Legislație națională
HOTĂRÂRE · 5 · 2025
HOTĂRÂRE nr. 5 din 11 martie 2025 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane
Ce s-a schimbat? Citește cele două versiuni, una lângă alta.
Parlamentul · ID sursă 295329
EliminatAdăugatIdentic
Surse, proveniență și limitele comparației
Sunt extrase articolele marcate în HTML-ul oficial, inclusiv notele din interiorul lor. Meniurile și comenzile paginii sunt omise; spațiile sunt normalizate pentru afișare. Preambulul și titlurile din afara articolelor nu sunt incluse. Aliniere după numărul articolului; renumerotările nu sunt interpretate juridic. Diferențele sunt calculate la nivel de cuvânt. Fișierele originale nu sunt modificate.
Textul formei disponibile
HOTĂRÂRE nr. 5 din 11 martie 2025 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane EMITENT PARLAMENTUL ROMÂNIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 12 martie 2025 În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) și art. 67 din Constituția României, republicată , ale art. 4 și 8 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992 , republicat, cu completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1 Se constituie Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, denumită în continuare Comisia. + Articolul 2 Obiectivele Comisiei sunt următoarele: a) analiza cauzelor și factorilor structurali și conjuncturali care favorizează manifestarea traficului de persoane, inclusiv exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală, traficul de minori și alte forme de abuz; ... b) analiza activității instituțiilor și autorităților administrației publice abilitate la nivel central și local în prevenirea, identificarea, investigarea și soluționarea traficului de persoane, inclusiv a exploatării prin muncă și a altor forme de trafic de persoane, precum și evaluarea eficienței măsurilor implementate; ... c) elaborarea unor propuneri legislative în vederea modificării legislației din domeniu; ... d) identificarea, evaluarea, promovarea celor mai bune practici, instrumente și strategii în prevenirea și combaterea traficului de persoane, inclusiv exploatarea prin muncă și alte forme de abuz, precum și protecția, sprijinirea și reintegrarea victimelor acestor practici. ... + Articolul 3 (1) Comisia va fi formată din 27 de membri, desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat, potrivit configurației politice a Parlamentului României, și va fi condusă de un birou al Comisiei, compus din președinte, 2 vicepreședinți și un secretar. (2) Componența nominală a Comisiei și a biroului acesteia sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 4 În condițiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupul parlamentar care l-a propus va desemna un înlocuitor. + Articolul 5 Convocarea ședințelor Comisiei se face cu cel puțin 24 de ore înainte de către președinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreședintele care îl înlocuiește. + Articolul 6 (1) Pentru ca ședințele Comisiei să aibă loc este necesară prezența a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor care o compun. (2) Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți. Votul este deschis. + Articolul 7 Organizarea și funcționarea Comisiei vor fi cuprinse într-un regulament propriu, înaintat spre aprobare birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 5 zile de la constituirea acesteia. + Articolul 8 (1) Instituțiile și autoritățile administrației publice a căror activitate are legătură cu obiectivele menționate la art. 2 lit. b) , dar și cu alte aspecte legate de aceste obiective sunt obligate, în condițiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei, în termenul stabilit de aceasta. (2) Comisia poate invita să participe la dezbateri reprezentanți ai instituțiilor/autorităților publice, ai asociațiilor profesionale, specialiști recunoscuți în domeniul traficului de persoane, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai organizațiilor internaționale acreditate, cu experiență în prevenirea și combaterea traficului de persoane. (3) Comisia va colabora strâns cu Comisia pentru muncă, familie și protecție socială din Senat și Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, precum și cu alte comisii parlamentare relevante, pentru a aborda aspectele legate de exploatarea prin muncă și alte forme de trafic de persoane. Această colaborare va include analiza și propunerea unor măsuri legislative și administrative care să elimine practicile abuzive, să consolideze mecanismele de prevenire și control, să sprijine victimele și să sancționeze eficient încălcările drepturilor fundamentale ale persoanelor afectate. + Articolul 9 (1) Ședințele Comisiei sunt, de regulă, publice. (2) Reprezentanții mass-mediei au acces la lucrările Comisiei în condițiile stabilite de către biroul acesteia. + Articolul 10 Comisia funcționează până la încheierea legislaturii 2024-2028. + Articolul 11 (1) Semestrial Comisia prezintă birourilor permanente reunite, la începutul fiecărei sesiuni, un raport asupra activității acesteia. (2) Constatările, concluziile și propunerile Comisiei vor face obiectul unui raport final, care va fi depus la birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului și se va comunica grupurilor parlamentare și Comitetului liderilor grupurilor parlamentare în vederea înscrierii pe ordinea de zi și a inițierii procedurii de dezbatere parlamentară și vot, în plenul Camerei Deputaților și Senatului. + Articolul 12 În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie Comisia, Camera Deputaților și Senatul vor asigura personalul de specialitate și logistica necesare, cu aprobarea birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 11 martie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată . PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR CIPRIAN-CONSTANTIN ȘERBAN p. PREȘEDINTELE SENATULUI, MIRCEA ABRUDEAN București, 11 martie 2025. Nr. 5. + ANEXĂ COMPONENȚA NOMINALĂ a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane I. Componența Comisiei 1. domnul deputat Manole Petre-Florin, Grupul parlamentar al PSD ... 2. domnul deputat Ciucă Liviu-Bogdan, Grupul parlamentar al PSD ... 3. doamna deputat Ene Gabriela-Corina, Grupul parlamentar al PSD ... 4. doamna deputat Tușa Adriana Diana, Grupul parlamentar al PSD ... 5. doamna senator Stoiciu Victoria, Grupul parlamentar al PSD ... 6. domnul senator Cazanciuc Robert-Marius, Grupul parlamentar al PSD ... 7. domnul senator Vlăescu Virgiliu George, Grupul parlamentar al AUR ... 8. domnul senator Parasca Teofil, Grupul parlamentar al AUR ... 9. domnul deputat Corendea Cosmin-Ioan, Grupul parlamentar al AUR ... 10. doamna deputat Iagăr Monica, Grupul parlamentar al AUR ... 11. domnul deputat Badiu Georgel, Grupul parlamentar al AUR ... 12. domnul senator Niculescu-Țâgârlaș Cristian-Augustin, Grupul parlamentar al PNL ... 13. doamna deputat Gorghiu Alina-Ștefania, Grupul parlamentar al PNL ... 14. domnul deputat Bode Lucian-Nicolae, Grupul parlamentar al PNL ... 15. domnul deputat Ciobotaru Dragoș-Fănică, Grupul parlamentar al PNL ... 16. doamna deputat Buzoianu Diana-Anda, Grupul parlamentar al USR ... 17. doamna deputat Țoiu Oana-Silvia, Grupul parlamentar al USR ... 18. domnul deputat Dimitriu Alexandru-Paul, Grupul parlamentar al USR ... 19. domnul senator Pălărie Ștefan, Grupul parlamentar al USR ... 20. doamna senator Păun Ana-Cynthia-Ioana, Grupul parlamentar al USR ... 21. doamna senator Cerva Nadia-Cosmina, Grupul parlamentar al SOS România ... 22. domnul deputat Coarnă Dumitru, Grupul parlamentar al SOS România ... 23. doamna senator Aldea Mariana-Vali, Grupul parlamentar al POT ... 24. domnul deputat Grofu Daniel, Grupul parlamentar al POT ... 25. doamna deputat Biró Rozália-Ibolya, Grupul parlamentar al UDMR ... 26. doamna senator Kondor Ágota, Grupul parlamentar al UDMR ... 27. domnul deputat Bouda Ștefan, Grupul parlamentar al minorităților naționale ... ... II. Componența Biroului Comisiei – președinte, deputat Manole Petre-Florin, Grupul parlamentar al PSD ... – vicepreședinte, senator Niculescu-Țâgârlaș Cristian-Augustin, Grupul parlamentar al PNL ... – vicepreședinte, senator Vlăescu Virgiliu George, Grupul parlamentar al AUR ... – secretar, deputat Buzoianu Diana-Anda, Grupul parlamentar al USR ... ... -----
Preluat: 2026-09-23T17:45:39.963842+00:00 · SHA256: 7b06d893be547cd69f0ee354084423053d8b3b762890df5d683727178b291c92