Legislație națională
NORMĂ · 0 · 2025
NORME din 27 februarie 2025 pentru desemnarea reprezentanţilor auditorilor financiari la Conferinţa Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Camera Auditorilor Financiari din România · ID sursă 295179
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
NORME din 27 februarie 2025 pentru desemnarea reprezentanților auditorilor financiari la Conferința Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025 EMITENT CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 6 martie 2025 Notă ... Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 12 din 27 februarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 6 martie 2025. + Articolul 1 Prezentele norme reglementează modalitatea de desemnare a reprezentanților auditorilor financiari la Conferința Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR sau Camera), organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025 la Hotelul Caro, situat în București, str. Barbu Văcărescu nr. 164A, cod poștal 020285, sectorul 2. + Articolul 2 Conferința Camerei este organul superior de conducere al CAFR, formată din toți membrii cu drept de vot care au îndeplinite obligațiile către Cameră în anul anterior desfășurării Conferinței CAFR, la termenele stabilite prin reglementările Camerei. + Articolul 3 La Conferința Camerei, organizată în data de 26 aprilie 2025, norma de reprezentare este de 1 (un) reprezentant la 1 (un) auditor financiar. Niciun auditor nu poate vota prin reprezentant. + Articolul 4 (1) Membrii Camerei cu drept de vot la Conferința Camerei, organizată în format fizic, în data de 26 aprilie 2025 sunt auditorii financiari înscriși în Registrul membrilor CAFR la data de 31 decembrie 2024, care și-au îndeplinit obligațiile către Cameră, după cum urmează: a) au achitat integral cotizația fixă pentru anul 2024, la termenele stabilite de Cameră, dar nu mai târziu de 27 februarie 2025; ... b) au achitat integral cotizația variabilă pentru anul 2023, conform raportului de activitate, la termenele stabilite de Cameră, dar nu mai târziu de 27 februarie 2025; ... c) au depus raportul anual de activitate pentru anul 2023/declarația privind lipsa activității pentru anul 2023, la termenele stabilite prin reglementările Camerei, dar nu mai târziu de 27 februarie 2025; ... d) au efectuat pregătirea profesională structurată (obligatorie) aferentă anului 2024, la termenele stabilite prin reglementările Camerei, dar nu mai târziu de 27 februarie 2025. ... (2) Au, de asemenea, drept de vot la Conferința Camerei, organizată în data de 26 aprilie 2025, membrii Camerei care au obținut această calitate în anul 2025 și au fost înscriși în Registrul membrilor CAFR până la data de 27 februarie 2025. + Articolul 5 (1) Lista membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025, conform art. 4 , se publică pe site-ul CAFR până la data de 10 martie 2025. (2) Orice persoană interesată poate formula contestație împotriva listei prevăzute la alin. (1) cel târziu până la data de 12 martie 2025. Nerespectarea termenului de formulare a contestațiilor atrage decăderea din dreptul de a mai contesta lista prevăzută la alin. (1) . (3) Contestațiile se depun în scris, numai prin e-mail la adresa: conferinta@cafr.ro. + Articolul 6 (1) Contestațiile formulate conform art. 5 vor fi soluționate de o Comisie ce va fi aprobată prin hotărâre a Consiliului Camerei. (2) Termenul de soluționare a contestațiilor este până la data de 17 martie 2025, rezultatul soluționării fiind comunicat contestatarului. Rezultatul contestațiilor este definitiv. (3) Lista membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025, stabilită în urma soluționării contestațiilor formulate conform art. 5 , se aprobă de Consiliul Camerei, prin hotărâre. + Articolul 7 (1) Lista membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025, rămasă definitivă în urma soluționării contestațiilor formulate conform art. 5 și aprobată de către Consiliul Camerei conform art. 6 alin. (3) , reprezintă Lista finală a membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025. (2) Lista finală prevăzută la alin. (1) se publică pe site-ul Camerei până la data de 20 martie 2025. + Articolul 8 (1) Au calitatea de reprezentanți ai auditorilor financiari la Conferința CAFR din data de 26 aprilie 2025 auditorii financiari înscriși în lista prevăzută la art. 7 . (2) Dreptul auditorilor financiari prevăzuți la alin. (1) de a participa la lucrările Conferinței CAFR din data de 26 aprilie 2025, de a dezbate subiectele înscrise pe ordinea de zi și de a exercita dreptul de vot nu poate fi exercitat prin mandatar. + Articolul 9 Auditorii financiari cuprinși în lista prevăzută la art. 7 sunt convocați în scris, prin e-mail, cel târziu la data de 25 martie 2025, să participe la Conferința CAFR, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025. + Articolul 10 (1) Auditorii financiari convocați de Cameră conform art. 9 și care doresc să participe la Conferință confirmă participarea până cel târziu la data de 8 aprilie 2025 prin unul dintre următoarele mijloace de corespondență: fax: nr. 031.433.59.40, e-mail: conferinta@cafr.ro, poștă: la adresa: Str. Sirenelor nr. 67-69, București, sectorul 5, sau formulare de înscriere electronice puse la dispoziție de CAFR. (2) Auditorul financiar care a confirmat prezența la Conferință, însă se află în imposibilitatea de a fi prezent la Conferința CAFR din data de 26 aprilie 2025 trebuie să înștiințeze Camera privind absența sa, până cel târziu la data de 17 aprilie 2025. (3) Auditorul financiar înscris în lista prevăzută la art. 7 , care a confirmat prezența la Conferință și care absentează fără să înștiințeze Camera, conform alin. (2) , poate fi obligat la plata cheltuielilor cu cazarea și masa efectuate de Cameră pentru asigurarea prezenței sale la Conferință. (4) În cazul în care auditorii financiari înscriși în lista prevăzută la art. 7 și care au fost convocați de Cameră conform art. 9 nu confirmă participarea la Conferința CAFR din data de 26 aprilie 2025 în termenul prevăzut la alin. (1) , vor putea participa la Conferință fără asigurarea de către Cameră a serviciilor de cazare și masă. (5) Prin excepție de la prevederile art. 4 , în cazul în care o persoană care a fost înscrisă în lista prevăzută la art. 7 a fost convocată de Cameră conform art. 9 , însă pierde dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar până la data de 26 aprilie 2025, data organizării Conferinței CAFR, atunci persoana respectivă pierde toate drepturile de care beneficiază în calitatea sa de auditor, inclusiv dreptul de a participa la Conferința CAFR din data de 26 aprilie 2025. + Articolul 11 Auditorii financiari care se regăsesc pe lista prevăzută la art. 7 și participă la Conferința CAFR din data de 26 aprilie 2025 aprobă prin vot deschis materialele supuse aprobării cuprinse în ordinea de zi a Conferinței, aflate la pct. 2-6 de pe ordinea de zi. Votul pentru alegerea membrilor Comisiei de disciplină va fi secret. + Articolul 12 Prezentele norme se completează cu prevederile legislației aplicabile, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Conferinței Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 2/2018 , cu modificările ulterioare. + Articolul 13 Calendarul activităților pentru organizarea Conferinței Camerei, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025, este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme. + ANEXĂ la norme CALENDARUL activităților pentru organizarea Conferinței Camerei, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025 Activitate Termen Afișarea pe site-ul Camerei (www.cafr.ro) a listei membrilor cu drept de vot 10 martie 2025 Formularea contestațiilor împotriva listei membrilor cu drept de vot 10 martie-12 martie 2025 Soluționarea contestațiilor formulate împotriva listei membrilor cu drept de vot Până la data de 17 martie 2025 Supunerea aprobării Consiliului CAFR a Listei finale a membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR din anul 2025 18 martie-19 martie 2025 Afișarea pe website-ul Camerei a Listei finale a membrilor Camerei cu drept de vot la Conferința CAFR, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025 20 martie 2025 Afișarea pe site-ul Camerei (www.cafr.ro) și în două cotidiene de circulație națională a convocării la Conferința Camerei Auditorilor Financiari din România, organizată în format fizic în data de 26 aprilie 2025 25 martie 2024 Transmiterea convocatorului către membrii CAFR prin e-mail 25 martie 2024 -----
Preluat: 2026-09-23T17:11:24.523398+00:00 · SHA256: 43f17b1b7f54b1eecb32d33a86bc9b10be5bcda0b4334214ed137c2b52ec613d