... 2. La anexa nr. 1, la capitolul I „Dispoziții generale“ punctul 1, litera B se modifică și va avea următorul cuprins: B. nu au declarat în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice contribuția de asigurări sociale și/sau contribuția de asigurări sociale de sănătate și/sau impozitul pe venit aferente indemnizațiilor și/sau veniturilor din străinătate încasate, menționate la situațiile de la lit. A.a)-e). ... ... 3. La anexa nr. 1, la capitolul III „Procedura de stabilire din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate și venituri din pensii din străinătate“, secțiunea a 3-a „Procedura de stabilire din oficiu a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care obțin venituri din pensii din străinătate“ se abrogă. ... 4. Anexa nr. 2 „Notificare privind nedeclararea obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate“ se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezentul ordin. ... 5. Anexa nr. 3 „Referat privind estimarea bazei de calcul în cazul stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate pentru anul .......“ se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezentul ordin. ... 6. Anexa nr. 4 „Decizie privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate pentru anul .......“ se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3 la prezentul ordin. ... + Articolul II Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul III Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și unitățile subordonate vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. + Articolul IV Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru București, 18 iulie 2024. Nr. 3.779. + Anexa nr. 1 (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 2.420/2022 ) Sigla DGRFP Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ........... Unitatea fiscală ............................................ Către ................................................... Str. ........................................ nr. ..., bl. ..., sc. ...., et. ......, ap. ...., județul/sectorul ......................, localitatea ..................., codul poștal ............... Nr. de înregistrare ............................ Data .........../............./........................ Codul de identificare fiscală.............. NOTIFICARE privind nedeclararea obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate Stimată/e doamnă/domn, vă aducem la cunoștință că, potrivit evidențelor noastre, ați încasat venituri reprezentând: [ ] indemnizația/indemnizațiile prevăzută/e la art. .............................. din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. ...........................; [ ] venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate potrivit art. 139^1 și art. 157^2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare, aveți obligația declarării contribuției de asigurări sociale/contribuției de asigurări sociale de sănătate și/sau impozitului pe venit în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada ............................... . Neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege se sancționează cu amendă contravențională, prevăzută la art. 336 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. Nedepunerea declarației, în termen de 15 zile de la primirea prezentei notificări, atrage după sine stabilirea din oficiu a obligației de plată, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. Totodată, vă rugăm să vă prezentați la sediul unității fiscale, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei notificări, în vederea audierii, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. Pentru informații suplimentare în legătură cu această notificare, persoana care poate fi contactată este doamna/domnul ................................................................., la sediul nostru sau la numărul de telefon ........................., între orele.....-..... . În speranța că veți da curs solicitării noastre, vă mulțumim. În situația în care ați îndeplinit obligațiile declarative, vă rugăm să nu dați curs prezentei. Conducătorul unității fiscale, Numele și prenumele ……………….. Șeful compartimentului, Numele și prenumele ……………. Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 + Anexa nr. 2 (Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2.420/2022 ) Sigla DGRFP Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ........... Unitatea fiscală ............................................ Nr. de înregistrare ....................... Data ........../.........../............... REFERAT privind estimarea bazei de calcul în cazul stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate pentru anul ......... În temeiul art. 107 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a nedeclarării obligațiilor fiscale reprezentând contribuție de asigurări sociale (CAS) și/sau contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) și/sau impozit pe venit pentru anul ............ de către contribuabilul ..................................................................., s-au constatat următoarele: A. Prezentarea situației contribuabilului 1. Datele de identificare a contribuabilului Numele și prenume .................................................................................................. Codul numeric personal/Numărul de identificare fiscală ....................................... Domiciliul .......................................................................................................... ... 2. Natura venitului pentru care se realizează stabilirea din oficiu: [ ] 2.1. indemnizație încasată potrivit art. XV alin. (1) , (1^1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020 , cu modificările ulterioare; [ ] 2.2. indemnizație încasată potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020 , cu modificările și completările ulterioare; [ ] 2.3. indemnizație încasată potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată prin Legea nr. 102/2022 ; [ ] 2.4. indemnizație încasată potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 280/2022 ; [ ] 2.5. venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate potrivit art. 139^1 și art. 157^2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare. ... ... B. Estimarea bazei de impozitare B.1. Pentru indemnizațiile de la pct. 2.1-2.4*), baza lunară de calcul estimată se stabilește din oficiu având în vedere nedeclararea CAS/CASS/impozitului pe venit, după cum urmează: Nr. crt. Luna Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate Venitul bază de calcul al impozitului 1. Ianuarie 2. Februarie 3. Martie 4. Aprilie 5. Mai 6. Iunie 7. Iulie 8. August 9. Septembrie 10. Octombrie 11. Noiembrie 12. Decembrie *) Se generează câte un tabel pentru fiecare indemnizație de la pct. 2.1-2.4. Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 ... B.2. Potrivit art. 139^1 , art. 146 alin. (12) , art. 147^1 , art. 157^2 , art. 168 alin. (11) și art. 169^1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile de la pct. 2.5, baza anuală de calcul estimată se stabilește din oficiu având în vedere nedeclararea CAS și/sau CASS și nedepunerea declarației de impunere, după cum urmează: Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate Referatul se arhivează la dosarul contribuabilului. ... ... Aprobat Conducătorul unității fiscale, Numele și prenumele …………………….. Data ……………. Avizat Șeful compartimentului de specialitate, Numele și prenumele …………………………………. Data ………………………. Întocmit Funcția ………………….. Numele și prenumele ……………………………… Data ………………. Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 + Anexa nr. 3 (Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 2.420/2022 ) Sigla DGRFP Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice ………. Unitatea fiscală ........ 672 Nr. de înregistrare ……… Data ………/…./…… DECIZIE privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate, pentru anul ................ Către: Numele: …………………………… Prenumele: …………………….. Domiciliul fiscal: localitatea ………………., str. ………………………….. nr. ……., bl. …., sc. ….., et. …., ap. ………, județul/sectorul …………………………… Codul de identificare fiscală: ……………………………………………………….. În baza art. 107 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, a art. 139^1 , art. 146 alin. (12) , art. 147^1 , art. 157^2 , art. 168 alin. (11) și art. 169^1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, a art. XV alin. (1) , (1^1) , (4), (5), (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020 , cu modificările ulterioare, a art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020 , cu modificările și completările ulterioare, a art. 6 alin. (1) lit. a) și b) , alin. (3) , alin. (5) lit. a) , alin. (6) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată prin Legea nr. 102/2022 , a art. 6 alin. (1) lit. a) și b) și art. 7 alin. (1) , alin. (3) lit. a) , alin. (4) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 280/2022 , după cum urmează: I. Date privind veniturile realizate 1.1. [ ] indemnizație încasată potrivit art. XV alin. (1) , (1^1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 59/2020 , cu modificările ulterioare; ... 1.2. [ ] indemnizație încasată potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 282/2020 , cu modificările și completările ulterioare; ... 1.3. [ ] indemnizație încasată potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2021 , aprobată prin Legea nr. 102/2022 ; ... 1.4. [ ] indemnizație încasată potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2022 , aprobată prin Legea nr. 280/2022 ; ... 1.5. [ ] venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate. ... Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 . ... II. Stabilirea obligațiilor de plată cu titlu de contribuție de asigurări sociale, contribuție de asigurări sociale de sănătate și/sau impozit pe venit pentru indemnizația prevăzută la pct. ...: -lei- Denumire indicator Contribuția de asigurări sociale (CAS) Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) Impozit pe venit Decizie anterioară Decizie curentă Decizie anterioară Decizie curentă Decizie anterioară Decizie curentă 1. Total CAS datorată (anexa la prezenta decizie) x x x x 2. Total CASS datorată (anexa la prezenta decizie) x x x x 3. Total impozit pe venit (anexa la prezenta decizie) x x x x ... III. Stabilirea obligațiilor de plată cu titlu de contribuție de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate pentru venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate: -lei- Denumire indicator Decizie anterioară Decizie curentă 1. Bază de calcul CAS 2. Bază de calcul CASS 3. CAS 4. CASS Obligația de plată reprezentând contribuția de asigurări sociale (pct. II rd. 1; pct. III rd. 3) în sumă de .......... lei, contribuția de asigurări sociale de sănătate (pct. II rd. 2; pct. III rd. 4) în sumă de .............lei, impozit pe venit (pct. II rd. 3) în sumă de ..........lei se plătește astfel: – dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; ... – dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare. ... Pentru obligațiile principale stabilite se vor calcula obligații fiscale accesorii, conform legii. Decizia de impunere din oficiu reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plată, conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 45 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 268 , 270 și 272 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal emitent. Depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, potrivit legii, pentru obligațiile stabilite din oficiu, în termen de 60 de zile de la data comunicării prezentei decizii, conduce la anularea deciziei de impunere din oficiu. Date necesare efectuării plății contribuției de asigurări sociale, a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a impozitului pe venit Obligații de plată CAS CASS Impozit Beneficiar Cod de identificare fiscală beneficiar Contul de venituri bugetare corespunzător obligației de plată Codul IBAN aferent contului de venituri bugetare Explicații Suma (lei) Informații privind modalitățile de plată a obligațiilor datorate Achitarea sumelor datorate poate fi efectuată prin una dintre următoarele modalități: – în numerar, la unitatea Trezoreriei Statului .................................; ... – prin mandat poștal, la subunitățile poștale ale Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A.; ... – prin intermediul cardurilor bancare, prin POS-urile instalate la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, sau în sistem online prin intermediul Sistemului național electronic de plăți, disponibil la adresa de internet www.ghiseul.ro; ... – prin virament, utilizând ordinul de plată, din contul propriu deschis la o instituție de credit din România (bancă), inclusiv cel emis prin sisteme de plată electronică de tip „internet banking“; ... – prin virament*), în numerar la ghișeele instituțiilor de credit sau la terminalele de plată instalate de acestea**), utilizând contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor. Nomenclatorul conturilor de venituri bugetare/disponibilități în care pot fi achitate sume prin intermediul contului tranzitoriu de către persoanele fizice se regăsește pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro. ... Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 Aprobat Funcția ………….. Numele și prenumele ……… Data …./…./….. Verificat Funcția ………. Numele și prenumele …….. Data …./…./…. Întocmit Funcția …………………. Numele și prenumele …….. Data …../…../…… Am primit un exemplar Semnătura contribuabilului …….. Data …../…../….. sau numărul și data confirmării de primire …….. ... *) Plata în contul tranzitoriu prin virament se efectuează fără perceperea de comisioane și este disponibilă numai pentru clienții instituțiilor de credit cu care Ministerul Finanțelor are încheiate convenții. **) Plata în numerar la ghișeele instituțiilor de credit sau la terminalele de plată instalate de acestea este disponibilă pentru orice persoană fizică în situația în care instituțiile de credit cu care Ministerul Finanțelor are încheiate convenții optează pentru oferirea acestor servicii. Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 + ANEXĂ la decizie CNP/NIF SITUAȚIE privind stabilirea obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru indemnizația prevăzută la secțiunea I pct ........*), pentru anul ............ Luna Indemnizația brută încasată (lei) Contribuția de asigurări sociale (CAS) (lei) Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) (lei) Venitul bază de calcul al impozitului (lei) Impozit pe venit (lei) 1 2 3 4 5 = col. 2 – col. 3 – col. 4 6 = col. 5 x 10% 1. Ianuarie 2. Februarie 3. Martie 4. Aprilie 5. Mai 6. Iunie 7. Iulie 8. August 9. Septembrie 10. Octombrie 11. Noiembrie 12. Decembrie TOTAL *) Se generează câte un tabel pentru fiecare tip de indemnizație de la pct. 1.1-1.4 din secțiunea I din decizie. Prezenta anexă face parte integrantă din formularul 672 „Decizie privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecției sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate“. ------
Preluat: 2026-09-24T17:56:41.251649+00:00 · SHA256: a945d5a681be1f6886239e898c30de0a8e4b3914cc15d621894ed8e9e4f45031