Legislație națională
HOTĂRÂRE · 923 · 2024
HOTĂRÂRE nr. 923 din 1 august 2024 privind suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului pe anul 2024 cu suma de 11.643 mii lei, credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru majorarea capitalului social al Societăţii Băiţa - S.A. în vederea realizării unei investiţii necesare activităţii de exploatare şi prelucrare a dolomitei din zăcământul Băiţa-Bihor
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Guvernul · ID sursă 286449
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 923 din 1 august 2024 privind suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pe anul 2024 cu suma de 11.643 mii lei, credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru majorarea capitalului social al Societății Băița - S.A. în vederea realizării unei investiții necesare activității de exploatare și prelucrare a dolomitei din zăcământul Băița-Bihor EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 1 august 2024 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată , și al art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNIC (1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pe anul 2024 cu suma de 11.643 mii lei, credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, la capitolul 82.01 „Industria extractivă, prelucrătoare și construcții“, titlul 72 „Active financiare“, articolul 72.01 „Active financiare“, alineatul 72.01.01 „Participarea la capitalul social al societăților comerciale“, în vederea majorării capitalului social al Societății Băița - S.A. pentru realizarea unei investiții necesare activității de exploatare și prelucrare a dolomitei din zăcământul Băița-Bihor. (2) Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de ordonator principal de credite, răspunde de modul de utilizare a sumei alocate potrivit prevederilor alin. (1) , în conformitate cu dispozițiile legale. (3) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la sfârșitul anului 2024. (4) Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pe anul 2024. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș București, 1 august 2024. Nr. 923. -----
Preluat: 2026-09-24T18:04:11.000658+00:00 · SHA256: 7fd035618d3144ed3de364d646df7079e324ee81bb484864ad4c4e1d2830ab94