Legislație națională
HOTĂRÂRE · 12 · 2025
HOTĂRÂRE nr. 12 din 18 februarie 2025 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 114/2023
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Consiliul Superior al Magistraturii · ID sursă 294914
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 12 din 18 februarie 2025 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind admiterea la Institutul Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 114/2023 EMITENT CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 24 februarie 2025 În temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată , și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți (14 voturi DA, 1 vot NU), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște: + Articolul I Regulamentul privind admiterea la Institutul Național al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 114/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 și 605 bis din 3 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 19, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: (3) În vederea elaborării lucrărilor scrise, candidații folosesc numai cerneală sau pix cu pastă de culoare neagră, cu excepția situațiilor în care lucrările scrise sunt elaborate prin utilizarea dispozitivelor electronice, în condițiile art. 24^1. ... 2. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins: + Articolul 24^1 (1) În cazul candidaților care, din cauza unei afecțiuni medicale dovedite cu înscrisuri medicale eliberate de medicul de specialitate, se află în imposibilitate de a executa scrierea olografă, elaborarea lucrărilor scrise aferente probelor de concurs se poate realiza, la cerere și cu aprobarea comisiei de organizare, prin utilizarea dispozitivelor electronice proprii sau puse la dispoziție de comisia de organizare. (2) Solicitarea motivată pentru elaborarea lucrărilor scrise prin utilizarea dispozitivelor electronice se formulează odată cu cererea pentru înscrierea la concurs. Candidatul va anexa la cerere și înscrisurile medicale doveditoare, precum și opțiunea privind dispozitivele electronice. (3) În cazul opțiunii de utilizare a dispozitivelor proprii, candidatul va preda comisiei de organizare echipamentul indicat la data comunicată în prealabil, pentru a fi pregătit și securizat în vederea susținerii probei. Echipamentul sigilat va fi predat candidatului la data probei și va fi preluat de la acesta după susținerea acesteia, urmând a fi restituit candidatului după publicarea rezultatelor finale ale probei. (4) La finalizarea probei scrise se va proceda la tipărirea lucrării, care se semnează pe fiecare pagină de candidat, de responsabilul de sală și de un supraveghetor. Dispozițiile art. 20 alin. (4) și art. 24 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. În vederea corectării, lucrarea tipărită va fi transcrisă olograf de persoanele desemnate în acest scop de președintele comisiei de organizare, cu respectarea dispozițiilor art. 19 alin. (3) și (4), acesta urmând a semna lucrarea înainte de sigilare. (5) Lucrarea originală, împreună cu documentele privind transcrierea acesteia, se păstrează în plic sigilat până la publicarea rezultatelor finale ale probei, după care se arhivează și se păstrează în condițiile art. 36. ... + Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Elena Costache București, 18 februarie 2025. Nr. 12. -----
Preluat: 2026-09-23T16:35:21.448623+00:00 · SHA256: 5e185296ef5e428df93da1dfa0dbdbeb19699e86978587ce3207bac6edd6c4e3