Legislație națională
LEGE · 270 · 2024
LEGE nr. 270 din 1 noiembrie 2024 pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetăţenilor români decedaţi în străinătate, precum şi pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 290267
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
LEGE nr. 270 din 1 noiembrie 2024 pentru suportarea de către statul român a cheltuielilor ocazionate de repatrierea cetățenilor români decedați în străinătate, precum și pentru abrogarea lit. b) a alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1099 din 4 noiembrie 2024 Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul 1 Statul român suportă cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați în străinătate, la cererea familiei, în limita a 5000 euro pentru fiecare persoană decedată. + Articolul 2 Anual, în bugetul Ministerului Afacerilor Externe, se alocă aceste sume pentru plata cheltuielilor de repatriere. + Articolul 3 Normele metodologice de punere în aplicare a prezentei legi se stabilesc prin ordin comun al ministrului afacerilor externe și al ministrului finanțelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. + Articolul 4 La articolul 15 alineatul (1) din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, litera b) se abrogă. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VASILE-DANIEL SUCIU PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE-IONEL CIUCĂ București, 1 noiembrie 2024. Nr. 270. -----
Preluat: 2026-09-30T09:52:42.454924+00:00 · SHA256: d78b88bfde7c4c0a6ec613d0eed73a60203c70af0184a6acaedd6bcff9aeede1