Legislație națională
ORDIN · 89 · 2024
ORDIN nr. 89 din 17 decembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuţie în sectorul gazelor naturale
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei · ID sursă 292843
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
ORDIN nr. 89 din 17 decembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale EMITENT AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1295 din 20 decembrie 2024 Având în vedere dispozițiile art. 179 alin. (4) - (6) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012 , cu modificările și completările ulterioare, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. + Articolul 1 Se aprobă Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București. + Articolul 2 Pentru perioada a cincea de reglementare, rata anuală de creștere a eficienței economice este egală cu 0,8% pe an pentru fiecare operator de distribuție. + Articolul 3 (1) Pentru perioada a cincea de reglementare, pentru mijloacele fixe noi, aferente sistemului de distribuție, puse în funcțiune începând cu data de 1.01.2025, realizate din fonduri proprii în cadrul unor proiecte cofinanțate din fonduri europene nerambursabile, care nu beneficiază de stimulent conform Metodologiei pentru evaluarea investițiilor în proiecte de interes comun în infrastructura energetică, inclusiv a riscurilor aferente acestora, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 10/2024 , se stabilește un stimulent în valoare de 0,5% peste rata reglementată a rentabilității capitalului investit aprobată. (2) Pentru perioada a cincea de reglementare, pentru mijloacele fixe noi, aferente investițiilor în proiectele de infrastructură necesare pentru tranziția energetică, puse în funcțiune începând cu data de 1.01.2025, realizate din fonduri proprii, care nu beneficiază de stimulent conform Metodologiei pentru evaluarea investițiilor în proiecte de interes comun în infrastructura energetică, inclusiv a riscurilor aferente acestora, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 10/2024 , se stabilește un stimulent în valoare de 0,5% peste rata reglementată a rentabilității capitalului investit aprobată. + Articolul 4 Pentru primul an al perioadei a cincea de reglementare, până la stabilirea venitului reglementat și a venitului reglementat corectat aferente activității de distribuție a gazelor naturale, tarifele reglementate în vigoare rămân nemodificate. Diferențele de venituri datorate aplicării acestor tarife vor fi recuperate ulterior, în conformitate cu prevederile prezentului ordin. + Articolul 5 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 217/2018 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1109 din 28 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 6 Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și operatorii de distribuție vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, George-Sergiu Niculescu București, 17 decembrie 2024. Nr. 89. + ANEXA METODOLOGIE de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale
Preluat: 2026-09-30T18:27:32.986457+00:00 · SHA256: 358bcbf343cf0e6dd263aa0e1c85d38cf4159d86c4a55f4f686cecf8e754d3a6